Sălişte

Date generale

Oraşul Sălişte se află în centrul României, în provincia istorică Transilvania, în partea de Sud-Vest a judeţului Sibiu, în Depresiunea Sălişte, pe Pârâul Negru, la poalele de Nord-Nord Est ale Munţilor Cindrel, la 350-540 m altitudine, în zona cunoscută sub numele de Mărginimea Sibiului (→ capitolul Depresiuni – Mărginimea Sibiului), la intersecţia paralelei de 45°47’39” latitudine nordică cu meridianul de 23°53’11” longitudine estică, la 21 km Vest de municipiul Sibiu. Din punct de vedere demografic, Sălişte face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 6 005 loc. (1 ian. 2019), din care 3 019 loc. de sex masc. şi 2 986 fem. Supr.: 226,8 km², din care 2,7 km² în intravilan; densitatea: 2 224 loc./km². La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 5 241 loc., 4 786 de persoane erau români (88,3%), 165 rromi (3,0%) şi 470 loc. (8,7%) aparţineau altor etnii (germani, maghiari ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 4 840 de ortodocşi (89,3%) şi 581 loc. (10,7%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, creştini dupã evanghelie, Martorii lui Iehova, evanghelişti, romano-catolici, greco-catolici, adventişti de ziua a şaptea, baptişti, creştini de rit vechi, luterani, musulmani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Oraşul Sălişte dispune de o staţie de cale ferată şi de 3 halte de cale ferată (în satele Sibiel, Săcel şi Aciliu), pe linia Braşov – Codlea – Tunelul Perşani (472 m) – Făgăraş – Avrig – Tălmaciu – Sibiu – Sibiel – Săcel – Aciliu – Sebeş – Deva – Arad – Curtici, toate inaugurate în 1897. În cadrul firmelor existente în oraşul Sălişte se produc prelate pentru camioane, corturi industriale, copertine, mobilă din lemn masiv, maşini şi utilaje pentru industria alimentară, ţesături din lână, produse de marochinărie (tăbăcărie), aditivi alimentari, amidon, conserve de legume, preparate din lapte, băuturi alcoolice ş.a. Centru pomicol (meri, peri, pruni ş.a.). Creşterea ovinelor (Sălişte este o localitate vestită pentru îndelungata tradiţie a locuitorilor care se ocupau cu păstoritul transhumant). Iaz piscicol. Muzeu cu secţii de istorie şi etnografie; Muzeul personalităţilor săliştene (inaugurat în anul 1978), adăpostit în Vila Peligrad; Muzeul protopopiatului; Muzeul “Preot Zosim Oancea”, cu cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Transilvania, datând din secolele 18 şi 19 (în satul Sibiel); Tabără naţională, estivală, de sculptură în lemn, în Poiana Soarelui din Sălişte; Casa de Cultură “Onisifor Ghibu”. Cămine culturale (la Sălişte şi în satul Sibiel); Bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1898. Zona Sălişte este renumită prin frumuseţea portului popular, a cusăturilor, sculpturilor şi pirogravurilor în lemn (porţi, cerdacuri, blidare, furci de tors lâna, fluiere, trioţe ş.a.), precum şi prin arta folclorului muzical. În secolul 19 şi în prima jumătate a secolului 20, comuna Sălişte a fost vestită pentru producerea vaselor ceramice smălţuite (oale, urcioare, căni, blide etc.), a cojoacelor şi pieptarelor cu broderie fină, precum şi ca centru important de pictură populară, de fierărie şi rotărie – activităţi mult diminuate sau dispărute treptat în a doua jumătate a secolului 20. Parcul “Nicolae Henţiu”; Parcul “Piaţa Juniorilor”, cu o alee a personalitaţilor săliştene. Agroturim.

Istoric

Săpăturile arheologice efectuate în arealul oraşului Sălişte au scos la iveală vestigii din epoca Paleolitică. Prima menţiune documentară a aşezării datează din anul 1265, în 1354 apare consemnată cu numele maghiar Nogfalu şi cu cel german Grossdorf, iar în 1383 cu denumirea latină Magna Villa Valachiealis (Marele sat al românilor). Ulterior mai apare consemnat cu diverse grafii: Salistasia, Zelystye, Szeleste, Selişte. În anul 1322, Sălişte, împreună cu satele din jur, făcea parte dintr-o zonă care aparţinea cetăţii Salgo, iar mai târziu a fost în componenţa Ducatului Amlaşului (cu o suprafaţă totală de 120 km², atestat documentar în anul 1309), aflat sub stăpânirea domnilor Ţării Româneşti, Vladislav I (Vlaicu Vodă) şi apoi în cea a lui Mircea cel Bătrân. În perioada 1485-1876, Sălişte a făcut parte din gruparea celor 7 judeţe ale Universităţii săseşti, căreia îi era obligată să plătească biruri grele, fapt care a determinat declanşarea unor ample mişcări sociale, sub conducerea lui Oprea Miclăuş şi a preotului Moise Măcinic din Sibiel. La începutul secolului 17, la Sălişte a fost înfiinţată o şcoală, numită Şcoala Grămăticului Dumitru Popa (a doua şcoală din Transilvania, după cea de la Şcheii Braşovului, înfiinţată în 1471), atestată documentar în 1616, care iniţial a funcţionat pe lângă o biserică, având de-a lungul secolelor ulterioare o importanţă primordială în promovarea culturii şI în păstrarea nealterată a limbii române. Ulterior, când spaţiul bisericii a devenit neîncăpător pentru toţi copiii care doreau să înveţe, au fost închiriate mai multe case care să funcţioneze ca şcoli, iar uneori chiar învăţătorii ofereau casa lor pentru a fi folosită ca şcoală. Începând cu anul 1821, când s-a zidit primul local destinat unei şcoli, în anii următori (1863, 1870, 1888, 1903, 1926, 2008) au fost construite edificii speciale destinate şcolilor. În prezent există, printre altele, Liceul tehnologic “Ioan Lupaş”, cu profil economic, în care învaţă copiii de la vârsta preşcolară până la cei din clasa a XII-a – liceul fiind supranumit “Capitala spirituală” a Mărginimii Sibiului. În general, şcoala din Sălişte a reprezentat de-a lungul anilor o adevărată pepinieră de promovare a numeroase personalităţi, printre care se numără credinciosul mărturisitor Oprea Miclăuş, delegat de preoţii şi credincioşii din Mărginimea Sibiului să prezinte Curţii Imperiale de la Viena doleanţele lor (în 1745 şi 1752) pentru recunoaşterea credinţei ortodoxe în Transilvania (Oprea Miclăuş a fost sanctificat în 1955 şi prăznuit la 21 octombrie), apoi prelatul şi profesorul Dionisie Romano (1806-1873), istoricul Ioan Lupaş (1880-1967), pedagogul Onisifor Ghibu (1883-1972), istoricul Andrei Oţetea (1894-1977), filozoful D.D. Roşca (1895-1980) ş.a., mulţi dintre ei deveinţi membri ai Academiei Române. Comuna Sălişte a fost trecută în categoria oraşelor la 7 aprilie 2004 şi are în subordine administrativă 9 sate: Aciliu (atestat documentar în 1330), Amnaş (1309), Crinţ, Fântânele (1366), Galeş (1366), Mag (1488), Săcel (1319), Sibiel (1366) şi Vale (1366).

Monumente

În oraşul Sălişte se află biserica ortodoxă cu dublu hram – “Înălţarea Domnului” şi “Sfântul Oprea Miclăuş”, construită în anii 1761-1785 (sfinţită la 13 ianuarie 1786) şi pictată la interior în anii 1787-1791 de Ioan Popa şi Florin Muntean din Sălişte. Biserica a fost restaurată în 1974-1976 şi declarată monument istoric; biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din cartierul Grui, construită în perioada 1700-1742 pe cheltuiala familiei Cândea, pe locul uneia care data din 1697, cu tindă şi turn-clopotniţă ridicate în 1816, pictată la interior în 1787-1790; în satul Sibiel există ruinele cetăţii Salgo, datând din secolele 13-14 (menţionată documentar în 1383, situată pe un vârf de stâncă la 1 098 m altitudine) şi biserica “Sfânta Treime” a schitului Sibiel, construită în 1765-1776, cu picturi murale interioare realizate în 1776-1785 de meşterii zugravi Stan şi Iacob, fii preotului Radu din Răşinari, restaurate în anii 1964-1969; biserica a fost declarată monument istoric în 1924. Turnul-clopotniţă al bisericii a fost ridicat în 1794. Schitul apare consemnat documentar, prima oară, în 1550, a fost desfiinţat în 1880 şi reînfiinţat în 1991; în satul Vale există bisericia “Sfânta Treime” , construită în anii 1763-1765 pe locul uneia din 1620, cu unele transformări din 1843 şi 1896, dominată de un Turn-clopotniţă de formă patrată, luminat de 8 ferestre, şi care păstrează la exterior, pe faţada sudică, o frescă din 1780, pictată de Preotul Bucur. Biserica, declarată monument istoric în anul 1924, a fost restaurată în 1992; în satul Galeş se află biserica ortodoxă cu dublu hram – “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi “Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeş”, construită în anul 1700, cu picturi murale interioare din 1810, azi declarată monument istoric, iar în satul Fântânele există biserica“Sfântul Nicolae”-Cacova, construită în anii 1771-1774, în stil baroc, pictată de zugravul Stan şi ucenicii săi Ioan şi Vasile Muntean din Sălişte, picturi spălate în 1968 de pictorul Ştefănescu. În 1995 a fost pictat exonartexul (pridvorul) şi ocniţele exterioare ale navei. Biserica a fost reparată în anii 1968, 1978, 1993, 2007 şi 2010, azi declarată monument istoric; în satul Crinţ există schitul Foltea, cu biserica Eroilor, cu hramul “Sfântul Gheorghe”, construită din lemn pe fundaţie de piatră în anii 1922-1923, cu pereţii decoraţi cu icoane şi picturi; alte biserici: “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1938-1939) din satul Aciliu , “Sfântul Ilie” (1890), din satul Amnaş, “Sfântul Nicolae” (1856, pictată în 1912), în satul Mag; în satul Sibiel există numeroase case vechi din secolele 17-18, declarate monumente istorice; casele memoriale “Ioan Lupaş” , “D. D. Roşca” şi “Onisifor Ghibu” . Bustul lui Nicolae Henţiu, dezvelit în anul 1934, declarat monument istoric.