Insule (P)

PĂCUIUL LUI SOARE, Insula ~ , insulă fluvială în partea de Sud Est a României, situată în albia fluviului Dunărea, în arealul comunei Lipniţa, judeţul Consatnţa, având o formă alungită pe direcţie Sud Vest – Nord Est, cu o lungime de 6 km. Importanţa acestei insule constă în faptul că în extremitatea de Nord Est a acesteia au fost descoperite, în anii 1956 şi 1961-1964, ruinele unei cetăţi medievale bizantine, pe care arheologii o consideră ca fiind vechiul oraş Vicina sau Ditzina. Pe baza unor scrieri medievale, ca de exemplu actele notariale ale genovezilor din Pera, precum şi pe existenţa portulanelor vremii şi a dovezilor arheologice ulterioare arheologii consideră că pe această insulă a existat cu adevărat oraşul-cetate Vicina – important centru comercial, politic, economic şi cultural în Dobrogea, în timpul stăpânirii romane, cu o viaţă activă şi cu prezenţa unei mitropolii care a funcţionat până în anul 1359. Pe un portulan italian din anul 1296 era consemnat faptul că distanţa de la gurile de vărsare ale Dunarii în Marea Neagră şi până la Vicina era de 200 de mile genoveze. Aceast oraş-cetate a fost construit în perioada 971-976, de către o garnizoană militară bizantină din timpul împăratului romano-bizantin Ioan I Tzimiskes (969-976). Pe această insulă a staţionat o flotă militară bizantină, care avea rolul de a asigura apărarea graniţelor Imperiului Bizantin şi de a stăvili atacurile barbarilor care veneau pe Dunăre. Cetatea a fost locuită neîntrerupt până prin secolul 16, după care, treptat, a căzut în ruină, din întreaga cetate, construită în stil veneţian, pe stâlpi puternici din lemn, înfipţi în solul mlăştinos, astăzi se mai păstrează pe uscat, circa 1/6, restul aflându-se sub apele fluviului Dunărea. Din cauza eroziunii provocate de apele Dunarii de-a lungul timpului, ruinele cetăţii s-au micşorat de la circa 25% cât erau în anul 1950 la circa 15% în anul 2011. Arheologii presupun ca iniţial cetatea ocupa o suprafaţă de circa 5 ha, din care azi se mai păstrează circa un ha, restul fiind distrus de eroziunea apelor Dunării. Din fosta cetate mai există doar cateva fragmente ale zidurilor de incintă, înalte de circa 5 m şi late de circa 4 m, construite din blocuri mari de piatră, fasonate, legate între ele cu mortar de var, nisip şi pietriş mic de râu, cu adaos de cărămidă fărâmiţată. Zidurile de incintă erau străjuite de turnuri rotunde la colţuri şi o poartă de intrare în cetate cu turn deasupra. În anul 1094, cetatea a fost incendiată de invazia cumanilor şi refacută ulterior de o colectivitate de grăniceri bizantini (stratiatai), care s-au stabilit aici. În secolele 13–14 exista aici o aşezare de bordeie, caracterizată prin abundenţa ceramicii smălţuite, iar în secolele 15–16, locuirea zonei a fost sporadică (→ şi oraşul Isaccea).

POPINA, insulă lacustră în partea de Sud Est a României, situată în Delta fluviului Dunarea, în zona de Nord a lacului Razim, la circa 6 km Nord Vest de gura de vărsare a canalului Dunavăţ în Dunare. Suprafaţa: 98 ha. Este formată din calcare mezozoice, acoperite cu un strat de loess. Insula apare cartografiată, prima oară, în 1835, pe o hartă rusă, cu numele popular Pochina. Vegetaţia este reprezentată prin tufişuri de cătină şi prin câteva specii de plante ierbacee, printre care cimbrişorul (Thymus serpylluym), nalba, (Athaea officinalis), volbura (Convolvulus arvensis) ş.a. Pe această insulă, numeroase păsări migratoare, de pasaj sau sedentare găsesc condiţii propice de hrană şi de cuibărit, aVa cum sunt gâsca de vară (Anser anser), raţa mare (Anas platyrchyncos), pescăruşul argintiu (Larus argentatus), cioc-întors (Racurvirostra avosetta), călifarul alb (Tadorna tadorna), călifarul roşu (Tadorna ferruginea), pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), pelicanul creţ (Pelecanus crispus), piciorongul (Himantopus himantopus), ţigănuşul (Plegadis falcinellus), cormoranul mic (Phalacrocorax pygmeus), egreta alabă (Egretta alba), egreta mică (Egretta garzetta), barza albă (Ciconia ciconia), sârcul roşu (Ardea purpurea), stârcul cenuşiu (Ardea cinerea) ş.a.

PRUNDU CU PĂSĂRI, Insulele ~, grup de două insule lacustre, sub forma a doi atoli, apropiate una de cealaltă (una mai mică, de formă rotundă, spre Vest, şi alta mai mare, alungită pe direcţie Est – Vest, situată la Est de prima), situat în partea de Sud Est a României, în zona de Sud Vest a lacului Sinoie (lac care face parte din complexul lacustru Razim), in apropiere de ţărmul acestuia. Suprafaţa: 1,4 ha. Lungimea celor două insule, laolaltă: 5,5 km. Împreună cu luciul de apă din jurul celor două insule (până la un km distanţă de centrul insulei mari), suprafaţa totală este de 187 ha. În anul 2010, cele două insule au fost declarate rezervaţie stiinţifică avifaunistică, în cadrul cărora există numeroase şi variate specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, care găsesc aici condiţii optime de hrană şi de cuibărit, printre care se remarcă pelicanul creţ (Pelecanus crispus), ocrotit de lege, pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), lopătarul (Platalea leucordia), raţa roşie (Aythya nyroca), lişiţa (Fulica atra), egreta mică (Egretta garzetta), egreta albă (Egretta alba), stârcul cenuşiu (Ardea cinerea), ţigănuşul (Plegadis falcinellus), gârliţa mare (Anser albifrons), călifarul alb (Tadorna tadorna), călifarul roşu (Tadorna ferruginea), piciorongul (Himantopus himantopus), cormoranul mic (Phalcrocorax pygmeus) ş.a.