TINOVU LUCI → Luci, Tinovu ~.
TINOVU MARE, mlaştină oligotrofă (săracă în substanţe nutritive) situată în zona de Nord-Nord Est a României, în provincia istorică Bucovina, în perimetrul de Sud-Sud Est al comunei Poiana Stampei, judeţul Suceava, la poalele M-ţilor Căliman, la 880 m altitudine, pe partea dreaptă a râului Dorna, la 20 km Vest-Sud Vest de municipiul Vatra Dornei. Tinovu Mare este de fapt o turbărie de culoare roşietică, extinsă pe o suprafaţă de 681,80 ha (cea mai mare din România), acoperită cu un strat gros de muşchi de turbă (între care şi un relict glaciar tipic – Sphagnum wulfianum), cu numeroase alge (Eunotia septentrionalis, Eunotia parallela, Frustulia rhomboides, Batrachospermum dornenae – algă roşie endemică ş.a.), cu o specie rară de rogoz (Carex loliacea), cu exemplare rare de pin (Pinus sylvestris) precum şi numeroşi arbori de brad (Abies Alba), molid (Picea abies), mesteacăn (Betula pendula) ş.a. La baza pădurii vegetează salcia târâtoare (Salix rosmarinifolia), ienupărul pitic (Juniperus sibirica), numeroase ferigi, tufe de afin (Vaccinium myrtillus), precum şi o serie de plante higrofite, printre care creţusca sau barba-caprei (Filipendula ulmaria), roua-cerului (Drosera rotundifolia) – plantă carnivoră, curechiul de munte (Ligularia sibirica), bumbăcariţa (Eryoforum vaginatum), merişorul (Vaccinium vitis-idaea), mlăştiniţa (Epipactis palustris) ş.a. Mlaştina oligotrofă Tinovu Mare a fost declarată Rezervaţie naturală de floră şi monument al naturii în anul 1955 şi arie protejată de interes naţional în urma aplicării Legii nr. 5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României la 12 aprilie 2000. Tinovu Mare are o singură porţiune amenajată pentru turişti reprezentată printr-un podeţ de lemn, lung de circa 1 000 m, afectat pe alocuri de arbori căzuţi în timpul unor furtuni.
TINOVU RĂBUFNITOR, mlaştină eutrofă (bogată în substanţe nutritive) situată în zona centrală a României, în arealul staţiunii balneoclimaterice Bálványos, judeţul Covasna, într-o pădure de făgete, la Nord de vârful Puciosu, la 925 m altitudine, extinsă pe o suprafaţă de un hectar, în care stratul de turbă atinge grosimea de 4,10 m. Se numeşte Tinovul Răbufnitor deoarece apa mlaştinei, amestecată cu turbă, bolboroseşte continuu şi din când în când aceasta răbufneşte în sus, sub presiunea gazelor de dioxid de carbon – acest fenomen fiind asemănător cu cel al vulcanilor noroioşi.