Date generale
Municipiul Tulcea se află în partea de Sud Est a României, în provincia istoricã Dobrogea, este reşedinţa jud. Tulcea, situat în zona de Nord a Dobrogei, la poalele de Nord ale Dealurilor Tulcei (este extins pe şapte coline – Hora, Dealu Mare, Carierei, Taberei sau Cazărmii ş.a. –, în formă de amfiteatru cu deschidere spre Dunăre), pe malul dr. al braţului Tulcea, la 30 m alt., la intersecţia paralelei de 45°11’24” latitudine nordică cu meridianul de 28°48’00” longitudine estică, la 71,3 km V de ţărmul Mării Negre; 86 520 loc. (1 ian. 2019), din care 41 658 loc. de sex masc. şi 44 862 fem. Supr.: 177,2 km2, din care 58,7 km2 în intravilan; densitatea: 1 474 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 73 707 loc., 61 451 de persoane erau români (83,4%), 1 738 ruşi-lipoveni (2,4%), 953 rromi (1,3%), 819 turci (1,1%), 376 ucraineni (0,5%) şi 8 370 loc. (11,3%) aparţineau altor etnii (greci, tãtari, macedoneni, maghiari, armeni, germani, bulgari, ceangãi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 63 327 ortodocşi (85,9%), 973 musulmani (1,3%), 958 creştini de rit vechi (1,3%), 185 romano-catolici (0,3%) şi 8 264 loc. (11,2%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, penticostali, adventişti de ziua a şaptea, Martorii lui Iehova, creştini dupã evanghelie, greco-catolici ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Port fluvio-maritim. Aeroport situat în com. Mihail Kogălniceanu, la 15 km S de oraş. Staţie finală de cale ferată pe linia Medgidia – Nicolae Bãlcescu – Târguşor – Cogealac – Istria – Mihai Viteazu – Ceamurlia de Jos – Babadag – Zebil – Mihail Kogãlniceanu – Cataloi – Tulcea (143,80 km), construitã, în etape, în perioada 1912-1935. Nod rutier. Expl. de calcar, de granit şi gresii cuarţoase. Centrală electrică şi de termoficare. Constr. şi reparaţii navale (traulere pentru pescuit oceanic, bacuri, drăgi, vase-dormitor etc.); constr. de utilaj chimic. Producţie de alumină, de feroaliaje (ferosiliciu, feromangan, silicomangan) necesare realizării oţelurilor de toate calităţile, de instalaţii frigorifice, de piese şi subansamble pentru automobile, de mobilă, textile (conf., tricotaje, covoare), de pielărie şi încălţăminte, de mase plastice (din 1984), de plăci de stufit, de pavele pentru străzi şi de produse alim. (conserve de peşte, legume şi fructe, preparate din carne şi lapte, băuturi alcoolice, bere, dulciuri, produse de panificaţie etc.). Antrepozite frigorifice. Poligrafie. Ferme de creştere a bovinelor, porcinelor şi păsărilor. Piscicultură. Apicultură. Viticultură (ocupaţie atestată documentar în sec. 7 î.Hr.). Activitatea industrială a municipiului Tulcea precum şi faptul că mai mult de jumătate din traficul de călători pe Dunăre şi că aproape întreaga activitate turistică în Delta Dunării se realizează prin Tulcea au impus construirea unui nou port fluvio-maritim inaugurat în 1972. Considerat „Poartă de intrare în Delta Dunării”, Tulcea constituie, pentru numeroşii turişti, un ultim punct de escală al itinerariului spre fermecătoarele peisaje ale Deltei Dunării. În municipiul Tulcea se află Teatrul „Jean Bart”, inaugurat la 15 febr. 2008, Muzeul Deltei Dunării, înfiinţat în 1949, cu diorame care înfăţişează flora şi fauna Deltei Dunării, reorganizat şi deschis la 25 febr. 2009 cu numele Centrul Ecoturistic Delta Dunării, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie şi de Artă populară, cu colecţii specifice nordului Dobrogei, Muzeul de Istorie şi Arheologie, un Institut de învăţământ superior (din 1993), filială a Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa, un Institut de Cercetare şi Proiectare „Delta Dunării”, un Institut de Cercetări Eco-Muzeale (singurul din ţară), sediul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, biblioteca judeţeană „Panait Cerna” (f. în anul 1900), astăzi cu peste 330 000 de vol., cinematografe, şcoli, licee ş.a. Acvariu inaugurat la 25 febr. 2009. La Tulcea au loc Festivalul internaţional al folclorului din ţările dunărene (în anii cu soţ), Festivalul internaţional al folclorului din ţările latine (în anii fără soţ) şi Festivalul naţional al obiceiurilor de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează. La Tulcea s-a născut matematicianul Grigore Moisil (1906-1973).
Istoric
Săpăturile arheologice efectuate după 1974 pe terit. oraşului şi în împrejurimi au scos la iveală urme de locuire din Neolitic (milen. 4–3 î.Hr.). Ca aşezare omenească, municipiul Tulcea se înscrie printre cele mai vechi localităţi de tip urban ale ţării, în arealul său, în punctul „La Vărărie” de pe Dealul Taberei, fiind identificate vestigii ale purtătorilor culturii Gumelniţa (milen. 4 î.Hr.). Tot pe Dealul Taberei, săpăturile arheologice au scos la lumina zilei mărturii aparţinând culturii materiale a traco-geţilor (sec. 8–7 î.Hr.) şi, totodată, dovezi ale unei intensificări de locuire a acestor zone începând cu ultima parte a sec. 4 î.Hr. (ceramică de lux, de provenienţă elenistică, obiecte de podoabă etc.). Cercetările arheologice au identificat pe colina Hora (sau Dealul Monumentului) vatra unei cetăţi, cunoscută sub numele de Aegyssus, construită, se pare, de către celţi la sf. sec. 4–începutul sec. 3 î.Hr. (tradiţia desemnează pe un oarecare Caspios Aegyssos ca întemeietor legendar). Numele cetăţii Aegyssus este pomenit, prima oară de către Diodor din Sicilia în relatările lui referitoare la luptele (300–292 î.Hr.) dintre Dromichaites (conducătorul unei uniuni de triburi geto-dacice) şi generalul macedonean Lysimachos, din care primul a ieşit învingător. În anul 12 d.Hr., cetatea Aegyssus a fost cucerită de daci, dar trupele regelui trac Rhoemetalces, ajutate de o legiune romană adusă din Moesia, au învins pe dacii nord-dunăreni. În cadrul acestor lupte s-a remarcat Vestalis, comandantul oştilor romane, despre faptele căruia poetul latin Ovidiu (exilat la Tomis) scrie în două epistole din Ex Ponto (una adresată lui Severus, în care descrie bătălia sângeroasă desfăşurată la Aegyssus, din care romanii au ieşit învingători, şi a doua epistolă trimisă lui Vestalis, guvernatorul Moesiei, în care Ovidiu îi preamăreşte victoria în luptele pentru recucerirea cetăţii Aegyssus). La începutul sec. 2 d.Hr., cetatea Aegyssus a fost inclusă în limesul scit. În sec. 3, cetatea a fost prădată de goţi, iar în sec. 6 figura pe lista cetăţilor cu scop strategic, refăcută de împăratul Justinian. În sec. 7, aşezarea este amintită (de către geograful anonim din Ravenna) cu numele Aegipsum, iar în sec. 10 aceasta este citată de împăratul bizantin Constantin VII Porfirogenetul, în lucrare sa De thematibus, printre cele 14 oraşe ale Dobrogei. La sf. sec. 14 şi începutul sec. 15 oraşul s-a aflat sub autoritatea domnului Mircea cel Bătrân, iar între 1420 şi 1878 s-a aflat sub stăpânirea otomană, perioadă în care oraşul a cunoscut o permanentă stagnare. Numele actual al oraşului apare pentru prima dată în 1506, într-o notă de călătorie a genovezului Paolo Giovio, iar apoi în 1650, într-o descriere amănunţită a Dobrogei făcută de călătorul turc Evlia Celebi, în 1674 într-o lucrare a călătorului Matteo Gondola şi în 1711 într-o notă de călătorie a lui La Mattraye (însoţitorul regelui Carol al XII-lea al Suediei). În 1778, Tulcea este amintită într-un act domnesc emis de Constantin Moruzi. În perioada 1840–1859 la Tulcea au fost colonizaţi germani, care în 1940 au fost repatriaţi cu forţa în Germania nazistă. Până în 1860, oraşul Tulcea a fost condus de un caimacam (locţiitor al unui demnitar), iar după această dată Tulcea a devenit reşed. unui sangeac (subdiviziune ad-tivă a unui paşalâc turcesc), guvernat de un paşă, perioadă în care a cunoscut o relativă dezvoltare economică, comercială şi urbanistică (s-au construit faleza, noua geamie, Palatul Poştelor, bazare etc.). După eliberarea de sub stăpânirea otomană (1878), oraşul Tulcea a cunoscut o dezvoltare lentă, cunoscând ritmuri accentuate de dezvoltare abia în a doua jumătate a sec. 20. Declarat municipiu la 17 febr. 1968, Tulcea are în subordine ad-tivă localit componentă Tudor Vladimirescu.
Monumente
Catedrala episcopală „Sfântul Nicolae” a fost construită în anii 1862-1865, fiind singura biserică ortodoxă de pe întreg cuprinsul Imperiului Otoman căreia i s-a permis să-şi înalţe turlele (până la 30 m) mai sus decât turnurile geamiilor; catedrala a fost reparată în anii 1897–1900 şi pictată, parţial, tot atunci, de Ştefan Luchian şi Constantin Artachino; picturile murale interioare au fost terminate ulterior, în anii 1905–1906, de o echipă coordonată de D. Marinescu, profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti; picturile murale interioare au fost spălate în anii 1955-1956; în luna mai 1939 pardoseala bisericii a fost acoperită cu parchet; catedrala a fost restaurată în 1961 şi în perioada 2006-2008 când a fost declarată catedrală episcopală, la 25 martie 2008, şi monument istoric; biserica „Sfântul Gheorghe” sau Biserica cu ceas (1854–1857, pictată în 1927; picturile au fost spălate în 1952 şi restaurate în anii 1990–1992). În timpul stăpânirii otomane a fost reşedinţă episcopală; biserica grecească având hramul „Buna Vestire”, construită în anii 1848–1854 după planurile arhitectului Ştefan Dopron, reparată în 1985–1988, pictată în anii 1988–1989 de Virginia Videa şi Gheorghe Zaharia şi resfinţită la 25 mart. 1990; biserica având hramul„Schimbarea la Faţă”, construită în 1872–1882 pe locul unei bisericuţe din 1834– 1840, reparată după cutremurul din 4 mart. 1977, repictată în anii 2002–2003 de Gheorghe Jerpălău şi resfinţită la 12 oct. 2003; biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1874–1879, cu unele refaceri din 1988 când s-a construit o turlă nouă, s-au tencuit pereţii interiori şi exteriori ş.a.); biserica „Acoperământul Maicii Domnului” (1888–1889, renovată şi repictată în anii 1977–1980, după cutremurul din seara zilei de vineri, 4 mart. 1977, şi reparată în 2002); biserica „Sfântul Grigore Luminatorul” care a aparţinut cultului gregorian până în 1937, cu reparaţii capitale efectuate în 1986–1989; bisericile nou construite, „Sfânta Treime” (1996–2002, cu picturi murale originare), cea cu dublu hram „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Dimitrie” (1998–2003) şi „Sfântul Mare Mucenic Mina” (2003–2005); moscheile „Azzizie” (1899–1924), declarată monument de arhitectură, şi cea a lui Ismail Paşa (1877); Palatul Poştelor, construit în 1863-1865 din iniţiativa lui Ismail Paşa, azi sediul Muzeului “Delta Dunării”; clădirea fostei Primării (1863-1868), în care a funcţionat (până în 1878) jandarmeria turcească, iar din 23 aug. 1982 este sediul Muzeului de Artă; casa „Avramide” (sf. sec. 19), azi sediul Muzeului de Ştiinţele Naturii; Monumentul Independenţei, realizat în bronz în 1899–1900 de sculptorii Gheorghe Vasilescu şi Constantin Bălăcescu, sub forma unui obelisc, în memoria eroilor căzuţi în timpul Războiului de Independenţă, amplasat pe colina Hora; clădirea Teatrului „Jean Bart”, inaugurată la 15 febr. 2008; clădirea noului centru civic, realizată în 1970–1972; bustul lui Spiru Haret (dezvelit în 1923), operă a sculptorului Vasile Chiriatide; statuia ecvestră a domnului Mircea cel Bătrân (dezvelită la 1 dec. 1972), operă în bronz, pe un soclu din travertin, a sculptorului Ion Jalea; casa “Lichiardopol” (1860-1870); casa “Motamancea” (1870-1875); casa “Avramide” (1890-1893). Municipiul Tulcea este un important centru turistic şi punct de plecare spre mirifica Deltă a Dunării.