Situată în arealul satului Zamfira din comuna Lipăneşti, judeţul Prahova, în lunca râului Teleajen, la 15 km de municipiul Ploieşti, mănăstirea Zamfira adăposteşte o obşte de călugăriţe. Mănăstirea Zamfira a fost întemeiată ca schit de călugări, în timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730), cu biserica “Sfânta Treime” a cărei construcţie a început în anul 1721 din iniţiativa şi prin strădania Zamfirei Apostoli (văduva negustorului Manoil Apostoli) şi a fost terminată în 1743 (sfinţită la 29 iulie 1743) prin osârdia nurorii sale, Smaranda, fiica agăi Ion Bălăceanu şi nepoata domnului Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino. În anul 1832, schitul de călugari Zamfira a fost transformat în schit de calugăriţe. Violentul cutremur care au avut loc în ziua de joi, 14 octombrie 1802, cu magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter şi a durat 2 minute şi 30 de secunde (cel mai puternic din toate timpurile) şi cel din noaptea de joi, 11 ianuarie 1838, ora 4 dimineaţa, cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter, au provocat mari stricăciuni acestei biserici, fapt care a determinat construirea unei noi biserici, în anii 1855-1857, în apropierea celei vechi, cu dublu hram – “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi “Sfântul Nifon”, prin grija mitropolitului Nifon şi a strădaniei arhimandritului Eftimie, pe atunci stareţ al mănăstirii Ghighiu. În anii 1858-1860, biserica veche, cu hramul “Sfânta Treime”, a fost refăcută şi tot atunci a fost construită clopotniţa care este de formă pătrată, prevăzută cu o poartă de intrare în incinta mănăstirii. Biserica “Sfânta Treime”, situată în prezent în afara complexului monahal, respectiv în cimitirul mănăstirii, este de dimensiuni mici, are pereţii exteriori zugrăviţi în alb, iar pereţii interiori au fost pictaţi abia în 1982, în stil neo-bizantin, de pictorul Mihail Bogdan Mochulschi. Biserica nouă, cu dublu hram – “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi “Sfântul Nifon”, zidită în anii 1855-1857, a fost pictată în întregime, în frescă, în perioada 16 iulie 1856-8 septembrie 1857 de Nicolae Grigorescu (ajutat de fratele său, Gheorghe Grigorescu), pe când celebrul pictor avea 18-19 ani. Din cauza degradării accentuate a picturilor murale interioare, realizate de Nicolae Grigorescu, biserica a fost repictată, în anul 1904, în ulei (peste picturile originare), de către Toma Vintilescu, din iniţiativa mitropolitului Ghenadie Petrescu – noile picturi fiind refăcute în tempera în anii 1951-1953 de către pictorii Gheorghe Vânătoru şi Constantin Călinescu. În perioada 1986-1989, pictorul Ion Chiriac a înlăturat, prin decupare, toate picturile murale interioare refăcute în anii 1951-1953 şi a readus la suprafaţă picturile originare executate de Nicolae Grigorescu, pe care le-a restaurat cu migală. Biserica nouă este dominată de o turlă octogonală, luminată de opt ferestre înalte şi înguste, plasată pe naos, iar intrarea în biserică se face prin intermediul unui pridvor deschis. Pereţii exteriori sunt zugrăviţi în alb.
Cele două biserici şi clădirile anexe ale complexului monahal au fost consolidate şi restaurate în anii 1977-1980 după stricăciunile provocate de devastatorul cutremur din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde. Ample lucrări de restaurare au mai fost efectuate în anii 1950-1960. În partea de sud a bisericii noi există 5 morminte ale familiei istoricului Nicolae Iorga (mama, fratele acestuia şi 3 copii). Activitatea monahală de la mănăstirea Zamfira a fost desfiinţată de autoritãţile comuniste prin Decretul Consiliului de Stat nr. 410 din 28 octombrie 1959, iar călugăriţele alungate. Mănăstirea a fost recativată în 1970 cu obşte de călugăriţe. La mănăstirea Zamfira funcţionează un muzeu cu colecţii de icoane vechi, vase de cult, covoare, broderii, cruci ş.a.
