Mănăstirea Stelea

Situată în municipiul Târgovişte, pe strada Stelea nr. 6, la 150 m Sud Est de Curtea Domnească, mănăstirea Stelea adãposteşte 7 călugări care duc o viaţã de obşte păstoriţi de ieromonahul Clement Mircea. Ansamblul monahal cuprinde biserica, turnul-clopotniţă, casa egumenească, casa “Nifon”, de tip vilă, care în trecut a funcţionat ca reşedinţă a stăreţiei, iar din 2001 adăposteşte centrul eparhial al arhiepiscopiei Târgoviştei, o clădire destinatã chiliilor, bucătăriei şi sălii de mese (trapeza), toate acestea fiind ocrotite de un zid de incintă care datează din secolul 17 şi restaurat recent. Biserica mănăstirii, cu hramul “Învierea Domnului”, de o eleganţă şi o frumuseţe incontestabile, a fost zidită în două etape prin grija şi pe cheltuiala domnului Moldovei, Vasile Lupu, ca semn de împăcare cu domnul Ţarii Româneşti, Matei Basarab, după lupta de la Nenişori din 23 noiembrie (3 decembrie stil nou), în urma căreia Vasile Lupu fusese învins. Mai întâi, biserica a fost ridicată în 1636-1637 pe locul unei biserici mai vechi construită de negustorul Stelea în anii 1580-1582 şi menţionată documentar în 1582 într-un hrisov emis de domnul Mihnea Turcitul – biserică în care fusese înmormântat tatăl lui Vasile Lupu, Vel-aga Nicolae. Se pare că biserica a fost grav avariată de cutremurul din 1 februarie 1637, astfel că ea a fost reconstruită în anii 1644-1645 prin osârdia aceluiaşi domn – Vasile Lupu. În anii 1653-1654, la mănăstirea Stelea a poposit patriarhul Macarie al Antiohiei, împreună cu fiul său Paul de Alep (pe numele său arab Bulos ibn az-Za im), care era arhidiacon şi secretar particular al patriarhului şi un renumit cronicar, si care, cu acea ocazie, a făcut o valoroasă şi interesantă relatare despre Târgovişte şi despre mănăstirea Stelea. În 1658, oştile turco-tătare au jefuit şi incendiat oraşul Târgovişte, provocând mari distrugeri atât oraşului, cât şi mănăstirii Stelea. Cronicarul Paul de Alep, ca martor ocular al acestor distrugeri, consemna într-o notă de călătorie: 

… “Mănăstirea Stelea a rezistat unui asediu puternic, fiind ocupată de o ceată de cazaci care s-au luptat cu turcii şi tătarii… Bisericii, care era plină cu lăzi şi provizii ale poporului, i-au dat foc; ea a ars cu totul pe dinăuntru şi pe dinafară… şi cu ea a pierit, ce păcat, şi acel iconostas de o atât de rară frumuseţe”.

După acest atac, în 1659, au fost efectuate lucrări de reconstruire, de reparaţii şi de restaurare ale bisericii şi clădirilor anexe, cu sprijinul material al domnului Mihnea III (Mihail Radu). În 1705, biserica a fost restaurată, zugrăvită şi înzestrată cu mobilier nou de către domnul Constantin Brâncoveanu. Biserica  “Învierea Domnului” a mănăstirii Stelea este dominată de două turle octogonale identice, una plasată pe naos şi cealaltă pe pronaos, fiecare pe câte o bază pătrată în partea inferioară, pe care se sprijină o altă bază de formă stelată. Turlele sunt împodobite cu firide şi cu bumbi  din ceramică, coloraţi, şi sunt luminate de câte patru ferestre înguste fiecare. Faţadele bisericii sunt tencuite, sunt sprijinite de şapte contraforturi masive şi înalte, de la sol şi până sub acoperiş, şi sunt înconjurate de un brâu gros din piatră, în torsadă (răsucit), care le împarte în două registre. Registrul inferior are multiple firide înalte şi înguste prevăzute cu arcade şi, din loc în loc, cu ferestre decorate cu ancadramente din piatră. Registrul superior are numeroase ocniţe largi cu arcade duble, iar sub cornişă sunt trei rânduri de cărămizi care formează un brâu sub formă de ferăstrău. Pridvorul bisericii este închis şi luminat de două ferestre. Picturile murale interioare au fost executate în anii 1705-1706 de autori necunoscuţi, în stilul epocii brâncoveneşti, apoi spălate în 1812 şi restaurate în 1943 şi 2009-2011. Biserica a fost supusă unor reparaţii şi restaurări în 1865, 1881, 1943 şi 1991-1992. Biserica  a fost declarată monument istoric în 2004. După secularizarea averilor mănăstireşti, în 1863, viaţa monahală a încetat să mai existe, iar biserica a funcţionat ca biserică de mir până în 1990, când mănăstirea a fost reactivată. Turnul-clopotniţă, cu o poartă de intrare în mănăstire, şi casa stăreţiei au fost restaurate în 2002-2006. Din a doua jumătate a secolului 18 şi până în 1840, la această mănăstire a funcţionat o şcoală cu limba de predare greacă, la care au învăţat Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova ş.a., iar după 1840 aici s-a instalat, pentru un timp, o cazarmă de dorobanţi.