Situată în perimetrul satului Şuta din comuna Muereasca, judeţul Vâlcea, la 25 km Nord Vest de municipiul Râmnicu Vâlcea, mănăstirea Frăsinei adăposteşte o obşte de călugări. În cadrul ansamblului monahal există o biserică veche, care în prezent este folositã ca biserică de cimitir, o biserică nouă, un paraclis şi chiliile. Biserica veche a schitului, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, a fost iniţial construitã din lemn, în anul 1710, de cãtre călugării bulgari Ilarion şi Ştefan şi, apoi, reconstruitã din zid în anii 1762-1763 de cãtre Cârstea şi Damian Iovipali – fraţi hagii din Râmnic (creştini care au fost în pelerinaj la Locurile Sfinte) – împreunã cu Nicoliţă Iovipali, fiul lui Cârstea. În timpul Rãzboiului ruso-turc din anii 1787-1788, schitul a fost pustiit, rămânând părăsit până în anul 1848, când a fost reactivat şi refãcut de călugărul Acache de la mănăstirea Cernica, cu sprijinul lui Gheorghe Iovipali, urmaşul primilor ctitori. Acache a închis pridvorul bisericii cu cărămidă, transformându-l în pronaos. Biserica veche păstrează picturi murale executate în stil bizantin, în 1763, de către Teodor zugravul, între acestea remarcându-se reprezentările „Buna Vestire” şi „Schimbarea la Faţă”. În prezent, în biserica veche nu se mai oficiazã slujbe zilnice, ci doar o datã pe an, la 24 iunie, când este hramul bisericii. Biserica nouă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, declarată monument istoric în anul 2015, a fost zidită în anii 1860-1863 prin osârdia Sfântului Calinic de la mănăstirea Cernica, pe atunci Episcop al Râmnicului şi sfinţită la 12 mai 1863. Biserica nouă, care se aseamănă ca plan şi construcţie cu catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea, are un pridvor deschis, sprijinit pe patru stâlpi din piatră, terminaţi cu arcade largi, în stil brâncovenesc, şi nu este pictat. Pronaosul este unit cu naosul, dar delimitat de acesta prin arcul absidei, iar naosul este larg, având deasupra lui o turlă sprijinită de patru pandantivi. Picturile murale interioare, originare, au fost executate în stil academic de cãtre pictorul Mişu Popp, culoarea dominantã fiind albastrul. În pronaos sunt zugrăvite chipurile marilor pustnici, pe peretele dinspre Vest se află portretul Sfântului Calinic – ctitorul bisericii (sub aceastã pictură fiind scris „Calinic Cernicanu, Românu Pământeanu”), iar în dreapta sa este pictat mitropolitul primat de atunci, Nifon. În naos sunt pictate scenele cu „Înălţarea Sfintei Cruci”, „Naşterea Domnului”, „Înãlţarea Domnului”, martirii „Calinic şi Trifon”, „Gheorghe şi Dimitrie” ş.a. Paraclisul mănăstirii, cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, şi chiliile dinspre Est şi Sud au fost construite de cãtre Episcopul Râmnicului, Gherasim Safirim, în anii 1910-1911. În prezent, ca şi în trecut, viaţa monahală de la mănăstirea Frăsinei se aseamănă cu cea de la muntele Athos din Grecia, respectiv, în mănăstire nu au voie să intre femeile, nu se consumă carne şi se fac slujbe de la miezul nopţii şi până dimineaţa. Totodată, mănăstirea Frăsinei este singura din ţară a cărei avere nu a fost secularizatã în urma aplicării Legii secularizării averilor mănăstireşti din 17/29 decembrie 1863, aceasta păstrându-şi terenul agricol până în zilele noastre. Luni, 26 decembrie 2022, a doua zi de Crăciun, mănăstirea Frăsinei a fost închisă, încetând să-şi continuie activitatea monahală.
