Comune (S)

Satele care intră în componenţa fiecărei comune sunt incluse, în ordine alfabetică, în tabelul “Localităţile componente” al fiecărui judeţ, în dreptul comunei de care aparţin.

SACOŞU TURCESC, com. în jud. Timiş, alcătuită din 7 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Bârzavei cu Câmpia Timişului, pe stg. râului Timiş şi pe râul Pogăniş; 3 071 loc. (1 ian. 2011): 1 478 de sex masc. şi 1 593 fem. Haltă de c.f. (în satul Uliuc). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ etc. Satul Sacoşu Turcesc apare menţionat documentar, prima oară, în 1321, cu numele Zekes, apoi  în 1723, cu denumirea Sakosch, iar în 1828, cu toponimul Türkisch Sakosch sau Török Szákos. Pe terit. satelor Berini şi Otveşti există o zonă (70 ha) în care creşte laleaua pestriţă (Fritilaria meleagris), declarată plantă ocrotită. Agroturism.

SACU, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 3 sate, situată pe cursul superior al râului Timiş, la poalele de V ale M-ţilor Poiana Ruscăi şi cele de NE ale Dealurilor Pogănişului; 1 612 loc. (1 ian. 2011): 813 de sex masc. şi 799 fem. Haltă de c.f. (în satul Sacu). Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Sacu, menţionat documentar, prima oară, în 1262, apoi în 1315, 1548 etc., se află un parc dendrologic. Aici are loc anual Festivalul naţional al corurilor de copii (din 1988).

SADOVA, com. în jud. Dolj, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Sud a Câmpiei Romanaţi, pe stânga văii râului Jiu şi pe cursul superior al râului Jieţ; 8 541 loc. (1 ian. 2011): 4 308 de sex masc. şi 4 233 fem. Centru viticol şi de vinificaţie. Creşterea ovinelor. Muzeu de istorie şi etnografie. În satul Sadova se află ruinele bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1790) şi mănăstirea Sadova (de călugări), ctitorie din anul 1520 a boierilor Craioveşti (menţionată documentar la 20 august 1530), cu biserica având hramul „Sfântul Nicolae” construită în perioada septembrie 1632 – 25 august 1633, pe locul vechii biserici din lemn, prin grija domnului Ţării Româneşti, Matei Basarab. Biserica, renovată în 1792, 1903–1905 şi 1996-1997, păstrează fragmente de picturi murale originare, afectate de unele intervenţii din 1852 şi 1903 şi restaurate în anul 2009. Mănăstirea a fost desfiinţată de autorităţile comuniste prin decretul 410 din 28 octombrie 1959, călugăriţele alungate, iar biserica devenind biserică de mir. Mănăstirea a fost reînfiinţată în anul 1992 cu o obşte de călugăriţe, iar în 1994 a redevenit mănăstire de călugări (→ şi mănăstirea Sadova, Capitolul Mănăstiri, litera S). În satul Piscu Sadovei există o biserică cu dublu hram –„Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Sfântul Nicolae”, zidită în 1844.

SADOVA, com. în jud. Suceava, formată dintr-un sat, situată în depresiunea omonimă, la poalele de SV ale Obcinei Feredeu, pe râul Sadova, la confl. cu Bistriţa; 2 456 loc. (1 ian. 2011): 1 239 de sex masc. şi 1 217 fem. Staţie de c.f. Expl. şi prelucr. lemnului (cherestea). Prelucr. laptelui. Creşterea bovinelor. Culturi de cartofi ş.a. Centru de dogărit, de confecţionare a cojoacelor, bundiţelor şi chimirelor şi de realizare a cusăturilor şi ţesăturilor populare.

SADU, com. în jud. Sibiu, formată dintrun sat, situată în partea de Sud Sud-Vest a Depr. Sibiu, la poalele de Est ale M-ţilor Cindrel şi cele de Nord Est ale M-ţilor Lotrului, pe cursul râului Sadu; 2 446 loc. (1 ian. 2011): 1 198 de sex masc. şi 1 248 fem. În arealul zonei montane a comunei Sadu, pe râul Negovanu, a fost dată în folosinţă prima centrală hidroelectrică din România (Hidrocentrala Sadu I), inaugurată la 16 dec. 1896, aflată încă în funcţiune, iar comuna Sadu a fost prima comună din ţară în care s-a introdus iluminatul electric (în 1897). Hidrocentrala Sadu II (1,5 MW) a fost construită în anii 1896-1905 (lacul de acumulare are 4 ha şi un volum de 700 000 m³), iar Hidrocentrala Sadu V, a fost construită în anii 1959-1963 şi are o putere instalată, totală, de 15,4 MW (două turbine a câte 7,7 MW fiecare; → şi lacul Negovanu). Producţie de cherestea. Păstrăvărie. În satul Sadu, menţionat documentar, prima oară, în 1335, se află bisericile „Adormirea Maicii Domnului” (1757) şi „Sfânta Treime” (1996-2009).

SAELELE, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Boian, pe râul Sâi; 2 856 loc. (1 ian. 2011): 1 433 de sex masc. şi 1 423 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Com. S. a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satelor Pleaşov şi Saelele din com. Lunca, jud. Teleorman.

SAGNA, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 3 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe stg. râului Siret, la marginea de V a Pod. Central Moldovenesc; 5 086 loc. (1 ian. 2011): 2 558 de sex masc. şi 2 528 fem. Staţie (în satul Sagna) şi haltă de cale ferată (în satul Vulpăşeşti) pe linia Iaşi – Ciurea – Picioru Lupului – Rebricea – Rateşu Cuzei – Buhăieşti – Dagâţa – Sagna – Vulpăşeşti – Roman, inauguratã la 1 mai 1892. Producţie de cărămizi. Topitorie de cânepă. Centru de ceramică populară neagră (în satul Vulpăşeşti). În satul Sagna, menţionat documentar, prima oară, la 3 sept. 1428, iar apoi la 8 mart. 1674, se află o biserică din lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae” (1512, tencuită în 1909), declarată monument istoric, iar în satul Luţca există o biserică din bârne, cu hramul „Sfinţii Voievozi” (c. 1709, reconstruită în 1910). Până la 7 mai 2004, com. S. a avut în componenţă satul Gâdinţi care la acea dată a devenit comună.

SALCIA, com. în jud. Mehedinţi, formată dintr-un sat, situată în partea de SE a Câmpiei Blahniţei, pe stg. Dunării, la confl. cu Drincea, la graniţa cu Bulgaria; 2 976 loc. (1 ian. 2011): 1 495 de sex masc. şi 1 481 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. Creşterea porcinelor, bovinelor ş.a. Pescuit. În luna iul. are loc anual manifestarea etnofolclorică „Sărbătoarea grâului”.

SALCIA, com. în jud. Prahova, formată dintr-un sat, situată în partea de V a Subcarpaţilor Buzăului, pe pârâul Salcia; 1 117 loc. (1 ian. 2011): 591 de sex masc. şi 526 fem. Biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (sfinţită la 6 dec. 1867).

SALCIA, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 3 sate, situată în partea de NV a Câmpiei Boian, pe râul Călmăţui; 2 895 loc. (1 ian. 2011): 1 386 de sex masc. şi 1 509 fem. Staţie de c.f. (în satul Salcia), inaugurată la 12 sept. 1887. Moară de cereale (sf. sec. 19), în satul Băneasa. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume etc. Viticultură. Fermă de creştere a porcinelor. Pe terit. satului Băneasa au fost descoperite (1943) urmele a două castre romane (sec. 2), fortificate cu val de pământ cu palisadă şi dublat de un şanţ adânc de 2,50 m, situate pe linia de fortificaţii numită Valul lui Traian. Tot la Băneasa au fost identificate vestigiile unei aşezări civile în care s-au găsit vase ceramice romane. În satul Salcia se află casa natală a scriitorului Zaharia Stancu, iar în satul Băneasa, conacul „Lucian Bildirescu” (1850).

SALCIA TUDOR, com. în jud. Brăila, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Siretului Inferior, pe stg. râului Buzău; 2 698 loc. (1 ian. 2011): 1 354 de sex masc. şi 1 344 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floareasoarelui, cartofi, legume etc. Creşterea ovinelor, bovinelor, porcinelor. Morărit.

SALIGNY, com. în jud. Constanţa, alcătuită din 3 sate, situată în Pod. Carasu pe canalul Dunăre-Marea Neagră; 2 473 loc. (1 ian. 2011): 1 250 de sex masc. şi 1 223 fem. Staţie de c.f. (în satul Saligny), inaugurată la 4 oct. 1860. Fabrică de şuruburi, buloane, lanţuri, arcuri (în satul Saligny). Culturi de cereale. Creştererea ovinelor, bovinelor, porcinelor. În perimetrul satului Făclia au fost descoperite urmele unei aşezări getice datând din cea de-a doua Epocă a fierului (La Tène, sec. 5 î.Hr.-1 d.Hr.). În trecut, satul Saligny a purtat numele Azigia, Aziza şi Azizia. Com. S. a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satelor Făclia, Saligny şi Ştefan cel Mare din com. Mircea Vodă, jud. Constanţa.

SALVA, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, formată dintr-un sat, situată în zona Muscelelor Năsăudului, la confluenţa râului Sălăuţa cu râul Someşu Mare; 2 894 loc. (1 ian. 2011): 1 460 de sex masc. şi 1 434 fem. Nod feroviar, cu o staţie de cale ferată pe linia municipiul Bistriţa – oraşul Năsăud – Salva – Coşbuc – Telciu – Romuli – Dealu Ştefăniţei – Săcel – Vişeu de Sus – Vişeu de Jos – Petrova – Sighetu Marmaţiei. Segmentul de cale ferată dintre Salva şi Vişeu de Jos (judeţul Maramureş), în lungime de 61 km, a fost construit în anii 1948-1949 (inaugurat la 28 decembrie 1949), pe valea râului Sălăuţa, prin pasul Şetref, aflat la 817 m altitudine, scurtând drumul dintre provincia istorică Maramureş şi partea central-nordică a provinciei sitorice Transilvania. Acest segment de cale ferată trece peste 14 viaducte şi prin 5 tuneluri, dintre care cel mai lung (2 388 m) este acela dintre satele Dealu Ştefăniţei şi Săcel. În comuna Salva a existat un pod peste râul Someşu Mare, construit din lemn de stejar în anul 1776, reparat în anul 1949 şi scos din uz în anul 1976. Produse textile şi de artizanat. Mase plastice. Pomicultură (meri, pruni). Aşezarea apare menţionată documentar, prima oară, în 1440, cu numele Zalva, ca sat românesc care aparţinea districtului Rodna. În documentele anului 1519 este consemnat faptul că localitatea era condusă de cneazul Toma. Până la 3 mart. 2005, comuna Salva a avut în componenţă satul Runcu Salvei care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

SAMARINEŞTI, com. în jud. Gorj, alcătuită din 9 sate, situată în zona Dealurilor Jiului, pe stg. văii Motrului; 1 862 loc. (1 ian. 2011): 980 de sex masc. şi 882 fem. Haltă de c.f. (în satul Samarineşti). Expl. de cărbuni. În satul Boca se află biserica din lemn cu hramul „Buna Vestire” (ante 1815), în satul Larga există biserica din zid cu hramul „Sfântul Ilie” (1826), iar în satul Valea Poienii, ruinele bisericii „Sfântul Gheorghe” (1823).

SANISLĂU, com. în jud. Satu Mare, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Carei, la graniţa cu Ungaria; 3 604 loc. (1 ian. 2011): 1 723 de sex masc. şi 1 881 fem. Staţie de c.f. (în satul Sanislău). Viticultură. Pomicultură. Complex avicol. În satul Sanislău, menţionat documentar, prima oară, în 1306, a fost descoperită o necropolă feudală timpurie (sec. 10–12) cu morminte de cnezi români. În arealul com. S. se află o rezervaţie naturală („Mlaştina Vermeş”, 10 ha), reprezentată printr-un sector de câmpie nisipoasă, cu porţiuni depresionare, cu exces de umiditate, cuprinse între şiruri de dune, cu vegetaţie şi faună caracteristice. Se remarcă îndeosebi trifoiştea (Menyanthes trifoliata), iar în faună, broasca de mlaştină (Rana arvalis). Important loc de popas pentru păsările de apă, migratoare. În satul Marna Nouă se află o plantaţie de platani ocrotită de lege. Până la 7 mai 2004, com. S. a avut în componenţă satele Berea, Ciumeşti şi Viişoarea, care la acea dată au format com. Ciumeşti, jud. Satu Mare.

SANTA MARE, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 8 sate, situată în partea de NE a Câmpiei Jijiei Inferioare, pe dr. râului Prut, la graniţa cu Republica Moldova; 3 069 loc. (1 ian. 2011): 1 539 de sex masc. şi 1 530 fem. Satul Santa Mare a fost întemeiat în 1880 pe moşia satului Durneşti. În satul Rânghileşti se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (ctitorie din 1842 a familiei Sturdza), iar în satul Durneşti există biserica „Sfinţii Voievozi” (1863).

SANTĂU, com. în jud. Satu Mare, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Tăşnadului; 2 525 loc. (1 ian. 2011): 1 215 de sex masc. şi 1 310 fem. Staţie de c.f. (în satul Santău). Culturi de cereale. Creşterea bovinelor. Satul Santău apare menţionat documentar, prima oară, în 1213, iar satele Chereuşa şi Sudurău în 1215.

SARAIU, com. în jud. Constanţa, alcătuită din 3 sate, situată în partea de NV a Pod. Casimcea, pe râul Topolog; 1 326 loc. (1 ian. 2011): 672 de sex masc. şi 654 fem. Nod rutier. Preparate din lapte. Culturi de cereale, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Creşterea ovinelor, bovinelor, porcinelor. Satu Saraiu a fost înfiinţat în 1877. Pe terit. satului Dulgheru au fost descoperite urmele unei aşezări rurale romane (vicus), în care s-a găsit o stelă funerară de tip dunărean, cu chenar de iederă, aparţinând unui locuitor trac (Attas Possei).

SARASĂU, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situată în partea de NV a Depr. Maramureş, pe stg. râului Tisa, la graniţa cu Ucraina; 2 577 loc. (1 ian. 2011): 1 280 de sex masc. şi 1 297 fem. Haltă de c.f. Prelucr. lemnului. Pomicultură (meri, pruni, peri). Pe terit. com. S. a fost descoperit (ante 1865) un tezaur din aur, alcătuit din 15 spirale plate, două inele şi mai multe mărgele, datând de la începutul Epocii fierului. În satul Sarasău, menţionat prima oară, în 1345, într-o diplomă regală, se află o biserică ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1640), declarată monument istoric, şi casa „Mihály” (sec. 18).

SARAVALE, com. în jud. Timiş, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Mureşului, pe stg. văii Mureşului; 2 642 loc. (1 ian. 2011): 1 328 de sex masc. şi 1 314 fem. Haltă de c.f. Prelucr. lemnului. Culturi de cereale, floarea-soarelui, legume ş.a. Satul Saravale, atestat documentar în 1333, a fost un important centru de cojocărit artistic din sec. 18 şi până prin primele decenii ale sec. 20. Com. S. a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satului Saravale din com. Sânpetru Mare, jud. Timiş.

SARICHIOI, com. în jud. Tulcea, alcătuită din 5 sate, situată în partea de E-NE a Pod. Babadag, pe ţărmul de NV al lacului Razim şi pe cel de E al lacului Babadag; 6 864 loc. (1 ian. 2011): 3 497 de sex masc. şi 3 367 fem. Staţie de cale ferată (în satul Zebil), pe linia Medgidia – Nicolae Bãlcescu – Târguşor – Cogealac – Istria – Mihai Viteazu – Ceamurlia de Jos – Babadag – Zebil – Mihail Kogãlniceanu – Cataloi – Tulcea, construitã, în etape, în perioada 1912-1935. Expl. de calcar (în satul Zebil). Cherhana. Pepinieră piscicolă (în satul Sabangia). Casă ţărănească veche, amenajată ca muzeu (în satul Enisala). Pe terit. satului Enisala au fost descoperite resturile unui mamut, precum şi topoare din piatră şlefuită şi fragmente de vase ceramice ornamentate, specifice culturii Babadag (sec. 10–9 î.Hr.). Tot aici au fost identificate urme de locuire din perioada hallstattiană (o fibulă din bronz cu două bucle distanţate, un picior în formă de clepsidră), precum şi o necropolă de incineraţie geto-dacică (400 de morminte) din sec. 4–3 î.Hr., cu inventar alcătuit din numeroase vase getice din lut, lucrate cu mâna, decorate cu brâuri alveolare, vase cenuşii lucrate la roată (străchini, castroane, căni ş.a.), vase greceşti de import (amfore, boluri, cupe etc.), fibule din bronz de tip tracic, săgeţi de tip scitic, cuţite din fier, brăţări, inele, oglinzi, ace de păr, toate din bronz, mărgele din sticlă şi lut etc. La Enisala a mai fost scoasă la iveală (1966– 1981) o necropolă autohtonă datând din Epoca romană (sf. sec. 1–sec. 2), alcătuită din 158 de morminte, în majoritate (143) de incineraţie, în care s-au găsit vase mici de ofrandă de tip roman sau geto-dac, fibule din bronz, cercei, mărgele din sticlă, coliere din sârmă de argint etc. În partea de NV a satului Enisala, menţionat documentar în 1330 cu numele Fenikah, în punctul „Peştera”, au fost identificate urmele unei aşezări romano-bizantine şi resturile unei fortăreţe romano-bizantine, extinsă pe 2 ha, construită din blocuri mici de calcar (sec. 4–6), refăcută de genovezi în sec. 13–14. Fortăreaţa a fost cucerită de turci în 1388–1389, după care a intrat în stăpânirea Ţării Româneşti, recucerită de turci în 1416–1417 şi apoi abandonată de aceştia la sf. sec. 15. În sec. 19 şi începutul sec. 20, în satul Enisala au funcţionat multe mori de vânt, un exemplar din acestea aflându-se azi în cadrul Muzeului Satului din Bucureşti. În satul Zebil se află biserica „Sfântul Dumitru” (1874), iar în satul Sarichioi, o biserică din anul 1883.

SARMIZEGETUSA, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 5 sate, situată în SV Depr. Haţeg, la poalele de NE ale M-ţilor Ţarcu şi cele de SE ale M-ţilor Poiana Ruscăi, pe cursul superior al râului Breazova, în zona pasului Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m alt.) prin care se asigură legăturile rutieră şi feroviară cu Banatul; 1 242 loc. (1 ian. 2011): 616 de sex masc. şi 626 fem. Staţie de c.f. (în satul Sarmizegetusa). Expl. de marmură (în satul Zeicani). Centru pomicol (meri, peri, pruni). Muzeu de arheologie, cuprinzând monede, monumente epigrafice şi sculpturale, mozaicuri, arme, obiecte din argint şi bronz, ceramică etc. Bibliotecă publică. Trei cămine culturale. Pe terit. satului Sarmizegetusa au fost descoperite (1881–1893, 1924–1936, 1948, 1973) vestigiile oraşului roman, cu rang de colonie, Colonia Dacica, întemeiat în anii 108– 110 de către Decimus Terentius Scaurianus (primul ei guvernator), în numele împăratului Traian, pe locul unde existase tabăra Legiunii a V-a Macedonica, imediat după victoria armatelor romane asupra dacilor şi constituirea prov. romane Dacia. Colonizat ulterior cu veterani romani (deductio veteranorum) care participaseră la războaiele de cucerire a Daciei, oraşul a devenit capitala prov. romane Dacia (aici se aflau sediul guvernatorului provinciei şi ale organelor ad-tiv, fiscal, militar, economic şi religios), luând, în timpul împăratului Hadrian (117–138), numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, căruia i se va adăuga în perioada 222–235 epitetul de metropolis. Oraşul a cunoscut o intensă şi permanentă dezvoltare urbană, fiind pr. centru politic, economic, militar, religios şi ad-tiv al Daciei şi sediul pentru „Concilium provinciarum Daciarum trium” (Adunare provincială reprezentativă, creată o dată cu instituirea guvernării unice a celor trei Dacii în timpul lui Alexander Severus în 222–235). Ruinele oraşului roman se extind pe c. 1 500 m lungime şi 1 000 m lăţime, apreciindu-se că în arealul lui locuiau c. 20 000 de oameni. Iniţial, oraşul a avut o formă de patrulater (600 x 540 m), înconjurat de un puternic zid de incintă, înalt de c. 5 m, ce închidea o supr. de c. 33 ha, străjuit de turnuri circulare la colţuri. La capătul celor două străzi pr. ale oraşului se aflau porţile. În centrul oraşului, în jurul unei pieţe pavate cu lespezi de calcar, existau Palatul Augustaliilor, Forul, clădiri ad-tive şi locuinţe particulare, iar în afara zidului de incintă au fost identificate edificiul termal, vestigiile unor villae suburbane şi ale amfiteatrului roman. Aflat la 125 m spre N de incinta oraşului, amfiteatrul roman avea o formă elipsoidală, cu axele în lungime de 88 şi respectiv, 99 m, cu 12 porţi de acces la tribune şi cu o arenă de 66 x 47 m. În afara zidurilor oraşului existau cuptoare de ars cărămida şi necropola aşezării, în cadrul căreia a fost identificat mausoleul Aureliilor (un tumul cu soclu din piatră, stelă şi altar pentru sacrificii funerare şi cu un cavou din zidărie de cărămidă). La Sarmizegetusa au fost descoperite un mare număr de morminte şi cele mai numeroase inscripţii din Dacia, cu referiri la monumente, temple, administraţia oraşului etc. Printre cele mai interesante descoperiri se numără: statuile votive ale lui Iupiter şi Higeea, reliefuri ale Cavalerului trac, ale Dianei, ale cavalerilor danubieni ş.a., capul unei statui din bronz reprezentând pe împăratul Traian, busturi ale lui Marte, Minerva ş.a., numeroase medalioane, fibule, ceramică, sticlărie etc. Vestigiile descoperite confirmă faptul că aşezarea a continuat să existe şi după abandonarea prov. Dacia de către romani (în perioada 271-275) până în cursul sec. 4. După anul 2001, la Sarmizegetusa au fost descoperite (de către persoane neautorizate) mai multe brăţări din aur, de dimensiuni mari, şi numeroase monede din argint pe care le-au vândut unor colecţionari din Elveţia, Franţa, S.U.A. Brăţările, realizate din bare de aur, având formă de spirală, cu greutatea între 600 şi 1 200 g fiecare, au fost recuperate de statul român, prin răscumpărare, până în anul 2011. Cele 13 brăţări recuperate sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. În luna iun. 2013 a fost descoperită o matriţă din bronz, cu o greutate de c. 8,4 kg, datând din sec. 1 î.Hr., în care se realizau bijuterii din aur şi argint. Matriţa are o formă hexagonală, cu opt feţe, pe laturile căreia sunt încrustate sculpturi ale unor animale mitologice, cum sunt grifonul-vultur, grifonul-lup, grifonul-leu, elefantul ş.a. Cu ajutorul acestei matriţe se confecţionau medalioane, bijuterii, falere, aplici ş.a. Pe această matriţă sunt încrustate scene de luptă între animale fabuloase (grifoni) şi animale reale (lei, tigrii, rinoceri, leoparzi, urşi, mistreţi, tauri, câini, ţapi ş.a.). Matriţa se află expusă la Muzeul Civilizaţiei dacice din Deva.

SASCA MONTANĂ, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 5 sate, situată la poalele de SV ale M-ţilor Anina şi cele de NE ale M-ţilor Locvei, în zona de contact cu Dealurile Oraviţei, pe râul Nera, în aval de sălbaticele chei ale acesteia; 1 548 loc. (1 ian. 2011): 710 de sex masc. şi 838 fem. Expl. de sulfuri metalice (cupru). Prelucr. lemnului. Pomicultură (meri, pruni, peri). Centru de ceramică populară. Muzeul etnografic “Victor Tăutu”. În satul Sasca Montană, menţionat documentar în 1803, se află biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1777, pictată în 1851 şi restaurată în 1862) şi biserica romano-catolică “Sfântul Francisc de Assisi”, datând din anul 1751, iar în satul Slatina-Nera există biserica „Adormirea Maicii Domnului” (sec. 18, cu unele transformări din 1771 şi pictată în 1874). În arealul com. Sasca Montană se află mănăstirea Nera (de maici), situată la poalele M-ţilor Locvei, pe un platou înconjurat de pădure, pe stânga râului Nera. În perimetrul com. Sasca Montană se află rezervaţia Cheile Nerei– Beuşniţa (→ râul Nera), lacul Ochiul Beiului ( → Ochiul Beiului) şi cascada Şuşara. Agroturism.

SASCHIZ, com. în jud. Mureş, alcătuită din 3 sate, situată la poalele unor dealuri împădurite din SE Pod. Târnavelor, la confl. pârâului Saschiz cu pârâul Flosa; 2 079 loc. (1 ian. 2011): 1 024 de sex masc. şi 1 055 fem. Expl. forestiere. Culturi de cereale, cartofi, hamei ş.a. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Centru de ceramică populară de culoare albastru-cobalt, realizată prin tehnica sgraffito (din 1702), abandonată la un moment dat şi reluată în anul 2015, de ţesături şi cusături populare. Fanfară cu vechi tradiţii (c. 400 de ani). Satul Saschiz apare menţionat documentar, prima oară, în perioada 1308–1310 (după alte surse, în 1305), iar în 1419 figura ca oraş cu mai multe bresle (cizmari, tâmplari, zugravi ş.a.), cu spital, şcoli, baie comunală, judecătorie etc. La 12 mai 1678, oraşul Saschiz a intrat sub administraţia Sighişoarei printr-o hotărâre a Dietei Transilvaniei. Pe dealul care domină satul Saschiz se află ruinele unei cetăţi ţărăneşti de refugiu (1343–1393), cu ziduri din piatră (înalte de 7–9 m) şi turnuri de apărare de formă pătrată, care reflectă o bună organizare a obştii (turnurile şcolii, pulberăriei, preotului, principelui, paznicului ş.a.). În centrul satului Saschiz există o biserică fortificată (1493–1525), în stil gotic, cu 22 de contraforturi, cu unele modificări din 1677, străjuită de un turn ridicat în 1832. Atât turnul cât şi biserica au fost afectate de cutremurele din 1977, 1986 şi 1990. În 1999, biserica a fost declarată monument UNESCO. Satul Saschiz a fost afectat de un incendiu devastator în apr. 1714. Agroturism. În satul Cloaşterf, atestat documentar în 1267, se află o puternică cetate ţărănească (1521–1524) cu o biserică de incintă în stil gotic târziu, cu mobilier cu intarsii (1532) şi mobilier baroc din sec. 18.

SASCUT, com. în jud. Bacău, alcătuită din 7 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe dreapta vaii râului Siret, pe ţărmul de Vest al lacului de acumulare Bereşti, la poalele de Sud Est ale Culmii Pietricica, pe pâraiele Conţeşti şi Valea Pănceşti; 10 116 loc. (1 ian. 2011): 5 032 de sex masc. şi 5 084 fem. Staţie de c.f. (în satul Sascut), inaugurată la 13 sept. 1872. Nod rutier. Hidrocentrală (43,5 MW), în satul Bereşti, intrată în funcţiune în 1986, ale cărei turbine sunt puse în mişcare de apele lacului de acumulare Bereşti (volum: 120,40 milioane m³ → lacul Bereşti). Producţie de mobilă, cuie, de confecţii metalice, de zahăr (1875–1998), de brânzeturi şi de produse zaharoase (în satul Sascut). Creşterea bovinelor şi porcinelor. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Centru viticol şi de vinificaţie. Staţie de îmbuteliere a apei plate. Satul Sascut este atestat documentar la 11 apr. 1639, iar satul Pănceşti este menţionat documentar, prima oară, în 1546. Până la 17 febr. 1968, com. S. s-a numit Sascut-Târg. Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (ante 1809), „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (zidită în anii 1838–1841, pe locul uneia ce data dinainte de 1774, şi reparată în 1896) şi „Sfântul Pantelimon” (1859), în satele Sascut, Conţeşti şi Bereşti. În satul Schineni se află bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1817, reparată în 1924) şi „Sfântul Vasile” (1843, reparată în 1924), iar în satul Sascut, conacul „Elias” (sec. 19).

SATCHINEZ, com. în jud. Timiş, alcătuită din 3 sate, situată în partea de SV a Câmpiei Vingăi, în zona de confl. a râului Sicsa cu râul Apa Mare; 4 827 loc. (1 ian. 2011): 2 380 de sex masc. şi 2 447 fem. Staţie (în satul Satchinez) şi halte de c.f. (în satele Bărăteaz şi Hodoni). Expl. de petrol (din 1965). Morărit; produse de panificaţie. Obiecte de răchită împletită (mese, scaune, coşuri, ghivece ş.a.). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ etc. Vestigii neolitice, din Epoca bronzului, din perioada romană (9 monede romane de bronz şi 2 de argint) şi din sec. 15, descoperite în 1979. Satul Satchinez apare menţionat documentar, prima oară, în 1230, iar satele Bărăteaz şi Hodoni în 1411 şi, respectiv, 1480. Conform legendei, satul Satchinez este locul natal al lui Pavel Chinezu (?-1494), comite al Timişoarei (1478–1494) şi biruitor în luptele cu turcii la Câmpu Pâinii (1479), de la care derivă numele actual al localităţii. Conac (sf. sec. 18), în satul Hodoni, declarat monument istoric. În satul Bărăteaz există o biserică ortodoxă (Biserica din Deal) construită după anul 1600 de un grec bogat din Timişoara şi o altă biserică zidită în stilul barocului vienez în anii 1822–1832. În arealul com. S. se află un complex de lacuri şi mlaştini (cu o supr. de c. 1 200 ha), declarată rezervaţie botanică şi ornitologică în anul 1942), în cadrul căruia vegetează numeroase specii de plante acvatice şi palustre (de mlaştină), printre care Lemna minor, Trapa natans, Glyceria aquatica ş.a. În perimetrul acestei zone există şi renumita rezervaţie ornitologică de la Satchinez, care ocroteşte acvifauna formată din c. 25% din speciile păsărilor de apă din România, din care 40 de specii cuibăresc aici şi multe poposesc în timpul migraţiilor. În această zonă, supranumită „Delta Banatului”, şi-au găsit refugiul numeroase specii rare de păsări, ca egreta mică (Egretta garzetta), cârsteiul de baltă (Rallus aquaticus), stârcul roşu (Ardea purpurea), stârcul galben (Ardeola ralloides), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax), ţigănuşul (Plegadis falcinellus), alături de care se mai întâlnesc barza albă (Ciconia ciconia), eretele de stuf (Circus aerniginosus) ş.a.

SATULUNG, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 7 sate, situată în Depr. Baia Mare, pe râul Bârsău; 5 879 loc. (1 ian. 2011): 2 898 de sex masc. şi 2 981 fem. Haltă de c.f. (în satul Fersig). Nod rutier. Creşterea bovinelor. Pe terit. satului Satulung a fost descoperit un idol antropomorf din lut, cu elemente incizate pe ambele feţe. În satul Satulung, menţionat documentar, prima oară, în 1566, se află castelul „Teleki” (1740–1780), cu anexe şi parc, iar în satul Pribileşti, atestat documentar în 1405, există castelul „Teleki Géza”(sec. 17, restaurat în 1897, azi în ruină).

SĂBĂOANI, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 2 sate, situată pe terasele înalte care alcătuiesc interfluviul dintre râurile Siret şi Moldova; 11 275 loc. (1 ian. 2011): 5 625 de sex masc. şi 5 650 fem. Staţie de c.f. (în satul Săbăoani). Nod rutier. Reparaţii de maşini agricole. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, sfeclă de zahăr, legume ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi păsărilor. Muzeu etnografic. Pe terit. satului Săbăoani au fost descoperite vestigiile unei aşezări omeneşti, datând de la sf. Epocii bronzului şi începutul Epocii fierului, în care s-a găsit ceramică cu caneluri, precum şi urmele a încă trei aşezări suprapuse: una din sec. 2–3, aparţinând dacilor liberi, din care au fost recuperate unelte din fier, ceramică, ustensile din teracotă, piese de harnaşament din bronz placat cu argint ş.a., o altă aşezare din sec. 6–7 (ceramică lucrată cu mâna) şi o alta din sec. 14–15. În satul Săbăoani, menţionat documentar, prima oară, în 1599 şi într-un act din 12 mai 1606 emis de Ieremia Movilă, se află o biserică romano-catolică cu hramul „Sfântul Mihail”, de mari dimensiuni (53,70 m lungime, 22,70 m lăţime şi un turn de 45 m înălţime), construită în anii 1894–1902, prin grija preotului Cajetan Liverotti, pe locul unei vechi biserici din lemn atestată documentar la 2 aug. 1741. Biserica a fost pictată la interior în anii 1978–1979 şi posedă o orgă cu 26 de registre şi două claviaturi. Tot în satul Săbăoani a fost construită biserica romano-catolică, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, în anii 2001–2002.

SĂBĂRENI, com. în jud. Giurgiu, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Vlăsiei, la 12 km NV de municipiul Bucureşti; 2 594 loc. (1 ian. 2011): 1 271 de sex masc. şi 1 323 fem. Fabrică de mezeluri. Culturi de cereale, legume, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui ş.a. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 a făcut parte din jud. Ilfov ca sat component al com. Joiţa. Com. Săbăreni a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satului Săbăreni din com. Joiţa, jud. Giurgiu.

SĂCĂDAT, com. în jud. Bihor, alcătuită din 3 sate, situată în Culoarul OradeaVad-Borod, la poalele de N ale Dealurilor Pădurii Craiului, pe stg. Văii Crişului Repede şi pe râul Chigic; 1 802 loc. (1 ian. 2011): 869 de sex masc. şi 933 fem. Staţie (în satul Săcădat) şi haltă de c.f. (în satul Săbolciu). Prelucr. lemnului (mobilier) şi a laptelui. Producţie de băuturi răcoritoare. Creşterea bovinelor. Satele Săcădat şi Săbolciu apar menţionate documentar, prima oară, în 1256, iar Borşa în 1249. În satul Borşa se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1692, cu picturi din 1807, în altar, şi din 1837 pe pereţii interiori).

SĂCĂLAZ, com. în jud. Timiş, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Timişului, pe râul Bega Veche; 7 528 loc. (1 ian. 2011): 3 704 de sex masc. şi 3 824 fem. Staţii de c.f. (în satele Săcălaz şi Beregsău Mare). Staţie de preparare a asfaltului. Preparate din carne; panificaţie; încălţăminte. Morărit. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. Creşterea porcinelor. Satul Beregsău Mic apare menţionat documentar, prima oară, în 1317, iar Săcălaz la 29 dec. 1392. În satul Beregsău Mare, atestat documentar în 1335, se află o biserică ortodoxă datând din 1793, cu picturi murale interioare din sec. 19, iar în satul Săcălaz o biserică romano-catolică (1714) şi o biserică ortodoxă cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” a cărui construcţie a început la 22 mai 2007. Satul Săcălaz a fost colonizat cu populaţie germană în perioadele 1718– 1737, 1744–1772 şi 1782–1787, iar satul Beregsău Mare cu populaţie sârbească.

SĂCĂLĂŞENI, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 3 sate, situată în partea de E a Depr. Baia Mare, în zona de confl. a râului Chechiş cu Lăpuşul; 2 566 loc. (1 ian. 2011): 1 286 de sex masc. şi 1 280 fem. Pomicultură (meri, pruni, peri). Creşterea bovinelor. În satul Săcălăşeni, atestat documentar în 1405, există o biserică din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1442, reconstruită în sec. 18), cu turn-clopotniţă pe pronaos, ornamentată cu decor sculptat şi cu picturi pe pereţii interiori datând din 1865, declarată monument istoric în anul 2000. Bisericile din lemn cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1720) şi „Sfânta Ana” (1794), în satele Culcea şi Coruia. Până la 7 apr. 2004, com. S. a avut în componenţă satele Cătălina, Coaş, Coltău şi Întrerâuri, care la acea dată s-au desprins din com. Săcălăşeni şi au format două comune de sine stătătoare, respectiv com. Coaş (alcătuită din satele Coaş şi Întrerâuri) şi com. Coltău (formată din satele Coltău şi Cătălina).

SĂCĂŞENI, com. în jud. Satu Mare, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Tăşnadului cu Dealurile Crasnei, pe cursul superior al râului Checheţ; 1 163 loc. (1 ian. 2011): 595 de sex masc. şi 568 fem. Haltă de c.f. (în satul Săcăşeni). Nod rutier. Prelucr. lemnului. În satul Săcăşeni, menţionat documentar, prima oară, în 1240, se află o biserică reformată (1760).

SĂCEL, com. în jud. Harghita, alcătuită din 5 sate, situată în partea de E a Pod. Târnavelor; 1 288 loc. (1 ian. 2011): 647 de sex masc. şi 641 fem. Expl. de gaze naturale (în satul Săcel). Culturi de cereale, cartofi, plante de nutreţ ş.a. Satul Săcel apare menţionat documentar, prima oară, în 1453. În satul Şoimuşu Mic se află o biserică din sec. 13 (azi biserică reformată), cu unele refaceri din sec. 15, iar în satele Uilac şi Vidacut, câte o biserică ortodoxă din lemn datând din sec. 18 (strămutată în 1905 din satul Boiu în satul Uilac) şi, respectiv, din 1868 (construită pe locul uneia din 1798).

SĂCEL, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situată în partea de Sud Est a Depresiunii Maramureş, la poalele de Nord Vest ale M-ţilor Rodnei, pe cursul superior al râului Iza, în zona pasului Şetref; 3 501 loc. (1 ian. 2011): 1 783 de sex masc. şi 1 718 fem. Nod rutier. Staţie de cale ferată pe linia municipiul Bistriţa – oraşul Năsăud – Salva – Coşbuc – Telciu – Romuli – Dealu Ştefăniţei – Săcel – Vişeu de Sus – Vişeu de Jos – Petrova – Sighetu Marmaţiei. Segmentul de cale ferată dintre Salva şi Vişeu de Jos (judeţul Maramureş), în lungime de 61 km, a fost construit în anii 1948-1949 (inaugurat la 28 decembrie 1949), pe valea râului Sălăuţa, prin pasul Şetref, aflat la 817 m altitudine, scurtând drumul dintre Maramureş şi partea central-nordică a Transilvaniei. Acest segment de cale ferată trece peste 14 viaducte şi prin 5 tuneluri, dintre care cel mai lung (2 388 m) este acela dintre satele Dealu Ştefăniţei şi Săcel. Exploatari de gresii şi calcar. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Panificaţie. Dărăcit lâna. Produse de artizanat (măşti populare, sculpturi în lemn). Moară în conservare. Culturi de cartofi, plante furajere ş.a. Creşterea ovinelor şi bovinelor. Vechi centru de ceramică roşie, nesmălţuită, decorată cu linii negre, sinuoase (urcioare, oale, străchini, ulcele ş.a.). În satul Săcel, menţionat documentar, prima oară, în 1453, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1728) şi una din zid cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1910). În raza com. Săcel, pe povârnişul de Sud al M-telui Măgura, la 1 040 m alt., se află Izvorul Albastru al Izei, izvor carstic foarte abundent ce provine dintr-o captare subterană.

SĂCELE, com. în jud. Constanţa, alcătuită din 2 sate, situată în SE Pod. Istriei, pe malurile de SV ale lacurilor Nuntaşi şi Sinoie; 2 236 loc. (1 ian. 2011): 1 154 de sex masc. şi 1 082 fem. Satul Săcele a fost înfiinţat pe la mijlocul secolului 19 de către mocanii (oierii sau târlaşii) veniţi din Transilvania, respectiv din localitatea Săcele, jud. Braşov, care practicau transhumanţa în acele timpuri. Biserica „Sfântul Stelian” (2000-2011), în satul Săcele. În satul Săcele s-a născut (5 februarie 1965) fotbalistul Gheorghe (Gică) Hagi.

SĂCELU, com. în jud. Gorj, alcătuită din 5 sate, situată la poalele dealului omonim, la 340 m alt., în reg. de confl. a râului Turbaţi cu Blahniţa, la 32 km NE de municipiul Târgu Jiu; 1 638 loc. (1 ian. 2011): 814 de sex masc. şi 824 fem. Muzeu etnografic şi de istorie, amenajat într-o casă din sec. 18 care a aparţinut lui Vasile Moangă (prieten al lui Tudor Vladimirescu). Pomicultură. Centru de dogărit. Satul Săcelu este inclus în rândul staţiunilor balneoclimaterice de interes general, cu funcţionare permanentă, care posedă un climat de deal, sedativ, cu temp. medii anuale de c. 9°C (în iul. medii termice de 20°C, iar în ian. de –2°C) şi precipitaţii ce însumează c. 900 mm anual. Numeroase izv. cu ape minerale sulfuroase, clorurate, iodurate, bromurate, sodice, hipotone şi hipertone (cunoscute din anul 1840 şi analizate chimic în 1865), indicate în tratarea afecţiunilor reumatismale, a celor posttraumatice (stări după fracturi ale oaselor membrelor, ortopedic şi vindecate, după entorse şi luxaţii), neurologice periferice şi centrale, ginecologice, otorinolaringologice, a bolilor tubului digestiv (colon iritabil) şi hepatobiliare (dischinezie biliară) ş.a. Primele stabilimente balneare au fost construite în 1888. În arealul com. S. au fost descoperite vestigii neolitice şi din Epoca bronzului (topoare, fragmente de râşniţe, ceramice ş.a.), precum şi un tezaur monetar din Epoca romană, respectiv din perioada 150–70 î.Hr. Bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1748–1764) şi „Sfântul Nicolae” (1810) şi casa „Vasile Moangă” (sec. 18, monument arhitectonic în stil gorjan), în satul Săcelu. Punct fosilifer. Agroturism.

SĂCENI, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, la izv. râului Tinoasa; 1 278 loc. (1 ian. 2011): 645 de sex masc. şi 633 fem. Culturi de cereale, floareasoarelui, plante tehnice şi de nutreţ etc. Biserica ortodoxă cu dublu hram – „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Adormirea Maicii Domnului” (1843), în satul Butculeşti, declarată monument istoric.

SĂCUIEU, com. în jud. Cluj, alcătuită din 3 sate, situată la poalele de NE ale M-ţilor Vlădeasa şi cele de N ale Culmii Henţului, pe râul Henţ; 1 478 loc. (1 ian. 2011): 726 de sex masc. şi 752 fem. Centru de prelucr. artistică a lemnului (în satul Rogojel). Pârtii pentru practicarea sporturilor de iarnă (în satele Vişagu şi Rogojel). Satul Săcuieu apare menţionat documentar, prima oară, în 1461. În satul Rogojel se află o biserică ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 18), iar în satul Vişagu, o biserică din lemn datând din jurul anului 1800. Agroturism.

SĂGEATA, com. în jud. Buzău, alcătuită din 7 sate, situată în Câmpia Buzău-Călmăţui, pe râul Buzău; 5 001 loc. (1 ian. 2011): 2 518 de sex masc. şi 2 483 fem. Centru viticol. În satul Găvăneşti se află biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1844–1847).

SĂHĂTENI, com. în jud. Buzău, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Sărata cu glacisul şi Dealul Istriţei, pe râul Năianca; 3 474 loc. (1 ian. 2011): 1 705 de sex masc. şi 1 769 fem. Staţie de c.f. (în satul Săhăteni). Pomicultură (meri, pruni, peri). Centru viticol şi de  vinificaţie. Cramă. Satul Găgeni a fost întemeiat în 1830.

SĂLACEA, com. în jud. Bihor, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Sălacea-Roşiori, pe râul Ier; 3 075 loc. (1 ian. 2019): 1 469 de sex masc. şi 1 606 fem. Culturi de cereale, plante tehnice (in pentru fuior) şi de nutreţ, cartofi, legume etc. Vechi şi important centru viticol şi de vinificaţie. Creşterea porcinelor. Centru de împletituri din papură. Parc dendrologic cu castel aflat în ruină (în satul Otomani). Pod de piatră, datând din anul 1840, în satul Sălacea. În arealul satului Otomani au fost descoperite (1924–1928, 1958–1962) vestigiile unor aşezări din Epoca bronzului (2000–1200 î.Hr.), cu locuinţe de suprafaţă, în care s-a găsit ceramică abundentă (vase mari de provizii, străchini, ceşti cu gât cilindric înalt, fund îngust şi toartă supraînălţată ş.a.), decorată cu motive spiralate, arcade, ghirlande şi benzi incizate fin, caneluri dispuse radial, rozete cu mici împunsături etc. Tot aici, au fost recuperate câteva brăţări şi ace de păr din bronz, figurine cu decor incizat, un fragment de spadă şi au fost identificate urmele unui templu de tip megaron (edificiu dreptunghiular alcătuit dintr-o încăpere mare, patrulateră, în care se află vatra şi un pronaos cu două coloane în front) – de fapt, un sanctuar. Datorită caracterelor ei specifice şi a răspândirii mari (partea de Nord a Crişanei, Maramureşul, Câmpia Tisei, Slovacia de Est), această cultură materială din Epoca bronzului poartă numele de Cultura Otomani. În satul Sălacea, menţionat documentar, prima oară, în anul 1067, cu numele Zolos şi apoi în perioada 1163–1173, iar în anul 1374 apare consemnat ca oraş regal, se află biserica romano-catolică „Sfânta Maria” , în stil baroc, datând din anu 1792, pictată în 1879 de Mezei Lajos, renovată în 1980 (la exterior) şi 1985-1986 (la interior), iar în satul Otomani, atestat documentar în 1263, există conacul “Komaromi Gyorgy“, construit la sfârşitul sec. 17 şi începutul sec. 18, aflat în ruină în perioada 1990-2012, restaurat şi renovat între 3 sept 2012 şi 20 aug. 2013, în care azi se află un Centru de informaţii. Satul Sălacea este cunoscut şi cu numele “Satul celor 1 000 de pivniţe”, deoarece, în arealul său, separat de cele 970 de case locuite, există, pe câteva străduţe speciale, circa 1 000 de pivniţe, săpate în malul unui deal, aliniate unele lângă altele, asemenea caselor. Începuturile amenajarilor acestor pivniţe datează din anul 1803 (cea mai veche), continuate de-a lungul secolului 19 şi în prima parte a secolului 20, astfel încât, în prezent sunt mai multe pivniţe decât case de locuit. Interiorul acestor pivniţe au lungimi diferite, cuprinse între 15 şi 22 m (unele chiar mai mari), sunt căptuşite cu cărămidă, sub formă boltită, iar faţadele sunt îmbrăcate cu zidărie de cărămidă. Uşile de la intrarea în pivniţă sunt prevăzute cu grilaje din fier şi cu spaţii de ventilare, iar multe dintre clanţele uşilor sunt originare. În aceste pivniţe, localnicii păstrează, la o temperatură constantă (10-12ºC), în mod special, butoaiele şi damigenele cu vin şi răchie, precum şi alimentele şi unele obiecte de uz casnic. În perimetrul comunei Sălacea există o Rezervaţie naturală (complexul hidrologic Valea Rece).

SĂLARD, com. în jud. Bihor, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Barcăului, pe râul Barcău; 4 395 loc. (1 ian. 2011): 2 178 de sex masc. şi 2 217 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, sfeclă de zahăr, legume etc. Viticultură; pomicultură. Apicultură. Creşterea bovinelor. Produse de panificaţie (paste făinoase, pâine ş.a.); fructe şi legume congelate. În satul Sălard, menţionat documentar, prima oară, în perioada 1291–1294, se află o biserică din sec. 15 (azi biserică reformată), iar în satul Hodoş, atestat documentar în 1169, există o biserică din sec. 13 (azi biserică reformată), cu fragmente de picturi murale interioare din sec. 15 şi turn-clopotniţă din 1858.

SĂLAŞU DE SUS, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 11 sate, situată în partea de S a Depr. Haţeg, la poalele de N ale M-ţilor Retezat, pe Râu Alb; 2 427 loc. (1 ian. 2011): 1 183 de sex masc. şi 1 244 fem. Haltă de c.f. (în satul Ohaba de sub Piatră). Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. În satul Sălaşu de Sus, menţionat documentar, prima oară, în 1453, se află ruinele unei curţi fortificate (95 x 55 m) din sec. 15–17, reşed. unor cnezi români locali, biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril” (sec. 15–16, cu unele transformări din sec. 19) şi biserica „Nemeşilor” (sec. 18), toate declarate monumente istorice, iar în satul Mălăieşti există o cetate din sec. 14, cu donjon (restaurat in 2013-2014) si fragmente ale zidurilor de incintă (sec. 15), declarate monument istoric; bisericile „Înălţarea Domnului” (sec. 18, cu picturi din 1786 executate de Simion din Piteşti), „Pogorârea Duhului Sfânt” (sec. 15) şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (sec. 15), în satele Nucşoara, Paroş şi Sălaşu de Sus. În satul Râu Alb, atestat documentar în 1411, există o biserică reformată din sec. 15–16. În arealul com. S. de S. a fost descoperit un tezaur monetar alcătuit din 111 denari romani reprublicani. Satul Nucşoara constituie punctul de plecare spre cabana Pietrele din M-ţii Retezat. Agroturism. Rezervaţia „Fânaţele cu narcise” (20 ha) de la Nucşoara.

SĂLĂTRUCEL, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 4 sate, situată în Depr. Jiblea, la poalele de S ale masivului Cozia, pe râul Sălătrucel; 2 103 loc. (1 ian. 2011): 1 066 de sex masc. şi 1 037 fem. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci), viticultură, legumicultură. În satul Sălătrucel, atestat documentar la 17 apr. 1488, se află o biserică din lemn (1764) şi o biserică de zid construită în anii 1914–1924 pe locul uneia care data din 1808, iar în satul Şerbăneşti există o biserică zidită în anii 1870–1878.

SĂLĂTRUCU, com. în jud Argeş, alcătuită din 2 sate, situată în depresiunea omonimă, la poalele de S ale M-ţilor Făgăraş şi cele de NV ale masivului deluros Tămaşu (1 104 m alt.) din Muscelele Argeşului, pe cursul superior al râului Topolog; 2 248 loc. (1 ian. 2011): 1 138 de sex masc. şi 1 110 fem. Pomicultură (pruni, meri, peri). Prelucr. artistică a lemnului. În satul Văleni se află o mănăstire de maici care, iniţial, a avut o biserică din lemn cu hramul „Sfânta Treime”, construită în anii 1691–1692 prin osârdia călugărului Zosima, pustiită în timpul războiului ruso-turc din anii 1788– 1791. Pe locul ei s-a zidit (în anii 1883– 1884) o nouă biserică ce s-a prăbuşit la cutremurul din 9/10 nov. 1940. Biserica actuală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată în 1888, în apropierea celei din 1884, a suferit şi ea grave avarii la cutremurul din nov. 1940, dar a fost rezidită în perioda 1948-1955. Mănăstirea Văleni are şi o biserică-bolniţă cu hramul „Învierea lui Lazăr” (1887). În satul Sălătrucu se află biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (sec. 16, refăcută înainte de anul 1747).

SĂLĂŢIG, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 5 sate, situată la poalele Dealurilor Sălajului şi Asuajului, pe râul Sălaj; 2 925 loc. (1 ian. 2011): 1 461 de sex masc. şi 1 464 fem. În satul Deja a funcţionat până în 1511 un centru de ceramică roşie pentru uz curent. În satul Sălăţig, menţionat documentar, prima oară, în 1329, se află o biserică reformată (1753, renovată în 1809) şi biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1948), în satul Mineu, atestat documentar în 1335, există o biserică din anul 1514 (azi biserică reformată), cu unele transformări din sec. 18 şi o biserică ortodoxă din anul 1929, iar în satul Bulgari este o biserică sfinţită în 1998. Bisericile, din lemn cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1547, cu picturi de la începutul sec. 20), declarată monument istoric, şi „Sfinţii Voievozi” (1842), în satele Bulgari şi Noţig. Lac de acumulare (22 ha).

SĂLCIILE, com. în jud. Prahova, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Săratei, pe pârâul Toţi; 1 944 loc. (1 ian. 2011): 979 de sex masc. şi 965 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui ş.a. În satul Sălciile, atestat documentar în 1778, este o biserică din 1705.

SĂLCIOARA, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 9 sate, situată în Câmpia Titu, pe râul Dâmboviţa; 4 044 loc. (1 ian. 2011): 2 004 de sex masc. şi 2 040 fem. Reşedinţa comunei Sălcioara este satul Băneşti, atestat documentar, prima oară, în anul 1592 şi apoi la 20 august 1605. Halte de c.f. (în satele Băneşti, Movila şi Podu Rizii). Până la 1 ian. 1965, satul şi comuna Sălcioara s-au numit Beşteloaia. Bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1761) şi „Sfântul Nicolae” (1870), în satele Ghineşti şi Podu Rizii. În satul Mircea Vodă se află biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1886-1892). Cămin cultural (1944), în satul Cuza Vodă.

SĂLCIOARA, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Bărăganului, pe dr. râului Ialomiţa; 2 262 loc. (1 ian. 2011): 1 169 de sex masc. şi 1 093 fem. Fabrici de mase plastice şi de prelucr. a lemnului. Heleşteu pentru peşte. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Viticultură. Creşterea ovinelor, bovinelor şi porcinelor. Satul Sălcioara a fost înfiinţat în 1892 cu locuitori veniţi din satul Copuzu (azi în com. Balaciu).

SĂLCIUA, com. în jud. Alba, alcătuită din 6 sate, situată în depresiunea omonimă, la poalele de Nord Vest ale M-ţilor Trascău şi cele de Sud Est ale Muntelui Mare, în zona de confl. a râului Sălciuţa cu Arieşul; 1 606 loc. (1 ian. 2011): 812 de sex masc. şi 794 fem. Reşed. com. S. este satul Sălciua de Jos, menţionat documentar, prima oară, în 1365. Halte de c.f. (în satele Sălciua de Jos şi Sălciua de Sus) pe linia de c.f. cu ecartament îngust (numită local „mocăniţă”) ce leagă Turda de Abrud, dată în folosinţă la 20 iun. 1912 şi scoasă din uz în 1998. Centru de ţesături din lână şi de cojocărit (în satul Sălciua de Jos). Oierit. Pomicultură. Muzeu cu colecţii de istorie locală, de costume populare, icoane pe sticlă, cărţi vechi, obiecte de uz gospodăresc (plug de lemn, furci, coşniţe, vârtelniţă, lăzi de zestre etc.) ş.a. Monumentul eroilor din cele două războaie mondiale. În satul Sub Piatră se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1798, cu unele adăugiri şi cu picturi pe pereţii interiori din sec. 19), iar în satul Valea Largă, o biserică ortodoxă, din lemn, cu dublu hram – „Sfânta Treime” şi „Sfântul Ilie” (1782). În M-ţii Trascău, în arealul com. Sălciua se află peştera Huda lui Păpară, peştera de la Groşi sau Poarta Zmeilor, declarate monumente ale naturii, şi cascada Şipote ( → Şipote, Cascada ~ şi peşterile). În arealul satului Dumeşti, consemnat în statistici, prima oară, în anul 1956, se află ministaţiunea turistică Raven’s Nest, situată în cadrul unui peisaj montan mirific, cu dotări şi servicii de foarte bună calitate.

SĂLCUŢA, com. în jud. Dolj, alcătuită din 4 sate, situată în partea de N a Câmpiei Desnăţuiului, pe cursul mijlociu al râului Desnăţui; 2 249 loc. (1 ian. 2011): 1 085 de sex masc. şi 1 164 fem. Staţie de c.f. (în satul Sălcuţa). Morărit. Pe terit. satului Sălcuţa, în punctul numit Piscul Cornişorului, au fost descoperite (1923, 1951) urmele unei aşezări datând din Neoliticul mijlociu în care s-au găsit unelte din os, piatră şi aramă, căni cu toartă, castroane, oale cu două toarte, străchini cu decor pictat spiralat-meandric, figurine din os şi din lut ars (reprezentând o divinitate feminină, legată de cultul fertilităţii, şi alta de forma unui cap de cal stilizat), graminee carbonizate etc. Toate aceste urme materiale definesc o cultură de sine stătătoare, cunoscută sub numele de Cultura Sălcuţa, cu o largă arie de răspândire în Oltenia şi în partea de E a Munteniei. În satul Sălcuţa, menţionat documentar, prima oară, în 1540, se află bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (construită în 1848 pe locul uneia din lemn din sec. 18) şi „Sfântul Nicolae” (zidită în 1850 din iniţiativa logofătului Nicolae Brăiloiu şi a soţiei sale Zoe), în satul Plopşor există o biserică având dublu hram – „Sfânta Treime” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1840, refăcută în 1904), iar în satul Tencănău, biserica „Sfântul Dumitru” (1849–1852).

SĂLIŞTEA, com. în jud. Alba, alcătuită din 4 sate, situată în culoarul Orăştiei, la poalele de Nord Vest ale M-ţilor Şureanu, pe stânga văii râului Mureş; 2 276 loc. (1 ian. 2011): 1 160 de sex masc. şi 1 116 fem. Haltă de c.f. (în satul Tărtăria). Până la 1 ianuarie 1965, satul şi comuna Săliştea s-au numit Cioara. Prelucrarea lemnului (placaj, panel, furnir). Cămine culturale (Săliştea, Tărtăria). În arealul satului Tărtăria au fost descoperite vestigiile unei aşezări neolitice, aparţinând culturii Turdaş (milen. 4 î.Hr.), iar în perimetrul satului Săliştea, un tezaur dacic (sec. 1 î.Hr.-1 d.Hr.) compus dintr-o placă de argint, decorată (prin ciocănire) cu figuri de războinici, un lanţ ornamental şi două coliere din argint. În satul Săliştea, menţionat documentar, prima oară, la 4 noiembrie 1310, se află mănăstirea Afteia (de călugări), înfiinţată la mijlocul secolului 15 şi cunoscută iniţial sub numele de Sihăstria Plăişor (→ Capitolul Mănăstiri, litera A) şi casa „Barcsay” (secolul 17), azi sediul Primăriei.

SĂLSIG, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situat în SV Depr. Baia Mare, la poalele Dealurilor Asuajului şi Sălajului, la confl. râului Sălaj cu Someşul; 1 538 loc. (1 ian. 2011): 771 de sex masc. şi 767 fem. Nod. rutier. Balastieră. Prelucr. lemnului şi a sticlei. Preparate din lapte. Presă de ulei comestibil. Morărit. Creşterea bovinelor şi a melcilor. Cămin cultural (1948). Satul Sălsig apare menţionat documentar, în 1387. Până la 7 apr. 2004, com. S. a avut în componenţă satul Gârdani care la acea dată a devenit comună. Agroturism.

SĂNDULENI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 7 sate, situată în Depr. Tazlău, la poalele de V ale Culmii Pietricica, la confl. râului Răchitiş cu Tazlăul; 4 496 loc. (1 ian. 2011): 2 330 de sex masc. şi 2 166 fem. Nod rutier. Muzeu etnografic. Bibliotecă publică (1964) cu peste 7 000 de vol. Creşterea bovinelor. Conacul „Secara” (1900), în satul Verşeşti.

SĂNDULEŞTI, com. în jud. Cluj, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Sud Est a Dealurilor Feleacului, pe valea Pârâului Racilor; 1 921 loc. (1 ian. 2011): 971 de sex masc. şi 950 fem. Expl. de gips (în satul Copăceni) şi de calcar (în satul Sănduleşti). Pomicultură (meri, pruni, peri). Cămin cultural. În anul 1910 a fost construită o linie de c.f. cu ecartament îngust, în lungime de 10 km, pe care se transporta calcarul de la Sănduleşti la fabrica de ciment din Turda. Această linie de c.f. a fost scoasă din uz în 1959. În satul Sănduleşti, menţionat documentar, prima oară, în 1288, se află o biserică ortodoxă, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, declarată monument istoric, construită în sec. 15 (cu unele modificări din sec. 16 şi cu un mic turn-clopotniţă din lemn pe pronaos adăugat în sec. 18) şi o biserică unitariană (1796), declarată monument istoric. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Sănduleşti a aparţinut comunităţii grecocatolice din 1702 pînă în 1948 când a fost preluată de cultul ortodox, iar în anul 2005, greco-catolicii au redobândit lăcaşul pe care l-au renovat. În 1976, comunitatea ortodoxă din Sănduleşti a construit o nouă biserică. În satul Copăceni, atestat documentar în 1288 există conacul „Vitez” (sec. 19). În arealele satelor vecine Copăceni, din comuna Sănduleşti, şi Tureni, reşedinţa comunei Tureni, jud. Cluj, există Cheile Turenilor , declarate arie protejată de interes naţional.

SĂPATA, com. în jud. Argeş, alcătuită din 8 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Piteştiului cu Piem. Cotmeana, pe cursul superior al râului Cotmeana; 1 790 loc. (1 ian. 2011): 885 de sex masc. şi 905 fem. Reşed. com. este satul Mârţeşti. Expl. de petrol şi gaze naturale. Pe terit. satului Mârţeşti au fost descoperite (1929–1930) vestigiile unui castru roman (125 x 90 m), cu turnuri dreptunghiulare la colţuri, înconjurat de un şanţ de 25 m lăţime, cu zidul de incintă construit din cărămizi legate cu mortar de pământ, nisip şi var. Aici s-au găsit obiecte din ceramică, opaiţe, garnituri de costum ajurate etc. În satul Găinuşa se află biserica „Sfântul Nicolae” (1802), iar în satul Lipia, o biserică din lemn datând din 1601.

SĂPÂNŢA, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situată la poalele de Nord ale M-ţilor Gutâi, la 500 m altitudine, în zona de confluenţă a râului Săpânţa cu râul Tisa, la graniţa cu Ucraina; 3 302 loc. (1 ian. 2011): 1 680 sex masc. şi 1 622 fem. Exploatări de gresii şi andezit. Produse casnice de artizanat (cergi, clopuri, piese de port popular ş.a.). Muzeul „Ion Stan Pătraş” – închinat celui care a iniţiat epitafurile (inscripţii funerare în versuri) de pe crucile din cimitirul satului. Săpânţa este o localitate cu factori balneari, cunoscută pentru izvoarele cu ape minerale bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice, carbogazoase, izotone, cu conţinut bogat în ioni bicarbonici. Apele minerale de aici sunt recomandate, în cură internă, pentru tratarea gastritelor cronice hiperacide (după ce, în prealabil, se îndepărtează dioxidul de carbon din apă prin agitarea apei minerale cu o baghetă din sticlă sau prin vânturarea apei), a bolilor ulceroase gastro-duodenale, a colecistitelor cronice şi colitelor cronice, a formelor simple de diabet zaharat ş.a. Staţie de îmbuteliere a apelor minerale. În satul Săpânţa, menţionat documentar, prima oară, la 30 octombrie 1373, cu numele Zapancha, se află celebrul „Cimitir vesel”, unic şi original, întemeiat în 1936 de către meşterul popular Ion Stan Pătraş. Pe cele peste 800 de cruci din lemn Ion Stan Pătraş şi, ulterior, ucenicii lui, au crestat epitafe şi au pictat în culori, cu multă ingeniozitate şi umor, imagini ale persoanelor defuncte, redând, caricatural, părţile bune şi, mai ales, defectele celor dispăruţi. Epitafurile în versuri, pline de duh, comprimă biografiile decedaţilor, completând valoarea artistică a imaginii pictate. În cimitir se află şi mormântul lui Ion Stan Pătraş (1908–1977), însoţit de o cruce pe care n-a apucat să şi-o termine, fiind isprăvită de elevii lui care-i continuă meşteşugul. În arealul comunei Săpânţa se află rezervaţia naturală “mlaştina Poiana Brazilor” (3 ha)

şi cascada Covătari, iar în Parcul dendrologic Livada (22 ha), există o mănăstire de călugăriţe, înfiinţată în 1997, cu biserica “Sfântul Arhanghel Mihail”, construită din lemn de stejar şi sfinţită la 31 august 2003, a cărei turlă are 78 m înălţime (→ mănăstirea Săpânţa, Capitolul Mănăstiri, litera S).

SĂPOCA, com. în jud. Buzău, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Buzăului cu Subcarpaţii Buzăului, la poalele Dealurilor Pâclelor şi Blăjani, pe râul Slănic, în apropiere de confl. cu Buzăul; 3 353 loc. (1 ian. 2011): 1 665 de sex masc. şi 1 688 fem. Balastieră. Centru viticol. Creşterea ovinelor. Satul Săpoca este atestat documentar în 1526. Biserica având hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1692), în satul Măteşti. Spital de neuropsihiatrie.

SĂRATA, com. în jud. Bacău, alcătuită din 2 sate, situată pe valea Siretului, la poalele Culmii Pietricica; 2 526 loc. (1 ian. 2011): 1 288 de sex masc. şi 1 238 fem. Satul Sărata prezintă potenţial balnear datorită prezenţei unor izvoare cu ape minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonate calcice, sodice şi clorurate sodice de mare concentraţie (57–238 g/l) şi a unui climat de dealuri, sedativ. Comuna Sărata a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satelor Bălţata şi Sărata din com. Nicolae Bălcescu, jud. Bacău.

SĂRATA-MONTEORU, sat în com. Merei, jud. Buzău (→ com. Merei şi staţiunea balneoclimaterică Sărata-Monteoru).

SĂRĂŢENI, com. în jud. Ialomiţa, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Bărăganului, pe stg. râului Ialomiţa; 1 309 loc. (1 ian. 2011): 635 de sex masc. şi 674 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Com. Sărăţeni a fost înfiinţată la 25 mart. 2005  prin desprinderea satului Sărăţeni din com. Balaciu, jud. Ialomiţa.

SĂRĂŢENI, com. în jud. Mureş, formată dintrun sat, situat în Depr. Praid-Sovata, pe cursul superior al râului Târnava Mică, la 5 km de oraşul Sovata; 2 459 loc. (1 ian. 2011): 1 205 de sex masc. şi 1 254 fem. Zăcăminte de sare gemă. Expl. şi prelucr. lemnului. Sculpturi în lemn. Agroturism. În arealul comunei Sărăţeni au fost descoperite vestigiile unui castru roman, care se ocupa cu exploatarea sării la suprafaţă. Comuna Sărăţeni a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satului Sărăţeni din oraşul Sovata. Satul Sărăţeni este atestat documentar în anul 1332.

SĂRMAŞ, com. în jud. Harghita, alcătuită din 5 sate, situată în partea de N a Depr. Giurgeu, la poalele de NV ale M-ţilor Giurgeu, pe cursul superior al râului Mureş; 4 018 loc. (1 ian. 2011): 2 041 de sex masc. şi 1 977 fem. Haltă de c.f. (în satul Sărmaş). Expl. de aglomerate andezitice. Expl. şi prelucr. lemnului (în satul Hodoşa). Centru de ţesături şi cusături populare (Sărmaş). Muzeu etnografic (Sărmaş). În satul Sărmaş, atestat documentar în 1850, se află o biserică ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1936–1939, renovată şi repictată în anii 1989–1994 şi resfinţită la 29 aug. 1994). Agroturism.

SĂRULEŞTI, com. în jud. Buzău, alcătuită din 7 sate, situată în depresiunea omonimă din Subcarpaţii Buzăului, la poalele de S ale Dealului Bisoca, la confl. râului Pecineaga cu Slănic; 1 365 loc. (1 ian. 2011): 709 de sex masc. şi 656 fem. Pomicultură (meri, pruni, nuci, peri). Biserica având hramul „Sfântul Nicolae”, în satul Goicelu. Comuna Săruleşti face parte din “Geoparcul Ţinutul Buzãului” (→ comuna Berca, judeţul Buzãu).

SĂRULEŞTI, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 7 sate, situată în Câmpia Bărăganului, pe cursul mijlociu al râului Mostiştea; 3 126 loc. (1 ian. 2011): 1 594 de sex masc. şi 1 532 fem. Staţie de c.f. (în satul Săruleşti), inaugurată la 17 nov. 1886. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume etc. Piscicultură în iazuri şi heleşteie. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Săruleşti a făcut parte din jud. Ilfov. Fond cinegetic (fazani,  prepeliţe, iepuri). Satul Săruleşti este atestat documentar în anul 1606.

SĂSCIORI, com. în jud. Alba, alcătuită din 9 sate, situată la poalele de N ale M-ţilor Şureanu, pe cursul mijlociu al râului Sebeş; 6 008 loc. (1 ian. 2011): 3 068 de sex masc. şi 2 940 fem. Hidrocentrală (42 MW), intrată în funcţiune în 1987. Prelucr. lemnului (mobilă). Prese pentru ulei de nucă (în satul Laz) şi ulei din seminţe de dovleac (în satul Căpâlna). Preparate din carne şi lapte. Produse de panificaţie. Creşterea bovinelor. Renumite centre de ceramică roşie, nesmălţuită (în satele Săsciori şi Loman), şi de confecţionare a uneltelor din lemn (în satul Loman). Vechi şi vestite centre de realizare a icoanelor pe sticlă, la Săsciori, Loman şi mai ales Laz, cu tradiţie din sec. 18 (icoanele se caracterizează printr-o gamă cromatică sobră, bazată pe tonuri de verde şi gri-argintiu). În satul Căpâlna, menţionat documentar, prima oară, în 1386, au fost descoperite (1939, 1942, 1954) vestigiile unei puternice cetăţi dacice (sf. sec. 2 î.Hr. – 106 d.Hr.), inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, iar în satele Săsciori şi Laz, atestate documentar în 1309 şi, respectiv, 1357, se află ruinele unor cetăţi medievale din sec. 13. În satul Sebeşel, atestat documentar în 1382, s-a născut pictorul Sava Henţia (1848–1904), elev al lui Theodor Aman. Agroturism.

SĂUCA, com. în jud. Satu Mare, alcătuită din 5 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Tăşnadului cu Dealurile Crasnei; 1 387 loc. (1 ian. 2011): 659 de sex masc. şi 728 fem. Culturi de cereale, floarea-soarelui, rapiţă ş.a. Pomicultură (meri, pruni, cireşi, vişini, caişi). Creşterea bovinelor şi ovinelor. Satul Săuca apare menţionat documentar, prima oară, în 1220, iar satele Silvaş, Cean, Becheni şi Chisău în anii 1234, 1244, 1334 şi 1475.

SĂUCEŞTI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 5 sate, situată pe interfluviul dintre Siret şi Bistriţa (în zona în care terasele de pe dr. Siretului se îngemănează cu cele de pe stg. Bistriţei), pe cursul inf. al râului Turbata; 5 279 loc. (1 ian. 2011): 2 676 de sex masc. şi 2 603 fem. Haltă de c.f. (în satul Şerbeşti). În satul Săuceşti se află o biserică având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (ctitorie din 1825 a domnului Ion Sandu Sturdza, restaurată în 1860 de fiul său, Costache Sturdza), iar în satul Şerbeşti, o biserică având hramul „Sfântul Nicolae” (1843–1844, reparată în anii 1921–1922, cu un pridvor adăugat în perioada 1929–1930) şi un conac din 1890. Com. Săuceşti a fost grav afectată de inundaţiile din 25–27 iul. 2008.

SĂULEŞTI, com. în jud. Gorj, alcătuită din 4 sate, situată în partea de E a Dealurilor Jiului, pe dr. râului Gilort; 2 274 loc. (1 ian. 2011): 1 169 de sex masc. şi 1 105 fem. Staţie de c.f. (în satul Bibeşti), inaugurată la 16 febr. 1888. Expl. de gaze naturale (în satul Bibeşti). În satul Bibeşti a existat o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, construită în anii 1798– 1799 (refăcută şi pictată în interior în 1871) şi demolată în sept. 1991 din cauza deteriorării avansate.

SĂVĂDISLA, com. în jud. Cluj, alcătuită din 8 sate, situată în depresiunea cu acelaşi nume, la poalele de NE ale masivului Muntele Mare şi cele de V ale Dealurilor Feleacului, pe râul Feneş; 4 428 loc. (1 ian. 2011): 2 196 de sex masc. şi 2 232 fem. Expl. de marmură roşie. Pomicultură. În satul Săvădisla, menţionat documentar, prima oară, în 1285, se află un muzeu de artă şi un castel (sec. 19), care adăposteşte un Sanatoriu T.B.C., iar în satul Vlaha există o biserică romano-catolică din sec. 14, cu picturi murale interioare din 1380. În satul Stolna există o biserică ortodoxă din zid, cu hramul „Sfântul Nicolae” (1730, cu picturi murale interioare din 1772), iar în satul Finişel, o biserică din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1758, cu picturi interioare din 1807). Agroturism.

SĂVÂRŞIN, com. în jud. Arad, alcătuită din 9 sate, situată la poalele de SE ale M-ţilor Zarand şi cele de NE ale Pod. Lipovei, pe Valea Mureşului; 3 156 loc. (1 ian. 2011): 1 531 de sex masc. şi 1 625 fem. Staţie (în satul Săvârşin) şi haltă de cale ferată (în satul Toc) pe linia Arad – Ghioroc – Pãuliş – Milova – Odvoş (Corfeni) – Conop – Nadãş – Bârzava – Vãrãdia de Mureş – Sãvârşin – Zau de Câmpie – Ilia – Veţel – Deva, construitã în anii 1867-1868 şi inauguratã la 22 decembrie 1868 – azi linie dublã, electrificatã. Staţie hidrologică. Expl. de molibdenit (în satul Troaş), granit (Săvârşin) şi de marmură (în satul Căprioara). Expl. şi prelucr. lemnului şi a marmurei. Culturi de cereale. Pomicultură (pruni, meri, peri, nuci). În satul Săvârşin, menţionat documentar, prima oară, în 1479, se află un muzeu cu colecţii de artă plastică şi decorativă (grafică universală, artă decorativă din Extremul Orient, grafică şi pictură semnate de Eugen Popa şi Gina Hagiu) şi de etnografie, iar în satul Temeşeşti, atestat documentar în 1479, un punct muzeal etnografic, cu piese de port popular, ţesături, icoane, ceramică ş.a. În satul Săvârşin se află un castel (1650-1680), refăcut în sec. 19, în stil neoclasic, cumpărat de regele Mihai I în 1941 de la Ioan Mocsony-Stârcea şi naţionalizat în 1948 de statul comunist. Castelul a fost retrocedat fostului rege Mihai I la 1 iun. 2001, renovat, remobilat şi redat circuitului turistic în 2005. Castelul are un parc de 6,5 ha, cu lac; în satul Troaş există biserica din lemn „Sfinţii Trei Ierarhi” (1782).

SĂVENI, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Bărăganului, pe dr. râului Ialomiţa; 3 273 loc. (1 ian. 2011): 1 628 de sex masc. şi 1 645 fem. Morărit; produse de panificaţie. Culturi irigate de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume etc. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi păsărilor. Satul Săveni a luat fiinţă în 1870. Până la 25 mart. 2005, com. Săveni a avut în componenţă satele Lăcusteni şi Platoneşti care la acea dată au format com. Platoneşti, jud. Ialomiţa

SĂVINEŞTI, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 2 sate, situată în Depr. Cracău-Bistriţa, pe râul Bistriţa, la 12 km SE de municipiul Piatra-Neamţ; 6 672 loc. (1 ian. 2011): 3 320 de sex masc. şi 3 352 fem. Halte de c.f. (în satele Săvineşti şi Dumbrava-Deal). Centrală electrică şi de termoficare. Producţie de fire din nylon, de vopsea Köber şi de îngrăşăminte şi produse azotoase. Combinatul de fire şi fibre sintetice (relon, melană), intrat în funcţiune în 1959, a fost dezafectat după anul 2000.

SÂG, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 5 sate, situată în partea de S a Depr. Şimleului, la poalele de NE ale M-ţilor Plopiş, pe cursurile superioare ale râurilor Barcău şi Valea Banului; 3 402 loc. (1 ian. 2011): 1 677 de sex masc. şi 1 725 fem. Centru de prelucr. a firelor şi fibrelor textile (în satul Tusa). Producţie de palincă. Păstrăvărie. Culturi de cereale, cartofi ş.a. Creşterea bovinelor. Pomicultură (pruni, meri, peri). Satul Sâg apare menţionat documentar, prima oară în 1257. Bisericile ortodoxe, din lemn, cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în satele Tusa (începutul sec.  17, restaurată în anii 1965–1968 şi 2006) şi Sârbi (1707, decorată cu crestături şi pictată în interior în anul 1824 de Dimitrie Ispas din Gilău).

SÂMBĂTA, com. în jud. Bihor, alcătuită din 6 sate, situată în Depr. Holod, în zona Dealurilor Pădurii Craiului, pe râul Holod; 1 455 loc. (1 ian. 2011): 692 de sex masc. şi 763 fem. Staţie (în satul Rogoz) şi haltă de cale ferată (în satul Zăvoiu) pe linia Oradea – Băile Felix – Rogoz – Holod – Beiuş – Sudrigiu – Ştei – Vaşcău, inaugurată la 14 mai 1885, dar închisã în anul 1996 pe porţiunea Oradea – Băile Felix – Rogoz – Holod din cauza frecventelor alunecări de teren, funcţionând doar între staţiile Holod – Beiuş – Ştei şi Vaşcãu. Nod rutier. Satul Sâmbăta apare menţionat documentar, prima oară, în 1508. Bisericile din lemn cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (sec. 17, cu iconostas pictat în sec. 18 de David zugravul), „Buna Vestire” (1769) şi „Sfântul Nicolae” (sec. 19, cu picturi originare executate de Ioan Lăpuşan), în satele Copăceni, Ogeşti şi Rotăreşti.

SÂMBĂTA DE SUS, com. în jud. Braşov, alcătuită din 2 sate, situată în Depr. Făgăraş, la poalele de Nord ale M-ţilor Făgraş; 1 514 loc. (1 ian. 2011): 765 de sex masc. şi 749 fem. Staţie de cale ferată (în satul Sâmbăta de Sus) pe linia Braşov – Fãgãraş – Voila – Sâmbãta de Sus – Viştea de Jos – Ucea de Jos – Arpaşu de Jos – Cârţa – Cârţişoara – Porumbacu de Sus – Avrig, inauguratã la 22 noiembrie 1892. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr, plante de nutreţ ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor şi bubalinelor (bivoli). Centru de pielărie şi cojocărie. Com. Sâmbăta de Sus a fost înfiinţată la 3 apr. 2003 prin desprinderea satelor Sâmbăta de Sus şi Staţiunea Climaterică Sâmbăta din com. Voila, jud. Braşov. În satul Sâmbăta de Sus, menţionat documentar, prima oară, la 20 ianuarie 1437, se află mănăstirea Brâncoveanu, conoscută şi sub numele de mănăstirea Sâmbăta, cu biserica având dublu hram – „Adormirea Maicii Domnului” şi „Izvorul Tămăduirii” (→ Mănăstirea Brâncoveanu, Capitolul Mănăstiri, litera B). La această mănăstire are loc anual (din 1997), pe data de 15 august, Festivalul naţional de muzică religioasă corală. În satul Sâmbăta de Sus se află un palat, supus de mai multe ori unor renovări şi transformări, care a fost reşed. de vară a domnului Constantin Brâncoveanu, precum şi biserica „Sfântul Teodor Tiron” (1784). În apropierea ansamblului monahal Sâmbăta există Complexul turistic Sâmbăta, situat la 600 m alt., loc de recreere şi odihnă şi, totodată, punct de plecare spre crestele şi cabanele M-ţilor Făgăraş.

SÂMBUREŞTI, com. în jud. Olt, alcătuită din 7 sate, situată în SV Piem. Cotmeana; 1 235 loc. (1 ian. 2011): 597 de sex masc. şi 638 fem. Centru viticol şi de vinificaţie. Apicultură. Pomicultură (meri, pruni, peri). Producţie de prune deshidratate. Creşterea bovinelor, ovinelor şi porcinelor. În satul Sâmbureşti se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1611, cu pridvor adăugat în 1771 şi cu picturi murale interioare din 1829; clopot din 1711) şi curtea boierească a armaşului Marcu (1611).

SÂNANDREI, com. în jud. Timiş, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Timişului, pe râul Bega Veche; 6 081 loc. (1 ian. 2011): 3 138 de sex masc. şi 2 943 fem. Nod feroviar. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floareasoarelui, legume etc. Creşterea bovinelor. Satul Sânandrei apare menţionat documentar, prima oară, în 1230. În satul Carani, atestat documentar în 1717, se află o biserică romano-catolică având hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” (1734) şi un conac în stil baroc (1733–1734).

SÂNCEL, com. în jud. Alba, alcătuită din 3 sate, situată în zona Dealurilor Târnavei  Mici, pe râul Târnava Mică, în apropiere de confl. cu Târnava Mare; 2 606 loc. (1 ian. 2011): 1 347 de sex masc. şi 1 259 fem. Halte de c.f. (în satele Sâncel şi Pănade). Prelucr. lemnului. Producţie de termopane. Morărit; produse de panificaţie. Culturi de cereale, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr ş.a. Centru pomi-viticol. Satul Sâncel apare menţionat documentar, prima oară, în 1252, iar satele Pănade şi Iclod, în anii 1290 şi 1347. Monument închinat eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă în timpul celor două războaie mondiale.

SÂNCRAIU, com. în jud. Cluj, alcătuită din 5 sate, situată în Depr. Huedin, la poalele de NE ale M-ţilor Vlădeasa, la 600 m alt., pe râul Călata; 1 691 loc. (1 ian. 2011): 784 de sex masc. şi 907 fem. Prelucr. lemnului. Agroturism. În satul Sâncraiu, menţionat documentar, prima oară, în 1334, se află o biserică din sec. 13 (azi biserică reformată), cu unele refaceri din sec. 15, iar în satul Domoşu, atestat documentar în 1408, o biserică reformată (sec. 18), cu tavan casetat şi pictat în 1774. Biserică reformată (sec. 18–19), în satul Alunişu.

SÂNCRAIU DE MUREŞ, com. în jud. Mureş, alcătuită din 2 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe dr. râului Mureş, la poalele Colinelor Mădăraşului; 7 519 loc. (1 ian. 2011): 3 641 de sex masc. şi 3 878 fem. Haltă de c.f. (în satul Nazna). Producţie de vopsele, adezivi, poliester şi de produse textile. Creşterea bovinelor. În satul Sâncraiu de Mureş, menţionat documentar, prima oară, în 1293, se află o biserică din sec. 12 (azi biserică reformată), zugrăvită în anul 1900, o biserică romano-catolică (sec. 14, cu tavan casetat şi pictat în sec. 18) şi o biserică ortodoxă din lemn şi piatră (1793), iar în satul Nazna, atestat documentar în 1453, există biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în 1991–1993.

SÂNCRĂIENI, com. în jud. Harghita, formată dintr-un sat, situată în Depresiunea Ciuc, la poalele de Sud Est ale M-ţilor Harghita şi cele de Sud Vest ale M-ţilor Ciuc, la 650 m altitudine, pe cursul superior al râului Olt; 2 614 loc. (1 ian. 2011): 1 327 de sex masc. şi 1 287 fem. Staţie de c.f. (în satul Sâncrăieni). Nod rutier. Muzeu etnografic (în satul Sâncrăieni). În arealul satului Sâncrăieni au fost descoperite (1953) vestigiile unei aşezări dacice (sec. 3 î.Hr.) şi un tezaur dacic din argint (secolul 1 î.Hr.) alcătuit din două vase semisferice, 12 cupe de diferite forme, două brăţări masive, o fibulă, monede etc. În satul Sâncrăieni, menţionat documentar, prima oară, în 1566, se află două biserici romano-catolice, cu ziduri de incintă, una datând din sec. 15 (cu unele refaceri din sec. 17) şi alta din sec. 18 (cu hramul „Sfântul Ştefan”). În M-ţii Harghita, în arealul comunei Sâncrăieni există tinovul Borsaroş (→ capitolul Tinoave, litera B) şi tinovul Luci (→ capitolul Tinoave, litera L), declarate rezervaţii naturale, botanice. Până la 7 apr. 2004, com. Sâncrăieni a avut în componenţă satele Fitod, Hosasău, Leliceni, Misentea (care la acea dată s-au desprins din com. Sâncrăieni şi au format com. Leliceni), Sântimbru şi Sântimbru-Băi (aceste două sate din urmă s-au desprins şi ele din com. Sâncrăieni, la 7 apr. 2004, şi au format com. Sântimbru).

SÂNDOMINIC, com. în jud. Harghita, formată dintr-un sat, situată în partea de N a Depr. Ciuc, la poalele de NV ale M-ţilor Ciuc, în zona de confl. a râurilor Lunca Mare şi Sedloco cu Oltul; 6 371 loc. (1 ian. 2011): 3 109 de sex masc. şi 3 262 fem. Expl. de dolomit şi marmură. Producţie de cherestea. Prelucr. lânii. Creşterea ovinelor şi bovinelor. Muzeu de istorie şi etnografie. În satul Sândominic, menţionat documentar, prima oară, în 1567, se află o biserică romanocatolică (sec. 13), cu zid de incintă realizat în 1813, şi o biserică ortodoxă, din lemn, datând de la începutul sec. 19. În perioada 1894–1967, com. Sândominic a avut în componenţă localit. minieră Bălan, care la 4 aug. 1967 a fost declarată oraş.

SÂNGEORGIU DE MUREŞ, com. în jud. Mureş, alcătuită din 3 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe stg. Mureşului, în zona de contact cu Dealurile Nirajului, la 350 m alt.; 9 247 loc. (1 ian. 2011): 4 522 de sex masc. şi 4 725 fem. Expl. de gaze naturale şi de pietriş. Producţie de cabluri electrice şi de maşini de cusut. Creşterea bovinelor. Culturi de cartofi şi legume. Staţiune balneoclimaterică de interes local, cu funcţionare permanentă, cu climat de dealuri, sedativ, cu veri răcoroase (în iul. temp. medii de 19°C) şi ierni friguroase (în ian. medii termice sub –4°C). Temp. medie anuală este de 8°C, iar precipitaţiile însumează c. 650 mm anual. Factorii naturali de cură sunt climatul de cruţare şi izv. cu ape minerale clorurate, sodice, iodurate, sulfuroase, recomandate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale (spondiloze, artroze, poliartroze, tendinoze), a celor posttraumatice (stări după entorse, luxaţii şi fracturi ale oaselor membrelor, tratate şi vindecate), ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite cronice) etc. În satul Sângeorgiu de Mureş, atestat documentar în 1332, se află un castel construit în 1870 pe locul unuia din 1640, în prezent în stare de degradare; biserică reformată (1791), în satul Cotuş. Pârtie de schi pe Dealul Piţigoiului. Rezervaţie forestieră de stejari multiseculari (1 ha). Turism.

SÂNGER, com. în jud. Mureş, alcătuită din 7 sate, situată în zona Colinelor Comlodului, pe Pârâu de Câmpie; 2 429 loc. (1 ian. 2011): 1 226 de sex masc. şi 1 203 fem. Staţie de c.f. (în satul Sânger). Expl. de gaze naturale. Satul Sânger apare menţionat documentar, prima oară, în 1328.

SÂNGERU, com. în jud. Prahova, alcătuită din 6 sate, situată în Subcarpaţii Buzăului, în depresiunea omonimă, la poalele de N ale Dealului Istriţa, pe cursul superior al râului Cricovu Sărat; 5 468 loc. (1 ian. 2011): 2 733 de sex masc. şi 2 735 fem. Morărit; produse de artizanat. Culturi de cereale, cartofi, legume ş.a. Pomicultură (meri, pruni, nuci, peri). Muzeu de istorie, etnografie şi ştiinţele naturii (1970), amenajat în fostul conac al stolnicului Bozianu. În satul Sângeru, atestat documentar la 25 iul. 1652 cu numele Fundeni, iar după 1750 cu denumirea actuală, se află biserica având hramul „Sfântul Andrei”, construită în anii 1793–1816 prin osârdia stolnicului Alexandru Văcărescu şi a soţiei sale Anica (restaurată în anii ’90 ai sec. 20), şi conacul „Bozianu” (1793).

SÂNIOB, com. în jud. Bihor, alcãtuitã din 4 sate, situatã în Câmpia Barcãului, în zona de confl. a râului Almaş cu Barcãu; 2 256 loc. (1 ian. 2019): 1 095 de sex masc. şi 1 161 fem. Viticulturã; pomiculturã. Satul Ciuhoi este menţionat documentar, prima oarã, în perioada 1291–1294. Ruinele unei cetãţi din sec. 14. Pana la 13 noiembrie 2012 comuna Saniob s-a numit Ciuhoi.

SÂNMARTIN, com. în jud. Bihor, alcătuită din 6 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Miersigului cu Dealurile Pădurii Craiului, pe râul Hidişel; 9 443 loc. (1 ian. 2011): 4 745 de sex masc. şi 4 698 fem. Halte de c.f. (în satul Sânmartin şi la Băile Felix). În arealul com. Sânmartin se află staţiunile balneoclimaterice Băile Felix şi Băile 1 Mai. Prelucr. lemnului (mobilă), încălţăminte, confecţii textile, produse de panificaţie (pâine, paste făinoase). În satul Sânmartin, menţionat documentar, prima oară, în perioada 1291–1294, se află un castel (sec. 18), iar în satul Haieu, atestat documentar în 1249, o biserică-sală, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, de formă pătrată, fără turn, datând din sec. 14 (cu modificări din 1857 şi restaurată în 1977), cu elemente gotice şi romanice. Rezervaţie naturală (lacul şi pârâul Peţea). Punct fosilifer (Dealul Şomleu, în satul Betfia) cu resturi de reptile, păsări şi numeroase mamifere din Pleistocenul mediu. În perimetrul satului Betfia se află un aven cu o adâncime de c. 80 m în care sunt mai multe colonii de lilieci.

SÂNMARTIN, com. în jud. Harghita, alcătuită din 3 sate, situată în partea de SE a Depr. Ciuc, la poalele de SV ale M-ţilor Ciuc; 2 374 loc. (1 ian. 2011): 1 184 de sex masc. şi 1 190 fem. Nod rutier. Izvoare cu ape minerale carbogazoase. Prelucr. lemnului. Culturi de cartofi. Creşterea ovinelor şi porcinelor. În satul Sânmartin, menţionat documentar, prima oară, în 1333, se află o capelă romano-catolică (1564), o cetate ţărănească cu o capelă (1658), o biserică romano-catolică (1749– 1802) şi o casă din lemn (1827). Până la 18 mart. 2002, com. Sânmartin a avut în componenţă satele Cozmeni şi Lăzăreşti, care la acea dată au format com. Cozmeni, jud. Harghita.

SÂNMĂRTIN, com. în jud. Cluj, alcătuită din 8 sate, situată în zona Dealurilor Jimborului, pe dr. râului Fizeş; 1 493 loc. (1 ian. 2011): 717 de sex masc. şi 776 fem. Satul Sânmărtin apare menţionat documentar, prima oară, în 1292. Bisericile din lemn cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în satele Târguşor (sec. 17), Cutca (1720) şi Sâmboieni (1753); biserică reformată (sec. 18), în satul Diviciorii Mari.

SÂNMEDRU → municipiul Roman.

SÂNMIHAIU ALMAŞULUI, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 3 sate, situată în Depr. Almaş, pe râul Almaş; 1 703 loc. (1 ian. 2011): 843 de sex masc. şi 860 fem. Nod rutier. Pomicultură (meri, pruni, peri). Muzeu de istorie. În satul Sânmihaiu Almaşului, menţionat documentar, prima oară, în 1546, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1778), cu picturi pe pereţii interiori executate în 1794 de Ioan Pop din Românaşi), declarată monument istoric.

SÂNMIHAIU DE CÂMPIE, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 6 sate, situată în partea de N a Colinelor Comlodului; 1 547 loc. (1 ian. 2011): 758 de sex masc. şi 789 fem. Halte de c.f. (în satele Sânmihaiu de Câmpie şi Brăteni). Nod rutier. Pomicultură. Lac (22 ha), în satul Brăteni. Satul Sânmihaiu de Câmpie apare menţionat documentar, prima oară, în 1329. În satul Sălcuţa, atestat documentar în 1329, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 17), cu picturi interioare executate în 1779 (în altar) şi 1788 (în naos şi pronaos).

SÂNMIHAIU ROMÂN, com. în jud. Timiş, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Timişului, pe canalul Bega; 5 719 loc. (1 ian. 2011): 2 764 de sex masc. şi 2 955 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. Creşterea bovinelor (în satul Utvin). Satul Sânmihaiu Român apare menţionat documentar, prima oară, în 1327, iar satele Sânmihaiu German şi Utvin în 1333. În satul Sânmihaiu German au avut loc două etape de colonizare cu familii germane, respectiv în anii 1717 şi 1808. În satul Sânmihaiu Român se află biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Gheorghe”, zidită în anii 1774–1775, cu picturi murale interioare executate în ulei în 1963 de pictorul Ioan Kerciov, restaurată în 1921 şi 1961–1963.

SÂNNICOLAU ROMÂN, com. în jud. Bihor, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Crişurilor, la 30 km SV de municipiul Oradea; 2 183 loc. (1 ian.2011): 1 081 de sex masc. şi 1 102 fem. Prelucr. lemnului. Culturi de plante medicinale, cereale, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Bibliotecă publică (c. 14 000 vol.). Ruinele unei cetăţi ţărăneşti din sec. 14–15. Biserica „Sfântul Nicolae” (1783) şi casă veche ţărănească (sfârşitul sec. 19), în satul Sânnicolau Român”. Satul Sânnicolau Român este atestat documentar, prima oară, în 1322. Com. Sânnicolau Român a fost înfiinţată la 3 apr. 2003 prin desprinderea satelor Berechiu, Roit şi Sânnicolau Român din com. Cefa, jud. Bihor.

SÂNPAUL, com. în jud. Cluj, alcătuită din 6 sate, situată în zona Dealurilor Clujului, pe râul Valea Mare; 2 546 loc. (1 ian. 2011): 1 292 de sex masc. şi 1 254 fem. Prelucr. lemnului şi a laptelui. Distilerie de alcool. Două mori de cereale. Fermă de creştere a puilor de găină. Produse de artizanat. Culturi de cereale. Creşterea bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor. Patru cămine culturale. În satul Sânpaul, menţionat documentar, prima oară, în 1295, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfânta Treime” (1722, cu picturi interioare executate în 1788 de Dimitrie Ispas din Gilău) şi castelul „Haller” (1760), iar în satele Sumurducu şi Şardu, câte o biserică din lemn, cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datând din 1715 şi, respectiv, 1752. În satul Berindu există o biserică din lemn, cu hramul „Înălţarea Domnului”, ridicată în 1752 şi pictată la interior în 1788 de Macarian Simion. În arealul comunei Sânpaul se află un teren de golf, cu 9 cupe (găuri). Poiană cu narcise (în satul Şardu).

SÂNPAUL, com. în jud. Mureş, alcătuită din 5 sate, situată în lunca şi pe terasele râului Mureş, la poalele Colinelor Mădăraşului şi Dealurilor Târnăvenilor; 4 431 loc. (1 ian. 2011): 2 252 de sex masc. şi 2 179 fem. Halte de c.f. (în satele Sânpaul şi Chirileu). Exploatări de balast. Producţie de fibre de sticlă, de cablaje auto, de prefabricate din beton şi de ţiglă. Moară de cereale. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi ş.a. Fermă legumicolă (roşii, ardei, fasole ş.a.). În satul Sânpaul, menţionat documentar, prima oară, în 1332, se află o biserică romano-catolică (sec. 14, cu unele refaceri din sec. 18), capela „Haller” (1745– 1760) şi un castel datând din sec. 13, stăpânit de-a lungul timpului de diferite familii nobiliare. La începutul sec. 17 a intrat în posesia familiei Haller, care l-a refăcut (1610) şi l-a stăpânit până în 1674. În perioada comunistă, castelul a fost sediul Cooperativei Agricole de Producţie (C.A.P.), iar după evenimentele din 1989 a intrat într-o stare avansată de degradare. În satul Sânmărghita, atestat documentar în 1408, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 18).

SÂNPETRU, com. în jud. Braşov, formată dintr-un sat, situată în Depr. Braşov, la poalele Dealului Lempeş, pe râul Durbav, la 6 km N de municipiul Braşov; 4 492 loc. (1 ian. 2011): 2 195 de sex masc. şi 2 297 fem. Sanatoriu. Producţie de amortizoare şi suspensii  pentru automobile, de materiale plastice şi de produse alim. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi, legume ş.a. Pomicultură (meri). În arealul com. Sânpetru, între Dealul Lempeş şi Masivul Tâmpa, se află „poarta” de la Sânpetru, unde aria depresionară se îngustează, făcându-se trecerea între compartimentul ei vestic (Depr. Bârsei) şi Depr. Sfântu Gheorghe. În satul Sânpetru, menţionat documentar, prima oară, în 1240, se află clădirea Primăriei (1825), o biserică ortodoxă, cu hramul „Sfântul Nicolae” (1781, cu picturi murale interioare şi exterioare executate în 1784), o biserică zidită în 1795, cu fresce originare, construită pe locul unei biserici romanice care data din 1240, şi o puternică cetate ţărănească (sec. 14–15), întărită cu mai multe turnuri de apărare. În mijlocul cetăţii există o biserică datând din sec. 13 (azi biserică evanghelică), cu unele transformări ulterioare, care păstrează un valoros ansamblu de picturi murale, de influenţă italiană, executate în sec. 14, între care se evidenţiază „Judecata de Apoi” şi „Moartea Sfântului Ştefan”. Satul Sânpetru a fost distrus de năvălirile turcilor din anii 1432 şi 1658 şi de incendiile din 1760 şi 1769.

SÂNPETRU DE CÂMPIE, com. în jud. Mureş, alcătuită din 6 sate, situată în partea de N a Colinelor Comlodului, pe râul Şesu; 2 988 loc. (1 ian. 2011): 1 500 de sex masc. şi 1 488 fem. Lac piscicol. Recoltarea plantelor medicinale. Pe terit. satului Sângeorgiu de Câmpie au fost descoperite vestigiile unei aşezări romane din sec. 2–3, în care s-au găsit fibule, vase ceramice, o statuetă din bronz, reprezentând un copil, cărămizi ş.a. În satul Sânpetru de Câmpie, menţionat documentar, prima oară, la 24 ian. 1305, se află o biserică din sec. 14 (azi biserică reformată), cu un turn ridicat în 1901.

SÂNPETRU MARE, com. în jud. Timiş, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Mureşului, pe stg. Văii Mureşului şi pe râul Aranca; 3 337 loc. (1 ian. 2011): 1 680 de sex masc. şi 1 657 fem. Staţie de c.f. (în satul Sânpetru Mare). Două cămine culturale. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, cartofi, legume ş.a. În satul Igriş, se află o biserică cisterciană datând din 1179 construită de Ana de Châtillon, prima soţie a regelui ungur Béla III, pentru călugării cistercieni. În perioada 1205– 1235, mănăstirea cisterciană a fost întărită  cu ziduri groase de apărare. Cu toate acestea ea a fost jefuită şi distrusă de invazia mongolilor din 1241. Refăcută ulterior, cetatea a fost cucerită de turci în 1526 şi stăpânită până în 1541, iar în 1551 a fost distrusă de aceştia. Până la 7 mai 2004, com. Sânpetru Mare a avut în componenţă satul Saravale, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

SÂNSIMION, com. în jud. Harghita, alcătuită din 2 sate, situată în Depr. Ciuc, la poalele de SE ale M-ţilor Harghita, pe cursul superior al râului Olt; 3 540 loc. (1 ian. 2011): 1 731 de sex masc. şi 1 809 fem. Staţie de c.f. (în satul Sânsimion). Expl. de balast. Fabrici de cherestea, de prelucr. a maselor plastice, de spirt, amidon, glucoză şi dextrină. Culturi de cartofi. Creşterea bovinelor. În satul Sânsimion, menţionat documentar, prima oară, în 1333, se află o biserică romanocatolică (1564) şi un conac (începutul sec. 19), iar în satul Cetăţuia, atestat documentar, în 1567, o biserică romano-catolică (sec. 14), cu zid de incintă din sec. 18.

SÂNTANA DE MUREŞ, com. în jud. Mureş, alcătuită din 4 sate, situată în lunca şi pe terasele Mureşului, la poalele Colinelor Mădăraşului, pe râul Iceni; 5 242 loc. (1 ian. 2011): 2 620 de sex masc. şi 2 622 fem. Producţie de mobilă, de cărămizi şi ţigle, de articole de îmbrăcăminte, de produse textile şi de preparate din lapte. Centru de practicare a hipismului. În satul Sântana de Mureş a fost descoperită (1903) o necropolă de înhumaţie (sec. 4), în care s-au găsit vase ceramice din pastă cenuşie fină, fibule, catarame, mărgele din chihlimbar sau din sticlă colorată, pahare din sticlă etc. Inventarul recuperat, specific perioadei cuprinse între mijlocul sec. 3 şi mijlocul sec. 5, a dat numele culturii materiale Sântana de Mureş, cu o arie largă de răspândire, respectiv pe toată supr. României (cu excepţia Dobrogei), precum şi în afara frontierelor ţării, până în Câmpia Panonică şi până în stepele pontice şi Crimeea. În satul Sântana de Mureş, menţionat documentar în 1332 cu numele Sancta Anna, se află o biserică din sec. 13–14 (azi biserică reformată), cu turn ridicat în 1930, care păstrează picturi murale interioare executate la sf. sec. 14 de un pictor italian (se remarcă frescele „Ana întreită cu fericitele neamuri”, „Judecata de Apoi”, portrete de apostoli şi profeţi etc.). În satul Chinari, menţionat documentar pentru prima dată în 1319, există o biserică reformată calvină, construită în 1911 pe locul unei biserici din sec. 13.

SÂNTANDREI, com. în jud. Bihor, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Miersigului cu Câmpia Barcăului, pe Crişu Repede; 4 533 loc. (1 ian. 2011): 2 229 de sex masc. şi 2 304 fem. Balastieră. Produse de panificaţie. Creşterea porcinelor (în satul Palota). În satul Sântandrei, menţionat documentar, prima oară, în perioada 1291–1294, se află o biserică ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangeli Mihail şi Gavriil” (1782), iar în satul Palota, atestat documentar în 1214, o biserică romano-catolică având hramul „Sfântul Anton de Padova” (1825), declarată monument istoric.

SÂNTĂMĂRIA-ORLEA, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 9 sate, situată în Depr. Haţeg, în zona de confl. a Râului Mare cu Streiul; 3 243 loc. (1 ian. 2011): 1 594 de sex masc. şi 1 649 fem. Nod feroviar (staţie în satul Subcetate şi haltă de c.f. în satul Ciopeia). Hidrocentrală (11,5 MW), intrată în funcţiune în 1991. Pomicultură (meri, pruni, peri). Creşterea bovinelor. Parc dendrologic (în satul Sânpetru). În satul Sântămăria-Orlea, menţionat documentar în 1332, se află o biserică reformată (până în 1555 a fost ortodoxă), ctitorie a cnejilor din familia Cânde, construită în 1270–1280, cu forme arhitecturale specifice tranziţiei de la stilul romanic la goticul târziu. În interior păstrează picturi murale din 1311 şi c. 1400. Restaurată în 1874. Turnul-clopotniţă are forma unei prisme cu baza pătrată şi cu un portal în stil romanic. Tot aici există castelul „Kendeffy” (1777-1782), cu transformări baroce din 1870-1874, declarat monument istoric în 2010, azi hotel. În satul Subcetate se află ruinele unei biserici din sec. 18 şi ale unei cetăţi regale a Haţegului (sec. 13–15), aflată pe vârful unui deal de 490 m alt., cu turn hexagonal din piatră şi ziduri de incintă din piatră, apărate de un val de pământ şi şanţ. Cetatea a fost atestată documentar, prima oară, în anul 1317 şi avea rol de supraveghere şi control, dar distrusă de oastea otomană în anul 1420; în satul Sânpetru, atestat documentar în 1447, există o biserică ortodoxă cu hramul „Sfântul Gheorghe” (sec. 14), iar în satul Săcel, menţionat documentar în 1444, un castel din sec. 19. În arealul satului Sântămăria-Orlea au fost identificate vestigiile unei villa rustica, cu terme, datând din sec. 2–3, iar în satul Sânpetru au fost descoperite (1889–1929) numeroase resturi de reptile (dinozauri, crocodilieni, chelonieni) în depozite continentale; în iul.-aug. 1994 au mai fost scoase la iveală mai multe schelete şi ouă de dinozauri, zona respectivă fiind declarată rezervaţie paleontologică.

SÂNTIMBRU, com. în jud. Alba, alcătuită din 5 sate, situată în lunca şi pe terasele Mureşului, în zona de contact cu Pod. Secaşelor (în E) şi cu prelungirile M-ţilor Trascău (în V), la confl. râului Galda cu Mureşul; 3 009 loc. (1 ian. 2011): 1 522 de sex masc. şi 1 487 fem. Staţie (în satul Sântimbru) şi haltă de c.f. (în satul Coşlariu). Expl. de piatră pentru construcţii şi de balast. Producţie de cărămidă şi de nutreţuri combinate. Produse de panificaţie. Creşterea păsărilor. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. Muzeu etnografic. În satul Sântimbru, menţionat documentar, prima oară, în 1238, se află o biserică din sec. 13 (azi biserică reformată), distrusă în 1442, în timpul bătăliei cu turcii şi reconstruită ulterior prin grija voievodului Iancu de Hunedoara, cu picturi murale interioare din sec. 15.

SÂNTIMBRU, com. în jud. Harghita, alcătuită din 2 sate, situată în Depresiunea Ciuc, pe valea superioară a râului Olt; 2 052 loc. (1 ian. 2011): 1 025 de sex masc. şi 1 027 fem. Expl. de balast, de andezit şi de minereu de cinabru (din 1975), în satul Sântimbru. Expl. şi prelucr. lemnului (cherestea, butoaie, doage). Staţie particulară (româno-franceză) de îmbuteliere a apelor minereale („Perla Harghitei”), dată în folosinţă la 7 mai 1993. Moară de apă şi joagăr (din 1878), în satul Sântimbru. Izvoare cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, feruginoase, hipotone (în satul Sântimbru-Băi). Mofete. În satul Sântimbru-Băi se află conacul „Henter” (sec. 18), în stil baroc. Satul Sântimbru este atestat documentar în 1567. În arealul comunei Sântimbru există tinovul (mlaştina) Büdös (→ capitolul Tinoave, litera B), declarată rezervaţie botanică. Agroturism. Comuna Sântimbru a fost înfiinţată la 7 aprilie 2004 prin desprinderea satelor Sântimbru şi Sântimbru-Băi din comuna Sâncrăieni, judeţul Harghita.

SÂNZIENI, com. în jud. Covasna, alcătuită din 4 sate, situată în partea de N a Depr. Târgu Secuiesc, la poalele de NE ale M-ţilor Bodoc şi cele de SV ale M-ţilor Nemira, pe râul Caşin (afl. al Râului Negru); 4 634 loc. (1 ian. 2011): 1 323 de sex masc. şi 2 311 fem. Staţie de c.f. (în satul Sânzieni). Nod rutier. Expl şi prelucr. lemnului. Moară de apă (în satul Valea Seacă). Creşterea ovinelor. În satul Sânzieni, menţionat documentar, prima oară, în 1332, se află o biserică (1401), în stil gotic, cu transformări ulterioare renascentiste, situată în mijlocul unei cetăţi cu ziduri înalte (4 m), întărite cu turnuri circulare pe laturile de E şi de V, precum şi o capelă romanocatolică având hramul „Sfânta Maria” (1686), o biserică ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (sec. 18) şi casele „Könczey” (1608, reparată în 1829) şi „Tamás Elek” (sec. 19). În satul Petriceni, atestat documentar în 1332, există o biserică romano-catolică (1825) şi conacul „Pótsa” (sec. 19).

SÂRBENI, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea; 1 505 loc. (1 ian. 2011): 752 de sex masc. şi 753 fem. Nod rutier. Reşed. com. este satul Sârbenii de Jos, în care se află o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1778).

SÂRBI, com. în jud. Bihor, alcătuită din 7 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Barcăului cu Dealurile Oradei, pe râul Almaş; 2 615 loc. (1 ian. 2011): 1 274 de sex masc. şi 1 341 fem. Satul Sârbi apare menţionat documentar în perioada 1291–1294. Ştrand termal.

SÂRBII-MĂGURA, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în partea de S a Piem. Cotmeana, pe cursul superior al râului Vedea; 2 202 loc. (1 ian. 2011): 1 087 de sex masc. şi 1 115 fem. Reşed. com. Sârbii-Măgura este satul Vităneşti, atestat documentar în 1597, în care se află două biserici cu acelaşi hram – „Adormirea Maicii Domnului”, una construită în 1803, declarată monument istoric, şi alta în 1889-1890. Comuna a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satului Vităneşti din com. Optaşi-Măgura, jud. Olt, atribuindu-i-se numele Sârbii-Măgura şi nu Vităneşti.

SCĂEŞTI, com. în jud. Dolj, alcătuită din 2 sate, situată în partea de NE a Piem. Bălăciţei, pe dr. Văii Jiului; 2 118 loc. (1 ian. 2011): 1 038 de sex masc. şi 1 080 fem. Pomicultură (meri, pruni, peri, piersici, caişi ş.a.). Viticultură. În satul Scăeşti se află Muzeul memorial „Henri Catargi”, amenajat în casa pictorului, şi o biserică având triplu hram – „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Dumitru” şi „Cuvioasa Parascheva” (1818–1824, reparată în anii 1903, 1928, 1937), iar în satul Valea lui Pătru, o biserică din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1815).

SCĂRIŞOARA, com. în jud. Alba, alcătuită din 14 sate, situată la poalele de E ale M-ţilor Bihor, pe cursul superior al râului Arieşu Mare; 1 655 loc. (1 ian. 2011): 867 de sex masc. şi 788 fem. Prelucr. lemnului. Satul Scărişoara apare menţionat documentar, prima oară, în 1733.

SCĂRIŞOARA, com. în jud. Olt, alcătuită din 3 sate, situată în partea de E a Câmpiei Romanaţi, pe cursul inf. al râului Olt; 3 134 loc. (1 ian. 2011): 1 585 de sex masc. şi 1 549 fem. Culturi irigate de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. În satul Scărişoara, atestat documentar la 8 iun. 1575, se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1833).

SCÂNTEIA, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Bărăganului, pe râul Strachina; 4 179 loc. (1 ian. 2011): 2 106 de sex masc. şi 2 073 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, tutun, legume ş.a. Creşterea bovinelor, porcinelor, ovinelor şi păsărilor. Satul Scânteia a luat naştere în 1895 cu locuitori veniţi din jud. Brăila şi Buzău, iar până în 1948 s-a numit Brătianu. Biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1899–1901, renovată în anul 2008), în satul Scânteia.

SCÂNTEIA, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 7 sate, situată în partea de E a Pod. Central Moldovenesc, pe râul Rebricea; 4 683 loc. (1 ian. 2011): 2 440 de sex masc. şi 2 243 fem. Staţie de c.f. (în satul Scânteia), inaugurată la 1 mai 1892. Pe terit. com. Scânteia au fost descoperite (1994) urmele unei aşezări neolitice în care s-au găsit unelte, fragmente de vase ceramice, figurine feminine ş.a. În satul Scânteia, menţionat  documentar, prima oară, la 31 mart. 1423, se află biserica „Sfinţii Voievozi” (16361637, reparată în 1903, declarată monument istoric în anul 2004, iar în satul Boroşeşti, atestat documentar în 1462, există o biserică din lemn construită în 1812 (sau 1824) şi refăcută în 1868. În satul Ciocârleşti există un conac din sec. 19.

SCÂNTEIEŞTI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Covurlui; 2 492 loc. (1 ian. 2011): 1 309 de sex masc. şi 1 183 fem. Produse de panificaţie. În satul Scânteieşti se află biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (ante 1809).

SCHELA, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de S a Câmpiei Covurlui, la confl. râului Neagra cu Lozova; 3 786 loc. (1 ian. 2011): 1 952 de sex masc. şi 1 834 fem. Nod rutier. Expl. de petrol şi gaze naturale. Viticultură. Creşterea bovinelor. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Schela s-au numit Lascăr Catargiu.

SCHELA, com. în jud. Gorj, alcătuită din 5 sate, situată în Depr. Subcarpatică Olteană, la poalele de SE ale M-ţilor Vâlcan; 1 730 loc. (1 ian. 2011): 831 de sex masc. şi 899 fem. Reşed. com. este satul Sâmbotin. Expl. de antracit şi de argile refractare. Bisericile din lemn cu hramurile „Sfântul Dumitru” (1776), „Sfântul Gheorghe” (1794), „Sfântul Andrei” (1812) şi „Sfântul Nicolae” (1829), în satele Schela, Sâmbotin, Gornăcel şi Arsuri.

SCHITU, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Burnas, pe râul Câlniştea; 1 902 loc. (1 ian. 2011): 892 de sex masc. şi 1 010 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui ş.a. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Schitu a făcut parte din jud. Ilfov. Bisericile cu hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul” (1857) şi „Sfântul Nicolae” (1867), în satele Schitu şi Cămineasca.

SCHITU, com. în jud. Olt, alcătuită din 5 sate, situată în Câmpia Boian, pe râul Iminog; 2 959 loc. (1 ian. 2011): 1 528 de sex masc. şi 1 431 fem. Nod rutier. Fabrică particulară de bere (în satul Moşteni),  inaugurată la 25 ian. 1992. În satul Greci se află o biserică având dublu hram – „Sfântul Nicolae” şi „Sfântul Grigore Decapolitul”, datând din sec. 16 (distrusă de un incendiu în 1743, reconstruită în anii 1804–1810, cu picturi murale interioare terminate în aug. 1818 şi unele transformări din 1896), iar în satul Moşteni există biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (1850).

SCHITU DUCA, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 8 sate, situată în partea de E a Pod. Central Moldovenesc, pe râul Vaslueţ; 4 509 loc. (1 ian. 2011): 2 297 de sex masc. şi 2 212 fem. Expl. de calcar, gresii şi lemn. Moară. Centru viticol. Legumicultură. În satul Schitu Duca, menţionat documentar, prima oară, în 1803, se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1802, reparată în anii 1827–1830 şi pictată în 1924), iar în satul Pocreaca, atestat documentar în 1772, biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” (1853). În satul Poiana, atestat documentar în 1644, există biserica din lemn cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (1744). Rezervaţie naturală (pădurea Poieni), reprezentând o veche plantaţie de pin în amestec cu larice şi molid, cu arbori seculari, cu o bogată faună de pădure.

SCHITU GOLEŞTI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 6 sate, situată în depresiunea omonimă din zona de contact a Muscelelor Argeşului cu Dealurile Argeşului, pe Râu Târgului; 5 058 loc. (1 ian. 2011): 2 505 de sex masc. şi 2 553 fem. Staţie (în satul Schitu Goleşti) şi haltă de c.f. (în satul Lăzăreşti), inaugurate la 1 sept. 1887. Expl. de lignit. Termocentrală. Pomicultură (pruni, meri, peri). Fermă avicolă. În satul Valea Pechii se află o biserică de schit, cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, construită în anii 1676–1680 prin grija episcopului Grigore de la Buzău, care păstrează picturi murale interioare originare.

SCOARŢA, com. în jud. Gorj, alcătuită din 11 sate, situată în Depr. Târgu JiuCărbuneşti, la poalele de NE ale Dealului Bran; 4 901 loc. (1 ian. 2011): 2 404 de sex masc. şi 2 497 fem. Staţie (în satul Copăcioasa) şi halte de c.f. (în satele  Scoarţa şi Budieni), inaugurate la 1 iul. 1888. Expl. de petrol. Staţiune de cercetare a cartofului (în satul Mogoşani). Creşterea bovinelor. Pomicultură; viticultură. Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” (1832), în satul Budieni; bisericile din lemn „Sfânta Treime” (1700), „Duminica Tomei” (1740), „Sfântul Nicolae” (1781), „Sfântul Gheorghe” (1798) şi „Naşterea Maicii Domnului”-Gorgaia (ante 1860), în satele Piteştii din Deal, Lazuri, Colibaşi, Lintea şi Bobu. În satul Copăcioasa este biserica din lemn cu dublu hram „Buna Vestire” şi „Izvorul Tămăduirii” (1719, refăcută în 1797 şi restaurată în 1870).

SCOBINŢI, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 5 sate, situată în Câmpia Jijiei Inferioare, la poalele de SE ale Dealului Mare, pe cursul superior al râului Bahlui; 7 548 loc. (1 ian. 2011): 3 776 de sex masc. şi 3 772 fem. Haltă de c.f. (în satul Bădeni). Expl. de gresie, argilă şi lemn. Prelucr. lemnului. Producţie de ţuică. Pomicultură (meri, pruni, cireşi, vişini). Viticultură. În satul Scobinţi, menţionat documentar, prima oară, în 1665, se află biserica având hramul „Buna Vestire”, construită în anii 1849–1856 prin osârdia lui Mihai Cantacuzino-Paşcanu (cu pridvor adăugat în 1945), iar în satul Zagavia există biserica „Naşterea Domnului”, a fostei mănăstiri Zagavia (ante 1624, refăcută în 1830).

SCORŢARU NOU, com. în jud. Brăila, alcătuită din 6 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Brăilei cu Câmpia Siretului Inferior, pe cursul inf. al răului Buzău; 1 361 loc. (1 ian. 2011): 665 de sex masc. şi 696 fem. Culturi de cereale, leguminoase pentru boabe, florarea-soarelui, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. În arealul satului Scorţaru Nou a fost descoperit, într-un tumul, un cazan scitic din bronz, datând de la sf. sec. 5 sau începutul sec. 4 î.Hr. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1856), în satul Scorţaru Nou.

SCORŢENI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 6 sate, situată în Depr. Tazlău, la poalele de NV ale Culmii Pietricica, pe râul Tazlău; 3 082 loc. (1 ian. 2011): 1 544 de sex masc. şi 1 538 fem. Nod rutier. Bisericile din lemn cu hramurile „Sfinţii Voievozi”-Merişor (1799, cu picturi interioare din 1841 şi pridvor adăugat în 1885) şi „Buna Vestire” (1810–1820, rezidită în 1904), în satele Scorţeni şi Grigoreni. În satul Scorţeni se mai află biserica „Sfinţii Voievozi” (1909– 1913), cu picturi murale interioare executate de Nicolae Tonitza.

SCORŢENI, com. în jud. Prahova, alcătuită din 5 sate, situată în zona Subcarpaţilor Prahovei, pe cursul superior al râului Dâmbu; 6 242 loc. (1 ian. 2011): 2 996 de sex masc. şi 3 246 fem. Expl. de petrol (în satul Mislea). În satul Scorţeni, atestat documentar în anul 1600, se află o biserică din zid cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1730, refăcută în anii 1848– 1850), iar în satul Bordenii Mici, o biserică din lemn (sec. 19).

SCORŢOASA, com. în jud. Buzău, alcătuită din 11 sate, situată în Subcarpaţii Buzăului, în Depr. Policiori-Grabicina, la confl. râului Sărăţel cu Băligoasa, la poalele Dealurilor Dâlma, Bocu şi Pâclele; 3 032 loc. (1 ian. 2011): 1 483 de sex masc. şi 1 549 fem. Expl. de petrol (în satele Scorţoasa şi Plopeasa). Pomicultură (meri, pruni, nuci, peri). Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor, păsărilor. În satul Grabicina de Jos s-au produs puternice alunecări de teren (febr. 2008), care au afectat grav numeroase gospodării ţărăneşti. Comuna Scorţoasa face parte din “Geoparcul Ţinutul Buzãului” (→ comuna Berca, judeţul Buzãu).

SCRIOAŞTEA, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Vedea; 4 093 loc. (1 ian. 2011): 2 010 de sex masc. şi 2 083 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, floarea-soarelui, plante uleioase şi de nutreţ, sfeclă de zahăr, legume etc. Creşterea porcinelor.

SCUNDU, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 4 sate, situată în partea de SE a Piem. Olteţului; 2 082 loc. (1 ian. 2011): 1 028 de sex masc. şi 1 054 fem. Viticultură. Biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1870), în satul Avrămeşti.

SCURTU MARE, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 6 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe cursul superior al râului Claniţa; 1 054 loc. (1 ian. 2011): 867 de sex masc. şi 929 fem. Nod rutier.  Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, plante uleioase, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Biserici din lemn, cu acelaşi hram – „Cuvioasa Parascheva”, în satele Albeni (1805) şi Drăceşti (1859).

SCUTELNICI, com. în jud. Buzău, alcătuită din 4 sate, situată în partea de V a Câmpiei Bărăganului; 2 399 loc. (1 ian. 2011): 1 187 de sex masc. şi 1 212 fem. Expl. de petrol şi gaze naturale. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, legume etc.

SEACA, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în partea de V a Câmpiei Boian; 1 958 loc. (1 ian. 2011): 955 de sex masc. şi 1 003 fem. Cămin cultural. Satul Seaca apare menţionat documentar, prima oară, la 8 sept. 1510, cu numele Belciugatul, iar în sec. 19 cu denumirea Seaca-Belciugata. Biserica având hramul „Sfânta Treime” (1856).

SEACA, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 2 sate, situată în partea de S a Câmpiei Boian, în lunca şi pe terasele de pe stg. fl. Dunărea; 2 538 loc. (1 ian. 2011): 1 287 de sex masc. şi 1 251 fem. În satul Seaca se află biserica având hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (1821).

SEACA DE CÂMP, com. în jud. Dolj, alcătuită din 2 sate, situată în partea de S a Câmpiei Desnăţuiului; 1 968 loc. (1 ian. 2011): 964 de sex masc. şi 1 004 fem. Culturi de cereale, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. Biserica având hramul  „Sfântul Nicolae” (1856), în satul Seaca de Câmp.

SEACA DE PĂDURE, com. în jud. Dolj, alcătuită din 3 sate, situată în SE Piem. Bălăciţei, pe râul Brabova; 1 057 loc. (1 ian. 2011): 487 de sex masc. şi 570 fem. În satul Seaca de Pădure, menţionat documentar în 1535 cu numele Siliştea Seacă, se află biserica din zid cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1889–1891) şi biserica din lemn cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (1854, reparată în 1890).

SECAŞ, com. în jud. Timiş, alcătuită din 4 sate, situată în partea de S a Pod. Lipovei, pe râul Miniş; 348 loc. (1 ian. 2011): 201 de sex masc. şi 147 fem. Pomicultură. Satele Secaş, Checheş, Crivobara şi Vizma apar menţionate documentar, prima oară, în acelaşi an (1440). Biserică din lemn cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (1780), în satul Crivobara. Agroturism.

SECĂRIA, com. în jud. Prahova, formată dintr-un sat, situată la poalele de S ale M-ţilor Baiu, pe interfluviul dintre Prahova şi Doftana; 1 296 loc. (1 ian. 2011): 655 de sex masc. şi 641 fem. Expl. de gresii. Prelucr. lemnului şi a laptelui; produse de panificaţie. Satul Secăria apare menţionat documentar, prima oară, la 7 aug. 1574, într-un document emis la Bucureşti de domnul Ţării Româneşti, Alexandru II Mircea, prin care acesta “întărea lui Drăghici ban şi soţiei sale, Vlada, stăpânirea asupra satelor Mărgineni şi Filipeşti şi Cricoveni şi Breaza şi Comarnicul şi Teşila şi Secăria şi toate bălţile şi moarile… pentru că le sunt acestea, mai sus scrise, sate vechi şi drept ocine (bucatã de pãmânt stãpânitã cu drept ereditar – n.a.) şi dedine” (bucatã de pãmânt dedicatã, consacratã – n.a.).

SECU, com. în jud. Dolj, alcătuită din 4 sate, situată în zona Piem. Bălăciţei, pe cursul superior al râului Mascot; 1 116 loc. (1 ian. 2011): 544 de sex masc. şi 572 fem. În satul Comănicea se află biserica „Sfântul Nicolae” (1868), iar în satul Secu există două biserici din lemn cu acelaşi hram –„Sfântul Nicolae”, una construită în anii 1716–1718 de Laţcu Glogoveanu (refăcută în 1864 şi reparată în anii 1905 şi 1927), iar alta ridicată în 1831 (reparată în anii 1864 şi 1936).

SECUIENI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 6 sate, situată în partea de NV a Colinelor Tutovei, în zona de  contact cu Pod. Central Moldovenesc, pe Valea Morilor; 2 132 loc. (1 ian. 2011): 2 103 de sex masc. şi 1 029 fem. Nod rutier. Biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi”, în satul Secuieni (1778, reparată în 1893–1894). Satul Secuieni este atestat documentar la 6 nov. 1491, iar satul Glodişoarele în 1555. Până la 25 mart. 2005, com. Secuieni a avut în componenţă satele Băluşa, Ciutureşti, Odobeşti şi Tisa-Silvestri, care la acea dată au format com. Odobeşti, jud. Bacău.

SECUIENI, com. în jud. Harghita, alcătuită din 3 sate, situată în partea de E a Pod. Târnavelor, pe râul Târnava Mare; 2 802 loc. (1 ian. 2011): 1 410 de sex masc. şi 1 392 fem. Expl. de gaze naturale. Cămin cultural. Culturi de cereale, cartofi ş.a. În satul Secuieni, menţionat documentar, prima oară, în 1448, se află o biserică unitariană (1812–1816), iar în satul Bodogaia, atestat documentar în 1333, o biserică ortodoxă din lemn (1700) şi o biserică unitariană (1791–1796). Conacul „Kemény” (sec. 18), în satul Eliseni.

SECUIENI, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 9 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe dr. râului Siret, la poalele Subcarpaţilor Neamţului, pe Valea Morilor; 3 503 loc. (1 ian. 2011): 1 760 de sex masc. şi 1 743 fem. Staţie de c.f. (în satul Secuieni). Nod rutier. Staţiune de cercetări agrozootehnice (Secuieni). În arealul satului Secuieni a fost descoperit un cimitir de înhumaţie (sec. 5–6) în care s-au găsit brăţări din bronz şi alte obiecte de podoabă. Bisericile cu hramurile „Cuvioasa Parascheva” (1762, cu pridvor adăugat în 1866), declarată monument istoric, „Sfântul Nicolae” (1830–1831, reparată în anii 1858 şi 1892) şi „Sfântul Nicolae” (1869), în satele Secuieni, Bogzeşti şi Butnăreşti. Biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1866–1873, reconstruită în 1902–1903), în satul Bârjoveni. În satul Başta există biserica „Sfântul Gheorghe” (1926–1933, renovate în anul 2004), iar în sataul Giuleşti, biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1997–1998).

SECUSIGIU, com. în jud. Arad, alcătuită din 4 sate, situată în partea de N a Câmpiei Vingăi, pe râurile Aranca şi Mureş; 6 278 loc. (1 ian. 2011): 3 090 de sex masc. şi 3 188 fem. Staţie (în satul Secusigiu) şi haltă de c.f. (în satul Munar). Expl. de petrol (în satul Sânpetru German). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui ş.a. Creşterea ovinelor şi bovinelor. Moară de cereale (în satul Sânpetru German). Pe terit. satului Sânpetru German au fost descoperite (1964–1966) o necropolă sarmatică (sec. 2), în care s-au găsit oglinzi, vase ceramice dacice, coliere ş.a., precum şi un mormânt cu un inventar alcătuit din scăriţe cu şa, zăbală, amnar din fier, monedă din sec. 7 ş.a. În satul Munar, menţionat documentar, prima oară, în 1219, se află mănăstirea Bezdin (de maici), aparţinînd comunităţii sârbilor ortodocşi din acea zonă, iniţial cu o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1529 prin osârdia fraţilor Ştefan şi Marin Iaksić şi menţionată documentar în 1539. Biserica actuală a fost zidită în stil baroc în anii 1776–1781 prin strădania lui Iovan Iaksić din Nădlac, pe locul unei biserici construită după anul 1690, dar distrusă de turci în prima jumătate a sec. 18. Biserica păstrează picturi murale interioare executate în 1789 şi un iconostas pictat în 1753 de Ştefan Toneţchi din Arad. În 1771 a fost construit conacul mănăstirii care are 52 de camere pentru chilii, bucătărie, trapeză ş.a. Biserica a fost reparată în 1833. După Primul Război Mondial a devenit biserică de parohie, iar în anul 1990 a fost reînfiinţată mănăstirea, iar biserica declarată monument istoric. În satul Sânpetru German, atestat documentar în 1335, există o biserică romano-catolică având hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1774).

SEGARCEA-VALE, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 3 sate, situată în partea de V a Câmpiei Boian, pe stg. văii inf. a Oltului şi pe cursul inf. al râului Sâi; 3 289 loc. (1 ian. 2011): 1 618 de sex masc. şi 1 671 fem. Staţie de c.f. Bisericile „Adormirea Maicii Domnului” (1750) şi „Sfanta Parascheva” (1943) şi clădirea Primăriei (1900), în satul Segarcea-Vale.

SEIMENI, com. în jud. Constanţa, alcătuită din 3 sate, situată în partea de V a Pod. Carasu, pe dr. văii Dunării; 2 153 loc. (1 ian. 2011): 1 122 de sex masc. şi 1 031 fem. Haltă de c.f. (în satul Dunărea), inaugurată la 26 sept. 1895. Produse de panificaţie. Culturi de cereale, floarea-soarelui, cartofi, coriandru ş.a. Pescuit. Bisericile cu hramurile „Sfântul Gheorghe” (în satul Seimeni) şi „Sfântul Dumitru” (în satul Seimenii Mici). Satul Seimeni este atestat documentar în anul 1600. Rezervaţie geologică (punctul fosilifer Seimenii Mari), extinsă pe 6,7 ha. Depozitele din Cretacicul mediu (Albian) cuprind o faună foarte bogată de amoniţi, bivalve şi gasteropode foarte bine conservate. Agroturism.

SELEUŞ, com. în jud. Arad, alcătuită din 3 sate, situată în partea de E a Câmpiei Crişurilor, pe canalul Morilor şi pe stg. râului Crişu Alb; 3 064 loc. (1 ian. 2011): 1 483 de sex masc. şi 1 581 fem. Haltă de c.f. (în satul Seleuş). Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, de legume (în sere şi solarii) ş.a. Iazuri piscicole. În satul Seleuş, menţionat documentar, prima oară, în 1489, se află un pod datând din sec. 17 (62 m lungime şi 9 m lăţime), declarat monument istoric, şi biserica „Adormirea Maicii Domnului”, consturită în 1870 pe locul uneia din lemn ce data din 1726.

SEMLAC, com. în jud. Arad, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Aradului, pe cursul inf. al râului Mureş; 3 932 loc. (1 ian. 2011): 1 952 de sex masc. şi 1 980 fem. Staţie de c.f. Prelucr. maselor plastice. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. Creşterea bovinelor şi porcinelor. Prima menţiune documentară a satului Semlac datează din 1256. Localitatea a fost stăpânită de turci în perioada 1564–1697, iar în sec. 18 a fost colonizată cu familii de germani. Biserică luterană (1845); biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, construită în 1771 şi extinsă în 1896.

SFÂNTU GHEORGHE, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Bărăganului, pe stg. Văii Ialomiţei; 1 965 loc. (1 ian. 2011): 940 de sex masc. şi 1 025 fem. Haltă de cale ferată (în satul Malu), pe linia Ploieşti – Râfov – Drăgăneşti – Ciorani – Urziceni – Malu – Căzăneşti – Slobozia, inaugurată la 14 aprilie 1910. Produse textile. Fermă avicolă. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, plante uleioase, legume ş.a. Satul Sfântu Gheorghe a fost înfiinţat în anul 1898. În satul Malu se află bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” a fostului schit Malu (construită în perioada 4 iun. 1833–30 ian. 1837), declarată monument istoric, şi „Cuvioasa Parascheva” (1994– 1996, sfinţită la 9 iun. 1996), iar în satul Sfântu Gheorghe există biserica „Sfântul Gheorghe” zidită în anii 1935–1943. Popas turistic (în satul Malu). Cămin cultural (1965).

SFÂNTU GHEORGHE, com. în jud. Tulcea, formată dintrun sat, situată în SE Deltei Dunării, pe ţărmul Mării Negre, la gura de vărsare a braţului Sfântu Gheorghe al Dunării în Marea Neagră, la zero m alt. (aşezarea situată la cea mai scăzută alt. din ţară); 821 loc. (1 ian. 2011): 433 de sex masc. şi 388 fem. Centru de pescuit sturioni şi alte specii de peşte. Cherhana. Instalaţii de preparare a peştelui şi a icrelor negre. Far maritim. Localitatea apare menţionată documentar, prima oară, în 1327, pe harta genovezului Pietro Visconti. În partea de S a com. Sfântu Gheorghe se află rezervaţia Sfântu Gheorghe–Perişor–Zătoane (21 000 ha), care cuprinde o succesiune de grinduri, lacuri izolate, dune de nisip, zone mlăştinoase, bălţi, ghioluri etc., unde cuibăresc egrete mari şi mici, lebede mute, stârci lopătari, cormorani, pelicani ş.a.

SFINŢEŞTI, com. în jud. Teleorman, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Tinoasa; 1 264 loc. (1 ian. 2011): 594 de sex masc. şi 670 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Pe terit. com. au fost descoperite urmele unei aşezări din sec. 6, aparţinând populaţiei locale, purtătoare a culturilor Ipoteşti– Ciurel–Cândeşti. Localit. apare trecută în catagrafia anului 1741.

SIC, com. în jud. Cluj, formată dintr-un sat, situată în zona Dealurilor Sicului; 2 517 loc. (1 ian. 2011): 1 205 de sex masc. şi 1 312 fem. Piscicultură în iazuri şi heleşteie. În arealul com. Sic, în lunca râului Fizeş (afluent drept al râului Someşu Mic), se află o zonă de stufăriş şi de papură, extinsă pe o suprafaţă de 5,05 km², declarată (la 12 apr. 2000) rezervaţie ornitologică şi arie protejată de interes naţional, cu caracter biocomplex acvatic, care oferă condiţii favorabile de hrană şi cuibărit pentru diverse specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, printre care se numară stârcul cenuşiu (Ardea cinerea), corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis), nagâţul (Venellus venellus), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), lişiţa (Fulica atra), cufundarul polar (Gavia artica), şorecarul comun (Buteo buteo) ş.a. Această zonă mai este cunoscută şi sub denumirea “Delta Transilvaniei”. În satul Sic, menţionat documentar, prima oară, în 1291, există o biserică din sec. 13 (azi biserică reformată), cu forme de tranziţie de la arhitectura romanică la cea gotică, ce păstrează fragmente de picturi murale interioare din sec. 14 („Judecata de Apoi”, Legendele, cu caracter Sfintei Ursula, Sfântului Nicolae, Sfântului Ladislau), bisericile din lemn cu hramurile „Sfântul Ioan Gură de Aur” (1707), cu decor sculptat şi cu turnclopotniţă cu foişor pe pronaos, şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1731) şi o biserică romano-catolică (1758–1795).

SICHEVIŢA, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 19 sate, situată pe stg. Văii Dunării şi al lacului de acumulare Porţile de Fier I, la poalele M-ţilor Almăj şi Locvei, la graniţa cu Serbia; 2 443 loc. (1 ian. 2011): 1 171 de sex masc. şi 1 272 fem. Expl. de granit. Mori acţionate hidraulic (mori de apă). Pescuit în regim natural. Pomicultură. Muzeu cu colecţii de arheologie, etnografie şi numismatică (în satul Gornea). În arealul satului Gornea au fost descoperite (după 1968) vestigiile unei aşezări neolitice datând din milen. 5–4 î.Hr. (cultura Vinča-Turdaş), urme materiale din Epoca bronzului şi din prima Epocă a fierului, precum şi vestigiile unui castru roman din piatră (60 x 60 m) şi ale unei aşezări romane civile. Satul Sicheviţa apare menţionat documentar, prima oară, în perioada1690–1700. În satul Gornea există schitul cu acelaşi nume (de călugări), întemeiat în anul 2001, cu biserica având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, un paraclis sfinţit la 21 nov. 2006, chilii, bucătărie, trapeză şi un arhondaric construit în anul 2002.

SICULENI, com. în jud. Harghita, formată dintr-un sat, situat în Depr. Ciuc, pe cursul superior al Oltului, în zona de confl. cu râurile Racu, Segheş şi Şugo, la poalele M-ţilor Harghita şi Ciuc; 2 848 loc. (1 ian. 2011): 1 420 de sex masc. şi 1 428 fem. Prelucr. lemnului şi a cărnii. Creşterea bovinelor, porcinelor şi a ovinelor. Satul Siculeni apare menţionat documentar, prima oară, în 1567. În noaptea de 7 ian. 1764, trupele imperiale habsburgice au tras cu tunul de pe Dâmbul Bogat în locuitorii satului Siculeni (pentru că bărbaţii de aici refuzaseră să se înroleze în regimentele grănicereşti înfiinţate din ordinul Curţii imperiale de la Viena), omorând peste 500 de oameni. În amintirea victimelor secuieşti, în 1899 a fost ridicată Columna memorială „Siculicidium”. Până la 17 febr. 1968, satul şi com. Siculeni s-au numit Harghita. Până la 7 apr. 2004, com. Siculeni a avut în componenţă satele Ciaracio, Ciceu (care la acea dată au format com. Ciceu), Racu şi Satu Nou (aceste două sate din urmă au format com. Racu, jud. Harghita).

SIHLEA, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Râmnicului cu Subcarpaţii Vrancei; 5 404 loc. (1 ian. 2011): 2 651 de sex masc. şi 2 753 fem. Staţie (în satul Sihlea) şi haltă de cale feratã (în satul Voetin) pe linia Bucureşti – Ploieşti – Buzãu – Vadu Paşii – Boboc – Zoiţa – Râmnicu Sãrat – Sihlea – Voetin – Gugeşti – Coteşti – Putna – Mãrãşeşti, construitã în perioada noiembrie 1879-13 iunie 1881, inauguratã la 18 octombrie 1881. inaugurate la 13 iun. 1881. În satul Sihlea se află un conac (sec. 19) şi o biserică având hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1850–1854), iar în satul Voetin, biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din 1808 a serdarului Asanache Robescu.

SILIŞTEA, com. în jud. Brăila, alcătuită din 6 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Brăilei cu Câmpia Siretului Inferior, pe dr. văii inf. a Siretului; 1 869 loc. (1 ian. 2011): 929 de sex masc. şi 940  fem. Producţie de tuburi şi bolţuri. Fabrică de nuteţuri combinate. Morărit. Creşterea bovinelor. Satul Siliştea apare menţionat documentar, prima oară, în 1756. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Siliştea s-au numit Nazâru. Săpăturile arheologice efectuate în anul 2000 au scos la iveală vestigiile unei aşezări neolitice, a unui bordei, a unei locuinţe de suprafaţă şi a unei vetre de foc în care s-au găsit fragmente de vase ceramice, unelte, vase şi borcane de provizii, castroane, străchini tronconice, unele decorate cu linii oblice incizate, aparţinând culturilor Babadag I şi Babadag II.

SILIŞTEA, com. în jud. Constanţa, alcătuită din 2 sate, situată în partea de V a Pod. Carasu, pe râul Ţibrind; 1 418 loc. (1 ian. 2011): 700 de sex masc. şi 718 fem. Nod rutier. Până în 1993, com. Siliştea a avut în componenţă satele Dropia şi Tortoman care în acel an s-au desprins din această comună şi au format com. Tortoman, jud. Constanţa.

SILIŞTEA, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe cursurile superioare ale râurilor Glavacioc şi Sericu; 1 391 loc. (1 ian. 2011): 1 200 de sex masc. şi 1 191 fem. Nod rutier. Expl. de petrol şi gaze. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Siliştea s-au numit Grosu. În satul Siliştea se află clădirea Primăriei (sec. 19). Biserica din lemn „Sfântul Dumitru” (1797–1799), în satul Buteşti , declarată monument istoric în 2004. Până la 7 mai 2004, com. Siliştea a avut în componenţă satele Purani şi Puranii de Sus, care la acea dată au format com. Purani, jud. Teleorman.

SILIŞTEA CRUCII, com. în jud. Dolj, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Desnăţuiului, pe râul Baboia; 1 661 loc. (1 ian. 2011): 822 de sex masc. şi 839 fem. Haltă de c.f. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1850–1852, reparată în 1904).

SILIŞTEA-GUMEŞTI, com. în jud. Teleorman, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe cursul superior al văii Râu Câinelui; 2 557 loc. (1 ian. 2011): 1 285 de sex masc. şi 1 272 fem. Moară de cereale (1926). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui ş.a. În perioada 1 ian. 1965–17 febr. 1968 s-a numit Siliştea, iar între 17 febr. 1968 şi 20 mai 1996 a purtat numele Siliştea Nouă. Mănăstire de călugări, înfiinţată în 1998, cu biserica din lemn „Sfântul Fanurie” construită în 2004-2005. Aici s-a născut scriitorul Marin Preda (1922–1980), în casa căruia s-a amenajat un muzeu memorial (în 1982).

SILIVAŞU DE CÂMPIE, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a colinelor Comlodului cu colinele Mădăraşului, pe cursul superior al râului Şaeş; 1 090 loc. (1 ian. 2011): 513 de sex masc. şi 577 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi, floareasoarelui, tutun ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Satul Silivaşu de Câmpie apare menţionat documentar, prima oară, în 1329. Bisericile ortodoxe, din lemn, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1662, refăcută în 1842, cu picturi interioare realizate de Ion Moldoveanu din Fărău) şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 17, transferată în 1932 din satul Socol), în satele Silivaşu de Câmpie şi Fânaţele Silivaşului.

SIMINICEA, com. în jud. Suceava, alcătuită din 2 sate, situată în partea de SE a Pod. Dragomirnei, pe dr. văii Siretului; 3 038 loc. (1 ian. 2011): 1 492 de sex masc. şi 1 546 fem. Expl. de balast. Culturi de cereale, cartofi, legume ş.a. În satul Siminicea, atestat documentar în 1431, se află biserica din lemn cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” (1830).

SINEŞTI, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 6 sate, situată în Câmpia Vlăsiei, pe cursul superior al râului Mostiştea; 2 412 loc. (1 ian. 2011): 1 180 de sex masc. şi 1 232 fem. Abator (în satul Hagieşti). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Fermă piscicolă (în satul Cătruneşti). În satul Sineşti, menţionat documentar, prima oară, în 1709, se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1855), iar în satul Hagieşti, atestat documentar în 1624, există bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (ctitorie din 1704 a căpitanului Radu Dudescu, cu fresce originare în pridvor şi picturi murale interioare executate în 1884), „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1810) şi „Sfinţii Voievozi”-Măriuţa (1873). Biserica „Sfântul Nicolae” nu are turle întrucât acestea au fost distruse de incendiul din 1971. În această biserică se află mormântul domnului Grigore Mihail Suţu († 1836, Pesta, Ungaria şi osemintele aduse aici în 1846). În satul Boteni se află biserica având hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1820–1823, cu fragmente de picturi murale interioare, originare), iar în satul Hagieşti există conacul lui Mihail Marghiloman, construit în anii 1869–1874 de meşteri italieni, ruinat în anii ’80 ai sec. 20 şi reparat la începutul sec. 21 sub îngrijirea Direcţiei Monumentelor Istorice. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Sineşti a făcut parte din jud. Ilfov. Pe terit. com. Sineşti se află pădurea cu acelaşi nume (în trecut s-a numit Ţiganca), extinsă pe o supr. de 304 ha şi alcătuită din stejar, gârniţă şi salcâm. Popas turistic (în pădurea Sineşti).

SINEŞTI, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Jijiei Inferioare cu Pod. Central Moldovenesc; 4 477 loc. (1 ian. 2011): 2 297 de sex masc. şi 2 180 fem. Iaz piscicol. Viticultură. În satul Sineşti, menţionat documentar, prima oară, în 1458, se află bisericile cu hramurile „Buna Vestire” (ante 1717) a fostului schit şi „Adormirea Maicii Domnului” (1820, cu pridvor de la mijlocul sec. 19 şi picturi murale interioare din 1827; reparată în anii 1956–1958). Fond cinegetic (mistreţi, iepuri ş.a.). Pădure de stejari, declarată rezervaţie forestieră.

SINEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 6 sate, situată în zona Piem. Olteţului, pe cursul mijlociu al râului Olteţ; 2 531 loc. (1 ian. 2011): 1 271 de sex masc. şi 1 260 fem. Centru pomicol. În satul Sineşti se află biserica din lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1746, mărită în 1839) şi ruinele bisericii „Sfântul Nicolae” (1738); în satul Popeşti există biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (1693, refăcută în 1834), iar în satul Ciucheşti, biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1806).

SINGURENI, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe cursul inf. al râului Neajlov; 3 040 loc. (1 ian. 2011): 1 472 de sex masc. şi 1 568 fem. Nod rutier. Baltă piscicolă (9,5 ha). Spital (1910), în satul Singureni. Centru viticol şi de vinificaţie. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Singureni a făcut parte din jud. Ilfov. În satul Singureni se află biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1854) şi conacele „Nicu Cantacuzino” (1840–1866, azi staţie de vinificaţie) şi „Mociorniţa” (1920–1930, azi sediul Primăriei şi Dispensarului uman), declarate monumente istorice. Bisericile cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (prima jumătate a sec. 18) şi „Sfântul Ioan Botezătorul” (1856-1867), în satele Stejaru şi Crânguri.

SINTEA MARE, com. în jud. Arad, alcătuită din 3 sate, situată în partea de S a Câmpiei Crişurilor, pe dr. văii Crişului Alb şi pe râul Teuz; 3 791 loc. (1 ian. 2011) 1 848 de sex masc. şi 1 943 fem. Nod rutier. Confecţii (îmbrăcăminte). Satul Sintea Mare apare menţionat documentar, prima oară, în 1337, iar satul Adea în perioada 1202–1203. Zonă de interes cinegetic (în arealul satului Adea): fazani, iepuri, mistreţi, căpriori, cerbi lopătari ş.a.

SIREŢEL, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 5 sate, situată la poalele Dealului Mare, pe râul Sireţel; 4 153 loc. (1 ian. 2011): 2 157 de sex masc. şi 1 996 fem. Expl. de gresii şi de lemn. Moară. Creşterea ovinelor. Satul Sireţel apare menţionat documentar, prima oară, în 1436. Pădure de fag cu arbori multiseculari, cu înălţimi de până la 35 m.

SIRIU, com. în jud. Buzău, alcătuită din 5 sate, situată pe cursul superior al râului Buzău, la poalele de Est ale M-ţilor Siriu şi cele de Vest ale M-ţilor Podu Calului, la 508 m alt.; 3 109 loc. (1 ian. 2011): 1 589 de sex masc. şi 1 520 fem. Reşed. com. este satul Lunca Jariştei. Staţiune balneoclimaterică sezonieră, de interes local (în satul Gura Siriului), cu climat montan şi izv. cu ape minerale sulfuroase, bicarbonatate, clorurosodice şi termale (31°C), indicate în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic şi cele hepato-biliare. În arealul com. Siriu, pe cursul superior al râului Buzău, a fost construit (în anii 1975-1994) un baraj, înalt de 122 m, realizat fără ciment, ci doar din rocă, pământ, steril şi miez de argilă (volumul umpluturilor a totalizat 8,3 mil. m³ anrocamente). În urma acestui baraj s-a format un lac de acumulare de 11,5 km lungime (supr.: 500 ha; vol.: 155 mil. m³), cu scop hidroenergetic (apele lui pun în mişcare turbinele hidrocentralei din localitatea componentă Nehoiaşu, oraşul Nehoiu, jud. Buzău, cu o putere instalată de 110 MW, dată în folosinţă în 1994), de alimentare cu apă şi de regularizare a debitelor râului Buzău. În arealul satului Caşoca, menţionat documentar, prima oară, la 17 dec. 1534, cu numele Caşauca, într-un hrisov al lui Vlad Vintilă, domn al Ţării Româneşti în anii 1532-1535 (cu întreruperi), se află cascada Caşoca (→ cascada Caşoca).

SITA BUZĂULUI, com. în jud. Covasna, alcătuită din 4 sate, situată pe cursul superior al Buzăului, la poalele de N ale M-ţilor Siriu; 4 764 loc. (1 ian. 2011): 2 375 de sex masc. şi 2 389 fem. Expl. de gresii. Fabrică de cherestea. Păstrăvărie. Pe terit. satului Crasna a fost descoperit (1887) un tezaur alcătuit din bare de aur, turnate la Sirmium (azi Sremska Mitrovica, Serbia), cu efigii de împăraţi romani, dintre care cea mai recentă este aceea a lui Graţian (Flavius Gratianus, 367–383). Satul Sita Buzăului apare menţionat documentar, prima oară, în 1533. Agroturism (satul de vacanţă Crasna, popasul Dumbrava, pensiunile Begonia, Bularca).

SLATINA, com. în jud. Suceava, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Pod. Sucevei cu M-ţii Stânişoarei, pe râul Suha Mică; 5 216 loc. (1 ian. 2011): 2 716 de sex masc. şi 2 500 fem. Prelucrarea lemnului. Până la 17 februarie 1968, satul şi comuna Slatina s-au numit Drăceni. În satul Slatina, atestat documentar în 1498, se află mănăstirea Slatina (de maici), ctitorie din 1553–1558 a domnului Alexandru Lăpuşneanu. Biserica „Schimbarea la Faţă”, declarată monument istoric în anul 2004, a fost construită din piatră brută şi cărămidă şi sfinţită la 14 octombrie 1558 şi se află în mijlocul unei vaste incinte patrulatere, întărită cu ziduri înalte de 7 m şi groase de 1,80 m, străjuite de turnuri de apărare la colţuri. În pronaosul bisericii există un remarcabil tablou votiv care înfăţişează întreaga familie a lui Alexandru Lăpuşneanu. Picturile murale interioare au fost refăcute cu ocazia renovării bisericii în anii 1826–1828. Biserica, chiliile şi paraclisul au mai fost supuse unor renovări în anii 1955–1960, iar în perioada 1968–1979 s-au executat reparaţii la turnul de poartă şi la clopotniţă şi s-a construit un nou corp de chilii. Lângă biserică se află Casa Domnească (1558-1561) şi o fântână ornamentală, cu bazin din marmură, realizate sub influenţă Renascentistă. În biserică sunt înmormântaţi Alexandru Lăpuşneanu (călugărit în 1568 cu numele Pahomie), soţia lui – Doamna Ruxandra († 12 noiembrie 1570) şi fiica lor Teofana; mitropolitul Veniamin Costache a fost îngropat aici la 18 decembrie 1846, iar apoi osemintele au fost strămutate în 1887 la Mitropolia din Iaşi. Tot aici există racla cu moaştele (capul) Sfântului Grigore Teologul care în perioada 1968–2001 a fost depusă la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti şi readusă la această mănăstire la 11 februarie 2001. Aceste moaşte au fost aduse în Moldova de domnul Alexandru Lăpuşneanu în a doua jumătate a secolului 16. Mănăstirea a fost desfiinţată de autorităţile comuniste la 28 octombrie 1959 şi reînfiinţată în 1962 (→ şi mănăstirea Slatina, Capitolul Mănăstiri, Litera S).

SLATINA-TIMIŞ, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 4 sate, situată în partea de N a Culoarului Timiş-Cerna, la poalele de NE ale M-ţilor Semenic şi cele de V ale M-ţilor Ţarcu, pe cursul superior al râului Timiş; 3 023 loc. (1 ian. 2011): 1 505 de sex masc. şi 1 518 fem. Staţie de c.f. (în satul Slatina-Timiş). Expl. de lignit (în satul Ilova). Pomicultură (meri, pruni, peri). Prelucr. lemnului. Bibliotecă publică; patru cămine culturale. Agroturism. În satul Slatina-Timiş, menţionat documentar, prima oară, în 1433, se află o biserică ortodoxă din sec. 18 şi o biserică romano-catolică (1770), declarată monument istoric.

SLAVA CERCHEZĂ, com. în jud. Tulcea, alcătuită din 2 sate, situată în Pod. Babadag, pe cursul superior al râului Slava; 2 361 loc. (1 ian. 2011): 1 169 de sex masc. şi 1 192 fem. Expl. de calcar. Apicultură. Pe terit. satului Slava Rusă au fost descoperite urmele unei aşezări urbane romano-bizantine, extinsă pe o supr. de 24 ha, înconjurată de ziduri masive din piatră, străjuite de 30 de turnuri, străpunse de 3 porţi, datând din sec. 3–7 şi cunoscută sub numele de Libida (Libidinon polis). Satul Slava Cercheză este atestat documentar în 1828. În satul Slava Rusă se află două mănăstiri aparţinând cultului creştin de rit vechi, una de călugări – „Uspenia”/„Adormirea Maicii Domnului” (→ mănăstirea Uspenia, Capitolul Mănăstiri, Litera U), şi alta de maici – „Vovidenia”/„Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (→ mănăstirea Vovidenia, Capitolul Mănăstiri, Litera V). Mănăstirea „Vovidenia” (singura mănăstire de maici din lume, aparţinând cultului creştin de rit vechi) a fost întemeiată în sec. 17 de câţiva călugări ruşi care au adus din localitatea Kazan Icoana Maicii Domnului de la care provine şi denumirea mănăstirii. Aflată în părăsire la sf. sec. 18, mănăstirea „Vovidenia” a fost reînfiinţată de o văduvă bogată din Rusia, care a venit aici împreună cu slujnica ei şi cu câteva maici. Distruse de inundaţie în 1850, chiliile şi biserica au fost refăcute pe un alt loc, mai înalt, ferit de inundaţii.

SLĂTIOARA, com. în jud. Olt, alcătuită din 2 sate, situată în partea de N a Câmpiei Romanaţi, pe dr. văii Oltului, pe malurile lacurilor de acumulare Arceşti şi Slatina; 2 757 loc. (1 ian. 2011): 1 339 de sex masc. şi 1 418 fem. Staţie de c.f. (în satul Slătioara). Nod rutier. Expl. de balast. Hidrocentrală (53 MW), intrată în funcţiune în 1986. Bisericile cu hramurile „Sfânta Treime” (1805) şi „Sfinţii Voievozi” (1854), în satul Slătioara.

SLĂTIOARA, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 6 sate, situată în Depr. subcarpatică olteană, la poalele de NV ale Măgurii Slătioara, la confl. râului Cerna cu Pârâu Plopilor; 3 483 loc. (1 ian. 2011): 1 719 de sex masc. şi 1 764 fem. Nod rutier. Moară de cereale. Centru de ceramică populară nesmălţuită, de culoare roşie, decorată simplu cu humă albă. În satul Slătioara se află o biserică din lemn, cu dublu hram – „Buna Vestire” şi „Cuvioasa Parascheva” (sec. 18) şi o biserică din cărămidă cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (1705, cu picturi murale interioare din 1802); în satul Goruneşti există o biserică din zid cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1781, cu fragmente de picturi murale datând din 1807), iar în satul Milostea, o biserică din lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1906). În perimetrul com. Slătioara se află rezervaţia geomorfologică Măgura Slătioarei (769 m alt.), cu aspect de cuestă abruptă spre N, afectată de ravene şi bad-lands (pământuri rele). La Slătioara are loc anual (din 1998), la sfârşitul lunii aug., Festivalul internaţional de film „Eco-Etno-Folk” în cadrul căruia sunt prezentate filme documentare şi reportaje de scurt metraj cu subiecte referitoare la ecologie, ambient, etnografie, folclor, antropologie, turism – festival iniţiat şi desfăşurat de fiecare data sub tutela scriitorului Dinu Săraru.

SLIMNIC, com. în jud. Sibiu, alcătuită din 5 sate, situată în Pod. Hârtibaciului, pe râul Slimnic; 3 726 loc. (1 ian. 2011): 1 891 de sex masc. şi 1 835 fem. Haltă de c.f. (în satul Veseud). Creşterea bovinelor (în satul Ruşi). Pe terit. satului Slimnic au fost descoperite (1900–1920) vestigiile unei aşezări din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului, aparţinând culturii Coţofeni (2500–1800 î.Hr.), un depozit de bronz de la începutul primei Epoci a fierului, o aşezare dacică şi apoi daco-romană (sec. 2 î.Hr.-3 d.Hr.) în care s-a găsit ceramică dacică modelată cu mâna şi la roată şi ceramică romană, precum şi un tezaur de podoabe dacice, din argint (sec. 1 î.Hr.-1 d.Hr.), format din brăţări, colane, lanţ ş.a. În satul Slimnic, menţionat documentar, prima oară, în 1282 şi apoi în 1309, se află o biserică ortodoxă de la sfârşitul secolului 18 (renovată în 1912) şi ruinele cetăţii ţărăneşti Stolzenburg, cu ziduri de apărare, întărite de contraforturi, cu biserică gotică de incintă şi Turn-clopotniţă (sec. 15, cu unele transformări din 1792), declarate monument istoric în anul 2010. Situată pe dealul Burgbash, cetatea a fost construită în prima jumătate a secolului 13, cu puţin timp înaintea marii invazii mongole din anul 1241, cu scopul de a supraveghea şi apăra drumul dintre Sibiu şi Mediaş. Primele lucrări ale zidurilor care înconjurau incinta cetăţii au fost efectuate din piatră brută (în secolul 13) şi înlocuite la începutul secolului 15 cu ziduri din cărămidă, sub forma a două incinte (curţi) poligonale, care se există şi în prezent. În anul 1450 a început construirea bisericii gotice, tip hală, rămasă neterminată din cauza invaziilor otomane din secolul 15. Datorită zidurilor groase, a turnurilor de apărare şi a bastioanelor, cetatea a rezistat unui asediu turcesc în 1658, dar a fost cucerită şi incendiată de curuţi în anul 1706. Ulterior a început efectuarea unor lucrări de renovare a zidurilor incintei şi ale bisericii, dar au fost întrerupte din cauza epidemiei de ciumă din anul 1717. În 1855 a fost demolată o parte a bisericii pentru folosirea cărămizilor în alte scopuri. Cetatea a fost refacută parţial în secolul 18 şi reabilitată în anii 1958-1959, cand s-au restaurat zidurile, turnul de apărare, clopotniţa ş.a. În satul Ruşi există o cetate (sec. 16–17) cu biserică evanghelică de incintă (1749–1782), iar în satul Veseud există un conac de la începutul sec. 19, o biserică din sec. 13 (azi biserică evanghelică), fortificată în sec. 15–18 şi biserica ortodoxă „Sfântul Gheorghe” (sfârşitul sec. 18).

SLIVILEŞTI, com. în jud. Gorj, alcătuită din 8 sate, situată în zona Dealurilor Jiului, pe râul Jilţu; 3 615 loc. (1 ian. 2011): 1 874 de sex masc. şi 1 741 fem. Muzee etnografice, în satele Slivileşti şi Şiacu. În satul Miculeşti se află biserica „Sfântul Nicolae” (1872), iar în satul Şiacu există cula „Grecescu” (sec. 18). Bisericile din lemn, cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Sura (1805), Ştiucani (1877) şi Slivileşti (1880).

SLOBOZIA, com. în jud. Argeş, alcătuită din 2 sate, situată în partea de N a Câmpiei Găvanu-Burdea, pe cursul superior al râului Dâmbovnic; 4 790 loc. (1 ian. 2011): 2 461 de sex masc. şi 2 329 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume etc. Viticultură. Creşterea porcinelor. Morărit; produse de panificaţie. Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Slobozia s-au numit Slobozia-Trăznitu. Biserica având hramul „Cuvioasa Parascheva” (sec. 19) şi conacul „Sturdza” (sec. 19), în satul Slobozia.

SLOBOZIA, com. în jud. Giurgiu, formată dintr-un sat, situată în partea de S a Câmpiei Burnas, pe stg. văii Dunării, în zona de confl. a râului Pasărea cu Parapanca; 2 514 loc. (1 ian. 2011): 1 278 de sex masc. şi 1 236 fem. Expl. de balast. Produse alim. La 12/24 aug. 1807, la Slobozia s-a încheiat armistiţiul ruso-turc care stipula ca trupele ruseşti şi turceşti să părăsească cele două principate româneşti, iar „… administraţiunea să se dea unui divan alcătuit din boieri, până la încheierea păcei”. Ţarul Rusiei, Aleksandr I Pavlovici, a refuzat ratificarea armistiţiului, ostilităţile fiind reluate în mart. 1809. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, Slobozia a făcut parte din jud. Ilfov. Biserica „Sfântul Gheorghe” (1864).

SLOBOZIA BRADULUI, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 6 sate, situată în partea de SE a Subcarpaţilor Vrancei, în zona de contact cu Câmpia Râmnicului; 6 522 loc. (1 ian. 2011): 3 334 de sex masc. şi 3 188 fem. Centru pomi-viticol. În arealul satului Coroteni au fost descoperite vestigii neolitice (în special ceramică), aparţinând culturii Boian. În satul Slobozia Bradului se află mănăstirea Rogoz (de maici), cu biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, ctitorie din 1820 a lui Constantin şi Gheorghe Robescu, restaurată în 1982. Mănăstirea a fost desfiinţată la 28 oct. 1959 şi reînfiinţată în 1990, iar în 1994-1998 s-a zidit paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”. În satul Slobozia Bradului mai există biserica „Sfântul Nicolae”, ctitorie din anii 1808–1825 a vistiernicului Iordache Niculescu, pictată iniţial în ulei – picturi restaurate în 1901 de Nae Orăşanu şi repictată în frescă în 1953 de Adolf Cantini. Biserica a fost restaurată după cutremurul din 4 mart. 1977 şi repictată în 1994, în frescă, de Elena Vasilescu. În satul Coroteni există biserica având hramul „Sfântul Ioan” (1830).

SLOBOZIA CIORĂŞTI, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 3 sate, situată în partea de N a Câmpiei Râmnicului, pe râul Râmna; 2 020 loc. (1 ian. 2011): 982 de sex masc. şi 1 038 fem. Muzeu de istorie (în satul Jilişte). Iaz pentru peşte. Creşterea porcinelor. În satul Jilişte, la 24 apr. 1574, oastea lui Ion Vodă a învins armata turco-munteană care urmărea să-l instaleze domn pe Petru Şchiopul. Aici se află bustul lui Ion Vodă (dezvelit la 20 apr. 1957), operă a sculptorului Marius Butoianu. În satul Slobozia Ciorăşti se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, zidită în 1863–1864 şi reparată în 1879.

SLOBOZIA CONACHI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de S a Câmpiei Covurlui, pe râul Suhu; 3 732 loc. (1 ian. 2011): 1 876 de sex masc. şi 1 856 fem. Nod rutier. Expl. de petrol. Morărit; produse de panificaţie. Culturi de cereale, legume ş.a. Satul Slobozia Conachi a fost înfiinţat în perioada 1800–1810 de Constantin Conachi, care a adus pe moşia sa mai mulţi clăcaşi, întemeind o slobozie (sat stăpânit de mari latifundiari). În satul Slobozia Conachi se află biserica „Sfânta Treime”, zidită în anii 1814–1818 prin osârdia lui Constantin Conachi (reparată în 1873). Satul Izvoarele a fost puternic afectat de alunecările de teren din 22 aug. 1993, când s-au surpat numeroase case. Pînă la 25 mart. 2005, comuna Slobozia Conachi a avut în componenţă satul Cuza Vodă, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

SLOBOZIA GRAPINA → comuna Bălcăuţi, judeţul Suceava.

SLOBOZIA LUI IANACHE → municipiul Slobozia.

SLOBOZIA MÂNDRA, com. în jud. Teleorman, formată dintr-un sat, situată în partea de V a Câmpiei Boian, pe râul Sâiu; 1 758 loc. (1 ian. 2011): 827 de sex masc. şi 931 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floareasoarelui, legume ş.a. Viticultură. Biserica „Sfântul Nicolae” (1848), în satul Slobozia Mândra. Până la 7 mai 2004, com. Slobozia Mândra a avut în componenţă satele Uda-Clocociov şi Uda-Paciurea, care la acea dată au format com. Uda-Clocociov, jud. Teleorman.

SLOBOZIA MOARĂ, com. în jud. Dâmboviţa, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Titu, pe interfluviul Dâmboviţa-Ilfov; 2 270 loc. (1 ian. 2011): 1 096 de sex masc. şi 1 174 fem. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. a făcut parte din jud. Ilfov. Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, zidită în 1896-1897 de filantropul Iorgu Dumitrescu.

SLOBOZIA-TRĂZNITU → comuna Slobozia, judeţul Argeş.

SLUJITORII-ALBOTEŞTI → comuna Zăvoaia, judeţul Brăila.

SMÂRDAN, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 3 sate, situată în SE Câmpiei Covurlui, pe cursul inf. al râului Mălina, pe ţărmul de N al limanului fluviatil Mălina; 5 038 loc. (1 ian. 2011): 2 590 de sex masc. şi 2 448 fem. Culturi de cereale. Viticultură. Ferme de creştere a bovinelor, ovinelor şi păsărilor. Piscicultură. Prelucr. lemnului. Produse de patiserie.

SMÂRDAN, com. în jud. Tulcea, formată dintrun sat, situată pe dr. braţului Măcin (sau Dunărea Veche), vizavi de municipiul Brăila; 1 109 loc. (1 ian. 2011): 547 de sex masc. şi 562 fem. Monument ridicat în memoria eroilor din timpul Războiului de Independenţă. Pescuit.

SMÂRDIOASA, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Boian cu Câmpia Burnas, la confl. râului Vedea cu Teleorman; 2 483 loc. (1 ian. 2011): 1 219 de sex masc. şi 1 264 fem. Staţie de cale ferată (în satul Smârdioasa) pe linia Roşiori de Vede – Alexandria (inaugurată la 2 decembrie 1895), cu prelungire de la Alexandria spre Smârdioasa – Zimnicea, inaugurată la 1 iulie 1901. Nod rutier. Produse alim. Fermă de creştere a porcinelor (lichidată în 1997). Viticultură. Biserică având hramul „Sfinţii Voievozi” (1824), în satul Smârdioasa.

SMEDEROVO → municipiul Roman.

SMEENI, com. în jud. Buzău, alcătuită din7 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Bărăganului cu Câmpia Buzău-Călmăţui, pe râul Călmăţui; 6 863 loc. (1 ian. 2011): 3 421 de sex masc. şi 3 442 fem. Nod rutier. Produse textile. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, legume etc. Creşterea ovinelor. Muzeu mixt. Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1847–1852), „Sfântul Dumitru” (1855–1857) şi „Sfântul Nicolae” (1926), în satele Udaţi-Lucieni, Albeşti şi Smeeni.

SMIRODAVA → municipiul Roman.

SMULŢI, com. în jud. Galaţi, formată dintr-un sat, situată în partea de S a Pod. Covurlui, pe cursurile superioare ale râurilor Geru, Gologan şi Suhu; 1 399 loc.  (1 ian. 2011): 729 de sex masc. şi 670 fem. Centru viticol şi de vinificaţie. În satul Smulţi, menţionat documentar, prima oară, la 15 iul. 1448, se află bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1810, refăcută în anii 1870–1873), „Sfinţii Voievozi” (1831) şi „Sfântul Gheorghe” (din lemn, 1849–1850).

SNAGOV, com. în jud. Ilfov, alcătuită din 5 sate, situată în partea de N a Câmpiei Vlăsiei, pe malul dr. al lacului Snagov; 6 552 loc. (1 ian. 2011): 3 124 de sex masc. şi 3 428 fem. Staţie de c.f. (în satul Snagov). Confecţii metalice. Prelucr. lemnului; confecţii şi ţesături din lână şi bumbac. Pomicultură (piersici, caişi, cireşi). Piscicultură. În satul Tâncăbeşti se află o antenă de radio-emisie, dată în folosinţă în 1952. Între 23 ian. 1981 şi 10 apr. 1997, com. Snagov a făcut parte din Sectorul Agricol Ilfov, iar la 22 dec. 1994 a fost declarată staţiune climaterică. Satul Snagov apare menţionat documentar, prima oară, la 7 nov. 1428 într-un act emis de domnul Dan II, apoi la 30 iun. 1441, 28 oct. 1464, 23 mart. 1482 etc. Satul Vlădiceasca din com. Snagov a fost demolat în întregime (1987) şi desfiinţat din ordinul lui Nicolae Ceauşescu şi apoi reînfiinţat în anii ’90, după prăbuşirea regimului comunist. În satul Ghermăneşti se află biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1790), iar în satul Tâncăbeşti, o biserică cu hramul „Sfântul Nicolae”– Ciofliceni (sec. 19), un han (sec. 19) şi Monumentul eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial (sculptor D. Măţăoanu). Turism.

SOCODOR, com. în jud. Arad, formată dintr-un sat, situată în partea de S a Câmpiei Crişurilor, pe cursul inf. al Crişului Alb; 2 269 loc. (1 ian. 2011): 1 127 de sex masc. şi 1 142 fem. Staţie de c.f. Nod rutier. Culturi de cereale, de varză ş.a. Heleşteu. Creşterea ovinelor. Pe terit. com. au fost descoperite (1930, 1948) vestigiile unei aşezări din Epoca bronzului, aparţinând culturii Otomani (1900–1300 î.Hr.), în care s-au găsit străchini, oale cu două toarte supraînălţate, ceşti, vase piriforme cu decor plastic (brâie în relief sau alveolare) sau incizat (spirale, arcade, ghirlande). Aici au fost descoperite câteva morminte gepide de înhumaţie (sec. 5–6) cu inventare alcătuite din mărgele de sticlă, piepteni, castroane ş.a. În partea de V a localit. a fost identificată o necropolă de înhumaţie (sec. 8) aparţinând avarilor, în care s-au găsit o scară de şa din fier, o cataramă din bronz ş.a. În satul Socodor, menţionat documentar, prima oară, în 1299, se află o biserică ortodoxă cu hramul „Buna Vestire” (1763–1768), cu iconostas pictat în 1786, declarată monument istoric, şi o biserică romano-catolică (1869). Fond cinegetic (în special cerbi lopătari).

SOCOL, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 5 sate, situată în extremitatea de SV a României, pe stg. Dunării, pe cursul inferior al râului Nera, la poalele de V ale M-ţilor Locvei, la graniţa cu Serbia; 2 038 loc. (1 ian. 2011): 1 002 de sex masc. şi 1 036 fem. Port fluvial din anul 1795 (cel mai vechi din România) şi staţie de c.f., pe linia Baziaş – Iam – Răcăşdia – Oraviţa (62,50 km lungime), construită în perioada 1847-1854 (cu înrerupere în anii 1848-1849, din cauza Revoluţiei) şi inaugurată la 20 aug. 1854 pentru traficul de mărfuri şi la 1 nov. 1856 pentru traficul de călători, fiind cea mai veche linie de cale ferată de pe teritoriul României. Post hidrologic (Baziaş). Viticultură. În arealul satului Baziaş, fl. Dunărea intră pe terit. României pe care-l străbate apoi pe la S şi SE, pe o distanţă de 1 075 km (până la vărsarea în Marea Neagră). Satul Socol apare menţionat documentar, prima oară, în 1472. În satul Baziaş, atestat documentar în 1581, se află biserica „Schimbarea la Faţă” a mănăstirii Baziaş, care aparţine comunităţii sârbilor din Banat. Mănăstirea are un singur călugăr, iar slujbele se fac periodic de către preoţii din jud. Caraş-Severin şi de hramul bisericii. Unii cercetători susţin că mănăstirea Baziaş a fost înfiinţată în anul 1225 de către călugărul Sava Nemanjić, iar alţii afirmă că aceasta a fost întemeiată în sec. 14–15. Ideea unanim acceptată este că cel care a contribuit financiar şi material (ctitorul) la ridicarea acestui lăcaş este despotul sârb Iovan Brancović fiul despotului Ştefan Brancović (1420– 1476). Construită iniţial din nuiele împletite, iar apoi din bârne, biserica mănăstirii Baziaş a fost deseori incendiată de diverşi cotropitori şi tot de atâtea ori refăcută, funcţionarea ei făcându-se neîncetat, chiar şi în timpul stăpânirii otomane. Forma actuală a bisericii datează din anul 1774 şi se datorează lui Jivco Petrović. În 1805 a fost construit conacul mănăstirii Baziaş , iar în anii 1868–1872 au fost executate lucrări de reparaţii la biserică şi conac. Bombardată în timpul Primului Război Mondial, de pe vasele de război de pe Dunăre, mănăstirea Baziaş a fost părăsită treptat, astfel că în 1934 la această mănăstire nu mai exista nici un călugăr. În perioada 28 aug.-6 sept. 1944, mănăstirea a fost atacată de 9 ori de artileria germană, după război rămânând părăsită şi în pragul ruinării. Abia în 1980 s-au făcut reparaţii la biserică, s-a reparat zidul de incintă şi s-a construit un conac nou pe locul celui vechi. Biserica mănăstirii Baziaş este declarată monument istoric. În satul Zlatiţa, atestat documentar în 1367, există mănăstirea cu acelaşi nume (fără vieţuitori), cu biserica „Sfântul Sava Nemanjić, ctitorie din 1225 a călugărului Sava Nemanjić, menţionată documentar în sec. 16, distrusă de turci şi reconstruită în 1760–1770. Tot în satul Zlatiţa se află ruinele mănăstirii Cusić. În arealul com. Socol se află Gura Nerei (numită şi „Balta Nera–Dunăre”), înfiinţată în 1994, care ocroteşte o zonă umedă, formată în perimetrul meandrării şi difluenţelor râului Nera (în sectorul dintre localitatea Socol şi vărsarea în Dunăre). Loc de popas pentru păsările de apă, printre care se remarcă egreta mică (Egretta garzetta).

SOCOND, com. în jud. Satu Mare, alcătuită din 5 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Aradului cu Dealurile Codrului, pe cursul superior al râului Maria (afl. dr. al Crasnei); 2 430 loc. (1 ian. 2011): 1 244 de sex masc. şi 1 186 fem. Prelucr. lemnului; viticultură. Satul Socond apare menţionat documentar, prima oară, în 1424. În satul Soconzel, atestat documentar în 1424, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1777), cu picturi interioare originare şi ornamentată cu un bogat decor sculptat la ancadramente şi satul Stâna există o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (sec. 18).

SOHODOL, com. în jud. Alba, alcătuită din 31 de sate de tip răsfirat, situată în zona de Sud Vest a Depresiunii Câmpeni, în Ţara Moţilor, pe cursul superior al râului Arieş, la confluenţa cu râul Sohodol, la poalele de Est ale M-ţilor Bihor; 1 798 loc. (1 ian. 2011): 921 de sex masc. şi 877 fem. Exploatări de marmură (în satul Sohodol). În satul Poiana există biserica “Înălţarea Domnului” datând din 1875. Satul Valea Verde este pe cale de depopulare. Monumentul eroilor. Peşteri ocrotite (Lucia Mică şi Lucia Mare). La 17 iulie 2021, comuna Sohodol a fost grav afectată de inundaţiile catastrofale, provocate de viiturile râurilor Arieş şi Sohodol, în urma cărora au fost distruse numeroase gospodării. În satul Poiana, s-a născut interpretul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu (n. 26 octombrie 1955, satul Poiana).

SOHATU, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de V a Câmpiei Bărăganului, pe cursul superior al râului Rasa; 3 009 loc. (1 ian. 2011): 1 469 de sex masc. şi 1 540 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume etc. Creşterea porcinelor şi bovinelor. Iaz piscicol. Fond cinegetic. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Sohatu a făcut parte din jud. Ilfov. În satul Sohatu se află biserica „Schimbarea la Faţă” (1848).

SOLEŞTI, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 7 sate, situată în partea centrală a Pod. Central Moldovenesc, pe cursul mijlociu al râului Vaslui; 3 891 loc. (1 ian. 2011): 1 984 de sex masc. şi 1 907 fem. Piscicultură. Satul Ştioborăni apare menţionat documentar, prima oară, în 1451. În satul Soleşti, atestat documentar la 10 mart. 1502, se află conacul „Rosetti-Solescu” (1827-1828), în care s-a născut Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Conacul a fost restaurat în 1948 (azi în ruină), declarat monument istoric în 2004. Lângă conac se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” construită înaite de 1809 de Ecaterina Rosetti şi restaurată în 1859-1860. În curtea bisericii este mormântul Elenei Cuza (n. 17 iun. 1825-m. 2 apr. 1909). Bisericile din lemn, cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Ştioborăni (1726, cu pridvor adăugat în 1941) şi Valea Siliştei (1838). În satul Bouşori există biserica „Sfântul Nicolae”, zidită înainte de anul 1809 şi refăcută în 1842. În arealul com. Soleşti se află o pădure de stejari multiseculari.

SOLONŢ, com. în jud. Bacău, alcătuită din 3 sate, situată în partea de Nord Vest a Depresiunii Tazlău, la poalele de Sud Est ale M-ţilor Goşmanu, pe râul Solonţ; 3 727 loc. (1 ian. 2011): 1 908 de sex masc. şi 1 819 fem. Expl. de petrol şi sare gemă. Izvoare cu ape sărate şi sulfuroase. În satul Solonţ se află o biserică romano-catolică (sec. 17), o biserică ortodoxă de zid (1767, restaurată în 1790) şi una din lemn (c. 1808), iar în satul Cucuieţi, o biserică din lemn, cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1749, refăcută în 1808). Satul Borzeşti, din componenţa comunei Solonţ, a fost desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Sărata.

SOLOVĂSTRU, com. în jud. Mureş, alcătuită din 2 sate, situată în zona Dealurilor Mureşului, la poalele de V ale M-ţilor Gurghiu, pe cursul inf. al râului Gurghiu; 2 969 loc. (1 ian. 2011): 1 463 de sex masc. şi 1 506 fem. Prelucr. lemnului şi a laptelui. Fermă de creştere a păsărilor şi a bovinelor. Două cămine culturale. În satul Solovăstru s-a născut (1925) soprana italiană de origine română Virginia Zeani. Satul Solovăstru apare menţionat documentar, prima oară, în 1381. În arealul com. Solovăstru se află o porţiune din trupul pădurii Mociar, cu stejari multiseculari, extinsă pe o supr. totală de 48 ha, declarată rezervaţie forestieră. O altă porţiune a acestei păduri se desfăşoară pe terit. com. Gurghiu, jud. Mureş.

SOMEŞ-ODORHEI, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 5 sate, situată la poalele de E ale Dealurilor Sălajului, pe Valea Someşului; 2 924 loc. (1 ian. 2011): 1 389 de sex masc. şi 1 535 fem. Staţie (în satul Someş-Odorhei) şi haltă de c.f. (în satul Inău). Pomicultură. Satul Someş-Odorhei apare menţionat documentar, prima oară, în 1387. Bisericile din lemn, cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în satele Domnin (1753, cu picturi interioare din 1812) şi Inău (1832), şi cu hramul „Sfântul Gheorghe” (sec. 18), în satul Bârsa.

SOMOVA, com. în jud. Tulcea, alcătuită din 3 sate, situată la poalele de NV ale Dealurilor Tulcei, pe dr. Văii Dunării, pe gârla Somova; 4 753 loc. (1 ian. 2011): 2 392 de sex masc. şi 2 361 fem. Expl. de baritină şi de sulfuri complexe. Produse de panificaţie. Pescuit. Creşterea ovinelor şi a păsărilor. Cherhana. Biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (1873), în satul Somova. Agroturism.

SOPOT, com. în jud. Dolj, alcătuită din 7 sate, situată în partea de NE a Piem. Bălăciţei, pe râul Raznic; 1 686 loc. (1 ian. 2011): 813 de sex masc. şi 873 fem. În satul Sopot se află hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1889–1890), iar în satul Başcov există o biserică cu dublu hram – „Sfântul Dumitru” şi „Sfântul Nicolae” (1842).

SOVEJA, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 2 sate, situată în depresiunea omonimă, la 500–540 m alt., la confluenţa râului Soveja cu Şuşiţa, la 82 km Nord Vest de municipiul Focşani; 2 516 loc. (1 ian. 2011): 1 153 de sex masc. şi 1 363 fem. Reşed. com. este satul Dragosloveni. Expl. forestiere şi de gips. Valorificarea fructelor de pădure. Muzeul de istorie şi etnografie “Mioriţa”. În comuna Soveja funcţionează o tabără estivală de sculptură, în aer liber, pentru studenţi. Com. Soveja a luat naştere în sec. 17 prin stabilirea aici a oierilor veniţi din satele argeşene Rucăr şi Dragoslavele, de la care derivă şi denumirile satelor care alcătuiesc actuala comună. Staţiune climaterică şi de odihnă, de interes general, cu funcţionare permanentă, cu climat de depresiune, sedativ, cu veri răcoroase (în iul. temp. medii de 17,5°C) şi ierni relativ reci (în ian. medii termice de –4,5°C). Temp. medie anuală este de 7,5°C, iar precipitaţiile însumează, în medie, c. 700 mm anual. Numeroase izv. cu ape minerale sulfuroase, clorurate, sodice, hipertone. Staţiunea este profilată în pr. pe tratarea nevrozelor astenice, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic şi intelectual. În staţiune se află un modern complex sanatorial. În satul Dragosloveni se află biserica având hramul „Naşterea Domnului” a fostei mănăstiri Soveja, ctitorie din 1645 a domnului Matei Basarab, închinată păcii încheiate cu Vasile Lupu după mai multe războaie. Biserica a fost prădată de tâlhari în 1685, reparată în1842 şi 1928 şi restaurată în 1977. Aici a fost surghiunit Alecu Russo (febr.-apr. 1846) pentru unele aluzii îndrăzneţe din piesa Jignicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Naţional. În anul 2001 a fost întemeiat schitul Soveja (de maici), cu biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, amplasat la poalele dealului Răchitaşu, pe malul pârâului Şuşiţa; Mausoleul eroilor, construit în 1929, din gresie de Kliwa, în memoria ostaşilor români căzuţi pe câmpurile de luptă în timpul Primului Război Mondial. La Soveja s-a născut geograful Simion Mehedinţi (1868–1962). Parc natural (20 ha), creat în 1891. Motel „Soveja”. La 6 apr. 2008, c. 1/4 din satul Rucăreni a fost mistuit de un violent incendiu (30 de gospodării au fost distruse total), iar la 11 iul. 2008, un alt incendiu a distrus încă 17 gospodării. Agroturism.

SPANŢOV, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 3 sate, situată în partea de Sud a Câmpiei Bărăganului, pe stânga Dunării; 4 645 loc. (1 ian. 2011): 2 310 de sex masc. şi 2 335 fem. Piscicultură. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume, floarea-soarelui etc. Centru de confecţionare a împletiturilor din răchită. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor, păsărilor. Trei cămine culturale. Bibliotecă publică. Pe terit. com. Spanţov au fost descoperite (1952, 1956, 1958–1959) vestigiile unei aşezări neolitice de tip tell, aparţinând culturii Boian (milen. 4 î.Hr.), străpunsă de mormintele unei necropole din sec. 4 d.Hr., aparţinând populaţiei autohtone daco-romane, în care s-au găsit vase ceramice tipice culturii Boian, cu decor meandric excizat, plastică etc. Inventarul mormintelor este compus din vase fine, cenuşii, piepteni, urcioare, fibule din bronz, mărgele din chihlimbar. Satul Spanţov apare menţionat documentar, prima oară, la 23 mart. 1482, satul Stancea în 1526, iar satul Cetatea Veche în 1609. În trecut satul Cetatea Veche s-a numit Staulul Tatina. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Spanţov a făcut parte din jud. Ilfov. Bisericile „Sfântul Nicolae” (1868–1876) şi „Cuvioasa Parascheva” (1932), în satul Spanţov.

SPERMEZEU, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 8 sate, situată în partea de V a Dealurilor Năsăudului, în depresiunea omonimă, la poalele de SE ale Culmii Breaza pe cursul mijlociu al râului Ilişua; 3 838 loc. (1 ian. 2011): 1 977 de sex masc. şi 1 861 fem. Morărit. Colectarea fructelor de pădure şi a plantelor medicinale. Centru de cojăcărit şi de confecţionare a costumelor populare. Pomicultură. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Fond cinegetic. Cămin cultural. În satul Spermezeu, menţionat documentar, prima oară, în 1456, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfânta Maria” (sec. 18); bisericile cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în satele Dobricel (1744), declarată monument istoric, Sita (construită în 1830 pe locul uneia din lemn ce data din 1790 şi reconstruită în anii 1982–1989) şi Dumbrăviţa (1896–1900, pictată în ulei în 1929 de Ioan Pop din Cluj şi Rozoş Ştefan din Baia Mare, renovată în 1958–1959 şi repictată în întregime, la interior în 1996). Agroturism. La 28 apr. 2004, com. Spermezeu a preluat în componenţa sa satele Dobricel şi Dumbrăviţa de la com. Căianu Mic, jud. Bistriţa-Năsăud.

SPINENI, com. în jud. Olt, alcătuită din 7 sate, situată în partea centrală a Piem. Cotmeana, pe cursul superior al râului Vedea; 1 944 loc. (1 ian. 2011): 909 de sex masc. şi 1 035 fem. Reşed. com. Spineni este satul Alunişu. Pomicultură. Săpăturile arheologice efectuate în 1990 pe terit. com. Spineni au scos la iveală vestigiile unor locuinţe de suprafaţă din sec. 4–7. Satul Spineni apare menţionat documentar, prima oară, la 20 mai 1515, iar apoi la 27 iun. 1529. Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1817–1820) şi „Duminica Tuturor Sfinţilor” (1884), în satele Profa şi Spineni; în satul Vineţi se află două biserici cu acelaşi hram – „Adormirea Maicii Domnului”, una din 1812 şi cealaltă din 1847; bisericile din lemn cu acelaşi hram – „Cuvioasa Parascheva”, în satele Alunişu (ctitorie din anii 1812– 1813 a logofătului Belu Ştefan, reparată şi pictată în 1877, cu pridvor adăugat în 1940) şi Optăşani (1913). În arealul satului Optăşani, pe interfluviul Vedea–Olt, se află o parte a rezervaţiei forestiere Seaca-Optăşani (124 ha), pădure martor a vechilor codrii de gârniţă (Quercus frainetto). Alături de gârniţă (specie mezoxerofilă), cu unele exemplare ce depăşesc 120 de ani, în lungul Văii Albeşti, vegetează şi gorunul (Quercus petraea). Stratul de arbuşti cuprinde păducel (Crataegus monogyna) şi măceş (Rosa canina), iar cel ierbos este dominat de firuţă (Poa pratensis). → şi Poboru.

SPINUŞ, com. în jud. Bihor, alcătuită din 5 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Barcăului cu Dealurile Barcăului, pe râul Valea Fâneţelor; 1 180 loc. (1 ian. 2011): 592 de sex masc. şi 588  fem. Nod rutier. Viticultură. Culturi de cereale, floarea-soarelui, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Biserica din lemn „Sfântul Nicolae” (1799) în satul Gurbeşti. Satul Spinuş apare menţionat documentar, prima oară, în 1523.

SPRÂNCENATA, com. în jud. Olt, alcătuită din 4 sate, situată în partea de V a Câmpiei Boian, pe stg. văii Oltului şi pe cursul superior al râului Sâi; 2 522 loc. (1 ian. 2011): 1 293 de sex masc. şi 1 229 fem. Hidrocentrală (53 MW), în satul Frunzaru, intrată în funcţiune în 1989. Muzeu de istorie şi etnografie. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1795, refăcută în 1808), în satul Frunzaru.

SPULBER, comună în judeţul Vrancea, alcătuită din 7 sate, situată în Depresiunea Vrancea, la poalele M-ţilor Vrancea, pe râul Zăbala; 1 420 loc. (1 ian. 2011): 708 de sex masc. şi 712 fem. Prelucrarea lemnului. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Producţie de buciume construite de meşteri populari. Ansamblu popular de buciumaşi. În satul Spulber, atestat documentar în 1431, se află biserica „Sfântul Nicolae”, construită înainte de anul 1809 şi reconstruită în 1871. Comuna Spulber a fost înfiinţată la 3 martie 2005 prin desprinderea satelor Carşocheşti-Corăbiţa, Morăreşti, Păvălari, Spulber, Tojanii de Jos, Tojanii de Sus şi Ţipău din comuna Paltin, judeţul Vrancea.

STARCHIOJD, com. în jud. Prahova, alcătuită din 6 sate, situată în depresiunea Drajna–Chiojd, la poalele de S ale M-ţilor Siriu şi cele de N ale Dealului Lazuri; 4 303 loc. (1 ian. 2011): 2 184 de sex masc. şi 2 119 fem. Mori pentru măcinat grâul şi porumbul. Produse de panificaţie. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Muzeu de istorie (1968). În arealul satului Starchiojd a fost identificat (1934) un mormânt de înhumaţie atribuit unei principese germanice, în care s-a găsit o fibulă din argint, de dimensiuni foarte mari, caracteristică sec. 5. În satul Starchiojd, menţionat documentar, prima oară, la 10 iul. 1418, se află bisericile din lemn cu hramurile „Sfântul Nicolae”-Vechi (1749, refăcută în anii 1980–1982), „Cuvioasa Parascheva”-Gârbească (1780–1784, cu picturi interioare), biserica „Sfânta Treime” zidită în 1850, precum şi mai multe case vechi de moşneni (sec. 18), cu pivniţe şi cerdace largi susţinute de stâlpi din lemn cu încrustaţii. În satul Valea Anei există biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” construită în anii 1892– 1911 pe locul uneia ce data din anul 1700.

STĂNCUŢA, com. în jud. Brăila, alcătuită din 4 sate, situată în partea de E a Câmpiei Bărăganului, pe stg. Văii Dunării şi pe cursul inf. al râului Călmăţui; 3 543 loc. (1 ian. 2011): 1 775 de sex masc. şi 1 768 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, leguminoase pentru boabe, floarea-soarelui, legume etc. Piscicultură. Satul Stăncuţa apare menţionat documentar, în 1823, iar satul Stanca în 1800. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (2005-2011), în satul Polizeşti.

STĂNEŞTI, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 4 sate, situată în partea de S a Câmpiei Burnas; 2 925 loc. (1 ian. 2011): 1 425 de sex masc. şi 1 500 fem. Staţie de c.f. (în satul Stăneşti) şi haltă de c.f. (în satul Onceşti). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, rapiţă, leguminoase pentru boabe etc. Viticultură. Legumicultură. Aici, la 15 ian. 1595, o oaste condusă de fraţii Buzeşti a înfrânt pe tătarii aflaţi sub comanda nepotului hanului. În timpul Răscoalei din 1907, locuitorii satului Stăneşti au suferit represiunea armatei. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Stăneşti a făcut parte din jud. Ilfov. Bisericile cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” (1862) şi „Sfântul Nicolae” (1863), în satul Stăneşti, şi „Sfântul Gheorghe” (1875), „Cuvioasa Parascheva” (1898–1900) şi „Sfinţii Voievozi” (1907–1912), în satele Ghizdaru, Bălanu şi Onceşti.

STĂNEŞTI, com. în jud. Gorj, alcătuită din 10 sate, situată în Depr. Subcarpatică Olteană, la poalele de SE ale M-ţilor Vâlcan, pe râul Şuşiţa; 2 520 loc. (1 ian. 2011): 1 306 de sex masc. şi 1 214 fem. În satul Stăneşti se află biserica având hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” (1732, cu picturi murale interioare din 1824), iar în satele Curpen şi Vaidei, câte o biserică din lemn, având acelaşi hram – „Adormirea Maicii Domnului”, prima din anul 1801, iar cealaltă din 1827; în satul Măzăroi există biserica din lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1834).

STĂNEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 9 sate, situată în Piem. Olteţului, pe râul Cerna; 1 441 loc. (1 ian. 2011): 707 de sex masc. şi 734 fem. Moară de cereale şi brutărie (în satul Cioponeşti). În arealul satului Stăneşti, atestat documentar în 1821, a fost descoperit (mai 1994) un tezaur alcătuit din 779 de monede romane din argint, datând din sec. 2–3. Bibliotecă publică (f. 1921) cu c. 7 500 vol. Cămin cultural. Bisericile din lemn cu acelaşi hram – „Cuvioasa Parascheva”, în satele Suieşti (1746; 12 m lungime, 5 m lăţime şi 20 m înălţimea turlei), declarată monument istoric, şi Stăneşti (1894–1896).

STĂNILEŞTI, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 7 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe dr. Prutului; 5 518 loc. (1 ian. 2011): 2 781 de sex masc. şi 2 737 fem. Creşterea porcinelor. Viticultură. Centru de ţesături şi cusături populare. Satul Stănileşti apare menţionat, prima oară, în 1493, iar apoi într-un document semnat de Petru Rareş la 15 mart. 1527, cu numele Berbeceşti. Într-un act din 1627, emis de Miron Barnovschi, localit. apare cu numele Siliştea-Stănileşti. La Stănileşti, la 8–12 iul. 1711, armata ruso-moldoveană a fost încercuită şi atacată de trupele otomane, comandate de marele vizir Mehmed Baltadji-paşa, iar ţarul Rusiei, Petru I, a fost constrâns să încheie armistiţiu. După încheierea păcii, domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilier intim al ţarului. În satul Pogăneşti se află biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (ante 1809).

STĂNIŞEŞTI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 9 sate, situată în partea de Vest a Colinelor Tutovei, pe interfluviul Berheci-Zeletin, pe pârâul Dobrotfor; 4 699 loc. (1 ian. 2011): 2 452 de sex masc. şi 2 247 fem. Mori de vânt (1922), în satul Gorgheşti. Apicultură. În satul Stănişeşti, menţionat documentar, prima oară, în 1598, se află bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (c. 1793) şi „Sfântul Nicolae” (1810, reparată în 1868); bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1807, reclădită în 1856–1863) şi „Sfântul Gheorghe” (ante 1809), în satele Crăieşti şi Slobozia. Satul Văleni din componenţa comunei Stănişeşti s-a numit Valea Boului până la 1 ianuarie 1965.

STĂNIŢA, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 7 sate, situată în partea de V a Pod. Central Moldovenesc; 2 300 loc. (1 ian. 2011): 1 201de sex masc. şi 1 099 fem. Haltă de c.f. (în satul Stăniţa). Biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1804, reconstruită în 1927), în satul Poenile Oancei. Satul Stăniţa apare menţionat documentar, prima oară, la 14 sept. 1486.

STĂUCENI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Jijiei Superioare, pe râul Sitna, la confl. cu Morişca; 3 491 loc. (1 ian. 2011): 1 764 de sex masc. şi 1 727 fem. Iaz pentru piscicultură. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Cămin cultural. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Stăuceni a fost construită în 1877 (reparată în 1913 şi 1925) pe locul uneia din lemn ce data din 1850. Din cauza unei alunecări de teren din anul 1939, biserica a fost demolată şi s-a pus piatra de temelie a unei noi biserici la 20 aug. 1939, dar din cauza războiului lucrările de construire au fost reluate în 1949 şi terminate în 1951.

STÂLPENI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 7 sate, situată în partea centrală a Piem. Cândeşti, pe Râu Târgului; 4 980 loc. (1 ian. 2011): 2 446 de sex masc. şi 2 534 fem. Staţie (în satul Stâlpeni) şi haltă de c.f. (în satul Rădeşti), inaugurate la 1 iul. 1887. Prelucr. lemnului (cherestea, butoaie, doage). Pomicultură (meri, pruni, peri). Creşterea ovinelor. Bisericile „Sfântul Gheorghe” (zidită între 17 iul. şi 14 sept. 1774, pictată în 1867, reparată în 1933, 1963, 1969, declarată monument istoric) şi „Sfântul Nicolae (1813), în satele Rădeşti şi Livezeni; în satul Stâlpeni, atestat documentar la 26 ian. 1605, se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1833-1836).

STÂLPU, com. în jud. Buzău, formată dintr-un sat, situată în NV Câmpiei Buzău-Călmăţui, pe cursul superior al râului Călmăţui; 3 123 loc. (1 ian. 2011): 1 521 de sex masc. şi 1 602 fem. Prelucr. lemnului. Satul Stâlpu apare menţionat documentar, prima oară, în 1475. Biserica „Sfântul Dumitru”, construită în sec. 18 pe locul unei biserici din lemn ctitorită în 1689 de spătarul Mihai Cantacuzino, păstrează la interior picturi murale originare. În 1936–1938 biserica a fost restaurată, iar picturile murale interioare reabilitate, s-au construit un pridvor şi o turlă pe naos.

STÂNCENI, com. în jud. Mureş, alcătuită din 3 sate, situată în depresiunea omonimă, pe cursul superior al râului Mureş, în defileul Topliţa-Deda, la poalele de S ale M-ţilor Căliman şi cele de N ale M-ţilor Gurghiu; 1 526 loc. (1 ian. 2011): 758 de sex masc. şi 768 fem. Staţie de c.f. (în satul Stânceni). Expl. de andezit. Expl. şi prelucr. lemnului. Produse de panificaţie. Satul Stânceni apare menţionat documentar în 1824.

STÂNGĂCEAUA, com. în jud. Mehedinţi, alcătuită din 8 sate, situată în partea de NE a Piem. Bălăciţei, pe cursul inf. al râului Motru; 1 371 loc. (1 ian. 2011): 698 de sex masc. şi 673 fem. Balastieră. Apicultură. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1869), în satul Stâncăceaua; casă din lemn (1840), aparţinând lui Ştefan Proorocu, în satul Bârlogeni.

STEJARI, com. în jud. Gorj, alcătuită din 6 sate, situată în zona Dealurilor Amaradiei, pe stg. văii Amaradia; 2 926 loc. (1 ian. 2011): 1 434 de sex masc. şi 1 492 fem. Expl. de gaze naturale. Prelucr. lemnului. Creşterea bovinelor. Pomicultură (meri, pruni, peri). Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Stejari s-au numit Cordeşti, iar apoi, până la 17 febr. 1968, Stejarul. În satul Stejari se află biserica având hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (sec. 18), declarată monument istoric.

STEJARU, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe dr. râului Vedea; 1 952 loc. (1 ian. 2011): 940 de sex masc. şi 1 012 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, leguminoase pentru boabe, plante uleioase, legume etc. Morărit; produse de panificaţie. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Apicultură. Muzeu sătesc. Pe terit. satului Stejaru au fost descoperite urmele unui castru roman (sec. 2–3) situat pe linia romană de fortificaţii Valul lui Traian (→). Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Stejaru s-au numit Bălţaţi. Fond cinegetic.

STEJARU, com. în jud. Tulcea, alcătuită din 3 sate, situată în SE Pod. Babadag; 1 767 loc. (1 ian. 2011): 923 de sex masc. şi 844 fem. Nod rutier. Expl. de pirite cuprifere (în satul Mina Altân Tepe). Abator. Prelucr. laptelui. Incinerator pentru resturile animaliere provenite de la abator. Moară pentru măcinat grâul. Creşterea ovinelor, bovinelor, caprinelor. Satul Stejaru este atestat documentar în 1573. Până la 17 febr. 1968, satul şi com. Stejaru s-au numit Eschibaba. Păduri de stejar.

STELNICA, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 3 sate, situată în partea de  SE a Câmpiei Bărăganului, pe stg. braţului Borcea al Dunării; 1 720 loc. (1 ian. 2011): 864 de sex masc. şi 856 fem. Nod feroviar şi rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume etc. Pescuit. Centru de confecţionare a obiectelor ţesute la războiul manual. Muzeu de arheologie. Fond cinegetic (mistreţi, iepuri, raţe şi gâşte sălbatice). În satul Stelnica, menţionat documentar, prima oară, în 1467, se află biserica „Sfântul Pantelimon” (1858-1860, refacută şi pictată în 1912 şi restaurată în 2011-2012). Pădure de stejari multiseculari. Satul Retezatu s-a depopulat la sf. sec. 20 şi începutul sec. 21.

STOENEŞTI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 7 sate, situată în partea de E a Muscelelor Argeşului, la poalele de E ale Dealului Măţău şi cele de SV ale M-ţilor Leaota, pe cursul superior al râului Dâmboviţa; 4 498 loc. (1 ian. 2011): 2 217 de sex masc. şi 2 281 fem. Expl. şi prelucr. lemnului (cherestea). Pomicultură (meri, pruni, peri). Biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (1781), în satul Coteneşti.

STOENEŞTI, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 3 sate, situată în partea de N a Câmpiei Burnas, pe cursul inf. al râului Câlniştea; 2 054 loc. (1 ian. 2011): 979 de sex masc. şi 1 075 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Pe terit. fostului sat Tangâru (înglobat în satul Stoeneşti la 17 febr. 1968) au fost descoperite urmele unei aşezări neolitice, aparţinând culturilor Boian şi Gumelniţa (în care s-au găsit figurine feminine în cruce, cu decor meandric incizat), peste care s-au suprapus aşezări din Epoca bronzului, din Hallstatt şi din La Tène-ul geto-dacic. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Stoeneşti a făcut parte din jud. Ilfov. Bisericile cu hramurile „Buna Vestire” (1723, cu picturi murale interioare din sec. 18) şi  „Sfântul Gheorghe” (1863), în satele Stoeneşti şi Mirău.

STOENEŞTI, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în partea de E a Câmpiei Romanaţi, pe dr. văii Oltului, la confl. cu râurile Teslui şi Gologan; 2 362 loc. (1 ian. 2011): 1 177 de sex masc. şi 1 185 fem. Staţie de c.f. Nod rutier. Producţie de conserve şi de produse textile. Culturi de cereale, floarea-soarelui, rapiţă, legume ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1830) şi „Sfântul Nicolae” (1831).

STOENEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 13 sate, situată în Subcarpaţii Olteniei; 3 680 loc. (1 ian. 2011): 1 829 de sex masc. şi 1 851 fem. Exploatări de sulf. Bibliotecă publică (din 1936), în satul Stoeneşti. Cinci cămine culturale. Pomicultură. Creşterea ovinelor. Agroturism. Producţie de ţesături şi confecţii din borangic, executate la războaie manuale (tradiţionale) de ţesut. În satul Stoeneşti se află biserica având hramul „Cuvioasa Parascheva” (1860) şi un conac de la sf. sec. 19, care adăposteşte dispensarul, iar în satul Neghineşti există biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (1819, cu fresce originare). În satul Piscu Mare există schitul „Jgheaburi” (de maici) întemeiat, conform tradiţiei, în 1310, refăcut în 1640 şi apoi rectitorit în anii 1826–1827 de către ieromonahii Timotei şi Daniil. Biserica schitului, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, este de dimensiuni mici, fără turle, cu un pridvor mic, deschis, susţinut de 4 stâlpi cilindrici, cu arcade. Biserica şi construcţiile adiacente au fost renovate în anii 1940 şi 1970. Aici se află un izvor cu apă sulfuroasă la care vin numeroşi credincioşi, îndeosebi la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii; bisericile din lemn cu hramurile „Cuvioasa Parascheva” (1756, cu pridvor adăugat în 1881), „Sfântul Dumitru” (1757) şi „Sfinţii Voievozi (1782, cu zid de incintă din 1872), în satele Budurăşti, Bârlogu şi Popeşti.

STOICĂNEŞTI, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în partea de V a Câmpiei Boian, pe cursul superior al râului Călmăţui; 2 661 loc. (1 ian. 2011): 1 299 de sex masc. şi 1 362 fem. Nod  rutier. O moară pentru măcinat grâul şi alta pentru măcinat porumbul. Produse de panificaţie. Culturi de cereale, plante uleioase, tehnice şi de nutreţ etc. Complexe de creştere a bovinelor şi păsărilor. Muzeu mixt. În anul 1973 a fost descoperită o necropolă medievală, datând din sec. 14. Satul Stoicăneşti este atestat documentar la 23 iul. 1512, dar cu o existenţă anterioară. Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1888– 1889), restaurată în anii 2005–2006 şi resfinţită la 3 iun. 2006, declarată monument istoric. Pădurea Stoicăneşti (38 ha), alcătuită predominant din gârniţă (Quercus frainetto), este declarată rezervaţie forestieră. În trecut, pe terit. com. Stoicăneşti existau mari colonii de dropii (Otis tarda), pasăre în curs de dispariţie, azi ocrotită.

STOILEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 15 sate, situată în SV Piem. Cotmeana; 4 144 loc. (1 ian. 2011): 2 130 de sex masc. şi 2 014 fem. Bisericile din lemn cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1752), „Sfinţii Voievozi” (sec. 18), „Adormirea Maicii Domnului” (1799), „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1830), „Adormirea Maicii Domnului” (1824) şi „Cuvioasa Parascheva” (1887), în satele Stoileşti, Stăneşti, Malu, Obogeni, Neţeşti şi Geamăna. Biserici din cărămidă cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1810) şi „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1840), în satele Stoileşti şi Delureni.

STOINA, com. în jud. Gorj, alcătuită din 7 sate, situată în partea de S a Dealurilor Amaradiei (SV Piem. Olteţului), pe râul Amaradia; 2 426 loc. (1 ian. 2011): 1 228 de sex masc. şi 1 198 fem. Expl. de petrol şi gaze naturale. Pomicultură (meri, pruni, peri). Muzeu etnografic. Bisericile cu acelaşi hram – „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, în satele Păişani (1800) şi Ciorari (1820, cu picturi murale interioare originare).

STOLNICENI-PRĂJESCU, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 3 sate, situată în Culoarul Siretului, pe terasele de pe dr. acestuia, în zona de contact cu Pod. Fălticenilor; 5 497 loc. (1 ian. 2011): 2 753 de sex masc. şi 2 744 fem. Haltă de c.f. (în satul Stolniceni-Prăjescu). Expl. de balast. Prelucr. lemnului. Legumicultură. În satul Stolniceni-Prăjescu, menţionat documentar, prima oară, în 1644, se află o biserică din lemn cu hramul „Naşterea Maicii  Domnului” (1733), o biserică din cărămidă, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, zidită în anii 1810–1823, pe locul uneia din sec. 18, prin strădania logofătului Ioan Prăjescu şi a soţiei sale, Sultana, şi ruinele hanului „Ternovschi” (sec. 18). Curţile boiereşti ale fam. Prăjescu, datând din sec. 18, au fost refăcute în 1800, după un incendiu. În satul Cozmeşti, atestat documentar în 1503, există biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (1909), cu zid de incintă. În satul Stolniceni-Prăjescu s-a născut actorul Matei Millo (1814–1896).

STOLNICI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 6 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Piteştiului cu Câmpia GăvanuBurdea, pe cursul superior al râului Cotmeana; 3 541 loc. (1 ian. 2011): 1 714 de sex masc. şi 1 827 fem. Staţie (în satul Stolnici) şi haltă de c.f. (în satul Fâlfani), inaugurate la 5 ian. 1875. Moară de cereale. Lac piscicol (62 ha). Fazanerie. Creşterea bovinelor. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, plante uleioase, legume ş.a. Centru pomicol (pruni, meri, peri). Două cămine culturale. Pe terit. satului Fâlfani au fost identificate urmele unui castru roman (sec. 2–3) situat pe linia pe fortificaţii Valul lui Traian. Bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1780) şi „Sfântul Nicolae” (începutul sec. 19), în satele Izbăşeşti şi Vlăşcuţa; în satul Cochineşti, atestat documentar la 2 apr. 1563, se află o biserică având dublu hram – „Cuvioasa Parascheva” şi „Sfântul Nicolae” (1787), iar în satul Stolnici, menţionat documentar, prima oară, la 20 nov. 1557 există conacul „Bălăceanu-Stolnici” (sec. 19); în satul Cotmeana există biserica din lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (sec. 19).

STRAJA, com. în jud. Suceava, formată dintr-un sat, situată în Depresiunea Rădăuţi, la poalele de Nord ale Obcinei Mari, pe cursul superior al râului Suceava, la graniţa cu Ucraina; 5 631 loc. (1 ian. 2011): 2 871 de sex masc. şi 2 760 fem. Haltă de cale feratã pe linia Rãdãuţi – Horodnic – Vicovu de Jos – Vicovu de Sus – Bivolãria – Gura Putnei – Straja – Brodina, inauguratã la 7 iulie 1889. Expl. şi prelucr. lemnului. Fond cinegetic (cerbi, căpriori, mistreţi, vulpi, lupi). În satul Straja, atestat documentar în 1750, se află o biserică zidită în anii 1867–1873, cu iconostas pictat de Epaminonda Bucevschi, renovată şi repictată în 1980– 1984. Centru trdiţional de port popular: opinci, colţuni (ciorapi din lână), prigitoare (catrinţă), cămaşă cu „pui”, altiţă, bundiţă, tulpan (batic) înflorat, suman scurt din lână, trăistuţă (toate acestea pentru femei); opinci, iţari albi din pânză, cioareci (pantaloni albi din lână), cămaşă albă cu „pui” (flori) cu ciupag (guler) înflorat, chimir, bundă, cuşmă, cojoc, suman scurt din lână (pentru bărbaţi). Case vechi ţărăneşti.

STRĂOANE, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 4 sate, situată în NE Subcarpaţilor Vrancei, la poalele Dealului Momâia (630 m alt.), pe râul Şuşiţa; 3 764 loc. (1 ian. 2011): 1 836 de sex masc. şi 1 928 fem. Centru viticol şi de vinificaţie (Galbenă de Odobeşti, Fetească albă şi neagră, Băbească neagră, Tămâioasă, Muscat Ottonel, Muscat Hamburg, Pinot gris, Merlot ş.a.). Pomicultură (pruni, meri, peri, nuci, cireşi, vişini, gutui). Muzeu sătesc. În satul Străoane se află bisericile din cărămidă cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (zidită înainte de anul 1732, cu picturi murale interioare originare) şi „Sfântul Nicolae” (1862–1864, reparată în 1918, cu pridvor adăugat în 1920), şi o biserică din lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae”, reconstruită în sec. 18, pe un soclu înalt din cărămidă, pe locul uneia vechi ce fusese construită în anii 1477–1478 de către fraţii Stroe, Ifu şi Latu (comandanţi de oşti în armata lui Ştefan cel Mare). Biserica din lemn, cu bogate decoraţiuni sculptate şi cu acoperişul terminat cu streşini foarte largi, este un remarcabil şi original monument istoric şi de arhitectură religioasă. În satul Repedea există o biserică din cărămidă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (ante 1809, reconstruită în 1922–1925), în satul Muncelu se află biserica „Sfinţii Voievozi” (ante 1809, cu picturi murale originare), renovată în 1960, iar în satul Văleni, o biserică din lemn cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (sec. 18).

STRÂMTURA, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 3 sate, situată în partea centrală a Depr. Maramureş, pe cursul mijlociu al râului Iza; 3 870 loc. (1 ian. 2011): 1 926 de sex masc. şi 1 944 fem. Prelucr. primară a lemnului; materiale de construcţie; produse de patiserie. Produse de artizanat (sculpturi în lemn). Culturi de cereale, plante furajere şi de nutreţ ş.a. Izvoare cu ape minerale (în satul Glod). Aflat într-o zonă de îngustare a râului Iza, satul Strâmtura apare menţionat prima oară, în 1326, într-un act în care se consemna că localitatea era scutită de orice dare, fiind în proprietatea lui Stanislav Chinezul. În 1717, locuitorii aşezării au opus o dârză rezistenţă în faţa oştilor tătăreşti care jefuiau localităţile din Maramureş. În satul Strâmtura se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, adusă din satul învecinat Rozavlea şi ridicată aici în 1771 (monument de arhitectură), iar în satul Glod există o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1700). Centru de confecţionare a pieselor de port popular. În prima jumătate a lunii mai, pe dealurile din apropierea com. Strâmtura are loc anual o străveche manifestare folclorică numită „Ruptul sterpelor”, care marchează plecarea turmelor de oi la munte pentru păşunat. Agroturism.

STREJEŞTI, com. în jud. Olt, alcătuită din 4 sate, situată pe malul de Vest al lacului de acumulare Strejeşti, în lunca şi pe terasele de pe dreapta Oltului, în zona de contact cu prelungirile de Sud Est ale Piemontului Olteţului, pe râul Mamu; 3 334 loc. (1 ian. 2011): 1 594 de sex masc. şi 1 740 fem. Staţie de cale ferată (în satul Strejeşti), inaugurată la 13 dececembrie 1886. In perimetrul comunei Strejeşti există un lac de acumulare realizat în scop hidroenergetic, în anii 1975–1978, pe cursul inferior al râului Olt, ale cărui ape pun în mişcare turbinele hidrocentralei Strejeşti, cu o putere instalată de 50 MW, dată în folosinţă în anul 1979. Suprafaţa lacului: 2 203,50 ha; volumul: 225 milioane m³. Produse alimentare (conserve de legume, panificaţie). Staţiune de cercetare şi de producţie pomicolă. Pomicultură; viticultură; legumicultură. Până la 17 februarie 1968, satul şi comuna Strejeşti s-au numit Strejeştii de Jos. În satul Strejeşti, atestat documentar la 15 februarie 1576, se află biserica „Sfântul Gheorghe” (1821), iar în satul Strejeştii de Sus există bisericile „Sfânta Treime” (1733) şi „Sfinţii Voievozi” (1821); bisericile cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1852– 1856) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1859), în satele Mamura şi Colibaşi.

STREMŢ, com. în jud. Alba, alcătuită din 4 sate, situată în partea de S a Dealurilor Aiudului, la poalele de NE ale M-ţilor Trascău, pe râul Stremţ (sau Geoagiu); 2 561 loc. (1 ian. 2011): 1 308 de sex masc. şi 1 253 fem. Expl. de calcar. Centru pomicol. Muzeu etnografic (Stremţ); Muzeul „Ştefan Meteş” (în satul Geomal). În satul Stremţ au fost descoperite vestigiile unor aşezări din Neolitic şi din Epocile bronzului, fierului şi daco-romană. Tot aici se află ruinele cetăţii Diodului, de fapt un castel fortificat (58 x 40 m), construit în 1442–1445, străjuit de 4 turnuri masive cu contraforturi, înconjurat de un şanţ cu apă. Satul Stremţ apare menţionat documentar, prima oară, în 1332. În satul Geoagiu de Sus, atestat documentar în 1263, există biserica având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a fostei mănăstiri ortodoxe, întemeiată în sec. 16 de Radu de la Afumaţi, care în 1557 figura ca sediu al unui episcopat ortodox. Mănăstirea a suferit mai multe distrugeri, păstrându-se doar biserica ce a fost supusă unor transformări înainte de 1724. Faţadele sunt decorate cu un brâu median care scoate în evidenţă influenţa arhitecturii din Ţara Românească. Biserica păstrează la interior picturi murale din 1724, realizate de zugravii Ioan şi Nistor în stil post-brâncovenesc. Biserica a fost restaurată în anii 1973–1975. Tot în satual Geoagiu de Sus se află bisericile cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” (1724, refăcută în 1785) şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1896–1898), în satul Geomal există biserica „Naşterea Maicii Domnului” (1664), iar în satul Stremţ o biserică reformată (1537), declarată monument istoric, şi o biserică ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 14, reconstruită în 1903).

STROEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 5 sate, situată în Subcarpaţii Olteniei, la poalele de V ale Măgurii Slătioara, pe râul Cerna; 2 963 loc. (1 ian. 2011): 1 488 de sex masc. şi 1 475 fem. În satul Cireşu se află biserica din lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1782), iar în satul Pojogi-Cerna există biserica din zid cu hramul „Sfânta Treime” (1819–1820).

STROIEŞTI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 3 sate, situată în partea centrală a Pod. Sucevei, pe cursul superior al râului Şomuzu Mare; 3 395 loc. (1 ian. 2011): 1 756 de sex masc. şi 1 639 fem. Staţie de c.f. (în satul Stroieşti). Nod rutier. Culturi de cartofi. În satul Zahareşti se află biserica „Sfântul Dumitru”, zidită în anii 1541–1542 prin strădania pârcălabului Nicoară Hâra, cu un remarcabil ancadrament de piatră sculptată la portal, iar în satul Stroieşti, atestat documentar la 3 iun. 1429, există biserica „Naşterea Maicii Domnului” (1862).

STRUGARI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 6 sate, situată în NE Depr. Tazlău, la poalele de NV ale Culmii Pietricica, dominată de vf. Pietricica (586 m alt.), pe cursurile superioare ale râurilor Nadişa şi Răchitiş; 2 573 loc. (1 ian. 2011): 1 341 de sex masc. şi 1 232 fem. Satul Răchitaşu apare menţionat documentar, prima oară, în 1452. În satul Petricica se află biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1860).

STRUNGA, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 8 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Jijiei Inferioare cu partea sudică a Culmii Siretului (porţiunea joasă a acestora constituind „Şaua de la Strunga”), la 226 m alt., la 55 km V de municipiul Iaşi; 4 329 loc. (1 ian. 2011): 2 206 de sex masc. şi 2 123 fem. Trei heleştee cu peşte. Centru pomicol. Creşterea bovinelor. În satul Fedeleşeni au fost descoperite (1928) vestigiile unei aşezări neolitice, de tip Cucuteni AB, în care s-au găsit vase ceramice şi figurine, tipice acestei culturi, iar în satul Hăbăşeşti au fost scoase la iveală (1949–1950) urmele unei extinse aşezări neolitice fortificată cu şanţ, aparţinând culturii Cucuteni A, din care s-au recuperat vase ceramice pictate sau incizate, precum şi statuete antropomorfe din lut ars. Satul Strunga, care apare menţionat documentar, prima oară, în 1411, este şi staţiune balneoclimaterică sezonieră, de interes local, cunoscută din anul 1830 (când s-a făcut prima analiză a apelor minerale). Are climat de dealuri, sedativ, cu veri plăcute (în iul. temp. medii de 20°C) şi ierni reci (în ian. medii termice sub –4°C). Temp medie anuală este de 9°C, iar precipitaţiile atmosferice însumează c. 600 mm anual. Factorii naturali de cură sunt climatul de cruţare şi izv. cu ape minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, hipotone, cu mineralizări între 1 332 şi 2 623 mg‰, indicate atât în cură internă pentru tratarea bolilor tubului digestiv (gastrite cronice hipoacide, colon iritabil), a celor hepatobiliare (colecistite cronice necalculoase, dischinezie biliară) şi otorinolaringologice (laringite cronice catarale şi hipertrofice), cât şi în cură externă pentru ameliorarea afecţiunilor reumatismale (spondiloze cervicale, dorsale şi lombare, în forme simple, inactive, artroze, poliartroze în fază compensată, tendinoze, periartrite scapulohumerale etc.), a celor neurologice periferice (pareze uşoare, sechele minore după polineuropatii, sechele vechi după poliomielită), ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite cronice) etc. Buvete pentru cură internă cu ape  minerale. Biserica „Sfântul Gheorghe” (1762, reparată în 1822 şi 1923), în satul Hăbăşeşti şi biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1747) a fostului schit, în satul Fedeleşeni. Popas turistic. Pădurea seculară Soci.

STUDINA, com. în jud. Olt, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Romanaţi; 2 632 loc. (1 ian. 2011): 1 322 de sex masc. şi 1 310 fem. Haltă de c.f. (în satul Studina). Două mori pentru măcinat cereale. Trei brutării. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume, leguminoase pentru boabe ş.a. Creşterea bovinelor. În satul Studina se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (sec. 19) şi o casă din cărămidă (sec. 19), cu două niveluri şi balcon, care a aparţinut lui Constantin Negrilă, cu ancadramentele uşilor decorate cu diferite forme geometrice realizate din tencuială. Până la 7 mai 2004, com. Studina a avut în componenţă satele Arvăteasca, Grădinile şi Plăviceanca, sate care la acea dată au format com. Grădinile, jud. Olt.

STULPICANI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 5 sate, situată în Depr. Suha, pe râul Suha, în zona de confl. cu Slătioara şi Negrileasa, la poalele de E ale masivului Rarău; 6 132 loc. (1 ian. 2011): 2 131 de sex masc. şi 3 001 fem. Zăcăminte de sulfuri complexe (în satele Slătioara şi Gemenea). Expl. şi prelucr. lemnului. În satul Gemenea se află biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1811), în satul Stulpicani (atestat documentar în anul 1488) există biserica „Înălţarea Domnului” (1823), iar în satul Negrileasa se află o biserică din anul 1882. În arealul satului Slătioara, pe versantul de E al masivului Rarău, la 800–1 320 m alt., se află Codrul secular Slătioara (393,6 ha), cu mulţi arbori ce depăşesc 300 de ani vechime, declarat rezervaţie forestieră în 1904 şi inclus pe lista monumentelor naturii în 1919. Pr. specii arborescente care alcătuiesc pădurea sunt molidul (Picea abies), bradul (Abies alba), pinul (Pinus sylvestris), fagul (Fagus sylvatica), exemplare rare de tisă (Taxus baccata) etc., iar cele de arbuşti sunt reprezentate prin ienupăr (Juniperus communis), afin (Vaccinium myrtilus), curpen de munte (Clematis alpina), salcia căprească (Salix silesiaca) ş.a. Covorul vegetal cuprinde floarea–paştelui (Anemone nemorosa), măcrişul-iepurelui (Oxalis acetosella), piciorul–cocoşului (Ranunculus montanus), papucul-doamnei (Cypripedium calceolus), floarea-de-colţi (Leontopodium alpinum), ultimele două  specii fiind declarate monumente ale naturii. În acest adevărat laborator natural, Traian Ştefureac a identificat 451 de unităţi taxonomice, dintre care 108 din clasa Hepaticae şi 343 din clasa Musci. În arealul com. Stulpicani se află şi rezervaţia floristică „Todirescu” (→ Rarău).

SUATU, com. în jud. Cluj, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Fizeşului (Pod. Transilvaniei), pe cursul superior al râului Suatu; 1 745 loc. (1 ian. 2011): 848 de sex masc. şi 897 fem. Pepinieră piscicolă (70 ha). În arealul com. Suatu a fost descoperit (în 1966) un tezaur monetar din argint, alcătuit din 1 303 piese, emise în perioada 1611–1648, provenite din Transilvania, Ungaria, Austria, Polonia, Prusia ş.a. (monedele au fost găsite într-un vas de lut). În satul Suatu, menţionat documentar, prima oară, în 1213, se află o biserică unitariană (iniţial romanocatolică), datând din sec. 13–15, reparată în 1790 şi o biserică reformată (1682). În arealul com. Suatu există o rezervaţie floristică, numită „Fânaţele de la Suatu”, extinsă pe o supr. de 9,20 ha, care reprezintă un nucleu de vegetaţie stepică unde se întâlnesc şi unele endemisme ale Câmpiei Transilvaniei. În această rezervaţie vegetează mai multe specii de colilie (Stipa sp.), rogoz stepic (Carex humilis), precum şi unele specii rare, cum sunt muşcata-dracului (Cephalaria uralensis), cătuşnica (Nepeta ucranica), salvia (Salvia nutans, Salvia transsilvanica), cârcelul (Ephedra distachya) ş.a. În mod deosebit se remarcă un endemism cu caracter strict local, lintea pratului (Astragalus peterfii), care se dezvoltă în pâlcuri pe pantele abrupte.

SUBCETATE, com. în jud. Harghita, alcătuită din 4 sate, situată în partea de N a Depr. Giurgeu, la poalele de NE ale M-ţilor Gurghiu, pe cursul superior al râului Mureş; 1 959 loc. (1 ian. 2011): 989 de sex masc. şi 970 fem. Staţie de c.f. (în satul Subcetate). Moară de apă (1837), în satul Subcetate. Prelucr. lemnului. Cămin cultural (1952). Centru de ţesături şi cusături populare. Muzeu etnografic (Subcetate). În satul Subcetate, menţionat documentar, prima oară, în 1750, se află biserica ortodoxă „Sfântul Dumitru” (1902) şi capela greco-catolică „Sfântul Petru”, din lemn (1993), iar în satul Filpea există biserica ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfânta Treime” (1997). Poiană cu lalele pestriţe.

SUCEVENI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de E a Pod. Covurlui, în lunca şi pe terasele de pe dr. Prutului; 1 963 loc. (1 ian. 2011): 975 de sex masc. şi 988 fem. Viticultură. Cămin cultural (1950). Pe terit. satului Suceveni au fost descoperite (1969) urmele unei aşezări neolitice, fortificată cu şanţ dublu, în care s-a găsit ceramică de tip Gumelniţa (milen. 4–3 î.Hr.). Până la 17 febr. 1968, com. şi satul Suceveni s-au numit Tudor Vladimirescu. În arealul com. Suceveni se află pădurea Pogăneşti (40 ha), declarată rezervaţie forestieră şi Balta Leahu (80 ha), inclusă pe lista ariilor protejate.

SUCEVIŢA, com. în jud. Suceava, alcătuită din 2 sate, situată într-o mică depresiune de la poalele de Est ale Obcinei Mari, pe cursul superior al râului Suceviţa, la 49 km Nord Vest de municipiul Suceava; 2 827 loc. (1 ian. 2011): 1 375 de sex masc. şi 1 452 fem. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (cherestea). În satul Suceviţa, atestat documentar, prima oară, la 6 august 1582, se află mănăstirea Suceviţa (de maici) cu biserica având hramul „Învierea Domnului”, ctitorie din anii 1581–1584 a lui Gheorghe Movilă (episcop de Rădăuţi şi apoi mitropolit al Moldovei). Ulterior, fratele acestuia, Ieremia Movilă (vornic şi apoi domn al Moldovei în perioadele 1595–1600 şi 1600–1606) a adăugat bisericii câte un pridvor deschis (la Nord şi la Sud) şi a construit zidurile de incintă şi turnurile de apărare. Protejată de o puternică incintă fortificată (100 x 104 m), cu ziduri înalte (6 m) şi groase (3 m), întărite cu 4 turnuri de colţ, masive, şi un turn de poartă, cu paraclis, biserica mănăstirii, capodoperă a arhitecturii medievale moldoveneşti, păstrează atât în interior, cât şi în exterior, un valoros ansamblu de picturi murale, executate în frescă, în anii 1595–1596 (terminate la 26 iulie 1596) de către fraţii zugravi Ioan şi Sofronie. Picturile, realizate într-o gamă cromatică variată, pe un fond predominant verde închis, într-un număr foarte mare de imagini (este biserica cu cel mai mare număr de imagini pictate), reprezintă o amplă naraţiune din Vechiul şi Noul Testament, din istoria Bisericii creştine, din cultura greco-romană şi din viaţa moldovenilor de la sfârşitul secolului 16. Pe pereţii interiori se remarcă scenele din „Geneză” şi din „Viaţa lui Moise”, „Legenda Sfântului  Nicolae”, scene care redau minunile şi patimile mântuitorului nostru Iisus Hristos (în naos), tabloul votiv care înfăţişează întreaga familie a lui Ieremia Movilă, tabloul votiv cu mitropolitul Gheorghe Movilă ş.a., iar la exterior, „Scara lui Ioan Climax” sau „Scara Virtuţilor”, impresionantă prin amplasarea şi contrastul dintre ordinea îngerilor şi haosul iadului, prin lupta dintre bine şi rău şi prin încercarea omului de a păşi spre perfecţiune, „Arborele lui Ieseu”, „Imnul acatist” ş.a. Iconostasul a fost realizat în lemn de tisă (Taxus baccata), sculptat în stil baroc-rococo, în anul 1801. Ansamblul monahal a fost supus unor ample lucrări de restaurare în anii 1960–1970. Aici se află mormintele lui Gheorghe şi Ieremia Movilă şi ale familiei Movileştilor. Muzeul mănăstirii posedă o valoroasă colecţie de obiecte de artă veche religioasă (epitaf din secolul 15, ferecături în argint, broderii, manuscrise vechi, cu miniaturi şi argintate, icoane, un chivot donat de Ieremia Movilă, obiecte de cult, învelitorile de mormânt ale lui Ieremia şi Simion Movilă etc.). Obiectiv turistic. Biserica mănăstirii Suceviţa se află pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO ca monument de arhitectură (→ şi mănăstirea Suceviţa, Capitolul Mănăstiri, Litera S). În satul Suceviţa mai există, în cimitir, biserica „Arătarea Domnului” (1772). În arealul comunei Suceviţa, în zona pasului Ciumârna din Obcina Mare, se află Monumentul drumarilor şi instalaţia pe cablu Mega Tirolina “La Palma” (→ Obcinele Bucovinei/Obcina Mare).

SUCIU DE SUS, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 3 sate, situată în partea de E a Depr. Lăpuş, la poalele de S-SV ale M-ţilor Ţibleş şi cele de NE ale Culmii Breaza, pe râul Suciu; 3 894 loc. (1 ian. 2011): 1 961 de sex masc. şi 1 933 fem. Nod rutier. Expl. şi prelucr. lemnului. Pomicultură (meri, pruni, peri). Pe terit. satului Suciu de Sus, menţionat documentar, prima oară, în 1325, au fost descoperite (1887, 1913, 1961) o necropolă de incineraţie datând din Epoca bronzului mijlociu (sec. 15–14 î.Hr.) şi o necropolă de înhumaţie de la începutul Epocii fierului (1200–450/300 î.Hr.) în care s-a găsit material arheologic caracteristic unei culturi (Cultura Suciu), reprezentată prin ceramică tipică (castroane tronconice carenate, ceşti cu o toartă supraînălţată, cu decor geometric spiralic ş.a.) şi prin numeroase depozite de bronzuri. Biserica din lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” (1771), în satul Larga. Agroturism. Până la 21 iul. 2003, com. Suciu a avut în componenţă satul Groşii Ţibleşului, care la acea dată a fost trecut în categoria comunelor.

SUDIŢI, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 2 sate, situată în partea de E a Câmpiei Bărăganului, pe dr. râului Ialomiţa; 2 151 loc. (1 ian. 2011): 1 072 de sex masc. şi 1 079 fem. Produse lactate. Culturi de cereale, floarea-soarelui, plante tehnice şi de nutreţ, sfeclă de zahăr, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Creşterea păsărilor, ovinelor, bovinelor şi porcinelor. Moară. Biserică zidită în 1855-1856 prin osârdia lui T. Doicescu. Conac (sec. 19). Pădurea Berleşti-Popeşti (600 ha).

SUHAIA, com. în jud. Teleorman, formată dintr-un sat, situată în partea de S a Câmpiei Boian, pe stg. Dunării şi pe cursul inf. al râului Călmăţui; 2 373 loc. (1 ian. 2011): 1 159 de sex masc. şi 1 214 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, plante uleioase, legume etc. Viticultură. Piscicultură. Conacul „Capra” (1910). Până la 7 mai 2004, com. Suhaia a avut în componenţă satul Fântânele, care la acea dată a fost trecut în categoria comunelor.

SUHARĂU, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 6 sate, situată în partea de N a Câmpiei Jijiei Superioare, pe cursul superior al râului Başeu, la graniţa cu Ucraina; 5 010 loc. (1 ian. 2011): 2 422 de sex masc. şi 2 588 fem. Mori pentru măcinat grâul şi porumbul. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, fasole ş.a. Parc dendrologic. În satul Oroftiana, atestat documentar în 1430, se află o cetate de pământ, extinsă pe 14 ha (sec. 8–10), şi bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1797– 1803, zidită prin strădania maiorului M. Petrovici şi reparată în 1894) şi „Sfântul Nicolae ” (construită în anii 1848–1850 prin grija lui C. Frunzete şi căzută în  ruină după anul 1910), iar în satul Suharău, menţionat documentar în 1520, există o biserică din lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae” (1792–1793), căptuşită cu lut în 1897. În satul Lişna există o biserică din zid, cu hramul „Sfinţii Voievozi”, construită în anii 1814–1816 din iniţiativa hatmanului Anastase Başotă, cu unele transformări din 1847 şi reparaţii în anii 1886–1888. În arealul com. Suharău se află pădurea Stuhoasa (60 ha), cu fagi seculari, declarată rezervaţie forestieră.

SUHURLUI, com. în jud. Galaţi, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Covurlui; 1 555 loc. (1 ian. 2011): 806 de sex masc. şi 749 fem. Culturi de cereale, legume ş.a. Biserica „Sfântul Dumitru” (1935-1948). Com. Suhurlui a fost înfiinţată la 16 mai 2008 prin desprinderea satului Suhurlui din com. Rediu, jud. Galaţi.

SUPLAC, com. în jud. Mureş, alcătuită din 5 sate, situată în Pod. Târnavelor, pe râul Târnava Mică, la confl. cu Sântioana; 2 195 loc. (1 ian. 2011): 1 083 de sex masc. şi 1 112 fem. Haltă de c.f. (în satul Laslău Mare). Nod rutier. Expl. de gaze naturale. Pomicultură; viticultură; legumicultură. În satul Suplac, menţionat documentar, prima oară, în 1325, se află o biserică unitariană (1699).

SUPLACU DE BARCĂU, com. în jud. Bihor, alcătuită din 6 sate, situată în depresiunea omonimă (închisă de Dealurile Barcăului la S şi Dealurile Viişoarei la N), pe râul Barcău; 4 414 loc. (1 ian. 2011): 2 184 de sex masc. şi 2 230 fem. Staţie de c.f. (în satul Suplacu de Barcău). Nod rutier. Zăcăminte de petrol şi de lignit (în satul Borumlaca) şi de nisipuri bituminoase. Satul Suplacu de Barcău, menţionat documentar, prima oară, în perioada 1291–1294, a fost grav afectat de inundaţiile provocate de râul Barcău la 14–15 iun. 1997 (40 de case distruse şi 8 victime).

SURAIA, com. în jud. Vrancea, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Siretului Inferior, pe dr. Siretului; 5 789 loc. (1 ian. 2011): 2 808 de sex masc. şi 2 981 fem. Staţie de c.f. (în satul Suraia). Expl. de balast. Fabrică de sucuri naturale (din mere). Produse din răchită împletită. Centru pomicol (meri, pruni, peri). Satul Dimaci, desfiinţat la 17 febr. 1968 şi înglobat în satul Suraia, apare menţionat prima oară, la 12 ian. 1495, într-un act emis de domnul Ştefan cel Mare. În satul Suraia se află bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (ante 1809) şi „Cuvioasa Parascheva” (ante 1809, rezidită în 1888). Până la 7 apr. 2004, Suraia a avut în componenţă satul Bilieşti care la acea dată a devenit comună.

SULIŢA, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 3 sate, situată în partea de S a Câmpiei Jijiei Superioare, în zona de confl. a râului Burla cu Sitna; 3 054 loc. (1 ian. 2011): 1 517 de sex masc. şi 1 537 fem. Confecţii textile; prelucr. cărnii; produse de panificaţie. Trei mori pentru măcinat cereale. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr şi sfeclă furajeră, floarea-soarelui, cartofi, fasole ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Pomicultură. Iazul Drăcşani pentru peşte. Bibliotecă publică (peste 30 000 vol.). Cămin cultural (1928). Centru de ceramică populară roşie. În satul Suliţa, într-o pădure de stejari de pe Dealul Cozancea, se află mănăstirea Cozancea (de călugări), iniţial cu biserica din lemn având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din 1684 a paharnicului Constantin Balş. Biserica actuală a fost zidită în 1732, pe locul celei din lemn, prin strădania lui Vasile Balş. Aşezământul monahal a fost închis de autorităţile comuniste în 1959 şi redeschis în 1990. În anii 1990–1992 s-au mai construit două corpuri de chilii şi s-a pictat integral biserica. Clopotniţă din 1840. În satul Suliţa există şi biserica ce poartă hramul „Sfântul Nicolae” (1820– 1826, restaurată în 1858 şi 1903), alături de care se află o clopotniţă din 1882. În arealul com. Suliţa se află o porţiune din lacul Drăcşani (440 ha), unul dintre cele mai mari iazuri din jud. Botoşani, amenajat pentru piscicultură şi pentru irigaţii. Popas turistic. Până la 7 apr. 2004, com. Suliţa a avut în componenţă satele Blândeşti, Cerchejeni şi Şoldăneşti, care la acea dată au format com. Blândeşti, jud. Botoşani.

SUPUR, com. în jud. Satu Mare, alcătuită din 7 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Crasnei şi ale Codrului cu Câmpiile Tăşnadului şi Ardudului, pe râul Crasna; 4 359 loc. (1 ian. 2011): 2 148 de sex masc. şi 2 211 fem. Reşed. com. Supur este satul Supuru de Jos. Staţie (în satul Supuru de Jos) şi haltă de c.f. (în satul Supuru de Sus). Muzeu sătesc. Staţie hidrologică (Supuru de Jos). Balastieră. Expl. lemnului. Morărit; produse de panificaţie. Viticultură. Pomicultură (meri, pruni, peri). Satele Supuru de Jos şi Supuru de Sus apar menţionate documentar, prima oară, în 1215, iar satul Dobra în 1214. Bisericile ortodoxe cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în satele Supuru de Sus (1789) şi Hurezu Mare (1804).

SURANI, com. în jud. Prahova, alcătuită din 2 sate, situată în zona Subcarpaţilor Buzăului, pe râul Lopatna; 1 816 loc. (1 ian. 2011): 943 de sex masc. şi 873 fem. Expl. de gaze naturale. Prelucr. lemnului. Creşterea ovinelor, bovinelor şi porcinelor. Pomicultură (pruni, meri, nuci). În satul Surani se află biserica „Sfântul Dumitru” (1816, reparată în 1872).

SURDILA-GĂISEANCA, com. în jud. Brăila, alcătuită din 2 sate, situată în SV Câmpiei Brăilei; 2 587 loc. (1 ian. 2011): 1 237 de sex masc. şi 1 350 fem. Haltă de c.f. (în satul Surdila-Găiseanca). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume, pepeni ş.a. În satul Filipeşti, atestat documentar în 1835, au fost descoperite urmele unui castru roman din sec. 2–3 şi se află biserica „Sfântul Nicolae” (1925, restaurată în 2011), iar în satul Surdila-Găiseanca, întemeiat în 1851 cu numele Câţă, se află o biserică zidită în 1923.

SURDILA-GRECI, com. în jud. Brăila, alcătuită din 4 sate, situată în SV Câmpiei Brăilei; 1 499 loc. (1 ian. 2011): 751 de sex masc. şi 748 fem. Staţie de c.f. (în satul Surdila-Greci). Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, legume etc. Complex avicol. Sere legumicole. Satul Surdila-Greci a fost înfiinţat în 1858.

SURDUC, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 7 sate, situată la poalele de NV ale Dealurilor Gârboului şi cele de SE ale culmii Prisnel, pe râul Someş, în zona de confl. cu râurile Almaş, Briglez şi Cristolţel; 3 698 loc. (1 ian. 2011): 1 808 de sex masc. şi 1 890 fem. Staţie de c.f. (în satul Surduc). Nod rutier. Expl. de cărbune brun (în satele Surduc şi Cristolţel), de nisip cuarţos şi de argilă. Producţie de cărămidă şi ţiglă. Prelucr. lemnului. În satul Tihău a funcţionat, până în anii ’60 ai sec. 20, un centru de ceramică populară roşie, iar în satele Turbuţa şi Tihău există meşteri artizani care confecţionează împletituri din răchită. În arealul satului Tihău au fost descoperite (1958) urmele unui castru roman (129 x 144 m), datând din sec. 2-3, construit din zid, străjuit de turnuri dreptunghiulare. În satul Surduc, menţionat documentar, prima oară, în 1544, se află castelul „Józsica” (sec. 17, cu unele refaceri din sec. 19), iar în satul Turbuţa, atestat documentar în 1387, există o biserică ortodoxă, din lemn (10,30 x 4,50 m), cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 17, pictată în 1816).

SUSENI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 10 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Piteştiului cu Piem. Cotmeana, pe cursul superior al râului Dâmbovnic; 3 130 loc. (1 ian. 2011): 1 501 de sex masc. şi 1 629 fem. Haltă de c.f. (în satul Suseni). Expl. de calcar. Fermă de creştere a ovinelor. Bisericile cu hramurile „Înălţarea Domnului” (1753) şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (1840), în satele Găleşeşti şi Strâmbeni.

SUSENI, com. în jud. Harghita, alcătuită din 5 sate, situată în partea de S a Depr. Giurgeu, la poalele de N ale vf. Amza (1 694 m alt.) din SE M-ţilor Gurghiu şi cele de V ale M-ţilor Hăşmaş, pe cursul superior al râului Mureş, în zona de confl. cu Belchin; 5 092 loc. (1 ian. 2011): 2 538 de sex masc. şi 2 554 fem. Haltă de c.f. (în satul Valea Strâmbă). Nod rutier. Expl. de andezit (în satul Chileni). Expl. şi prelucr. lemnului. Moară de apă (1875) şi muzeu etnografic (în satul Suseni). Piste pentru schi (în satul Valea Strâmbă). Satul Suseni apare menţionat documentar, prima oară, în 1567. Biserică romanocatolică (sec. 15), cu zid de incintă şi turn de poartă (în satul Valea Strâmbă). Rezervaţie speologică (→ Peştera Şugău).

SUSENI, com. în jud. Mureş, alcătuită din 2 sate, situată în zona Dealurilor Mureşului, pe dr. văii Mureşului; 2 425 loc. (1 ian. 2011): 1 198 de sex masc. şi 1 227 fem. Expl. de balast. Prelucr. lemnului. Legumicultură. Muzeu ţărănesc (în satul Luieriu). În satul Suseni, menţionat documentar, prima oară, în 1319, se află ruinele unei biserici din sec. 13-16.

SUTEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 4 sate, situată în SE Piem. Olteţului, pe râul Pesceana; 1 967 loc. (1 ian. 2011): 985 de sex masc. şi 982 fem. Produse textile; prelucr. lemnului. Pomicultură. Viticultură. Cămin cultural (1938) cu o clădire din 1982. Bibliotecă publică (f. 1948) cu peste 6 300 vol. (2007). Bisericile din lemn cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1780), „Sfinţii Voievozi” (1822–1826), „Sfânta Treime (1821, restaurată în anii 1867 şi 1925) şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1900), în satele Suteşti, Boroşeşti, Verdea şi Suteşti. Satul Suteşti apare menţionat documentar, prima oară, la 3 aug. 1514. Până la 7 apr. 2004, com. Suteşti a avut în componenţă satele Cetăţeaua, Izvoraşu, Mitrofani şi Racu, care la acea dată au format com. Mitrofani, jud. Vâlcea.

SVINIŢA, com. în jud. Mehedinţi, formată dintr-un sat, situată pe stg. văii Dunării, la poalele de S ale M-ţilor Almăj, străjuită de neck-ul Trescovăţ, la graniţa cu Serbia; 982 loc. (1 ian. 2011): 463 de sex masc. şi 519 fem. Pescuit. Muzeu etnografic. Aici au fost descoperite vestigiile unui castru roman din sec. 2-3. Satul Sviniţa este atestat documentar în 1743. Ruinele cetăţii Tri Kule (1429), care era formată din trei turnuri legate între ele printr-un gard de palisade care includea o incintă sub forma unui triunghi. Cetatea a fost inundată parţial de apele lacului Portile de Fier I. Rezervaţie paleontologică în care apar depozite jurasice ce conţin o faună marină abundentă (amoniţi, belemniţi, brahiopode, bivalve).