Situată în perimetrul comunei Niculiţel, judeţul Tulcea, la circa 11 km de centrul comunei, în zona de Nord a provinciei istorice Dobrogea, pe malul de Sud al lacului Telincea şi pe cel de Sud Est al lacului Saon, mănăstirea Saon (de călugăriţe) a fost întemeiată, iniţial, ca schit de călugări în anul 1846, când Dobrogea se afla sub stăpânirea Imperiului Otoman. În acel an, un grup de călugări, plecaţi de la mănăstirea Çelik Dere din apropiere, au construit în acest loc un Paraclis din lemn şi chirpici (cărămizi nearse, confecţionate din lut, amestecat cu pleava de la paiele de grâu, cu bălegar de la vaci sau cai şi cu apă şi apoi uscate la soare), cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, precum şi mai multe chilii din aceleaşi materiale (lemn şi chirpici). O dată cu terminarea construcţiilor, schitul a fost închinat ca metoc mănăstirii Çelik Dere. După Războiul de Independenţă din anii 1877-1878, când Dobrogea a ieşit de sub administraţia Imperiului Otoman, toate mănăstirile, schiturile şi bisericile din zona de Nord a Dobrogei, inclusiv schitul Saon, au trectut sub jurisdicţia Episcopiei Dunării de Jos din oraşul Galaţi. Atunci, Episcopul Iosif Niculescu a transferat la schitul Saon mai mulţi călugări de la mănăstirea Çelik Dere, astfel încât Saon a devenit schit de sine stătător, cu biserica din lemn şi chirpici cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. În anul 1881, pe locul acestei biserici vechi a fost construită o biserică din lemn, pe temelie de piatră, cu hramul “Înălţarea Domnului”, şi două corpuri de chilii. La sfârşitul secolului 19, clădirile schitului Saon au fost mistuite de un violent incendiu, scăpând, neafectată, doar biserica din lemn. În anul 1900, catapeteasma acestei biserici a fost repictată de Nicolae Durata. Biserica din lemn cu hramul “Înălţarea Domnului” a fost renovată în anul 1972, consolidată şi restaurată în anul 2010 şi resfinţită în anul 2013. La 1 septembrie 1909, în apropierea bisericii din lemn, a fost pusă piatra de temelie a bisericii de zid cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, prin osârdia Episcopului Nifon Niculescu. Această biserică a fost construită în etape, terminată parţial în anul 1912, lucrările au continuat după Primul Război Mondial şi s-au finalizat în anul 1940, dar cutremurul devastator din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, a provocat grave avarii bisericii (a căzut turla mare, s-au fisurat pereţii etc.) şi clădirilor anexe, fapt care a impus reluarea lucrărilor de reconstrucţie, reparare şi reabilitare, care au început în anul 1955 şi s-au finalizat în anul 1956. De menţionat faptul că schitul Saon a fost transformat în mănăstire de călugăriţe în anul 1930. Aplicarea Decretului Consiliului de Stat nr. 410 din 28 octombrie 1959 s-a concretizat în desfiinţarea mănăstirii Saon, fiind reînfiinţată după cădrea comunismului la 22 decembrie 1989, respectiv în anul 1990. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, a mai fost afectată de puternicul cutremur din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, ora 21 şi 22 de minute, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde, precum şi de cutremurele din 30 august 1986 (7,1 grade pe scara Richter) şi 30 mai 1990 (7,0 grade pe scara Richter), care au provocat mari stricăciuni bisericii şi clădirilor anexe, fapt care a impus reluarea altor lucrări de consolidare, reparare şi reabilitare, finalizate în anul 2007 şi resfinţită la 2 septembrie 2007. Sala de mese (trapeza) a mănăstirii a fost pictată de un grup de pictori sub coordonarea profesorului Ion Achitenie pe cheltuiala familiei Gheorghe şi Maria Neaţă din municipiul Tulcea. La mănăstirea Saon se păstrează o moară de vânt datând din secolul 19.
