Caraş-Severin

Date generale

Judeţul Caraş-Severin se află în extremitatea sud-vestică a României, în provincia istorică Banat, pe stânga fluviului Dunărea, în zona de contact a Carpaţilor Meridionali cu partea de Sud a Carpaţilor Occidentali (respectiv cu M-ţii Banatului), la graniţa cu Serbia, la intersecţia paralelei de 45° latitudine nordică cu meridianul de 22° longitudine estică, între judeţele Timiş (la Nord şi Nord Vest), Hunedoara (Nord Est), Gorj (Est), Mehedinţi (Est şi Sud Est) şi Serbia (Sud şi Sud Vest). Suprafaţa: 8 520 km2 (3,57% din suprafaţa ţării), al treilea judeţ ca mărime al ţării, după judeţele Timiş şi Suceava. Populaţia (1 ian. 2019): 318 366 loc. (1,44% din populaţia ţării), din care 155 916 de sex masc. (48,97%) şi 162 450 fem. (51,03%). Populaţia urbană: 186 096 loc. (58,45%); rurală: 132 270 loc. (41,55%). Densitatea: 37,4 loc./km2. Structura populaţiei pe naţionalităţi (la recensământul din 20-31 oct. 2011): 82,5% români, 2,5% rromi, 1,7% croaţi, 1,7% sârbi, 1,0% maghiari, 0,9% germani şi restul alte minorităţi (slovaci, bulgari, cehi, turci ş.a.). Reşedinţa: municipiul Reşiţa. Oraşe: Anina, Băile Herculane, Bocşa, Caransebeş (municipiu), Moldova Nouă, Oraviţa, Oţelu Roşu. Comune: 69. Sate: 288 (din care 7 aparţin oraşelor şi municipiilor). Localităţi componente ale municipiilor şi oraşelor: 13.

Clima

Clima este temperat-continentală, moderată, cu influenţe submediteraneene, reflectate prin valorile termice pozitive din timpul iernii. Temperatura medie anuală variază între 11,5°C în zonele depresionare şi de câmpie, 9–11°C în regiunea munţilor mijlocii şi 0°C pe cele mai mari înălţimi din M-ţii Ţarcu şi Godeanu. Climatul blând, caracteristic jud. Caraş-Severin, este marcat de valorile medii ale temperaturii aerului în luna ianuarie, puţin mai coborâte sub 0°C, oscilând între –1°C la Caransebeş, –2°C în aria munţilor mijlocii şi –6°C pe crestele cele mai înalte. Temperatura minimă absolută, înregistrată până în prezent pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, a atins valoarea de –32,2°C, la staţia meteorologică din Caransebeş, la 10 februarie 1929, iar temperatura maximă absolută (41,0°C) a fost notată la staţia meteorologică din Bocşa, la 6 iulie 1950. Cantităţile medii multianuale  de  precipitaţii prezintă variaţii în raport cu altitudinea unităţilor de  relief, oscilând între 650 mm anual în zonele depresionare şi de câmpie, 700– 800 mm în regiunile deluroase, 800–1 000 mm în arealul munţilor mijlocii şi 1 200–1 400 mm pe crestele înalte ale munţilor. Teritoriul judeţului Caraş-Severin se află sub influenţa mai multor vânturi dominante, provocate de circulaţia maselor de aer dinspre Vest, Nord Vest şi Sud Vest, cele mai frecvente fiind Austrul (dinspre Sud Vest), Coşava (vânt violent, de tip „bora”, cauzat de diferenţele de presiune, care bate dinspre Vest, cu precădere în Defileul Dunării şi în partea de Vest a judeţului), Vântul Mare (de tip „föhn”), dinspre Sud şi Haţeganul, dinspre Est. Vitezele medii anuale sunt influenţate de formele de relief, prezentând valori cuprinse între 4 m/s în zonele de câmpie, 8 m/s pe M-ţii Semenic şi 13 m/s în masivul Ţarcu. Vitezele cele mai mari se înregistrează iarna, pe crestele cele mai înalte ale munţilor, atingând 40–50 m/s când vântul bate în rafale.

Relieful

Relief variat, alcătuit în cea mai mare parte din unităţi montane (65,4%), în cadrul cărora se individualizează nenumărate arii depresionare (16,5%); dealurile ocupă 10,8% din suprafaţa  judeţului,  iar câmpiile 7,3%. Unităţile montane aparţin atât Carpaţilor Meridionali (masivele Godeanu, cu vârful Gugu de 2 291 m – altitudinea maximă a judeţului Caraş-Severin, Ţarcu, Muntele Mic, Cerna, Mehedinţi, situate la Est de culoarul Timiş–Cerna şi la Sud de culoarul Bistra), cât şi părţii de Sud a Carpaţilor Occidentali, reprezentate prin M-ţii Semenic (1 447 m), Almăj, Locva, Anina, Dognecea şi Poiana Ruscăi, situaţi la Vest şi la Nord de culoarele Timiş–Cerna şi  Bistra. Extinderea pe suprafeţe mari a rocilor calcaroase, în M-ţii Banatului şi în M-ţii Cernei şi Mehedinţi, a favorizat dezvoltarea unui variat şi spectaculos relief carstic (chei, defilee, peşteri, izbucuri, doline, lapiezuri, podişuri şi depresiuni carstice etc.), printre care se remarcă cheile Nerei, Gârliştei, Caraşului, Cernei, Corcoaiei, Minişului ş.a., peşterile Popovăţ, Comarnic, Buhui ş.a., izbucurile Bigăr şi Irma, Defileul Dunării etc. Culoarele depresionare tectono-erozive, Timiş–Cerna şi Bistra, cu relief colinar şi de terase, sunt considerate ca zone ce separă Carpaţii Meridionali de cei Occidentali. Dealurile Oraviţei, Dognecei (sau Doclinului) şi Pogănişului, cu relief domol, sub formă de culmi prelungi, cu înălţimi de 200–300 m, separate de văi largi, ocupă partea de Vest şi Nord Vest a judeţului Caraş-Severin, fiind părţi componente ale Dealurilor Vestice. Câmpiile, reprezentate prin Câmpia Caraşului şi prin extremitatea de Est a Câmpiei Bârzavei, ocupă suprafeţe restrânse în partea de Vest şi Nord Vest a judeţului Caraş-Severin. Două categorii aparte ale reliefului le reprezintă depresiunile (Almăj, Caransebeş, Ezeriş, Domaşnea, Caraşova, Moldova Nouă, Liubcova, Fârliug ş.a.), care constituie importante regiuni de aglomerare umană, şi defileul Dunării de la Porţile de Fier, desfăşurat între Baziaş şi Gura Văii, pe o lungime de 130 km.

Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică, cu aspect radial şi o densitate medie ridicată (0,7 km/km2), este tributară, în mod direct sau indirect, Dunării, care străbate judeţul Caraş-Severin în partea de Sud-Sud Vest, pe o distanţă de 64 km, formând, totodată, o parte din graniţa României cu Serbia. Această porţiune este marcată de un sector al spectaculosului defileu Porţile de Fier creat de Dunăre la trecerea prin Carpaţi. În acest tronson, debitul mediu multianual al Dunării este de 5 390 m3/s, iar debitul de aluviuni în suspensie este de 1 110 kg/s. Principalele râuri care drenează judeţul şi care formează bazine hidrografice distincte sunt: Cerna (cu afluentul său Bela Reca), Timişul, care străbate judeţul pe o distanţă de 93 km, cu un bazin de recepţie pe 2 335 km2, colectând numeroşi afluenţi (Teregova, Râu Rece, Feneş, Goleţ, Cerneţ, Sebeş, Bistra ş.a.), Nera, Caraş, Bârzava, Pogăniş ş.a. Lacurile naturale sunt puţine şi au dimensiuni reduse, fiind reprezentate prin lacuri de origine carstică (Lacul Dracului: 700 m2 şi 9,3 m adâncime maximă; Lacul Ochiul Beului: 284 m2 şi 3,6 m adâncime maximă) şi de origine glaciară (Iezeru Ţarcu, Pietrele Albe). Mai numeroase sunt lacurile antropice construite în scopuri hidroenergetice, pentru alimentarea cu apă a localităţilor şi pentru agrement. Dintre acestea, cel mai important este lacul de acumulare Porţile de Fier I, care se întinde pe Dunăre pătrunzând şi în judeţul Caraş-Severin. Pe cursul superior al râului Bârzava au fost construite lacurile de acumulare Văliug sau Breazova (12,1 ha şi 1,23 milioane m3 de apă), Gozna (66 ha şi 10,7 milioane m3 de apă) şi Secu (105 ha şi 15,1 milioane m3 de apă), la izvorul  Timişului, în  zona  de  confluenţă cu pâraiele Semenic, Grădiştea şi Brebu, a fost realizat lacul Trei Ape (52,6 ha şi 14,8 milioane m3 de apă), pe malul căruia a fost amenajată staţiunea climaterică cu acelaşi nume, iar pe cursul pârâului Buhui s-au construit lacurile de acumulare Buhui (11,3 ha şi 600 000 m3 de apă) şi Mărghitaş.

Vegetaţia

Vegetaţia este complexă, variată şi dispusă  altitudinal. Etajele  alpin şi subalpin ocupă areale restrânse în M-ţii Ţarcu şi Godeanu, fiind dominate de pajişti cu ierburi scunde, în care predomină coarna (Carex curvula), păruşca (Festuca supina), iarba vântului (Agrostis rupestris), rugina (Juncus trifidus) ş.a., la care se adaugă pâlcurile de arbuşti pitici (salcia pitică/Salix retusa, azalea/Loiseleuria procumbens) şi tufişurile de smirdar (Rhododendron kotschyi), ienupăr (Juniperus sibirica) şi afin (Vaccinium myrtillus). Domeniul forestier ocupă cele mai mari suprafeţe în cadrul judeţului, fiind extins de la 1 600 m altitudine şi până în zona de câmpie. Molidul formează păduri compacte în bazinul superior al râului Bistra. Pădurile în care predomină fagul (Fagus silvatica), amestecat cu brad, au o largă răspândire, ocupând pantele munţilor şi dealurilor. În partea inferioară, pădurile de fag sunt în amestec cu gorunul (Quercus petraea) şi uneori, cu carpenul (Carpinus betulus), paltinul (Acer pseudoplatanus), frasinul (Fraxinus excelsior) ş.a. Pădurile compacte de gorun ocupă suprafeţe mari între 300 şi 500 m altitudine, dar exemplare izolate pot ajunge până la 1 000 m altitudine. Vegetaţia de silvostepă, caracteristică reg. de câmpie, ocupă suprafeţe restrânse în bazinul râului Bârzava, fiind înlocuită în cea mai mare parte de culturile agricole. Caracteristică pentru  judeţul Caraş-Severin este prezenţa a numeroase specii de plante termofile (iubitoare de căldură), de origine submediteraneană, printre care se evidenţiază cărpiniţa (Carpinus orientalis), mojdreanul  (Fraxinus  ornus),  arţarul trilobat (Acer monspessulanum), pinul negru de Banat (Pinus nigra var. banatica), ghimpele (Ruscus hypoglossum), viţa sălbatică (Vitis silvestris), liliacul sălbatic (Syringa   vulgaris), scumpia (Cotinus coggygria), dârmozul (Viburnum lantana) ş.a.

Fauna

Fauna, bogată şi variată în specii, respectă aceeaşi repartiţie pe verticală ca şi vegetaţia de care este legată în bună parte. Crestele înalte ale M-ţilor Ţarcu şi Godeanu reprezintă domeniul caprei negre (Rupicapra rupicapra), declarată monument al naturii. „Golurile” alpine, cu ierburi şi tufişuri, sunt populate de insecte, melci, şopârle, tritoni, vipere (Vipera berus) ş.a. Zona forestieră adăposteşte numeroase specii de animale, multe dintre ele cu valoare cinegetică, cele mai des întâlnite fiind cerbul (Cervus elaphus carpaticus), ursul (Ursus arctos), jderul de piatră (Martes foina), mistreţul (Sus scrofa), căprioara (Capreolus capreolus), veveriţa (Sciurus vulgaris), râsul (ocrotit de lege), ierunca, cocoşul de munte (ocrotit de lege) ş.a. În cadrul faunei se întâlnesc şi o serie de specii termofile, ca de exemplu broasca ţestoasă de uscat (Testudo hermanni), scorpionul (Euscorpius carpathicus), vipera cu corn (Vipera ammodytes), dihorul pătat    (Vormela peregusna), potârnichea de stâncă (Alectoris graeca), termitele etc. Fauna acvatică este reprezentată prin multe elemente valoroase de peşti, ca păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), lipanul,  mreana de munte, scobarul, cleanul ş.a.

Resurse naturale

Păduri (411 276 ha, în anul 2008, locul 2 pe ţară, după jud. Suceava), zăcăminte de huilă (Anina, Doman, Secu, Cozla, Lupac, Bigăr, Ponor, Eftimie Murgu), cărbune brun (Mehadia), lignit (Caransebeş, Ilova, Goleţ, Dalboşeţ, Rusca Montană), şisturi bituminoase (Anina, Oraviţa, Doman, Secu), min. de fier (Ocna de Fier, Dognecea, Topleţ, Băuţar, Armeniş), min. de mangan (Delineşti), min. de cupru (Moldova Nouă, Oraviţa, Sasca Montană, Dognecea, Ciclova Română), min. de  plumb şi zinc (Ruschiţa, Dognecea), min. de titan şi bismut (Sasca Montană, Dognecea, Târnova), de molibden (Oraviţa, Sasca   Montană,   Ciclova   Română), mineralizaţii de bor (Ocna de Fier); apoi o serie de zăcăminte nemetalifere, printre care azbest (Moceriş, Bozovici, Putna, Eftimie   Murgu,   Borlova,   Pârvova, Şumiţa, Voislova), mică (Măgura, Armeniş,  Voislova,   Marga,   Băuţar, Târnova, Secu, Bucova), talc (Voislova, Marga), feldspat (Armeniş, Teregova, Globu Craiovei). Acestora li se adaugă o gamă variată de roci utile şi de construcţii: marmură (Ruschiţa, Rusca Montană, Ocna de Fier, Bocşa, Bucova), andezite şi tufuri andezice (Glimboca), bentonit (Rugi, Ohabiţa), calcar (Doman, Gârlişte, Constantin Daicoviciu, Pecinişca), nisip metalurgic (Doclin, Surducu Mare), diorit   (Forotic),   granodiorit (Maidan),  gresii  (Mehadia),  caolin  şi nisipuri caolinoase (Sicheviţa), argilă refractară (Anina), argile comune etc. O bogăţie aparte o reprezintă apele minerale termale (55°C), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene de la Băile Herculane.

Istoric

Cele mai vechi urme ale activităţii omeneşti de pe teritoriul de azi al judeţului Caraş-Severin, datând din Paleoliticul mijlociu, au fost descoperite la Băile Herculane (80 000–70 000 î.Hr.) şi la Tincova (prima aşezare paleolitică în aer liber din Banat). Mezoliticul este bine reprezentat prin vestigiile materiale identificate în Peştera Hoţilor (12 000–8000 î.Hr.), iar Neoliticul (5500–2500 î.Hr.), prin acelea din arealul localităţilor Liubcova, Zorlenţu Mare, Gornea ş.a. Epoca bronzului (1800– 800 î.Hr.) este reprezentată de descoperirile unor aşezări omeneşti pe Valea Bârzavei, iar cea a fierului (1200 î.Hr. – secolul 1 d.Hr.), de aşezările de la Colţan, Bocşa, Ocna de Fier, Oraviţa, Bănia, Sasca Montană ş.a. În perioada de înflorire a Daciei, în timpul domniilor lui Burebista şi Decebal, acest teritoriu era bine populat şi cuprindea  nenumărate localităţi şi cetăţi de mare importanţă. După cele două Războaie daco-romane (101–102 şi 105–106) şi cucerirea Daciei de către către romani, ţinutul Banatului (inclusiv teritoriul de azi al judeţului Caraş-Severin) făcea parte din Dacia Superior, iar după anul 156 aparţinea Daciei Malvensis. În vremea stăpânirii romane, această regiune a cunoscut o importantă  dezvoltare, atestată de prezenţa numeroaselor castre romane, descoperite la Vărădia (Arcidava), Mehadia (Ad Mediam), Berzovia (Berzobis), Jupa (Tibiscum), Teregova  (Ad Pannonios) ş.a. şi aşezări dacice, printre care Aizis (azi Fârliug), Acmonia (Zăvoi) ş.a. O importanţă deosebită pentru confirmarea continuităţii de locuire a populaţiei autohtone pe aceste meleaguri o au desenele rupestre descoperite în peştera Gura Chindiei din localit. Alibeg, unde se află una dintre cele mai vechi inscripţii chirilice de pe teritoriul României, datând din secolele 10–11, precum şi urmele unor cuptoare de reducere a minereurilor de fier, identificate în arealul localităţilor Gherteniş, Ramna, Bocşa ş.a. Teritoriul actual al judeţului Caraş-Severin a cunoscut de timpuriu unele forme autohtone de organizare social-politică. Astfel, la sfârşitul mileniului întâi şi începutul mileniului al doilea, în această zonă exista voievodatul lui Glad – puternică formaţiune social-politică românească, cu centrul, probabil, în cetatea Cuvin (Keve) şi cu cetăţi la Caraşova, Coronini, Bocşa ş.a. – amintită în unele cronici ale vremii (Gesta Hungarorum şi Legenda Sfântului Gerard). Potrivit informaţiilor lui Anonymus, consemnate în cronica Gesta Hungarorum, voievodatul lui Glad a fost cucerit de către unguri, iar Ahtum (secolele 10–11), urmaşul lui Glad, care mutase capitala voievodatului de la Cuvin la Morisena (azi Cenad), după lupte grele, a fost învins de unguri la începutul secolului 11. În anul 1230 a luat fiinţă Banatul de Severin – unitate militar-administrativă ce cuprindea sudul Banatului, zona Severinului şi o mică parte din vestul Olteniei, cu centrul în cetatea Severinului. Atestat documentar, prima oară, în 1233, Banatul de Severin, condus de banul de Severin Luca, a devenit ulterior (începând din vremea domnului Basarab I) feudă a domnilor Ţării Româneşti, Basarab I, apoi Vlaicu Vodă, care se intitula şi ban al Severinului („banus de Zeverino”, 1368) şi Mircea cel Bătrân. La mijlocul secolului 16, respectiv în anul 1552, o mare parte din Banatul de Severin a căzut sub dominaţie turcească, în aceste ţinuturi vechi româneşti fiind create sangeacuri, unite ulterior într-un paşalâc, cu reşedinţa la Timişoara, şi care va dura până la începutul secolului 18. Existenţa zăcămintelor de cărbuni şi a celor de minereu de fier au favorizat dezvoltarea, mai devreme decât în alte părţi ale României, a industriei metalurgice, primele instalaţii cu caracter industrial fiind construite la Oraviţa (1718), Bocşa (1719) şi Reşiţa (1769). Începând din aceeaşi perioadă se organizează şi se dezvoltă puternice centre miniere la Dognecea, Bocşa, Anina,  Moldova Nouă ş.a. Spre sfârşitul secolului 19, în sudul Banatului existau două unităţi administrativ-teritoriale (Caraş şi Severin), unite apoi (în 1880) într-o singură unitate administrativă, cu numele Caraş-Severin. O dată cu aplicarea Legii nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, acest mare judeţ, Caraş-Severin, a fost împărţit în judeţele Caraş (cu plăşile Bocşa, Bozovici, Moldova Nouă, Oraviţa, Răcăşdia, Reşiţa, având 129 de comune) şi Severin (cu plăşile Balinţ, Birchiş, Caransebeş, Făget, Lugoj, Marginea, Orşova, Sacu, Teregova, cu 224 de comune). Sub această formă au existat, până la aplicarea Legii nr. 5 din 7 septembrie 1950, pentru desfiinţarea judeţelor şi plaşilor şi înfiinţarea regiunilor şi raioanelor, când cele doua foste judeţe au fost înglobate, sub forma mai multor raioane (Mehadia, Moldova Nouă, Oraviţa, Reşiţa, Caransebeş), în regiunea Timişoara (denumită din 1960, regiunea Banat). Prin Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial nr. 17 din 17 februarie 1968, a fost reînfiinţat judeţul Caraş-Severin, care a evoluat în limitele actuale până în prezent (2023), cuprinzând 2 municipii, 6 oraşe şi 69 de comune.

Economia

Economia jud. Caraş-Severin are un caracter complex şi dinamic, cu un profil industrial-agrar evidenţiat de volumul ridicat al producţiei industriale în comparaţie cu cel al producţiei totale agricole.

Industria

Industria, cu o existenţă seculară, cuprinde un număr mare de întreprinderi industriale. În cuprinsul jud. funcţionează puternice unităţi aparţinând ind. extractive (la Ocna de Fier, Dognecea, Doman, Secu, Anina, Moldova Nouă ş.a.), ind. metalurgiei feroase (Reşiţa, Oţelu Roşu) care produc fontă, oţel, laminate de diferite tipuri etc. şi ind. constr. de maşini (la Reşiţa, Bocşa, Caransebeş, Topleţ, Anina, Moldova Nouă), în cadrul cărora se realizează motoare şi boghiuri pentru locomotive Diesel hidraulice şi electrice, generatoare electrice pentru termocentrale, poduri rulante, macarale-turn, macarale portuare pivotante, turbine, turbo-suflante, reductoare, utilaje pentru construcţia de drumuri, pentru industria chimică, pentru morărit şi pentru industria alim., şine de cale ferată, şuruburi etc. Mai există întreprinderi ale industriei energiei electrice (termocentralele de la Reşiţa şi Oţelu Roşu şi hidrocentralele de la Văliug, Bistra, Zăvoi), ale industriei cocso-chimice (Reşiţa), materialelor de construcţie (Constantin Daicoviciu, Reşiţa, Caransebeş, Ruschiţa), exploatării şi prelucrării lemnului (Zăvoi, Rusca Montană, Caransebeş, Teregova, Mehadia, Oraviţa, Bocşa, Borlovenii Noi, Topleţ), industria confecţiilor (Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa) şi alim. (Reşiţa, Caransebeş, Anina, Oraviţa, Moldova Nouă, Bozovici).

Agricultura

Agricultura are un caracter mixt (produse vegetale şi animaliere diverse) şi o structură adecvată factorilor naturali ai teritoriului, purtând amprenta tipului agricol colinar şi montan (fapt pus în evidenţă de ponderea mică a terenurilor arabile). La sf. anului 2008, supr. agricolă a jud. Caraş-Severin era de 397 303 ha, din care 127 251 ha reveneau terenurilor arabile, 181 845 ha păşunilor naturale, 75 747 ha fâneţelor, 11 689 ha livezilor şi pepinierelor pomicole şi 771 ha viilor şi pepinierelor viticole. În anul 2008, supr. arabile  erau  cultivate  cu  porumb (32 346 ha), grâu şi secară (13 643 ha), plante pentru nutreţ (20 493 ha), ovăz, orz şi orzoaică, cartofi, floarea-soarelui, legume etc. Pomii fructiferi, în cadrul cărora predomină prunul, mărul şi părul, sunt răspândiţi pretutindeni, dar cele mai mari şi mai compacte livezi se află în lungul culoarului Timiş-Cerna, în Depr. Almăj şi în arealul municipiilor Reşiţa şi Caransebeş. Viticultura se practică pe supr. restrânse în zonele localit. Moldova Nouă, Doclin, Naidăş, Socol, Pojejena ş.a. Sectorul zootehnic constituie o ramură importantă a economiei agricole, un număr însemnat de animale fiind crescute în mare parte în cadrul unor complexe de tip industrial. La începutul anului 2008, jud. Caraş-Severin  dispunea  de 50 566 capete bovine (predominant din rasele Pinzgau şi Bălţata românească), 86 515 capete porcine (mai ales rasele Marele Alb şi Mangaliţa), 257 075 capete ovine,  14  477  capete  caprine,  13  286 capete cabaline, 1 457 757 capete păsări; apicultură (37 679 familii de albine) (locul 3 pe ţară după jud. Mureş şi Vâlcea); sericicultură dezvoltată, cu o îndelungată tradiţie. În anul 2007, în cadrul sectorului zootehnic proprietatea privată reprezenta 100% la toate categoriile de creştere a animalelor.

Căile de comunicaţie

Căile de comunicaţie, cu rol hotărâtor în asigurarea legăturilor de transport dintre diferitele localit., urmăresc, în general, traseul principalelor cursuri de ape (Timiş, Cerna, Bistra, Miniş, Bârzava, Caraş ş.a.), câteva segmente importante ale unor şosele fiind părţi componente ale anticelor drumuri romane (Dierna/Orşova – Tibiscum/Jupa, în culoarul Timiş-Cerna sau drumul roman ce pornea din Lederata – azi localit. Ramna din Serbia, prin Berzobis/Berzovia până la Tibiscum/Jupa pe Valea Bârzavei), sau segmente ale unor drumuri comerciale din Evul Mediu (drumul sării de la Ocnele Mari prin Baia de Aramă şi Orşova ajungea la Caransebeş şi Lugoj). La sf. anului 2007, lungimea reţelei feroviare de pe terit. jud. Caraş-Severin însuma 341 km (din care 150 km electrificate), cu o densitate de 40 km/ 1 000 km2 de teritoriu. Liniile de c.f. reprezintă segmente din traseele magistrale care leagă Banatul cu provinciile nordice, centrale şi sudice ale ţării, sau puncte terminus (Reşiţa, Anina). În arealul jud. Caraş-Severin se află prima şi cea mai veche linie de c.f. de pe terit. actual al României, construită în perioada 1846–1854 între Oraviţa şi satul Iam din com. Berlişte, via Răcăşdia, de 27 km lungime. La scurt timp după aceasta a fost construită (1860–1864) linia de c.f. Oraviţa–Anina (33 km). În anul 2007, drumurile publice măsurau 1 944 km (din care 833 km modernizate, locul 3 pe ţară, după jud. Olt şi Suceava), revenind 22,8 km/100 km2  de terit. Jud.Caraş-Severin beneficiază şi de transportul fluvial pe Dunăre,  prin  intermediul  portului Moldova Nouă, cât şi de transportul aerian prin aeroportul de la Caransebeş.

Învăţământ, cultură şi artă

În anul şcolar 2007–2008, pe terit. jud.Caraş-Severin funcţionau 27 de grădiniţe de copii, cu 9 557 copii înscrişi şi 584 de educatoare, 89 de şcoli generale (învăţământ primar şi gimnazial), cu 26 258 elevi şi 2 209 cadre didactice, 27 de licee, cu 12 746 elevi şi 1 164 profesori, două şcoli profesionale, cu 3 488 elevi şi 23 profesori etc. Învăţământul superior este reprezentat prin Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, cu două facultăţi şi mai multe secţii, cu 4 195 studenţi şi 109 profesori. În 2007, reţeaua aşezămintelor culturale cuprindea două teatre dramatice (Reşiţa şi Oraviţa secţia din Oraviţa funcţionând în clădirea celui mai vechi teatru din ţară, 1817), o orchestră simfonică şi una populară, 15 case de cultură, 221 de cămine culturale, 241 de biblioteci, cu 2 127 000 de volume, un cinematograf, 13 muzee şi puncte muzeale săteşti, numeroase case memoriale etc. Dintre nenumăratele manifestări etnofolclorice se remarcă    „Sărbătoarea liliacului” (în luna mai la Caraşova şi Eftimie Murgu), „Sărbătoarea narciselor” (în luna mai, la Zerveşti), „Măsuratul oilor” (Marga şi Clocotici) etc. Activitatea sportivă se desfăşoară în cadrul celor 54 de secţii sportive care cuprind 1 147 sportivi legitimaţi, 79 antrenori şi 116 arbitri.

Ocrotirea sănătăţii

La sf. anului 2007, reţeaua sanitară a jud.Caraş-Severin cuprindea  opt spitale cu 2 074 paturi, revenind un pat de spital pentru 158 locuitori, şase dispensare, două policlinici balneare, la Băile Herculane, 82 de farmacii şi puncte farmaceutice ş.a. În acelaşi an, asistenţa medicală era asigurată de 505 medici (revenind 1 medic la 648 de locuitori), 131 stomatologi (1 medic stomatolog la 2 500 locuitori) şi 1 650 personal sanitar cu pregătire medie.

Turismul

Turismul reprezintă o componentă importantă a activităţii economico-sociale a jud. Caraş-Severin, dezvoltat pe baza unui bogat şi variat potenţial natural şi antropic (relief atrăgător, numeroase monumente istorice şi situri arheologice, bogate tradiţii etnografice, folclorice, culturale etc.), cât şi a unei solide baze tehnicomateriale (21 de hoteluri, un han, şapte cabane, un motel, 17 vile, 30 de pensiuni turistice urbane şi 24 de pensiuni turistice rurale ş.a.), cu o capacitate totală de cazare de 7 015 locuri. Principalele elemente şi obiective turistice, de irezistibilă atracţie, care determină un  intens flux turistic de sejur sau în tranzit sunt: peisajul natural variat, deosebit de atrăgător, cu numeroase rezervaţii naturale şi monumente ale naturii (rezervaţia complexă Domogled, 1 195 ha, cu vegetaţie de stâncărie calcaroasă, cu tufe compacte de liliac sălbatic, cu încântătoare arborete de pin negru sau păduri submediteraneene de cvercinee; Cheile Caraşului, cu un interesant şi fermecător peisaj carstic, în lungul cărora se află 31 de peşteri, printre care Buhui, Comarnic, Popovăţ, Liliecilor ş.a., precum şi cu frecvente tufişuri de liliac sălbatic, de mojdrean, scumpie, cărpiniţă etc.; Cheile Nerei – 21 km – cele mai lungi din ţară;  Cheile  Minişului,  în cadrul cărora se află izbucul Bigăr – fenomen rar întâlnit în ţară, de mare atractivitate şi peştera Plopa; defileul Dunării cu impresionantele lui Cazanele Mari şi Cazanele Mici; Valea Cernei; Culoarul Timiş-Cerna; Culoarul Bistra etc.), monumentele istorice şi siturile arheologice (castrele şi aşezările civile romane Ad Mediam, azi Mehadia, Ad Pannonios/Teregova, Azizis/Fârliug, ruinele  oraşului roman Tibiscum, azi Jupa, vestigii de apeducte, băi, tabule votive din epoca romană descoperite la Băile Herculane – cea mai veche staţiune balneoclimaterică din ţară (menţionată documentar în anul 153 d.Hr.), cunoscută şi folosită pentru efectele curative ale apelor minerale încă din epoca romană; drumul roman Lederata–Berzobis–Tibiscum, păstrat şi azi intact pe o lungime de 5 km; ruinele cetăţii Caraşova, sec. 13– 14; ruinele cetăţii medievale din Mehadia etc.), prezenţa complexelor turistice Muntele Mic, Crivaia, Poiana Mărului, Semenic, Trei Ape şi a staţiunii balneoclimaterice Băile Herculane, bogăţia, varietatea şi originalitatea elementelor etnografice şi folclorice (olărit, dulgherit, cojocărit, şezători, datini şi obiceiuri tradiţionale, piese de port popular, dansuri şi cântece populare etc.). Cele mai multe obiective naturale se află grupate în masivele Semenic, Anina, Ţarcu şi în defileul Dunării, iar cele social-istorice sunt legate de aşezările din Depr. Almăj, Depr. Caransebeş-Mehadia etc. Indicativ auto: CS.

Localităţile judeţului Caraş-Severin

(între paranteze sunt înscrişi anii primei menţiuni documentare)

I. Municipii  Localit. componente ale municipiilorSatele care aparţin municipiilor  
1. CARANSEBEŞ
(1289) 		 1. Jupa (1369)
2. REŞIŢA (sec. 15)  1. Câlnic (1597)
2. Cuptoare (1673)
3. Doman (1370)
4. Secu (1673)
5. Ţerova (1433)		1. Moniom (1777)  
II. Oraşe  Localit. componente ale oraşelor  Satele care aparţin oraşelor
1. ANINA (1773)1. Steierdorf (1773) 
2. BĂILE HERCULANE
(153 d.Hr.) 		1. Pecinişca (1540) 
3. BOCŞA (1333)  
4. MOLDOVA NOUĂ
(1600)		1. Măceşti (1723)
2. Moldova Veche (1588)
3. Moldoviţa (1773)		 
5. ORAVIŢA (1230)1. Ciclova Montană (1437)
2. Marila (1909)		1. Agadici (1366)
2. Brădişoru de Jos (1690)
3. Broşteni (1690–1700)
4. Răchitova (1690–1700)
6. OŢELU ROŞU (1370)1. Cireşa (1334) 1. Mal (1433)
III. Comune  Satele componente
(primul sat este reşed. com.)
1. ARMENIŞ  1. Armeniş (1428)
2. Feneş (1501)
3. Plopu (1954)
4. Sat Bătrân (1956)
5. Sub Margine (1954)
2. BĂNIA  1. Bănia (1484)
2. Gârbovăţ (1603)
3. BĂUŢAR  1. Băuţar (1750)
2. Bucova (1459)
3. Cornişoru (1956)
4. Preveciori
4. BERLIŞTE  1. Berlişte (1611)
2. Iam (1335)
3. Milcoveni (1691)
4. Rusova Nouă (1723)
5. Rusova Veche (1421)
5. BERZASCA  1. Berzasca (1692)
2. Bigăr (întemeiat în 1826)
3. Cozla (1909)
4. Drencova (1451)
5. Liubcova (1689)
6. BERZOVIA  1. Berzovia (1690–1700)
2. Fizeş (1329)
3. Gherteniş (1380)
7. BOLVAŞNIŢA  1. Bolvaşniţa (1376)
2. Vârciorova (1433)
8. BOZOVICI  1. Bozovici (1484)
2. Poneasca (1909)
3. Prilipeţ (1484)
4. Valea Minişului (1956)
9. BREBU  1. Brebu (1577)
2. Apadia (1423)
3. Valeadeni (1548)
10. BREBU NOU  1. Brebu Nou (1828)
2. Gărâna (1827)
11. BUCHIN  1. Buchin (1411)
2. Lindenfeld (1827, sat depopulat
după anul 1996)
3. Poiana (1489)
4. Prisian (1447)
5. Valea Timişului (1690–1700)
12. BUCOŞNIŢA  1. Bucoşniţa (1468)
2. Goleţ (1468)
3. Petroşniţa (1468)
4. Vălişoara (1468)
13. CARAŞOVA  1. Caraşova (1333)
2. Iabalcea (1564)
3. Nermed (1723)
14. CĂRBUNARI  1. Cărbunari (1785)
2. Ştinăpari (1755)
15. CICLOVA ROMÂNĂ    1. Ciclova Română (1828)
2. Ilidia (1223)
3. Socolari (1363)
16. CIUCHICI  1. Ciuchici (1464)
2. Macovişte (1531)
3. Nicolinţ (1389)
4. Petrilova (1717)
17. CIUDANOVIŢA  1. Ciudanoviţa (1535)
2. Jitin (1421)
18. CONSTANTIN DAICOVICIU
(până la 27 sept. 1973,
comuna s-a numit Căvăran)  		1. Căvăran (1290)
2. Maciova (1394)
3. Mâtnicu Mare (1352)
4. Peştere (1577)
5. Prisaca (1412)
6. Zăgujeni (1532)
19. COPĂCELE  1. Copăcele (1503)
2. Ohaba-Mâtnic (1370)
3. Ruginosu (1411)
4. Zorile (f. 1905-1910)
20. CORNEA  1. Cornea (1539)
2. Cruşovăţ (1440)
3. Cuptoare (1501)
4. Macovişte (1954)
21. CORNEREVA (este comuna
cu cel mai mare număr de
sate din România)  		1. Cornereva (1518)
2. Arsuri (1956)
3. Bogâltin (1436)
4. Bojia (1956)
5. Borugi (1954)
6. Camena (1913)
7. Cireşel
8. Costiş (1956)
9. Cozia (1954)
10. Cracu Mare (1954)
11. Cracu Teiului (1954)
12. Dobraia (1954)
13. Dolina
14. Gruni (1956)
15. Hora Mare (1954)
16. Hora Mică (1954)
17. Ineleţ (1956)
18. Izvor (1956)
19. Lunca Florii (1956)
20. Lunca Zaicii
21. Mesteacăn (1956)
22. Negiudin
23. Obiţa
24. Pogara
25. Pogara de Sus
26. Poiana Lungă (1956)
27. Prisacina (1956)
28. Prislop (1956)
29. Ruştin (1956)
30. Scărişoara (1954)
31. Strugasca (1956)
32. Studena (1954)
33. Sub Crâng (1954)
34. Sub Plai (1956)
35. Topla (1954)
36. Ţaţu (1956)
37. Zănogi (1956)
38. Zbegu (1956)
39. Zmogotin (1956)
40. Zoina (1954)
22. CORONINI  1. Coronini (1850; între 1 ian. 1965 şi 20 mai 1996
satul şi comuna s-au numit Pescari)
2. Sfânta Elena (f. 1823-1825)
23. DALBOŞEŢ  1. Dalboşeţ (1603)
2. Bârz (1956)
3. Boina
4. Boiniţa
5. Prislop (1956)
6. Reşiţa Mică (1956)
7. Şopotu Vechi (1603)
24. DOCLIN  1. Doclin (1597)
2. Biniş (1371–1372)
3. Tirol (întemeiat în 1811)
25. DOGNECEA  1. Dognecea (1722)
2. Calina (1368–1371)
26. DOMAŞNEA  1. Domaşnea (1436)
2. Cănicea (1535)
27. EFTIMIE MURGU  1. Eftimie Murgu (1410, până la 19 mai 1970
satul şi comuna s-au numit Rudăria)
28. EZERIŞ  1. Ezeriş( 1319)
2. Soceni (1452)
29. FÂRLIUG  1. Fârliug (1690–1700)
2. Dezeşti (1583)
3. Duleu (1690–1700)
4. Remetea-Pogănici (1343)
5. Scăiuş (1637)
6. Valea Mare (1584)
30. FOROTIC  1. Forotic (1597)
2. Brezon (întemeiat în 1872)
3. Comorâşte (1597)
4. Surducu Mare (1406)
31. GÂRNIC  1. Gârnic (1913)
2. Padina Matei (1804, sat depopulat
după anul 1996)
32. GLIMBOCA1. Glimboca (1370)
33. GORUIA  1. Goruia (1437)
2. Gârlişte (1535)
3. Giurgiova (1285)
34. GRĂDINARI  1. Grădinari (1723–1725)
2. Greoni (1597)
35. IABLANIŢA  1. Iablaniţa (1402)
2. Globu Craiovei (1547)
3. Petnic (1603)
36. LĂPUŞNICEL  1. Lăpuşnicel (1603)
2. Pârvova (sec. 15)
3. Şumiţa (1828)
37. LĂPUŞNICU MARE  1. Lăpuşnicu Mare (1540)
2. Moceriş (1439)
38. LUNCAVIŢA  1. Luncaviţa (1440)
2. Verendin (1439)
39. LUPAC  1. Lupac (1598)
2. Clocotici (1690–1700)
3. Rafnic (1690–1700)
4. Vodnic (1723)
40. MARGA  1. Marga (1470)
2. Vama Marga (1909)
41. MĂURENI  1. Măureni (1828)
2. Şoşdea (1343)
42. MEHADIA  1. Mehadia (1323)
2. Globurău (1584)
3. Plugova (1439)
4. Valea Bolvaşniţa (1436)
43. MEHADICA  1. Mehadica (1440–1444)
44. NAIDĂŞ  1. Naidăş (1378)
2. Lescoviţa (1371–1372)
45. OBREJA  1. Obreja (1547)
2. Ciuta (1411)
3. Iaz (1480)
4. Var (1411)
46. OCNA DE FIER  1. Ocna de Fier (1351)
47. PĂLTINIŞ  1. Păltiniş (1585)
2. Cornuţel (1954)
3. Delineşti (1433)
4. Ohabiţa (1433)
5. Rugi (1585)
48. POJEJENA  1. Pojejena (1690–1700)
2. Belobreşca (1717)
3. Divici (1723)
4. Radimna (1690–1700)
5. Şuşca (1717)
49. PRIGOR  1. Prigor (1550)
2. Borlovenii Noi (întemeiat în 1829)
3. Borlovenii Vechi (1690–1700)
4. Pătaş (1603)
5. Putna (1577)
50. RAMNA  1. Ramna (1364)
2. Bărbosu (1699)
3. Valeapai (1597)
51. RĂCĂŞDIA  1. Răcăşdia (1690–1700)
2. Vrăniuţ (1690–1700)
52. RUSCA MONTANĂ  1. Rusca Montană (întemeiat în 1803)
2. Ruschiţa (întemeiat în 1803)
53. SACU  1. Sacu (1262)
2. Sălbăgelu Nou (întemeiat în 1896)
3. Tincova (1411)
54. SASCA MONTANĂ  1. Sasca Montană (1761)
2. Bogodinţ (1690–1700)
3. Potoc (1367)
4. Sasca Română (1690–1700)
5. Slatina-Nera (1829)
55. SICHEVIŢA  1. Sicheviţa (1690–1700)
2. Brestelnic (1956)
3. Cameniţa (1956)
4. Cârşie (1954)
5. Cracu Almăj (1956)
6. Cruşoviţa (1954)
7. Curmătura (1956)
8. Frăsiniş (1956)
9. Gornea (1829)
10. Liborajdea (1909)
11. Lucacevăţ (1956)
12. Martinovăţ (1956)
13. Ogaşu Podului (1956)
14. Streneac (1956)
15. Valea Oreviţa (1956)
16. Valea Ravensca (1956)
17. Valea Sicheviţei (1956)
18. Zănou (1956)
19. Zăsloane (1956)
56. SLATINA-TIMIŞ  1. Slatina-Timiş (1433)
2. Ilova (1519)
3. Sadova Nouă (1467)
4. Sadova Veche (1467)
57. SOCOL  1. Socol (1472)
2. Baziaş (1581)
3. Câmpia (1829)
4. Pârneaura (1829)
5. Zlatiţa (1367)
58. ŞOPOTU NOU  1. Şopotu Nou (întemeiat în 1828)
2. Cârşa Roşie (1954)
3. Driştie (1913)
4. Poienile Boinei (1954)
5. Ravensca (1826)
6. Răchita (1954)
7. Stăncilova (1829)
8. Urcu (1954)
9. Valea Răchitei (1954)
10. Valea Roşie (1956)
59. TÂRNOVA  1. Târnova (1495)
2. Bratova (1956)
60. TEREGOVA  1. Teregova (1447)
2. Rusca (1430)
61. TICVANIU MARE  1. Ticvaniu Mare (1437)
2. Cârnecea (1597)
3. Secăşeni (1357)
4. Ticvaniu Mic (1799)
62. TOPLEŢ  1. Topleţ (1436)
2. Bârza (1808)
63. TURNU RUIENI  1. Turnu Ruieni (1467)
2. Borlova (1519)
3. Cicleni (1572)
4. Dalci (1534)
5. Zerveşti (1591)
6. Zlagna (1503)
64. VĂLIUG  1. Văliug (1808)
65. VĂRĂDIA  1. Vărădia (1390)
2. Mercina (1421)
66. VERMEŞ  1. Vermeş (1369)
2. Ersig (1369)
3. Izgar (1389)
67. VRANI  1. Vrani (1402)
2. Ciortea (1355)
3. Iertof (1723)
68. ZĂVOI  1. Zăvoi (1430)
2. Măgura (1430)
3. Măru (1387)
4. Poiana Mărului (1632)
5. Valea Bistrei (1501)
6. Voislova (1397)
7. 23 August
69. ZORLENŢU MARE  1. Zorlenţu Mare (1499)
2. Zorlencior (1603)