Teleorman

Date generale

Judeţul Teleorman se află în extremitatea de Sud a României, în partea central-sudică a Câmpiei Române, în bazinele râurilor Vedea şi Teleorman, pe stg. fl. Dunărea, la graniţa cu Bulgaria (c. 90 km lungime), între 43°37’07” (Zimnicea fiind punctul extrem sudic al jud. Teleorman şi, totodată, al ţării) şi 44°31’00” latitudine nordică şi 24°39′ şi 25°48′ longitudine estică, limitat de jud. Olt (V), Argeş (N-NV), Dâmboviţa (N) şi Giurgiu (E şi NE) şi de Bulgaria (S). Supr.: 5 790 km2 (2,43% din supr. ţării). Populaţia (1 ian. 2019): 371 820 loc. (1,68% din populaţia ţării), din care 183 040 loc. de sex masc. (49,23%) şi 188 780 loc. de sex fem. (50,77%). Populaţia urbană: 135 854 loc. (36,54%); rurală: 235 966 loc. (63,46%). Densitatea: 64,2 loc./km2. Structura populaţiei pe naţionalităţi (la recensământul din 20-31 oct. 2011): 91% români, 2,2% rromi, urmaţi de maghiari, germani, turci, sârbi, bulgari, greci ş.a. Reşed.: municipiul Alexandria. Oraşe: Roşiori de Vede (municipiu), Turnu Măgurele (municipiu), Videle, Zimnicea. Comune: 92. Sate: 231 (din care unul – Coşoaia – aparţine oraşului Videle).

Relieful

Relieful aparţine în întregime sectorului central-sudic al Câmpiei Române, fiind reprezentat prin cele mai mari porţiuni din Câmpiile Boian (în SV), Găvanu-Burdea (în partea central-nordică) şi Burnas (în SE). Înclinarea generală foarte redusă a terenului (c. 1,5‰), pe direcţie NNV-SSE, se corelează cu fragmentarea mică a teritoriului, fapt ce impune o dezvoltare largă a interfluviilor (câmpurilor), cu lăţimi de 7–18 km, acoperite cu depozite groase de loess (5–30 m) în care s-au format numeroase microdepresiuni de tasare (crovuri sau găvane), cu adâncimi de 1–5 m şi de dimensiuni ce depăşesc uneori 100 ha (Padina lui Gruia, unul dintre cele mai mari crovuri, Padina Ţiganului, Padina Cobzarului, Padina lui Moş Dan, Padina lui Moş Tufă, care are în interiorul ei lacul Trifului, Padina Popii, Padina cu Plopi, Padina Înşiratele ş.a.). Altimetric, cele mai mari înălţimi se întâlnesc în NV jud. Teleorman, în Câmpia Găvanu-Burdea (147 m, în arealul satului Baldovineşti din com. Ciolăneşti), iar cele mai mici, în lunca Dunării (20 m alt., în perimetrul com. Năsturelu). Un aspect caracteristic, care reflectă înclinarea redusă a reliefului, este puternica meandrare a râurilor şi frecventele modificări de cursuri ale acestora, care au lăsat un şir de martori de eroziune la nivelul câmpurilor sau la cel al teraselor, aşa cum sunt Măgura Baldovineşti (147 m), Măgura Pătrăneştilor (138 m), Măgura Bodurului (131 m), Măgura lui Călin Savu (129 m), Măgura Belciug (118 m) ş.a. de pe valea Pârâului Câinelui, sau Măgurile Palanca (117 m), Olăresei (91 m), Anca (90 m), Bătrâna (88 m) de pe Valea Teleormanului ş.a. Ca unităţi aparte de relief se individualizează lunca Dunării (cu lăţimi de 1–6 km, constituită dintr-un întins şes aluvial), în mare parte îndiguită şi desecată, şi luncile râurilor Olt, Vedea, Teleorman, Sâi ş.a., folosite în scopuri agricole. Marea extindere a unităţilor de câmpie, acoperite predominant cu cernoziomuri cambice, argiloiluviale, gleizate, carbonatice, precum şi cu soluri brun-roşcate, cu fertilitate naturală ridicată, folosite prin excelenţă pentru cultura cerealelor, a plantelor tehnice, uleioase, de nutreţ etc., situează jud. Teleorman printre judeţele cu cel mai ridicat potenţial agricol.

Clima

Clima este temperat-continentală, specifică ţinutului climatic al Câmpiei Române, cu veri călduroase (uneori toride) şi ierni friguroase, bântuite adesea de viscole. Temp. ridicate ale aerului, cauzate de numărul mare de zile tropicale (în care temp. max. depăşeşte 30°C, ex.: 56 de zile tropicale pe an la Alexandria şi 52 de zile tropicale pe an la Turnu Măgurele) şi de zile de vară (în care temp. max. este peste 25°C, ex.: 120 de zile de vară la Alexandria şi 117 zile de vară la Turnu Măgurele), plasează jud. Teleorman pe primul loc în ţară din punct de vedere al valorilor cele mai ridicate ale temperaturii. Numărul mare de zile de vară înregistrate în perimetrul jud. Teleorman se evidenţiază prin producerea mai frecventă decât în alte regiuni ale ţării a unor zile cu peste 25°C în lunile martie şi noiembrie. Cu toate că există o mare uniformitate a reliefului de câmpie, apar diferenţieri sensibile ale temp. medii anuale între zona de N şi cea de S a jud. Teleorman, înregistrându-se 10,5°C în N şi 11,5°C în S (la Turnu Măgurele). Temp. max. absolută (43,2°C) s-a înregistrat la Turnu Măgurele (25 iul. 1987), iar temp. minimă absolută (–34,8°C) la Alexandria (24/25 ian. 1942). Caracterul continental al regimului termic este marcat atât de numărul record al zilelor tropicale şi de vară care se produc, precum şi de amplitudinea foarte mare a temp. aerului (78°C, cea mai mare din ţară), rezultată din cumularea valorilor extreme. Cantităţile medii anuale de precipitaţii cad diferenţiat în perimetrul jud. Teleorman, fiind sensibil mai mari în partea de N (583,7 mm la Drăcşenei) decât în S (474 mm în zona lacului Suhaia). Majoritatea precipitaţiilor cad în semestrul cald al anului (mai-iul.), ploile având frecvent caracter de aversă. Vânturile predominante bat dinspre V (26,8%), E (18,9%) şi NE (11,0%) cu viteze medii anuale cuprinse între 1,3 şi 5,3 m/s. Vântul dinspre S şi SE, cunoscut sub numele de Austru, deşi are o frecvenţă (0,6–3,5%) şi o intensitate (1,0–2,3 m/s) mult mai reduse, afectează culturile de câmp din cauza faptului că este un vânt foarte uscat şi fierbinte, provocând secetă. Pe timpul iernii, în arealul jud. Teleorman se resimte Crivăţul, cu efecte mult mai atenuate aici decât în partea de E a Câmpiei Române unde determină viscole iarna şi secetă vara.

Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică autohtonă şi alohtonă, cu o densitate generală foarte redusă (0,1–0,3 km/km2), este tributară în totalitate fl. Dunărea, care curge la limita de S a jud. Teleorman pe o distanţă de c. 90 km, formând graniţa cu Bulgaria. Partea centrală a jud. Teleorman este străbătută pe direcţie NV–SE de râul Vedea, pe o lungime de 120 km (din totalul de 224 km), colectând o serie de afluenţi, cum sunt Tecuci, Burdea, Pârâu Câinelui, Teleorman (cu afl. săi Claniţa şi Teleormănel), Bratcov, Nanov, Valea Găuriciu ş.a. Extremitatea de SV a jud. Teleorman este drenată de râurile Călmăţui (cu afl. săi Călmăţuiu Sec şi Urlui), Sâi şi Olt (pe ultimii 15 km până la vărsarea în Dunăre), iar cea de NE de cursurile superioare ale râurilor Dâmbovnic, Glavacioc şi Câlniştea. În general, râurile mari, alohtone, se caracterizează prin meandrări puternice şi debite permanente, dar cu regim variabil (creşteri şi revărsări de ape la sf. primăverii şi scăderi substanţiale de debit pe timpul verii), iar râurile mici, autohtone, prezintă cursuri sinuoase şi au scurgere temporară (seacă în perioada estivală când secetele se prelungesc). Pe cursurile tuturor râurilor teleormănene au fost amenajate numeroase iazuri (peste 170 de iazuri cu o supr. totală de c. 20 km2 şi un vol. de apă de c. 37 mil. mc) folosite pentru irigaţii şi piscicultură, cele mai multe fiind în bazinul râului Vedea (peste 100 de iazuri). Lacurile naturale, în special cele de luncă, au fost numeroase înainte de anul 1960, dar acestea au dispărut ulterior (în proporţie de 90%) din cauza acţiunilor de îndiguire şi desecare, rămânând doar câteva, printre care Suhaia, Făţana, Fiştoveanca, Rădulea, Chircanu ş.a.

Vegetaţia

Vegetaţia naturală, predominant de silvostepă, se caracterizează printr-o slabă diversificare, având în prezent un aspect insular din cauza gradului ridicat de intervenţie umană. Însăşi denumirea de Teleorman, atribuită actualului judeţ, derivă de la cuvintele turceşti deli (nebun) şi orman (pădure), fapt ce indică larga extindere în această zonă a pădurilor în secole trecute. Astfel, zona silvostepei, extinsă în partea centrală şi sudică a jud. Teleorman, este reprezentată prin păduri insulare, alcătuite din stejar pufos (Quercus pubescens) în amestec cu stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) şi cer (Quercus cerris), iar zona pădurilor de foioase, situată în partea de N a jud. Teleorman, include cereto-gârniţete pure sau în amestec cu tei (Tilia tomentosa), frasin (Fraxinus pallisae), ulm (Ulmus procera), carpen (Carpinus betulus) ş.a. Stratul de arbuşti cuprinde numeroase specii, printre care cele mai des întâlnite sunt măceşul, gherghinarul, porumbarul, lemnul câinesc, sângerul, socul, cornul, alunul ş.a. Pajiştile stepice sunt dominate de păiuş (Festuca valesiaca), firuţă (Poa angustifolia), pir (Cynodon dactylon), troscot (Polygonum aviculare) ş.a., iar poienile din cadrul pădurilor sunt alcătuite din păiuşuri (Festuca pseudovina, Festuca sulcata), firuţa de fâneaţă (Poa pratensis), cimbru, sadină, obsigă, golomăţ, sovârv (Origanum vulgare) ş.a. Vegetaţia luncilor este formată din zăvoaie de salcie şi plop, în care apar şi plante agăţătoare (hamei, viţă sălbatică, curpen), iar pajiştile de luncă au în componenţa lor diferite specii mezofile şi mezohigrofile (Agrostis alba, diverse specii de Carex ş.a.). Arealele lacustre sunt marcate de prezenţa rogozului, papurei, stufului, pipirigului, stânjenelului de baltă ş.a.

Fauna

Fauna, adaptată agrobiocenozelor, este bogată, variată şi destul de eterogenă în ceea ce priveşte componenţa. Sunt abundente rozătoarele (popândăi, hârciogi, iepuri, şoareci şi şobolani de câmp, cârtiţe), păsările (ciocârlii, privighetori, prigorii, prepeliţe, potârnichi, presuri, ulii, turturele, ciori, vrăbii etc.), reptilele (şerpi, şopârle, guşteri etc.), insectele, iar pădurile adăpostesc mistreţi, căpriori, lupi, vulpi, pisici sălbatice, viezuri, ciocănitori, piţigoi ş.a. În perimetrul jud. Teleorman se remarcă o densitate mare faţă de restul ţării a fazanilor (colonizaţi), precum şi prezenţa sporadică a două specii mari de păsări, declarate monumente ale naturii, respectiv dropia (Otis tarda) şi spurcaciul (Otis tetrax), aflate pe cale de dispariţie. Fauna de apă sau din apropierea acesteia este bogată şi variată, cele mai răspândite elemente fiind crapul, somnul, carasul, linul, ştiuca, bibanul, şalăul, scrumbia, vidra, nurca, gâşte şi raţe sălbatice, lebede, berze, cârstei de baltă, stârci, lişiţe etc.

Resursele naturale

Resursele naturale sunt limitate, subsolul jud. Teleorman conţinând câteva zăcăminte de petrol şi gaze de sondă, situate în arealele localit. Videle, Olteni, Blejeşti, Baciu, Sericu, Preajba, Purani, Cătunu, Moşteni ş.a. Extinderea mare a nisipurilor şi pietrişurilor cuaternare sau a argilelor permit exploatarea în cariere a acestora şi folosirea lor ca materiale de construcţie (exploatări la Zimnicea, Turnu Măgurele, Alexandria, Ţigăneşti, Poroschia ş.a.). La sf. anului 2007, pădurile teleormănene ocupau o supr. de 29 735 ha.

Istoric

Cele mai vechi urme ale activităţii umane, descoperite pe terit. jud. Teleorman, datează din Paleolitic (aşchii din silex) şi au fost găsite în aluviunile râului Vedea din arealele localit. Buzescu, Nanov, Alexandria, Poroschia, pe Valea Sâiului (la Liţa), pe stânga Dunării (la Ciuperceni, Zimnicea) ş.a., iar Epoca neolitică, marcată prin vestigii aparţinând culturilor Boian şi Gumelniţa, este reprezentată prin identificarea a c. 50 de aşezări, între care se numără Ciolăneşti Deal, Alexandria, Nanov, Balaci, Ţigăneşti, Năsturelu, Mavrodin, Plosca, Dulceanca ş.a. Epoca bronzului este ilustrată prin descoperirile de la Dobroteşti, Albeşti, Alexandria, Roşiori de Vede, Videle, Vârtoapele ş.a., iar prima Epocă a fierului (Hallstatt) prin cele de la Bujoru, Peretu, Lăceni, Alexandria, Blejeşti, Ştorobăneasa, Zimnicea, Meri ş.a. Civilizaţia geto-dacică începe să se afirme din faza a doua a Epocii fierului (La Tène), aşa cum atestă descoperirile de la Zimnicea, Albeşti, Alexandria, Orbeasca de Sus, Socetu, Peretu ş.a, o mare dezvoltare cunoscând-o olăritul. La începutul sec. 2 d.Hr., când o mare parte a Daciei a fost inclusă în graniţele Imperiului Roman, actualul terit. al jud. Teleorman nu a fost înglobat în limitele acestui imperiu, aici continuând să trăiască dacii liberi. Pentru o mai bună protejare a graniţei de Est a Daciei romane, în timpul domniei împăratului roman Traian (98–117) a fost construită o linie de apărare cunoscută sub numele de Limes alutanus, formată dintr-un şir de castre de apărare construite de-a lungul râului Olt, de la Caput Stenarum (azi satul Boiţa, com. Boiţa, jud. Sibiu), situat în defileul Oltului, şi până la Islaz (unde Oltul se varsă în Dunăre), care reprezenta capătul sudic al limesului. În acest ultim sector au fost identificate ruinele unor castre la Putineiu, Poiana (com. Ciuperceni), Băneasa (com. Salcia), Turnu Măgurele. În timpul perioadei romano-bizantine a existat puternica cetate Turris (sec. 2–6), pe terit. de astăzi al municipiului Turnu Măgurele, pe ruinele căreia, domnul Mircea cel Bătrân a construit mai târziu (1386–1393) cetatea Turnu sau Nicopolul Mic (de fapt un castel fortificat). Perioada migraţiilor (sec. 3–7), când valuri succesive de barbari au trecut prin aceste locuri, fără a disloca populaţia autohtonă, este reflectată prin identificarea unor vestigii de aşezări la Socetu (sec. 3), Dulceanca (sec. 3 şi 6), Olteni şi Alexandria (sec. 4), Sfinţeşti (sec. 7) etc. În sec. 8–11 apar şi se dezvoltă mai multe aşezări stabile româneşti (sate) semnalate în perimetrele de azi ale localit. Petroşani, Suhaia, Călineşti, Olteni, Păuleasca, Fântânele, Alexandria, Bragadiru ş.a., multe dintre ele amintite (în sec. 12) în cronicile bizantine. Începând cu sec. 14, o dată cu întemeierea de către Basarab I a statului feudal Ţara Românească, evoluţia istorică a terit. teleormănean este strâns legată de dezvoltarea statului feudal muntean. Aflat în calea otomanilor, pe drumul către capitala Ţării Româneşti, jud. Teleorman a fost frecvent invadat de trupele otomane (1394, 1462, 1522, 1595), dar de fiecare dată alungate de către oştile domnilor munteni, în urma unor bătălii victorioase. Ca urmare a tendinţei de păstrare a independenţei Ţării Româneşti şi a refuzului lui Mircea cel Bătrân de a plăti haraci turcilor otomani (în 1416), aceştia au organizat puternice represalii care au avut o consecinţă nefastă prin cucerirea în 1417 a cetăţii Turnu şi menţinută sub stăpânire otomană până în 1829 (în 1545 fusese transformată în centrul raialei turceşti Turnu). În sec. 15, numele Teleorman apare menţionat pentru prima oară la 14 mai 1441 într-un act prin care domnul Vlad Dracul întăreşte mănăstirii Glavacioc o ocină pe Neajlov şi „…o ocină lui Micul al lui Baico în Teleorman”… În sec. 15–18, activităţile meşteşugăreşti, agricole şi comerciale capătă o dezvoltare înfloritoare, exemplificate prin descoperirile de la Zimnicea, Alexandria, Olteni, Frumoasa, Orbeasca de Jos, Lunca, Pleaşov ş.a. în care s-au găsit vase pline cu cereale, unelte agricole, instrumente pentru marcat vitele, vase ceramice etc. La dezvoltarea acestor activităţi a contribuit existenţa pe terit. jud. Teleorman a unor tradiţionale drumuri comerciale cu direcţie N–S, care coborau din zonele de munte şi subcarpatice spre vadurile dunărene, drumuri pe care se practicau tot felul de transporturi şi care, cu timpul, luau denumirea acestora, ca de pildă Drumul sării, Drumul cerii, Drumul untului, Drumul oii, Drumul olacului (vechiul drum al Craiovei) ş.a. Activitatea comercială a impulsionat apariţia şi dezvoltarea unor târguri cu caracter cerealier şi animalier la Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Mavrodin, Balaci, Alexandria ş.a. În sec. 19 şi prima jumătate a sec. 20, caracterul agrar al jud. Teleorman s-a amplificat, fapt ilustrat de ponderea ridicată a producţiei de cereale care îl plasa de fiecare dată printre primele trei locuri (ex. în 1831, jud. Teleorman ocupa locul 2 la producţia de grâu, după Mehedinţi, şi locul 3 la cea de porumb, după Mehedinţi şi Gorj). În aceeaşi perioadă, nenumăratele frământări sociale la nivel naţional (revoluţiile din 1821 şi 1848, Actul unirii de la 24 ian. 1859, Războiul de independenţă din anii 1877-1878 – jud. Teleorman a fost locul de concentrare a trupelor ruso-române în vederea ofensivei de peste Dunăre –, Răscoala din 1907, Primul Război Mondial ş.a.) au avut loc cu aceeaşi intensitate şi pe terit. jud. Teleorman. În perioada interbelică, în timpul României reîntregite, jud. Teleorman a cunoscut o relativă dezvoltare economico-industrială alături de intensificarea activităţilor agricole. Revenind la configuraţia jud. Teleorman, se pare că prima ilustrare grafică a acestuia apare pe o hartă din 1700 a Stolnicului Constantin Cantacuzino, publicată la Padova, pe care era trecut şi jud. acesta, scris Telorman, cu o formă îngustă şi alungită, cuprinzând doar bazinul Vedei şi Teleormanului. În prima jumătate a sec. 18, jud. Teleorman era format din 10 plăşi şi 137 de sate, la sf. sec. 18 existau opt plăşi, o polcovnicie şi o vătăşie, iar în 1835, înfăţişarea lui se apropia de cea actuală. De remarcat este faptul că pe o hartă austriacă din 1790, partea de N a jud. Teleorman apare acoperită în totalitate cu păduri. În 1938, jud. Teleorman extins pe 4 577 km2, cuprindea opt plăşi, patru oraşe (Turnu Măgurele – reşed. jud., Alexandria, Roşiori de Vede, Zimnicea) şi 225 de sate. În urma organizării ad-tiv teritoriale din sept. 1950, fostul jud. Teleorman a devenit regiunea Teleorman (cu reşed. la Roşiori de Vede), iar în perioada 1952–1968 a făcut parte din regiunea Bucureşti, reînfiinţându-se ca judeţ la 17 febr. 1968 în forma actuală, cu reşed. la Alexandria.

Economia

Economia are un pronunţat caracter agrar-industrial, cu o structură complexă şi dinamică, cu o industrie diversificată şi o agricultură intensivă, în mare parte bazată pe proprietatea privată.

Industria

Industria, prezentă în toate centrele urbane şi în câteva aşezări rurale, produce o gamă variată de sortimente: utilaj greu şi chimic, rulmenţi, panouri şi tablouri electrice, aparate şi accesorii (filtre mecanice, baterii, panouri radiante), ţevi sudate, motoare generatoare, transformatoare electrice, piese turnate din fontă şi oţel, îngrăşăminte chimice (Turnu Măgurele, Roşiori de Vede, Alexandria, Zimnicea), mobilă, tricotaje, conf., covoare, ţesături, prefabricate de beton, cărămidă, produse alim. (preparate din carne şi lapte, conserve de legume şi fructe, biscuiţi, unt, zahăr, bere, vin, băuturi alcoolice, panificaţie etc.), la Alexandria, Turnu Măgurele, Roşiori de Vede, Zimnicea, Videle, Olteni, Tătărăştii de Jos, Drăgăneşti-Vlaşca ş.a.

Agricultura

Agricultura, în cadrul căreia s-au produs (după dec. 1989) importante mutaţii în ceea ce priveşte forma de proprietate, structura producţiei, destinaţia şi modul de valorificare a producţiei, beneficiază de condiţii pedoclimatice optime pentru practicarea tuturor categoriilor de culturi şi de creştere a animalelor, precum şi de o chimizare, irigare 238 136 ha irigate) şi mecanizare corespunzătoare. La sfârşitul anului 2007, jud. Teleorman dispunea de 7 369 tractoare (locul 3 pe ţară, după jud. Timiş şi Dolj), revenind un tractor la 61,7 ha teren arabil, din care 7 330 tractoare (respectiv 99,5%) erau în proprietate privată, 6 207 pluguri pentru tractor, 3 754 semănători mecanice, 1 573 cultivatoare mecanice, 1 411 combine autopropulsate ş.a. La sf. anului 2007, fondul funciar al jud. Teleorman era format din 499 184 ha terenuri agricole, din care 486 768 ha (97,5%) în sectorul privat, 29 735 ha supr. acoperite cu păduri, 15 538 ha cu ape şi bălţi şi 34 521 ha alte categorii de terenuri (neproductive, ocupate cu construcţii, drumuri etc.). În acelaşi an, din totalul supr. agricole (499 184 ha), 454 879 ha (91,1%) erau terenuri arabile, 35 476 ha cu păşuni naturale, 1 142 ha cu fâneţe naturale, 7 537 ha vii şi pepiniere viticole şi 150 ha livezi şi pepiniere pomicole. În anul 2007, structura culturilor de câmp era dominată de grâu (161 730 ha), locul 2 pe ţară, după jud. Dolj, plante uleioase (79 620 ha), porumb (71 572 ha), floareasoarelui (61 542 ha), plante pentru nutreţ (21 178 ha), orz şi orzoaică (15 670 ha), soia, sfeclă de zahăr, leguminoase pentru boabe, pepeni, legume, bumbac ş.a. În anul 2007, sectorul vegetal a contribuit în proporţie de 48,7% la realizarea producţiei globale agricole, restul de 50,1% fiind aportul producţiei animaliere, iar restul de 1,2% reveneau serviciilor agricole. În condiţiile existenţei unei puternice proprietăţi individuale (99,9%), viticultura (soiuri nobile pentru struguri de masă şi pentru vin) se practică în perimetrele localit. Zimnicea, Turnu Măgurele, Bragadiru, Suhaia, Peretu, Furculeşti ş.a., obţinându-se 9 974 tone de struguri (în anul 2007). La începutul anului 2008, sectorul zootehnic (privatizat în proporţie de 100%), cuprindea 59 253 capete bovine, 198 052 capete porcine, 153 358 capete ovine, 43 035 capete caprine şi 28 028 capete cabaline. Avicultură (4 107 853 capete, locul 1 pe ţară); apicultură (32 387 familii de albine); sericicultură; piscicultură.

Căile de comunicaţie

Căile de comunicaţie, feroviare, rutiere şi fluviale, influenţate în mare măsură de aşezarea geografică a jud. Teleorman (la graniţa cu Bulgaria), corespund necesităţilor de transport efectuate în cadrul judeţului sau cu celelalte judeţe ale ţării. O caracteristică importantă a căilor de comunicaţie teleormănene o constituie faptul că în această zonă se află câteva puncte terminus sau de trecere peste Dunăre ale unor principale artere feroviare şi rutiere ale ţării. La sf. anului 2007, lungimea reţelei feroviare de pe cuprinsul jud. Teleorman însuma 231 km (din care 68 km linii electrificate), cu o densitate de 39,9 km/1 000 km2 (inferioară mediei pe ţară, care este de 45,2 km/ 1 000 km2). Importanţa transporturilor feroviare de mărfuri şi călători este amplificată de faptul că partea central-nordică a jud. Teleorman este traversată (de la E la V) de magistrala feroviară BucureştiVideleRoşiori de VedeCaracalCraiovaDrobeta-Turnu SeverinCaransebeşTimişoara, iar din cele două noduri de c.f. (Videle şi Roşiori de Vede) se ramifică alte linii către Drăgăneşti-Vlaşca, Alexandria, Zimnicea şi spre Turnu Măgurele. Reţeaua drumurilor publice, care la sf. anului 2007 măsura 1 525 km (din care 640 km drumuri modernizate), prezintă o configuraţie armonioasă şi destul de diferită ca orientare faţă de aceea a căilor ferate, fapt ce contribuie la o mai bună penetrare în teritoriu şi deci la o mai bună servire a populaţiei. Cu toate că densitatea drumurilor publice de pe terit. jud. Teleorman este inferioară celei naţionale (respectiv 26,3 km/100 km2 faţă de 33,9 km/100 km2), prezenţa celor două magistrale rutiere care se interesectează la Alexandria (nodul rutier cel mai important al jud. Teleorman) BucureştiAlexandriaTurnu Măgurele şi CraiovaRoşiori de VedeAlexandriaZimnicea, precum şi a altor centre de ramificaţie rutieră (Videle, Drăgăneşti-Vlaşca, Roşiori de Vede, Vârtoape ş.a.) asigură desfăşurarea în condiţii satisfăcătoare a transportului de mărfuri şi călători, local sau în tranzit. Traficul fluvial se efectuează prin intermediul celor două porturi dunărene, Turnu Măgurele şi Zimnicea.

Învăţământ, cultură şi artă

În anul şcolar 2007–2008, în perimetrul jud. Teleorman existau 54 de grădiniţe de copii, cu 11 288 copii înscrişi şi 661 educatori, 119 şcoli generale, cu 32 332 elevi şi 3 338 cadre didactice, 20 de licee, cu 12 290 elevi şi 925 profesori şi o şcoală profesională, cu 925 elevi şi 41 profesori. În aceeaşi perioadă, reţeaua aşezămintelor culturale şi de artă cuprindea şapte case de cultură, 83 cămine culturale, nouă muzee şi colecţii muzeale, 283 de biblioteci, cu 2 259 000 vol., un ansamblu folcloric, 570 de monumente, ansambluri şi situri istorice, 316 monumente şi ansambluri de arhitectură ş.a. Din anul 1996, la Alexandria se află sediul Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, iar din 1968, tot aici are loc anual (în luna nov.) Festivalul folcloric naţional. În anul 2007, activitatea sportivă teleormăneană se desfăşura în cadrul celor 39 secţii sportive, în care erau cuprinşi 829 sportivi legitimaţi, 50 de antrenori şi 44 arbitri.

Ocrotirea sănătăţii

La sf. anului 2007, reţeaua unităţilor sanitare de pe terit. jud. Teleorman cuprindea opt spitale, cu 2 161 paturi (un pat de spital la 191 locuitori), cinci dispensare, 97 farmacii şi puncte farmaceutice ş.a. În acelaşi an, asistenţa medicală era asigurată de 483 medici (un medic la 855 locuitori), 86 de medici stomatologi (un medic stomatolog la 4 803 locuitori) şi 1 865 cadre medicale cu pregătire medie.

Turism

Deşi aspectul peisagistic al jud. Teleorman (cu relief exclusiv de câmpie, puţin expresiv) nu prezintă un interes turistic deosebit, meleagurile teleormănene se integrează în circuitul turistic national prin turismul de tranzit rutier. Turiştii aflaţi în trecere prin jud. Teleorman spre Capitala ţării, spre litoralul Mării Negre şi Delta Dunării sau spre alte zone, pot fi atraşi de monumentele şi obiectivele turistice din oraşele Alexandria, Turnu Măgurele, Zimnicea şi Roşiori de Vede, de complexul fortificat de la Tătărăştii de Sus, de biserica din Brânceni, cu picturi murale executate de Gheorghe Tattarescu, de centrul memorial „Marin Preda” din Siliştea-Gumeşti sau casa memorial „Zaharia Stancu” din Salcia, de mănăstirea Plăviceni-Aluniş din satul Dudu (com. Plopii-Slăviteşti) ş.a. La sf. anului 2007, capacitatea de cazare turistică a jud. Teleorman era de 705 locuri, repartizate în şase hoteluri, un han turistic şi trei tabere pentru elevi ş.a. Indicativ auto: TR.

Localităţile jud. Teleorman

(între paranteze sunt înscrişi anii primei menţiuni documentare)

I. Municipii

  1. ALEXANDRIA (1834)
  2. ROŞIORI DE VEDE (1385)
  3. TURNU MĂGURELE (sec. 6)
II. Oraşe Satele care aparţin oraşului
VIDELE (1527)1. Coşoaia
ZIMNICEA (sec. 12)
III. Comune Satele componente
(primul sat este reşed. com.)
1. BALACI 1. Balaci
2. Burdeni
3. Tecuci
2. BĂBĂIŢA1. Băbăiţa
2. Merişani
3. BECIU 1. Beciu
2. Bârseştii de Jos
3. Smârdan
4. BEUCA1. Beuca (1654)
2. Plopi
5. BLEJEŞTI 1. Blejeşti
2. Baciu
3. Sericu
6. BOGDANA1. Bogdana
2. Broşteanca
3. Ulmeni
4. Urluiu
7. BOTOROAGA 1. Botoroaga
2. Călugăru (până la 20 mai
1996 s-a numit Stejaru)
3. Târnava
4. Tunari
5. Valea Cireşului
8. BRAGADIRU 1. Bragadiru
9. BRÂNCENI 1. Brânceni
10. BUJORENI1. Bujoreni
2. Dărvaş
3. Prunaru
11. BUJORU 1. Bujoru
12. BUZESCU 1. Buzescu
13. CĂLINEŞTI1. Călineşti
2. Antoneşti
3. Copăceanca (până la 20 mai
1996 s-a numit Izvoarele
4. Licuriciu
5. Mariţa
14. CĂLMĂŢUIU 1. Călmăţuiu
2. Bujoru
3. Caravaneţi
4. Nicolae Bălcescu (f. 1912)
15. CĂLMĂŢUIU DE SUS 1. Călmăţuiu de Sus
2. Băcăleşti
3. Ionaşcu
16. CERVENIA 1. Cervenia
17. CIOLĂNEŞTI 1. Ciolăneştii din Deal
2. Baldovineşti
3. Ciolăneştii din Vale
18. CIUPERCENI 1. Ciuperceni
2. Poiana
19. CONŢEŞTI 1. Conţeşti
20. COSMEŞTI1. Cosmeşti
2. Ciuperceni
21. CRÂNGENI1. Crângeni
2. Balta Sărată
3. Dorobanţu
4. Stejaru
22. CRÂNGU 1. Crângu
2. Secara
23. CREVENICU1. Crevenicu
2. Răduleşti
24. DIDEŞTI1. Dideşti
2. Însurăţei
3. Satu Nou
25. DOBROTEŞTI1. Dobroteşti
2. Merişani
26. DRACEA 1. Dracea
2. Florica
3. Zlata
27. DRĂCŞENEI1. Drăcşenei
2. Drăcşani
3. Odobeasca
4. Satul Vechi
28. DRĂGĂNEŞTI DE VEDE1. Drăgăneşti de Vede
2. Măgura cu Liliac
3. Văcăreşti
29. DRĂGĂNEŞTI-VLAŞCA1. Drăgăneşti-Vlaşca
2. Comoara
3. Văceni
30. FÂNTÂNELE 1. Fântânele (1588)
31. FRĂSINET1. Frăsinet (1600)
2. Clăniţa
32. FRUMOASA1. Frumoasa
2. Păuleasca
33. FURCULEŞTI1. Furculeşti
2. Moşteni
3. Spătărei
4. Voievoda
34. GĂLĂTENI 1. Gălăteni
2. Bâscoveni
3. Grădişteanca
35. GRATIA1. Gratia
2. Ciurari-Deal
3. Drăghineşti
36. ISLAZ 1. Islaz (1569)
2. Moldoveni
37. IZVOARELE 1. Izvoarele
38. LISA1. Lisa
2. Vânători
39. LIŢA1. Liţa (1865)
40. LUNCA 1. Lunca
2. Prundu
41. MAVRODIN 1. Mavrodin
42. MĂGURA 1. Măgura
2. Guruieni
43. MĂLDĂENI 1. Măldăeni
44. MÂRZĂNEŞTI 1. Mârzăneşti
2. Cernetu
3. Teleormanu
4. Valea Părului
45. MERENI 1. Merenii de Jos
2. Merenii de Sus
3. Ştefeni (1522)
46. MOŞTENI 1. Moşteni
47. NANOV1. Nanov (1570)
48. NĂSTURELU 1. Năsturelu (1843)
2. Zimnicele
49. NECŞEŞTI1. Necşeşti
2. Belciug
3. Gârdeşti
50. NENCIULEŞTI1. Nenciuleşti
2. Păru Rotund
51. OLTENI1. Olteni (1515)
2. Perii Broşteni
52. ORBEASCA1. Orbeasca de Jos
2. Lăceni
3. Orbeasca de Sus
53. PERETU1. Peretu
54. PIATRA1. Piatra (1533)
55. PIETROŞANI1. Pietroşani
56. PLOPII-SLĂVITEŞTI1. Plopii-Slăviteşti
2. Brâncoveanca (f. 1912)
3. Dudu
57. PLOSCA 1. Plosca
58. POENI1. Poeni
2. Banov
3. Brăteşti
4. Cătunu
5. Preajba
6. Ţăvârlău
7. Vătaşi
59. POROSCHIA1. Poroschia
2. Calomfireşti
60. PURANI 1. Purani
2. Puranii de Sus
61. PUTINEIU 1. Putineiu (sec. 18)
2. Băduleasa
3. Cârlomanu
62. RĂDOIEŞTI 1. Rădoieşti-Vale
2. Cetatea
3. Rădoieşti-Deal
63. RĂSMIREŞTI 1. Răsmireşti
2. Ludăneasca
64. SAELELE 1. Saelele
2. Pleaşov
65. SALCIA 1. Salcia
2. Băneasa
3. Tudor Vladimirescu
66. SĂCENI1. Săceni
2. Butculeşti
3. Ciurari
67. SÂRBENI1. Sârbenii de Jos
2. Sârbeni
3. Udeni
68. SCRIOAŞTEA 1. Scrioaştea
2. Brebina
3. Cucueţi
4. Viile
69. SCURTU MARE1. Scurtu Mare
2. Albeni
3. Drăceşti
4. Negrileşti
5. Scurtu-Slăveşti
6. Valea Poştei
70. SEACA1. Seaca
2. Năvodari
71. SEGARCEA-VALE1. Segarcea-Vale
2. Olteanca
3. Segarcea-Deal
72. SFINŢEŞTI1. Sfinţeşti (1741)
73. SILIŞTEA 1. Siliştea
2. Buteşti
3. Siliştea Mică
74. SILIŞTEA-GUMEŞTI1. Siliştea-Gumeşti*
75. SLOBOZIA MÂNDRA1. Slobozia Mândra
76. SMÂRDIOASA1. Smârdioasa
2. Şoimu
77. STEJARU1. Stejaru
2. Bratcovu
3. Gresia
4. Socetu
78. SUHAIA 1. Suhaia
79. ŞTOROBĂNEASA1. Ştorobăneasa
2. Beiu
80. TALPA 1. Talpa-Ogrăzile
2. Linia Costii
3. Rotăreşti
4. Talpa-Bâscoveni
5. Talpa Poştei
81. TĂTĂRĂŞTII DE JOS 1. Tătărăştii de Jos (1741)
2. Lada
3. Negreni (1488)
4. Negrenii de Sus
5. Negrenii-Osebiţi
6. Obârtu
7. Slăveşti (1510)
82. TĂTĂRĂŞTII DE SUS1. Tătărăştii de Sus (1538)
2. Dobreni
3. Udupu
83. TRAIAN 1. Traian (1880)
84. TRIVALEA-MOŞTENI 1. Trivalea-Moşteni
2. Brătăşani
3. Deparaţi (până la 15 ian.
2002 s-a numit Schela)
85. TROIANUL1. Troianul
2. Dulceni
3. Vatra
86. ŢIGĂNEŞTI 1. Ţigăneşti (1810)
87. UDA-CLOCOCIOV 1. Uda-Clocociov
2. Uda-Paciurea
88. VÂRTOAPE 1. Vârtoapele de Sus
2. Gărăgău
3. Vârtoapele de Jos
89. VEDEA 1. Vedea
2. Albeşti
3. Coşoteni
4. Dulceanca
5. Meri
90. VIIŞOARA 1. Viişoara (1538)
91. VITĂNEŞTI**1. Purani (1741)
2. Schitu Poienari
3. Siliştea
4. Vităneşti
92. ZÂMBREASCA 1. Zâmbreasca (1567)


* Între 1 ian. 1965 şi 17 febr. 1968 satul şi comuna Siliştea-Gumeşti s-au numit Siliştea, iar apoi, până la 20 mai 1996 s-au numit Siliştea Nouă.
** Până la 20 mai 1996, com. Vităneşti s-a numit Purani.