Bihor

Date generale

Judeţul Bihor se aflã în extremitatea de Vest-Nord Vest a României, la graniţa cu Ungaria, în bazinele râurilor Crişu Negru, Crişu Repede şi Barcău, între 46°23’48” şi 47°35’21” latitudine nordicã şi 21°26’06” şi 22°48’39” longitudine esticã, între judeţele Satu Mare (la Nord-Nord Est), Sălaj (Nord Est), Cluj (Est), Alba (Sud Est), Arad (Sud) şi Ungaria (Vest). Suprafaţa: 7 544 km2 (3,16% din suprafaţa ţării).  Populaţia (1 ian. 2019): 616 724 loc. (2,78% din populaţia ţării), din care 300 926 de sex masc. (48,79%) şi 315 798 de sex fem. (51,21%). Populaţia urbană: 315 420 loc. (51,14%); rurală: 301 304 loc. (48,86%). Densitatea:  81,8  loc./km2.  Structura populaţiei pe naţionalităţi (la recensământul din 20-31 oct. 2011): 63,7% români, 24,0% maghiari, 6,0% rromi, 1,1% slovaci, 0,1% germani ş.a. Reşedinţa: municipiul Oradea. Oraşe: Aleşd, Beiuş (municipiu), Marghita (municipiu), Nucet, Salonta (municipiu), Săcuieni, Ştei, Valea lui Mihai, Vaşcău. Comune: 91. Sate: 432. Sate care aparţin oraşelor: 5. Localitaţi componente ale oraşelor: 13.

Relieful

Relieful, dispus în trepte descrescânde de la Est la Vest, sub forma unui amfiteatru cu deschidere spre Nord Vest, este constituit dintr-o zonă montană, în Sud-Sud Est şi Est, care ocupă 24% din suprafaţa judeţului Bihor, o regiune deluroasă combinată cu depresiuni intracolinare în partea de mijloc (32%), şi una de câmpie în Vest (44%). Unităţile montane sunt reprezentate prin prelungirile vestice ale M-ţilor Bihor (cu vârful Curcubăta Mare de 1 849 m – altitudinea maximă a judeţului Bihor şi a M-ţilor Apuseni), şi Vlădeasa (vârful Buteasa, 1 792 m), din care se desprind trei culmi (Codru-Moma, Pădurea Craiului şi Plopiş) care pătrund ca nişte tentacule în aria colinară, spre Vest, închizând între ele Depresiunea Beiuş pe cursul superior al râului Crişu Negru şi Depresiunea Vad-Borod, pe cel al râului Crişu Repede. Zona M-ţilor Bihor şi Pădurea Craiului se caracterizează prin extinse supr. de eroziune, cu un grad înalt de netezime (cum este cazul la Zece Hotare, Podu Glimeii, Damiş ş.a. din M-ţii Pădurea Craiului), ce contrastează cu relieful carstic, bine dezvoltat (doline, uvale, avene, peşteri, chei, lapiezuri, văi subterane etc.), în regiunea Padiş–Cetăţile Ponorului, Meziad, Vârtop, Vadu Crişului etc. Treapta intermediară de relief, cu altitudini de 250–450 m, interpusă între munte şi câmpie, este reprezentată de Dealurile piemontane Crişene – parte componentă a Dealurilor Vestice – alcătuite din culmi prelungi, separate de văi largi cu lunci şi terase, în cadrul cărora se individualizează mai multe unităţi deluroase: Dealurile Viişoarei, Dealurile Barcăului, Dealurile Oradei, Dealurile Pădurii Craiului (cu subunităţile lor: Dealurile Vârciorogului,  Dealurile  Tăşadului, Dealurile Hidişelului, Dealurile Vălanilor ş.a.), Dealurile Codru-Moma ş.a. Ansamblul unităţilor de câmpie, care ocupă jumătatea de Vest a judeţului Bihor, aparţine Câmpiei de Vest, fiind rezultatul unui proces îndelungat de acumulare şi eroziune prin divagarea reţelei hidrografice, care coboară din zona montană şi din cea deluroasă. Prezintă o netezime remarcabilă, cu uşoară înclinare de la Est (200 m altitudine) spre Vest (110 m altitudine). Subunităţile Câmpiei de Vest, cu extindere pe teritoriul judeţului Bihor, sunt: părţile de Sud ale Câmpiei Carei şi Câmpiei Ierului, Câmpia Tăşnadului, Câmpia Barcăului, Câmpia Miersigului, Câmpia joasă a Crişurilor, partea de Nord a Câmpiei Cermei ş.a.

Clima

Clima judeţului Bihor este temperat-continentală moderată, cu influenţe ale circulaţiei maselor de aer vestice care transportă un aer umed. Valorile parametrilor meteorologici sunt influenţate şi de creşterea treptată a altitudinii reliefului de la Vest la Est. Astfel, temperatura medie anuală descreşte de la 10,5°C în câmpie, la 8-10°C în zona deluroasă şi a munţilor cu altitudini mici şi la 2–4°C pe culmile montane înalte din Est. În arealul judeţului Bihor, temperatura maximă absolută (40,2°C) a fost înregistrată la Vaşcău (15 august 1952), iar temperatura minimă absolută (–30,5°C) la Beiuş (24 ianuarie 1942). Cantitatea de precipitaţii prezintă variaţii anuale, anotimpuale şi lunare, în raport cu etajarea unităţilor de relief, atingând valori medii anuale de 600 mm în câmpie, 700–1 000 mm în regiunile deluroase şi peste 1 400 mm pe treptele înalte de relief. Direcţia predominantă a vânturilor denotă o frecvenţă accentuată a circulaţiei aerului dinspre Sud (28,1%), Nord (8,6%) şi Vest (3,6%), viteza medie anuală a acestora variind între 7,5 şi 7,7 m/s.

Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică care drenează judeţul Bihor, de la Est la Vest, prezintă o densitate accentuată şi aparţine în majoritate celor trei bazine colectoare principale: Barcău, Crişu Repede şi Crişu Negru, la care se mai adaugă cursul inferior al râului Ier. Regimul natural de scurgere al râurilor prezintă variaţii mari de nivel (8–10 m) şi ale debitului lor lichid, înregistrând o creştere accentuată de la izvor la vărsare (exemplu Crişu Negru are un debit de 2,16 m3/s în cursul superior şi de 29 m3/s în cel inferior), fapt care a impus executarea unor extinse lucrări de îndiguire şi de canalizare cu scopul combaterii inundaţiilor. Reţeaua de canale este reprezentată prin: Canalul Crişurilor, care leagă Crişu Repede, în Nord (în arealul satului Tărian, comuna Girişu de Criş) cu Crişu Negru, în Sud (satul Tămaşda, comuna Avram Iancu), lung de 61,18 km, Canalul Culişer (41 km) ş.a. Lacurile naturale sunt puţine, cel mai reprezentativ fiind lacul Peţea (4 188,4 m2; adâncimea maximă: 4,5 m), cu apă termală (30°C), care asigură dezvoltarea unor forme relicte de floră (Nymphaea lotus var. thermalis) şi faună (Melanopsis parreyssi). Există şi o serie de lacuri artificiale amenajate ca bazine piscicole (Cefa, 670 ha,Tămaşda, 206 ha, Inand, 164 ha, Homorog, 105 ha, Mădăras, 30 ha ş.a.).

Vegetaţia

Vegetaţia prezintă o zonalitate verticală evidentă, grefată pe etajarea treptelor de relief, dar cu unele particularităţi locale legate de expunerea şi de gradul de înclinare al versanţilor. Vegetaţia subalpină, prezentă pe supr. restrânse pe cele mai înalte culmi, la peste 1 700 m altitudine, cuprinde pajişti dominate de ţăpoşică (Nardus stricta), firuţă (Poa alpina), păruşcă (Festuca supina) ş.a. care alternează, pe alocuri, cu tufişuri târâtoare printre care se remarcă jneapănul, ienupărul, afinul ş.a. Etajul coniferelor, extins între 1 000 şi 1 700 m altitudine, are ca element dominant molidul (Picea abies) în amestec cu brad (Abies alba), iar etajul pădurilor de foioase ocupă spaţiul cuprins între 300 şi 1 000 m alt., fiind alcătuit din păduri de stejar Quercus robur) în amestec cu gorun (Quercurs petraea),  carpen  (Carpinus betulus), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus campestris) ş.a. Zona pădurilor de foioase, situată între 70 şi 300 m altitudine, este constituită predominant din cer (Quercus cerris) în amestec cu carpen, gorun, alternând cu pajişti secundare şi culturi agricole. Zona de silvostepă este ocupată de culturi agricole, iar, pe alocuri, cu vegetaţie de nisipuri şi sărături.

Fauna

Fauna pădurilor este cea mai însemnată şi mai bine reprezentată, cuprinzând numeroase exemplare de interes cinegetic, printre care se numără cerbul, muflonul (colonizat), mistreţul, ursul, râsul, jderul de piatră, jderul de pădure, cocoşul de munte, ierunca, fazanul ş.a. Fauna silvostepei este slab reprezentată, fiind alcătuită din popândăi, hârciogi, orbeţi, iepuri, prepeliţe, grauri şi câteva specii de reptile. Apele râurilor şi lacurilor sunt bogate în păstrăv, lipan, mreană, clean, crap, ştiucă, biban ş.a.

Resursele naturale

Păduri (197 239 ha, 2008), zăcăminte de petrol (Suplacu de Barcău, Abrămuţ, Ciumeghiu, Săcueni), cărbune brun (Borod, Corniţel), lignit (Borumlaca, Vărzari, Voivozi, Budoi, Valea Crişului, Corniţel, Cuzap, Derna, Tătăruş ş.a.), nisipuri bituminoase (Derna, Budoi), bauxită (Zece Hotare, Luncasprie, Vârciorog, Remeţi, Bratca, Roşia – cu staţiunea de prelucr. a bauxitei de la Dobreşti), galenă, blendă, pirită, molibden (Băiţa), apoi marmură (exploatată la Vaşcău, cu o varietate mare de culori şi nuanţe, Budureasa, Chişcău, Băiţa), calcare compacte (Bratca, Cărpinet, Remeţi, Borz), argile refractare (Şuncuiuş, Bălnaca, Aştileu, Beiuş, Ceica, Borodu Mare), gresii cuarţoase (Borz, Şoimi) ş.a. O bogăţie aparte a jud. Bihor o formează izv. cu ape minerale (Tinca, Răbăgani, Chişlaz, Tămăşeu, Balc, Săcueni) şi termale (Băile Felix, Băile 1 Mai) cu efecte terapeutice de excepţie.

Istoric

Cele mai vechi urme ale activităţii umane, descoperite pe terit. jud. Bihor în câteva peşteri aflate în defileul Crişului Repede, datează din Paleolitic (50 000 – 35 000 î.Hr.), iar aşezările neolitice identificate în arealul localit. Oradea, Săcueni, Suplacu de Barcău, Sântandrei ş.a., în care s-au găsit unelte de piatră, vase ceramice, figurine antropomorfe din lut ş.a., atestă existenţa unor comunităţi sedentare. În această zonă, o deosebită înflorire a cunoscut-o civilizaţia din Epoca bronzului ilustrată nu numai prin marile aşezări de la Otomani, Sălacea, Girişu de Criş, Săcueni, Cheşereu ş.a. (sec. 19–13 î.Hr.), ci şi prin dezvoltarea remarcabilă a culturii materiale din aceste aşezări (ateliere de turnătorie, ustensile, tezaure de aur etc.). Pentru Epoca fierului (1300–1200 î.Hr.), vestigiile arheologice atestă o oarecare dezvoltare economică şi culturală în zona celor trei Crişuri, descoperindu-se mai multe tezaure monetare dacice, mari vase rituale decorate (la Valea lui Mihai), tezaurul de podoabe de argint (la Oradea) etc. În sec. 4 î.Hr., în această reg. au pătruns celţii, care s-au stabilit în zona de câmpie, alături de populaţia dacă, aşa cum atestă descoperirile unor cimitire birituale de la Tărian şi Curtuişeni. În timpul ocupării Daciei de către romani (106–271/275), teritoriul actual al judeţului Bihor rămăsese în afara graniţelor provinciei romane, el continuând să fie sub stăpânirea dacilor liberi, care îşi ridicaseră cetăţi la Oradea, Tăşad, Suplacu de Barcău ş.a. şi unde s-au descoperit mai multe tezaure de podoabe din argint (la Oradea, Drăgeşti, Tăşad, Cadea, Săcălăsău Nou) şi tezaure monetare (Sânnicolau Român, Vaida, Drăgeşti ş.a.). Prezenţa neîntreruptă a comunităţilor dacice pe aceste meleaguri, în secolele 4–6, este atestată de numeroasele aşezări autohtone în care au fost descoperite materiale arheologice (la Biharea, Girişu de Criş, Tinca, Râpa, Cheşereu ş.a.) printre care se remarcă ceramica neagră, fibule, monede etc. În secolele 7–11, comunităţile româneşti de aici au supravieţuit valurilor migratoare de slavi, reuşind, totodată, să-şi edifice o formaţiune statală proprie, cu centrul la Cetatea Biharea, cunoscută sub numele de Voievodatul lui Menumorut – unul dintre voievozii români care a opus o dârză rezistenţă împotriva cuceririi maghiare. În ciuda împotrivirii populaţiei româneşti, Bihorul a fost cucerit de Regatul ungar şi transformat în comitat, atestat ca atare în 1111. Cu toate acestea, stăpânirea efectivă s-a realizat mult mai târziu, Bihorul cunoscând o intensă activitate economică şi comercială, dezvoltându-se mai multe oraşe şi târguri, printre care Oradea, Beiuş, Tileagd, Săcueni ş.a. Năvălirea mongolilor în anul 1241 a frânat procesul de feudalizare în Bihor şi a slăbit, pentru moment, dominaţia ungară, favorizând consolidarea elementelor autohtone. Astfel, documentele amintesc de dezvoltarea voievodatelor lui Maxim şi Tihomir pe Valea Gepişului, de Ocolul Borodului, condus de voievodul Ioan Comorzovan, districtul românesc al Beiuşului ş.a. Ulterior, aşezările omeneşti cu aspect şi funcţie de „târguri de câmpie” (Salonta, Beiuş, Săcueni, Tileagd ş.a.) au capătat o dezvoltare accentuată, fiind prevăzute cu cetăţi şi ziduri de apărare. Între acestea, Oradea, care a căpătat caracter urban în secolul 11, cu o puternică cetate de apărare, a constituit în Evul Mediu un important centru economic, comercial şi cultural de anvergură europeană, cu însemnat rol în răspândirea culturii umaniste în Transilvania. Totodată, meşteşugarii din Oradea, organizaţi în bresle, contribuiau cu produsele lor la întărirea comerţului din Transilvania. La mijlocul secolului 16, partea de Vest a Principatului Transilvaniei a fost ameninţată de pericolul otoman, în 1598 turcii încercând să asedieze, fără succes, Cetatea Oradei; în schimb, aceasta, împreună cu întreg ţinutul Bihor au căzut sub suzeranitatea habsburgică (1598–1606). Ulterior, supunerea treptată a satelor din Bihor de către otomani s-a încheiat prin cucerirea, în anul 1660, a cetăţii Oradei, şi transformarea ei în sediul unui paşalâc (până la 5 iunie 1692), după care stăpânirea otomană a fost înlocuită cu cea habsburgică. Creşterea fiscalităţii şi măsurile ad-tive represive practicate de Imperiul Habsburgic au determinat izbucnirea, în 1703, a Răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rákóczi al II-lea, care a durat până în 1711; la această răscoală, cunoscută şi sub numele de Răscoala curuţilor, au participat mulţi români bihoreni, între care s-a remarcat un detaşament de 300 de oameni conduşi de colonelul Marcu Haţeganu. În 1784, părţile sudice ale judeţului Bihor au fost cuprinse de marea răscoală ţărănească condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. În 1848, intelectualii orădeni au menţinut contacte permanente cu fruntaşii politici din Transilvania, întreprinzând numeroase demersuri pentru obţinerea drepturilor fireşti ale naţiunii române. În preajma Primului Război Mondial, mişcarea culturală şi naţională din această parte a ţării s-a concentrat cu precădere asupra obiectivului ei principal – acela al emancipării de sub dominaţia străină habsburgică şi realizarea unităţii statale. La 12 octombrie 1918, în casa dr. Aurel Lazăr din Oradea, a fost redactată Declaraţia de la Oradea, prin care se proclama dreptul  românilor transilvăneni la autodeterminare; ea a fost citită la 18 octombrie acelaşi an în parlamentul ungar de la Budapesta. La 3 noiembrie 1918, la Oradea, s-a constituit Consiliul Naţional Român din Oradea şi Bihor, al cărui preşedinte a fost ales dr. Aurel Lazăr, iar la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Bihorul a trimis la Adunarea Naţională de la Alba Iulia 109 reprezentanţi pentru a participa la actul Unirii Transilvaniei cu România. La 1 septembrie 1940, după pronunţarea Dictatului de la Viena din 30 august 1940, la Oradea a avut loc o puternică manifestaţie de protest împotriva acestei nedreptăţi prin care se ceda Ungariei partea de Nord Vest a Transilvaniei (aproape 2/3 din suprafaţa judeţului Bihor a fost răpită, în acest context, de către Ungaria, centrul politico-ad-tiv al judeţului Bihor devenind în acel timp oraşul Beiuş). Ocupaţia a provocat din partea autorităţilor maghiare mari tulburări de ordin economic, cultural şi social (majoritatea salariaţilor români au fost concediaţi, mulţi intelectuali au fost arestaţi şi deportaţi, învăţământul românesc a fost mutilat prin desfiinţarea şcolilor în limba română, s-a înăsprit procesul de deznaţionalizare a românilor). La 12 octombrie 1944, trupele germane şi ungare au fost alungate de către Diviziile 2 Vânători de munte şi 180 Infanterie române în cooperare cu unităţi ale armatei sovietice, marcând eliberarea judeţului Bihor de sub ocupaţie străină.

Economia

Economia jud. Bihor are un profil complex, industrial-agrar, fiind capabilă să valorifice în mod adecvat întreaga gamă a resurselor naturale variate de care dispune.

Industria

Pr. produse industriale realizate în cadrul jud. Bihor sunt: energia electrică şi termică (termocentralele de la Oradea, Salonta, Voivozi, hidrocentrala de la Aştileu), alumină, produsă în perioada 1962-2006 (la Borş), produse petroliere (Suplacu de Barcău), maşini-unelte, utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică şi accesorii pentru mijloacele de transport (Oradea, Salonta, Vaşcău, Beiuş), piese de schimb pentru tractoare şi maşini agricole, utilaj minier (Ştei, Salonta), calculatoare, componente pentru echipamente electronice, componente auto, încălţăminte (Borş), diverse produse metalice (Marghita), lacuri, vopsele, coloranţi, mase plastice, semipreparate pentru medicamente (Oradea), ciment, var, cărămidă, prefabricate din beton, azbociment, produse refractare etc. (Oradea, Aleşd, Chiştag, Ceica, Beiuş, Valea lui Mihai, Aştileu), obiecte din sticlă (Pădurea Neagră) şi porţelan (Aleşd), conf. şi tricotaje (Oradea, Marghita, Ştei, Salonta, Beiuş, Săcueni, Nucet, Vaşcău, Aleşd ş.a.), îmbrăcăminte din blană (Oradea), încălţăminte (Oradea, Marghita), mobilă (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuş, Ştei, Valea lui Mihai), cherestea (Tileagd, Săcueni, Ioaniş), produse alim. (preparate din carne şi lapte, conserve de legume, dulciuri, băuturi, produse de panificaţie etc.) la Oradea, Salonta, Beiuş, Vaşcău, Valea lui Mihai, Tinca, Aleşd, Diosig ş.a. În cadrul producţiei meşteşugăreşti, cu o îndelungată tradiţie, un loc aparte îl ocupă producţia de ceramică populară (în centrele de la Vadu Crişului, Borod, Cărpinet, Leheceni, Criştioru de Jos ş.a.), mobilier ţărănesc (Curăţele, Chişcău, Cresula), lăzi de zestre (Budureasa), cojoace (Beiuş, Vaşcău, Rieni, Cărpinet) ş.a.

Agricultura

Agricultura, străveche ocupaţie a locuitorilor acestor meleaguri, variată ca structură, ocupă un loc însemnat în activitatea productivă a jud. Bihor, dispunând de un bogat fond agricol (496 907 ha, la sfârşitul anului 2007). Din totalul supr. agricole (496 907 ha), 309 327 ha revin terenurilor arabile, 136 201 ha păşunilor, 44 615 ha fâneţelor, 2 057 ha viilor şi pepinierelor viticole, 4 707 ha livezilor şi pepinierelor pomicole ş.a. În anul 2007, cele mai mari supr. ale terenurilor arabile erau ocupate cu porumb (101 985 ha), urmate de grâu şi secară (59 496 ha), plante de nutreţ (38 991 ha, locul 2 pe ţară, după jud. Botoşani), plante perene pentru fân (26 975 ha), plante uleioase (29 333 ha), floarea-soarelui (23 034 ha), orz şi orzoaică (16 872 ha), ovăz (13 361 ha, locul 2 pe ţară, după jud. Satu Mare), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Producţii însemnate de legume sunt obţinute în serele de la Oradea (tomate, ardei, castraveţi ş.a.). Pomicultura, în componenţa căreia predomină merii, prunii, piersicii, perii, dispune de condiţii favorabile de dezvoltare în Dealurile Oradei, în Piem. Tăşadului şi Dealurile Marghitei, formând areale pomicole compacte în arealul localit. Oradea, Sălard, Lupaşu de Jos, Valea lui Mihai, Ceica, Căbeşti, Viişoara ş.a. În anul 2007, producţia totală de fructe a fost de 27 336 tone, din care 8 078 tone mere, 9 981 tone prune, apoi piersici, pere etc. Viticultura deţine supr. apreciabile în jurul localit. Valea lui Mihai, Diosig, Marghita, Ineu, Tileagd ş.a. La începutul anului 2008, sectorul zootehnic cuprindea 105 800 capete bovine, 242 776 capete porcine, 178 024 capete ovine, 17 042 capete caprine, 21 012 capete cabaline. Avicultură (2 526 309 capete păsări); apicultură (32 966 familii de albine). În majoritatea sectoarelor zootehnice se remarcă un procent ridicat (peste 99%) al proprietăţii private.

Căile de comunicaţie

Reţeaua căilor de comunicaţie feroviară şi rutieră de pe terit. jud. Bihor asigură realizarea unor legături lesnicioase ale României cu ţările Europei Centrale şi Occidentale prin punctele de frontieră de la Borş, Salonta şi Valea lui Mihai. Prin intermediul aeroportului internaţional din Oradea, jud. Bihor are legături directe cu mai multe oraşe ale ţării (inclusiv cu Bucureşti), precum şi cu unele ţări ale Europei. La începutul anului 2008, lungimea reţelei feroviare însuma 500 km, revenind 66,3 km/1 000 km2 de teritoriu, iar cea a drumurilor publice de 2 971 km (ocupând, din acest punct de vedere, locul 3 pe ţară, după jud. Hunedoara şi Argeş), din care 679 km modernizate, cu o densitate de 39,4 km/100 km2 de teritoriu.

Învăţământ, cultură şi artă

În anul şcolar 2007–2008, reţeaua unităţilor de învăţământ de pe terit. jud. Bihor cuprindea 52 grădiniţe de copii, cu 19 752 copii înscrişi şi 1 334 de educatoare, 120 de şcoli generale (învăţământ primar – clasele 1–4 şi gimnazial – clasele 5-8), cu 51 892 elevi şi 4 573 cadre didactice, 46 de licee cu 26 296 elevi şi 1 953 profesori, două şcoli profesionale cu 5 200 elevi şi 156 profesori, o Universitate la Oradea (înfiinţată în 1990) cu 20 facultăţi, 19 387 studenţi şi 1 309 profesori. O activitate deosebită de promovare şi difuzare a culturii, ştiinţei, artei etc. o desfăşoară cele două teatre dramatice (unul în limba română şi altul în limba maghiară), două teatre de păpuşi, o orchestră simfonică, 21 de case de cultură, 356 cămine culturale, două cinematografe, 383 biblioteci cu 4 107 000 vol., 13 muzee (din care Muzeul Ţării Crişurilor este de interes naţional), numeroase case memoriale, edituri, ziare şi reviste, institute de cercetare ştiinţifică etc. Activitatea sportivă se desfăşoară în cadrul celor 118 secţii sportive în care activează 3 417 sportivi, 155 antrenori şi 120 arbitri.

Ocrotirea sănătăţii

La sf. anului 2007, aceasta se realiza prin intermediul celor 14 spitale cu 4 250 paturi (un pat de spital pentru 139 locuitori), cinci dispensare, şapte policlinici, 197 de farmacii ş.a., iar asistenţa medicală era asigurată de 1 180 medici (1 medic la 503 locuitori), 435 stomatologi (1 medic stomatolog la 1 365 locuitori) şi 3 902 personal sanitar cu studii medii.

Turismul

Potenţialul turistic ridicat al jud. Bihor, condiţionat de marea varietate a monumentelor istorice şi arhitectonice, de frumuseţea şi originalitatea peisajului natural, de bogăţia elementelor folclorice şi etnografice, de baza materială adecvată etc. determină desfăşurarea unui intens trafic turistic de sejur şi de tranzit. Pe lângă existenţa mai multor monumente istorice şi de arhitectură şi obiective social-culturale (Palatul episcopal, în stil baroc, care adăposteşte Muzeul Ţării Crişurilor, Catedrala romano-catolică, Biserica cu Lună şi cetatea medievală din Oradea, cetăţile Biharea şi Finiş, bisericile din lemn din Rieni, Sebiş, Brusturi, Păuşa ş.a., Turnul Cetăţii din Salonta etc.), o puternică atracţie turistică o constituie zona carstică Padiş – Cetăţile Ponorului din M-ţii Bihor, cu fenomene carstice complexe (peşteri, avene, doline, izbucuri, sorburi etc.). Un interes turistic aparte îl au vf. Curcubăta Mare (1 849 m alt.), valea superioară a râului Galbena, cu aspect de canion, Cetatea Rădesei (tunel lung de 300 m cu tavanul spart de 6 avene), Ponorul şi avenul Cuciulata, Peştera Urşilor din Chişcău, Peştera Meziad, Peştera Vântului, defileul Crişului Repede, zona carstică Vaşcău cu izbucul de la Călugări (fenomen rar întâlnit) etc. Un permanent flux turistic se îndreaptă către staţiunile balneoclimaterice Băile Felix, Băile 1 Mai, Tinca şi către staţiunea montană Stâna de Vale. La sf. anului 2007, capacitatea de cazare turistică a jud. Bihor era de 10 126 locuri, asigurate de 33 de hoteluri şi moteluri, cinci cabane, opt campinguri, 20 de vile, şase pensiuni turistice urbane, cinci pensiuni turistice rurale şi cinci tabere pentru elevi. Indicativ auto: BH.

Localităţile judeţului Bihor

(între paranteze sunt înscrişi anii primei atestări documentare)

I. Municipii  Localit. componente ale municipiilor
1. BEIUŞ (1263)1. Delani (1828)
2. MARGHITA (1216)  1. Cheţ (1397)
2. Ghenetea (1332)
3. ORADEA (1113) 
4. SALONTA (1214) 
II. OraşeLocalit. componente ale oraşelor Satele care aparţin
oraşelor
1. ALEŞD (1291–1294)  1. Pădurea Neagră (1954)
2. Peştiş (1302)
3. Tinăud (1219)
2. NUCET (1956)  1. Băiţa (1270)
2. Băiţa-Plai (1956)
3. SĂCUENI (1214)   1. Cadea (1270)
2. Ciocaia (1338)
3. Cubulcut (1291)
4. Olosig (1291)
5. Sânnicolau de Munte
(1291)
4. ŞTEI (1580) 
5. VALEA LUI MIHAI
(1270) 		 
6. VAŞCĂU (1552)  1. Câmp (1600)
2. Câmp-Moţi (1954)
3. Coleşti (1580)
4. Vărzarii de Jos (1552)
5. Vărzarii de Sus (1552)
III. Comune  Satele componente
(primul sat este reşed. com.)
1. ABRAM  1. Abram (1291)
2. Cohani (1454)
3. Dijir (1410)
4. Iteu (1321)
5. Iteu Nou (1956)
6. Margine (1406)
7. Satu Barbă
8. Suiug (1374)
2. ABRĂMUŢ  1. Abrămuţ (1334)
2. Crestur (1311)
3. Făncica (1278)
4. Petreu (1215)
3. AŞTILEU1. Aştileu (1335)
2. Călăţea (1475)
3. Chistag (1075)
4. Peştere (1692)
4. AUŞEU  1. Auşeu (1406)
2. Cacuciu Vechi (1435)
3. Codrişoru
4. Gheghie (1406)
5. Groşi (1406)
6. Luncşoara (1214)
5. AVRAM IANCU  1. Avram Iancu (1828)
2. Ant (1353)
3. Tămaşda (1169)
6. BALC  1. Balc (1213)
2. Almaşu Mare (1760–1762)
3. Almaşu Mic (1291–1294)
4. Ghida (1386)
5. Săldăbagiu de Barcău (1406)
7. BATĂR  1. Batăr (1202–1203)
2. Arpăşel (1326)
3. Talpoş (1344)
4. Tăut (1316)
8. BIHARIA  1. Biharia (1075)
2. Cauaceu (1213)
9. BOIANU MARE  1. Boianu Mare (1358)
2. Corboaia (1913)
3. Huta (1954)
4. Păgaia (1474)
5. Rugea (1913)
10. BOROD1. Borod (1291–1294)
2. Borozel (1291)
3. Cetea (1392)
4. Corniţel (1392)
5. Şerani (1913)
6. Valea Mare de Criş (1392)
11. BORŞ  1. Borş (1215)
2. Santăul Mare (1219)
3. Santăul Mic (1291–1294)
4. Sântion (1215)
12. BRATCA  1. Bratca (1435)
2. Beznea (1406, până la 20 mai
1996 s-a numit Delureni)
3. Damiş (1587–1589)
4. Lorău (1406)
5. Ponoară (1909)
6. Valea Crişului (1392)
13. BRUSTURI1. Brusturi (1360)
2. Cuieşd (1283)
3. Loranta (1954)
4. Orvişele (1954)
5. Păuleşti (1413)
6. Picleu (1469)
7. Ţigăneştii de Criş (1588)
8. Varasău (1913)
14. BUDUREASA1. Budureasa (1588)
2. Burda (1588)
3. Saca (1587)
4. Sălişte de Beiuş (1588)
5. Teleac (1580)
15. BUDUSLĂU1. Buduslău (1552)
2. Albiş (1373)
16. BULZ  1. Bulz (1406)
2. Munteni (1954)
3. Remeţi (1851)
17. BUNTEŞTI  1. Bunteşti (1588)
2. Brădet (1587)
3. Dumbrăveni (1588)
4. Ferice (1588)
5. Leleşti (1588)
6. Poienii de Jos (1587)
7. Poienii de Sus (1587)
8. Săud (1588)
9. Stânceşti (1600)
18. CĂBEŞTI  1. Căbeşti (1552)
2. Goila (1828)
3. Gurbeşti (1584)
4. Josani (1956)
5. Sohodol (1552)
19. CĂPÂLNA  1. Căpâlna (1552)
2. Ginta (1213)
3. Rohani (1213)
4. Săldăbagiu Mic (1599)
5. Suplacu de Tinca (1291–1294)
20. CĂRPINET  1. Cărpinet (1588)
2. Călugări (până la 20 mai
1996 s-a numit Ponoarele)
3. Izbuc (1588)
4. Leheceni (1588)
21. CÂMPANI  1. Câmpani (1492)
2. Fânaţe (1600)
3. Hârseşti (1588)
4. Sighiştel (1600)
5. Valea de Sus (1600)
22. CEFA  1. Cefa (1302)
2. Ateaş (1283)
3. Inand (1369)
23. CEICA1. Ceica (1398)
2. Bucium (1508)
3. Ceişoara (1508)
4. Corbeşti (1828)
5. Cotiglet (1492)
6. Duşeşti (1508)
7. Inceşti (1828)
24. CETARIU1. Cetariu (1208)
2. Şişterea (1291–1294)
3. Şuşturogi (1372)
4. Tăutelec (1272)
25. CHERECHIU1. Cherechiu (1220)
2. Cheşereu (1215)
3. Targuşor (1203)
26. CHIŞLAZ1. Chişlaz (1213)
2. Chiraleu (1291–1294)
3. Hăuceşti (1909)
4. Mişca (1255)
5. Pocluşa de Barcău (1213)
6. Sărsig (1490)
7. Sânlazăr (1291–1294)
27. CIUMEGHIU  1. Ciumeghiu (1216)
2. Boiu (1232)
3. Ghiorac (1214)
28. COCIUBA MARE  1. Cociuba Mare (1374)
2. Cărăsău (1371)
3. Cheşa (1374)
4. Petid (1374)
29. COPĂCEL  1. Copăcel (1508)
2. Bucuroaia (1508)
3. Chijic (1236)
4. Poiana Tăşad (1954)
5. Sărand (1236)
6. Surduc (1508)
30. CRIŞTIORU DE JOS  1. Criştioru de Jos (1588)
2. Bâlc (1213)
3. Criştioru de Sus (1588)
4. Poiana (1587)
5. Sălişte de Vaşcău (1588)
31. CURĂŢELE1. Curăţele (1692)
2. Beiuşele (1588)
3. Cresuia (1588)
4. Nimăieşti (1552)
5. Pociovelişte (1600)
32. CURTUIŞENI1. Curtuişeni (1342)
2. Văşad (1219)
33. DERNA1. Derna (1406)
2. Dernişoara (1406)
3. Sacalasău (1406)
4. Sacalasău Nou (1954)
5. Tria (1466)
34. DIOSIG1. Diosig (1278)
2. Ianca (1291–1294)
35. DOBREŞTI1. Dobreşti (1508)
2. Cornişeşti (1508)
3. Crânceşti (1508)
4. Hidişel (1508)
5. Luncasprie (1692)
6. Răcaş (1954)
7. Topa de Jos (1326)
8. Topa de Sus (1508)
36. DRĂGĂNEŞTI1. Drăgăneşti (1552)
2. Belejeni (1552)
3. Grădinari (1422)
4. Livada Beiuşului (1956)
5. Mizieş (1580)
6. Păcăleşti (sat reînfiinţat
la 20 oct. 2008)
7. Păntăşeşti (1580)
8. Şebiş (1552)
9. Talpe (1580)
10.Ţigăneştii de Beiuş (1692)
37. DRĂGEŞTI1. Drăgeşti (1508)
2. Dicăneşti (1508)
3. Stracoş (1508)
4. Tăşad (1508)
5. Topeşti (1508)
38. FINIŞ1. Finiş (1291)
2. Brusturi (1956)
3. Fiziş (1552)
4. Ioaniş (1422)
5. Şuncuiuş (1422)
39. GEPIU1. Gepiu (1332)
2. Bicaci (1291–1294)
40. GIRIŞU DE CRIŞ1. Girişu de Criş (1221)
2. Tărian (1341)
41. HIDIŞELU DE SUS1. Hidişelu de Sus (1214)
2. Hidişelu de Jos (1435)
3. Mierlău (1214)
4. Sântelec (1435)
5. Şumugiu (1692)
42. HOLOD1. Holod (1326)
2. Dumbrava (1825)
3. Dumbrăviţa (1374)
4. Forosig (1508)
5. Hodiş (1326)
6. Lupoaia (1508)
7. Valea Mare de Codru (1828)
8. Vintere (1349)
43. HUSASĂU DE TINCA1. Husasău de Tinca (1332)
2. Fonău (1583)
3. Miersig (1337)
4. Oşand (1213)
5. Sititelec (1213)
44. INEU  1. Ineu (1214)
2. Botean (1366)
3. Husasău de Criş (1236)
45. LAZURI DE BEIUŞ  1. Lazuri de Beiuş (1588)
2. Băleni (1580)
3. Cusuiuş (1588)
4. Hinchiriş (1588)
46. LĂZĂRENI  1. Lăzăreni (1828)
2. Bicăcel (1508)
3. Calea Mare (1552)
4. Cărăndeni (1493)
5. Cărănzel (1552)
6. Gepiş (1338)
7. Gruilung (1508)
8. Miheleu (1355)
47. LUGAŞU DE JOS1. Lugaşu de Jos (1291–1294)
2. Lugaşu de Sus (1291–1294)
3. Urvind (1282)
48. LUNCA1. Lunca (1588)
2. Briheni (1588)
3. Hotărel (1527)
4. Sârbeşti (1692)
5. Seghişte (1503)
6. Şuştiu (1588)
49. MĂDĂRAŞ  1. Mădăraş (1291–1294)
2. Homorog (1202–1203)
3. Ianoşda (1203)
4. Marţihaz (1291)
50. MĂGEŞTI  1. Măgeşti (1508)
2. Butani (1552)
3. Cacuciu Nou (1482)
4. Dobricioneşti (1360)
5. Gălăşeni (1552)
6. Josani (1508)
7. Ortiteag (1335)
51. NOJORID1.Nojorid (1229)
2. Apateu (1291–1294)
3. Chişirid (1214)
4. Leş (1291–1294)
5. Livada de Bihor (1954)
6. Păuşa (1291–1294)
7. Şauaieu (1216)
52. OLCEA1. Olcea (1552)
2. Călacea (1214)
3. Hodişel (1580)
4. Ucuriş (1344)
53. OŞORHEI1. Oşorhei (1391)
2. Alparea (1272–1290)
3. Cheriu (1202–1203)
4. Felcheriu (1202–1203)
5. Fughiu (1236)
54. PALEU1. Paleu (1291–1294)
2. Săldăbagiu de Munte (1226)
3. Uileacu de Munte (1210)
55. PIETROASA1. Pietroasa (1587)
2. Chişcău (1588)
3. Cociuba Mică (1587)
4. Giuleşti (1956)
5. Gurani (1587)
6. Măgura (1690)
7. Moţeşti (1956)
56. POCOLA1. Pocola (1422)
2. Feneriş (1580)
3. Petrani (1552)
4. Poietari (1956)
5. Sânmartin de Beiuş (1828)
57. POMEZEU1. Pomezeu (1492)
2. Câmpani de Pomezeu (1492)
3. Coşdeni (1508)
4. Hidiş (1508)
5. Lacu Sărat (1956)
6. Sitani (1508)
7. Spinuş de Pomezeu (1492)
8. Vălani de Pomezeu (1508)
58. POPEŞTI1. Popeşti (1435)
2. Bistra (1472)
3. Budoi (1828)
4. Cuzap (1406)
5. Varviz (1327)
6. Vărzari (1913)
7. Voivozi (1406)
59. RĂBĂGANI1. Răbăgani (1552)
2. Albeşti (1508)
3. Brăteşti (1954)
4. Sălişte de Pomezeu (1583)
5. Săucani (1580)
6. Vărăşeni (1508)
60. REMETEA1. Remetea (1204)
2. Drăgoteni (1522)
3. Meziad (1552)
4. Petreasa (1851)
5. Şoimuş (1213)
61. RIENI  1. Rieni (1588)
2. Cucuceni (1588)
3. Ghighişeni (1588)
4. Petrileni (1588)
5. Sudrigiu (1588)
6. Valea de Jos (1588)
62. ROŞIA1. Roşia (1445)
2. Lazuri (1552)
63. ROŞIORI1. Roşiori (1291–1294)
2. Mihai Bravu (1954)
3. Vaida (1285)
64. SĂCĂDAT  1. Săcădat (1256)
2. Borşa (1249)
3. Săbolciu (1256)
65. SĂLACEA1. Sălacea (1067)
2. Otomani (1263)
66. SĂLARD1. Sălard (1291–1294)
2. Hodoş (c. 1169)
3. Sântimreu (1220)
67. SÂMBĂTA1. Sâmbăta (1508)
2. Copăceni (1692)
3. Ogeşti (1508)
4. Rogoz (1568)
5. Rotăreşti (1508)
6. Zăvoiu (1508)
68. SÂNIOB (până la 13 nov. 2012
comuna s-a numit Ciuhoi)		1. Sâniob (c. 1169)
2. Cenaloş (1342)
3. Ciuhoi (1291–1294)
4. Sfârnaş (1332)
69. SÂNMARTIN1. Sânmartin (1291–1294)
2. Betfia (1552)
3. Cihei (1220)
4. Cordău (1273)
5. Haieu (1249)
6. Rontău (1552)
70. SÂNNICOLAU ROMÂN1. Sânnicolau Român (1322)
2. Berechiu (1332)
3. Roit (1291–1294)
71. SÂNTANDREI1. Sântandrei (1291–1294)
2. Palota (1214)
72. SÂRBI1. Sârbi (1291–1294)
2. Almaşu Mic (1291–1294)
3. Burzuc (1421)
4. Chioag (1421)
5. Fegernic (1213)
6. Fegernicu Nou (1954)
7. Sarcău (1800)
73. SPINUŞ1. Spinuş (1523)
2. Ciuleşti (1784)
3. Gurbeşti (1828)
4. Nădar (1400)
5. Sălişte (1490)
74. SUPLACU DE BARCĂU1. Suplacu de Barcău (1291–1294)
2. Borumlaca (1327)
3. Dolea (1954)
4. Foglaş (1954)
5. Valea Cerului
6. Vâlcelele (1956)
75. ŞIMIAN1. Şimian (1332)
2. Şilindru (1281)
3. Voivozi (1291–1294)
76. ŞINTEU1. Şinteu (1535)
2. Huta Voivozi (1913)
3. Socet (1954)
4. Valea Târnei (1830)
77. ŞOIMI1. Şoimi (1487)
2. Borz (1587)
3. Codru (1956)
4. Dumbrăviţa de Codru (1692)
5. Pocluşa de Beiuş
6. Sânnicolau de Beiuş (1552)
7. Ursad (1374)
8. Urviş de Beiuş (1487)
78. ŞUNCUIUŞ1. Şuncuiuş (1256)
2. Bălnaca (1406)
3. Bălnaca-Groşi (1954)
4. Zece Hotare (1913)
79. TARCEA1. Tarcea (1163)
2. Adoni (1237)
3. Galoşpetreu (1291–1294)
80. TĂMĂŞEU1. Tămăşeu (1219)
2. Niuved (1200)
3. Parhida (1216)
4. Satu Nou (1828)
81. TĂRCAIA1. Tărcaia (1332)
2. Mierag (1588)
3. Tărcăiţa (1588)
4. Totoreni (1580)
82. TĂUTEU1. Tăuteu (1291–1294)
2. Bogei (1406)
3. Chiribiş (1219)
4. Ciutelec (1305)
5. Poiana (1954)
83. TILEAGD1. Tileagd (1256)
2. Bălaia (1622)
3. Călătani (1954)
4. Poşoloaca (1291–1294)
5. Tilecuş (1552)
6. Uileacu de Criş (1283)
84. TINCA  1. Tinca (1338)
2. Belfir (1552)
3. Girişu Negru (c. 1169)
4. Gurbediu (1302)
5. Râpa (1692)
85. TOBOLIU  1.Toboliu (1213)
2. Cheresig (1289)
86. TULCA1. Tulca (1215)
2. Căuaşd (1316)
87. ŢEŢCHEA  1. Ţeţchea (1256)
2. Hotar (1508)
3. Subpiatră (1552)
4. Telechiu (1291–1294)
88. UILEACU DE BEIUŞ  1. Uileacu de Beiuş (1332)
2. Forău (1552)
3. Prisaca (1580)
4. Vălanii de Beiuş (1828)
89. VADU CRIŞULUI1. Vadu Crişului (1256)
2. Birtin (1213)
3. Tomnatic (1954)
4. Topa de Criş (1406)
90. VÂRCIOROG1.Vârciorog (1492)
2. Fâşca (1274)
3. Surducel (1954)
4. Şerghiş (1438)
91. VIIŞOARA1. Viişoara (1355)
2. Izvoarele (1850)
3. Pădureni (1956)
4. Reghea (1797)