Date generale
Judeţul Ialomiţa se află în partea de SE a României, în E Câmpiei Române, pe cursurile inf. ale Ialomiţei şi Dunării, la intersecţia meridianului de 27°00’ longitudine estică cu paralela de 44°40’ latitudine nordică, între jud. Buzău şi Brăila la N, Constanţa la E, Călăraşi la S, Ilfov la V şi Prahova la NV. Supr.: 4 453 km2 (1, 87% din supr. ţării). Populaţia (1 ian. 2019): 287 166 loc. (1,30% din populaţia ţării), din care 141 083 loc. de sex masc. (49,13%) şi 146 083 loc. de sex fem. (50,87%). Populaţia urbană: 136 653 loc. (47,59%); rurală: 150 513 loc. (52,41%). Densitatea: 64,5 loc./km2. Structura populaţiei pe naţionalităţi (la recensământul din 20-31 oct. 2011): 88,2% români, 5,2% rromi şi restul ruşi-lipoveni, maghiari, germani, macedoneni, evrei, turci, tătari, bulgari, greci, armeni ş.a. Reşed.: municipiul Slobozia. Oraşe: Amara, Căzăneşti, Feteşti (municipiu), Fierbinţi Târg, Ţăndărei, Urziceni (municipiu). Comune: 59. Sate: 123. Localit. Componente ale municipiilor: 9.
Relieful
Relieful, în exclusivitate de câmpie, cuprinde mai multe subunităţi ale Câmpiei Române (respectiv, porţiuni din Bărăganul Ialomiţei, Bărăganul Mostiştei, din Câmpia Vlăsiei şi Câmpia Săratei), precum şi jumătatea nordică a Bălţii Ialomiţei, luncile şi terasele Ialomiţei şi Dunării. Câmpia Bărăganului, cu alt. cuprinse între 21 şi 91 m, este acoperită cu un strat gros de loess. Monotonia câmpiei, cu interfluviile ei netede, întinse, care formează aşa-numitele câmpuri (câmpurile Hagieni, Ciulniţa, Roşiori, Copuzeanca, Făcăeni, Urziceni, Amara ş.a.), este întreruptă pe alocuri de dune de nisip (dunele care însoţesc Valea Ialomiţei între Axintele şi Hagieni formează un brâu cu lăţime max. de 10– 15 km), de crovuri (sau padine) şi de văi înguste, de tip „furcitură”, adâncite în pătura de loess. O notă specifică a reliefului ialomiţean este dată de luncile Dunării şi Ialomiţei şi de jumătatea septentrională a Bălţii Ialomiţei (sau Balta Borcei). Cu toate caracterele lor comune (asimetrie, extensiuni largi, pante mici, aluvionare intensă, popine, lacuri şi vegetaţie de luncă etc.), luncile Dunării şi Ialomiţei prezintă o personalitate individuală aparte, evidenţiată atât prin dimensiunea, cât şi prin peisajele pe care le oferă. De exemplu, lunca Ialomiţei, comparativ cu cea a Dunării, este mult mai restrânsă ca supr., are o lăţime mai mică (3–6 km, faţă de lunca Dunării care se desfăşoară pe o lăţime de 6-14 km) etc. Balta Ialomiţei sau Balta Borcei, cuprinsă între Dunăre la E şi braţul Borcea la V, este o câmpie de tip deltaic, cu alt. de 5–12 m şi lăţimi cuprinse între 5 şi 17 km. Denumirea de „baltă” se justifica, până prin anii ’60 ai sec. 20, prin existenţa, aici, a unui domeniu acvatic, în care apa stagna mult timp; după această dată, Balta Ialomiţei a fost îndiguită, desecată şi inclusă în circuitul agricol, având, în prezent, înfăţişarea unei insule. Doar o mică porţiune (Caiafele-Moroiu) a fost păstrată în regim natural, cu statut de rezervaţie naturală.
Clima
Clima jud. Ialomiţa este temperat-continentală, relativ omogenă pe întreg cuprinsul acestuia, ca urmare a uniformităţii accentuate a reliefului, dar cu un pronunţat grad de continen-talism, care determină contraste mari între vară şi iarnă (amplitudinea termică medie anuală este de 25,1°C, iar amplitudinea max. a depăşit 70°C). Regimul climatic se caracterizează prin veri foarte calde, uneori secetoase, şi ierni reci, marcate adeseori de viscole puternice. Valorile medii multianuale ale temp. aerului înregistrează o uşoară diferenţiere între partea de NV a jud. Ialomiţa (10,3°C, la Armăşeşti) şi cea de SE (11,1°C, la Feteşti), unde se individualizează un topoclimat specific luncii Dunării (veri mai calde şi ierni mai blânde decât în restul câmpiei). Temp. max. absolută (44,0°C) s-a înregistrat la Amara (10 aug. 1951), iar minima absolută (–32,5°C) la Armăşeşti (25 ian. 1942). Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor însumează 550 mm în partea de V a jud. Ialomiţa şi 450 mm în E, în lunca Dunării. Terit. jud. Ialomiţa se află sub influenţa maselor de aer estice (continentale), vestice (oceanice) şi sudice (mediteraneene), care se materializează prin vânturi aspre dinspre NE (Crivăţul) ce determină viscole, iarna, şi secetă, vara, vânturi uscate dinspre SV (Austrul), ce provoacă adesea îndelungate perioade de secetă, şi vânturi ceva mai umede dinspre SE (Băltăreţul), care suflă mai ales primăvara. Frecvenţele medii anuale înregistrate indică predominarea vânturilor dinspre N şi NE (31,5%), urmate de cele dinspre SV (17,8%), care bat cu viteze medii anuale ce variază între 2,0 şi 5,4 m/s. Vitezele max. se înregistrează la vânturile ce bat dinspre N şi NE, care ating, în timpul iernii, 125 km/oră, fiind determinate de anticiclonul siberian.
Reţeaua hidrografică
Reţeaua hidrografică majoră (alohtonă) este reprezentată de cursul inf. al Ialomiţei, care străbate median jud. Ialomiţa, pe direcţie aproximativ V-E, pe o distanţă de 212 km, şi prin cel inf. al Dunării, care delimitează jud. Ialomiţa la E. Pe terit. ialomiţean, Dunărea curge prin albiile celor două braţe ale sale (Borcea spre V şi Dunărea spre E), care închid între ele Balta Ialomiţei, şi se reunesc apoi într-un singur curs, în arealul com. Giurgeni. Reţeaua hidrografică alohtonă mai cuprinde câteva mici sectoare din cursurile inf. ale Prahovei şi Săratei (afl. pe stg. ai Ialomiţei) şi din cursul superior al Mostiştei. Reţeaua hidrografică minoră (autohtonă) este aproape inexistentă, fiind reprezentată prin râurile Strachina şi Fundata, fapt ce determină o densitate foarte scăzută (0,1 km/km2) şi un puternic caracter endoreic al terit. ialomiţean. Caracterul endoreic al Câmpiei Române din perimetrul jud. Ialomiţa este atenuat de râul Ialomiţa, pe care-l putem supranumi „Nilul Bărăganului”, al cărui debit mediu multianual creşte de la 35,4 mc/s, la Coşereni (în partea de V a jud.), la 40 mc/s în zona de vărsare. Lacurile naturale fac parte din categoria limanelor fluviatile (Strachina, Fundata, Perieţi/Şchiauca, Rogoz, Sărăţuica, Munteni-Buzău, Iezeru, Ograda, Amara ş.a.), situate pe stg. râului Ialomiţa, a lacurilor de luncă (Coşcovata, în lunca Dunării, Bentu, Piersica, Batalu, Marsilieni ş.a., în lunca Ialomiţei) şi a lacurilor de albie (Bentu-Lăteni, Bentul Stânii ş.a. situate în Balta Ialomiţei). Lacurile artificiale sunt realizate în lungul văilor în scop piscicol, pentru irigaţii etc. (Dridu, Reviga, Sineşti, Moviliţa, Valea Lată ş.a.). Apele Ialomiţei, Borcei şi cele ale lacurilor cu apă dulce au facilitat crearea unor vaste reţele de canale magistrale (Movila–Ştefan cel Mare–Borcea; Sudiţi–Perişoru–Jegălia; Ciulniţa–Dragalina–Călăraşi; Cosâmbeşti–Sudiţi–Săveni ş.a.), extinse şi pe terit. jud. Călăraşi, care ajută la irigarea unor întinse supr. agricole, transformând Bărăganul în cea mai mănoasă câmpie a ţării.
Vegetaţia
Vegetaţia naturală aparţine, în cea mai mare parte, zonelor de stepă şi silvostepă. Zona stepei, care ocupă 2/3 din terit. şi în cadrul căreia vegetaţia naturală a fost înlocuită aproape în întregime de culturi agricole, se caracterizează prin crâmpeie de pajişti secundare, stepice, alcătuite din păiuş (Festuca valesiaca), firuţă (Poa bulbosa), pir crestat (Agropyrum cristatum), bărboasa (Andropogon ischaemum), troscotul (Polygonum aviculare), ştirul sălbatic (Amaranthus retroflexus), ciulinul (Carduus nutans) ş.a. Peisajul tipic de silvostepă, în care dumbrăvile alternează cu pajiştile, s-a atenuat foarte mult, fiind înlocuit cu cel agricol. Izolat, au rămas câteva pâlcuri de pădure în care predomină stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora). În unele păduri, alături de stejarul brumăriu, se dezvoltă elemente de origine sudică, printre care stejarul pufos (Quercus pubescens), mojdreanul (Fraxinus ornus) şi tufişuri de lemn câinesc (Ligustrum vulgare), vişin turcesc (Prunus mahaleb) etc. Vegetaţia azonală, de luncă, cuprinde, în majoritatea cazurilor, zăvoaie de plop şi salcie, iar pe alocuri păduri de şleau în care predomină stejarul (Quercus robur), arţarul tătăresc (Acer tataricum), ulmul (Ulmus campestre), frasinul (Fraxinus excelsior) etc. Vegetaţia intrazonală are o mare extensiune, dezvoltându-se pe nisipurile consolidate – vegetaţie tipic psamofilă, alcătuită din colţii babei (Tribulus terrestris), iarba scăioasă (Tragus racemosus), pliscul cocoşului (Erodium neilreichi), flori de paie (Helichrysum arenarium) ş.a., iar pe terenurile sărăturate, iarba sărată (Salicornia herbacea), limba peştelui (Statice gmelini), peliniţa (Artemisia maritima) ş.a. Vegetaţia acvatică şi de mlaştini include nufărul alb şi galben (Nymphaea alba şi Nuphar luteum), ciulinul de baltă (Trapa natans), rogozul (Carex riparia), săgeata apei (Sagitaria sagittifolia) etc.
Fauna
Fauna este caracteristică zonelor de stepă şi silvostepă, cu elemente tipice, adaptate agrobiocenozelor, printre care se remarcă iepurele, popândăul, dihorul de stepă, hârciogul, şoarecele de câmp, şobolanul de câmp, orbetele, şarpele rău, prepeliţa, potârnichea, ciocârlia, vulpea, lupul, viezurele, şopârla de iarbă, guşterul, spurcaciul (Ottis tetrax orientalis), heretele alb (Circus macrourus), şorecarul mare (Buteo rufinis), cucuveaua de stepă, precum şi numeroase insecte (greieri, cosaşi, lăcuste, călugăriţe, libelule, fluturi etc.). Fauna din arealele luncilor şi lacurilor este şi ea bogată şi variată, fiind reprezentată prin vidră (Lutra lutra), câine enot (Nyctereutes procynoides), bizam (Ondatra zibethica), corcodel, stârci, lebede, berze, lişiţe, raţe şi gâşte sălbatice, sitari, fluierari, cârstei de baltă, vulturi pescari, vulturi pleşuvi, broasca ţestoasă de baltă (Emys orbicularis), şarpele de apă (Natrix tessellata), broaşte etc. Ihtiofauna este reprezentată de crap, cegă, păstrugă, ştiucă, babuşcă, roşioară, scobar, mreană, oblete, caras, plătică, morunaş, şalău etc. În multe păduri ialomiţene au fost colonizaţi fazani şi căpriori, de mare interes cinegetic.
Resursele naturale
Resursele naturale sunt limitate, subsolul ialomiţean cuprinzând câteva areale cu zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, exploatate la Urziceni, Manasia, Fierbinţi-Târg, Grindu, Colelia, Malu, Gheorghe Doja ş.a. Argilele se exploatează la Ţăndărei, Urziceni şi Slobozia, nisipurile la Ţăndărei, iar balastul din albiile Ialomiţei şi Borcei. O bogăţie aparte o formează lacurile cu ape clorurate, sulfuroase, sodice, bicarbonatate, cu nămoluri sapropelice, cu o însemnată valoare terapeutică (Amara, Fundata, Strachina ş.a.).
Istoric
Săpăturile arheologice efectuate în arealele com. Balaciu (la Piscu Crăsanilor), Gheorghe Doja, Movila ş.a. au scos la iveală numeroase vestigii neolitice, aparţinând culturii materiale Boian (milen. 4 î.Hr.). Din a doua perioadă a Epocii fierului/La Tène (sec. 3–1 î.Hr.) au fost identificate urmele unei aşezări geto-dacice, fortificată cu val de pământ (pe terit. satului Crăsanii de Sus), în care s-a găsit un bogat material aparţinând civilizaţiei dace (ceramică cenuşie lustruită, modelată la roată), precum şi obiecte elenistice de import (amfore, opaiţe, fibule, un candelabru din bronz ş.a.). Aşezarea se pare că a fost distrusă, în anii 11–12, de Sextus Aelius Catus în timpul unei expediţii a armatelor romane. În anul 335 î.Hr., Alexandru Macedon a întreprins campanii în Illyria şi Tracia pentru a asigura securitatea graniţei septentrionale a Macedoniei, prilej cu care a traversat Dunărea, ajungând până pe meleagurile actuale ale jud. Ialomiţa, respectiv până la cetatea Helis (neidentificată). Slavii, stabiliţi în aceste ţinuturi în sec. 6 şi apoi asimilaţi treptat de către populaţia daco-romană, numeau aceste locuri Jalovitsa (de la care se pare că derivă numele actual), ceea ce însemna pământ sterp, în sensul de pământ nelucrat, căci reg. întinse din zona aridă de atunci erau necultivate, stepa Bărăganului fiind desţelenită în întregime abia în sec. 19–20. Acelaşi înţeles de „sterp” al terenurilor ialomiţene, cu ierburi uscate, îl reflectă şi denumirea turco-cumană „Bărăgan”, care a fost atribuită mai târziu acestui teritoriu arid. Populaţia daco-romană şi apoi românească a lăsat urme de viaţă materială de necontestat, cele mai elocvente dovezi aparţinând culturii Dridu (sec. 8–11), care, de altfel, reprezintă momentul de desăvârşire a procesului de formare a limbii şi a poporului român. Ca vechi ţinut de câmpie, Ialomiţa apare menţionat documentar, pentru prima oară în 1387, iar apoi în 1407, 1467, precum şi în timpul domniilor lui Mircea cel Bătrân şi a urmaşilor săi, care „întăreau domeniile mănăstirii Cozia cu sate şi bălţi de pescuit din lunca Dunării, de la iezerul Călăraşi şi până la gura Ialomiţei, unde se efectuau adevărate colonizări şi deschideri de «slobozii», necesare îndesirii populaţiei acestui ţinut limitrof”. Prin teritoriul acestui vechi ţinut românesc, de şes, au trecut şi s-au întretăiat două dintre cele mai vechi şi importante drumuri militare şi de comerţ ale Evului Mediu, care, la rândul lor, urmau traseele altora din Antichitate. Unul dintre acestea era Drumul Brăilei (sau al neguţătorilor braşoveni), care însoţea valea Ialomiţei de la Gherghiţa până la confl. ei cu Dunărea – unde se afla Oraşul sau Târgul de Floci, atestat documentar în 1368, cel mai mare port şi centru al comerţului cu lână, cu peşte şi vite – prima capitală a jud. Ialomiţa. Celălalt era Drumul Silistrei, care străbătea terit. actual al jud. Ialomiţa de la N la S, de la Brăila, prin Slobozia, către Călăraşi şi, prin Silistra, spre Istanbul. În perioada feudală a avut loc o intensă populare a ţinuturilor ialomiţene, prin creşterea numărului de locuitori a unor aşezări de moşneni, printre care Cosâmbeşti, Mărculeşti, Hagieni, Vlădeni, Feteşti ş.a. În sec. 16–18, Ialomiţa apare consemnată printre cele 12 judeţe existente în Ţara Românească, în limitele sale fiind menţionate (în 1778) prezenţa a 127 de sate răspândite în şapte plăşi: Lichireşti (Călăraşi), Oraşul de Floci, Stelnica, Slobozia, Gârbovi, Jilavele, Dridu. În sec. 18, din motive militare, activitatea comercială de la Târgul de Floci, aflat la gurile Ialomiţei, s-a restrâns foarte mult, astfel încât reşed. jud. a fost mutată (1716) de aici în târguşorul Urziceni, pentru a fi mai aproape de capitala ţării (50 km N de Bucureşti). După Pacea de la Adrianopol (1829), beneficiind de slăbirea monopolului turcesc, viaţa economică a ţinutului ialomiţean s-a înviorat prin apariţia numeroaselor schele (puncte de vamă), între care Oraşul de Floci şi Stelnica, a unor căpitănii militare, cu dublă funcţiune (pază comercială şi vamă pentru produsele exportate, în folosul domniei), la Slobozia, Oraşul de Floci, Urziceni, Stelnica ş.a., precum şi prin apariţia unor noi aşezări întemeiate de locuitorii veniţi de prin părţile Sibiului, Făgăraşului, Braşovului, din Subcarpaţi ş.a., atraşi de pământurile mănoase şi de întinsele zone de păstorit din Bărăgan. Împroprietăririle cu pământ, care au urmat celor două războaie mondiale, au atras noi locuitori care s-au stabilit în Bărăgan, în jurul gărilor Ciulniţa, Dâlga ş.a., devenite nuclee de polarizare şi dezvoltare a aşezărilor umane. În 1832, prin reforma ad-tiv teritorială iniţiată de către Regulamentul Organic, jud. Ialomiţa a fost redus ca arie de cuprindere de la şapte la patru plăşi (Borcea, Balta, Ialomiţa, Câmpul), iar reşedinţa a fost mutată de la Urziceni la Călăraşi, ca urmare a gravitării hinterlandului cerealier al Câmpiei Române către oraşele-porturi dunărene. După reforma ad-tivă din 1 ian. 1926, jud. Ialomiţa, cu o supr. de 7 095 km2, era alcătuit din 8 plăşi (Călăraşi, Slobozia, Lehliu, Ţăndărei, Căzăneşti, Feteşti, Urziceni, Dragoş Vodă), 4 oraşe şi 149 de sate, situaţie menţinută până în 1950 când, printr-o nouă împărţire ad-tivă, jud. Ialomiţa a devenit regiunea Ialomiţa. Între 1956 şi 1960, o parte din terit. actual al jud. Ialomiţa a aparţinut reg. Bucureşti şi alta, reg. Dobrogea, iar între 1960 şi 1968, întregul terit. actual al jud. Ialomiţa a fost inclus în reg. Bucureşti. Prin Legea nr. 2/17 febr. 1968, s-a efectuat o nouă împărţire ad-tivă a ţării, reveninduse la forma interbelică, pe judeţe, întrucât cea pe regiuni şi raioane devenise necorespunzătoare, perimetrul jud. Ialomiţa fiind stabilit (în 1968) la o supr. de 6 211 km2, în care era inclusă şi o parte din actualul jud. Călăraşi şi o altă parte din jud. Ilfov. Ca urmare a modificării Legii nr. 2/17 febr. 1968, în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 15/23 ian. 1981, au fost înfiinţate jud. Călăraşi şi Giurgiu prin desfiinţarea jud. Ilfov şi prin modificarea limitelor jud. Ialomiţa. Astfel, o mare parte din teritoriile de S şi de V ale jud. Ialomiţa au trecut la jud. Călăraşi şi la Sectorul Agricol Ilfov. În prezent, jud. Ialomiţa, cu o supr. de 4 453 km2, are 7 oraşe (din care trei sunt municipii), 59 de comune, 123 de sate şi 9 localităţi componente ale municipiilor. În 1981 şi 1982, jud. Ialomiţa a mai pierdut 4 comune, prin trecerea lor la Sectorul Agricol Ilfov, devenit ulterior, la 10 apr. 1997, jud. Ilfov (respectiv com. Grădiştea, Nuci, Petrăchioaia) şi la jud. Călăraşi (com. Ileana).
Economia
Economia jud. Ialomiţa are un profil agrar-industrial şi se caracterizează atât printr-o importantă producţie agricolă vegetală (50,5% din producţia totală agricolă) şi de creştere a animalelor (45,5%), cât şi prin dezvoltarea unei industrii tinere, legată de valorificarea produselor agricole. Activitatea economică de pe terit. jud. Ialomiţa este susţinută atât de agenţi economici cu capital majoritar sau integral de stat, precum şi de agenţi economici cu capital privat. Ca urmare a aplicării Legii nr. 18, referitoare la fondul funciar, 94,1% din supr. agricolă a jud. Ialomiţa se afla în proprietate privată (în anul 2008).
Industria
Industria jud. Ialomiţa produce o gamă variată de sortimente: îngrăşăminte azotoase, ferită, componente electrice, articole de sport (Urziceni), piese de schimb pentru tractoare şi maşini agricole, agregate pentru irigat (Ciulniţa), cărămizi, ţigle, prefabricate din beton (Slobozia, Urziceni, Ţăndărei, Fierbinţi-Târg), tricotaje şi conf. (Slobozia, Urziceni, Feteşti, Dridu), ulei vegetal, brânzeturi, unt, lapte praf, zahăr, conserve de legume şi fructe, preparate din carne, vin, bere, alcool, drojdie, glucoză, tutun fermentat, produse de panificaţie etc. (Slobozia, Urziceni, Ţăndărei, Feteşti ş.a.).
Agricultura
Agricultura, cu îndelungată tradiţie, reprezintă componenta dominantă a activităţii economice a jud. Ialomiţa, dezvoltându-se pe baza unor intense procese de mecanizare (în anul 2007, jud. Ialomiţa dispunea de 3 951 tractoare, toate aflate în sectorul privat, 3 147 pluguri pentru tractor, toate în sectorul privat, 1 756 semănători, 544 combine autopropulsate etc.), chimizare, irigare (213 229 ha irigate) etc. La sf. anului 2007, din totalul supr. agricole a jud. Ialomiţa (374 477 ha), 351 838 ha reveneau terenurilor arabile, 18 135 ha păşunilor, 4 185 ha viilor şi pepinierelor viticole şi 319 ha livezilor şi pepinierelor pomicole. În acelaşi an, o mare parte a terenurilor arabile (26,3%), cu fertilitate şi productivitate mari, a fost destinată culturilor de plante uleioase (139 604 ha, locul 2 pe ţară, după jud. Constanţa), urmate de culturile de grâu şi secară (92 409 ha), de porumb (86 317 ha), floarea-soarelui (62 818 ha), orz şi orzoaică (15 611 ha), plante furajere (13 833 ha), legume (7 195 ha), leguminoase pentru boabe, soia, ovăz, sfeclă de zahăr, pepeni, tutun etc. Viticultura ocupă supr. compacte în arealele localit. Feteşti, Sudiţi, Urziceni, Platoneşti, Bărcăneşti ş.a., iar pomicultura (pruni, meri, peri, piersici) în raza localit. Feteşti, Slobozia, Borduşani, Ograda ş.a. Sectorul zootehnic, favorizat de o bogată bază furajeră, oferită de producţiile ridicate de cereale boabe, de plante de nutreţ, orz şi orzoaică ş.a., cuprindea, la începutul anului 2008, însemnate efective de bovine (39 460 capete, în special din rasele Roşia de Maramureş şi Holstein), porcine (126 199 capete, mai ales din rasele Landras şi Marele Alb), ovine (127 409 capete, îndeosebi din rasele Ţigaie şi Spancă), caprine (17 186 capete), cabaline (18 038 capete); avicultură (2 200 104 capete); apicultură (11 027 familii de albine); piscicultură. În cadrul zootehniei se remarcă un procent ridicat (peste 99%) al sectorului privat la toate categoriile.
Căile de comunicaţie
La sf. anului 2007, reţeaua liniilor de c.f. însuma 293 km, din care 83 km electrificate, cu o densitate de 65,8 km/1 000 km2 de teritoriu, superioară mediei pe ţară (45,2 km/ 1 000 km2). În cadrul transportului feroviar, o importanţă deosebită o are prezenţa pe terit. jud. Ialomiţa a celor două complexe de poduri feroviare dintre Feteşti şi Cernavodă, unul datând din sept. 1895, realizat de celebrul ing. Anghel Saligny, şi altul dat în folosinţă în dec. 1987, care asigură legăturile feroviare pe magistrala Bucureşti–Constanţa în circa trei ore. Totodată, nodurile feroviare Feteşti, Ciulniţa, Ţăndărei, Slobozia, Manasia constituie tot atâtea puncte de dispersie a liniilor de c.f. către judeţele învecinate şi către zonele mai îndepărtate. În acelaşi an, lungimea drumurilor publice era de 1 155 km, din care 370 km modernizate, cu o densitate de 25,9 km/100 km2, inferioară mediei pe ţară (33,9 km/100 km2). Reţeaua drumurilor publice care acoperă teritoriul ialomiţean se întretaie în câteva noduri rutiere importante, printre care Urziceni, Slobozia, Ţăndărei, Feteşti, Scânteia ş.a., facilitând penetrările mijloacelor auto în cele mai îndepărtate zone. Importanţa transportului rutier este amplificată şi de faptul că perimetrul jud. Ialomiţa este străbătut de două magistrale rutiere europene, E60 (Borş–Oradea–Cluj Napoca–Turda–Târgu Mureş–Sighişoara–Braşov–Ploieşti–Bucureşti–Urziceni– Slobozia–Hârşova–Constanţa) şi E85 (Siret–Suceava–Bacău–Focşani–Buzău– Urziceni–Bucureşti–Giurgiu) şi de autostrada A2 Bucureşti-Feteşti-Constanţa, numită şi Autostrada Soarelui, în lungime de 203 km, construită în perioada 1987-nov. 2012. Dunărea şi braţul Borcea nu mai reprezintă (din 1970 şi respectiv din 1987) un obstacol dificil în calea transporturilor rutiere din jud. Ialomiţa sau aflate în tranzit prin acest judeţ către Dobrogea şi litoralul Mării Negre, căci podul rutier de la Giurgeni, inaugurat la 22 dec. 1970, şi complexul de poduri rutiere între Feteşti şi Cernavodă, dat în folosinţă în dec. 1987, înlesnesc pe rutele cele mai scurte legăturile cu litoralul Mării Negre, respectiv cu portul maritim Constanţa. Jud. Ialomiţa beneficiază şi de serviciile transportului fluvial, facilitat de prezenţa Dunării şi a braţului Borcea, care delimitează jud. Ialomiţa la E.
Învăţământ, cultură şi artă
În anul şcolar 2007–2008, pe terit. jud. Ialomiţa îşi desfăşurau activitatea 21 de grădiniţe de copii, cu 8 497 copii înscrişi şi 446 cadre didactice, 76 de şcoli generale (învăţământ primar şi gimnazial), cu 26 068 elevi şi 1 718 cadre didactice, 17 licee, cu 9 871 elevi şi 683 profesori. La sf. anului 2007, reţeaua aşezămintelor de cultură şi artă cuprindea cinci case de cultură, 81 de cămine culturale, un cinematograf, 170 de biblioteci, cu 1 607 000 vol., cinci muzee ş.a. În acelaşi an, activitatea sportivă se desfăşura în cadrul celor 17 secţii sportive care cuprindeau 834 sportivi legitimaţi, 19 antrenori şi 16 arbitri.
Ocrotirea sănătăţii
La sf. anului 2007, reţeaua unităţilor sanitare din cuprinsul jud. Ialomiţa era compusă din patru spitale, cu 881 paturi (un pat la 329 locuitori), trei policlinici, 11 dispensare, 73 farmacii şi puncte farmaceutice ş.a. În acelaşi an, asistenţa medicală era asigurată de 274 medici (un medic la 1 600 locuitori), 58 medici stomatologi (un medic stomatolog la 5 009 locuitori) şi 1 315 cadre medicale cu pregătire medie.
Turismul
Meleagurile ialomiţene, cu monotonia vastei câmpii acoperită de holde, prezintă puţine elemente de atracţie turistică, cu excepţia luncilor Ialomiţei şi Dunării şi a arealelor lacustre (Amara, Fundata, Strachina ş.a.), care oferă unele elemente de frumuseţe şi inedit. Totuşi, câteva obiective din municipiul Slobozia, staţiunea balneoclimaterică Amara, staţiunile arheologice de la Dridu şi Piscu Crăsanilor (com. Balaciu), perimetrele de pescuit şi vânătoare din luncile Ialomiţei şi Dunării, casa memorială „Ionel Perlea” din Ograda ş.a. reprezintă puncte de atracţie pentru turiştii aflaţi în tranzit prin jud. Ialomiţa. Un obiectiv cu totul aparte îl constituie complexul turistic „Hermes” din Slobozia. În anul 2008, baza materială turistică cuprindea 16 unităţi de cazare cu o capacitate totală de 2 432 locuri, din care zece hoteluri, o cabană, două campinguri şi două pensiuni turistice rurale. Indicativ auto: IL.
Localităţile judeţului Ialomiţa
(între paranteze sunt înscrişi anii primei menţiuni documentare)
| I. Municipii | Localit. componente ale municipiilor |
| 1. FETEŞTI (1528) | 1. Buliga 2. Feteşti-Gară 3. Vlaşca |
| 2. SLOBOZIA (1594) | 1. Bora (1571) 2. Slobozia Nouă |
| 3. URZICENI (1596) |
| II. Oraşe | Localit. componente ale oraşelor |
| 1. AMARA | 1. Amara Nouă |
| 2. CĂZĂNEŞTI (1579) | |
| 3. FIERBINŢI-TÂRG (1620) | 1. Fierbinţii de Jos 2. Fierbinţii de Sus 3. Grecii de Jos |
| 4. ŢĂNDĂREI (1594) |
| III. Comune | Satele componente (primul sat este reşed. com.) |
| 1. ADÂNCATA | 1. Adâncata 2. Patru Fraţi |
| 2. ALBEŞTI | 1. Albeşti (1608) 2. Bataluri 3. Marsilieni |
| 3. ALEXENI | 1. Alexeni |
| 4. ANDRĂŞEŞTI | 1. Andrăşeşti 2. Orboeşti |
| 5. ARMĂŞEŞTI | 1. Armăşeşti (1778) 2. Malu Roşu 3. Nenişori (1639) |
| 6. AXINTELE | 1. Axintele 2. Bărbătescu 3. Horia |
| 7. BALACIU | 1. Balaciu 2. Copuzu 3. Crăsanii de Jos 4. Crăsanii de Sus |
| 8. BĂRBULEŞTI | 1. Bărbuleşti |
| 9. BĂRCĂNEŞTI | 1. Bărcăneşti 2. Condeeşti |
| 10. BORĂNEŞTI | 1. Borăneşti (sec. 18) 2. Sinteşti |
| 11. BORDUŞANI | 1. Borduşani 2. Cegani |
| 12. BUCU | 1. Bucu (1580) |
| 13. BUEŞTI | 1. Bueşti (1608) |
| 14. CIOCÂRLIA | 1. Ciocârlia (f. 1888) 2. Cotorca (1552) |
| 15. CIOCHINA | 1. Ciochina 2. Borduşelu 3. Orezu (f. 1720-1740) 4. Piersica |
| 16. CIULNIŢA | 1. Ciulniţa (1532) 2. Ion Ghica 3. Ivăneşti 4. Poiana (1549) |
| 17. COCORA | 1. Cocora |
| 18. COLELIA | 1. Colelia |
| 19. COSÂMBEŞTI | 1. Cosâmbeşti (1742) 2. Gimbăşani (ante 1600) |
| 20. COŞERENI | 1. Coşereni |
| 21. DRĂGOEŞTI | 1. Drăgoeşti (1511) 2. Chiroiu-Pămanteni (f. 1830) 3. Chiroiu-Satu Nou (f. 1864) 4. Chiroiu-Ungureni (f. 1856) 5. Valea Bisericii |
| 22. DRIDU | 1. Dridu (1464) 2. Dridu-Snagov |
| 23. FĂCĂENI | 1. Făcăeni 2. Progresu (fost Mihai Vodă, f. 1912) |
| 24. GÂRBOVI | 1. Gârbovi (1827) |
| 25. GHEORGHE DOJA | 1. Gheorghe Doja (f. 1921) |
| 26. GHEORGHE LAZĂR | 1. Gheorghe Lazăr (f. 1884) |
| 27. GIURGENI | 1. Giurgeni |
| 28. GRINDU | 1. Grindu (1781) |
| 29. GRIVIŢA | 1. Griviţa 2. Smirna |
| 30. GURA IALOMIŢEI | 1. Gura Ialomiţei 2. Luciu |
| 31. ION ROATĂ | 1. Ion Roată (f. 1912) 2. Broşteni |
| 32. JILAVELE | 1. Jilavele (1668) 2. Slătioarele |
| 33. MAIA | 1. Maia |
| 34. MANASIA | 1. Manasia |
| 35. MĂRCULEŞTI | 1. Mărculeşti |
| 36. MIHAIL KOGĂLNICEANU | 1. Mihail Kogălniceanu 2. Hagieni |
| 37. MILOŞEŞTI | 1. Miloşeşti (f. 1839) 2. Nicoleşti 3. Tovărăşia |
| 38. MOLDOVENI | 1. Moldoveni |
| 39. MOVILA | 1. Movila (f. 1912) |
| 40. MOVILIŢA | 1. Moviliţa 2. Biţina-Pămanteni 3. Biţina-Ungureni |
| 41. MUNTENI-BUZĂU | 1. Munteni-Buzău (f. 1883) |
| 42. OGRADA | 1. Ograda |
| 43. PERIEŢI | 1. Perieţi (1588) 2. Fundata 3. Misleanu 4. Păltinişu 5. Stejaru |
| 44. PLATONEŞTI | 1. Platoneşti (1888) 2. Lăcusteni |
| 45. RĂDULEŞTI | 1. Răduleşti (1690)* 2. Movileanca 3. Răsimnicea (sec. 16) |
| 46. REVIGA | 1. Reviga 2. Crunţi 3. Mircea cel Bătran 4. Rovine |
| 47. ROŞIORI | 1. Roşiori |
| 48. SĂLCIOARA | 1. Sălcioara (f. 1892) 2. Raşi |
| 49. SĂRĂŢENI | 1. Sărăţeni |
| 50. SĂVENI | 1. Săveni (f. 1870) 2. Frăţileşti |
| 51. SCÂNTEIA | 1. Scânteia (f. 1895) 2. Iazu |
| 52. SFÂNTU GHEORGHE | 1. Sfântu Gheorghe (f. 1898) 2. Butoiu 3. Malu |
| 53. SINEŞTI | 1. Sineşti (1709) 2. Boteni 3. Cătruneşti 4. Hagieşti (1624) 5. Lilieci 6. Livedea |
| 54. STELNICA | 1. Stelnica (1467) 2. Maltezi 3. Retezatu (sat depopulat după anul 1996) |
| 55. SUDIŢI | 1. Sudiţi 2. Gura Văii |
| 56. TRAIAN | 1. Traian |
| 57. VALEA CIORII | 1. Valea Ciorii (f. 1900) 2. Bucşa 3. Dumitreşti 4. Murgeanca |
| 58. VALEA MĂCRIŞULUI | 1. Valea Măcrişului (f. 1888) 2. Grindaşi |
| 59. VLĂDENI ———————————- | 1. Vlădeni (1467) |