Sălişte

Date generale

Oraşul Sălişte se află în centrul României, în Sud-Vestul judeţului Sibiu, în depresiunea omonimă, pe Pârâul Negru, la poalele de Nord-Nord Est ale Munţilor Cindrel, la 540 m altitudine, în zona cunoscută sub numele de Mărginimea Sibiului, la intersecţia paralelei de 45°49′ latitudine nordică cu meridianul de 23°53′ longitudine estică, la 25 km Vest-Sud Vest de municipiul Sibiu. Din punct de vedere demografic, Sălişte face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 5 938 locuitori (la 1 ianuarie 2016), din care 2 966 locuitori de sex masculin şi 2 972 feminin. Referitor la componenţa etnică, la recensământul populaţiei din 20-31 octombrie 2011, din totalul de 5 241 locuitori, 4 790 de persoane (88,36%) erau români, 165 rromi (3,04%), 31 germani (0,57%) şi 435 de locuitori (8,03%) aparţineau altor etnii. La acelaşi recensământ, din totalul de 5 421 locuitori, 4 842 de persoane erau ortodocşi (89,32%), 40 penticostali (0,74%), şi 539 locuitori (9,94%) aparţineau altor confesiuni (creştini după evanghelie, martorii lui Iehova, romano-catolici, greco-catolici, baptişti, adventişti de ziua a şaptea, evanghelişti, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Dacă raportăm numărul total al populaţiei (5 938 locuitori la 1 ianuarie 2016) la suprafaţa oraşului în intravilan (2,8 km2) rezultă o densitate de 2 121 locuitori pe km2. Oraşul Sălişte dispune de o staţie de cale ferată şi de 3 halte de cale ferată (în satele Aciliu, Săcel şi Sibiel), toate inaugurate în 1897. În cadrul firmelor existente în oraşul Sălişte se produc prelate pentru camioane, corturi industriale, copertine, mobilă din lemn masiv, maşini şi utilaje pentru industria alimentară, ţesături din lână, produse de marochinărie, aditivi alimentari, amidon, conserve de legume, preparate din lapte, băuturi alcoolice ş.a. Centru pomicol (meri, peri, pruni ş.a.). Creşterea ovinelor (Sălişte este o localitate vestită pentru îndelungata tradiţie a locuitorilor care se ocupau cu păstoritul transhumant). Iaz piscicol. Muzeu cu secţii de istorie şi etnografie; Muzeul personalităţilor săliştene (inaugurat în anul 1978); Muzeul protopopiatului; Muzeu cu colecţii de icoane pe sticlă (în satul Sibiel). Tabără naţională de sculptură în lemn. Casa de Cultură “Onisifor Ghibu”. Cămine culturale (la Sălişte şi în satul Sibiel). Zona Sălişte este renumită prin frumuseţea portului popular, a cusăturilor, sculpturilor şi pirogravurilor în lemn (porţi, cerdacuri, blidare, furci de tors lâna, fluiere, trioţe ş.a.), precum şi prin arta folclorului muzical. În secolul 19 şi în prima jumătate a secolului 20, comuna Sălişte a fost vestită pentru producerea vaselor ceramice smălţuite (oale, urcioare, căni, blide etc.), a cojoacelor şi pieptarelor cu broderie fină, precum şi ca centru important de pictură populară, de fierărie şi rotărie – activităţi mult diminuate sau dispărute treptat în a doua jumătate a secolului 20.

Istoric

Săpăturile arheologice efectuate în arealul oraşului Sălişte au scos la iveală vestigii din epoca Paleolitică. Prima menţiune documentară a aşezării datează din anul 1265, iar în 1354 apare consemnată cu numele Magna Villa. În anul 1322, Sălişte, împreună cu satele din jur, făcea parte dintr-o zonă care aparţinea cetăţii Salgo, iar mai târziu a fost în componentţa Ducatului Almaşului aflat sub stăpânirea domnilor Vladislav I (Vlaicu Vodă) şi apoi cea a lui Mircea cel Bătrân. În perioada 1485-1876 Sălişte a făcut parte din cele 7 judeţe ale Universităţii săseşti căreia îi era obligată să plătească biruri grele. La începutul secolului 17, la Sălişte a fost înfiinţată o şcoală, atestată documentar în 1616, care iniţial a funcţionat pe lângă o biserică, având de-a lungul secolelor ulterioare o importanţă primordială în promovarea culturii şI în păstrarea nealterată a limbii române. Ulterior, când spaţiul bisericii a devenit neîncăpător pentru toţi copiii care doreau să înveţe, au fost închiriate mai multe case care să funcţioneze ca şcoli, iar uneori chiar învăţătorii ofereau casa lor pentru a fi folosită ca şcoală. Începând cu anul 1821, când s-a zidit primul local destinat unei şcoli, în anii următori (1863, 1870, 1888, 1903, 1926, 2008) au fost construite edificii speciale destinate şcolilor. În prezent există, printre altele, Liceul tehnologic “Ioan Lupaş”, cu profil economic, în care învaţă copiii de la vârsta preşcolară până la cei din clasa a XII-a – liceul fiind supranumit “Capitala spirituală” a Mărginimii Sibiului. În general, şcoala din Sălişte a reprezentat de-a lungul anilor o adevărată pepinieră de promovare a numeroase personalităţi, printre care se numără credinciosul mărturisitor Oprea Miclăuş, delegat de preoţii şi credincioşii din Mărginimea Sibiului să prezinte Curţii Imperiale de la Viena doleanţele lor (în 1745 şi 1752) pentru recunoaşterea credinţei ortodoxe în Transilvania (Oprea Miclăuş a fost sanctificat în 1955 şi prăznuit la 21 octombrie), apoi prelatul şi profesorul Dionisie Romano (1806-1873), istoricul Ioan Lupaş (1880-1967), pedagogul Onisifor Ghibu (1883-1972), istoricul Andrei Oţetea (1894-1977), filozoful D.D. Roşca (1895-1980), filologul Nicolae Van (195-1991) ş.a., mulţi dintre ei deveinţi membri ai Academiei Române. Comuna Sălişte a fost trecută în categoria oraşelor la 7 aprilie 2004 şi are în subordine administrativă 9 sate: Aciliu (atestat documentar în 1330), Amnaş (1309), Crinţ (1954), Fântânele (1366), Galeş (1366), Mag (1488), Săcel (1319), Sibiel (1366) şi Vale (1366).

Monumente

Biserica “Înălţarea Domnului” construită în 1761-1785 (sfinţită la 13 ianuarie 1786), pictată la interior în anii 1787-1791 de Ioan Popa şi Florin Munteanu din Sălişte, restaurate în 1974-1976 şi declarată monument istoric; biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din cartierul Grui, construită în 1742 pe locul uneia care data din 1697, cu tindă şi turn-clopotniţă ridicate în 1816, pictată la interior în 1787-1790; în satul Sibiel există ruinele cetăţii Salgo datând din secolele 13-14 (menţionată documentar în 1383, situată pe un vârf de stâncă la 1 098 m altitudine) şi biserica “Sfânta Treime” a schitului Sibiel, construită în 1765-1776, cu picturi murale interioare realizate în 1782-1785 de meşterul Stan zugravul şi declarată monument istoric în 1924. Turnul-clopotniţă a fost ridicat în 1794. Schitul apare consemnat documentar, prima oară, în 1550, a fost desfiinţat în 1880 şi reînfiinţat în 1991; bisericile “Sfânta Treime” (1620, cu unele transformări din 1843 şi 1896), “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1700, cu picturi murale interioare din 1810) şi “Sfântul Nicolae”-Cacova (1771-1774), pictată de zugravii Stan şi Vasile din Sălişte, în satele Vale, Galeş şi Fântânele; numeroase case vechi din secolele 17-18 în satul Sibiel; casele memoriale “Ioan Lupaş” şi “Onisifor Ghibu”.