Situat în apropierea mănăstirii Lainici (circa 2 km), al cărui metoc este, în arealul oraşului Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj, în cadrul arhiepiscopiei Craiovei din mitropolia Olteniei, schitul Locurele adăposteşte o obşte de călugări. Schitul Locurele a luat fiinţã ca sihãstrie în secolul 18, într-o poianã de pe versantul muntelui Grapu din Carpaţii Meridionali, la circa 800 m altitudine. În anii 1850-1852, Constantin Cartianu şi Lupu Stolojan, foşti preoţi de parohie la Târgu Jiu, au construit o bisericã din lemn în jurul cãreia au reactivat schitul. În perioada 1855-1859, aceiaşi preoţi, care atunci s-au călugărit luându-şi numele de Luca şi Cleopa, au zidit o nouã bisericã, din cãrãmidã, cu hramul “Schimbarea la Faţã”, sfinţitã la 31 martie 1860. Biserica este de plan trilobat, cu turlã pãtratã deasupra pridvorului. Pridvorul este închis şi luminat de douã ferestre mari. În pridvor, în pronaos şi pe uşile împãrãteşti se pãstreazã picturile executate în anii 1892-1897 de cãtre pictorul Oprişan. Catapeteasma este de zid. În timpul Primului Rãzboi Mondial schitul a fost pãrãsit din cauza trupelor germane care campaserã la mãnãstirea Lainici. În anul 1957, Calinic Caravan, stareţul de atunci al mãnãstirii Lainici a refãcut schitul Locurele. În anul 1996, ieromonahii Gherescu şi Mihail au executat câteva lucrãri de reparaţii la biserica schitului (au înlocuit uşile şi ferestrele, au schimbat pardoseala ş.a.). În anul 2005, Guvernul României a acordat 500 000 lei noi pentru executarea unor serioase lucrãri de refacere şi reabilitare a schitului Locurele, respectiv consolidarea zidurilor, restaurarea picturilor murale, a tencuielii exterioare, construirea unui zid de incintã, refacerea aducţiunii conductei de apã potabilã ş.a.). În faţa bisericii se aflã o clãdire cu un etaj care adãposteşte stãreţia, bucãtãria şi trapeza (sala de mese). Numele schitului Locurele derivã de la poiana de pe muntele Grapu, care aşa dupã cum afirmã unii cercetãtori, provine de la pluralul diminutivului “locurel”, ceea ce în limbajul local (regionalism) înseamnã “poieniţã de munte”. O altã versiune a denumirii, aşa cum, de altfel, se menţioneazã şi în pisania bisericii, ar fi aceea cã iniţial schitul a purtat numele “Locuri rele” – denumire care treptat s-a transformat în “Locurele”.