Comune (V)

Satele care intră în componenţa fiecărei comune sunt incluse, în ordine alfabetică, în tabelul “Localităţile componente” al fiecărui judeţ, în dreptul comunei de care aparţin.

VAD, com. în jud. Cluj, alcătuită din 7 sate, situată în partea de Nord Est a Dealurilor Gârboului, în zona de contact cu Dealurile Dejului, pe stg. văii Someşului; 1 990 loc. (1 ian. 2011): 992 de sex masc. şi 998 fem. Pomicultură. La mijlocul sec. 14 a fost întemeiată, în satul Vad, o mănăstire ortodoxă care, împreună cu domeniul cetăţii Ciceu, situat în apropiere, s-a aflat (din 1489) în posesia lui Ştefan cel Mare. La sf. sec. 15 şi începutul sec. 16, aici a fost zidită biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost distrusă de tătari în 1717, refăcută în a doua jumătate a sec. 18, reconstruită în 1838 şi supusă unor lucrări de restaurare în 1973–1975 şi 2001–2003 şi declarată monument istoric în 2004. În 1523, mănăstirea de la Vad a fost sediul Episcopatului ortodox al Vadului şi  Feleacului cu ierarhi hirotonisiţi la Suceava. Mănăstirea a încetat să mai funcţioneze la sf. sec. 18, fiind reactivată cu obşte de călugări la 1 febr. 2012 şi numită „Ştefan Vodă” (→ şi mănăstirea Vad, Capitolul Mănăstiri, Litera V). Satul Vad apare menţionat documentar, prima oară, în 1467. Bisericile din lemn cu acelaşi hram „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în satele Calna (1671) şi Valea Groşilor (1791).

VADU CRIŞULUI, com. în jud. Bihor, alcătuită din 4 sate, situată în extremitatea de Est a Depr. Vad-Borod, la poalele de Nord ale M-ţilor Pădurea Craiului, pe Crişu Repede, la ieşirea acestuia din defileul Şuncuiuş-Vadu Crişului; 4 096 loc. (1 ian. 2011): 2 013 de sex masc. şi 2 083 fem. Staţie de cale feratã (în satul Vadu Crişului) pe linia Cluj-Napoca – Mera – Gârbãu – Huedin – Ciucea – Negreni – Bratca (tunel 300 m) – Şuncuiuş (tunel (300 m) – Peştera (tunel 200 m) – Vadu Crişului – Ţeţchea – Oradea (152,1 km), inauguratã la 7 septembrie 1870. Expl. de calcar şi de argilă refractară. Producţie de încălţăminte, de brânzeturi şi de teracotă. Sere legumicole şi floricole (în satul Tomnatic) încălzite cu apă geotermală. Centru de ceramică populară nesmălţuită. Cămin cultural (1962). Pe terit. satului Vadu Crişului au fost descoperite două spade din bronz, datând de la începutul Epocii fierului. În arealul com. se află peştera Vadu Crişului (→ Vadu Crişului, Peştera ~ ) şi partea terminală a defileului Crişului Repede (incluse într-o rezervaţie complexă extinsă pe 219,7 ha). Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Vadu Crişului s-au numit Valea Neagră de Criş. În satul Vadu Crişului, menţionat documentar în 1256, se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1790). Agroturism.

VADU IZEI, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 2 sate, situată în partea de NV a Depr. Maramureş, la confl. râului Mara cu Iza; 2 917 loc. (1 ian. 2011): 1 434 de sex masc. şi 1 483 fem. Nod rutier. Producţie de mobilă şi de produse de artizanat. Centru de confecţionare a covoarelor manuale din lână, a cergilor, de realizare a icoanelor pe lemn şi pe sticlă şi a porţilor tradiţionale maramureşene. Pomicultură (meri, peri, piersici). Pe terit. satului Vadu Izei a fost descoperit (1968) un depozit de bronz, alcătuit din 12 brăţări, datând de la sf. Epocii bronzului şi începutul Epocii fierului. Prima menţiune documentară a satului Vadu Izei datează din 27 iun. 1383. În satul Valea Stejarului, cunoscut în vechime sub denumirea de Valea Porcului, se află biserica din lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1630, reparată în 1806, 1976 şi 2009), cu picturi de factură populară pe pereţii interiori, executate în 1809, declarată monument istoric în 2004, iar în satul Vadu Izei există biserica „Sfântul Nicolae”(1884) şi casa-muzeu „Vasile Kazar” (sec. 17). Com. Vadu Izei este renumită prin existenţa numeroaselor porţi maramureşene din lemn, împodobite cu variate sculpturi realizate de meşteri populari. La Vadu Izei se află o moară particulară de apă, datând din anul 1886, readaptată, în anul 2022, pentru producerea de energie electrică. Până la 17 febr. 1968 satul şi com. Vadu Izei s-au numit Vad. Agroturism.

VADU MOLDOVEI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 8 sate, situată în partea de S a Pod. Fălticeni, în lunca şi pe terasele râului Moldova şi pe râul Râşca; 4 463 loc. (1 ian. 2011): 2 154 de sex masc. şi 2 309 fem. Nod rutier. Morărit; produse de panificaţie. Centru de colectare a laptelui. Culturi de cereale, cartofi, legume ş.a. Creşterea bovinelor. Bisericile cu hramurile „Schimbarea la Faţă” (1790, distrusă de un incendiu în 1871 şi refăcută în acelaşi an) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1885), în satele Ciumuleşti şi Dumbrăviţa; biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1805), în satul Ioneasa. În satul Cămârzani se află mănăstirea cu acelaşi nume (de maici). În 1863, boierul Emanoil Morţun a construit pe moşia sa o biserică de mir cu hramul „Sfântul Gheorghe”. În 1947, pământul fostului boier a fost confiscat de regimul comunist şi împărţit veteranilor de război, iar lăcaşul de rugăciune rămânând biserică de parohie. În acelaşi an (1947), preotul Gheorghe Baltag a întemeiat, în jurul bisericii „Sfântul Gheorghe”, un schit care la 28 oct. 1959 a fost desfiinţat de autorităţile comuniste prin Decretul 410. În 1992 (după abolirea regimului comunist în dec. 1989) a fost reînfiinţat aşezământul monahal, ca mănăstire de maici, an în care s-a construit paraclisul cu hramul „Sfântul Mina”, sfinţit la 22 dec. 1992, şi s-au înfiinţat ateliere de croitorie, de tricotaje, de pictură ş.a. şi o bibliotecă. În anul 2000, acestei mănăstiri i-au fost retrocedate 10 ha de pământ din cele 12 ha pe care le-a avut înainte de anul 1947 (anul confiscării moşiei). Până la 18 iul. 2003, com. Vadu Moldovei a avut în componenţă satele Cotu Băii, Fântâna Mare, Praxia şi Spătăreşti, care la acea dată au format com. Fântâna Mare, jud. Suceava.

VADU MOŢILOR, com. în jud. Alba, alcătuită din 12 sate, situată în partea de Nord Vest a Depresiunii Câmpeni, la poalele de Nord Est ale M-ţilor Bihor şi cele de Sud Vest ale Muntelui Mare, pe râul Arieşu Mare; 1 471 loc. (1 ian. 2011): 755 de sex masc. şi 716 fem. Centru de prelucr. artistică a lemnului. Până la 1 ian. 1965, satul şi comuna Vadu Moţilor s-au numit Săcătura. În satul Lăzeşti se află biserica din lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1738), cu picturi pe pereţii interiori din 1749 şi 1817 şi adăugiri din 1878, iar în satul Vadu Moţilor există biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1892-1893).

VADU PAŞII, com. în jud. Buzău, alcătuită din 6 sate, situată în partea de Sud Vest a Câmpiei Râmnicului, în zona de contact cu Câmpia Buzăului, pe stânga râului Buzău; 9 827 loc. (1 ian. 2011): 4 813 de sex masc. şi 5 014 fem. Staţie de cale feratã pe linia Bucureşti – Ploieşti – Buzãu – Vadu Paşii – Boboc – Zoiţa – Râmnicu Sãrat – Sihlea – Voetin – Gugeşti – Coteşti – Putna – Mãrãşeşti, construitã în perioada noiembrie 1879-13 iunie 1881, inauguratã la 18 octombrie 1881. Biserica „Naşterea Maicii Domnului” (1891), cu picturi murale originare restaurate în 2009-2011, în satul Vadu Paşii.

VADU SĂPAT, com. în jud. Prahova, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Săratei, în apropierea Dealului Istriţa, la 45 km E-NE de municipiul Ploieşti; 1 811 loc. (1 ian. 2011): 912 de sex masc. şi 899 fem. Producţie de mobilier. Centru viticol şi de vinificaţie. Apicultură. Creşterea bovinelor, porcinelor, cabalinelor. Pe terit. satului Vadu Săpat a fost identificat un ansamblu de aşezări omeneşti datând din sec. 5-7, aparţinând culturii Ipoteşti-Cândeşti, în cadrul căruia s-au găsit fragmente de vase ceramice, podoabe din metal realizate prin presare în tipare ş.a. Pe unul dintre fragmentele ceramice a fost identificată o reprezentare a stindardului dacic, cea mai veche găsită până în prezent. Bisericile cu hramurile „Buna Vestire” − Mărăşeasca (1802-1810), cu zid de incintă, şi „Cuvioasa Parascheva” (1804), în satele Vadu Săpat şi Ghinoaica. Com. Vadu Săpat a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satelor Ghinoaica, Ungureni şi Vadu Săpat din com. Fântânele, jud. Prahova.

VAIDEENI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 5 sate, situată în Depr. Horezu, la poalele de S ale M-ţilor Căpăţânii, pe cursurile superioare ale râurilor Luncavăţ şi Pârâul Plopilor; 4 057 loc. (1 ian. 2011): 1 972 de sex masc. şi 2 085 fem. Tăbăcărie, cojocărie, boiangerie. Joagăr hidraulic, moară de apă, darac şi piuă (sec. 19), în satul Vaideeni. Heleşteu piscicol (800 m2). Creşterea ovinelor. Pomicultură (meri, pruni, peri, cireşi, vişini). Centru de prelucr. artistică a lemnului (lăzi, furci de tors, coşuri ş.a.), de ţesături populare şi de confecţionare a fluierelor. La Vaideeni are loc anual (24 iun.) festivalul folcloric al păstorilor din Carpaţi, numit „Învârtita dorului”. În satul Vaideeni, menţionat documentar prima oară în 1504, într-un hrisov al domnului Radu cel Mare, se află biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (1810– 1822), în satul Mariţa există biserica din lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1556-1557), declarată monument istoric şi de arhitectură în anul 2000, iar în satul Cornet, biserica având hramul „Cuvioasa Parascheva” (1893, renovată în 1932). Important centru etnografic şi folcloric.

VALCĂU DE JOS, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 6 sate, situată în partea de S-SV a Depr. Şimleu, la poalele de NE ale M-ţilor Plopiş, pe cursul superior al râului Barcău; 3 181 loc. (1 ian. 2011): 1 644 de sex masc. şi 1 537 fem. Pomicultură (meri, pruni). Centru de prelucr. artistică a lemnului, de ţesături şi cusături populare (în satele Valcău de Jos şi Sub Cetate). În satul Sub Cetate, menţionat documentar, prima oară, în 1481, se află ruinele unei cetăţi din sec. 13 (fragmente de ziduri, ruinele a două turnuri de apărare), iar în satul Valcău de Jos, atestat documentar în 1214, există o biserică reformată (1896).

VALEA ARGOVEI, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 5 sate, situată în partea de S a Câmpiei Bărăganului, pe râul Mostiştea; 2 414 loc. (1 ian. 2011): 1 187 de sex masc. şi 1 227 fem. Nod rutier. Lac de acumulare (1 600 ha; lungime: 20,5 km; lăţime max.: 1,5 km). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui ş.a. Creşterea ovinelor. Piscicultură. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Valea Argovei s-au numit I. C. Frimu, iar între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Valea Argovei a făut parte din jud. Ilfov. În satul Siliştea se află ruinele palatului domnului Constantin Brâncoveanu (sec. 18).

VALEA CĂLUGĂREASCĂ, com. în jud. Prahova, alcătuită din 15 sate, situată în zona de contact a Subcarpaţilor Teleajenului cu Câmpia Ploieştiului, pe stg. râului Teleajen; 10 777 loc. (1 ian. 2011): 5 232 de sex masc. şi 5 545 fem. Staţie de cale feratã (în satul Valea Călugărească) pe linia Ploieşti – Valea Cãlugãreascã – Tomşani – Inoteşti – Mizil – Pietrosele – Sãrata Monteoru – Buzãu, inauguratã la 13 septembrie 1872. Fabrica de îngrăşăminte fosfatice şi de acid sulfuric şi-a încetat activitatea în 1997. Centru viticol (Podgoria Dealu Mare) şi de vinificaţie. Institut de cercetări pentru viticultură şi vinificaţie (f. 1967). În satul Valea Popii se află o cramă (15 m lungime şi 9 m lăţime) construită din lemn în anul 1777 şi reconstruitată pe un alt amplasament în 1970. În satul Valea Călugărească, atestat documentar în 1429, se află biserica „Izvorul Tămăduirii”, datând din anul 1893, construită dupa planurile arhitectului Ion Mincu.

VALEA CHIOARULUI, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 6 sate, situată în partea de SV a Dealurilor Chioarului, la poalele de E ale Dealului Prisaca, pe cursul superior al râului Bârsău; 2 182 loc. (1 ian. 2011): 1 073 de sex masc. şi 1 109 fem. Expl. de argile bentonice (în satul Valea Chioarului) şi de nisipuri cuarţoase (în satul Curtuiuşu Mare). Pomicultură (meri, pruni, peri). Colectarea fructelor de pădure. Centru de port popular tradiţional. În satul Valea Chioarului, menţionat documentar în 1561, se află biserica „Naşterea Maicii Domnului”  (1994-1996). Bisericile din lemn cu hramurile „Sfântul Nicolae” (sec. 18, strămutată din satul Recea în 1856), „Sfânta Parascheva” (1887) şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1846), în satele Valea Chioarului, Fericea şi Vărăi.

VALEA CIORII, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 4 sate, situată în partea de E a Câmpiei Bărăganului, pe stg. râului şi lacului Strachina; 1 886 loc. (1 ian. 2011): 938 de sex masc. şi 948 fem. Staţie de c.f. (în satul Murgeanca), inaugurată la 21 nov. 1886. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, legume ş.a. Fermă piscicolă. În satul Valea Ciorii, întemeiat în anul 1900, se află biserica „Sfântul Vasile” zidită în anii 1914–1920.

VALEA CRIŞULUI, com. în jud. Covasna, alcătuită din 2 sate, situată în partea de N a Depr. Sfântu Gheorghe, la poalele de SE ale M-ţilor Baraolt, pe dr. văii Oltului, pe râul Arcuş; 2 417 loc. (1 ian. 2011): 206 de sex masc. şi 1 211 fem. Prelucr. lemnului (mobilă). Creşterea bovinelor. Staţiune balneoclimaterică (în satul Şugaş), cu izvoare de ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, sodice, magneziene. Parc dendrologic (în satul Calnic). În satul Valea Crişului, menţionat documentar în 1332, se află o biserică romano-catolică (sec. 16–17), o biserică reformată (1820) şi castelul familiei Kálnoky (sec. 17–18); în satul Calnic există o biserică unitariană din 1674, cu tavanul navei casetat (64 casete) şi pictat cu motive florale şi geometrice în stil popular. Până la 7 apr. 2004, com. Valea Crişului a avut în componenţă satul Arcuş, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

VALEA DANULUI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 5 sate, situată în partea de V a Dealurilor Argeşului, pe dr. văii superioare a Argeşului; 2 967 loc. (1 ian. 2011): 1 479 de sex masc. şi 1 488 fem. Prelucr. lemnului. Morărit. Apicultură. Creşterea bovinelor. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). În satul Valea Danului se află biserica „Sfântul Nicolae” (1811, reparată în 1968), declarată monument istoric.

VALEA DOFTANEI, com. în jud. Prahova, alcătuită din 2 sate, situată în Depresiunea Teşila-Valea Neagră, la poalele de Est-Sud Est ale M-ţilor Baiu şi cele de Vest-Sud Vest ale M-ţilor Grohotiş, pe cursul superior al râului Doftana şi al afluentul său Negraş; 6 766 loc. (1 ian. 2011): 3 373 de sex masc. şi 3 393 fem. Reşedinţa comunei este satul Teşila. Exploatări de calcar (în satul Trăisteni) şi de gresii (în satul Teşila). În arealul satului Teşila se află lacul de acumulare Paltinu (→ lacul Paltinu, Capitolul Lacuri, litera P), realizat în anii 1968-1971, în urma construirii unui baraj, ale cărui ape pun în mişcare turbinele hidrocentralei „Paltinu” (10,2 MW), intrată în funcţiune în 1972. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Satul Teşila apare menţionat documentar, prima oară, la 7 august 1574, într-un document emis la Bucureşti de domnul Ţării Româneşti, Alexandru II Mircea, prin care acesta…

“întărea lui Drăghici ban şi soţiei sale, Vlada, stăpânirea asupra satelor Mărgineni şi Filipeşti şi Cricoveni şi Breaza şi Comarnicul şi Teşila şi Secăria şi toate bălţile şi moarile… pentru că le sunt acestea, mai sus scrise, sate vechi şi drept ocine (bucatã de pãmânt stãpânitã cu drept ereditar – n.a.) şi dedine”

(dedină = bucată de pământ dedicată, consacrată). În arealul com. Valea Doftanei se află pădurea Glodeasa (528 ha), declarată rezervaţie forestieră, alcătuită predominant din fag (Fagus sylvatica) şi brad (Abies alba), cu subarboret în care se dezvoltă alunul (Corylus avellana), socul negru şi roşu (Sambucus nigra şi Sambucus racemosa); în pătura ierbacee sunt abundente floarea-paştelui (Anemone nemorosa), brebeneii (Corydalis solida), coada-cocoşului (Polygonatum multiflorum), laptele-cucului (Euphorbia amygdaloides) etc. Agroturism.

VALEA DRAGULUI, com. în jud. Giurgiu, formată dintr-un sat, situată în NE Câmpiei Burnas, în zona de contact cu Câmpia Bărăganului, pe cursul inf. al Argeşului, în zona de confl. cu râul Sabar; 2 948 loc. (1 ian. 2011): 1 449 de sex masc. şi 1 499 fem. Culturi de cereale, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, plante uleioase şi de nutreţ, legume etc. Pomicultură (caişi, vişini, cireşi); viticultură. Fermă de creştere a porcinelor. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Valea Dragului a făcut parte din jud. Ilfov. Biserica având hramul „Sfântul Dumitru” (1880).

VALEA IAŞULUI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 9 sate, situată în partea central-vestică a Dealurilor Argeşului, pe stg. cursului superior al râului Argeş; 2 769 loc. (1 ian. 2011): 1 381 de sex masc. şi 1 388 fem. Expl. de argilă. Hidrocentrale în satele Cerbureni (15 MW, intrată în funcţiune în 1968) şi Valea Iaşului (15 MW, dată în exploatare în 1969). Prelucr. lemnului; produse alim. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Sanatoriu T.B.C. (construit în 1940 după planurile arhitectului Petre Antonescu) şi biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1855), în satul Valea Iaşului; în satul Bărbălăteşti se află o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (1801).

VALEA IERII, com. în jud. Cluj, alcătuită din 3 sate, situată la poalele de N ale Muntelui Mare, pe cursul superior al râului Iara şi pe afl. său Şoimu; 896 loc. (1 ian. 2011): 481 de sex masc. şi 415 fem.  Expl. de feldspat. Expl. şi prelucr. primară a lemnului (cherestea). Fond cinegetic. Satul Valea Ierii este atestat documentar în anul 1417. Turism.

VALEA LARGĂ, com. în jud. Mureş, alcătuită din 9 sate, situată în partea centrală a Colinelor Luduşului (Câmpia Sărmaşului), pe râul Valea Morii; 3 165 loc. (1 ian. 2011): 1 617 de sex masc. şi 1 548 fem. Produse de panificaţie. Culturi de cereale, legume ş.a. Centru de ţesături populare (cergi, ţoale etc.) În satul Valea Largă, menţionat documentar, prima oară, în 1332, se află biserica din lemn „Adormirea Maicii Domnului” (16931695).

VALEA LUNGĂ, com. în jud. Alba, alcătuită din 6 sate, situată în partea de V a Pod. Târnavelor, pe dr. cursului inf. al râului Târnava Mare; 3 148 loc. (1 ian. 2011): 1 603 de sex masc. şi 1 545 fem. Halte de c.f. (în satele Valea Lungă şi Lunca). Nod rutier. Expl. de gaze naturale (în satul Tăuni). Balastieră. Prelucr. lemnului. Viticultură. Parc dendrologic. În arealul satului Glogoveţ au fost descoperite urmele unei aşezări din Epoca bronzului, aparţinând culturii Coţofeni (2500–1800 î.Hr.). În satul Valea Lungă, menţionat documentar, prima oară, în 1309, se află o biserică din sec. 15 (azi biserică evanghelică), fortificată în sec. 16 cu ziduri puternice şi turnuri de apărare, cu unele modificări din anii 1681 şi 1721– 1725 şi din sec. 19. Satele Lunca şi Tăuni au fost afectate (în lunile apr. şi iun. 2008) de puternice alunecări de teren care au distrus peste 40 de gospodării ţărăneşti.

VALEA LUNGĂ, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 10 sate, situată în Subcarpaţii Ialomiţei, în Depr. Valea Lungă, pe cursul superior al râului Cricovu Dulce; 4 925 loc. (1 ian. 2011): 2 488 de sex masc. şi 1 437 fem. Reşed. com. este satul Valea Lungă-Cricov. Nod rutier. Prelucr. lemnului; produse de panificaţie. Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Valea Lungă-Cricov se află biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” (ante 1810), una cu dublu hram – „Sfântul Nicolae” şi „Sfântul Ioan Botezătorul” (1901–1910) şi conacul „Cantacuzino” (ante 1760), iar în satul Valea Lungă-Ogrea există o biserică având dublu hram – „Buna Vestire” şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1855–1856).

VALEA LUPULUI, com. în jud. Iaşi, formată dintr-un sat, situată în SE Câmpiei Jijiei Inferioare, pe râul Valea Lupului; 4 741 loc. (1 ian. 2011): 2 391 de sex masc. şi 2 350 fem. Viticultură. Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt”(1938), cu icoane pictate de Corneliu Baba. Com. Valea Lupului a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satului Valea Lupului din com. Rediu, jud. Iaşi.

VALEA MARE, com. în jud. Covasna, formată dintr-un sat, situată în Depr. Târgu Secuiesc, la poalele de N ale M-ţilor Întorsurii; 1 170 loc. (1 ian. 2011): 607 de sex masc. şi 563 fem. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1790–1793). Până la 13 mai 1999, satul Valea Mare a făcut parte din com. Barcani, jud. Covasna.

VALEA MARE, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 7 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Piteştiului cu Piemontul Cândeşti, pe dr. râului Potopu şi pe ambele maluri ale râului Răstoaca; 2 271 loc. (1 ian. 2011): 1 083 de sex masc. şi 1 188 fem. Expl. de petrol (în satul Valea Caselor). Prelucr. lemnului. Obiecte din răchită împletită. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Viticultură. Pomicultură (meri, pruni, peri, cireşi, vişini). Bisericile din lemn cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1701–1702) şi „Cuvioasa Parascheva” (1711), monument istoric, în satele Valea Mare şi Valea Caselor.

VALEA MARE, com. în jud. Olt, alătuită din 5 sate, situată în partea de NV a Câmpiei Boian, în zona de contact cu Piem. Cotmeana, pe cursul superior al râului Miloveanu; 3 856 loc. (1 ian. 2011): 1 931 de sex masc. şi 1 925 fem. Haltă de c.f. (în satul Recea). Viticultură. În satul Turia, atestat documentar la 12 febr. 1512, se află biserica „Sfântul Dumitru” (1800–1819).

VALEA MARE, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 6 sate, situată în Piem. Olteţului, pe cursul inf. al râului Cerna (afl. stg. al Olteţului); 3 034 loc. (1 ian. 2011): 1 491 de sex masc. şi  1 543 fem. Bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1820) şi „Cuvioasa Parascheva” (1863–1880), în satele Drăganu şi Valea Mare.

VALEA MARE-PRAVĂŢ, comună în judeţul Argeş, alcătuită din 8 sate, situată în Depresiunea Câmpulung, la poalele de Sud Est ale M-ţilor Iezer, pe cursul superior al râului Argeşel; 4 392 loc. (1 ian. 2011): 2 170 de sex masc. şi 2 222 fem. Nod rutier. Exploatări de calcar. Prelucrarea lemnului. Pomicultură (pruni, meri, peri). În satul Nămăeşti se află casa memorială a poetului George Topârceanu şi mănăstirea Nămăeşti (de maici), originar un schit, cu o biserică săpată în stâncă, despre care unii cercetători presupun că ar fi fost iniţial o catacombă folosită ca loc de rugăciune de primii creştini autohtoni, în timpul perioadei romane. În această catacombă a fost găsită o icoană cu chipul Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi icoane din întreaga creştinătate, considerată de credincioşi ca făcătoare de minuni, despre care se presupune că a fost pictată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca şi adusă pe aceste meleaguri de Sfântul Apostol Andrei în timpul misiunii lui de creştinare a Daciei. Prima menţiune documentară referitoare la acest schit datează din 1386 şi a fost consemnată într-un hrisov al domnului Mircea cel Bătrân, prin care acesta dăruia schitului Nămăeşti un sat din apropiere. Ulterior, schitul Nămăeşti apare consemnat în hrisoavele domnilor Radu cel Mare (1503), Mircea Ciobanul (1547), în care domnul Ţării Româneşti lasă jupanului Dumitru:

drept de ocină în satul Nămăeşti, cu condiţia ca proprietatea sa să rămână bisericii din stâncă în cazul în care acesta nu va avea urmaşi”,

Mihnea Turcitul (1590), Matei Basarab (1653) ş.a. Biserica rupestră, cu dublu hram − „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi „Izvorul Tămăduirii”, are naosul şi altarul scobit în stâncă, având înălţimea de 7 m, iar deasupra tavanului a fost ridicată o turlă (în 1843) de 6 m înălţime. Pridvorul bisericii a fost construit în 1843, din cărămidă, şi are pereţii pictaţi. Cele 14 chilii şi casa stareţei sunt construite din piatră şi bârne. Ansamblul monahal a fost restaurat în 1918-1921, 1957-1958, 2000-2001. Muzeu de artă religioasă. Tot în satul Nămăeşti mai există biserica „Sfântul Nicolae” (1788). În satul Valea Mare-Pravăţ se află o biserică zidită în 1837 şi un monument închinat eroilor din Primul Război Mondial din anii 1916-1918, cunoscut sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, situat pe dealul omonim, construit în anii 1928-1935, din calcare de Albeşti, după proiectul arhitecţilor Dumitru Ionescu-Berechet şi State Boloşin, cu ajutorul fraţilor meşteri italieni De Niccolo. În cele 31 de cripte existente în interiorul mausoleului sunt adăpostite osemintele a peste 2 300 de soldaţi şi ofiţeri români căzuţi în luptele care s-au dat aici în timpul Primului Război Mondial. În perioada 1945-1976, mausoleul a fost supus unor reparaţii capitale din cauza infiltraţiilor de apă în zidurile de calcar, iar în 1978 a fost consolidat după crăpăturile provocate de cutremurul puternic din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde. Mausoleul a fost declarat monument istoric în anul 2004. În satul Bilceşti există conacul „Alimănişteanu”, construit în 1938 după planurile arhitectului Octav Doicescu.

VALEA MĂCRIŞULUI, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 2 sate, situată în partea de V a Câmpiei Bărăganului; 1 804 loc. (1 ian. 2011): 900 de sex masc. şi 904 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, leguminoase pentru boabe, tutun ş.a. Pomicultură. Creşterea ovinelor, porcinelor şi păsărilor. Satul Valea Măcrişului a luat fiinţă în 1891, fiind numit iniţial Goala. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Valea Măcrişului a făcut parte din jud. Ilfov. Biserica „Sfântul Nicolae” (1909–1912), în satul Valea Măcrişului.

VALEA MĂRULUI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de S a Pod. Covurlui, în zona de contact cu Câmpiile Tecuciului şi Covurluiului, pe cursul superior al râului Geru; 3 665 loc. (1 ian. 2011): 1 871 de sex masc. şi 1 794 fem. Nod rutier. Morărit; produse de panificaţie. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, legume ş.a. Pomiviticultură. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Valea Mărului s-au numit Puţeni, iar câteva luni din anul 1965 a purtat numele 23 August. În satul Valea Mărului, atestat documentar la 4 mart. 1533, se află biserica „Naşterea Maicii Domnului” (1896-1897), iar în satul Mândreşti există biserica „Cuvioasa Parascheva” (ante 1809).

VALEA MOLDOVEI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 2 sate, situată în partea de NV a Subcarpaţilor Neamţului, la poalele de NE ale M-ţilor Stânişoarei, pe dr. văii râului Moldova şi pe cursul inf. al râului Suha Mică; 3 891 loc. (1 ian. 2011): 1 985 de sex masc. şi 1 906 fem. Prelucr. lemnului. Până la 17 febr. 1968, satul şi com. Valea Moldovei s-au numit Valea Seacă. În satul Valea Moldovei, atestat documentar în 1453, se află biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (1817–1820, reparată în anii 1896 şi 1921), şi o biserică romano-catolică (1814). În arealul com. Valea Moldovei a fost descoperită o necropolă tumulară din sec. 2-3. În perioada stăpânirii habsburgice, respectiv în anii 1876-1878, aici au fost colonizaţi germani, care în 1941 au fost repatriaţi. În prezent în com. Valea Moldovei predomină familiile de rromi care locuiesc într-o comunitate separată de cea a românilor. Până la 27 nov. 2003, com. Valea Moldovei a avut în componenţă satul Capu Câmpului care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

VALEA NUCARILOR, com. în jud. Tulcea, alcătuită din 3 sate, situată la poalele de SE ale Dealurilor Tulcei, pe ţărmul de N al lacului Razim, pe pârâul Tulcei; 3 688 loc. (1 ian. 2011): 1 881 de sex masc. şi 1 807 fem. Parc eolian cu 12 turbine instalate în anii 2010-2011, cu o putere totală de 140 MW. Centru viticol şi de vinificaţie. În satul Agighiol a fost descoperit (în 1931) mormântul unui principe traco-get, Cotiso (sau Cotyos, aşa cum apare gravat pe un vas), datând de la sf. sec. 5 î.Hr., în care s-au găsit numeroase obiecte din argint, unele cu decor antropomorf sau zoomorf (un coif, un pahar bitronconic, o pereche de cnemide cu genunchere, obiecte de paradă şi de harnaşament, arme, podoabe etc.). În satul Agighiol se află biserica „Sfinţii Voievozi” (1858– 1860), cu picturi murale interioare executate în 1906–1908 de Rafael Mateef, şi o rezervaţie paleontologică (fosile de amoniţi descoperite în 1896 de Gregoriu Ştefănescu) extinsă pe 3 ha, declarată monument al naturii. Fond cinegetic.

VALEA RÂMNICULUI, com. în jud. Buzău, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Râmnicului cu prelungirile de NE ale Subcarpaţilor Vrancei, la poalele de NE ale Culmii Buda, pe dr. văii Râmnicu Sărat; 5 847 loc. (1 ian. 2011): 2 869 de sex masc. şi 1 978 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante de nutreţ etc. Viticultură. Creşterea porcinelor. Prima menţiune documentară a satului Valea Râmnicului datează din 1721. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Valea Râmnicului s-au numit Bălţaţii Vechi.

VALEA SALCIEI, com. în jud. Buzău, alcătuită din 3 sate, situată în NE Subcarpaţilor de la Curbură, la poalele de SE ale Dealului Bisoca, pe cursul superior al râului Câlnău; 787 loc. (1 ian. 2011): 379 de sex masc. şi 408 fem. Prelucr. lemnului şi a laptelui. Morărit. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi caprinelor. Colectarea fructelor de pădure. Pomicultură (pruni, meri). În satul Valea Salciei, atestat documentar în sec. 17, se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1847– 1851, sfinţită la 8 sept. 1851). Comuna Valea Salciei face parte din “Geoparcul Ţinutul Buzãului” (→ comuna Berca, judeţul Buzãu).

VALEA SĂRII, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 5 sate, situată în Depr. Vrancei, la poalele de S ale Dealului Răchitaşu Mare şi cele de NV ale Dealului Răiuţ, pe râul Putna; 2 051 loc. (1 ian. 2011): 1 035 de sex masc. şi 1 016 fem. Nod rutier. Expl. de sare gemă. Prelucr. lemnului. Apicultură. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Zonă de carst dezvoltat pe sare. Bisericile din lemn „Sfântul Nicolae” (1756), „Cuvioasa Parascheva” (1770, resturată în 2011), „Sfinţii Voievozi” (construită în anii 1848–1850, pe locul uneia din sec. 18) şi „Cuvioasa Parascheva” (1772-1773, restaurată în 2011), declarată monument istoric, în satele Prisaca, Valea Sării, Colacu şi Mătăcina.

VALEA SEACĂ, com. în jud. Bacău, alcătuită din 2 sate, situată la poalele de Sud Est ale Culmii Pietricica, în lunca şi pe terasele de pe dreapta văii râului Siret şi pe ţărmul de Vest al lacului de acumulare Bereşti; 4 265 loc. (1 ian. 2011): 2 185 de sex masc. şi 2 080 fem. Staţie de c.f. (inaugurată la 13 sept. 1872), în satul Valea Seacă. Morărit. Viticultură. Pe terit. fostului sat Mândrişca (desfiinţat la 17 febr. 1968 şi unificat cu actualul sat Valea Seacă) au fost descoperite (1951, 1959–1960) vestigiile unei aşezări precucuteniene (prima jumătate a milen. 4 î.Hr.) în care s-au găsit vase ceramice şi plastică specifice acestei culturi, peste care s-a suprapus o altă aşezare din Epoca bronzului (culturile Monteoru şi Folteşti – milen. 2 î.Hr.), deranjată de un cimitir de incineraţie geto-dac. În satul Cucova se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, zidită în 1999-2011 pe locul uneia din 1859.

VALEA SEACĂ, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 3 sate, situată în partea de E a Pod. Fălticeni, pe pârâul omonim, în lunca şi pe terasele de pe dr. râului Siret; 6 187 loc. (1 ian. 2011): 3 170 de sex masc. şi 3 017 fem. Expl. de marne, gresii, argile şi nisip. Expl. şi prelucr. lemnului. Morărit; produse de panificaţie. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi, legume etc. Creşterea bovinelor. Pe terit. satului Conţeşti a fos descoperit (1812) un mormânt tumular datând din sec. 5 d.Hr., atribuit unei căpetenii a hunilor, în care s-au găsit un colan (torques) împletit din 3 fire de aur, o brăţară din fire de aur răsucite, un coif din plăci de fier argintate, două lamele din aur de la o cataramă de curea, o aplică sub forma unei păsări-peşte, o amforă de argint cu toarte zoomorfe, o tavă circulară de argint etc. În satul Valea Seacă, menţionat documentar la 20 iul. 1453, există un schit înfiinţat în 2005, cu biserica „Sfântul Pantelimon” (2006-2007), iar în satul Conţeşti, atestat documentar în 1468, se află biserica din lemn „Sfântul Dumitru” (1830–1831).

VALEA STANCIULUI, com. în jud. Dolj, alcătuită din 2 sate, situată în partea de E a Câmpiei Desnăţuiului, în zona de contact cu Câmpia Romanaţi, pe ambele maluri ale Jiului; 5 619 loc. (1 ian. 2011): 2 741 de sex masc. şi 2 878 fem. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, plante uleioase şi de nutreţ, cartofi, legume etc. Creşterea bovinelor. Centru de ceramică populară. Muzeu cu colecţii de istorie şi etnografie (în satul Valea Stanciului). În satul Horezu-Poenari se află biserica având dublu hram – „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1852, refăcută în 1922), iar în satul Valea Stanciului există bisericile„Sfinţii Voievozi” (1792, reparată în 1848 şi 1910), „Sfântul Dumitru” (sec. 17, refăcută în 1869) şi „Sfântul Nicolae” (1822, refăcută în 1889).

VALEA TEILOR, com. în jud. Tulcea, formată dintr-un sat, situată în Pod. Niculiţel, pe valea râului Teliţa; 1 524 loc. (1 ian. 2011): 795 de sex masc. şi 729 fem. Centru viticol şi de vinificaţie. Staţie de îmbuteliere a vinurilor. Moară de apă. Creşterea ovinelor. Apicultură. Biserică (1907). Mănăstire de călugări cu biserica „Izvorul Tămăduirii” (2007-2011). Com. Valea Teilor a fost înfiinţată la 7 mai 2005 prin desprinderea satului Valea Teilor din com. Izvoarele, jud. Tulcea.

VALEA URSULUI, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 5 sate, situată în partea de V a Pod. Central Moldovenesc, în zona de izvor a râului Bârlad; 4 326 loc. (1 ian.  2011): 2 214 de sex masc. şi 2 112 fem. Pomicultură. Biserica „Sfântul Dumitru” (1844-1846), cu picturi murale interioare originare.

VALEA VIILOR, com. în jud. Sibiu, alcătuită din 2 sate, situată în partea de N a Pod. Hârtibaciului; 2 182 loc. (1 ian. 2011): 1 126 de sex masc. şi 1 056 fem. Producţie de piese auto. Prelucr. lemnului. Morărit. Creşterea bovinelor. Muzeu. Centru de realizare a icoanelor pe sticlă. În satul Valea Viilor, menţionat documentar, prima oară, în 1236, se află biserica gotică „Sfântul Petru”, construită în sec. 13, amplificată şi fortificată cu o centură de ziduri groase şi înalte de 8 m, străjuite de turnuri de apărare, în sec. 15– 16 (lucrările au fost terminate în anul 1520). În interior păstrează valoroase piese de mobilier bisericesc vechi (strane în stilul Renaşterii timpurii, datând din 1528, un tabernacol gotic ş.a.). Biserica a fost inclusă, în 1999, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. În satul Motiş există o cetate cu biserică evanghelică. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Valea Viilor s-au numit Vorumlac. Casa memorială „Marţian Negrea”.

VALEA VINULUI, com. în jud. Satu Mare, alcătuită din 4 sate, situată în partea de NE a Câmpiei Ardudului, în zona de contact cu prelungirile de NE ale Culmii Codrului, pe stg. văii Someşului, la confl. cu pârâul Valea Vinului; 1 927 loc. (1 ian. 2011): 889 de sex masc. şi 1 038 fem. Prelucr. lemnului. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, plante de nutreţ, legume etc. Pomicultură. Casa memorială „Aloisio L. Tăutu” (1895–1981), în satul Valea Vinului. Festival folcloric codrenesc (anual). Satul Valea Vinului apare menţionat documentar în 1399. În satul Măriuş, atestat documentar în 1424, se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1825) şi mănăstirea Măriuş (de călugări), întemeiată în 1991 cu biserica din lemn „Izvorul Tămăduirii” (sfiinţită la 23 apr. 1993), iar în satul Roşiori este biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1878-1879).

VALU LUI TRAIAN, com. în jud. Constanţa, formată dintr-un sat, situată în SE Pod. Carasu, pe canalul Dunăre–Marea Neagră; 11 919 loc. (1 ian. 2011): 5 922 de sex masc. şi 5 997 fem. Staţie de c.f. (inaugurată în iun. 1902). Pomicultură (cireşi, caişi, piersici). Culturi de cereale. Creşterea bovinelor. Staţiune de cercetări pentru culturi irigate şi pomicultură (piersici). Parc (2,5 ha). Rezervaţie mixtă (4,5 ha), cu vegetaţie de stepă (cu rarităţi floristice: Crocus pallasii; Colchicum biebersteinii) şi faună bogată (inclusiv broasca ţestoasă de uscat dobrogeană, şarpele Coluber caspius şi o serie de nevertebrate rare). În arealul satului a fost descoperit, printre altele, capul din marmură al unei statui de împărat, fapt ce demonstrează probabilitatea existenţei în această zonă a unei aşezări romane. Până în anul 1956 satul şi com. Valu lui Traian s-au numit Hasancea, iar satul Valea Seacă, din componenţa com. Valu lui Traian, desfiinţat la 17 febr. 1968 şi unificat cu Valu lui Traian a purtat numele Omurcea. Biserica ortodoxă “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” datează din anul 1938; Moschee.

VAMA, com. în jud. Satu Mare, formată dintr-un sat, situată în SE Depr. Oaş, la poalele de NV ale M-ţilor Gutâi, pe cursul superior al râului Talna; 3 871 loc. (1 ian. 2011): 1 921 de sex masc. şi 1 950 fem. Haltă de c.f. Băuturi alcoolice. Pomicultură. Păstrăvărie. În arealul com. Vama se găsesc izv. cu ape minerale bicarbonatate, clorurate, sodice, sulfatate, carbogazoase, izotone (Băile Maria şi Băile Puturoasa) folosite local, indicate în tratarea afecţiunilor reumatismale, endocrine, ginecologice şi ale sistemului nervos periferic. Muzeu etnografic (cuprinde, printre altele, vase şi obiecte din ceramică, unele cu o vechime de peste 300 de ani). Renumit şi vechi centru de ceramică populară smălţuită, unde se realizează obiecte din ceramică în tehnică sgrafiată (incizii) sau vopsite cu pensula. Ceramica de Vama se caraterizează printr-o ornamentaţie geometrică (stelară), florală (frunze, flori), zoomorfă şi, mai recent, antropomorfă, produsele fiind prezentate într-o cromatică în care predomină culorile roşu, brun, negru şi verde pe un fond alb. Vama este, totodată, un important centru de prelucr. artistică a lemnului, de confecţionare a cojoacelor şi pieptarelor maramureşene. În satul Vama, menţionat documentar, prima oară, în 1270, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1717, refăcută în 1840).

VAMA, com. în jud. Suceava, alcătuită din 4 sate, situată în depresiunea omonimă, la poalele de SE ale Obcinei Feredeu şi cele de SV ale Obcinei Mari, pe cursul superior al râului Moldova, la confl. cu Moldoviţa; 6 253 loc. (1 ian. 2011): 3 092 de sex masc. şi 3 161 fem. Nod feroviar şi rutier. Expl. de gresii (în satul Molid). Producţie de mobilă şi cherestea şi de produse lactate (în satul Vama). Piuă pentru bătut sumane (din 1925), în satul Vama. Important centru etnografic, de dulgherit, de ţesături populare, de încondeiere a ouălor, de confecţionare a uneltelor casnice, a bundiţelor şi chimirelor. În satul Vama, menţionat documentar la 8 oct. 1408, a fost instalat (în 1775)  comandamentul militar austriac, care ulterior (10 sept. 1872) a fost transferat la Gura Humorului. Până în 2001, în satul Vama a existat biserica din lemn „Înălţarea Domnului” (1783, tencuită în interior şi la exterior în 1960), care a fost mutată la Muzeul satului din Suceava, declarată monument istoric în 2004; la Vama este biserica de zid „Sfântul Nicolae” (1796–1797), monument istoric din 2004.

VAMA BUZĂULUI, com. în jud. Braşov, alcătuită din 4 sate, situată la poalele de N ale M-ţilor Ciucaş şi cele de V ale M-ţilor Siriu, pe cursul superior şi în zona de izv. a râului Buzău şi pe afl. acestuia, Buzoel şi Dălghiu; 3 333 loc. (1 ian. 2011): 713 de sex masc. şi 1 620 fem. Expl. forestiere. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Tabără de sculptură în lemn (în perioada estivală). În satul Vama Buzăului, menţionat documentar în 1533 cu numele Boza, se află clădirea fostului post de grăniceri (sec. 18). Rezervaţie de zimbri (9 ha), din 2008. Agroturism.

VARIAŞ, com. în jud. Timiş, alcătuită din 3 sate, situată în partea de E a Câmpiei Mureşului, în zona de contact cu Câmpia Vingăi, pe râul Sicsa; 6 097 loc. (1 ian. 2011): 3 004 de sex masc. şi 3 093 fem. Staţii de c.f. (în satele Variaş şi Gelu). Expl. de petrol şi gaze naturale. Creşterea bovinelor şi porcinelor. În satul Variaş, menţionat documentar în 1330 şi apoi în 1333, cu numele Voras, există o biserică romano-catolică (1793), iar insatul Gelu, atestat documentar în 1454, se află biserica sârbească „Sfântul Ioan Botezătorul”, construită în stil baroc (1746). Agroturism.

VASILAŢI, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 3 sate, situată în partea de SV a Câmpiei Mostiştei, pe cursul inf. al râului Dâmboviţa şi pe pârâul Rasa; 4 276 loc. (1 ian. 2011): 2 075 de sex masc. şi 2 201 fem. Haltă de c.f. (în satul Vasilaţi). Culturi de cereale, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Fermă avicolă. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Vasilaţi a făcut parte din jud. Ilfov. În satul Popeşti se află biserica „Sfântul Nicolae”, (1654–1660, refăcută în sec. 18 şi în 1864), iar în satul Vasilaţi, atestat documentar în 1362, există biserica „Sfinţii Împăraţi  Constantin şi Elena” (1893, reparată în 2005). Până la 3 mart. 2005, com. Vasilaţi a avut în componenţă satul Gălbinaşi, care la acea dată a devenit comună.

VATRA MOLDOVIŢEI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 3 sate, situată la poalele de E-SE ale Obcinei Feredeu şi cele de V-SV ale Obcinei Mari, pe cursul superior al râului Moldova, la confl. cu pâraiele Ciumârna şi Pârâul Boului; 4 531 loc. (1 ian. 2011): 2 315 de sex masc. şi 2 216 fem. Staţie de c.f. (în satul Vatra Moldoviţei). Nod rutier. Producţie de cherestea. Pomicultură (meri, pruni, peri). Centru de ceramică populară. Muzeu de artă medievală şi de obiecte religioase (cărţi vechi, icoane, epitafuri, pergamente etc.). În satul Vatra Moldoviţei se află mănăstirea Moldoviţa (de maici), ctitorie din anii 1402–1410 a domnului Alexandru cel Bun – mănăstire pe care acesta o pomeneşte într-un act semnat de el în 1410 ca fiind nou construită. Din cauza unor ploi torenţiale ce au determinat alunecări de teren, biserica şi chiliile s-au prăbuşit în primii ani ai sec. 16, rămânând în ruină. În 1532, în apropierea ruinelor fostei mănăstiri (c. 500 m) a fost construit un nou ansamblu monahal prin grija domnului Petru Rareş, format din biserica ce poartă hramul „Buna Vestire” (33 m lungime şi 8,50 m lăţime), chilii şi o casă domnească, toate înconjurate de ziduri groase de 1,2 m şi înalte de 6 m (construite în anii 1532–1537) străjuite de puternice turnuri de apărare în cele patru colţuri. Biserica mănăstirii are un pridvor deschis cu cinci arcade mari şi cu bolţile în stil moldovenesc, în formă de cruce. Din pridvor se intră în pronaos printr-un portal sculptat în piatră, în stil gotic, prevăzut cu o uşă din lemn de stejar cu chenar din fier. În pronaos se află gropniţa. Deasupra naosului se află turla centrală cu aspect circular la interior şi octogonal la exterior. Sub cornişa bisericii şi sub cornişa turlei există un rând de 105 ochiţe, în care sunt pictaţi îngeri, şi un altul de firide alungite. Biserica „Buna Vestire” păstrează atât la interior cât şi la exterior picturi murale executate în mai mulţi ani (terminate în 1537) de o echipă de zugravi condusă de Toma din Suceava, care se impun prin marea lor densitate, monumentalitate, prin puternica forţă expresivă şi mai ales prin armonia cromatică. Din întreg ansamblul pictural se detaşează reprezentarea „Asediul Constantinopolului”, de pe faţada sudică, care simbolizează ideea luptei antiotomane, frecvent întâlnită în iconografia moldovenească medievală. În perioada 1610–1612, episcopul de Rădăuţi, Efrem, cel care a organizat aici şcoala de copişti şi miniaturişti, a refăcut incinta fortificată a mănăstirii, a construit turnul de poartă, prevăzut cu decoraţii sculptate, şi a înălţat clisiarniţa (o clădire de plan dreptunghiular, destinată stareţului, aflată pe latura de NV a incintei) care azi funcţionează ca muzeu. În perioada ocupaţiei austriace (1775–1918), aşezământul monahal a fost desfiinţat din ordinul Curţii imperiale de la Viena, acesta funcţionând doar ca biserică de parohie, devenind din nou mănăstire de maici în 1931. Întreg ansamblu mănăstiresc a fost supus unor ample lucrări de renovare în anii 1954–1960, 1985–1986 şi 1995–1998. Biserica mănăstirii Moldoviţa, unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură bisericească medievală, a fost declarată monument UNESCO în 1993. În muzeul mănăstirii se păstrează „Mărul de Aur” – premiu oferit de Federaţia Internaţională a Ziariştilor mănăstirilor din Bucovina de N pentru valoarea lor în contextul artei şi culturii universale. Satul Paltinu din componenţa comunei Vatra Moldoviţei s-a numit Valea Boului până la 1 ianuarie 1965. În zona pasului Ciumârna din Obcina Mare, se află Monumentul drumarilor şi instalaţia pe cablu Mega Tirolina “La Palma” ( → Obcinele Bucovinei/Obcina Mare). Popas turistic.

VAŢA DE JOS, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 13 sate, situată în partea de Nord Vest a Depresiunii Brad, la 233 m alt., la poalele de Nord ale M-ţilor Metaliferi, cele de Sud Vest ale M-ţilor Bihor şi cele de Est ale M-ţilor Zarand, pe cursul superior al râului Crişu Alb, la confl. cu pârâul Obârşia, la 50 km NV de municipiul Deva; 3 779 loc. (1 ian. 2011): 1 876 de sex masc. şi 1 903 fem. Staţii (în satele Vaţa de Jos şi Ociu) şi halte de c.f. (în satele Birtin şi Ocişor). Zăcăminte de min. cuprifere şi de titanomagnetit vanadifer (în satele Căzăneşti şi Ciungani). Expl. de bazalt (în satul Birtin), calcar şi balast (Vaţa de Jos). Expl. şi prelucr. primară a lemnului. Centru de ţesături populare şi de confecţionat ciubere. Muzeu etnografic. În satul Vaţa de Jos, atestat documentar în 1439, a funcţionat, până prin anii ’90 ai sec. 20, o staţiune balneoclimaterică de interes general, cu funcţionare permanentă, ramasă ulterior în paragină. Staţiunea dispunea de un climat de depresiune intramontană, sedativ, cu temp. medie anuală de 9,5°C (în iul. media termică 20°C, iar în ian. -2°C) şi precipitaţii moderate (750 mm anual) şi de izv. cu ape minerale sulfuroase, clorurate, sodice, calcice, termale (35– 38,5°C), recomandate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale (spondiloze cervicale, dorsale şi lombare, coxartroze, gonartroze, artroze, poliartroze etc.), a celor posttraumatice (stări după entorse, luxaţii şi fracturi ale oaselor membrelor, tratate ortopedico-chirurgical şi vindecate), neurologice periferice (pareze uşoare, sechele după polineuropatii, sechele vechi de poliomielită), ginecologice (tulburări minore de menopauză sau de pubertate), metabolice şi de nutriţie (gută) ş.a. Piscină cu apă minerală, în aer liber. Bisericile din lemn cu hramurile „Buna Vestire” (sf. sec. 16, repictată în 1777 de meşterul Iosif zugravul), „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1750, pictată în 1821 de Nichifor Nandonie şi Nicolae Bădău din Lupşa, reparată în 1882 şi 1963), „Buna Vestire” (1690), „Pogorârea Duhului Sfânt” (sec. 17), „Adormirea Maicii Domnului” (1802, renovată în 1967 şi 2009) şi „Sfântul Nicolae” (sec. 17, pictată în 1810), toate declarate monumente istorice, în satele Ciungani, Ociu, Birtin, Căzăneşti, Ocişor şi Basarabasa.

VĂCĂRENI, com. în jud. Tulcea, formată dintr-un sat, situată în Depr. Luncaviţa, pe dr. Dunării, la poalele M-ţilor Măcin; 2 328 loc.(1 ian. 2011): 1 180 de sex masc. şi 1 148 fem. Cherhana. Confecţii textile. Pescuit. Legumicultură. Com. Văcăreni a fost înfiinţată la 24 nov. 2003 prin desprinderea satului Văcăreni din com. Luncaviţa, jud. Tulcea.

VĂCĂREŞTI, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Târgoviştei, pe râul Dâmboviţa şi pe cursul superior al râului Ilfov; 5 086 loc. (1 ian. 2011): 2 536 de sex masc. şi 2 550 fem. Staţie de c.f. (în satul Văcăreşti), inaugurată la 2 ian. 1884. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. În satul Văcăreşti, menţionat documentar, prima oară, în 1535, se află ruinele caselor care au aparţinut familiei de scriitori Văcărescu (sec. 18), ruinele capelei (1868), biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1698–1699) şi un parc, iar în satul Brăteştii de Jos se găsesc bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae”-Brăiloiu (1714, cu picturi murale interioare din 1748) şi „Sfânta Treime” (1810, refăcută în 1828). Până la 14 dec. 2004, com. Văcăreşti a avut în componenţă satul Perşinari, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

VĂCULEŞTI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Dealului Bour cu Câmpia Jijiei Superioare, pe cursul superior al râului Pârâul Întors; 2 231 loc. (1 ian. 2011): 1 111 de sex masc. şi 1 120 fem. Staţie de c.f. (în satul Văculeşti), inaugurată la 15 dec. 1888. Prelucr. lemnului. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. În satul Văculeşti, menţionat prima oară, la 14 apr. 1415, într-un uric semnat de Alexandru cel Bun, se află o biserică din lemn cu dublu hram – „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Nicolae” (1712), cu decor sculptat şi cu pridvor adăugat în sec. 19, iar în satul Gorovei există un conac (sec. 19), azi sanatoriu, şi o mănăstire de călugări, cu o biserică din lemn având hramul „Sfântul Nicolae” (ctitorie călugărească din anii 1740–1742 construită pe un teren donat de Ion Gorovei, refăcută în 1859), şi o biserică din cărămidă, cu hramul „Sfântul Ioan Bătezătorul”, zidită în anii 1828–1834 prin osârdia egumenului Macarie Jora, consolidată în 1894 şi restaurată în anii 1984–1985. În satul Sauceniţa se află bisericile din lemn cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1773, cu unele reparaţii şi adăugiri din 1804) şi „Naşterea Maicii Domnului” (1794, cu catapeteasmă din 1834).

VĂDASTRA, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în partea de S a Câmpiei Romanaţi; 1 533 loc. (1 ian. 2011): 747 de sex masc. şi 786 fem. Produse alim. Morărit. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floareasoarelui etc. Legumicultură. Centru de confecţionat piese de port popular cu ajutorul războiului de ţesut manual. Muzeu etnografic. Pe terit. satului Vădastra au fost descoperite (1871–1874, 1926, 1934, 1948 şi după 1948) vestigiile unor aşezări (care au dat numele culturii neolitice omonime) cu mai multe niveluri de locuire succesive (prima jumătate şi începutul celei de-a doua jumătăţi a milen. 4 î.Hr.), în care s-a găsit ceramică foarte frumos ornamentată cu alb şi roşu, cu o arie larg răspândită în SE Olteniei şi în partea de N a Bulgariei. Peste nivelul  de locuire din Paleolitic, cu bogat inventar de silex gălbui (dalte, vârfuri de săgeţi, topoare etc.) a fost identificat un nivel de locuire din Neoliticul timpuriu, cu aşezări de bordeie în care s-au găsit vase ceramice cu decor excizat şi plisat, cu motive spiralate, urmat de un nivel de locuire din Neoliticul mijlociu, cu fragmente de locuinţe de suprafaţă şi cu vase ceramice de o excepţională valoare artistică, cu forme armonioase, decorate cu motive geometrice (spirale, meandre conjugate, spirale duble, şiruri de romburi) executate în tehnica exciziei (străchini mari, conice, larg evazate, vase bitronconice cu gât cilindric, capace cilindrice etc.). Plastica este reprezentată prin figurine mari, feminine. Bisericile „Sfântul Grigore” (1836) şi „Sfântul Dumitru” (construită în etape între 1938 şi 1967). Până la 7 mai 2004, com. Vădastra a avut în componenţă satul Vişina Nouă, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

VĂDĂSTRIŢA, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în partea de S a Câmpiei Romanaţi; 3 278 loc. (1 ian. 2011): 1 698 de sex masc. şi 1 580 fem. Nod rutier. Materiale de construcţii. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ etc. Creşterea bovinelor. Pe terit. satului Vădăstriţa , atestat documentar în anul 1501, au fost identificate urmele unei aşezări rurale romane, iar în anul 1937 a fost descoperită o necropolă cu tumuli din care s-a recuperat un sarcofag din piatră. Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1860-1861, reparată în 1969).

VĂDENI, com. în jud. Brăila, alcătuită din 3 sate, situată în SE Câmpiei Siretului inferior, pe stg. Dunării şi pe dr. Siretului, în zona lor de confl.; 4 062 loc. (1 ian. 2011): 2 034 de sex masc. şi 2 028 fem. Staţii de c.f. (în satele Vădeni şi Baldovineşti), inaugurate la 13 sept. 1872. Producţie de biscuiţi, de produse lactate şi de conserve de legume şi fructe. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, legume etc. Pomicultură (meri, peri, cireşi, caişi, pruni). Creşterea ovinelor. Pe terit. satului Baldovineşti a fost descoperită (1964) o necropolă de înhumaţie datând din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului, aparţinând culturii Horodiştea (sf. milen. 3 începutul milen. 2 î.Hr.), în care s-a găsit ceramică decorată. În satul Vădeni, atestat documentar în 1638, se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1848, distrusă de inundaţiile din 1897 şi reconstruită în 1949).

VĂGIULEŞTI, com. în jud. Gorj, alcătuită din 5 sate, situată în partea de SV a Dealurilor Jiului, în zona de contact cu Piemontul Coşuştei, pe cursul inf. al râului Motru; 2 773 loc. (1 ian. 2011): 1 432 de sex masc. şi 1 341 fem. Bisericile „Naşterea Maicii Domnului” a fostului schit (1809) şi „Sfântul Dumitru” (2003-2010), în satele Covrigi şi Văgiuleşti; în satul Murgileşti este biserica din lemn „Sfântul Nicolae” (1768); biserica din lemn „Sfântul Nicolae” din satul Covrigi (sf. sec. 19) a fost mutată în 2008 la Liceul Teologic din Târgu Jiu.

VĂLCANI, com. în jud. Timiş, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Mureşului, pe râul Aranca, la graniţa cu Serbia; 1 351 loc. (1 ian. 2011): 685 de sex masc. şi 666 fem. În satul Vălcani, atestat documentar în 1256, se află o biserică din 1799. Com. Vălcani a fost înfiinţată la 25 mart. 2005 prin desprinderea satului Vălcani din com. Dudeştii Vechi, jud. Timiş.

VĂLENI, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 4 sate, situată pe stg. Văii Moldova; 1 757 loc. (2011): 905 de sex masc. şi 852 fem. Parc dendrologic (3 ha), în satul Văleni, cu brad argintiu (Abies concolor), arborele pagodelor (Ginkgo biloba), pin negru (Pinus nigra), pin roşu de Canada (Pinus banksiana), brad de Grecia (Abies cephalonica), chiparos japonez (Chamaecyparis pisifera) ş.a. În satul Văleni au fost descoperite (1959-1963) vestigiile unor aşezări neolitice aparţinând culturii Cucuteni, în care s-au găsit figurine antropomorfe feminine, ceramică pictată ş.a., urmele unor aşezări din Epoca bronzului (cultura Noua), cu inventar alcătuit din ceramică tipică acestei culturi, şi urmele unei aşezări carpice din sec. 2-3, fortificată cu val de pământ, palisadă şi şanţ, în care s-au găsit fructiere, căni, oale, urne şi căţui de tradiţie dacică, precum şi amfore, ceşti, oenochoe din import. Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici” (1519, restaurată în 2005) şi conacul „Stârcea” (1878-1879). Com. Văleni a fost înfiinţată la 4 mart. 2004 prin desprinderea satelor David, Moreni, Munteni şi Văleni din com. Boteşti, jud. Neamţ.

VĂLENI, com. în jud. Olt, alcătuită din 4 sate, situată în partea de V a Câmpiei Boian, pe cursul superior al râului Vedea; 3 103 loc. (1 ian. 2011): 1 446 de sex masc. şi 1 657 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Creşterea bovinelor. În satul Văleni, atestat documentar la 21 ian. 1536, se află biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1922-1924), iar în satul Popeşti există biserica „Sfântul Nicolae” (1830).

VĂLENI, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 2 sate, situată în Pod. Central Moldovenesc, pe dr. râului Vaslui şi pe pârâul Valea Fereştilor; 4 636 loc. (1 ian. 2011): 2 389 de sex masc. şi 2 247 fem. Producţie de alcool. Morărit. Cămin cultural construit în anii 2006-2008. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Văleni s-au numit Valea Rea. În satul Văleni, menţionat documentar, prima oară, în 1608, se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1811–1815, reclădită în 1933), declarată monument istoric. Până la 7 mai 2004, com. Văleni a avut în componenţă satul Fereşti, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

VĂLENI-DÂMBOVIŢA, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 2 sate, situată în NV Subcarpaţilor Ialomiţei, la poalele de SV ale M-ţilor Leaota; 2 764 loc. (1 ian. 2011): 1 309 de sex masc. şi 1 455 fem.  Pomicultură. Producţie de sucuri naturale şi de băuturi răcoritoare. Centru de prelucr. artistică a lemnului, de ţesături şi cusături populare. Punct muzeal cu colecţii de etnografie (în satul Văleni-Dâmboviţa). În satul Mesteacăn se află biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1741), iar în satul Văleni-Dâmboviţa există bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1826) şi „Sfântul Nicolae” (1856-1857) şi numeroase case din sec. 19. Agroturism.

VĂLIŞOARA, com. în jud. Hunedoara, alătuită din 4 sate, situată la poalele de S ale M-ţilor Metaliferi, pe interfluviul Boz– Călan; 1 312 loc. (1 ian. 2011): 645 de sex masc. şi 667 fem. Creşterea ovinelor şi caprinelor. Satul Vălişoara apare menţionat documentar, prima oară, în 1506. Nod rutier. Popas turistic.

VĂLIUG, com. în jud. Caraş-Severin, formată dintr-un sat, situată pe versantul de Nord Vest al M-ţilor Semenic, pe cursul superior al Bârzavei, la poalele de Vest-Nord Vest ale vârfului Semenic; 925 loc. (1 ian. 2011): 475 de sex masc. şi 450 fem. Exploatări de diorite. Hidrocentrală (8,18 MW). Prelucrarea lemnului. Păstrăvărie. Satul Văliug apare menţionat documentar în 1808, cu numele Valyuga. Biserică romano-catolică (1861). Punct de acces spre cabanele din M-ţii Semenic. Turism montan. Fond cinegetic. De sub vârful Semenic (1 446 m altitudine), de la 1 410 m altitudine, şi până la Văliug – Casa Baraj Ponton a fost realizată, în anul 2021, pe traseul unui drum forestier, cea mai lungă pârtie de schi din România (5,6 km), de dificultate medie, dată în folosinţă la sfârşitul anului 2021 şi inaugurată la 24 ianuarie 2022.

VĂRĂDIA, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Caraşului, în zona de contact cu prelungirile de S ale Dealurilor Dognecei, pe cursul inf. al râului Caraş, la confl. cu pâraiele Ciornovăţ şi Lişava, la graniţa cu Serbia; 1 596 loc. (1 ian. 2011): 791 de sex masc. şi 805 fem. Pe terit. satului Vărădia au fost descoperite (1932) vestigiile unui castru roman, datând de la începutul sec. 2 d.Hr., construit iniţial ca fortificaţie de pământ în timpul războaielor cu dacii, urmat de o fază în care s-a refăcut cu ziduri din piatră (154 x 172 m). Tot aici au fost identificate urmele unei aşezări civile romane, cunoscută cu numele de Arcidava, dezvoltată pe locul unei aşezări vechi dacice. În satul Vărădia, atestat documentar în 1390, a existat un schit, menţionat documentar în 1390, a cărui activitate a încetat în timpul ocupaţiei otomane. Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” a fost reconstruită în 1754–1773 şi renovată în 1796. Viaţa monahală a fost reactivată ca mănăstire în 2004, iar biserica restaurată în 20072010. Biserică greco-catolică (1991–1996).

VĂRĂDIA DE MUREŞ, com. în jud. Arad, alcătuită din 6 sate, situată la poalele de SE ale M-ţilor Zarand, pe cursul inf. al râului Mureş, la confl. cu pârâul Stejar; 1 862 loc. (1 ian. 2011): 916 de sex masc. şi 946 fem. Staţie de cale ferată (în satul Vărădia de Mureş) pe linia Arad – Ghioroc – Pãuliş – Milova – Odvoş (Corfeni) – Conop – Nadãş – Bârzava – Vãrãdia de Mureş – Sãvârşin – Zau de Câmpie – Ilia – Veţel – Deva, construitã în anii 1867-1868 şi inauguratã la 22 decembrie 1868 – azi linie dublã, electrificatã. Expl. de diabaze. Expl. şi prelucr. lemnului. Pomicultură. Staţie meteorologică. În satul Vărădia de Mureş, menţionat documentar în 1369 cu numele Waradia, se află biserica „Întâmpinarea Domnului” (1815), iar în satul Juliţa, atestat documentar în 1479, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1787, pictată în 1813 de meşterii Simion Silaghi, Nicolae Nandrolea şi Nicolae Maler din Lupşa). Satul Nicolae Bălcescu apare menţionat documentar în 1477 cu numele Govojdia, iar din 1945 poartă numele actual.

VĂRĂŞTI, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 2 sate, situată în partea de SE a Câmpiei Câlnăului, la contactul cu lunca Argeş-Sabar, pe stg. cursului inf. al râului Sabar; 5 872 loc. (1 ian. 2011): 2 906 de sex masc. şi 2 966 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. În arealul satului Vărăşti a fost descoperită (1964–1965) o necropolă de înhumaţie, datând din Neolitic (cultura Gumelniţa, milen. 4–3 î.Hr.), în care s-au găsit opaiţe din ceramică, ace de păr, din cupru ş.a.). Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Vărăşti a făcut parte din jud. Ilfov. În satul Dobreni, atestat documentar la 18 apr. 1531, este biserica „Adormirea Maicii Domnului” (ctitorie din 1646 a domnului Constatin Şerban Basarab Cârnul, cu picturi murale interioare originare), declarată monument istoric, ruinele Curţii Domneşti şi conacul lui Daniel Danielopolu (1900), iar în satul Vărăşti există biserica cu dublu hram – „Sfântul Nicolae” şi „Adormirea Maicii Domnului” (1817).

VĂRBILĂU, com. în jud. Prahova, alcătuită din 5 sate, situată în Subcarpaţii Prahovei, la poalele Dealului Vărbilău, pe râul Vărbilău; 7 194 loc. (1 ian. 2011): 3 607 de sex masc. şi 3 587 fem. Haltă de c.f. desfiinţată. Zăcăminte de sulf de origine bacteriană. Producţie de cărămidă şi de var. Morărit. Pomicultură. În satul Coţofeneşti a fost descoperit (1929) un coif din aur, datând din prima jumătate a sec. 4 î.Hr., asemănător coifurilor de tip traco-getic găsite la Agighiol, Peretu şi Băiceni, care a aparţinut unei căpetenii getice. În satul Vărbilău, atestat documentar în 1700, se află bisericile „Sfântul Nicolae” (1814-1816, mărită în 2007-2009) şi „Cuvioasa Parascheva” (1877).

VĂRGATA, com. în jud. Mureş, alcătuită din 5 sate, situată în partea de E a Dealurilor Nirajului, pe cursul superior al râului Niraj; 1 955 loc. (1 ian. 2011): 939 de sex masc. şi 1 016 fem. Halte de c.f. (în satele Vărgata, Valea şi Grâuşorul). Agroturism. Satul Vărgata apare menţionat documentar, prima oară, în 1412. În satul Mitreşti, atestat documentar în 1453, se află o biserică din 1241, cu tavan casetat şi pictat în 1667, azi biserică unitariană, şi hanul „Călăreţul”.

VĂRŞAG, com. în jud. Harghita, formată dintr-un sat, situată în depresiunea omonimă, la poalele de S ale M-ţilor Gurghiu, pe cursul superior şi în zona de izvor al râului Târnava Mare şi pe pârâul Vărşag; 1 528 loc. (1 ian. 2011): 817 de sex masc. şi 711 fem. Expl. forestiere. Păstrăvărie. Centru de prelucr. artistică a lemnului şi de confecţionare a fluierelor şi toiagelor ciobăneşti. Prelucr. laptelui. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume ş.a. Creşterea bovinelor. Agroturism.

VĂTAVA, com. în jud. Mureş, alcătuită din 3 sate, situată la poalele de SV ale M-ţilor Căliman şi cele de NE ale Dealului Bura (Dealurile Mureşului); 1 1917 loc. (1 ian. 2011): 970 de sex masc. şi 947 fem. Haltă de c.f. (în satul Râpa de Jos). Prelucr. lemnului (mobilier, uşi ş.a.). Ceramică populară. Centru de confecţioanre a cojoacelor şi şerparelor (în satul Dumbrava) şi de ţesături şi cusături populare (în satul Vătava). În satul Vătava, numit iniţial Râpa de Sus, menţionat documentar în 1332, cu numele Villa Rapularum, iar în 1495 cu toponimul Repa, se află biserica „Naşterea Maicii Domnului” (1938-1976, pictată în 2004-2007), iar în satul Râpa de Jos, atestat documentar în 1332, există o biserică din 1759.

VÂLCĂNEŞTI, com. în jud. Prahova, alcătuită din 3 sate, situată în Subcarpaţii Prahovei, la poalele Dealului Cosminele, pe râul Cosmina; 3 923 loc. (1 ian. 2011): 1 991 de sex masc. şi 1 932 fem. Prelucr. lemnului şi a fructelor. Pomicultură. Creşterea ovinelor şi bovinelor. Ape minerale sulfuroase în satul Trestioara. Biserica „Sfântul Gheorghe”(1853-1859, pictată în 1876, reparată în 1995-2008), în satul Vâlcăneşti.

VÂLCELE, com. în jud. Covasna, alcătuită din 4 sate, situată în depresiunea cu acelaşi nume, la 640–690 m alt., la poalele de S ale M-ţilor Baraolt, pe pârâul Vâlcele, la 11 km V de municipiul Sfântu Gheorghe; 4 353 loc. (1 ian. 2011): 2 216 de sex masc. şi 2 137 fem. Reşed. com. este satul Araci. Expl. de gresii (în satul Ariuşd) şi de nisipuri metalurgice (în satul Araci). Producţie de mobilă şi de cherestea şi de utilaje pentru prelucr. lemnului. Morărit; produse de panificaţie. Confecţionarea obiectelor din lemn şi din răchită (în satul Hetea). Spital de patologie neuromusculară „Dr. Radu Horea”. Centru de olărit, de ţesături şi cusături populare (în satul Araci), renumit încă din sec. 17 pentru „cusături în ochi încrucişat”. Satul Vâlcele, menţionat documentar, prima oară, în 1468, este binecunoscut azi ca staţiune balneoclimaterică de interes general, cu funcţionare permanentă, cu climat de depresiune intramontană, tonic, cu veri răcoroase (în iul. temp. medie este de 16,5°C) şi ierni friguroase (în ian. media termică –4°C), precipitaţii atmosferice moderate (700 mm anual) şi izv. cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, feruginoase, hipotone. Staţiunea este recomandată pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare (hipertensiune arterială, arteriopatii periferice prin ateroscleroză, boala Raynaud, varice), a celor digestive (gastrite cronice hipoacide, constipaţie cronică), hepato-biliare (dischinezie biliară, colecistită cronică necalculoasă sau calculoasă), a bolilor metabolice şi de nutriţie (diabet zaharat, sindrom hiperuricemic), a celor urinare, endocrine, respiratorii etc. Buvete pentru cură internă cu ape minerale. Sanatoriu balnear pentru copiii bolnavi de hepatită. Staţie de îmbuteliere a apelor minerale. Staţiunea a găzduit (27 aug.-3 sept. 1875) un Congres internaţional de balneologie, ocazie cu care s-a bătut şi o medalie jubiliară. În satul Araci, menţionat documentar în 1332, se află o biserică (sec. 14) care conservă un amvon sculptat în piatră, în stil gotic, şi fragmente de frescă originare. Pe terit. satului Ariuşd au fost descoperite (1907–1913, 1973) vestigiile unei întinse aşezări neolitice, caracteristice fazei de început a culturii Cucuteni (mijlocul milen. 4–mijlocul milen. 3 î.Hr.), cu inventar arheologic bogat: unelte din silex, os, corn, cupru şi aur, topoare, bijuterii din cupru şi mai ales vase ceramice (fructiere, linguri, polonice, vase mari de provizii etc.) de culoare neagră, cenuşie, roşie sau brună, în două culori, având o culoare de fond neagră sau brunroşcată pe care sunt realizate motive ornamentale geometrice sau spiralomeandrice de culoare albă, şi în trei culori, în care predomină vasele de culoare roşie pe care sunt pictate motive ornamentale (în general spiralo-meandrice) cu alb, roşu sau negru. Plastica este reprezentată prin figurine zoomorfe şi antropomorfe. Peste aşezarea neolitică au fost identificate urme ale culturii Glina III-Schneckenberg (sec. 18–16 î.Hr.) aparţinând perioadei de început a Epocii bronzului. În satul Vâlcele se află biserica „Sfântul Teodor”, zidită în 1843–1844 pe locul uneia din lemn din 1804, restaurată în 2010-2011, declarată monument istoric, şi o clădire cu două etaje, în stil elveţian, construită în 1770 pe cheltuiala contelui Nemeş; în satul Araci există o biserică din sec. 15 (azi biserică reformată), cu modificări din 1659, 1894 şi din sec. 20 şi casa memorială a scriitorului Romulus Cioflec (1882-1955), iar în satul Ariuşd, o biserică din sec. 16 şi un parc geologic (stâncile Ciocaşului).

VÂLCELE, com. în jud. Olt, alcătuită din 3 sate, situată în partea de V a Câmpiei Boian, pe cursul inf. al râului Iminog şi în zona de izvor a râului Călmăţui; 2 783 loc. (1 ian. 2011): 1 374 de sex masc. şi 1 409 fem. Confecţii textile; morărit; produse de panificaţie. Creşterea bovinelor, ovinelor şi caprinelor. Apicultură. Formaţie de căluşari. Biserica „Sfântul Nicolae” (1882-1885) şi conacul „Momiceanu” (1895), în satul Vâlcele.

VÂLCELELE, com. în jud. Buzău, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Râmnicului; 1 546 loc. (1 ian. 2011): 751 de sex masc. şi 795 fem. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ etc. Satul Vâlcelele apare menţionat documentar în 1846.

VÂLCELELE, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de S a Câmpiei Bărăganului; 1 793 loc. (1 ian. 2011): 868 de sex masc. şi 925 fem. Nod rutier. În satul Floroaica se află o frumoasă pădure de foioase, căutată de turişti pentru recreere. Satul Vâlcelele apare menţionat documentar în 1896 cu numele Crucea Giurca, din 1925 şi până la 1 ian. 1965, satul şi com. Vâlcelele s-au numit Crucea, iar între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Vâlcelele a făcut parte din jud. Ialomiţa.

VÂNĂTORI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 3 sate, situată în SE Câmpiei Covurlui, pe dr. cursului inf. al râului Chineja şi pe ţărmul de V al lacului Brateş; 4 917 loc. (1 ian. 2011): 2 505 de sex masc. şi 2 412 fem. Producţie de aparate electrocasnice, de mobilă, de săpun şi detergenţi. Culturi de cereale, legume etc. Creşterea bovinelor. Complex avicol. Pescuit. Viticultură. Satul Vânători a fost înfiinţat în 1879, iar satul Odaia Manolache este atestat documentar la 8 sept. 1675.

VÂNĂTORI, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 5 sate, situată în SE Pod. Sucevei, în zona Colinelor Dealu Mare-Hârlău, pe stg. râului Sireţel; 4 655 loc. (1 ian. 2011): 2 372 de sex masc. şi 2 283 fem. Prelucr. lemnului. Satul Vânători a fost întemeiat în 1864 cu numele Stolniceni-Ghiţescu, nume pe care l-a purtat până la 1 ian. 1965. Moară de cereale. Satul Hârtoape, atestat documentar în 1470, a fost (în sec. 19 şi prima jumătate a sec. 20) un important centru de confecţionare a cojoacelor şi cheptarelor.

VÂNĂTORI, com. în jud. Mehedinţi, alcătuită din 2 sate, situată în SE Câmpiei Blahniţei, pe cursul inf. al râului Drincea; 2 061 loc. (1 ian. 2011): 1 033 de sex masc. şi 1 028 fem. Satul Vânători a fost întemeiat în 1891 prin împroprietărirea însurăţeilor. Până la 7 apr. 2004, com. Vânători a avut în componenţă satele Braniştea şi Goanţa, care la acea dată au format com. Braniştea, jud. Mehedinţi.

VÂNĂTORI, com. în jud. Mureş, alcătuită din 5 sate, situată în Podişul Târnavelor, pe cursul superior al râului Târnava Mare; 4 264 loc. (1 ian. 2011): 2 126 de sex masc. şi 2 138 fem. Staţie de c.f. (nod feroviar), în satul Vânători. Fabrică de nutreţuri concentrate. Creşterea ovinelor (în satele Feleag şi Archita). Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Archita, atestat documentar în 1341, se află una dintre cele mai puternice şi impozante cetăţi ţărăneşti din Transilvania, datând din secolul 15, cu dublă incintă străjuită de 7 turnuri de apărare de formă pătrată. În incinta cetăţii există o biserică evanghelică, iniţial bazilică romanică (sec. 13), având nava centrală şi corul supraînălţate la sf. sec. 15. În satul Vânători, menţionat documentar, prima oară, în 1329 cu numele Villa Eyanis, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfântul Gheorghe” (1801) şi una din cărămidă (1902). Motel. Popas turistic. Agroturism.

VÂNĂTORI, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 7 sate, situată în partea de Nord a Câmpiei Siretului Inferior, pe cursul inf. al râului Putna; 6 123 loc. (1 ian. 2011): 3 071 de sex masc. şi 3 052 fem. Prelucr. metalelor. Creşterea porcinelor. În satul Mirceştii Vechi se află biserica având hramul „Sfinţii Voievozi”, ctitorie din sec. 18 a lui Constantin Mavrocordat. Fond cinegetic (fazani, prepeliţe, potârnichi ş.a.).

VÂNĂTORII MICI, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 8 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Neajlov, pe autostrada Bucureşti–Piteşti; 4 558 loc. (1 ian. 2011): 2 221 de sex masc. şi 2 337 fem. Nod rutier. Expl. de petrol. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 a făcut parte din jud. Ilfov. Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1827) şi „Sfântul Gheorghe” (1850–1857), în satele Izvoru şi Vânătorii Mici. În satul Izvoru (numit în trecut Corbii Ciungi) se află o rezervaţie naturală (5 ha), înfiinţată la 5 iun. 1966, cu numeroase izvoare reci (11–12°C) care apar la baza terasei Neajlovului, care au contribuit la conservarea unor nevertebrate rare, de climă rece, cum sunt turbelariatul Dugesia gonocephala, ostracodul Ilyodromus olivaceus ş.a. Această rezervaţie constituie cel mai avansat punct de răspândire spre S a acestor nevertebrate.

VÂNĂTORI-NEAMŢ, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Subcarpaţilor Neamţului cu M-ţii Stânişoarei, la poalele de Sud ale Culmii Pleşu, pe cursul mijlociu al râului Neamţ (Ozana), la confluenţa cu râul Nemţişor; 8 839 loc. (1 ian. 2011): 4 494 de sex masc. şi 4 345 fem. Producţie de utilaje pentru construcţii, de încălţăminte, de mobilă şi cherestea, de confecţii şi tricotaje, de articole pentru nou născuţi şi de cărămidă. Prelucrarea cauciucului; confecţii metalice. Culturi de flori. Muzeu memorial „Mihail Sadoveanu” (f. 1966) care cuprinde fotocopii după manuscrise, scrisori, ziare, precum şi ediţii princeps ale operei sadoveniene, cărţi rare, mobilier ş.a. În arealul satului Vânători-Neamţ au fost descoperite (1953) vestigiile unei aşezări neolitice, aparţinând culturii Cucuteni (faza B), în care s-a găsit o figurină feminină, numită „Venus de la Vânători”. Satul Vânători-Neamţ apare menţionat documentar, prima oară, la 25 ianuarie 1446, într-un act prin care Ştefan cel Mare dăruia logofătului Mihai satul Vânători, iar apoi la 25 aprilie 1607, într-un act de danie către mănăstirea Secu, semnat de Simion Movilă. În satul Mânăstirea Neamţ se află mănăstirea Sihăstria (de călugări), iniţial cu o biserică din lemn, ctitorie din anul 1655 a sihastrului Atanasie, căzută în ruină la sfârşitul secolului 17 şi începutul secolului 18. În anii 1730-1734, episcopul Ghedeon al Romanului a zidit o biserică pe locul celei vechi. În 1821 mănăstirea a fost incediată de turci, lucrările de refacere ale acesteia începând din anul 1824 şi terminându-se în 1825. Atunci s-au reconstruit biserica „Naşterea Maicii Domnului”, Turnul-clopotniţă, chiliile şi s-a construit zidul incintă cu Turnul porţii de intrare. În 1837 a fost construit paraclisul din lemn cu hramul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”. Între 1870 şi 1910, complexul monahal a rămas în paragină, dar a fost refăcut ulterior. În vara anului 1941, paraclisul şi o parte din chilii au fost mistuite de un incendiu, dar în perioada 1942-1946 s-a ridicat un nou paraclis şi a fost reconstruit un corp de chilii cu peste 20 de încăperi prin efortul părintelui Ilie Cleopa, stareţul de atunci al acestei mănăstiri. Biserica centrală a mănăstirii, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” a fost restaurată şi pictată după cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, ora 21 şi 22 de minute, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde (picturile interioare realizate de protosinghelul Bartolomeu Florea) şi resfinţită în anul 1988. La 1 mai 1995 a început construirea unei noi biserici cu hramul „Sfânta Teodora de la Sihla” a cărui sfinţire a avut loc în 1999. La această mănăstire a trăit părintele Ilie Cleopa între 1929 şi 1998 cu câteva întreruperi şi înmormântat aici (→ şi mănăstirea Sihăstria, Capitolul Mănăstiri, litera S). Tot în satul Vânători-Neamţ se află mănăstirea Neamţ (de călugări), iniţial schit cu biserică din lemn, numită Biserica Albă, ctitorie călugărească de la sfârşitul secolului 13 (→ mănăstirea Neamţ, Capitolul Mănăstiri, litera N). În satul Mânăstirea Neamţ se mai află schitul „Sihla” (secolul 18), cu o bisericuţă din lemn de brad, aflată sub o stâncă, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, construită în 1763 de Ioniţă Cantacuzino şi o biserică din lemn cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, construită în 1813, refăcută de mai multe ori, ultima refacere datând din 1973 şi pictată în interior în anul 1974 de Vasile Paşcu din Focşani; schitul „Vovidenia” (ctitorie din 1749-1751 a episcopului Ioanichie al Romanului); schitul „Pocrov”, cu o biserică din lemn cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” (1706), cu picturi interioare refăcute în 1984-1988, cu un paraclis cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1847) şi cu un corp de clădire cu mai multe chilii construit în 1993; schitul „Icoana Veche” cu biserica „Sfântul Antonie cel Mare” (secolul 18, refăcută după 1990), precum şi bisericile „Sfântul Pantelimon” (1820, refăcută în 1843), „Sfântul Ioan Boguslavul” (1834), cea cu dublu hram – „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi „Sfântul Spiridon” (1849–1857) şi  biserica din lemn „Acoperământul Maicii Domnului” (1714). Pe teritoriul comunei Vânători-Neamţ mai există şi mănăstirea Secu (de călugări), situată la poalele de Nord Est ale M-ţilor Stânişoarei, pe malul râului Secu, iniţial un schit, cu biserica din lemn cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, întemeiat în prima jumătate a secolului 15 de sihastrul Zosim, numit ulterior schitul lui Zosim. În 1530, domnul Moldovei, Petru Rareş, a construit, pe locul bisericii din lemn, o biserică voievodală, înconjurată cu zid de incintă în anul 1550. Spre sfârşitul secolului 16, biserica zidită de Petru Rareş şi construcţiile adiacente se aflau în ruină. În perioada 7 iunie − 5 octombrie 1602 a fost construită o nouă biserică, având hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, pe cheltuiala marelui vornic Nestor Ureche şi a soţiei sale Mitrofana (părinţii cronicarului Grigore Ureche), aceştia înzestrând-o cu moşii, odoare, cărţi ş.a. În secolul 18, biserica a fost amplificată prin adăugarea unui pridvor, iar în 1818 i s-a adăugat o a doua turlă. În toamna anului 1821 a fost incendiată de către turci pentru a-i extermina pe grecii eterişti care se baricadaseră în biserică. Refăcută după incendiu, între 1821 şi 1825, bisericii i s-au adăugat (1850) un alt pridvor mai mic, un diaconicon şi i s-a refăcut în întregime pictura murală interioară. Biserica are 30 m lungime şi 9,50 m înălţimea pereţilor, faţadele sunt împărţite în două registre de un brâu median realizat din cărămizi dispuse în zimţi şi este înconjurată de o puternică centură de ziduri, străjuită de turnuri de apărare la colţuri. În interiorul incintei monahale mai există paraclisele cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1821–1824) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1610), iar în cimitir, o biserică având hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (1832). În încăperea mormintelor dintre pronaos şi naos sunt înmormântaţi mitropolitul Varlaam († 1657), vornicul Nestor Ureche († 1617) şi soţia acestuia din urmă, Mitrofana(† 1633). Mănăstirea Secu are un interesant muzeu de artă religioasă (vase liturgice, o cruce din lemn de măslin, de la Muntele Athos, veşminte, broderii, covoare, manuscrise vechi, o evanghelie din 1664 etc.) şi o valoroasă bibliotecă cu tipărituri vechi. Ansamblul monahal Secu a fost supus unor ample lucrări de restaurare în anii 1966–1976 (→ şi mănăstirea Secu, Capitolul Mănăstiri, litera S). În comuna Vânători-Neamţ există un popas turistic şi o pădure seculară de stejar (Quercus robur), extinsă pe 70,6 ha, declarată rezervaţie forestieră. Această pădure face parte dintr-un corp mult mai mare, extins  pe 30 818 ha, situat pe versantul de Est al M-ţilor Stânişoara în raza comunelor Crăcăoani, Agapia, Vânători-Neamţ, oraşul Târgu-Neamţ şi staţiunile balneoclimaterice Bălţăţeşti şi Oglinzi şi declarat Parc Natural în 1999. Alături de stejar mai vegetează carpenul (Carpinus betulus), fagul (Fagus sylvatica), jugastrul (Acer campestre) ş.a., numeroşi arbuşti (alun/Corylus avellana, păducel/Crataegus monogyna, corn/Cornus mas ş.a.) şi variate specii de plante ierboase, ca limbaşarpelui (Ophioglossum vulgatum), sânzienele de pădure (Galium vernum), lăcrămioarele (Convallaria majalis) etc. În interiorul Parcului Natural Vânători-Neamţ trăiesc urşi bruni, lupi, vulpi, pisici sălbatice, râşi, cerbi, căpriori, mistreţi ş.a., iar în 1969 a fost înfiinţată o rezervaţie de zimbri (Bison bonanus), numită Rezervaţia „Dragoş Vodă”, prin aducerea a trei exemplare din Rezervaţia de zimbri de la Haţeg şi a trei exemplare din Polonia, iar la 24 noiembrie 1977 a încă cinci exemplare aduse din U.R.S.S. În anul 2005 au mai fost cumpăraţi trei masculi şi o femelă din Elveţia, iar în anul 2014 au fost achizionate încă 8 exemplare (dintre care 6 exemplare din Anglia), astfel că în prezent în această rezervaţie, declarată arie protejată în martie 2000, există 32 de zimbri. Numărul zimbrilor din România, aflaţi în diferite rezervaţii naturale, a crescut de la circa 1 800 în anul 2003, la circa 6 200 de exemplare în anul 2019.

VÂNJULEŢ, com. în jud. Mehedinţi, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Blahniţei cu Piem. Bălăciţei, pe dr. râului Blahniţa; 1 819 loc. (1 ian. 2011): 986 de sex masc. şi 923 fem. Viticultură. Biserică din 1899.

VÂRCIOROG, com. în jud. Bihor, alcătuită din 4 sate, situată la poalele de Nord Vest ale M-ţilor Pădurea Craiului, în zona de contact cu Dealurile Vârciorogului; 2 175 loc. (1 ian. 2011): 1 121 de sex masc. şi 1 054 fem. Expl. de bauxită. Prelucr. lemnului. În satul Vârciorog, menţionat documentar în 1492, se află biserica din lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1703), monument istoric, bogat ornamentată cu decor sculptat, şi biserica de zid „Sfântul Ioan Botezătorul” (1999-2009); bisericile ortodoxe, din lemn, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1737, pictată în 1808) şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1759), în satele Surducel şi Fâşca.

VÂRFU CÂMPULUI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 6 sate, situată în NE Pod. Sucevei, la poalele de SV al Dealului Bour, pe stg. văii superioare a Siretului; 3 764 loc. (1 ian. 2011): 1 837 de sex masc. şi 1 927 fem. Producţie de cărămizi . Produse de artizanat (obiecte împletite din nuiele). Nod rutier. Creşterea bovinelor. Muzeu etnografic. În satul Vârfu Câmpului, atestat documentar în 1772, se află biserica „Sfântul Dumitru”, zidită în 1861–1864 din iniţiativa principesei Aglaia Moruzzi, în satul Ionăşeni există conacul „Scarlat Rosetti” construit în 1890, azi şcoală, iar în satul Maghera este conacul prinţului Dimitrie P. Moruzzi (sec. 19) cu parc de stejari multiseculari. La 16 mart. 2006, în componenţa com. Vârfu Câmpului au mai fost incluse fostele sate Dobrinăuţi-Hăpăi (atestat documentar la 30 mart. 1392), Maghera şi Pustoaia care fuseseră desfiinţate la 17 febr. 1968.

VÂRFURI, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 7 sate, situată în Subcarpaţii Ialomiţei; 1 933 loc. (1 ian. 2011): 948 de sex masc. şi 985 fem. Prelucr. lemnului. Pomicultură. Creşterea porcinelor şi  păsărilor. În satul Vârfuri, atestat documentar în anul 1800, se află biserica având dublu hram – „Duminica Tuturor Sfinţilor” şi „Buna Vestire” (1862).

VÂRFURILE, com. în jud. Arad, alcătuită din 8 sate, situată în Depr. Hălmagiu, la poalele de SE ale M-ţilor Codru-Moma, pe cursul superior al Crişului Alb; 2 858 loc. (1 ian. 2011): 1 392 de sex masc. şi 1 466 fem. Staţie de c.f. (în satul Vârfurile). Nod rutier. Expl. de andezit şi forestiere. Pomicultură (meri, pruni). Centru de confecţionare a uneltelor din lemn, în special furci pentru munci agricole (în satul Lazuri). În satul Avram Iancu are loc anual, în luna iunie, manifestarea etno-folclorică numită „Nedeia de la Tăcăşele”. În satul Vârfurile, atestat documentar în 1390, se află biserica „Sfinţii Arhangheli” (1889) şi ruinele unei cetăţi din sec. 16. Zonă de interes cinegetic (în satul Lazuri). Până în 1926, satul şi com. Vârfurile s-au numit Ciuci. Bisericile din lemn cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” (1751), „Sfinţii Cosma şi Damian” (1784, cu iconostas pictat) şi „Înălţarea Domnului” (1907), în satele Poiana, Vidra şi Groşi. Agroturism.

VÂRGHIŞ, com. în jud. Covasna, formată dintr-un sat, situată în partea de Nord Vest a Depr. Baraolt, la poalele de Sud ale M-ţilor Harghita şi cele de Nord Est ale M-ţilor Perşani, la 500 m altitudine, pe râul Vârghiş; 1 768 loc. (1 ian. 2011): 917 de sex masc. şi 851 fem. Exploatări de lignit, de calcare şi de serpentine. Producţie de var. Prelucrarea lemnului. Centru de cioplituri şi sculpturi în lemn, de confecţionare a mobilierului pictat în stil popular şi de construcţie a porţilor secuieşti. Muzeu în aer liber, cu case vechi ţărăneşti (una din anul 1690), maşini agricole, tractoare, o batoză de treierat grâul, motoare vechi ş.a. Muzeu cu exponate vechi (sobe din fontă, aparate de radio, gramofoane etc.) şi colecţii etnografice amenajat în castelul baronului Daniel. Staţie de îmbuteliere a apelor minerale. Izvoare cu ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, cu mineralizare ridiată (290 mg ‰), hipotone, folosite ca ape de masă, dar şi pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare (dischinezie biliară, colecistită cronică, litiază biliară). Parc dendrologic, cu exemplare seculare de stejar, frasin, paltin, în mijlocul căruia se află castelul baronului Daniel”(secolul 16, restaurat în 1723, amplificat în 1797, cu bastion din 1850-1853). Biserica din lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1807); biserica unitariană (1813-1820); biserică reformată (1847). Poiană cu narcise (3 ha) ocrotită de lege. Satul Vârghiş apare menţionat documentar în 1334, cu numele Sacerdos de Villa Wardach. Agroturism. În arealul acestei comune şi a celei vecine, Mereşti (jud. Harghita), se află Cheile Vârghişului, pe traseul cărora există 120 de peşteri, dintre care cea mai importantă este Peştera Mereşti, cunoscută şi sub numele de Peştera Balázs Orbán.

VÂRLEZ, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de SE a Pod. Covurlui, pe stg. văii superioare a râului Suha; 2 104 loc. (1 ian. 2011): 1 056 de sex masc. şi 1 048 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, floarea-soarelui, cartofi, fasole ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Apicultură. Pomicultură. Viticultură. În satul Vârlezi se află o biserică având dublu hram – „Sfinţii Voievozi” şi „Sfântul Ioan Botezătorul” (ante 1809, restaurată în anii 1832–1833), iar în satul Crăieşti există biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1852).

VÂRŞOLŢ, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 3 sate, situată în Depr. Şimleu, la poalele Măgurii Şimleului, pe cursul superior al râului Crasna, la confl. cu Coliţca; 2 326 loc. (1 ian. 2011): 1 164 de sex masc. şi 1 162 fem. Prelucr. lemnului. Produse de panificaţie. Legumicultură. Nod rutier. Satul Vârşolţ apare menţionat documentar, prima oară, în 1341. În satul Recea, atestat documentar în 1326, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu turnclopotniţă (ambele din 1754). Agroturism.

VÂRTEŞCOIU, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 6 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Râmnicului cu Subcarpaţii Vrancei, la poalele de E-NE ale Dealului Deleanu, pe râul Milcov; 3 512 loc. (1 ian. 2011): 1 736 de sex masc. şi 1 776 fem. Centru viticol (podgoriile Vârteşcoiu şi Faraoanele, profilate pe soiurile Fetească neagră, Merlot, Muscat Ottonel). Pe terit. satului Vârteşcoiu au fost descoperite (1926, 1929) vestigiile unei aşezări carpice, cu o necropolă de incineraţie, datând din sec. 2–3, cu inventar sărac (cercei din argint în filigran, urne). Biserica „Sfinţii Voievozi” (1860), în satul Olteni. În satul Faraoanele, important centru viticol, se află conacul în care a locuit scriitorul Diuliu Zamfirescu, construit în anul 1900, cu 16 camere, azi aflat în stare de paragină – conac pe care Nicholas Diuliu Zamfirescu, strănepotul scriitorului, l-a donat Primăriei din com. Vârteşcoiu, cu condiţia să-l reabiliteze şi să-l transforme în casa memorială „Diuliu Zamfirescu”

VÂRTOAPE, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe Râu Câinelui; 2 918 loc. (1 ian. 2011): 1 402 de sex masc. şi 1 516 fem. Reşed. com. este satul Vârtoapele de Sus. Nod rutier. Haltă de c.f. (în satul Vârtoapele de Sus). Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ etc. Biserică (1890).

VÂRTOP, com. în jud. Dolj, formată dintr-un sat, situată în zona de contact a Câmpiei Desnăţuiului cu Piem. Bălăciţei, pe râul Baboia; 1 557 loc. (1 ian. 2011): 773 de sex masc. şi 784 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ ş.a. Viticultură. Creşterea bovinelor. Lac de acumulare (17 ha). Satul Vârtop a luat fiinţă în anul 1700. Pe terit. com. au fost descoperite mai multe vestigii arheologice: o aşezare şi mai mulţi tumuli datând din prima Epocă a fierului (c. 1 200–450/300 î.Hr.) în care s-au găsit vase mari de provizii, intens lustruite; un tezaur de argint (monede dacice, fibule) din perioada dacică; o fibulă digitată cu picior cu buton prosomorf (sec. 7 d.Hr.). Biserica având dublu hram – „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, construită în 1800–1805 prin strădania arnăutului Cârstea, zugrăvită în 1828 prin grija lui Constantin Brăiloiu, repictată în 1894 şi restaurată în anii 1932–1934.

VÂRVORU DE JOS, com. în jud. Dolj, alcătuită din 8 sate, situată în partea de NE a Câmpiei Desnăţuiului, pe cursul inf. al râului Terpeziţa, la confl. cu râul Desnăţui; 2 918 loc. (1 ian. 2011): 1 372 de sex masc. şi 1 546 fem. Nod rutier. Morărit. Apicultură. Pomicultură. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Viticultură. Piscicultură (în lacul Fântânele). Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Vârvoru de Jos s-au numit Ruptura. În satul Ciutura se află o  biserică de schit cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1548, cu pridvor adăugat în anii 1654–1658), ctitorie a marelui postelnic Istrate Leurdeanu, refăcută din temelii în perioada 1851–1852 prin strădania egumenului Dorotei, cu picturi murale interioare din 1853, declarată monument istoric; bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (zidită în anii 1871–1875, pe locul unei biserici din lemn ce data din 1640) şi „Sfinţii Voievozi” (construită în 1891 pe locul uneia din lemn din 1750), în satele Vârvor şi Gabru. Satul Vârvoru de Jos este atestat documentar în 1864.

VEDEA, com. în jud. Argeş, alcătuită din 19 sate, situată în SE Platformei Cotmeana; 3 971 loc. (1 ian. 2011): 1 862 de sex masc. şi 1 929 fem. Nod rutier. Expl. de petrol (în satele Vedea şi Vaţa). Reparaţii de utilaj petrolier. Prelucr. lemnului. Produse alim. Pomicultură (meri, pruni). Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Vedea s-au numit Gura Boului.

VEDEA, com. în jud. Giurgiu, formată dintr-un sat, situată în SV Câmpiei Burnas, pe stg. văii Dunării şi pe pârâul Pasărea, la graniţa cu Bulgaria; 2 855 loc. (1 ian. 2011): 1 414 de sex masc. şi 1 441 fem. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, legume etc. Centru viticol şi de vinificaţie. Pescuit. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Vedea s-au numit Arsache. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Vedea a făcut parte din jud. Ilfov. Biserica având hramul „Sfântul Pantelimon” (1863) şi conacul „Dr. Arsache (sec. 19), în satul Vedea. Până la 3 oct. 2003, com. Vedea a avut în componenţă satul Malu, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

VEDEA, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 5 sate, situată în Câmpia GăvanuBurdea, pe cursul inf. al râului Burdea; 2 957 loc. (1 ian. 2011): 1 532 de sex masc. şi 1 425 fem. Culturi de cereale, floareasoarelui, sfeclă de zahăr, plante de nutreţ, legume etc. Viticultură. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Vedea s-au numit Goala. Pe terit. satului Dulceanca au fost descoperite (1963–1964, 1966–1967) vestigiile unei aşezări (sec. 3 d.Hr.) peste care s-au suprapus o aşezare din sec. 6, aparţinând culturii Ipoteşti-Cândeşti şi o aşezare cu locuinţe de supr. datând din sec. 14. În satul Coşoteni se află biserica „Sfântul Dumitru” a fostei mănăstiri Ţigănia (sau Drăgăneşti), ctitorie din 1647 a domnului Matei Basarab. Biserica a fost refăcută în 1708, reparată în 1997-2006, iar picturile murale restaurate în 2004; monument istoric. Bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1831, reparată în 1879 şi căzută în ruină după anul 1909) şi „Sfântul Pantelimon” (1845, cu picturi murale interioare realizate de Gheorghe Tattarescu), în satele Albeşti şi Vedea.

VELA, com. în jud. Dolj, alcătuită din 8 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Desnăţuiului cu Piem. Bălăciţei, pe interfluviul Desnăţui-Terpeziţa; 1 951 loc. (1 ian. 2011): 996 de sex masc. şi 955 fem. Satul Bucovicior apare menţionat documentar, prima oară, în 1535, iar satul Gubaucea, în perioada 1568–1577. Bisericile cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1832) şi „Sfinţii Voievozi” (1848), în satele Ştiubei şi Vela. Bisericile din lemn cu hramurile„Cuvioasa Parascheva” (1737, reconstruită în 1864), „Sfântul Nicolae” (1835) şi „Sfântul Gheorghe” (ante 1845, refăcută în 1911), în satele Ştiubei, Bucovicior şi Gubaucea.

VERBIŢA, com. în jud. Dolj, alcătuită din 2 sate, situată în SE Piem. Bălăciţei, la izv. râului Baboia; 1 347 loc. (1 ian. 2011): 691 de sex masc. şi 656 fem. Viticultură. Heleşteu. Muzeu de istorie (în satul Verbiţa). Pe terit. satului Verbiţa au fost descoperite (1950–1951) urmele unei aşezări neolitice, aparţinând culturii Criş (milen. 5 î.Hr.), cu bordeie, ceramică specifică acestei culturi şi podoabe (verigi din aur), peste care s-au suprapus o necropolă din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului, apoi o aşezare din prima Epocă a fierului, aparţinând culturii Basarabi (sec. 9–6 î.Hr.), urmată de o aşezare de bordeie a populaţiei locale daco-romane (sec. 3–4). Tot în satul Verbiţa a fost descoperit un tezaur medieval alcătuit din 24 piese din argint. Săpăturile arheologice efectuate în anii 1949–1957, în arealul satului Verbicioara, au scos la iveală urmele unei aşezări cu mai multe niveluri de locuire, caracteristice fiind însă cele din Epoca bronzului mijlociu (datând din sec. 16–13 î.Hr.), cu o identitate bine definită şi o arie largă de răspândire, cuprinzând Oltenia, Banatul şi NV Bulgariei, fapt ce i-a determinat pe specialişti să o considere o cultură de sine stătătoare, atribuindu-i numele de Cultura Verbicioara. Reprezentativ pentru această cultură sunt locuinţele de suprafaţă, care evoluează către genul colibelor ciobăneşti, şi vasele ceramice de diferite tipuri (vasul clepsidră, vasul cu etaj, cupe cu picior, străchini, castroane şi în special ceşti sferice cu toarte supraînălţate, cu butoni cilindrici sau în formă de cap de pasăre) decorate geometric, cu motive radiare, gravate fin şi încrustate cu alb. Plastica este reprezentată prin figurine feminine din lut ars. Cronologic, cultura Verbicioara se suprapune peste culturile Criş-Starcevo, Vinča, Sălcuţa, Coţofeni şi Glina şi se continuă cu prima Epocă a fierului, străpunse de morminte de înhumaţie ale unui cimitir românesc din sec. 13. Biserica „Sfântul Nicolae” (1881), în satul Verbiţa, şi bisericile din lemn „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1845) şi „Sfântul Nicolae” (1845), în satul Verbicioara.

VEREŞTI, com. în jud. Suceava, alătuită din 4 sate, situată la marginea de SE a Pod. Dragomirnei, în zona de interferenţă a culoarului Siretului cu cel al Sucevei, în luncile şi pe terasele de pe stg. râului Suceava şi de pe dr. Siretului; 7 270 loc. (1 ian. 2011): 3 721 de sex masc. şi 3 549 fem. Nod feroviar (staţia de c.f. a fost inaugurată la 15 dec. 1869) şi rutier. Expl. de balast. Topitorie de in şi cânepă. Culturi de cereale, in, cânepă, legume, sfeclă de zahăr ş.a. Creşterea porcinelor. Bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1650), „Buna Vestire” (1714– 1715), cu ziduri de apărare, „Sfântul Nicolae” (1823–1825, reparată în anii 1845, 1870 şi 1886) şi „Sfânta Treime” (1829, reparată în 1887), în satele Cândeşti, Vereşti, Bursuceni şi Corocăieşti.

VERGULEASA, com. în jud. Olt, alcătuită din 7 sate, situată în SV Piem. Cotmeana, pe stg. văii inf. a Oltului şi pe malul de NE al lacului de acumulare Strejeşti; 2 929 loc. (1 ian. 2011): 1 437 de sex masc. şi 1 492 fem. Nod rutier. Expl. de petrol. Producţie de furnituri pentru mobilă. Creşterea porcinelor. Bisericile „Adormirea Maicii Domnului” (1608, cu pridvor adăugat în 1836) şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1808), în satele Dumitreşti şi Verguleasa; bisericile din lemn, cu acelaşi hram – „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, în satele Căzăneşti (1889) şi Poganu (sf. sec. 19).

VERMEŞ, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Pogănişului cu Câmpia Bârzavei, pe râul Pogăniş; 1 657 loc. (1 ian. 2011): 827 de sex masc. şi 830 fem. Nod rutier. Expl. forestiere. Prelucr. laptelui. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Apicultură. Culturi de cereale, plante de nutreţ, cartofi etc. Satul Vermeş apare menţionat documentar în 1369. În satul Ersig, atestat documentar în 1369, se află o biserică din lemn din sec. 18 şi o biserică romano-catolică (1848).

VERNEŞTI, com. în jud. Buzău, alcătuită din 10 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Buzăului cu Subcarpaţii Buzăului, la poalele de NE ale Dealului Istriţa, cele de E ale Dealului Ciolanu şi cele de SV ale Dealurilor Pâclelor şi Blăjani, pe râurile Nişcov şi Buzău; 9 196 loc. (1 ian. 2011): 4 508 de sex masc. şi 4 688 fem. Staţie (în satul Verneşti) şi haltă de cale ferată (în satul Cândeşti) pe linia Buzãu – Verneşti – Berca – Pârscov – Cislãu – Gura Bâscei – Pãtârlagele – Nehoiu – Nehoiaşu (73,3 km), construitã în perioada 1907-1909 (inauguratã la 9 august 1909) pe cheltuiala Bãncii Marmorosch Blank. Conserve de fructe. Nod rutier. Expl. de argilă. Hidrocentrală (11,8 MW), în satul Cândeşti, intrată în funcţiune în 1989. Producţie de cărămidă şi de cherestea. Viticultură. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Satul Verneşti apare menţionat documentar, prima oară, în 1530. Satul Brădeanca s-a autodesfiinţat în 1990 prin depopulare, locuitorii lui stabilindu-se în alte localităţi. Biserica „Buna Vestire” (1714– 1715, pictată în 1721, restaurată în 2007-2008), în satul Verneşti şi biserica din lemn cu hramul „Sfântul Pantelimon”Ciobănoaia (c. 1700), în satul Zoreşti. În satul Cârlomăneşti au fost identificate (în 1970) ruinele unei cetăţi dacice.

VETIŞ, com. în jud. Satu Mare, alcătuită din 3 sate, situată în partea de V a Câmpiei Someşului, pe stg. cursului inf. al râului Someş, la graniţa cu Ungaria; 4 914 loc. (1 ian. 2011): 2 455 de sex masc. şi 2 459 fem. Producţie de mobilă, de preparate din carne şi lapte şi de produse de panificaţie. Creşterea bovinelor. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, cartofi, legume etc. În satul Vetiş, menţionat documentar, prima oară, în 1238 cu numele Vetis, se află o biserică din 1460 (azi biserică reformată).

VETRIŞOAIA, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 2 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe dr. Prutului, pe râul Sărata, la graniţa cu Rep. Moldova; 3 247 loc. (1 ian. 2011): 1 609 de sex masc. şi 1 638 fem. Viticultură. Creşterea ovinelor. Biserica „Sfinţii Voievozi” (1900), în satul Vetrişoaia.

VEŢCA, com. în jud. Mureş, alcătuită din 3 sate, situată în partea de E a Pod. Târnavelor, pe râul Veţca; 787 loc. (1 ian. 2011): 372 de sex masc. şi 415 fem. Culturi de cereale, cartofi, hamei ş.a. În satul Veţca, menţionat documentar în 1319, se află o biserică romano-catolică (1741), fortificată, iar în satul Jacodu este o biserică unitariană (1853).

VEŢEL, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 10 sate, situată la poalele de Nord Est ale M-ţilor Poiana Ruscăi, pe stânga văii Mureşului, la 11 km Nord Vest de municipiul Deva; 2 692 loc. (1 ian. 2011): 1 303 de sex masc. şi 1 389 fem. Staţie (în satul Mintia) şi haltă de cale ferată (în satul Veţel) pe linia Arad – Ghioroc – Pãuliş – Milova – Odvoş (Corfeni) – Conop – Nadãş – Bârzava – Vãrãdia de Mureş – Sãvârşin – Zau de Câmpie – Ilia – Veţel – Mintia – Deva, construitã în anii 1867-1868 şi inauguratã la 22 decembrie 1868 – azi linie dublã, electrificatã. Exploatări de minereuri complexe (galenă, blendă, pirită), în satul Muncelu Mic. Balastiere. În satul Mintia se află o centrală electrică şi de termoficare, cu 5 grupuri energetice de 210 MW fiecare şi unul de 235 MW (în total 1 285 MW), intrată în funcţiune în 1969, oprită şi intrată oficial în conservare la 31 martie 2021, şi vândută prin licitaţie publică, la 25 august 2022, firmei Mass Group Holding cu 91 de milioane de euro; hidrocentrală (1,4 MW), dată în folosinţă în 1969. Producţie de acetilenă, de utilaje frigotehnice, de elemente de asamblare, de mobilă, de nutreţuri combinate şi alim. Avicultură. Centru de prelucrare artistică a lemnului (în satul Muncelu Mare) şi de cusături şi ţesături populare (în satele Leşnic şi Muncelu Mare). Pe terit. satului Veţel, cunoscut în Antichitate sub numele de Micia şi menţionat documentar, prima oară, în 1371, cu numele Vechel, au fost descoperite (1847, 1880–1892, 1929–1930, 1935, 1939, 1947–1948, 1967 şi după această dată) vestigille unui mare (360 x 180 m) şi puternic castru roman, cu o primă fază de pământ şi refăcut din piatră în jurul anului 157 d.Hr. (în vremea împăratului Antoninus Pius) când a fost întărit cu turnuri de apărare la colţuri. Aici şi-a avut sediul, pe toată durata cât Dacia a fost provincie romană, Cohors II Flavia Commagenorum alături de care au mai existat şi alte unităţi militare romane. În jurul castrului s-a dezvoltat (sec. 2–4) o importantă aşezare civilă cu statut de pagus (aşezare rurală risipită), dar cu caracter urban, care aparţinea din punct de vedere ad-tiv de capitala Daciei – Ulpia Traiana Sarmizegetusa – aşa după cum reiese dintr-o inscripţie (pagus Miciensis). În cadrul acestui mare centru civil, cu important rol comercial, meşteşugăresc şi vamal, au fost identificate vestigiile mai multor edificii publice, temple (templul lui Iupiter Erapolitanus), un amfiteatru, băi publice, ateliere, locuinţe, portul pe malul Mureşului şi o mare necropolă, în arealul căreia s-au găsit monumente funerare (edicule şi mausolee), stele funerare, statui, lei funerari, medalioane, peste 120 de inscripţii etc., fapt ce atestă prosperitatea aşezării. În satul Leşnic se află biserica „Sfântul Nicolae”, de tip biserică-sală, ctitorie din jurul anului 1400 a cneazului Dobre Românul, cu valoroase picturi murale de epocă, multe dintre ele cu subiecte referitoare la luptele antiotomane (imaginea ostaşului căzut în bătălie ş.a.). În satul Mintia există castelul „Gyula Ferencz” (1642, cu modificări din 1834 şi din sec. 20), cu parc, o biserică reformată (sec. 16) şi o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (sec. 18). Biserici din lemn cu hramurile „Pogorârea Duhului Sfânt” (sec. 18), „Cuvioasa Parascheva” (sec. 18) şi „Duminica Tuturor Sfinţilor” (sec. 18), în satele Boia Bârzii, Herepeia şi Muncelu Mare.

VICOVU DE JOS, com. în jud. Suceava, formată dintr-un sat, situată în partea de Nord Vest a Podişului Sucevei, în zona de contact cu prelungirile Obcinei Mari, pe dr. cursului superior al râului Suceava; 6 309 loc. (1 ian. 2011): 3 135 de sex masc. şi 3 174 fem. Haltă de cale feratã pe linia Rãdãuţi – Horodnic – Vicovu de Jos – Vicovu de Sus – Bivolãria – Gura Putnei – Straja – Brodina, inauguratã la 7 iulie 1889. Prelucr. lemnului; încălţăminte. Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” (1873–1878). Satul Vicovu de Jos este atestat documentar la 23 mai 1436.

VICTORIA, com. în jud. Brăila, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Est a Câmpiei Bărăganului; 3 865 loc. (1 ian. 2011): 1 962 de sex masc. şi 1 903 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floareasoarelui, sfeclă de zahăr, leguminoase pentru boabe, pepeni ş.a. Satul Victoria apare menţionat documentar, prima oară, în 1884, iar satul Mihai Bravu în 1879.

VICTORIA, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 7 sate, situată în partea de Est a Câmpiei Jijiei Inferioare, în lunca şi pe terasele de pe dr. Prutului, la poalele Dealului Stânca Roznovanu (NE Colinelor Bahluiului), pe cursul inf. al Jijiei, la graniţa cu Rep. Moldova; 4 472 loc. (1 ian. 2011): 2 286 de sex masc. şi 2 186 fem. Punct de vamă (în satul Sculeni). Expl. de argilă. Cărămidărie. Prelucr. laptelui. Moară (în satul Victoria). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume ş.a. Creşterea bovinelor. În arealul satului Victoria au fost identificate urmele unei aşezări datând din prima Epocă a fierului (Hallstatt), în care s-au găsit fragmente de vase ceramice, precum şi ale uneia din sec. 14–18. Tot aici a fost descoperit un tezaur alcătuit din monede tătăreşti. Satul Victoria apare menţionat documentar, prima oară, în 1803. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Victoria s-au numit Cârpiţi. Bisericile cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Sculeni (1825) şi Luceni (construită în 1830 pe locul uneia de dinaintea anului 1725).

VICTOR VLAD DELAMARINA, com. in jud. Timiş, alcătuită din 7 sate, situată în Câmpia Lugojului, în zona de contact cu Dealurile Pogănişului, pe râul Timişana; 2 806 loc. (1 ian. 2011): 1 447 de sex masc. şi 1 359 fem. Expl. de argilă (în satul Herendeşti). Culturi de cereale. Creşterea porcinelor (în satul Pădureni) şi a ovinelor (în satul Herendeşti). Pomicultură (meri, pruni, piersici). Din 1924 şi până la 17 febr. 1968, satul şi com. Victor Vlad Delamarina s-au numit Satu Mic (menţionat documentar în 1717 cu numele Satulmik). Satul Petroasa Mare a fost întemeiat în 1785 de coloniştii germani cu numele Morgenstern, atestat documentar în 1786 şi numit Vecsey în 1789. Din 1918 poartă numele actual. În satul Petroasa Mare se află o mănăstire de maici, întemeiată în anul 2001, cu biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

VIDRA, com. în jud. Alba, alcătuită din 39 de sate (locul 2 pe ţară, după com. Cornereva, ca mărime după numărul de sate componente), situată în depresiunea cu acelaşi nume din M-ţii Bihor, la poalele de V-NV ale vf. Răchita (1 124 m alt.), la confl. pârâului Slatina cu râul Arieşu Mic; 1 722 loc. (1 ian. 2011): 873 de sex masc. şi 849 fem. Centru de rotărit, dogărit, de prelucr. artistică a lemnului (obiecte pirogravate) şi de confecţionare a tulnicelor (în satul Vidra), de cojocărit şi de prelucr. a pieilor (în satul Ponorel). În satul Vidra, menţionat documentar în 1595, se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 13, cu unele refaceri din sec. 17), declarată monument istoric, iar în satul Poieni există biserica „Sfântul Dumitru” (sec. 18); biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” (sec. 18, cu picturi interioare executate în 1791 de S. Silaghi din Abrud), în satul Goieşti. În arealul com. Vidra se află cascada Pişoaia (vezi Pişoaia) şi o rezervaţie paleontologică (punctul fosilifer „Dealul cu Melci”), situată la 650 m alt., extinsă pe 4,5 ha, formată dintr-o aglomerare de cochilii de melci şi scoici, încrustate în roca de gresii şi marne, care datează din Cretacicul superior, aproximativ cu 65 de milioane de ani în urmă. Aici au fost descoperite 35 de specii de moluşte datând din Cretacicul superior, cea mai cunoscută specie fiind Actaeonella gigantea, declarată monument al naturii (1954). Com. Vidra este punct de plecare spre Muntele Găina. Satul Poieni s-a depopulat la sf. sec. 20 şi începutul sec. 21. În perimetrul satului Nemeşi se află cascada Pişoaia sau Cascada de la Vidra ( → Pişoaia, Cascada ~ ).

VIDRA, com. în jud. Ilfov, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Câlnău, pe râul Sabar; 8 214 loc. (1 ian. 2011): 3 954 de sex masc. şi 4 260 fem. Staţie (în satul Vidra) şi haltă de c.f. (în satul Sinteşti), inaugurate la 1 nov. 1869. Nod rutier. Expl. de balast. Produse chimice, textile şi alim. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Pomicultură (meri, caişi, piersici, cireşi, vişini). Pe terit. satului Vidra au fost descoperite (1934–1937) vestigiile unei aşezări din Neoliticul mijlociu, aparţinând culturii Boian (milen. 4 î.Hr.), suprapusă de o altă aşezare de tip Gumelniţa (milen. 4–3 î.Hr.), în care s-au găsit cupe mari cu picior cilindric, cu decor meandric, chiupuri mari cu corp cilindric şi fund tronconic, vase cu decor spiralo-meandric (caracteristic este vasul cu chip de femeie, numit „Venus de la Vidra”) ş.a. Între 23 ian. 1981 şi 18 iun. 1986, com. Vidra a făcut parte din jud. Giurgiu, iar între 18 iun. 1986 şi 10 apr. 1997, din Sectorul Agricol Ilfov.

VIDRA, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 9 sate, situată în Depr. Vizantea-Vidra din partea de N a Subcarpaţilor Vrancei, la poalele dealurilor Momâia (în N), Măgura Odobeştilor (în SE), Răiuţ (în S) şi Răchitaşu Mare (în NV), pe râul Putna; 7 421 loc. (1 ian. 2011): 3 642 de sex masc. şi 3 779 fem. Expl. de argilă. Expl. şi prelucr. primară a lemnului. Prelur. primară a fructelor. Centru pomicol (meri, pruni, peri, nuci), în satul Vidra, şi de ceramică populară (în satul Ireşti). Satul Vidra apare menţionat documentar, prima oară, în 1608, iar satul Căliman (desfiinţat la 17 febr. 1968 şi înglobat în satul Vidra) este amintit la 12 mart. 1423 într-un hrisov domnesc semnat de Alexandru cel Bun. Satul Voloşcani, menţionat în 1543 cu numele Conţăşti, apare consemnat cu numele actual întrun zapis din 8 sept. 1608, iar satul Ireşti în 1705. În satul Vidra se află bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (ante 1809) şi „Sfinţii Voievozi” (ante 1809, reclădită în anii 1850–1856), iar în satul Tichiriş, o biserică din lemn pe temelie din piatră, având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1850); bisericile cu hramurile „Sfântul Dumitru” (sec. 17, reclădită în 1906) şi „Sfântul Ilie” (ante 1809, reconstruită în 1920), în satele Ruget şi Voloşcani; biserica având dublu hram – „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Voievozi” (ante 1809), în satul Ireşti.

VIILE SATU MARE, com. în jud. Satu Mare, alcătuită din 5 sate, situată în Câmpia Ardudului, în zona de contact cu Dealurile Codrului, pe canalul Homorod şi pe cursurile superioare ale pâraielor Pârâu Nou şi Pârâu Sărat; 3 461 loc. (1 ian. 2011): 1 692 de sex masc. şi 1 769 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, de căpşuni ş.a. Centru viticol şi pomicol (meri, pruni, peri). Centru de cusături şi ţesături populare (în satul Medişa). În satul Viile Satu Mare se află o biserică reformată (1839–1857) şi biserica ortodoxă „Acoperământul Maicii Domnului” (2009-2011), iar în satul Tătăreşti, biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1814) şi un monument închinat eroilor Primului Război Mondial (dezvelit în 1959). Poieni cu narcise şi lalele pestriţe (în satul Tătăreşti).

VIIŞOARA, com. în jud. Bihor, alcătuită din 4 sate, situată în depresiunea cu acelaşi nume, în partea de V a Dealurilor Crasnei, pe râul Inot; 1 362 loc. (1 ian. 2011): 681 de sex masc. şi 681 fem. Confecţii textile; încălţăminte. Legumicultură. Pomicultură. Viticultură. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Viişoara s-au numit Păţal (menţionat documentar, prima oară, în 1355, cu numele Pachal).

VIIŞOARA, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 3 sate, situată în partea de NE a Câmpiei Jijiei Superioare, în zona Colinelor Başeului, râul Volovăţ; 2 046 loc. (1 ian. 2011): 998 de sex masc. şi 1 048 fem. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Viişoara s-au numit Bivolu Mare. În satul Bivolu Mare (azi Viişoara), înfiinţat în 1772, s-a născut naturalistul Dimitrie Brândză (1846-1895).

VIIŞOARA, com. în jud. Cluj, alcătuită din 2 sate, situată în partea de SV a Câmpiei Sărmaşului, în zona de contact cu Câmpia Turzii, pe cursul inf. al râului Arieş, la confl. cu Valea Largă; 5 933 loc. (1 ian. 2011): 2 888 de sex masc. şi 3 045 fem. Viticultură. Legumicultură. Culturi de cereale. Producţie de echipamente frigorifice şi de ventilaţie. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. În satul Viişoara se află o biserică romano-catolică (1570-1580), una reformată (1788-1799), declarată monument istoric în 2004 şi o biserică ortodoxă cu hramul „Sfânta Ana” (15 aug. 1935 − 4 oct. 1936, renovată în 1998). Vestigii neolitice (fragmente ceramice, topoare din piatră ş.a.). Satul Viişoara apare menţionat documentar în 1318 cu numele Sacerdas de Egwibeg, în anii 1919-1925 s-a numit Agârbiciu şi din 1925 are denumirea actuală. În anii 1619 şi 1714-1774 Viişoara a fost oraş. Urca este menţionat documentar, prima oară, în 1289.

VIIŞOARA, com. în jud. Mureş, alcătuită din 3 sate, situată în Pod. Târnavelor, pe cursul superior al râului Domald; 1 703 loc. (1 ian. 2011): 881 de sex masc. şi 822 fem. Culturi de cereale. Pomicultură (meri, pruni, peri). Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Viişoara s-au numit Hundorf (menţionat documentar, prima oară, în perioada 1367–1368). Biserici evanghelice, în satele Ormeniş (sec. 15 cu unele refaceri din sec. 18) şi Viişoara (sec. 16– 17, cu turn din 1786).

VIIŞOARA, vechea denumire (până la 4 oct. 2002) a com. Alexandru cel Bun, jud. Neamţ.

VIIŞOARA, com. în jud. Teleorman, formată dintr-un sat, situată în partea de S a Câmpiei Boian, pe stg. cursului inf. al râului Călmăţui; 1 897 loc. (1 ian. 2011): 942 de sex masc. şi 955 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. În satul Viişoara, menţionat documentar la 16 iul. 1538, se află biserica cu dublu hram „Sfântul Ioan Botezatorul” şi „Cuvioasa Parascheva” (1847, pictată în 2003-2004).

VIIŞOARA, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 4 sate, situată în zona Colinelor Fălciului, pe interfluviul Bârlad-Urdeşti; 1 898 loc. (1 ian. 2011): 964 de sex masc. şi 934 fem. Haltă de c.f. (în satul Halta Dodeşti). Nod rutier. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Viişoara s-au numit Băseşti (menţionat documentar, prima oară, în 1463). Satul Viltoteşti apare menţionat documentar, prima oară, în 1435. Centru de cojocărit (în satul Văleni). Biserica din vălătuci, cu hramul „Sfântul Nicolae” (1752), în satul Viltoteşti. Până la 7 mai 2004, com. Viişoara a avut în componenţă satele Dodeşti şi Urdeşti, care la acea dată au format com. Dodeşti, jud. Vaslui.

VIMA MICĂ, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 7 sate, situată la poalele de Sud ale Culmii Preluca şi cele de Nord Vest ale Culmii Breaza, în zona cheilor râului Lăpuş; 1 416 loc. (1 ian. 2011): 692 de sex masc. şi 724 fem. Prelucr. lemnului; produse de panificaţie. Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Vima Mică, menţionat documentar, prima oară, în 1390, cu numele Vydma, se află biserica din lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 17) şi biserica greco-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul” (1902), iar în satul Aspra există biserica din lemn „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1892). În satul Jugăstreni se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datând din anul 1861, iar în satul Peteritea a existat o biserică din lemn, cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită înainte de anul 1733 de comunitatea greco-catolică, prin străduinţa preotului Vasile Gavriş, ajutat de Pavel şi Filimon Gavriş (probabil, rudele sale). Această biserică a fost demontată în anul 1847, transportată cu carele şi reasamblată în satul Cupşeni în anul 1848, fiind zugravită şi sfinţită la 19 iulie 1848. Sătenii din Peteritea şi-au construit o altă biserică din lemn, în anul 1778, cu acelaşi hram, dar pe locul acesteia a fost construită o altă biserică din lemn pe temelie de piatră, în anul 1834 sau 1842, cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, care dăinuie şi astăzi (2023). Biserica a fost zugravită în anul 1900 de Ioan Criste din satul Vima Mare, iar în anul 1967 biserica a fost renovată.

VINDEREI, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 8 sate, situată în partea de Sud a Colinelor Fălciului, pe pârâul Jaravat; 4 374 loc. (1 ian. 2011): 2 305 de sex masc. şi 2 069 fem. Halte de cale ferată (în satele Gara Docăneasa şi Gara Tălăşman) pe linia Galaţi – Şiviţa – Folteşti – Bãleni – Umbrãreşti – Târgu Bujor – Bereşti – Gara Tãlãşman – Bârlad (109 km), construitã în perioada 1892-1911 şi inauguratã la 19 mai 1912. În zona dintre oraşul Bereşti şi satul Gara Tălăşman se află un tunel feroviar, construit în perioada 1906-1911, în lungime de 3 330 m, la o altitudine de 150 m, fiind al doilea tunel din România, ca lungime, după tunelul Teliu (→) şi unul dintre puţinele tunele construite la o altitudine aşa de joasă. În anul 2010, această linie de cale ferată a fost concesionată unei firme private. Expl. de gresii (în satul Obârşeni). Centru de ceramică populară (în satul Brădeşti). În satul Vinderei, menţionat documentar, prima oară, în 1477, se află biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (ante 1809), iar în satul Obârşeni, o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (ante 1741) , declarată monument istoric; bisericile cu hramurile „Sfânta Parascheva” (ante 1809, refăcută în anii 1839–1841) şi „Sfântul Nicolae” (ante 1809), în satele Brădeşti şi Docani. Păduri de stejar şi de tei.

VINGA, com. în jud. Arad, alcătuită din 3 sate, situată în partea central-sudică a Câmpiei Vingăi, pe cursul superior al râului Apa Mare; 6 517 loc. (1 ian. 2011): 3 174 de sex masc. şi 3 343 fem. Staţie de c.f. (în satul Vinga). Nod rutier. Producţie de mobilă şi de ciocolată. Culturi de cereale, floarea-soarelui, arpagic, legume etc. Viticultură. Centru pomicol (meri, pruni, piersici). În satul Mănăştur se află un castel din sec. 19, cu parc dendrologic, şi biserica „Sfânta Parascheva” (1888). Satul Vinga, menţionat documentar, prima oară, în 1231 a fost jefuit şi distrus de turci în 1688 şi repopulat în perioada 1737-1741, printre alţii aici stabilindu-se şi c. 125 de familii de bulgari. La 1 aug. 1744 a căpătat statut de oraş, devenind, ulterior, din nou comună. În satul Vinga se află biserica romano-catolică „Sfânta Treime”, de mari dimensiuni (63 m lungime, 25 m lăţime, 36 m înălţimea zidurilor interioare şi 65 m înălţimea celor două turle gemene de la faţadă), construită în perioada 30 iun. 1890 – 14 aug. 1891 (sfinţită la 12 iul. 1892), în stil neogotic, pe locul unei biserici din 1749, după proiectul arhitectului vienez Eduard Reiter. În interior are nouă altare împodobite cu 43 de statui din lemn executate de un colectiv condus de sculptorul tirolez Josef Rungaldier şi vitralii confecţionate de János Kriszter din Budapesta. Biserica a fost reparată la exterior în anul 1930 şi apoi la interior şi exterior în 1967 şi 1988-1989. Posedă o orgă instalată în 1912. Declarată monument de arhitectură. Popas turistic.

VINTILĂ VODĂ, com. în jud. Buzău, alcătuită din 9 sate, situată în partea de NE a Subcarpaţilor Buzăului, la poalele de S ale Dealului Bisoca şi cele de N ale Dealului Bocu, pe cursul superior al râului Slănic; 3 151 loc. (1 ian. 2011): 1 581 de sex masc. şi 1 570 fem. Culturi de cereale, cartofi, legume ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor, păsărilor ş.a. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Satul Vintilă Vodă apare menţionat documentar, în 1532, în legătură cu zidirea în acelaşi an a bisericii şi a chiliilor mănăstirii omonime (în interiorul unei cetăţi ţărăneşti), care a fost o perioadă îndelungată de timp reşed. Episcopiei Buzăului. Biserica mănăstirii, cu hramul „Sfântul Nicolae”, a fost rezidită în 1748 de episcopul Metodie, iar în 1845–1846 a fost refăcută şi înfrumuseţată de episcopul Chesarie. În 1864 a devenit biserică de mir sub administrarea unui egumen, chiliile şi cetatea ruinându-se treptat. Biserica din lemn „Înălţarea Domnului” (1804), în satul Coca-Antimireşti, declarată monument istoric. Agroturism. Comuna Vintilă Vodă face parte din “Geoparcul Ţinutul Buzãului” (→ comuna Berca, judeţul Buzãu).

VINTILEASCA, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 6 sate, situată în partea de SV a Subcarpaţilor Vrancei, în Depr. Neculele, la poalele de V ale Dealului Roşu şi cele de SV ale Dealului Gârbovei, străjuită spre V de vf. Furu Mare (1 415 m alt.) din SE M-ţilor Lăcăuţ; 2 065 loc. (1 ian. 2011): 1 018 de sex masc. şi 1 047 fem. Expl. lemnului. Centre de prelucr. artistică a lemnului, de cusături şi ţesături populare, în satele Vintileasca şi Neculele. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Izvoare cu ape minerale sulfuroase.

VINŢU DE JOS, com. în jud. Alba, alcătuită din 18 sate, situată în culoarul mijlociu al Mureşului, la poalele de S ale M-ţilor Metaliferi, pe ambele maluri ale Mureşului, în zona de confl. cu valea Vinţului; 5 443 loc. (1 ian. 2011): 2 679 de sex masc. şi 2 764 fem. Staţie de c.f. (în satul Vinţu de Jos), inaugurată în 1897. Important nod feroviar (care asigură legăturile dintre partea SV şi cea centrală a Transilvaniei) şi rutier. Mat. de constr. (staţie de betoane pentru pavaje); confecţii metalice; prelucr. lemnului; producţie de încălţăminte, de produse de carmangerie şi de panificaţie. Pomicultură. Culturi de cereale, cartofi, legume, plante de nutreţ ş.a. În satul Vinţu de Jos, menţionat documentar, prima oară, în 1248, se află castelul „Martinuzzi”, construit în 1551 de cardinalul Gheorghe Martinuzzi (guvernator al Transilvaniei în anii 1541–1551), în stilul Renaşterii transilvănene, cu frumoase ancadramente în stil italian, atribuite lui Domenico da Bologna, cu refaceri repetate, azi aflat în stare de ruină, o biserică din sec. 13 (azi biserică reformată), fortificată în sec. 17, o biserică romano-catolică (1726) şi o biserică ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului (sec. 17), precum şi un monument închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. În satul Vurpăr se află ruinele unei cetăţi din sec. 13, o biserică reformată, fortificată (sec. 16) şi conacul „Kendeffy-Horváth” (sec. 17), iar în satul Valea Vinţului există ruinele cetăţii Zebernicului. Mai multe sate ale comunei au fost afectate de inundaţiile provocate de revărsarea Mureşului în iun. 1998.

VIPEREŞTI, com. în jud. Buzău, alcătuită din 6 sate, situată în partea de E a Depr. Cislău, la poalele de NV ale Dealului Ciolanu, pe râul Buzău; 3 706 loc. (1 ian. 2011): 1 864 de sex masc. şi 1 842 fem. Halte de c.f. (în satele Vipereşti şi Ruşavăţ). Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Apicultură. Centru de tâmplărie. Satul Vipereşti apare menţionat documentar, prima oară, în 1534. Între 1 ian. 1965 şi 17 febr. 1968, satul şi com. Vipereşti s-au numit Plaiurile. În satul Muscel se află o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” (1666). Fond cinegetic. Hanul turistic „Ciuta”.

VIŞANI, com. în jud. Brăila, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Brăilei cu Câmpia Buzăului, pe cursul inf. al râului Buzău, pe ţărmul lacului Câineni; 2 493 loc. (1 ian. 2011): 1 224 de sex masc. şi 1 269 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, leguminoase pentru boabe, legume, pepeni ş.a. Piscicultură. Staţiune balneoclimaterică sezonieră, de interes local (în satul Câineni-Băi), cu climat de stepă, cu veri călduroase (în iul. temp. medie este de 22–23°C) şi ierni nu prea friguroase (în ian. medii termice de –3°C). Temp. medie anuală este de 10,5°C, iar precipitaţiile însumează c. 450 mm anual. Factorii naturali de cură sunt climatul excitantsolicitant, apa lacului Câineni, clorurată, sulfatată, sodică, magneziană, calcică şi nămolul sapropelic de pe fundul lacului. Staţiunea este recomandată pentru tratarea afecţiunilor reumatismale degenerative (spondiloze, artroze, poliartroze), inflamatorii şi abarticulare (tendinoze, periartrite scapulohumerale), a celor neurologice periferice (pareze uşoare, sechele după poliomielită), ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite cronice), dermatologice (psoriazis), endocrinologice (hipertiroidism, hipoovarie puberală, mixedem), vasculare (varice în stadiu incipient) ş.a. În satul Vişani se află biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1837).

VIŞEU DE JOS, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situată în partea de Sud Est a Depresiunii Maramureş, la poalele de Vest ale M-ţilor Maramureş, pe râul Vişeu; 5 450 loc. (1 ian. 2011): 2 662 de sex masc. şi 2 788 fem. Staţie de cale ferată pe linia municipiul Bistriţa – oraşul Năsăud – Salva – Coşbuc – Telciu – Romuli – Dealu Ştefăniţei – Săcel – Vişeu de Sus – Vişeu de Jos – Petrova – Sighetu Marmaţiei. Segmentul de cale ferată dintre Salva şi Vişeu de Jos, în lungime de 61 km, a fost construit în anii 1948-1949 (inaugurat la 28 decembrie 1949), pe valea râului Sălăuţa, prin pasul Şetref, aflat la 817 m altitudine, scurtând drumul dintre Maramureş şi partea central-nordică a Transilvaniei. Acest segment de cale ferată trece peste 14 viaducte şi prin 5 tuneluri, dintre care cel mai lung (2 388 m) este acela dintre satele Dealu Ştefăniţei şi Săcel. Prelucrarea lemnului şi a laptelui. Pomicultură. Creşterea ovinelor şi bovinelor. Centru de prelucr. a pieilor de animale, de cojocărit, de ţesături şi cusături populare. Satul Vişeu de Jos apare menţionat documentar în 1365 cu numele Ket-Viso. Biserica „Sfântul Nicolae” (1895).

VIŞINA, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe cursurile superioare ale râurilor Neajlov, Holboca, Baracu, Chipicanu şi Jirnov; 4 075 loc. (1 ian. 2011): 2 048 de sex masc. şi 2 027 fem. Nod rutier. Expl. de petrol. Produse frigotehnice. Prelucr. lemnului. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, tutun, legume etc. Creşterea bovinelor. Centru de cusături şi ţesături populare. În satul Vişina, atestat documentar în 1440 şi apoi în ian. 1576, se află biserica din lemn „Naşterea Maicii Domnului” (1622), în stare de degradare, declarată monument istoric. Satul Izvoru este atestat documentar la 20 dec. 1780. Poiană cu narcise în lunca Neajlovului. Până la 6 dec.2004, com. Vişina a avut în componenţă satele Răscăeţi şi Vultureanca, sate care la acea dată au format com. Răscăeţi, jud. Dâmboviţa.

VIŞINA, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în partea de S a Câmpiei Romanaţi; 3 228 loc. (1 ian. 2011): 1 564 de sex masc. şi 1 664 fem. Staţie de c.f. (inaugurată la 1 apr. 1887). Nod rutier. Producţie de confecţii şi de cărămizi. Moară; presă de ulei. Creşterea porcinelor. Legumicultură. Culturi irigate de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr ş.a. În arealul com. Vişina, numită până la 17 febr. 1968 Vişina Veche, au fost descoperite urmele unei aşezări rurale romane datând din sec. 2–3. Biserica „Buna Vestire” (1887). Satul Vişina apare menţionat documentar, prima oară, la 1 iun. 1545 şi apoi la 13 mai 1573.

VIŞINA NOUĂ, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Romanaţi, la 15 km N de oraşul Corabia; 1 934 loc. (1 ian. 2011): 956 de sex masc. şi 978 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume ş.a. Muzeul etnografic „Gheorghe Bărbuceanu”. Com. Vişina Nouă a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satului Vişina Nouă din com. Vădastra, jud. Olt. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1903-1907).

VIŞINEŞTI, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 4 sate, situată în Subcarpaţii Ialomiţei, în Depr. Vişineşti-Sultana, pe cursul superior al Cricovului Dulce; 2 047 loc. (1 ian. 2011): 1 012 de sex masc. şi 1 035 fem. Prelucr. lemnului şi a laptelui. Producţie de ţuică. Culturi de cereale, legume, cartofi ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, cabalinelor. Pomicultură (pruni, meri, peri).

VIŞTEA, com. în jud. Braşov, alcătuită din 5 sate, situată în Depresiunea Făgăraş, la poalele de Nord ale M-ţilor Făgăraş, pe cursul mijlociu al Oltului, în zona de confluenţă cu râul Viştea; 2 077 loc. (1 ian. 2011): 1 048 de sex masc. şi 1 029 fem. Reşedinţa comunei Viştea este satul Viştea de Jos. Halte de cale ferată (în satele Viştea de Jos şi Olteţ) pe linia Braşov – Fãgãraş – Voila – Sâmbãta de Sus – Viştea de Jos – Ucea de Jos – Arpaşu de Jos – Cârţa – Cârţişoara – Porumbacu de Jos – Avrig, inauguratã la 22 noiembrie 1892. În arealul comunei Viştea se află un lac de acumulare, creat pe cursul mijlociu al râului Olt, finalizat în anul 1989, ale cărui ape pun în mişcare turbinele hidrocentralei Viştea, cu o putere instalată de 14,2 MW, intrată în funcţiune în anul 1989; volumul lacului de acumulare este de 4,3 milioane m³. Prelucrarea lemnului. Pomicultură. Culturi de cereale, cartofi, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Punct muzeal (în satul Rucăr). În satul Viştea de Jos, menţionat documentar, prima oară, în 1511, se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1489) şi ruinele unui han din secolul 19. În satul Viştea de Sus există biserica „Buna Vestire” (1848), iar în satul Olteţ există o biserică din 1717. Agroturism. Până la 7 aprilie 2004, com. Viştea a avut în componenţă satul Drăguş, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

VITĂNEŞTI, sat, reşed. com. Sârbii-Măgura, jud. Olt, sat care până la 7 mai 2004 a aparţinut com. Optaşi-Măgura, jud. Olt.

VITĂNEŞTI, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 4 sate, situată în partea de SE a Câmpiei Găvanu-Burdea, pe râul Teleorman; 2 811 loc. (1 ian. 2011): 1 403 de sex masc. şi 1 408 fem. Reşed. com. este satul Purani (atestat documentar în 1741). Expl. de petrol şi gaze. Moară de cereale (din 1930), în satul Purani. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, tutun, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Viticultură. Creşterea bovinelor şi porcinelor. Până la 20 mai 1996, com. Vităneşti s-a numit Purani. Biserică din lemn (sec. 19).

VITOMIREŞTI, com. în jud. Olt, alcătuită din 6 sate, situată în partea de NV a Piem. Cotmeana; 2 369 loc. (1 ian. 2011): 1 143 de sex masc. şi 1 226 fem. Expl. forestiere. Morărit; produse de panificaţie. Centru pomicol (meri, pruni, peri) şi viticol. În sec. 19, com. Vitomireşti s-a numit Vitomireşti-Trepteni. Bisericile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1854), „Sfântul Dumitru” (1884, restaurată în 2008-2009) şi „Sfinţii Voievozi” (1855), în satele Trepteni, Bulimanu şi Dejeşti; biserica din lemn „Cuvioasa Parascheva” (1795), monument istoric, în satul Vitomireşti.

VIZANTEA-LIVEZI, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 5 sate, situată în NV Subcarpaţilor Vrancei, în Depr. VizanteaVidra, la 410 m alt., la poalele de E ale Dealului Răchitaşu Mare şi cele de SV ale Dealului Momâia; 3 995 loc. (1 ian. 2011): 2 058 de sex masc. şi 1 937 fem. Reşed. com. este satul Livezile, numit Găuri până la 1 ian. 1965 şi atestat documentar în 1777. Prelucr. lemnului. Staţiune balneoclimaterică (în satul Vizantea Mănăstirească) de interes local, cu funcţionare permanentă, cu climat de depresiune intradeluroasă, sedativ, cu veri răcoroase (în iul. temp. medie 18°C) şi ierni friguroase (în ian. media termică este de –4,5°C; temp. medie anuală 7,5°C) şi cu izv. cu ape minerale cu compoziţie chimică diferită: izvorul de pe Pârâu Alb (captat) are apă puternic sulfuroasă (H2S = 328,2 mg‰), clorurată, sodică, hipotonă (mineralizare 14,3 g‰); izvorul Slatina conţine apă sulfuroasă (H2S= 68 mg‰), clorurată, iodurată, bromurată, sodică, de mare concentraţie (mineralizare 132,8 g‰); alte izvoare au ape sulfuroase, bicarbonatate sau cu aceleaşi caracteristici ca cele amintite mai sus dar cu o mineralizare mai scăzută. Eficacitatea curativă a apelor minerale de aici a fost constatată în 1882, an după care  staţiunea a devenit cunoscută şi frecventată. Apele minerale de aici sunt indicate atât în cură internă pentru tratarea afecţiunilor aparatului digestiv (colite, enterocolite, ulcere), a celor hepato-biliare (dischinezie biliară), renale, a bolilor metabolice şi de nutriţie (diabet), a bolilor alergice, precum şi în cură externă pentru tratarea tuturor formelor de reumatism, în special a celor cronice degenerative (spondiloze cervicale, dorsale, lombare, artroze, poliartroze), dar şi pentru ameliorarea bolilor sistemului nervos periferic (nevrite). În satul Vizantea Mănăstirească se află o biserică din lemn, a fostei mănăstiri Vizantea (sec. 16), şi biserica din cărămidă cu hramul „Sfânta Cruce”, cu zid de incintă, ctitorie din sec. 17 a lui Ieremia Movilă, reconstruită în anii 1850– 1854 de nişte călugări greci. Tot aici există şi casa memorială „Moş Ion Roată”, personaj legendar din perioada Unirii Principatelor Române din anul 1859.

VIZIRU, com. în jud. Brăila, alcătuită din 2 sate, situată în partea de E a Câmpiei Bărăganului; 6 066 loc. (1 ian. 2011): 3 075 de sex masc. şi 2 991 fem. Nod rutier. Produse alim. (preparate din lapte). Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, cartofi, leguminoase pentru boabe, tutun etc. Creşterea bovinelor. Staţie meteorologică. În satul Viziru, menţionat documentar, prima oară, în 1462, se află bisericile cu hramurile „Sfânta Treime” (1850–1862), „Sfânta Sofia” (1869) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1874).

VLADIMIR, com. în jud. Gorj, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Piem. Olteţului cu Dealurile Jiului, pe râul Gilort, în zona de confl. cu pârâul Vladimir; 3 191 loc. (1 ian. 2011): 1 584 de sex masc. şi 1 607 fem. Reşed. com. este satul Andreeşti. În satul Vladimir s-a născut Tudor Vladimirescu (1780–1821), într-o casă în care în 1932 a fost amenajat un muzeu memorial. În satul Andreeşti se află o biserică din cărămidă cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1830) şi o biserică din lemn datând din anul 1802; bisericile cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1817) şi „Cuvioasa Parascheva” (1822–1827), în satele Frasin şi Vladimir.

VLADIMIRESCU, com. în jud. Arad, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Aradului, pe dr. râului Mureş; 11 799 loc. (1 ian. 2011): 5 763 de sex masc. şi 6 036 fem. Staţie de c.f. (în satul Cicir). Aeroport internaţional care deserveşte municipiul Arad, inaugurat la 14 nov. 1937. Nod rutier. Expl. de balast. Combinat de îngrăşăminte chimice, falimentat în 2010. Producţie de conf., de mobilă, de scule şi de produse de panificaţie. Morărit. În satul Vladimirescu, atestat documentar în 1752 şi numit în trecut Glogovăţ, au fost descoperite vestigiile unei aşezări din sec. 5 d.Hr., ale alteia din sec. 11-12, o necropolă medievală şi urmele unei cetăţi de pământ din sec. 9. Ruinele unei biserici romanice din sec. 13. Capelă (1756); bisericile „Sfânta Treime” (1887-1889) şi „Sfântul Dumitru” (1930, pictată la interior în 1942 şi la exterior în 1972), în satul Vladimirescu.

VLAD ŢEPEŞ, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de SE a Câmpiei Burnas; 2 249 loc. (1 ian. 2011): 1 062 de sex masc. şi 1 187 fem. Nod rutier. Culturi irigate de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, leguminoase pentru boabe, tutun, legume etc. Pe terit. satului Vlad Ţepeş a fost descoperit (1954) un mormânt de înhumaţie datând de la sf. sec. 3 şi începutul sec. 4, în care s-au găsit şapte vase ceramice specifice culturii Sântana de Mureş, un pieptene din os, semicircular ş.a. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 com. Vlad Ţepeş a făcut parte din jud. Ialomiţa. La c. 1 km E de satul Vlad Ţepeş se află trupul de pădure Padina Tătarului, parte componentă a rezervaţiei naturale Comana. Pădurea este alcătuită dintr-un amestec de cer, stejar brumăriu, stejar pufos, gârniţă şi arţar tătăresc. Pătura ierbacee este abundentă şi variată; în poieni şi rarişti creşte bujorul (Paeonia peregrina). Fond cinegetic.

VLĂDAIA, com. în jud. Mehedinţi, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Piem. Bălăciţei cu Câmpia Blahniţei, pe stg. văii Drincea; 1 727 loc. (1 ian. 2011): 833 de sex masc. şi 894 fem. Culturi de cereale, plante uleioase, tehnice şi de nutreţ etc. Bisericile cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Vlădaia (1859) şi Almăjel (1867).

VLĂDENI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 5 sate, situată în partea de E a Pod. Sucevei, la poalele de N ale Dealului Corni şi cele de S ale Dealului Bour, pe stg. văii Siretului; 5 046 loc. (1 ian. 2011): 2 484 de sex masc. şi 2 562 fem. Culturi de cereale, plante uleioase şi de nutreţ, sfeclă de zahăr, legume ş.a. Creşterea bovinelor (în satul Huţani). Iazuri piscicole. Produse alim. Centru de sculpturi în lemn şi de picturi pe lemn şi sticlă.

VLĂDENI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 5 sate, situată în partea de E a Pod. Sucevei, la poalele de N ale Dealului Corni şi Com. în jud. Dâmboviţa, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Cricovului, pe valea râului Proviţa; 3 325 loc. (1 ian. 2011): 1 611 de sex masc. şi 1 714 fem. Expl. de balast. Prelucr. lemnului. Morărit. Rezervaţie de zimbri. Com. Vlădeni a fost înfiinţată la 8 mai 2003 prin desprinderea satului Vlădeni din com. Dărmăneşti, jud. Dâmboviţa.

VLĂDENI, com. în jud. Ialomiţa, formată dintr-un sat, situată în partea de E a Câmpiei Bărăganului, pe stg. braţului Borcea şi pe dr. râului Ialomiţa; 2 079 loc. (1 ian. 2011): 1 013 de sex masc. şi 1 066 fem. Nod rutier. Pescuit. Culturi irigate de cereale, floarea-soarelui, legume, orez ş.a. Prima menţiune documentară datează din 15 ian. 1467. Biserica „Sfântul Nicolae” (1856-1869). Satele Lunca (fost Chioara) şi Sfântul Vasile au fost distruse de inundaţiile din 1970 şi desfiinţate. Fond cinegetic. Agroturism.

VLĂDENI, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 6 sate, situată în partea de E a Câmpiei Jijiei Inferioare, la poalele de SE ale Colinelor Miletinului şi cele de SV ale Colinelor Pădureni-Căuşeşti, pe râul Jijia, în zona de confl. cu Miletinul; 4 468 loc. (1 ian. 2011): 2 229 de sex masc. şi 2 239 fem. Staţie (în satul Vlădeni) şi haltă de c.f. (în satul Iacobeni), inaugurate la 1 aug. 1896. Presă de ulei. Creşterea bovinelor. Iazuri şi heleşteie. Satul Vlădeni apare menţionat documentar în 1613. Biserica „Sfinţii Voievozi” (1820–1826, reparată în anii 1869 şi 1894) din satul Borşa şi gara feroviară Vlădeni sunt declarate monumente de arhitectură. Agroturism.

VLĂDEŞTI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 4 sate, situată în zona Dealurilor Argeşului, pe râul Bratia; 3 160 loc. (1 ian. 2011): 1 590 de sex masc. şi 1 570 fem. Prelucr. lemnului. Producţie de cahle de teracotă. Pomicultură (meri, pruni, peri). Biserica având hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (1656), în satul Vlădeşti, declarată monument istoric.

VLĂDEŞTI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de NE a Câmpiei Covurlui, pe dr. râului Prut, la graniţa cu Rep. Moldova; 1 993 loc. (1 ian. 2011): 1 033 de sex masc. şi 960 fem. Viticultură. Legumicultură. Satul Vlădeşti apare menţionat documentar în anul 1500. Biserica având hramul „Sfinţii Voevozi” (ante 1809, reparată în 1848), în satul Brăneşti. Fond cinegetic.

VLĂDEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 5 sate, situată în E Subcarpaţilor Vâlcii, pe pârâul Olăneşti; 2 921 loc. (1 ian. 2011): 1 481 de sex masc. şi 1 440 fem. Microhidrocentrală (1,8 MW) din 13 mart. 1984. Pomicultură. Centru de ceramică populară. Biserica „Buna Vestire” (1718) şi mănăstirea „Lacul Frumos”, înfiinţată în 1994, cu biserica „Sfinţii Arhangheli” (1947-1948), în satul Vlădeşti.

VLĂDILA, com. în jud. Olt, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Romanaţi; 2 053 loc. (1 ian. 2011): 1 021 de sex masc. şi 1 032 fem. Staţie de c.f. (în satul FrăsinetGară). Culturi de cereale şi legume. În satul Vlădila, atestat documentar la 8 sept. 1501, se află biserica „Sfântul Nicolae” (1897, reparată în 1965).

VLĂSINEŞTI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Superioare, pe râul Başeu; 3 178 loc. (1 ian. 2011): 1 570 de sex masc. şi 1 608 fem. Fabrică de caşcaval. Producţie de ţiglă, dale din beton pentru pavaje, de bolţari ş.a. Morărit. Creşterea bovinelor, ovinelor. Viticultură. În satul Vlăsineşti, menţionat documentar, prima oară, în 1446, se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din anul 1800 a marelui logofăt Anastase Başotă, reparată în 1928.

VOICEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 3 sate, situată pe dr. văii Oltului, pe malul de Nord Vest al lacului de acumulare Strejeşti; 1 685 loc. (1 ian. 2011): 835 de sex masc. şi 850 fem. Legumicultură. Biserica „Sfântul Nicolae” (1839, cu picturi originare), în satul Voiceşti.

VOILA, com. în jud. Braşov, alcătuită din 6 sate, situată în Depresiunea Făgăraş, la poalele de Nord ale M-ţilor Făgăraş, pe cursul mijlociu al Oltului, în zona de confluenţă cu pâraiele Cincu, Breaza şi Sâmbăta; 3 106 loc. (1 ian. 2011): 1 596 de sex masc. şi 1 510 fem. Staţie (în satul Voila) şi haltă de cale ferată (în satul Dridif) pe linia Braşov – Fãgãraş – Voila – Sâmbãta de Sus – Viştea de Jos – Ucea de Jos – Arpaşu de Jos – Cârţa – Cârţişoara – Porumbacu de Jos – Avrig, inauguratã la 22 noiembrie 1892. Nod rutier. În raza comunei Voila se află un lac de acumulare, creat pe cursul mijlociu al râului Olt, finalizat în anul 1988, ale cărui ape pun în mişcare turbinele hidrocentralei cu acelaşi nume, cu o putere instalată de 14,2 MW, dată în folosinţă în februarie 1989; volumul lacului de acumulare este de 12,3 milioane m³. Culturi de cereale, cartofi, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Creşterea bovinelor şi bubalinelor. În satul Sâmbăta de Jos există o crescătorie de cai din rasa Lipiţan, înfiinţată în anul 1874 (a doua herghelie din România, ca vechime, după cea de la Rădăuţi, care datează din anul 1789) cu cai cumpăraţi de la herghelia din Lipica (localitate în Slovenia, la graniţa cu Italia), al căror exemplare erau selectate încă din anul 1580. În anul 1913, herghelia (322 de capete) a fost mutată la Bábolna (Ungaria), iar în anul 1920 a fost reînfiinţată cu 3 armăsari şi 22 de iepe, în prezent fiind profilată pe creşterea şi ameliorarea cailor din rasa Lipiţan. Calul Lipiţan, având o conformaţie armonioasã, un mers elegant şi fiind blând, docil şi cu un temperament vioi, este folosit de marile şcoli de dresaj academic din lume, printre care şi Şcoala spaniolã de cãlãrie de la Viena, înfiinţată în anul 1735 de către Carol al VI-lea, Împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germanã în perioada 12 octombrie 1711 – 1 octombrie 1740, aceasta fiind cea mai veche Şcoală de călărie din lume. Herghelia de la Sâmbăta de Jos dispune de o importantă bază materială pentru agrement şi concursuri de atelaje, precum şi de un frumos castel, declarat monument de arhitectură, construit în anii 1750-1760, în stil baroc, de contele Jozef von Brukenthal, fratele baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei în perioada 1777-1787. În apropiere se află complexul turistic Sâmbăta, situat la 690 m altitudine, loc de odihnă şi recreere şi punct de plecare spre crestele şi cabanele M-ţilor Făgăraş. În satul Cincşor, atestat documentar în 1332, există o cetate ţărănească cu o biserică de incintă (secolele 13–16), iar în satul Voivodeni există bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (circa 1500, una dintre cele mai vechi din Ţara Făgăraşului, cu picturi murale interioare din secolul 18) şi „Sfântul Nicolae” (1809); în satul Sâmbăta de Jos se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1802, cu picturi murale interioare realizate în anii 1806–1814) şi un castel construit în 1750-1760, în stil baroc, de contele Jozef von Brukenthal. Până la 3 aprilie 2003, comuna Voila a avut în componenţă satele Sâmbăta de Sus şi Staţiunea Climaterică Sâmbăta, care la acea dată s-au desprins şi au format comuna Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov.

VOINEASA, com. în jud. Olt, alcătuită din 5 sate, situată în Câmpia Romanaţi, pe râul Olteţ; 2 046 loc. (1 ian. 2011): 1 018 de sex masc. şi 1 028 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floareasoarelui, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. În arealul satului Mărgăriteşti au fost descoperite (1972) urmele unei aşezări dacice fortificate datând de la sf. primei Epoci a fierului (Hallstatt, 1200– 450/300 î.Hr.). Bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1743), „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1779), „Sfântul Dumitru” (1837) şi „Sfântul Dumitru” (1864), în satele Mărgăriteşti, Racoviţa, Rusăneştii de Sus şi Blaj.

VOINEASA, com. în jud. Vâlcea, alătuită din 3 sate, situată la poalele de S ale M-ţilor Lotru, la 600–700 m alt., pe cursul superior al râului Lotru, la confl. cu pârâul Voineşiţa, la 60 km NV de municipiul Râmnicu Vâlcea; 1 604 loc. (1 ian. 2011): 820 de sex masc. şi 784 fem. Expl. de muscovit. Hidrocentrala „Ciunget” (519,3 MW, cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare ale ţării), intrată în funcţiune în 1972. Reparaţii de utilaje energetice. Păstrăvărie. Spital de neuropsihiatrie. În satul Voineasa, atestat documentar la 1 aug. 1496, se află un han din anul 1898. Staţiune climaterică şi de odihnă (Voineasa), de interes general, cu funcţionare permanentă, cu climat de depresiune intramontană, cu veri răcoroase (temp. medie a lunii iul. este de 14°C) şi ierni friguroase (în ian. media termică este de –7°C) şi precipitaţii medii anuale ce însumează c. 800 mm. Pr. factor natural de cură îl reprezintă climatul tonic, cu aer curat, lipsit de praf şi alergeni, şi ionizare accentuată a atmosferei. Staţiunea este recomandată atât pentru odihnă, cât şi pentru tratarea asteniilor nervoase, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic şi intelectual, dispunând de hoteluri şi vile moderne, confortabile, terenuri de tenis, baschet şi handbal, sală de cinema etc. Este punct de plecare către cabanele din M-ţii Lotrului şi Căpăţânii, către izv. Lotrului, Cheile Latoriţei, lacul de acumulare Vidra, rezervaţia forestieră Latoriţa (690 ha) cu arbori seculari de larice şi zâmbru etc.

VOINEŞTI, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 8 sate, situată în Subcarpaţii Ialomiţei, pe cursul superior al râului Dâmboviţa, la confl. cu Râu Alb; 6 157 loc. (1 ian. 2011): 3 040 de sex masc. şi 3 117 fem. Producţie de cherestea, conf. şi sucuri naturale din mere (din 1997). Staţiune de cercetări pomicole (f. 1 ian. 1950). Renumit centru pomicol (meri, pruni, peri). Centru de ţesături şi cusături populare (în satul  Izvoarele). Cămin Cultural (1939). În arealul satului Voineşti, atestat documentar în 1593, au fost descoperite (1965) urmele unei aşezări de bordeie, fortificată cu val de pământ şi şanţ, datând din sec. 7–8, aparţinând populaţiei autohtone, în care s-au găsit borcane din ceramică, lucrate la roată, decorate cu linii ondulate pe umăr. În satul Voineşti se află două biserici cu triplu hram – „Sfinţii Voievozi”, „Buna Vestire”, „Cuvioasa Parascheva”Tabac (1796) şi „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Haralambie” (1857), iar în satul Gemenea-Brătuleşti, atestat documentar în 1512, există o biserică cu cinci hramuri –  „Duminica Tuturor Sfinţilor”, „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Sfântul Haralambie”, „Sfânta Filofteia” (1868); bisericile cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1869) şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1877), în satele Manga şi Izvoarele; în satul Mânjina se află o biserică având dublu hram – „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” (1883–1885), iar în satul Onceşti, o biserică din lemn cu hramurile „Duminica Tuturor Sfinţilor” şi „Sfântul Ioan” (1814).

VOINEŞTI, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 5 sate, situată în partea central-nordică a Pod. Central Moldovenesc, pe cursurile superioare ale râurilor Voineşti şi Stavnic; 7 283 loc. (1 ian. 2011): 3 712 de sex masc. şi 3 571 fem. Nod rutier. Expl. forestiere, de gresii, marne, argile şi nisipuri. Prelucr. laptelui. Moară. Centru viticol şi de vinificaţie. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Creşterea bovinelor. Centre de rotărit (în satul Voineşti) şi de ceramică neagră şi roşie, smălţuită (în satul Schitu Stavnic). În arealul satului Voineşti au fost descoperite obiecte de podoabă datând din sec. 13. În satul Voineşti, menţionat documentar, prima oară, în 1461, se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită de fam. Negruzzi în 1832-1834 pe locul uneia din 1767, şi conacul fam. Negruzzi (1830), iar în satul Schitu Stavnic există o obşte de călugări înfiinţată ca shit în 1993 (din 2005 este mănăstire) lângă ruinele bisericii „Adormirea Maicii Domnului” care data dinainte de 1727; biserica „Sfântul Nicolae” (ctitorie din 1825 a lui Iordache Drăghici), în satul Lungani.

VOINEŞTI, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 11 sate, situată în zona Colinelor Tutovei, pe râurile Tutova şi Iezer; 4 007 loc. (1 ian. 2011): 2 048 de sex masc. şi 1 959 fem. Viticultură. În arealul satului Voineşti a fost descoperit (1926) un tezaur de argint (sec. 10–13), atribuit cumanilor, alcătuit din 12 brăţări, nouă inele, o diademă cu decor gravat, o cataramă, patru aplice de centură şi un pandantiv în formă de scut, cu decor gravat. Satul Bănceşti apare menţionat documentar, prima oară, în 1443, iar satul Obârşeni în 1455. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Voineşti s-au numit Voineşti-Răzeşi. Bisericile din lemn cu hramurile „Cuvioasa Parascheva” (1707, reparată în 1880, 1935 şi 1970), „Sfântul Nicolae” (ante 1795, refăcută în 1829), „Sfânta Parascheva” (ante 1809) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1818, cu pridvor închis în 1960), în satele Voineşti, Stâncăşeni, Mărăşeşti şi Obârşeni.

VOITEG, com. în jud. Timiş, alcătuită din 2 sate, situată în partea de S a Câmpiei Timişului, în zona de contact cu Câmpia Bârzavei; 2 189 loc. (1 ian. 2011): 1 090 de sex masc. şi 1 099 fem. Nod feroviar şi rutier. Culturi de cereale, plante tehnice, cartofi, legume etc. Creşterea bovinelor (în satul Folea) şi ovinelor (în satul Voiteg). În satul Voiteg, menţionat documentar, prima oară, în 1322, cu numele Weyteh, există o biserică romano-catolică (1872).

VOITINEL, com. în jud. Suceava, formată dintr-un sat, situată în N Pod. Sucevei; 4 201 loc. (1 ian. 2011): 2 095 de sex masc. şi 2 106 fem. Com. Voitinel a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satului Voitinel din com. Gălăneşti, jud. Suceava. Biserica de lemn „Sfântul Ilie” (1925-1927).

VOIVODENI, com. în jud. Mureş, alcătuită din 2 sate, situată în partea de NE a Colinelor Mădăraşului, pe valea Mureşului şi pe râul Luţ; 1 768 loc. (1 ian. 2011): 872 de sex masc. şi 896 fem. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi, legume ş.a. Muzeu organizat în incinta castelului „Zichy”. Tabără internaţională de folclor, anual în luna august. În satul Voivodeni, menţionat documentar, prima oară, în 1332, cu toponimul Sacerdos de Sancto Johanne, se află o biserică din sec. 15 (azi biserică reformată), fortificată cu zid de incintă şi unele transformări din 1795, şi Castelul „Zichy” (sec. 18), în stil baroc. Agroturism.

VOLOIAC, com. în jud. Mehedinţi, alcătuită din 8 sate, situată în partea de E a Piem. Coşuştei, pe râul Huşniţa; 1 781 loc. (1 ian. 2011): 883 de sex masc. şi 898 fem. Expl. şi prelucr. lemnului. Bisericile „Înălţarea Domnului” (1808), „Sfântul Nicolae” (1888) şi „Sfântul Ioan Botezătorul” (1881), în satele Voloiac, Cotoroaia şi Ruptura; biserica din lemn „Sfinţii Voievozi” (1818, pictată în 1866), în satul Valea Bună.

VOLOVĂŢ, com. în jud. Suceava, formată dintr-un sat, situată în partea de NV a Pod. Sucevei, pe râul Suceviţa; 5 351 loc. (1 ian. 2011): 2 739 de sex masc. şi 2 612 fem. Prelucr. lemnului. Morărit; produse de panificaţie. Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Volovăţ, menţionat prima oară, la 28 iun. 1401 şi apoi la 13 dec. 1421 într-un act de danie emis de domnul Alexandru cel Bun, a existat o biserică din lemn, care data din timpul lui Dragoş Vodă (1353), mutată de Ştefan cel Mare, în a doua jumătate a sec. 15, la Putna (→ Putna).

VORNICENI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 3 sate, situată în partea central-nordică a Câmpiei Jijiei Superioare, în zona Colinelor Başeului, pe râul Ibăneasa; 4 355 loc. (1 ian. 2011): 2 233 de sex masc. şi 2 122 fem. Staţie de c.f. (în satul Vorniceni), inaugurată la 1 iun. 1896. Nod rutier. Morărit. Darac pentru lână. Prelucr. lânii, cânepii şi a pieilor de miel. Creşterea ovinelor. Culturi de cânepă. Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Vorniceni, menţionat documentar, prima oară, la 28 dec. 1428, iar apoi în 1475 cu numele Dvorniciani, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” (sec. 15, cu adăugiri din 1821, respectiv absidele laterale, şi reparaţii din 1868), monument istoric.

VORONA, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 6 sate, situată în partea de E a Pod. Sucevei, la poalele de S ale Dealului Corni şi cele de NV ale Dealului Tudora, pe stg. văii Siretului; 7 994 loc. (1 ian. 2011): 4 028 de sex masc. şi 3 966 fem. Prelucr. lemnului. Morărit. Muzeu de măşti populare. Tabără naţională de picturi religioase. Zonă etno-folclorică. În satul Vorona, menţionat documentar în 1403, se află mănăstirea Vorona (de maici), întemeiată în anul 1503 de nişte călugări ruşi cu ajutorul hatmanului Ilie Sandu (→ mănăstirea Vorona, Capitolul Mănăstiri, Litera V), iar la circa 2 km Sud de mănăstirea Vorona se află mănăstirea Sihăstria Voronei, de călugări (→ mănăstirea Sihăstria Voronei, Capitolul Mănăstiri, Litera S). Pe teritoriul comunei Vorona se află Pădurea Vorona, declarată rezervaţie forestieră, şi gorunul lui Alexandru Ioan Cuza, declarat monument al naturii.

VORŢA, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 7 sate, situată la poalele de S ale M-ţilor Metaliferi, pe râul Sârbi; 899 loc. (1 ian. 2011): 452 de sex masc. şi 447 fem. Expl. de min. complexe. În satul Vorţa, menţionat documentar în 1468, se află biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1802, renovată în 2002).

VOŞLĂBENI, com. în jud. Harghita, alcătuită din 2 sate, situată în partea de SE a Depr. Giurgeu (numită „Câmpia Voşlăbeni-Remetea”), la poalele de SV ale M-ţilor Hăşmaş, în zona de izvor a râului Mureş; 1 970 loc. (1 ian. 2011): 955 de sex masc. şi 1 015 fem. Staţii de c.f. (în satele Voşlăbeni şi Izvoru Mureşului). Nod rutier. Expl. de marmură şi dolomit. Centru de prelucr. artistică a lemnului. Joagăr (din 1860), în satul Voşlăbeni. Muzeu sătesc (Voşlăbeni). Staţiune climaterică şi de odihnă (în satul Izvoru Mureşului). În satul Voşlăbeni, menţionat documentar în 1750, se află biserica „Sfinţii Arhangheli” (1864, renovată în 1930, pictată în 1969 şi consolidată în 2007). Rezervaţii naturale (mlaştina După Luncă şi Piem. Nireş). Zonă de practicare a sporturilor de iarnă.

VRANI, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Caraşului, pe râul Caraş, la confl. cu Ciclova, la graiţa cu Serbia; 1 161 loc. (1 ian. 2011): 581 de sex masc. şi 580 fem. Moară (1900). Legumicultură. Culturi de cereale. Satul Vrani apare menţionat documentar, prima oară, în 1402, cu numele Wran. Biserică ortodoxă (1808).

VRATA, com. în jud. Mehedinţi, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Blahniţei, pe stg. văii Dunării, la 65 km SE de municipiul Drobeta-Turnu Severin; 2 141 loc. (1 ian. 2011): 1 029 de sex masc. şi 1 112 fem. Legumicultură. Culturi de cereale. Lacuri piscicole (300 ha luciu de apă). Agroturism. Com. Vrata a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satului Vrata din com. Gârla Mare, jud. Mehedinţi.

VRÂNCIOAIA, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 6 sate, situată în Depr. Vrancei, la poalele de SV ale Dealului Răchitaşu Mare şi cele de NE ale M-ţilor Vrancei, pe dr. râului Putna; 2 831 loc. (1 ian. 2011): 1 439 de sex masc. şi 1 392 fem. Prelucr. lemnului. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Centru de ţesături şi cusături populare, aici păstrânduse străvechi obiceiuri şi elemente ale portului popular tradiţional. Staţie seismică (în această zonă se află epicentrul mişcărilor seismice din jud. Vrancea, cele mai puternice din România). În satul Vrâncioaia se află biserica „Sfântul Nicolae”, construită din lemn de stejar (1783), cu o bogată decoraţie sculptată, fiind o remarcabilă creaţie a arhitecturii populare. Soclul bisericii a fost consolidat în 1960 prin injectare cu beton. Biserica a fost repictată în 1820, restaurată în 2003, monument istoric din 2010. În satul Bodeşti există biserica din lemn „Adormirea Maicii Domnului” (ante 1809, reparată în 1864).

VULCANA-BĂI, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 3 sate, situată în Subcarpaţii Ialomiţei, în Depr. Vulcana, la 385 m alt.; 3 280 loc. (1 ian. 2011): 1 693 de sex masc. şi 1 587 fem. Pomicultură (meri, pruni, peri). Casa de cultură „Ion Minulescu”. Staţiune balneoclimaterică de interes local, cu climat de dealuri, sedativ, şi cu ape minerale de sondă, clorurate, sodice, calcice, iodurate, bromurate, magneziene, cu mineralizare totală de 73,5 g/litru, asemănătoare apelor minerale de la Băile Govora. În satul Vulcana-Băi, atestat documentar la 20 ian. 1604, se află mănăstirea Bunea (de călugări), iniţial un schit, cu biserica având hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ctitorie din 1654 a lui Bunea Grădişteanu (spătarul lui Matei Basarab) menţionată documentar ca schit în 1687, ca mănăstioară în 1693 şi apoi ca schit cu numele Bunea în 1787. Astăzi are statut de schit, dar localnicii îi spun mănăstire. Biserica a suferit numeroase refaceri şi modificări, iar în 1976 i s-au făcut reparaţii capitale. La Vulcana-Băi a fost inaugurat (29 august 2008) un centru religios pentru creştini, mozaici şi islamici, care cuprinde o biserică ortodoxă (cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”), o sinagogă şi o moschee. În satul VulcanaBăi se mai află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (31 m lungime şi 9,5 lăţime) construită în anii 1934-1939 pe locul unei biserici ce data din 1780, cu picturi murale interioare originare executate de Petre Rădulescu din Ploieşti, iar în satul Vulcana de Sus există biserica „Sfântul Nicolae” construită în anul 1800 şi reparată în anii 1905–1908 şi 1943-1945. În vara anului 1976 biserica „Sfântul Nicolae” a fost demolată din cauza degradării avansate, la 15 iul. 1976 a început construirea noii biserici, cu hramul „Sfânta Treime”, s-a finalizat în 1981 şi a fost pictată în frescă în anii 1982-1983 de Vasile Niţescu din Bucureşti.

VULCANA-PANDELE, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Subcarpaţilor Ialomiţei cu Câmpia Târgoviştei, pe ambele maluri ale cursului superior al Ialomiţei şi pe pârâul Vulcana; 5 185 loc. (1 ian. 2011): 2 553 de sex masc. şi 2 632 fem. Produse textile. Prelucr. lemnului, a legumelor şi fructelor şi a răchitei. Legumicultură; pomicultură. Muzeul memorial „Gabriel Popescu” (1866-1937), grafician, întemeietorul şcolii româneşti de gravură. Cămin cultural şi bibliotecă publică situate în satul Vulcana-Pandele. În satul Gura Vulcanei se află biserica „Înălţarea Domnului” (c. 1832, restaurată în 1862). Com. Vulcana-Pandele a fost înfiinţată la 10 iul. 2002 prin desprinderea satelor Gura Vulcanei, Lăculeţe Gară, Toculeşti şi Vulcana-Pandele din com. Brăneşti, jud. Dâmboviţa.

VULPENI, com. în jud. Olt, alcătuită din 10 sate, situată în partea de Sud a Piemontului Olteţului, pe râurile Geamărtălui şi Horezu; 2 466 loc. (1 ian. 2011): 1 231 de sex masc. şi 1 235 fem. Morărit. În satul Vulpeni se află bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1802) şi „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1821), iar în satul Gropşani, biserica având hramul „Sfântul Gheorghe” (1857). În satul Plopşorelu, numit Bâzgărei până la 1 ianuarie 1965, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, datând din anul 1752 (sau 1754). Biserica a fost renovatã în anii 1776 şi 1865, refãcutã în anul 1889, demontatã, adusã din satul Marineşti, comuna Cruşeţ, judeţul Gorj, şi reasamblatã în anul 1966 în satul Bâzgãrei (numit Plopşorelu de la 1 ianuarie 1965) şi pictatã de Marin Goacea şi Marcel Codrescu din Bucureşti dupã reasamblarea ei pe noul loc, sfinţitã la 21 octombrie 1984 şi declaratã monument istoric în anul 2004.

VULTURENI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 16 sate, situată în partea de V a Colinelor Tutovei, pe râul Berheci; 2 005 loc. (1 ian. 2011): 1 028 de sex masc. şi 977 fem. Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Lichitişeni, menţionat documentar, prima oară, în 1529, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1908), iar în satul Medeleni, atestat documentar în 1609, biserica având hramul „Sfinţii Voievozi”, ctitorie din 1820 a stolnicului Ioan Tacu; bisericile cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Dădeşti (ante 1809) şi Valea Salciei (1832, reparată în 1920).

VULTURENI, com. în jud. Cluj, alcătuită din 6 sate, situată în partea de N a Dealurilor Clujului, pe cursul superior al râului Borşa; 1 446 loc. (1 ian. 2011): 736 de sex masc. şi 710 fem. Nod rutier. Pomicultură (meri, pruni, piersici). Moara „Sabău” (1750), în satul Şoimeni. Satul Vultureni apare menţionat documentar, prima oară, în 1314 cu numele Terra Wyfalu. În satul Chidea, atestat documentar în 1332, se află o biserică din sec. 13 (iniţial biserică romano-catolică, azi biserică reformată), cu amvon din 1741, realizat de David Sipoş, o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfântul Gheorghe” (1761) şi o biserică unitariană (1902). În satul Bădeşti, atestat documentar în 1332, există o biserică din sec. 13 (azi biserică reformată calvină), cu unele transformări din sec. 18.

VULTUREŞTI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 3 sate, situată în N Piem. Cândeşti, pe râul Argeşel; 2 909 loc. (1 ian. 2011): 1 454 de sex masc. şi 1 455 fem. Pomicultură. În satul Vultureşti, atestat la 23 iul.1512, este o biserică din 1870. Com. Vultureşti a fost înfiinţată la 17 iul. 2003 prin desprinderea satelor Bârzeşti, Huluba şi Vultureşti din com. Hârtieşti, jud. Argeş.

VULTUREŞTI, com. în jud. Olt, alcătuită din 4 sate, situată în partea de V a Piem. Cotmeana, pe stg. râului Olt, pe ţărmul de E al lacului de acumulare Drăgăşani; 2 419 loc. (1 ian. 2011): 1 941 de sex masc. şi 1 225 fem. Două mori de cereale. Produse de panificaţie. Fermă de creştere a puilor de găină. Viticultură. Pomicultură (meri, peri, pruni, cireşi). În satul Vultureşti, atestat documentar la 16 mart. 1492, se află biserica „Sfinţii Voievozi” (1820-1842), în satul Dienci există biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (1794, refăcută şi pictată în 1872, cu pridvor adăugat în 1932), iar în satul Vlăngăreşti, biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1880). Centru al Răscoalei ţărăneşti din 1907.

VULTUREŞTI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 8 sate, situată în Pod. Fălticeni, pe râul Şomuzu Mic; 3 596 loc. (1 ian. 2011): 1 849 de sex masc. şi 1 747 fem. Reşed. com. este satul Pleşeşti. Nod rutier. Prelucr. lemnului. În satul Mereşti există conacul „Mavrodin” (1925).

VULTUREŞTI, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 4 sate, situată în Pod. Central Moldovenesc, pe râul Bârlad, la confl. cu Rebricea; 2 351 loc. (1 ian. 2011): 1 187 de sex masc. şi 1 164 fem. Nod feroviar şi rutier. Viticultură. În satul Vultureşti se află o biserică din 1767, iar în satul Buhăieşti, o biserică din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1798, refăcută în 1830 şi reparată în 1902).

VULTURU, com. în jud. Constanţa, formată dintr-un sat, situată în Pod. Casimcea, pe râul Cartal; 709 loc. (1 ian. 2011): 358 de sex masc. şi 351 fem. Satul Vulturu, atestat documentar la 14 ian. 1854 cu numele Cartalu (kartal în lb. turcă înseamnă vultur), s-a aflat în componenţa com. Pantelimon, jud. Constanţa, până în anul 1990 când a devenit comună de sine stătătoare. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1888).

VULTURU, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 5 sate, situată în partea de N a Câmpiei Siretului Inferior, pe dr. văii Siretului, pe cursul inf. al râului Putna; 8 642 loc. (1 ian. 2011): 4 214 de sex masc. şi 4 428 fem. Prelucr. lemnului; confecţii textile. Viticultură. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume ş.a. Creşterea porcinelor. Satul Vulturu este atestat documentar în 1835. Bisericile cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Boţârlău (ante 1809, refăcută în 1864) şi Maluri (ctitorie din 1819 a serdarului Costache Robescu, reparată în 1942 şi 1983-1985), declarată monument istoric. Satul Vadu Roşca a fost complet distrus de inundaţiile catastrofale din 12-14 iul. 2005 şi refăcut în 2006-2010.

VURPĂR, com. în jud. Sibiu, formată dintr-un sat, situată în Pod. Hârtibaciului; 2 561 loc. (1 ian. 2011): 1 285 de sex masc. şi 1 276 fem. Staţie finală de c.f. Expl. de pietriş. Viticultură. În satul Vurpăr, menţionat documentar, prima oară, în 1296, cu numele Villa Heoholm, se află o biserică din sec. 13 (azi biserică evanghelică), cu unele transformări din sec. 16 şi turn din 1804, declarată monument istoric în 2010, şi biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” (1828, restaurată în 1963-1968).

VUTCANI, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 3 sate, situată în partea de N a Colinelor Fălciului, pe pâraiele Vutcani şi Mălăieşti; 2 170 loc. (1 ian. 2011): 1 051 de sex masc. şi 1 119 fem. Muzeu sătesc (f. 1983). Viticultură. În satul Mălăieşti se află bisericile cu hramurile „Sfântul Gheorghe” (1785) şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1819), iar în satul Vutcani există o biserică din vălătuci cu hramul „Sfântul Nicolae” (1852).