Satele care intră în componenţa fiecărei comune sunt incluse, în ordine alfabetică, în tabelul “Localităţile componente” al fiecărui judeţ, în dreptul comunei de care aparţin.
FARAOANI, comună în partea centrală a judeţului Bacău, formată dintr-un sat, situată la poalele de Est ale Culmii Pietricica (530 m altitudine) şi pe versantele de Est ale Subcarpaţilor Moldovei, în lunca şi pe terasele de pe dreapta văii râului Siret, la 139-208 m altitudine, la 17 km Sud de municipiul Bacău, reşedinţa judeţului Bacău; 5 200 loc. (1 ian. 2022): 2 541 de sex masc. şi 2 659 fem. Staţie de cale ferată, în satul Faraoani (inaugurată la 13 septembrie 1872) pe linia Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Râmnicu Sărat – Focşani – Mărăşeşti – Adjud – Sascut – Faraoani – Bacău. Exploatări de balast. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Produse lactate şi de panificaţie. Producţie de termopane. Centru de dogărit şi rotărit. Moară pentru măcinat cereale. Ateliere de cizmărie, fierărie ş.a. Culturi de grâu, porumb, floarea-soarelui, soia, rapiţă, plante de nutreţ, legume ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor şi păsărilor. Apicultură. Centru Cultural Multifuncţional, construit în anii 2023-2025. Bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1950, în prezent (2026) cu peste 15 000 de volume. Muzeu sătesc. Festivalul folcloric, anual, „Ecouri din Vale” (la 15 august). În perimetrul comunei Faraoani, în zona de Sud Est a satului, au fost scoase la iveală urmele unei aşezări cu necropolă, datând din secolele 3-4, iar în locul numit „Silişte”, au fost descoperite vestigiile unor aşezări omeneşti din secolele 8-9 şi 14-15. Satul Faraoani apare menţionat documentar, prima dată, în anul 1420 cu numele Forrófalva (denumire folosită de ciangăi) şi apoi la 4 aprilie 1474, cu toponimul Faraoani, într-un hrisov al lui Ștefan cel Mare (Domn al Moldovei în perioada 12 aprilie 1457 – 2 iulie 1504) prin care acesta acorda moşia Anteleşti din ţinutul Suceava unor locuitori din Faraoani, respectiv „lui Ion Bulbosea şi frăsâne-său Mihu din Faraoani”, originari din Faraoani. Din 1474 şi până în anul 1615 nu au mai fost descoperite referiri documentare despre Faraoani – an în care este amintit satul Faraoani, într-un document emis la Iaşi, la 24 martie 1615, de către Ștefan Tomşa al II-lea (Domn al Moldovei în intervalul 20 noiembrie 1611 – 22 noiembrie 1615) prin care acesta a cumpărat o parte a moşiei Faraoani de la Dumitru Goia, care stăpânea satul Faraoanii de Sus, în timp ce satul Faraoanii-de-Jos se afla în posesia lui Dragoş Teleagă. Un alt zapis, emis tot la Iaşi, la 5 martie 1623, de către Ștefan Tomşa al II-lea (Domn al Moldovei, pentru a doua oară, în anii 1621-1623) consemna că acesta dăruia mănăstirii Solca din Bucovina satele Solca şi Faraoani – sate care au rămas în posesia sa până în anul 1775 când Bucovina a intrat sub stăpânirea Imperiului Habsburgic – an după care mănăstirea Solca a vândut moara satului Faraoani marelui logofăt Nicolae Roset. Ulterior, satul Faraoani apare menţionat documentar la 23 ianuarie 1693, 2 octombrie 1767, apoi consemnat cu grafia Faraoni în lucrarea „Memoires Historiques et Geographiques sur la Valachie” a generalului Friedrich Wilhelm von Bauer, apărută în anul 1778, la Frankfurt şi Leipzig etc. La jumătatea secolului 18, o parte din populaţia satului Faraoani s-a stabilit în lunca şi pe terasele pârâului Valea Mare, luând naştere satul Valea Mare, ca aşezare distinctă, separată de satul Faraoani, şi menţionată documentar, prima oară, în anul 1872, în Dicţionarul Topografic şi Statistic al României, elaborat de D. Frunzescu. Satul Valea Mare a fost desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Faraoani. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, menţiona existenţa comunei Faraoani, în cadrul judeţului Bacău, alcătuită din satele Faraoani (reşedinţa comunei cu acelaşi nume), Costiţa, Valea-Dragă (sic!), Valea-Mare (sau Valea-de-Jos/sic!) şi Valea-de-Sus (sic!), cu un total de 3 631 de locuitori, iar Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunei Faraoani în cadrul judeţului Bacău, formată din aceleaşi sate ca în anul 1931, cu un total de 3 996 de locuitori, adăpostiţi în 962 de case. Configuraţia actuală a comunei Faraoani datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În perimetrul fostului sat Valea Mare (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Faraoani) se află biserica din lemn cu hramul „Sfântul Martin”, reconstruită în anul 1820 (sfinţită la 18 octombrie 1820), pe locul unei vechi biserici din lemn, care data din anul 1641, reparată în anii 1828, 1843 şi 1858, restaurată în anul 2021 şi declarată monument istoric. Tot în perimetrul fostului sat Valea Mare (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Faraoani) a existat o biserică romano-catolică din lemn, cu hramul „Sfântul Duh”, construită în anii 1832-1833 din bârne pe temelie de piatră, demolată în anul 1920, pe locul ei fiind construită o biserică din cărămidă şi piatră, în stil toscan, în perioada 15 septembrie 1922 – 1925 (sfinţită la 29 septembrie 1925), cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”, dominată de un Turn-clopotniţă construit în anii 1929-1930, separat de biserică. Biserica a suferit mari stricăciuni provocate de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, ora 3 şi 39 de minute, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, precum şi de cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, ora 21 şi 22 de minute, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, fiind consolidată şi reparată de fiecare dată. Biserica a fost pictată în anii 1933-1935 şi sfinţită la 29 septembrie 1935. În satul Faraoani există biserica romano-catolică având hramul „Sfântul Anton de Padova”, a cărei piatră de temelie a fost pusă la 27 iulie 1930, pe locul unei biserici de zid care data din anul 1860, care la rândul ei fusese ridicată pe locul a două biserici din lemn, care fuseseră construite în 1730 şi, respectiv, 1820. Lucrările de construcţie ale bisericii „Sfântul Anton de Padova”, începute în anul 1930 au fost întrerupte şi reluate la 18 august 1935 şi continuate cu unele întreruperi până în anul 1940 când, pe data de 22 octombrie 1940, ora 8 şi 37 de minute dimineaţa s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter, şi un altul în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, ora 3 şi 39 de minute, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter – cutremure care au provocat grave stricăciuni bisericii nou construite, aceasta rămânând în acest stadiu până în anul 1958 când s-au reluat lucrările de reconstrucţie, de consolidare şi reparare, finalizate în anul 1965. Biserica a fost construită în stil neogotic, după planurile arhitectului francez Octave Bellet.
FARCAŞA, comună în extremitatea de Nord Vest a judeţului Neamţ, alcătuită din 5 sate, situată pe malurile râului Bistriţa, şi pe cele ale afluenţilor acesteia, Farcaşa şi Stejaru, în amonte de lacul de acumulare Izvoru Muntelui, la poalele de Nord Vest ale M-ţilor Stânişoara şi cele de Nord Est ale masivului Grinţieş din M-ţii Bistriţei, la 564-580 m altitudine, la 85 km Nord Vest de municipiul Piatra-Neamţ, reşedinţa judeţului Neamţ; 2 812 loc. (1 ian. 2022): 1 427 de sex masc. şi 1 385 fem. Exploatări de gresie şi de balast. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (furnire, panouri din lemn ş.a.). Produse lactate şi de panificaţie. Fabricarea betoanelor. Culturi de porumb, de plante furajere, de cartofi ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, cabalinelor şi păsărilor. Casă de Cultură şi bibliotecă publică (în satul Farcaşa) cu peste 8 000 de volume. Trei Cămine Culturale (în satele Frumosu, Popeşti şi Stejaru). Muzeul etnografic „Ioan Luca”, în satul Farcaşa, cu exponate variate (costume populare, unelte, vase ceramice, arme, costume populare, mobilă ţărănească etc.). Teren de sport amenajat în anul 2017, cu gazon sintetic (60,30 x 28,30 m). Agroturism (pensiunea „Orizont”, în satul Farcaşa şi pensiunea „Orient”, în satul Frumosu; stâna turistică „Lunci-Stejaru”, cu cabană pentru turişti şi iaz cu păstrăvi; stâna turistică „Văcărie”; numeroase obiective turistice în zonele înconjurătoare, printre care Lacul de acumulare Izvoru Muntelui, Masivul muntos Ceahlău, M-ţii Stânişoara (traseul „Drumul Vitoriei Lipan”) etc. În luna mai 2009, în sectorul de vale îngustă numitVadu Rău, o viitură provocată de revărsarea apelor râului Bistriţa a scos la iveală câteva zeci de tăbliţe din lut ars, inscripţionate, datând din Neolitic, asemănătoare tăbliţelor de la Tărtăria din comuna Săliştea, judeţul Alba (→ comuna Săliştea, judeţul Alba). Unele tăbliţe, cu forme rectangulare, ovale sau rotunde, au diferite semne incizate pe una dintre feţe, reprezentate prin romburi franjurate, grupuri de semisfere, linii intersectate, puncte scobite ş.a. Printre acestea, profesorul Dumitru Ioniţă a descoperit şi un pandantiv-amuletă, asemănător celui de la Tărtăria, care are două orificii de prindere. Dimensiunile tăbliţelor, care aparţin Culturii materiale neolitice Vinča-Turdaş (4500-3700 î.Hr.), variază între 13,5 cm lungime şi 7-8 cm lăţime. În anul 2012, profesorul Dumitru Ioniţă a mai descoperit la Vadu Rău un pandantiv din lut ars cu aspectul unui cap de om, cu o greutate de 300 de grame, cu dimensiunile de 8 x 7,5 cm. Satul Farcaşa apare menţionat documentar, prima oară, la 1 martie 1437, într-un zapis emis în timpul domniei concomitente în Moldova (pentru a doua oară) a lui Iliaş I şi a lui Ștefan al II-lea, în perioada 8 martie 1436 – 1 august 1442) prin care aceştia dăruiau mănăstirii Neamţ o moşie de la Farcaşa, iar în anul 1558, Alexandru Lăpuşneanu (Domn al Moldovei în anii 1552-1561) dona mănăstirii Slatina moşiile Borca, Mădei, Sabaşa şi o parte din moşia Farcaşa. La sfârşitul secolului 19 exista comuna Farcaşa în cadrul judeţului Suceava, plasa Muntele, alcătuită din satele Farcaşa (reşedinţa comunei omonime), Crăpăturile (numit Popeşti din anul 1912), Pârâul Pântei şi Stejaru, cu 1 551 de locuitori, cinci biserici şi o şcoală. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1915, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1925 şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, consemna existenţa comunei Farcaşa în cadrul judeţului Suceava, plasa Muntele, formată din satele Farcaşa (reşedinţa comunei cu acelaşi nume), Dalia, Pârâul Pântei, Popeşti (numit Crăpăturile până în anul 1912) şi Stejaru şi avea 1 954 de locuitori. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, menţiona existenţa comunei Farcaşa în judeţul Neamţ, alcătuită din satele Farcaşa (reşedinţa comunei omonime), Busnici, Frumosu, Pârâul-Pântei (sic!), Popeşti (numit Crăpăturile până în anul 1912) şi Stejaru, cu un total de 2 555 de locuitori, iar Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, menţiona existenţa comunei Farcaşa în judeţul Neamţ, formată din satele Farcaşa (reşedinţa comunei omonime), Buşmei, Frumosu, Pârâul-Pântei (sic!), Popeşti (numit Crăpăturile până în anul 1912) şi Stejaru, cu un total 2 977 de locuitori, adăpotiţi în 718 case. Despre satul Busnici, amintit în componenţa comunei Farcaşa, în anul 1931, nu se cunoaşte dispariţia sau schimbarea numelui acestuia. Satul Frumosu, locuit din jurul anului 1820 şi atestat documentar în anul 1838, a făcut parte din comuna Călugăreni la sfârşitul secolului 19, în 1925 se afla în componenţa comunei Galu, iar din 1931 aparţine comunei Farcaşa. Configuraţia actuală a comunei Farcaşa datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Farcaşa se află biserica din lemn cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, construită în anul 1774, cu adăugiri din secolul 19 şi refaceri din anul 1951, declarată monument istoric şi de arhitectură în anul 2010. Biserica are o catapeteasmă din lemn de paltin, pictată în anul 1837 de zugravul Ion, şi posedă o colecţie de icoane. Tot în satul Farcaşa există şi biserica „Sfântul Nicolae”, zidită în perioada 14 septembrie 1991-1997 (sfinţită la 23 aprilie 1998) pe locul unei vechi biserici din lemn, care data din anul 1853, refăcută în anul 1885 şi reparată în anul 1926. În satul Popeşti, menţionat documentar, prima oară, în anul 1774, şi numit Crăpăturile până în anul 1912, se află biserica având hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, zidită în anii 1974-1979, din cărămidă şi beton, pe locul unei vechi biserici din lemn care data din anul 1870 (aceasta din urmă fiind ridicată pe locul altei biserici din lemn din anul 1809). Picturile murale interioare au fost realizate în tempera de către Mihai, Gavril şi Nicolae Moroşanu din Suceava, catapeteasma a fost construită şi sculptată de fraţii Mihai şi Nicolae Cotfas din comuna Grumăzeşti, judeţul Neamţ, iar mobilierul a fost realizat de Ilie Moldovan din comuna Brâncoveneşti, judeţul Mureş. Biserica a fost sfinţită la 30 octombrie 1980. În satul Popeşti mai există biserica „Buna Vestire”, construită în anii ’70-’80 ai secolului 20 (sfinţită în anul 1981) pe locul uneia din lemn care data de la începutul secolului 19, precum şi câteva case din lemn din secolele 18-19, declarate monumente de arhitectură. În satul Stejaru, locuit din anul 1750 şi menţionat documentar, prima oară, în anul 1774, este biserica din lemn cu hramul „Sfântul Teodor Tiron”, construită în anul 1824, reparată în anii 1885, 1908, 1930 (renovată), iar după anul 1990 a fost adăugat pridvorul. În anul 2024 a fost construită o nouă Sfântă Masă în altar şi au fost efectuate unele înfrumuseţări care au fost sfinţite la 12 octombrie 2024. Cu acest prilej au fost aduse de la mănăstirea Prodromu de pe Muntele Athos părticele din moaştele Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Grigore Teologul şi Haralambie. În satul Frumosu există biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, zidită în perioada 31 mai 1998-2002, picată în frescă de Constantin Ciupercă şi sfinţită la 20 mai 2007. Mobilierul bisericii a fost realizat în lemn de stejar şi sculptat de către Constantin Tănase din comuna Vânători-Neamţ. La 3 martie 2013, în cadrul acestei parohii a fost inaugurat un aşezământ social pentru persoane nevoiaşe.
FĂCĂENI, comună în extremitatea de Est a judeţului Ialomiţa, alcătuită din 2 sate, situată la hotarul cu judeţul Constanţa, în lunca şi pe terasele de pe stânga braţului Borcea al fluviului Dunărea, în zona de Nord Est a Câmpiei Bărăganului de Sud, la 13 – 24 m altitudine, la 54 km Est de municipiul Slobozia, reşedinţa judeţului Ialomiţa; 4 899 loc. (1 ian. 2022): 2 463 de sex masc. şi 2 436 fem. Nod rutier. Producţie de mobilă şi de ambalaje din lemn, de băuturi alcoolice, de produse lactate şi de panificaţie. Morărit. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi păsărilor. Culturi de grâu, porumb, orez, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, soia, plante tehnice şi de nutreţ, legume ş.a. (7 300 ha) pe baza unui sistem de irigaţii, inaugurat în anul 1980 şi reparat în anul 1988. Pomicultură. Complex avicol. Apicultură. Piscicultură. Căminul Cultural „Progresul”(în satul Făcăeni), inaugurat la 1 iulie 1934, cu numele „Renaşterea”, cu o bibliotecă publică având atunci circa 400 de volume, iar în prezent (2026), biblioteca publică (peste 12 000 de volume) funcţionează într-o clădire proprie, cu patru camere, cu o sală de lectură, o sală de expoziţii, în care sunt expuse informaţii şi fotografii despre diferite personalităţi care au avut legătură cu comuna Făcăeni, printre care scriitorul Ștefan Bănulescu (n. 8 septembrie 1926, Făcăeni – m. 25 mai 1998, Bucureşti), avocatul şi omul politic liberal Aurelian Bentoiu (n. 29 iunie 1892, Făcăeni – m. 27 iunie 1962 în închisoarea Jilava), Pascal Bentoiu (n. 22 aprilie 1927, Bucureşti – m. 21 februarie 2016, Bucureşti), fiul Ioanei şi al lui Aurelian Bentoiu ş.a. Parcul fotovoltaic Făcăeni – Vlădeni – Mihail Kogălniceanu, cu o putere instalată de 132 MW, a fost inaugurat în anul 2015, iar Parcul eolian construit pe teritoriul comunei Făcăeni în perioada 2023-2025, de către Compania Energia de Portugal/EDP Renováveis, înfiinţată în anul 2007, cu sediul la Madrid, a fost inaugurat în anul 2026 având o putere instalată de 226,50 MW. În perimetrul comunei Făcăeni au fost identificate unele vestigii neolitice (vase ceramice), apaţinând Culturii materiale Boian (mileniul 4 î.Hr.), precum şi din a doua Epocă a fierului/La Tène (secolele 5 î.Hr. – 1 d.Hr.) – vase ceramice, chirpici din lut amestecat cu paie şi pleavă şi ars în cuptor, iar în luna iunie 2011, în curtea unui localnic din Făcăeni, a fost descoperit un mormânt de înhumaţie, în care a fost găsit un schelet uman şi un vas de ofrandă (o oală din lut ars), de formă conică, de culoare neagră, datând din secolul 10 d.Hr., aparţinând Culturii materiale Dridu (secolele 8-11). Satul Făcăeni apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1464, iar la sfârşitul secolului 19, Făcăeni era o comună rurală, în judeţul Ialomiţa, plasa Ialomiţa-Balta, formată din satul cu acelaşi nume, care avea 955 de locuitori, o biserică şi o şcoală mixtă. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, consemna existenţa comunei Făcăeni, în judeţul Ialomiţa, plasa Feteşti, alcătuită din satele Făcăeni şi Liteni şi avea 3 803 locuitori. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru Organizarea Administraţiunii Locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, confirma existenţa comunei Făcăeni, formată din satele Făcăeni (reşedinţa comunei omonime), Liteni şi Mihai-Vodă (sic!), cu un total de 5 033 locuitori (satul Mihai-Vodă a fost înfiinţat în anul 1912 şi numit „Progresu” din anul 1948), iar Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunei Făcăeni, alcatuită din satele Făcăeni (reşedinţa comunei omonime), Lăteni şi Mihai-Vodă (sic!) cu un total de 5 912 locuitori, adăpostiţi în 1 234 de case. După anul 1950 apare consemnat satul Găiţa, ca sat component al comunei Făcăeni, dar se pare că a fost desfiinţat la 1 ianuarie 1965 şi unificat cu satul Făcăeni. În satul Făcăeni se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavrii”, construită în perioada 1937-1946, restaurată în anii 2021-2022 şi sfinţită la 25 septembrie 2022, precum şi conacul avocatului şi omului politic liberal, „Aurelian Bentoiu” (n. 29 iunie 1892 la Făcăeni – m. 27 iunie 1962 în închisoarea Jilava), construit în anul 1937, în stil neoromânesc, cu parter şi etaj, cu pridvoare deschise, susţinute de coloane, şi un foişor susţinut de stâlpi din lemn. Înainte de anul 1989, acest conac a fost sediul Cooperativei Agricole Colective (C.A.P.) „Progresu”, iar în anii 2000 a fost donat Primăriei din comuna Făcăeni de către nepoata lui Aurelian Bentoiu, conacul fiind declarat monument istoric în anul 2015. În lipsa unor fonduri ale Primăriei, care să permită reabilitarea acestui conac, aflat în stare de degradare, in acest conac s-a instalat (în jurul anului 2005) familia lui Vasile Goldea, care întreţine conacul aşa cum poate, pe cheltuiala lui. Tot în satul Făcăeni a existat casa natală a scriitorului Ștefan Bănulescu (8 septembrie 1926-25 mai 1998), demolată după anul 1998, iar în prezent, tot în acest sat, în zona de Nord a fostului sat Găiţa (sat desfiinţat şi unificat cu satul Făcăeni), există biserica „Sfântul Nicolae”, zidită în intervalul 1897-1900 pe locul uneia din lemn, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care data din anul 1782. În seara zilei de 12 august 2002, în jurul orei 19, în arealul comunei Făcăeni s-a declanşat o tornadă violentă, cu o viteză a vântului de peste 300 km/h, în timpul căreia au murit trei persoane, au fost rănite 14 persoane, au fost distruse peste 30 de gospodării, 428 de locuinţe avariate, 33 de case complet distruse, circa 1 000 de persoane sinistrate şi o mare parte din pădurea de salcâmi, aflată în apropierea de Est a satului – pădure extinsă pe o suprafaţă de 120 ha. O altă tornadă, cu intensitate mai mică s-a abătut la 23 mai 2017, în timpul căreia au fost distruse numeroase solarii, au fost doborâţi circa 100 de arbori din comună şi o mare parte din arborii din pădurea din apropiere.
FĂGEŢELU, comună în extremitatea de Nord Est a judeţului Olt, alcătuită din 6 sate, situată la hotarul cu judeţul Argeş, în zona Piemontului (sau Platformei) Cotmeana, parte componentă a Podişului Getic, la 345 m altitudine, pe cursul superior al râului Vedea, la 56 km Nord Est de municipiul Slatina, reşedinţa judeţului Olt; 1 064 loc. (1 ian. 2022): 505 de sex masc. şi 559 fem. Nod rutier. Viticultură; Pomicultură (meri, pruni, peri). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutret ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor, păsărilor ş.a. Muzeu etnografic (în satul Chilia), inaugurat la 1 iunie 1979, organizat pe baza unor piese create şi donate de sculptorul popular Nicolae Nica. Cămin Cultural. Bibliotecă publică (peste 7 000 de volume). În perimetrul satului Chilia a fost descoperită o necropolă de incineraţie, datând din secolul 3 d.Hr., aparţinând dacilor romanizaţi. Satul Făgeţelu apare menţionat documentar, prima oară, la 1 iunie 1475, într-un hrisov al lui Basarab III Laiotă (Domn al Țării Româneşti în perioada ianuarie 1475 – octombrie 1476). Satul Ciorâca este atestat documentar în anul 1644, desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Chilia; satul Gruiu apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1822; satul Isaci este menţionat documentar în anul 1818, cu numele Cojoci; satul Pielcani este atestat documentar în 1872, iar satul Păcală apare consemnat documentar, prima oară, în anul 1677, şi numit Plapcea de la 1 ianuarie 1965, dar desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Făgeţelu. La sfârşitul secolului 19, exista comuna Făgeţelu, în cadrul judeţului Olt, plasa Vedea de Sus, alcătuită din satele Făgeţelu (reşedinţa comunei omonime), Boba (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Făgeţelu), Ciorâca (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Chilia), Cojoci (vechea denumire a actualului sat Isaci) şi Iănţăşti, avea 1 333 de locuitori, cinci biserici şi o şcoală. În aceeaşi perioadă exista, separat, şi comuna Chilia, în judeţul Olt, plasa Videle de Sus, formată din satele Chilia (reşedinţa comunei cu acelaşi nume), Lereşti-Pielcani (veche denumire a actualului sat Pielcani), Păcală (denumirea satului Plapcea până la 1 ianuarie 1965, sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Făgeţelu) şiTeleşmani/sic! (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Bâgeşti – sat care apare de-a lungul timpului cu grafia Băgeşti, Băjeşti şi Bâgeşti), avea 1 213 locuitori, trei biserici şi o şcoală. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, consemna existenţa atât a comunei Făgeţelu în judeţul Olt, plasa Spineni, formată din satele Făgeţelu (reşedinţa comunei omonime), Boba (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Făgeţelu), Cojoci (vechea denumire a actualului sat Isaci) şi Păcală (denumirea satului Plapcea până la 1 ianuarie 1965 – sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Făgeţelu), cu un total de 1 550 de locuitori, cât şi, separat, a comunei Chilia, alcătuită din satele Chilia (reşedinţa comunei omonime), Băgeşti (sic!), Ciorâca (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Chilia), Lereşti-Pielcani (vechea denumire a actualului sat Pielcani) şi Teleşmani/sic! (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Bâgeşti, cu un total de 1 277 locuitori. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru Organizarea Administraţiunii Locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, confirma existenţa, în cadrul judeţului Olt, a comunelor, separate, Făgeţelu, alcătuită din satele Boba (reşedinţa comunei Făgeţelu – sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Făgeţelu), Făgeteţu, Isaci şi Păcală, cu un total de 1 708 locuitori, şi comuna Chilia, formată din satele Chilia (reşedinţa comunei omonime), Băgeşti/sic! (de remarcat faptul că numele acestui sat apare de-a lungul timpului cu grafia Băgeşti, Băjeşti şi Bâgeşti), Ciorâca (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Chilia), Lereşti-Pielcani (vechea denumire a actualului sat Pielcani) şi Teleşmani/sic! (şi acest sat apare consemnat cu grafiile Teleşmani sau Teleşman). Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa, în cadrul judeţului Olt, a celor două comune din anul 1931, respectiv, comuna Făgeţelu, formată din satele Făgeţelu (reşedinţa comunei omonime), Boba (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Făgeţelu), Isaci şi Păcală (denumirea satului Plapcea până la 1 ianuarie 1965, sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Făgeţelu), cu un total de 1 970 de locuitori, adăpostiţi în 498 de case, şi comuna Chilia, formată din satele Chilia (reşedinţa comunei omonime), Băjeşti (sau Băgeşti), Ciorâca şi Teleşmani/Teleşman, cu un total de 1 177 locuitori şi 326 de case. La 17 februarie 1968, comuna Chilia a fost desfiinţată şi satele ei componente au fost incluse în comuna Făgeţelu şi, tot atunci, au fost desfiinţate satele Boba şi Plapcea şi unificate cu satul Făgeţelu, iar satele Lereşti-Purcăreşti (sat numit anterior Lereşti, desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Chilia) şiCiorâca au fost desfiinţate şi unificate cu satul Chilia, iar satul Teleşmani/Teleşman desfiinţat şi unificat cu satul Bâgeşti. Oricum, Configuraţia actuală a comunei Făgeţelu datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Chilia se află o biserică ortodoxă cu dublu hram – „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Nicolae”, construită în stil brâncovenesc, din lemn şi zid, în anul 1830 (sfinţită în noiembrie 1830), cu picturi murale interioare din 1842, realizate de zugravii Florea din satul Aureşti, judeţul Vâlcea, şi Dumitrache din satul Peretu, judeţul Telorman. Biserica a fost reparată şi înnoită în anul 1845, după stricăciunile provocate de cutremurul din 11 ianuarie 1838, care a avut magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter. Biserica a fost declarată monument istoric în anul 2010. În perimetrul fostului sat Teleşman (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unficat cu satul Făgeţelu) există biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din anul 1819 a postelnicului Ion Bumbeş, reparată în anul 1989, şi o biserică din cărămidă şi piatră, cu dublu hram – „Sfântul Nicolae” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, zidită în anii 1850-1853 pe locul uneia din lemn care data din anul 1824, cu pridvor deschis, sprijinit pe şase stâlpi cilindrici, din zid, şi cu o turlă octogonală, acoperită cu tablă, situată pe pronaos, luminată de patru ferestre.
FĂLCIU, comună în extremitatea de Sud Est a judeţului Vaslui, alcătuită din 6 sate, situată în partea de Est a Depresiunii Elanului, în lunca şi pe terasele de pe dreapta râului Prut, într-o zonă în care acesta are un curs foarte meandrat, la 25-87 m altitudine, la graniţa cu Republica Moldova, la 87 km Sud Est de municipiul Vaslui, reşedinţa judeţului Vaslui; 3 731 loc. (1 ian. 2022): 1 861 de sex masc. şi 1 870 fem. Haltă de cale ferată (în satul Bogdăneşti) şi staţie de cale ferată (în satul Fălciu) pe linia Zorleni – Fălciu (57,70 km lungime), inaugurată în anul 1917 – linie derivată (în satul Zorleni) din linia principalã Tecuci – Bârlad – Vaslui, inauguratã la 13 noiembrie 1886. În anul 2015, linia de cale ferată Zorleni – Fălciu a fost închisã pentru traficul de mãrfuri şi cãlãtori din cauza insuficienţei serviciilor de transport feroviar solicitate, iar în luna martie 2022, acest tronson a fost redeschis pentru a reduce presiunea asupra punctelor de trecere a frontierei cãtre Republica Moldova. Staţia de cale ferată Fălciu a fost transformată în haltă de mişcare în decembrie 2007. Din satul Fãlciu (punct de vamã feroviar) se desprinde o linie de cale feratã cu ecartament mai larg, care traverseazã graniţa peste râul Prut cãtre Republica Moldova. Nod rutier. Fabrica de zahăr din Fălciu, inaugurată în anul 1986, a fost falimentată şi desfiinţată în anul 1998. Fermă avicolă şi fermă de creştere a porcinelor (în satul Fălciu). Viticultură. Centru de vinificaţie. Culturi de grâu, porumb, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Legumicultură. Pomicultură (meri, peri, pruni, piersici, nuci, vişini). Iazuri şi heleşteie pentru pescuit şi irigaţii. Cămin Cultural (în satul Fălciu), reabilitat în anul 2006, în incinta căruia funcţionează o bibliotecă publică (peste 16 000 de volume) şi Cãmine Culturale în satele Bozia şi Rânzeşti. Stadion de football (în satul Fãlciu). Sală de sport cu 50 de locuri (la Fălciu), inaugurată în anul 2004. Ansamblul artisitic „Doina Prutului”. În perimetrul comunei Fălciu se află o porţiune a digului Albiţa – Fălciu (8,40 km lungime şi 6,50 m lăţime), construit pe malul drept al râului Prut împotriva inundaţiilor, precum şi digul Rânzeşti – Cârja (3,20 km lungime şi 6,50 m lăţime). În primăvara anului 1970, satul Copăceana a fost afectat de alunecări de teren (clădirile şcolii, grădiniţei şi a magazinului sătesc fiind distruse complet, numeroase case avariate) fapt ce a determinat ca mai multe familii să fie strămutate pe alte locuri mai sigure. În arealul satului Bozia au fost descoperite mai multe amfore greceşti, datând din secolele 4-3 î.Hr. Aşezarea Fălciu apare menţionată documentar, prima oară, în anul 1409 într-un hrisov al lui Alexandru cel Bun (Domn al Moldovei în perioada 1400-1432), apoi a fost consemnată frecvent în documentele anilor 1447 (22 august), 1454 (într-un act semnat de Petru Aron – Domn al Moldovei în anii 1451-1452, 25 august 1454 – februarie 1455 şi mai 1455 – 12 aprilie 1457), prin care acesta acorda scutiri de vamă pentru călugării mănăstirii Moldoviţa, 1 aprilie 1470, într-un hrisov al lui Ștefan cel Mare (Domn al Moldovei în perioada 12 aprilie 1457 – 2 iulie 1504) prin care acesta scutea de vamă la Vadul Călugărilor, pe râul Prut, la Fălciu, 1538 (Fălciu a fost incendiat de turci), 9 iunie 1653, 1756, 28 februarie 1776, 2 aprilie 1801 etc. Cronica călugărilor de la Mănăstirea Putna (scriere despre istoria Moldovei, întocmită între anii 1466 şi 1566) aminteşte de Târgul Fălciu, ca reşedinţă a ţinutului Fălciu (unul dintre cele 24 de ţinuturi ale Moldovei medievale). Până în anul 1832, Târgul Fălciu a fost reşedinţa ţinutului Fălciu, după care reşedinţa a fost mutată la Huşi, Târgul Fălciu rămânând cu statut de comună rurală şi reşedinţa plasei omonime. Legea comunalã din 2/14 iunie 1864 pentru organizarea judeţelor, plãşilor, comunelor urbane şi rurale, promulgatã de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 23 aprilie/5 mai 1865, prevedea desfiinţarea ţinuturilor (inclusiv a ţinutului Fãlciu) şi înfiinţarea a 33 de judeţe, fiecare dintre acestea având ca subdiviziuni plãşi, comune urbane şi comune rurale. În perioada interbelicã, judeţul Fãlciu cuprindea patru plãşi (Crasna, Podoleni, Prutul şi Mijlocul), cu un total de 62 de comune, 137 de sate, şapte târguşoare şi un oraş, iar prin aplicarea Legii nr. 5 din 7 septembrie 1950 pentru desfiinţarea judeţelor şi plaşilor şi înfiinţarea regiunilor şi raioanelor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 77 din 8 septembrie 1950, judeţul Fãlciu a fost desfiinţat şi inclus în regiunea Bârlad. La sfârşitul secolului 19 exista comuna Fãlciu, reşedinţa judeţului Fãlciu, plasa Prutul, alcãtuitã din Târgul Fãlciu (cu patru mahalale: Goteşti, Lecani, Mocani şi Târgul), cu un total de 1 995 locuitori, douã şcoli şi patru biserici. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată in Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, consemna existenţa comunei Fălciu, reşedinţa judeţului şi a plasei Fălciu, alcătuită din satele Fălciu, Bogdãneşti, Bozia şi Odaia-Bogdana (sic!), iar Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru Organizarea Administraţiunii Locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, confirma existenţa, în cadrul judeţului Fălciu, a comunei Fălciu, formată din satele Fălciu-Târg (reşedinţa comunei Fălciu), Bogdăneşti, Bozia şi Odaia-Bogdana (sic!), cu un total de 4 501 locuitori, în timp ce satul Copăceana făcea parte din comuna Râncani, judeţul Fălciu, iar satul Rânzeşti era reşedinţa comunei cu acelaşi nume din judeţul Tutova. Până în anul 1950, când a fost adoptată Legea nr. 5 din 7 septembrie pentru desfiinţarea judeţelor şi plăşilor şi înfiinţarea regiunilor şi raioanelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 77/8 septembrie 1950, Fălciu a făcut parte din categoria comunelor urbane (oraş) şi a fost reşedinţa judeţului Fălciu şi a plasei Dimitrie Cantemir, dată după care judeţul Fălciu a fost desfiinţat şi încadrat în regiunea Bârlad. Configuraţia actuală a comunei Fălciu datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Fălciu se află Biserica „Sfântul Gheorghe”, construită în anii 1812-1815, restaurată în anul 1868 şi reparată în anul 1943 (după stricăciunile provocate de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter), când i s-a adăugat şi pridvorul.Tot la Fălciu există şi o biserică nouă, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, zidită în anii 1995-1996. La 23 iunie 2018, la Fălciu a fost sfinţit Monumentul eroilor, ridicat în memoria ostaşilor români căzuţi în luptele înverşunate din 8-16 iulie 1941 de pe colinele Corneşti şi Țiganca din Basarabia, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care au murit peste 10 000 de soldaţi români. În satul Copăceana există biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, distrusă parţial de un incendiu în martie 2011, reparată ulterior şi înzestrată cu o catapeteasmă nouă, mobilier nou şi o nouă pictură şi resfinţită la 3 iulie 2011. În satul Odaia Bogdana este biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, construită din lemn în anul 1835, declarată monument istoric în anul 2015, aflată într-o stare avansată de degradare, fiind abandonată şi închisă permanent; în satul Rânzeşti există biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datând din anul 1880, şi o biserică nouă, cu hramul „Sfântul Apostol Toma”, zidită în anii 1994-1997, iar în satul Bogdăneşti este o biserică nouă, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, sfinţită la 18 iunie 2023. În perimetrul comunei Fălciu se află o porţiune din Rezervaţia avifaunistică din satul Cârja, declarată arie de proţectie specială la 5 octombrie 2011 (→ oraşul Murgeni).
FĂLCOIU, comună în partea central-vestică a judeţului Olt, alcătuită din 3 sate, situată în zona de Nord a Câmpiei Romanaţi (parte componentă a Câmpiei Române), la 86 m altitudine, în lunca şi peterasele de pe dreapta râului Olt şi pe dreapta cursului inferior al râului Olteţ, la circa 3 km de confluenţa acestuia cu râul Olt, la 31 km Sud de municipiul Slatina, reşedinţa judeţului Olt; 3 446 loc. (1 ian. 2022): 1 728 de sex masc. şi 1 718 fem. Haltă de cale ferată (în satul Fălcoiu) pe linia Corabia – Caracal – Piatra Olt, inaugurată la 1 aprilie 1887. Prelucrarea lemnului. Ţesături artizanale. Creşterea porcilor. Culturi de grâu, de porumb, de floarea-soarelui, de plante tehnice şi de nutreţ etc.; legumicultură. Cămin Cultural, reabilitat în anul 2010; Bibliotecă publică (peste 6 000 de volume). Comuna Fălcoiu a fost înfiinţată în urma aplicării Legii comunale din 2/14 iunie 1864 pentru organizarea comunelor urbane şi rurale, promulgată de Dmnitorul Alexandru Ioan Cuza la 23 aprilie/5 mai 1865, alcătuită din satele Fălcoiu (reşedinţa comunei omonime), Chiliile, Cioroiaşu, Cioroiu şi Odăile de la Podu, şi inclusă în cadrul judeţului Romanaţi. La sfârşitul secolului 19 exista comuna Fălcoiu în cadrul judeţului Romanaţi, plasa Ocolul, formată doar din satul cu acelasi nume, avea 1 277 de locuitori şi o biserică având hramul „Sfântul Nicolae”, care data din anul 1710. Tot în aceeaşi perioadă exista, separat, şi comuna Cioroiu, în cadrul judeţului Romanaţi, plasa Ocolul, alcătuită din satele Cioroiu (reşedinţa comunei omonime) şi Cioroiaşu, avea 1 304 locuitori, două biserici şi o şcoală. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, consemna existenţa în judeţul Romanaţi, plasa Oltul de Sus, a aceloraşi două comune ca mai înainte, respectiv, comuna Fălcoiu, formată doar din satul cu acelaşi nume, cu 2 184 de locuitori şi, separat, comuna Cioroiu, alcătuită din satele Cioroiu (reşedinţa comunei omonime) şi Cioroiaşu, cu un total de 1 830 de locuitori. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, menţiona existenţa comunei Fălcoiu în judeţul Romanaţi, alcătuită din satele Fălcoiu (reşedinţa comunei omonime) şi Chiliile, cu 2 416 locuitori, şi separat, comuna Cioroiu, formată din satele Cioroiu (reşedinţa comunei cu acelaşi nume) şi Cioroiaşu, cu un total de 1 767 locuitori, iar Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, consemna existenţa aceloraşi comune, cu aceeaşi componenţă a satelor ca în anul 1931, respectiv, comuna Fălcoiu cu satul Chiliile, având 2 644 de locuitori, adăpostiţi în 611 case, şi comuna Cioroiu cu satul Cioroiaşu, cu 1 959 de locuitori şi 460 de case. Comuna Cioroiu a fost desfiinţată în urma aplicării Legii nr. 5 din 7 septembrie 1950 pentru desfiinţarea judeţelor şi plăşilor şi înfiinţarea regiunilor şi raioanelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 8 septembrie 1950, satele ei componente (Cioroiu şi Cioroiaşu fiind înglobate în comuna Fălcoiu, iar satul Chiliile a fost desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Fălcoiu. Configuraţia actuală a comunei Fălcoiu datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Fălcoiu se află conacul „Marin Dinu”, datând de la sfârşitul secolului 19, Paraclisul cu hramul „Sfântul Andrei”, sfinţit în anul 2020, şi biserica „Sfântul Nicolae”, construită în anii 1709-1710 pe locul unei vechi biserici care data din anul 1596, pe cheltuiala lui Matei Fălcoianu şi Gheorghe Vornicu, consolidată, reparată, înlocuită catapeteasma şi restaurate picturile murale interioare după cutremurul din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter, cu replici de 8,2 grade pe scara Richter (cel mai puternic cutremur din toate timpurile de pe teritoriul actual al României). Biserica a mai fost reparată în anii 1888-1892, consolidată şi reparată în 1929-1932 şi după cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter. Biserica a fost repictată la interior, în frescă, în anul 1989. În satul Cioroiu se află biserica „Sfinţii Voievozi” a fostei mănăstiri Cioroiu, zidită în perioada 31 iulie 1783–1796, pe cheltuiala preotului (Popa) Matei Ghinescu ot (din) Fălcoiu şi a lui Dumitru Ghinescu cu picturi murale interioare, originare, realizate în stil neobizantin de zugravul Oprea ot (din) Craiova şi ucenicul său, Manole. Biserica are un frumos pridvor deschis, sprijinit pe şase stâlpi cilindrici din zid, terminaţi la partea superioară cu arcade în acoladă, treflate, iar pe pronaos se înalţă o turlă octogonală, luminată de opt ferestre înalte şi înguste. Biserica a fost consolidată şi reparată în anul 1839, după cutremurul din 11 ianuarie 1838, care a avut magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter. Biserica „Sfinţii Voievozi” a mai fost supusă unor reparaţii în anii 1880, 1915, 1939 (când s-au spălat şi pictruile murale interioare), precum şi după cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter. Biserica a fost declarată monument istoric în anul 2015. În satul Cioroiaşu există biserica având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, datând din anul 1856.
FĂRĂGĂU, comună în partea de Nord Vest a judeţului Mureş, alcătuită din 6 sate, situată în zona de Nord a Dealurilor (sau Colinelor) Mădăraşului, la 396 de m altitudine, pe cursul superior al râului Şar, la 34 km Nord-Nord Vest de municipiul Târgu Mureş, reşedinţa judeţului Mureş; 1 687 loc. (1 ian. 2022): 845 de sex masc. şi 842 fem. Nod rutier. Prelucrarea lemnului şi a laptelui. Producţie de vopsele, lacuri şi cerneluri tipografice. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi păsărilor. Cămine Culturale (în satele Fărăgău, Onuca şi Tonciu). Bibliotecă publică (în satul Fărăgău) cu peste 5 000 de volume. Satul Fărăgău apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1357, cu grafia Possessio Faragó, ulterior fiind frecvent consemnat în documentele anilor 1375 (cu numele Faragow), 1456 (Pharago), 1495 (Faragho), 1750 şi 1850 (Faragon), 1769-1773 (înscris pe harta Josephină a Transilvaniei/Josephinsche Landaufnahme cu grafia Faragó), 1854 (Farago şi Fărăgău). Satul Onuca a fost menţionat documentar, prima oară, în anul 1268 şi apoi pe pe harta Josephină a Transilvaniei/Josephinsche Landaufnahme, întocmită în anii 1769-1773; satul Poarta apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1319, iar apoi pe harta Josephină a Transilvaniei/Josephinsche Landaufnahme, cu grafia Toltdalag, iar satul Tonciu a fost menţionat documentar, prima oară, în anul 1439, precum şi pe harta Josephină a Transilvaniei/Josephinsche Landaufnahme cu grafia Tants. Satele Fânaţe şi Hodaia au fost înfiinţate la mijlocul secolului 20 şi consemnate în statistici, prima oară, în anul 1956. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, menţiona existenţa în cadrul judeţului Mureş, a comunelor separate Fãrãgãu, alcãtuitã din satul cu celaşi nume, Onuca, formatã din satul cu acelaşi nume, Poarta, alcãtuitã din satul omonim, şi Tonciu cu satul omonim. Configuraţia actuală a comunei Fărãgãu datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Fărăgău se află biserica ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime”, construită în anii 1867-1869, renovată şi reabilitată în anii 2016-2019, repictată în anii 2019-2021, perioadă în care a fost înlocuit vechiul iconostas cu o catapeteasmă nouă. Biserica a fost resfinţită la 28 mai 2023. În satul Tonciu există o biserică reformată, construită în perioada 1410-1450, cu tavan din lemn, casetat şi pictat în anul 1676, renovată în interior şi exterior şi electrificată în anii 1970-1973, şi supusă unor importante lucrări de reparaţii în anii 1999-2000, când a fost declarată monument istoric. Biserica posedă un frumos amvon în formă de potir, realizat din calcar alb. Turnul bisericii, de formă pătrată, luminat la partea superioară de patru ferestre, a fost distrus de o furtună la 12 mai 1912 şi reconstruit în anii 1921-1923 pe cheltuiala contelui Teleki Arthur. În satul Poarta se există o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită la începutul secolului 19 şi reparată în anul 1882, renovată în 1965, când pereţii exteriori au fost tencuiţi, biserica a fost acoperită cu tablă şi la intrarea în biserică a fost adăugat un pridvor închis, deasupra căruia a fost construită o clopotniţă de formă pătrată, luminată de patru ferestre mici. În naos şi altar se păstrează fragmente de picturi originare de factură naivă, realizate în anul 1900 de zugravul Nicula Dionisie Iuga. Unele lucrări de consolidare şi de amenajare interioară au fost efectuate după anul 2000. În satul Onuca există o biserică reformată-calvină, datând din anul 1800. În perimetrul comunei Fărăgău se află Rezervaţia naturală „Lacul Fărăgău”, cu o suprafaţă de 35,50 ha, declarată ca atare în anul 1977, cu o mare diversitate de vegetaţie higrofilă şi de faună, specifice turbăriilor şi lacurilor de câmpie. Printre rarităţile floristice se remarcă săgeţica (Geranium pratense), mlăştiniţa (Epipactis palustris), susaiul mare (Sonchus palustris), şopârliţa albă (Succisa pratensis), broscariţa (Triglochin palustris), rogozul (Carex acutiformis) ş.a., iar fauna este bogată şi diversă (peste 180 de specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare). Rezervaţia naturală Fărăgău a fost declarată arie protejată de interes naţional la 6 martie 2000.
FĂRĂU, comună în extremitatea de Est-Nord Est a judeţului Alba, alcătuită din 5 sate, situată la hotarul cu judeţul Mureş, într-o zonă deluroasă din partea de Nord Est a Podişului Târnavelor, la 357-404 m altitudine, pe valea pârâului Fărău, afluent al râului Mureş şi pe interfluviul dintre văile râurilor Mureş şi Târnava Mică, la 59 km Nord Est de municipiul Alba Iulia, reşedinţa judeţului Alba; 1 303 loc. (1 ian. 2022): 685 de sex masc. şi 618 fem. Culturi de grâu, de porumb, de plante tehnice şi de nuţret ş.a. Viticultură. Creşterea ovinelor, bovinelor, porcinelor, păsărilor ş.a. Muzeu etnografic (în satul Fărău). Cămine Culturale, în satele Fărău (supus unor lucrări de reparaţii capitale în anii 2012-2013 şi inaugurat la 1 septembrie 2013) şi Medveş (construit în anul 1950, restaurat în anii 2019-2020). Bibliotecă publică, găzduită în incinta Școlii Generale din satul Fărău, înfiinţată în anul 1960, în prezent (2026) cu peste 17 000 de volume. În satul Fărău există un Ansamblu artistic de amatori, numit „Cununa Fărăului”, înfiinţat în anul 2006, iar în satul Șilea se află un cor mixt şi formaţia de dansuri populare „Izvoraşul”, înfiinţată în anul 2008. În perimetrul satului Heria a fost descoperit un topor din piatră, datând din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului, aparţinând Culturii materiale Cotoţeni (2500-1800 î.Hr.), precum şi două săbii şi trei vârfuri de lance, ambele din fier, datând din Epoca bronzului/Cultura materială Wietenberg (secolele 16-13 î.Hr.). În arealul satului Medveş, menţionat documentar, prima oară, în anul 1288, a fost soasă la iveală o urnă bitronconică din prima Epocă a fierului (1200-400 î.Hr.), iar în punctul numit „Pârâul Sălciilor” din acelaşi sat a fost decoperit (în anul 1990) un tezaur de monede romane emise în perioada 135 î.Hr. – 119 d.Hr. În satul Șilea, atestat documentar în anul 1319, în locul numit „La Soci”, au fost scoase la iveală vestigiile unei aşezări datând din prima Epocă a fierului/Hallstatt ( 1200-400 î.Hr.), precum şi două morminte de înhumaţie aparţinând Culturii materiale Dridu (secolele 8-9). Satul Fărău apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1299, cu numele Forró, iar în perioada 1400-1784 au existat numeroase consemnări referitoare la ţăranii iobagi care munceau pe moşiile feudalilor. În conscripţia episcopului Ioan Inocenţiu Micu Klein din anul 1733 se menţionează prezenţa, în satul Fărău, a 315 persoane de religie greco-catolică, precum şi a unei biserici care aparţinea acestora, iar în a doua jumătate a secolului 18, satul Fărău apare consemnat, cu grafia Forró, pe harta austriacă Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme), secţia 140, întocmită în anii 1769-1773. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, menţiona existenţa în cadrul judeţului Alba, plasa Ocna Mureş, a comunelor separate Fărău (cu 1 239 de locuitori), Heria (797 locuitori) – sat atestat documentar, prima oară, în anii 1202-1203, Metveş (sic!), cu 585 locuitori, şi Sânbenedic (954 locuitori) – sat mentionat documentar, prima oară, în anul 1332, fiecare dintre ele alcătuită din satul cu acelaşi nume, în timp ce, în aceeaşi perioadă, satul Șilea era o comună de sine stătătoare, în cadrul judeţului Mureş, cu numele Șilea-Nirajului, alcătuită din satul cu acelaşi nume. Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa aceloraşi comune, cu aceeaşi componenţă ca în anul 1931, respectiv comuna Fărău, cu satul omonim, cu 1 348 locuitori, adăpostiţi în 306 case, comuna Heria cu 865 locuitori şi 184 de case, comuna Medveş (sic!) cu satul omonim, cu 568 de locuitori şi 124 de case şi comuna Sânbenedic, cu satul omonim, 951 de locuitori şi 230 de case, în timp ce satul Șilea era reşedinţa comunei cu acelaşi nume, în judeţul Mureş. Configuraţia actuală a comunei Fărãu datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Fărău a existat o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” construită în anul 1842 de către meşterul Pantelimon din satul Sâniacob, comuna Aţintiş, judeţul Mureş, din materialele recuperate de la vechea biserică ortodoxă din Fărău (construită în anii 1761-1762 de comunitatea ortodoxă din Fărău), precum şi de la o biserică din lemn din satul Sâniacob, comuna Aţintiş, judeţul Mureş. Pe locul bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în anul 1842, comunitatea greco-catolică din Fărău a construit, în anii 1926-1927, actuala biserică din lemn, pe temelie din piatră, cu hramul „Sfântul Nicolae” – biserică preluată la 11 iunie 1948 de către comunitatea ortodoxă, dar retrocedată de aceasta, comunitătii greco-catolice la 30 iulie 2006. După preluarea bisericii de către greco-catolici, aceştia au supus biserica unor lucrări ample de restaurare, de extindere (i s-au adăugat două turnuri, au fost tencuiţi pereţii interiori şi exteriori, s-a restaurat iconostasul şi au fost pictaţi pereţii interiori) şi a fost declarată monument istoric în anul 2010. În satul Șilea, atestat documentar în anul 1319, există biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, datând de la începutul secolului 18 (refăcută în anii 1730 şi amplificată în anii 1773-1774 şi pictată în anii 1798 şi 1861 de catre de meşterul Iacov şi de fiul său Nicolae), declarată monument istoric în anul 2010, precum şi o biserică, tot din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datând din 1664, cu ancadramente realizate de meşterii Oprea şi Toma din satul Fărău, şi cu picturi din anul 1745, executate de meşterul zugrav Iacov, şi refăcute în anul 1843, de către Ioan Jijiu. Tot în satul Șilea există şi o biserică reformată construită în stil romanic în secolul 14 şi refăcută în secolul 15 în stil gotic. În satul Sânbenedic este biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” datând din anul 1760, cu picturi originare. În satul Șilea se mai află biserica „Izvorul Tămăduirii” (2010) şi mănăstirea Fărău, înfiinţată în anul 1995. Biserica actuală a mănăstirii Fărău, iniţial cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a fost construită în anul 1745 pe locul uneia din anul 1664, căreia, ulterior, i s-a atribuit hramul „Sfânta Treime”, fiind strămutată în anul 1996, din locul iniţial în afara satului Șilea, între şapte coline. Biserica a fost repictată în anii 2002-2003 de către Fodor Marcel din satul Sântămărie, comuna Cetatea de Baltă, judeţul Alba şi sfinţită la 28 octombrie 2007.
FĂRCAŞ, comună în extremitatea de Nord-Nord Est a judeţului Dolj, alcătuită din 5 sate, situată la hotarul cu judeţele Gorj (în Vest-Nord Vest) şi Vâlcea (în Nord Est), în zona Dealurilor Amaradiei, la 179 m altitudine, pe cursul superior al pârâului Plosca, afluent pe dreapta al râului Amaradia, la 35 km Nord de municipiul Craiova, reşedinţa judeţului Dolj; 2 047 loc. (1 ian. 2022): 1 018 de sex masc. şi 1 029 fem. Exploatări de gaze naturale şi de petrol. Confecţii textile. Culturi de grâu, porumb, plante furajere şi de nutreţ, de legume ş.a. Pomicultură (meri, pruni, peri, caişi). Viticultură. Cămin Cultural (în satul Fărcaş), reabilitat în anul 2008, în incinta căruia funcţionează o bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1960, în prezent (2026) cu peste 12 000 de volume. La sfârşitul secolului 19 exista comuna Amărăşti în cadrul judeţului Dolj, plasa Amaradia, alcătuită din satele Amărăşti (reşedinţa comunei cu acelaşi nume), Băicanul (sic!), Fărcaş, Golumbelul şi Golumbul, cu un total de 1 368 locuitori, cu cinci biserici şi o şcoală mixtă, înfiinţată în anul 1840. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, consemna existenţa în cadrul judeţului Dolj, plasa Melineaşti, a comunei Amărăşti, alcătuită din satele Amărăşti (reşedinţa comunei omonime), Băicanu (sic!), Fărcaş, Fărcăşanca, Golumbelu, Golumbu şi Plopu (numit Plopu-Amărăşti din anul 1960). Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa în cadrul judeţului Dolj a comunei Amărăşti, formată din satele Amărăşti (reşedinţa comunei omonime), Băicani (sic!), Fărcaşu (sic!), Fărcăşanca, Golumbelu, Golumbu şi Plopu, cu un total de 2 500 de locuitori, iar Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunei Amărăşti în cadrul judeţului Dolj, alcătuită din satele Amărăşti (reşedinţa comunei omonime), Băicanul (sic!), Fărcaşu (sic!), Fărcăşanca, Golumbelu şi Golumbu, cu un total de 2 344 de locuitori, adăpostiţi în 575 de case, în timp ce satul Plopu, în acea perioadă făcea parte din comuna Căpreni, judeţul Gorj. O dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17, din 17 februarie 1968, satul Băicanu a fost desfiinţat şi unificat cu satul Amărăşti, satul Fărcăşanca a fost desfiinţat şi unificat cu satul Fărcaş, iar fosta comuna Tãlpaş, din judeţul Dolj, cu satele ei componente (Tălpaş, Mofleşti, Nistoi, Puţinei şi Soceni) a fost desfiinţată şi inclusă în componenţa comunei Fărcaş, iar la 7 aprilie 2004, satele Tălpaş, Mofleşti, Nistoi, Puţinei şi Soceni s-au desprins din comuna Fărcaş şi au format comuna de sine stătătoare Tălpaş, judeţul Dolj. În satul Fărcaş se află biserica „Sfântul Nicolae”, construită din cărămidă şi piatră în anii 1888-1900, dominată de o turlă-clopotniţă situată pe pronaos, reparată în anul 1932 şi declarată monument istoric în anul 2004, în prezent (2026) aflată în stare avansată de degradare şi închisă permanent. În satul Amărăşti există biserica „Adormirea Maicii Domnului”, zidită pe locul unei biserici din lemn, care data din anul 1858, în perioada 15 mai 1952 – 15 septembrie 1955 (sfinţită la 9 octombrie 1966), pictată de Vasile Ivănescu din Curtea de Argeş şi consolidată în anul 2012. Biserica are un pridvor şi o singură turlă, din lemn, situată pe pronaos, acoperită cu tablă galvanizată, iar în satul Golumbelu este biserica „Sfântul Nicolae”, ctitorie din anul 1816 a caimacamului Ștefan Bibescu (unchiul Domnitorului Țării Româneşti, Gheorghe D. Bibescu), cu picturi murale interioare şi exterioare originare, realizate în frescă de un autor necunoscut (menţionate la 16 iulie 1816), azi (2026) biserica fiind parţial degradată. Biserica are un frumos pridvor deschis, sprijinit pe şase stâlpi cilindrici, din zid, terminaţi la partea superioară cu arcade largi, iar pe pronaos se află o turlă octogonală din zid, luminată de opt ferestre înalte şi înguste. Catapeteasma este construită din cărămidă. Afectată de cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, biserica a fost ulterior consolidată, reparată şi declarată monument istoric în anul 2004.
FĂRCAŞA, comună în extremitatea de Sud Vest a judeţului Maramureş, alcătuită din 4 sate, situată în partea de Sud Vest a Depresiunii Baia Mare, în lunca şi pe terasele de pe stânga râului Someş, şi pe pâraiele Bârsău şi Fărcăşiţa, la 172 m altitudine, la 28 km Sud Vest de municipiul Baia Mare, reşedinţa judeţului Maramureş; 4 096 loc. (1 ian. 2022): 1 987 de sex masc. şi 2 109 fem. În perimetrul satului Tămaia a fost inaugurat, în anul 2025, un Parc fotovoltaic, cu o putere instalată de 400 kW. Exploatări de balast; betoniere. Producţie de obiecte din sticlă (pahare, vaze pentru flori etc.), din anul 1973, şi de materiale de construcţii (parchet). Fabrică de componente şi contactoare electrice (din anul 2002). Prelucrarea lemnului în cadrul unei Societăţi româno-franceze, înfiinţată în anul 2003. Presă de ulei. Morărit şi panificaţie. În perioada 1720-1970, pe râul Someş au existat mai multe mori de apă pentru măcinat cereale, una dintre acestea se află expusă la Muzeul de Artă Populară din Dumbrava Sibiului. Apele râului Someş au provocat mari inundaţii în anii 1532, 1665, 1712, 1806, 1910 şi, mai ales, la 14 mai 1970, când o ploaie torenţială, care a însumat peste 150 de litri/m2, a făcut ca debitul de apă al râului Someş să crească foarte mult (cota maximă a acestui debit fiind de 6,55 m peste cota normală a râului), distrugând complet 18 gospodării şi parţial 16 gospodării din satul Tămaia. În anul 1971, pe teritoriul satului Tămaia au fost efectuate lucrări de îndiguire a malurilor râului Someş. Până prin anii ’90 ai secolului 20, în satele Fărcaşa şi Tămaia au existat ateliere de realizare a obiectelor artizanale, împletite din nuiele şi răchită (mese, scaune ş.a.), destinate pentru export. Cămine Culturale în fiecare sat (cel din satul Fărcaşa datând din anul 1921 şi reconstruit în anul 1981, cu o bibliotecă publică în incintă, cu peste 12 000 de volume, iar cel din satul Tămaia, datând din anul 1962, cu o bibliotecă publică având peste 7 000 de volume – biblioteca din Tămaia a fost mutată, în anul 1987, la Biblioteca din Fărcaşa). Sală de sport, polivalentă (în satul Fărcaşa), iluminată electric pe timp de noapte, cu teren modern, placat sintetic, cu 110 locuri în tribune. Stadion (la Fărcaşa), cu 700 de locuri. Sală de gimnastică (în satul Tămaia). Bazin de înot (la Fărcaşa). Ansamblu folcloric de copii “Plaiuri someşene”. Cor bărbătesc pe patru voci, înfiinţat în anul 1921, în satul Tămaia. În perimetrul satului Buzeşti există o frumoasă pădure alcătuită din gorun (Quercus petraea), fag (Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), mesteacăn (Betula pendula) ş.a. Satul Fărcaşa apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1424, cu numele Possessio Valláchalis Farkgsazow, apoi în anul 1470 (Farkasaszo) şi în a doua jumătate a secolului 18, pe harta austriacă Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme), elaborată în anii 1769-1773, cu grafia Farckasu; satul Buzeşti apare consemnat documentar, prima oară, în anul 1648, cu numele Oláhujfalu, apoi în a doua jumătate a secolului 18, pe harta austriacă Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme), elaborată în anii 1769-1773, cu grafia Buzest, şi în anul 1828 cu numele Busepsstye; satul Sârbi apare menţionat documentar, prima oară în anul 1424 cu numele Possessio Valláchalis Tothfalu, apoi în anul 1648 (Oláh Tootffalu) şi apoi în a doua jumătate a secolului 18, pe harta austriacă Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme), elaborată în anii 1769-1773, cu grafia Csirbj, iar satul Tămaia este atestat documentar în anul 1231 cu toponimul Thoman, apoi în a doua jumătate a secolului 18, pe harta austriacă Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme) elaborată în anii 1769-1773, cu grafia Tomaja şi în anul 1828 cu grafia Tomany. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa în cadrul judeţului Satu Mare, plasa Ardusat, a comunelor, separate, Fărcaşa, alcătuită din satul cu acelaşi nume, Buzeşti cu satul omonim, Sârbi, cu satul omonim şi Tămaia cu satul omonim, iar în anul 1952 a luat naştere comuna Fărcaşa în cadrul regiunii Baia Mare, raionul, Cehu Silvaniei, formată din satele Fărcaşa, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, Buzeşti, Sârbi şi Tămaia – configuraţie care se păstrează până în prezent (2026), reconfirmată în urma aplicării Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Fărcaşa se află biserica ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime” (12 m lungime şi 5 m lăţime), construită în perioada 1878-1906 pe locul unei biserici din lemn şi biserica ortodoxă cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” (31 m lungime şi 19 m lăţime), zidită în anii 1977-1982 (sfinţită la 5 septembrie 1982), dominată de patru turnuri, înalte de câte 18,50 m înălţime fiecare. Catapeteasma a fost lucrată din lemn de tei de către Ioan Bujor şi pictată de Gheorghe Busuioc şi Ioan Barna. Tot în satul Fărcaşa mai există o biserică romano-catolică având hramul „ Inima lui Iisus”, construită în anii 1941-1947, în stil gotic, reparată în anii 1980-1984 şi în anul 2003, cu colecţii de icoane şi de piese etnografice, iar în satul Buzeşti, atestat documentar în 1648, există biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în anul 1799, din lemn de stejar pe fundaţie de piatră, cu picturi pe pereţii interiori, realizate în secolul 19, pe pânză, şi catapeteasmă înaltă până în tavan. Iniţial, turla bisericii, de formă pătrată, era terminată la partea superioară cu un coif prelungit până la 51 m înălţime, la baza căruia se aflau patru turnuleţe plasate la colţurile turlei pătrate, în cele patru puncte cardinale. În timpul unei furtuni din anul 1960, turla bisericii a fost trăznită şi apoi refăcută în anul 1961 şi ridicată până la înălţimea de 22,30 m. Biserica este acoperită cu şindrilă şi are un pridvor deschis, sprijinit pe şase stâlpi din lemn, foarte scurţi, terminaţi la partea superioară cu arcade largi. Întreg pridvorul este mărginit de un fel de gard construit din şipci de lemn. Biserica a fost reparată în anii 1835, 1961 şi 1997-2014 când, printre altele, picturile au fost spălate şi restaurate sub coordonarea pictorului Octavian Ciocşan, biserica fiind sfinţită la 22 august 2015 şi declarată monument istoric. Tot la Buzeşti există şi o biserică nouă, cu hramul – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în anii 1980-1992, pictată în tempera, în stil neorealist, de către Ioan Barna din municipiul Vatra Dornei. În satul Sârbi se află biserica ortodoxă cu dublu hram – „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (27 m lungime şi 16 m lăţime), zidită (pe locul unei biserici din lemn, care data din anul 1882) din cărămidă în perioada 17 aprilie 1992-18 iulie 1999, renovată în anii 201`8-2020 şi sfinţită la 9 august 2021. Catapeteasma a fost realizată din lemn de stejar, sculptat, de către Dumitru Agrigoriţei din oraşul Târgu-Neamţ. În satul Tămaia există biserica „Adormirea Maicii Domnului” (32 m lungime, 24 m lăţime şi 67 m înălţimea turlei, plasată pe pronaos), zidită în stil romanic cu elemente gotice şi bizantine, în anii 1885-1898, pe locul unei vechi biserici din lemn care data din anul 1691, pictată în anii 1922-1923 şi sfinţită la 15 august 1923. Biserica are un frumos pridvor deschis, foarte înalt, sprijinit pe doi stâlpi cilindici, foarte înalţi, în partea centrală a intrării şi de doi stâlpi dreptunghiulari, la fel de înalţi ca cei cilindrici, la colţuri, terminaţi cu arcade. Biserica a fost supusă unor reparaţii capitale în anii 1973-1975, cand s-a extins cu 12 m lungime şi când iconostasul a fost repictat de către Gheorghe Busuioc şi resfinţită la 28 august 1977. În interiorul bisericii există o statuie a Maicii Domnului, adusă în anul 1898, din oraşul Lourdes din Franţa care, prin credinţa puternică a celor care se roagă are puteri tămăduitoare, cunoscute din anii 1946-1955, devenind, astfel loc de pelerinaj. La această biserică există un cor mixt, înfiinţat în anul 1935, funcţional, prin urmaşi, până în prezent (2026).
FĂRCAŞELE, comună în partea central-sudică a judeţului Olt, alcătuită din 4 sate, situată în zona de Nord a Câmpiei Romanaţi, la 87 m altitudine, în lunca şi pe terasele de pe stânga a cursului inferior al râului Teslui, în apropiere de vărsarea acestuia în râul Olt, la 41 km Sud de municipiul Slatina, reşedinţa judeţului Olt şi la 13 km Nord de municipiul Caracal; 4 215 loc. (1 ian. 2022): 2 137 de sex masc. şi 2 078 fem. Haltă de cale ferată pe linia Roşiori de Vede – Drăgăneşti- Olt – Stoeneşti – Fărcaşele – Caracal, inaugurată la 1 aprilie 1887. Exploatări de balast. Creşterea ovinelor, caprinelor, bovinelor, porcinelor, cabalinelor şi păsărilor. Culturi de grâu, porumb, floarea-soarelui, ovăz, orz, orzoaică, plante tehnice şi de nutreţ ş.a.; legumicultură. Apicultură. Sistem de irigaţii, reabilitat în anul 1990 (staţiile 11 şi 12). Cămin Cultural (în satul Fărcaşele), inaugurat în anul 1970, în incinta căruia funcţionează o bibliotecă publică având peste 8 000 de volume. Bază sportivă cu teren de football, cu o capacitate de 100 de locuri. În perimetrul satului Hotărani au fost descoperite urmele unei aşezări rurale romane, datând din secolele 2–4, în cadrul căreia s-au găsit monede, fragmente de vase ceramice, fragmente de cuptoare din cărămidă, obiecte din bronz ş.a., şi ale unei aşezări neolitice aparţinând Culturii materiale Vădastra (mileniile 6-4 î.Hr.), iar în arealul satului Fărcașu de Jos, a fost descoperit (în anul 1942) un tezaur de monede romane republicane, precum și vestigiile a trei așezări geto-dacice. Satul Fărcașele apare menţionat documentar, prima oară, la 3 aprilie 1583, într-un document semnat de Mihnea Turcitul (Domn al Țării Românești în anii 1574-1583) prin care acesta „întărea dreptul de proprietate lui Ivan Postelnic Cociocadia în urma unei judecăţi care a avut loc cu Pârvu din Fărcaş (sic!)”. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa în cadrul judeţului Romanaţi a comunelor, separate, Fărcașele, alcătuită din satele Fărcașu-de-Jos/sic! (reşedinţa comunei Fărcașele) și Fărcașu-de-Sus (sic!), cu un total de 1 665 locuitori, și Hotărani, formată din satele Hotărani (reședinţa comunei omonime) și Ghimpaţi, cu 1 487 locuitori, iar Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunelor Fărcașele și Hotărani, cu aceeași componenţă a satelor ca în anul 1931, prima cu un total de 2 013 locuitori, adăpostiţi în 432 de case, iar a doua cu 1 606 locuitori și 353 de case. Configuraţia actuală a comunei Fărcașele datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Hotărani, atestat documentar în prima jumătate a secolului 16, se află biserica „Sfinţii Voievozi” a fostei mănăstiri Hotărani, ctitorie din anul 1588 a vornicului Mitrea Fălcoianu şi a soţiei sale, jupâniţa Neaga, construită pe locul unei aşezări romane din suburbia oraşului roman Romula (→ Romula, comuna Dobrosloveni, judeţul Olt). Biserica păstrează unul dintre cele mai vechi pridvoare de zid din Ţara Românească, adăugat în anii 1707–1708, o dată cu refacerea bisericii şi a aşezământului monahal de către marele căpitan Matei Fălcoianu (descendent de pe urma nepoţilor vornicului Mitrea Fălcoianu), perioadă în care au fost executate şi picturile murale interioare. În anii 1719 şi 1801, mănăstirea a fost prădată şi incendiată de către turci, iar cutremurul din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter (cel mai mare cutremur din toate timpurile de pe teritoriul actual al României) i-a provocat mari distrugeri, când turla de pe pronas s-a prăbuşit, iar pereţii s-au fisurat, fiind reparată în anul 1812. Cutremurul din 26 noiembrie 1829 (7,3 grade pe scara Richter) şi cel din 11 ianuarie 1838 (7,5 grade pe scara Richter) au provocat bisericii alte stricăciuni, acestea fiind reparate ulterior. Picturile murale interioare ale bisericii au fost refăcute în anul 1840, fiind azi (2026) în stare avansată de degradare. După aplicarea Legii secularizării averilor mănăstireşti din 17/29 decembrie 1863, mănăstirea a decăzut cu rapiditate, fiind părăsită în anul 1888, ulterior, biserica fiind folosită ca biserică de mir. După cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, zidurile bisericii au fost puternic consolidate cu buiandrugi din beton armat şi reparate, astfel încât la cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977 (7,2 grade pe scara Richter), cu o durată de 90 de secunde, a provocat uşoare fisuri în pereţii bisericii. Turnul-clopotniţă, cu amenajări defensive, a fost construit în anii 1707–1708, azi (2026) aflat în stare avansată de degradare. Biserica „Sfinţii Voievozi” a fostei mănăstiri Hotărani a fost dclarată monument istoric în anul 1954 şi a fost supusă unor restaurări după anul 2000. În satul Fărcaşele există biserica „Sfântul Nicolae”, construită în anii 1912-1916, pe locul unei biserici care data din anul 1864; în satul Ghimpaţi se află o biserică purtând hramul „Sfântul Nicolae”, zidită în anii 1888-1890 pe locul uneia din anul 1830, iar în satul Fărcaşu de Jos este o biserică având acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, construită în anii 1905-1911 pe locul alteia care data din anul 1879.
FĂRCĂŞEŞTI, comună în partea central-vestică a judeţului Gorj, alcătuită din 7 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe dreapta cursului mijlociu al râului Tismana, în zona colinară dintre văile râurilor Motru şi Gilort, cunoscută sub numele de Dealurile Jiului (subunitate a Podişului Getic), la 157 m altitudine, la 34 km Sud de municipiul Târgu Jiu, reşedinţa judeţului Gorj; 3 253 loc. (1 ian. 2022): 1 650 de sex masc. şi 1 603 fem. Exploatări de lignit (carierele Peşteana Nord, Pinoasa şi Roşia-Jiu). Termocentrală (în satul Rogojel) cu o putere instalată de 1 720 MW. Producţie de utilaje pentru construcţii. Căminul Cultural „La Vultur”, modernizat în anul 2013. Satul Fărcăşeşti apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1464, iar apoi apare consemnat cu grafia Firkascheschti în lucrarea „Mémoires Historiques et Géographiques sur la Valachie” a generalului Friedrich Wilhelm von Bauer, apărută în anul 1778, la Frankfurt şi Leipzig, pagina 215. La sfârşitul secolului 19, exista comuna Fărcăşeşti în cadrul judeţului Gorj, plasa Jiul, alcătuită din satele Fărcăşeşti-Birnicii (reşedinţa comunei), Fărcăşeşti-Moşneni şi Zătreana (sat desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Fărcăşeşti), cu o populaţie totală de 755 de locuitori, trei biserici (câte una în fiecare sat) şi o scoală mixtă. În aceeaşi perioadă mai existau şi comunele, separate, Roşia-Jiu, alcătuită din satele Rogojel (atestat documentar în anul 1613) şi Roşia, cu un total de 868 locuitori, Temişani (sic!) cu satul omonim, cu 709 locuitori, o biserică din lemn, care data din anul 1874, şi o şcoală, şi Valea cu Apă, formată din satele Valea cu Apă (reşedinţa comunei) şi Peşteana de Jos, cu 750 de locuitori, trei biserici şi o şcoală. În anul 1908, comunele Roşia, Temişani şi Valea cu apă, cu satele lor componente au fost desfiinţate şi înglobate în comuna Fărcăşeşti. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, consemna existenţa în cadrul judeţului Gorj, plasa Peşteana, a comunelor Fărcăşeşti, cu satele Fărcăşeşti (reşedinţa comunei), Valea cu Apă, Peşteana de Jos şi Zătreana, cu 2 264 locuitori, şi Roşia-Jiu, cu satele Roşia-Jiu , menţionat documentar, prima oară, în anul 1465 (reşedinţa comunei), Rogojel şi Timişeni, cu 2 043 locuitori. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa în cadrul judeţului Gorj, a comunelor, separate, Fărcășești, cu satele Valea-cu-Apă/sic! (reședinţa comunei Fărcăşeşti), Fărcăşeşti, Fărcăşeşti-Moşneni (sic!), Peşteana-de-Jos (sic!) şi Zãtreana, cu un total de 1 302 locuitori, şi Roşia-Jiu (sic!), alcãtuitã din satele Roşia-Jiu (sic!), Furdueşti, Prundurei, Rogojelu (sic!) şi Temişani sauTimişani (sic!), cu un total de 1 993 de locuitori, iar Indicatorul localitãţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa aceloraşi comune, cu aceeaşi componenţã a satelor ca în anul 1931, respectiv comuna Fãrcãşeşti, cu 2 452 de locuitori, adãpostiţi în 691 de case, şi comuna Roşia-Jiu, cu 1 726 de locuitori şi 635 de case. Configuraţia actuală a comunei Fărcãșeşti datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Fărcăşeşti, atestat documentar în anul 1464, se află bisericile din lemn de stejar cu hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul”-Broşteniţa, datând din anul 1848, şi „Sfântul Nicolae”, datând din anul 1847. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”-Broşteniţa, declarată monument istoric în anul 2015, a fost renovată în anul 1876 şi apoi supusă unor reparaţii capitale în anii 1937-1938, consolidată şi reparată în anii 2009-2012 şi sfinţită la 9 septembrie 2013, când i s-a atribuit şi un al doilea hram, respectiv „Sfinţii Ioachim şi Ana”. Biserica nu are turlă, dar are un pridvor deschis, sprijinit pe şase stâlpi din lemn, ornaţi cu sculpturi. În satul Peşteana de Jos există biserica „Sfântul Nicolae” a fostului schit Aninoasa, zidită la sfârşitul secolului 19, pe locul uneia care data dinainte de anul 1720, sfinţită în anul 1804 şi declarată monument istoric în anul 2015. Biserica este dominată de o turlă octogonală, plasată pe naos, şi de alta situată pe pronaos, ambele luminate de câte opt ferestre fiecare, înalte şi înguste, şi are un pridvor deschis, sprijinit pe opt stâlpi cilindrici, din zid, terminaţi la partea superioară cu arcade treflate. Picturile murale interioare datează din anul 1810, iar cele de pe peretele exterior de la intrarea în biserica au fost executate în anul 1810 de Andrei Paleolog, în stil postbrâncovenesc. Tot în satul Peşteana de Jos există biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, datând din anul 1889, supusă unor lucrări de renovare şi restaurare în anii 2010-2012 şi sfinţită la 17 iunie 2012, iar în satul Valea cu Apă, menţionat documentar, prima oară, în anul 1480, se află biserica din lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, reconstruită din temelie, în anii 1948–1950, pe locul uneia care data din anul 1705. În satul Timişeni (cătunul Boncea) a existat (până în anul 2002) biserica din lemn de stejar cu hramul „Sfântul Nicolae”, datând din anul 1773, demontată, transportată şi reasamblată, în anul 2002, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti. Biserica are un pridvor deschis şi este dominată de o turlă-clopotniţă de formă pătrată, plasată pe pronaos, prevăzută la partea superioară cu un foişor acoperit cu şindrilă. Icoanele împărăteşti ale catapetesmei au fost realizate după terminarea construcţiei bisericii, în anul 1773, de către zugravii Mihai şi Gheorghe; picturile de pe pereţii din altar au fost executate în anul 1856, iar cele de pe pereţii interiori ai bisericii au fost realizate în anii 1874-1875. Biserica „Sfântul Nicolae” din cătunul Boncea al satului Timişeni a fost mutată în cadrul Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti din cauza extinderii carierei de lignit Pinoasa din bazinul Rovinari.
FĂUREI, comună în partea de Est-Sud Est a judeţului Neamţ, alcătuită din 4 sate, situată în zona Subcarpaţilor Neamţului, la contactul cu Podişul Central Moldovenesc, la poalele de Nord Est ale Dealului Mărgineni, la 265-382 m altitudine, în regiunea de izvor a pârâului Români (afluent pe dreapta râului Bistriţa), la 32 km Est de municipiul Piatra-Neamţ, reşedinţa judeţului Neamţ şi la 27 km Vest de municipiul Roman; 1 877 loc. (1 ian. 2022): 950 de sex masc. şi 927 fem. Nod rutier. Zăcăminte de gaze naturale. Ateliere de tâmplărie şi de dulgherie. Morărit şi panificaţie. Culturi de cereale, de plante tehnice şi de nutreţ, de leguminoase pentru boabe ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor, păsărilor ş.a. Cămin Cultural (în satul Făurei) şi bibliotecă publică (10 747 de volume în anul 2020). În satul Climeşti există un spital pentru tratarea reumatismului la copii, adăpostit într-un fost conac boieresc, situat în mijlocul unei livezi cu pomi fructiferi, extinsă pe o suprafaţă de 10 ha. Spitalul poartă numele „Tabăra Climeşti”, din anul 1990. Tot în perimetrul satului Climeşti se află Pădurea cu acelaşi nume, numită şi Ghirva după vechiul nume al satului Climeşti. Satul Făurei apare menţionat documentar, prima oară, la 3 septembrie 1459; satul Budeşti (fost sat de clăcaşi) s-a format pe moşia boierului Ghica şi atestat documentar în anul 1712; satul Climeşti (numit în trecut Ghirva) este atestat documentar în secolul 15 şi reamintit într-un document din 30 martie 1558, semnat de Alexandru Lăpuşneanu (Domn al Moldovei în perioada 1552-1561), dar actuala vatră a satului Climeşti s-a format în jurul anului 1856 şi s-a extins după împroprietărirea cu pământ a ţăranilor, în urma aplicării Legii agrare din 14/26 august 1864, intrată în vigoare la 23 aprilie/5 mai 1865; satul Micşuneşti (fost sat de răzeşi) apare menţionat documentar, prima oară, la 11 septembrie 1480 într-un act de întărire dat Stancăi (nepoata Anei şi strănepoata logofătului Dobru – scriitor de acte la Curtea Domnească a lui Ștefan cel Mare). O perioadă de timp, acest sat a purtat numele Dobruleşti, după cel al logofătului Dobru. Satul Micşuneşti mai apare consemnat într-un document de la 1 septembrie 1620 în care apare ca martor de judecată Nistor din Micşuneşti, iar satul Tatomireşti apare menţionat documentar, prima oară, la 18 martie 1495, şi apoi la 27 decembrie 1519. La sfârşitul secolului 19 exista comuna Budeştii Ghicăi, în cadrul judeţului Neamţ, plasa De Sus-Mijlocul, alcătuită din satele Budeştii Ghicăi (reşedinţa comunei cu acelaşi nume), Climeşti, Făurei, Micşuneşti şi Tatomireşti (numit în trecut Cuibar), cu un total de 2 446 de locuitori, patru mori de apă, cinci biserici şi o şcoală. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, consemna existenţa în cadrul judeţului Neamţ, plasa Războieni, a aceloraşi comune, cu aceeaşi componenţă ca la sfârşitul secolului 19, iar Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa în cadrul judeţului Roman a comunei Budeştii-Ghica (sic!), cu reşedinţa în satul Fãurei, alcãtuitã din satele Budeştii-Ghica (sic!), Climeşti, Micşuneşti şi Tatomireşti, cu 3 099 de locuitori. Indicatorul localitãţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa în cadrul judeţului Roman a aceloraşi comune, cu aceeaşi componenţã a satelor ca în anul 1931, cu un total de 3 555 de locuitori, adăpostiţi în 824 de case. Configuraţia actuală a comunei Făurei datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. Totodată, la 17 februarie 1968, satul Tatomireşti (menţionat documentar, prima oară, la 18 martie 1495, şi apoi la 27 decembrie 1519) a fost desfiinţat şi unificat cu satul Făurei. În satul Făurei se află biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” (1977); în satul Climeşti există biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, ctitorie din anul 1883 a moşierului Grigore Cazadini şi a soţiei sale Eugenia, zidită din cărămidă pe temelie de piatră, în stil armenesc, tencuită cu un amestec de var şi nisip, şi văruită în alb, cu o Turlă-clopotniţă de 25 m înălţime. Catapeteasma a fost pictată de Eugen N. Ghica. Biserica a fost consolidată şi restaurată în anii 1999-2000 şi declarată monument istoric. Tot la Climeşti există şi un conac boieresc din secolul 19 (în prezent spital pentru tratarea reumatismului la copii). În satul Budeşti se află biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, ctitorie din anii 1663-1664 (sfinţită la 19 septembrie 1664) a vel-vornicului Toma Cantacuzino şi a soţiei sale, cneaghina Ana. Biserica este dominată de un Turn-clopotnită masiv, de formă pătrată, construit deasupra pridvorului, luminat la partea superioară de patru ferestre mari. Biserica a fost reparată în anul 1918, când au fost realizate, în ulei, picturile de pe pereţii interiori ai bisericii şi de pe uşile laterale ale catapetesmei, de către zugravul Tempeanu din Piatra-Neamţ. Biserica a fost consolidată şi reparată în anul 1934, apoi restaurată în anii 1955-1956, 1961, reabilitată în anul 1982 şi declarată monument istoric. În această biserică se află mormântul lui Dumitraşcu Cantacuzino (Domn al Moldovei în perioadele noiembrie 1673-ianuarie 1674; februarie 1674-noiembrie 1675 şi aprilie 1684-mai 1685). În satul Micşuneşti a existat o biserică din lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, construită din bârne de stejar în anii 1477-1482, care a fost mistuită de un incendiu în anul 1880, pe locul ei fiind adusă o altă biserică din lemn, cu hramul „Sfinţii Voievozi”, construită la Bălţăteşti, judeţul Neamţ, biserica având acum dublu hram – „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi „Sfinţii Voievozi”. Biserica a fost reparată în anul 1961. La 23 august 2008, la Micşuneşti a fost pusă piatra de temelie a unei noi biserici din zid, cu dublu hram – „Naşterea Sfantului Ioan Botezătorul” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, iar la 19 octombrie 2019 biserica a fost sfinţită după finalizarea lucrărilor de construcţie. În fostul sat Tatomoreşti (desfiinţat la 17 februarie 1968 şi unificat cu satul Făurei) este biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, construită în anii 1881-1883, refăcută în anul 1962 şi supusă unor reparaţii capitale în anul 1985. Comuna Făurei, împreună cu teritoriile comunelor Bârgăuani, Dulceşti, Mărgineni, Ruginoasa, Ștefan cel Mare şi Trifeşti din judeţul Neamţ, face parte din Situl „Pădurea şi Lacul Mărgineni”, declarat arie protejată şi sit de importanţă comunitară, în luna ianuarie 2016, cu scopul protejării biodiversităţii şi menţinerii într-o stare bună de conservare a florei spontane şi a faunei sălbatice. Acest sit se extinde pe o suprafaţă de 2 230,40 ha, integral pe uscat. În cadrul acestui sit se găsesc fâneţe naturale de joasă altitudine (în care predomină Alopecurus pratensis/numită popular Coada vulpii, şi Sanguisorba officinalis, numită popular Piperul de grădină), păduri de stejar cu diverse specii de Quercus, păduri de gorun în amestec cu carpen (Galio-Carpinetum/Quercus petraea-Carpinus betulus) ş.a.
FĂUREŞTI, comună în extremitatea de Sud-Sud Vest a judeţului Vâlcea, alcătuită din 5 sate, situată în partea de Sud a Piemontului Olteţului, în zona de contact cu Câmpia Română, la 203 m altitudine, în lunca şi pe terasele de pe stânga cursului inferior al râului Olteţ, la 87 km Sud Vest de municipiul Râmnicu Vâlcea, reşedinţa judeţului Vâlcea, şi la 50 km Sud de municipiul Drăgăşani; 1 224 loc. (1 ian. 2022): 611 de sex masc. şi 613 fem. Reşedinţa comunei Făureşti este satul Mileşti. Exploatări de petrol şi de gaze naturale. Creşterea bovinelor, porcinelor, ovinelor şi păsărilor. Cămin Cultural (în satul Făureşti) şi bibliotecă publică (peste 8 000 de volume). Muzeu etnografic (în satul Făureşti). Bază sportivă; sală de sport, inaugurată în anul 2025, cu 102 locuri. Satul Făureşti apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1437 cu numele Șerbănesti, apoi în anii 1569, 1598 şi pe o hartă întocmită în perioada 1720-1723 de către cartograful Friedrich Schwantz von Springfels, iar satul Mileşti a fost atestat documentar în anul 1608. La sfârşitul secolului 19 exista comuna Făureşti în cadrul judeţului Vâlcea, plasa Olteţul de Jos, alcătuită din satele Făureşti (reşedinţa comunei cu acelaşi nume), Boghia, Mileşti şi Preoteşti, avea 1 928 de locuitori, patru biserici (câte una în fiecare sat), şi o şcoală mixtă, înfiinţată în anul 1843. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, consemna existenţa comunei Făureşti, în cadrul judeţului Vâlcea, plasa Bălceşti, formată din satele Făureşti (reşedinţa comunei omonime) şi Mărcuşu, cu un total de 2 116 locuitori. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa comunei Făureşti, în cadrul judeţului Vâlcea, alcătuită din satele Făureşti (reşedinţa comunei omonime), Bungeţoaia (sic!), Găineşti, Mărcuşu şi Miloşti (sic!), cu 2 190 de locuitori, iar Indicatorul localitãţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunei Făureşti, în cadrul judeţului Vâlcea, alcătuită din satele Făureşti (reşedinţa comunei omonime), Bungeţani (sic!), Găineşti, Mărcuşu şi Mileşti, cu un total de 2 102 locuitori, adăpostiţi în 580 de case. Până în anul 2004, comuna Făureşti a avut în componenţă satele Diculeşti, Băbeni-Olteţu, Budeşti şi Colelia (sat înfiinţat în anul 1956), iar în urma unui referendum din 15 aprilie 2004, aceste sate s-au desprins din comuna Făureşti şi s-au constituit într-o comună de sine stătătoare cu numele Diculeşti, cu reşedinţa în satul Diculeşti. În satul Mileşti se află biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, datand din anul 1829, cu picturi murale interioare originare, construită pe locul uneia din anul 1684, declarată monument istoric; în satul Mărcuşu există o biserică din lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, construită în anul 1810 de către protopopul Cârstea şi Ioniţă Măldărescu şi restaurată în anul 1836 de către Ilinca Oculeasa, precum şi o biserică de zid cu dublu hram – „Sfântul Nicolae” şi „Sfântul Prooroc Ilie”, datand din anul 1830, declarată monument istoric, iar în satul Făureşti este biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
FÂNTÂNA MARE, comună în extremitatea de Sud Est a judeţului Suceava, alcătuită din 4 sate, situată în Podişul Fălticeni (parte componentă a Podişului Sucevei), la 348-460 m altitudine, pe stânga cursului mijociu al râului Moldova şi pe pâraiele Șomuz, Hati, Recea ş.a., la 30 km Sud de municipiul Suceava, reşedinţa judeţului Suceava şi la 7 km Sud de municipiul Fălticeni; 2 194 loc. (1 ian. 2022): 1 063 de sex masc. şi 1 131 fem. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Producţie de confecţii metalice şi de confecţii de prelate (în satul Spătăreşti). Fabrică modernă de îmbuteliere a apei plate de izvor, carbogazosă (din anul 1991) – apă provenită de la baza Dealului Temelie, de la 120 m adâncime, adusă la suprafaţă prin presiunea pânzei freatice şi captată în două puţuri. Morărit (în satul Cotu Băii). Produse de panificaţie (în satul Fântâna Mare). Producţie de băuturi răcoritoare. Culturi de grâu, de porumb, orz, ovăz, hrişcă ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, cabalinelor şi păsărilor. Pomicultură. Recoltarea fructelor de pădure. Cămine Culturale (în satele Fânâna Mare, construit în anii 2020-2021, şi Cotu Băii). Bibliotecă publică, în satul Fântâna Mare, înfiinţată în anul 2005, cu un fond de carte de peste 3 000 de exemplare. Centru Medical de Permanenţă şi Primiri Urgenţă, construit în anii 2020-2021, cu program de funcţionare 24 de ore pe zi, neîntrerupt, 7 zile pe săptămână. Motel (în satul Spătăreşti). Satul Fântâna Mare apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1455 şi apoi apare consemnat, indirect, cu numele Fântâna de Piatră, în anul 1633, într-un document semnat de Alexandru Iliaş (Domn al Moldovei în anii 1631-1633) în care se menţionează că „hotarul satului Dumbrăviţa, care este la Poiana Mănăstirii, mai sus de prisaca veche, unde este Fântâna de Piatră”. Satul Fântâna Mare apare consemnat cu acest nume, prima oară, în anul 1803, într-o condică în care se menţiona că ….”Fântâna Mare a pitarului Neculai Calmuţchi avea 33 de liuzi, oameni străini veniţi din Galiţia, care plăteau proprietarului moşiei, nu şi visteriei statului, 380 de lei pe an”. Satul Praxia apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1616, cu numele Blăgeşti, iar satul Spătăreşti apare menţionat documentar, prima oară la 18 februarie 1445, într-un uric al lui Ștefan cel Mare (Domn al Moldovei în perioada 12 aprilie 1457 – 2 iulie 1504) prin care acesta întărea mănăstirii Humor, împreună cu satele Vorniceni şi Pârteşti, şi alt sat Antileşti/Spătăreşti, dania boierului Lazăr şi cu fratele lui Stanciul. Satul Spătăreşti mai apare cu numele Antileşti şi la 5 aprilie 1474, 9 octombrie 1624 (într-un act prin care Ana şi cu fratele ei Ionaşco vând 2 jirebii din Antileşti lui Deleu den Spătăreşti pentru 55 de taleri), 17 iulie 1636 (Deleu din Spătăreşti) etc., iar în anul 1894 se aminteşte de existenţa satului Spătăreşti pe moşia Șoldăneşti. Comuna Fânâtna Mare a fost înfiinţată în urma aplicării Legii comunale din 2/14 iunie 1864 pentru organizarea comunelor urbane şi rurale, promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 23 aprilie/5 mai 1865, şi era alcătuită din satele Fântâna Mare (reşedinţa comunei cu acelaşi nume), Cotu Băii, Dumbrăviţa, Dumbrăviţa de Jos, Dumbăviţa de Sus, Praxia, Spătăreşti şiVadu Moldovei. În anul 1894 exista comuna rurală Fântâna Mare, situată în judeţul Baia, plasa Moldova de Sus, alcătuită din satele Fântâna Mare, Cotul Băii (sic!), Dumbrăviţa şi Praxia, avea 1 570 de locuitori (800 bărbaţi şi 770 femei), adăpostiţi în 379 de case, o şcoală mixtă, înfiinţată în anul 1865, şi trei biserici. În perioada 1910-1926, satul Praxia a făcut parte din comuna Bărăşti (azi, 2026, sat component al comunei Boroaia, judeţul Suceava), satul Spătăreşti s-a aflat în componenţa comunei Șoldăneşti (azi, 2026, localitate componentã a municipiului Fãlticeni), iar în anul 1931, aceste două sate au fost încorporate în comuna Fântâna Mare. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa comunei Fântâna Mare, în cadrul judeţului Baia, formată din satele Fântâna-Mare (sic!), reşedinţa comunei cu acelaşi nume, Cotu-Băii (sic!), Dumbrăviţa-de-Jos (sic!), Dumbrăviţa-de-Sus (sic!), Praxia şi Spătăreşti, cu un total de 2 424 de locuitori, iar Indicatorul localitãţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunei Fântâna-Mare, în cadrul judeţului Baia, alcătuită din satele Fântâna-Mare (sic!), reşedinta comunei omonime, Cotu-Băii (sic!), Dumbrăviţa-de-Jos (sic!), Dumbrăviţa-de-Sus (sic!), Praxia şi Spătăreşti, cu un total de 2 572 de locuitori, adpostiţi în 609 case. În anul 1968, comuna Fântâna Mare, împreună cu satele ei componente, s-a unificat cu comuna Ciumuleşti (azi, 2026, sat component al comunei Vadu Moldovei) şi au format comuna Vadu Moldovei. În urma aplicării Legii nr. 339 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr 519 din 18 iulie 2003, comuna Fântâna Mare a fost reînfiinţată la 18 iulie 2003 prin desprinderea satelor Fântâna Mare, Cotu Băii, Praxia şi Spătăreşti din comuna Vadu Moldovei, judeţul Suceava, iar Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, republicată în Buletinul Oficial, Partea I , nr. 54-55/27 iulie 1981, cu modificările ulterioare se modifică în mod corespunzător. În satul Fântâna Mare se află o frumoasă biserică ortodoxă, cu dublu hram – „Sfânta Treime” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în perioada 1957-1965, sfinţită la 24 octombrie 1965, pe locul unei vechi biserici din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ctitorie din anul 1832 a lui Alecu Drăgănescu, mistuită de un incendiu în anul 1944. Biserica este dominată de o turlă mare, de formă pătrată, situată pe pronaos, şi de una mai mică pe naos, de formă hexagonală, ambele turle luminate de ferestre. Intrarea în biserică se face prin intermediul unui mic pridvor deschis, sprijinit pe doi stâlpi cilindrici de mici dimensiuni, terminaţi la partea superioară cu un uriaş arc de cerc. În satul Praxia există biserica având dublu hram – „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfinţii Voievozi”, datând din secolul 17, declarată monument istoric în anul 2004, iar în satul Cotu Băii este biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, declarată monument istoric în anul 2004, construită din bârne de brad pe fundaţie de piatră, în anul 1779, pe teritoriul satului Fântâna Mare, demontată în anul 1893, transportată şi reasamblată în satul Cotu Băii. La sfârşitul anilor ’90 ai secolului 20 şi începutul anilor 2000 ai secolului 21, la Cotu Băii a fost construită o nouă biserică de zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, finalizată în anul 2002, care a preluat funcţiile liturgice ale vechii biserici din lemn, aceea fiind scoasă complet din uzul liturgic şi folosită drept capelă mortuară.
FÂNTÂNELE, comună în partea de Sud Vest a judeţului Arad, alcătuită din 2 sate, situată în zona de Nord Est a Câmpiei Vingăi, pe stânga râului Mureş, la 9 km Sud Est de municipiul Arad, reşedinţa judeţului Arad; 3 273 loc. (1 ian. 2022): 1 605 de sex masc. şi 1 668 fem. Exploatări de balast. Abator de păsări; prelucrarea cărnii de pasăre. Producţie de echipamente frigorifice şi de ventilaţie, de încălţăminte, de lumânări, de cărămidă şi de mobilă. Moară furajeră. Siloz de cereale. Atelier de confecţionare a împletiturilor din răchită. Ferme cu profil horticol şi legumicol. Culturi de grâu, secară, orz, ovăz, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, soia, plante tehnice şi de nutreţ, de tutun etc.; legumicultură. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi păsărilor. Teren de sport (în satul Tisa Nouă). Cămine Culturale, în satele Fântânele (construit în anii 2023-2025) şi Tisa Nouă. Bibliotecă publică (în satul Fântânele), înfiinţată în anul 1959, cu peste 8 000 de volume (în anul 2026). Satul Fântânele apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1457, iar în a doua jumătate a secolului 18 apare consemnat pe harta austriacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 24, cu grafia Engelsbruil, întocmită în anii 1769-1773. Ulterior apare consemnat în documente cu numele german Engelsbrunn şi, uneori, cu cel maghiar Angyalkút, iar după anul 1904 şi cu grafia Kisfalud. Satul Tisa Nouă a fost înfiinţat în anul 1771 de către familiile de colonişti germani, de confesiune romano-catolică, venite din Alsacia şi Lorena, căruia i-au spus Wiessenhaid (până în anul 1848), sat care apare consemnat pe harta austriacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 24, întocmită în anii 1769-1773. În perioada 1848-1924, satul Tisa Nouă a purtat numele Réthát, între 1924 şi 1946 a apărut în documente cu grafiaViesenhaid, iar după anul 1946 cu toponimul Tisa Nouă. După anul 1970 şi apoi, cu precădere, după anul 1990, a avut loc o intensă emigrare a românilor de etnie germană din satul Tisa Nouă către Germania, astfel încât, în anul 2004, în acest sat nu mai exista nicio persoană din această categorie. Astfel, în anul 1890, în acest sat existau 992 de persoane de etnie germană, în anul 1977 erau 421 de persoane din această categorie, iar în anul 2002, existau doar 4 persoane, faţă de 962 de români. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa comunei Fântânele, în cadrul judeţului Arad, cu numele Engelsbrun (sic!), cu 1 721 de locuitori, precum şi a comunei Tisa (sic!), cu 717 locuitori, iar Indicatorul localitãţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa celor două comune separate, respectiv comuna Engelsbrunn (sic!) cu un total de 1 373 de locuitori, adăpostiţi în 300 de case, precum şi a comunei Tisa (sic!), cu 721 de locuitori şi 160 de case. Configuraţia actuală a comunei Fântânele datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete, dar cu menţiunea că până la 7 aprilie 2004, comuna Fântânele a avut în componenţă satele Aluniş şi Frumuşeni, care la acea dată cele două sate s-au desprins din comuna Fântânele şi au format comuna de sine stătătoare, Frumuşeni, judeţul Arad. În satul Fântânele se află biserica romano-catolică „Îngerul Păzitor”, zidită în anii 1778-1780 (sfinţită la 1 septembrie 1780) în stilul barocului târziu, pe locul unei vechi biserici, care data din anul 1768, declaratâ monument istoric în anul 2014. Orga bisericii, construită în atelierul familiei Wegenstein, a fost reparată în anul 1889 de către fiul meşterului Anton Dangl din Arad. Tot în satul Fântânele se mai află biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în perioada 2 august 1989–7 august 1992, pictată în anii 1992-1997 de către Constantin Popescu din Rădăuţi şi sfinţită la 7 septembrie 1997. Mobilierul a fost realizat şi sculptat de o echipă de meşteri din satul Nemţişor, comuna Vânători-Neamţ, judeţul Neamţ, condusă de meşterul Constantin Foşalău. Tot în satul Fântânele există şi castelul „Köver-Appel”, construit în secolul 19, în stil neoclasic, iar în satul Tisa Nouă există o biserică romano-catolică, având hramul „Naşterea Maicii Domnului”, zidită în anii 1845-1846, în stilul barocului târziu, cu o orgă construită în anul 1857 de către meşterul Anton Dangl din Arad, precum şi o biserică ortodoxă cu hramul „Sfântul Nicolae” (1981) şi Monumentul închinat „Sfintei Treimi” (Dreifaltigkeitsaule), ridicat pe cheltuiala lui Johann Reingruber, dezvelit în anul 1894, situat în faţa bisericii romano-catolice.
FÂNTÂNELE, comună în extrmitatea de Nord a judeţului Constanţa, alcătuită din satul cu acelaşi nume, situată în zona de contact a Podişului Casimcea cu Podişul Istriei, la 130 m altitudine, în apropierea complexului lacustru Razim-Sinoie, pe pârâul Nuntaşi, la 55 km Nord de municipiul Constanţa, reşedinţa judeţului Constanţa; 1 368 loc. (1 ian. 2022): 700 loc. de sex masc. şi 668 fem. Datorită vântului puternic, care bate constant în această zonă (circa 2 700 de ore pe an), firma cehă CEZ a instalat pe teritoriul comunei Fântânele şi pe cel al comunei învecinate, Cogealac, un parc eolian, în perioada 1 iunie 2010 (prima turbină) – 22 noiembrie 2012 (ultima turbină), cu 250 de turbine eoliene în total, din care 139 de turbine pe teritoriul comunei Fântânele şi 101 turbine pe teritoriul comunei Cogealac, cu o putere totală de 574 MW (din care 347,50 MW la Fântânele şi 226,50 MW la Cogealac). Parcul eolian de la Fântânele, împreună cu cel de la Cogealac din apropiere, extins pe circa 600 de ha, este cel mai mare ansamblu eolian din Europa. Producţie de mobilier. Prelucrarea lemnului, a plutei şi a laptelui de vacă, de oaie şi de capră. Confecţionarea articolelor din paie şi din materiale vegetale împletite. Culturi de grâu, porumb, secară, floarea-soarelui, soia, rapiţă, sfeclă de zahăr, orez, cartofi, legume, hrişcă ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor şi păsărilor. Cămin Cultural. Bibliotecă publică. Stadion de football. În studiul istoricului I. I. Sassu, intitulat „Din etnogeneza satului Fântânelele (sic!) – Inancişme din judeţul Constanţa”, publicat în Analele Dobrogei, An XI, 1930, se menţionează că „în perimetrul satului Fântânelele (sic!) au fost descoperite urmele unui apeduct roman (sau grec), bine conservat, precum şi numeroşi tumuli”. Această informaţie a fost confirmată şi de istoricul-arheolog Vasile Canarache în anul 1954, iar cercetările arheologice din perioada 1973-1983 de pe teritoriul satului Fântânele au scos la iveală trei nuclee de aşezări omeneşti: unul în partea de Nord a satului actual, unde au fost decoperite fragmente de ceşti greceşti, cu firnis; altul în partea centrală a satului actual, de unde pornea apeductul către oraşul Histria, şi din care s-a recuperat o amforă întreagă din secolele 2-3, precum şi mai multe fragmente de amfore din secolul 5 d.Hr., o monedă bizantină emisă în secolele 2-6; şi un alt nucleu în partea de Sud a satului Fântânele de unde au fost scoase la iveală fragmente de vase ceramice din Epoca bronzului târziu, aparţinând Culturii materiale Noua (secolele 14-12 î.Hr.), precum şi două vase din prima Epocă a fierului/Hallstatt (1200 – 400 î.Hr.). Tot în perimetrul satului Fântânele a fost descoperită o Diplomă militară romană, datând din anul 233 d.Hr., prin care Marcus Aurelius Severus Augustus (împărat roman în perioada 222-235) „acorda tuturor militarilor care au luptat în cele 10 Cohorte pretoriene, dreptul legal de căsătorie numai cu câte o unică şi primă femeie”. În perioada ocupaţiei otomane a Dobrogei (din secolul 15 şi până la 19 februarie/3 martie 1878/Pacea de la San Stefano), satul actual a purtat numele turcesc Inançeşme (în traducere: Fântâna lui Inan). În anul 1901 era o comună separată în judeţul Tulcea, plasa Istrul, cu 739 de locuitori (în majoritate bulgari/719 suflete, 10 români, 10 tătari ş.a.), cu o biserică şi o şcoală, iar în anul 1912 figura în documentele oficiale cu grafia Inan-Cişme. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa comunei Fântânelele (sic!) în cadrul judeţului Constanţa, alcătuită din satul cu acelaşi nume, iar Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunei Fântânele (sic!) în cadrul judeţului Constanţa, formată din satul omonim. Prin aplicarea Legii nr. 2 din 18 aprilie 1989 privind îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, satul Fântânele a fost inclus ca sat component al comune Mihai Viteazu din judeţul Constanţa apoi, în urma aplicării Decretului/Lege nr. 31 din 1990, satul Fântânele a revenit în componenţa comunei Cogealac, judeţul Constanţa, iar la 23 martie 2005, prin Legea nr. 67/2005, satul Fântânele s-a dsprins din comuna Cogealac şi a format comuna de sine stătătoare Fântânele, judeţul Constanţa, alcătuită din satul cu acelaşi nume. În satul Fântânele se află biserica ortodoxă cu hramul „Înălţarea Domnului”, construită în perioada 1898-1903 de către comunitatea bulgară. Biserica a fost supusă unor reparaţii capitale în anii 1930-1936 şi resfinţită în anul 1936, iar în intervalul 2010-2012, biserica a fost restaurată, reabilitată şi pictată în frescă, în stil neo-bizantin, de către o echipă de pictori din municipiul Piatra-Neamţ, coordonată de pictorul Doru Coman, şi tot în această perioadă a fost restaurată şi catapeteasma, care datează din anul 1899. Biserica a fost resfinţită la 24 iunie 2012.
FÂNTÂNELE, comună în partea de Nord-Nord Est a judeţului Iaşi, alcătuită din satul cu acelaşi nume, situată în Câmpia Jijiei Inferioare, la 123-167 m altitudine, pe pârâul Boroşoaia, la 53 km Nord Vest de municipiul Iaşi, reşedinţa judeţului Iaşi; 1 986 loc. (1 ian. 2022), adăpostiţi în 653 de case, din care 1 076 loc. de sex masc. şi 910 fem. Fermă de creştere a bovinelor. Culturi de cereale. Cămin Cultural, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea un taraf şi o formaţie de dansuri populare. Liceu tehnologic. Dispensar uman, modern, finalizat în anul 2023. Iaz piscicol, în perimetrul căruia peste 190 de specii de păsări găsesc condiţii optime de hrană şi de cuibărit, printre care lebede, egrete, cormorani, raţe şi gâşte sălbatice ş.a. Satul Fântânele a fost înfiinţat în perioada 1879-1897 pe moşia Cioara din plasa Bahlui, situată atunci în perimetrul comunei Șipote, prin împroprietărirea ţăranilor veniţi din alte judeţe (moşie care aparţinea mănăstirii Neamţ), ca urmare a aplicării Legii secularizării averilor mănăstiresti din 17/29 decembrie 1863. Iniţial, satul s-a numit Cioara (sau Odaia Cioara), iar după alte surse numit Odaia Domnească (Adresa nr. 35 870 din 16 ocombrie 1878 a Administraţiei Generale a Domeniilor şi Pădurilor Statului, Serviciul împroprietăririi sătenilor, către Prefectul judeţului Iaşi). Până în anul 1907, satul Cioara sau Odaia Domnească (numit astfel din 16 octombrie 1878 şi până la 16 iunie 1881, când apare consemnat pentru prima oară cu numele Fântânele într-o adresă a Prefecturii judeţului Iaşi, cu nr. 7601 din 16 iunie 1881, adresată lui Alexandru Lupescu, administratorul lucrărilor de împroprietărire. În anii 1903-1907, satul Fântânele a făcut parte din comuna Coarnele Caprei, cu reşedinţa în satul Coarnele Caprei, iar în perioada 1908-1910, reşedinţa comunei a fost mutată în satul Fântânele, care a dat şi numele comunei Fântânele, numită astfel până la 11 aprilie 1911, când comuna Fântânele a fost desfiinţată şi inclusă în comuna Focuri, după care, în anul 1931, satul Fântânele a intrat în componenţa comunei Șipote, alături de încă 17 sate. Aceeaşi configuraţie apare şi în Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941. Legea nr. 2 din 16 februarie 1968, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr 17 din 17 februarie 1968, menţiona existenţa comunei Fântânele, alcătuită din satul cu acelaşi nume, iar prin Legea nr. 2 din 18 aprilie 1989 comuna Fântânele a fost dsfiinţată şi inclusă în comuna Focuri, după care, în urma unui referendum, comuna Fântânele a fost reînfiinţată la 7 aprilie 2004 prin desprinderea satului Fântânele din comuna Focuri, judeţul Iaşi. În satul Fântânele se află o biserică ortodoxă cu dublu hram – „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, zidită în perioada 4 iunie 2006 – 2018 (sfinţită la 21 octombrie 2018), şi o altă biserică ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în anii 1967-1971 (sfinţită la 10 octombrie 1971) pe locul unei biserici din lemn, care data din anul 1909 şi mistuită de un incendiu în anul 1942. Biserica este dominată de o turlă de formă octogonală, situată pe naos, şi de una pătrată pe pronaos, ambele luminate de ferestre înalte şi înguste, iar intrarea în biserică se face prin intermediul unui pridvor deschis, sprijinit pe opt piloni cilindrici, terminaţi cu arcade. Tot în satul Fântânele există şi două biserici romano-catolice, una cu hramul „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, construită în anii 1960-1962 pe locul uneia din anii 1895-1896, şi altă biserică, modernă, cu hramul „Sfânta Tereza a Pruncului Iisus” (24 m lungime şi 10 m lăţime), zidită în anii 2010-2017, sfinţită la 1 octombrie 2017, cu un demisol de 100 m2 şi un turn de 16 m înălţime.
FÂNTÂNELE, comună în partea de Sud Est judeţului Mureş, alcătuită din 6 sate, situată în zona de Nord a Podişului Târnavelor, la 330 m altitudine, în lunca şi pe terasele de pe dreapta râului Târnava Mică, vizavi de vărsarea pârâului Veţca în râul Târnava Mică, la 28 km Sud Est de municipiul Târgu Mureş, reşedinţa judeţului Mureş; 4 854 loc. (1 ian. 2022): 2 387 de sex masc. şi 2 467 fem. Staţie de cale ferată pe linia Blaj – Târnaveni – Sovata – Praid (113 km), inaugurată la 2 martie 1906. Tronsonul de cale ferată Sovata – Praid nu mai este utilizat din anul 2019 din cauza instabilităţii terenului şi a infiltraţiilor de apă în sol, traficul fiind suspendat temporar. Nod rutier. În anul 1954, la Fântânele a fost dată în funcţiune o Centrală electrică şi de termoficare, cu funcţionare pe baza gazului metan, extinsă în anii 1955-1960 cu cinci grupuri de generatoare, fiecare cu o putere instalată de 50 MW (în total 250 MW). Termocentrala a fost scoasă din uz în anul 1996 şi de atunci este aflată în conservare şi în prezent (2026). În anul 2008 s-a încercat să se stabilească un proiect de construire a unei noi termocentrale pe gaz metan, pe amplasamentul celei vechi – discuţii reluate în anul 2014, dar fără vreo finalizare. La 20 noiembrie 2023 au fost reluate discuţiile referitoare la construirea noii termocentrale şi au fost iniţiate studiile de fezabilitate, dar fără vreo concretizare până în prezent (2026). La Fântânele există mici unităţi de exploatare şi prelucrare a lemnului (producţie de mobilă), de producţie a confecţiilor (cămăşi), a uleiului vegetal, a obiectelor împletite din paie (în satul Roua), a produselor de panificaţie ş.a. Moară pentru măcinat cereale (în satul Fântânele). Creşterea bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi păsărilor. Creşterea melcilor, cu o producţie de circa 300 de tone pe an. Culturi de grâu, secară, porumb, sfeclă de zahăr, rapiţă, soia, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi, legume ş.a. Pomicultură (meri, peri, pruni, cireşi, vişini, nuci ş.a.). Viticultură. Produse de artizanat. Cămine Culturale în satele Fântânele (înfiinţat în anul 1960, reabilitat şi modernizat în anii 2017 şi 2021), Bordoşiu (înfiinţat în anul 1973, reabilitat şi modernizat în anii 2018 şi 2021), Cibu (1970, renovat în anul 2012), Călimăneşti (aflat în constucţie din 2025), Roua (1950, renovat în anul 2013) şi Viforoasa (1967, reabilitat şi modernizat în anii 2010-2014 şi 2021). Bibliotecă publică (în satul Fântânele) cu peste 16 000 de volume (în anul 2020). Teren de sport cu gazon artificial (în satul Fântânele), inaugurat în anul 2014. Formaţia de dansuri populare “Szivárvány”. Agroturism (pensiuni, case particulare). Satul Fântânele apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1332, într-un registru de dijme papale, cu numele Kulakuta, iar în secolul 15 era consemnat frecvent cu numele unor familii – nume care se terminau cu particula kutai (adică “de/din Fântânele”) – exemplu: în anul 1408 exista familia Bálint Gyulakutai (adică Bálint din Fântânele), iar în anii 1479 şi 1482 exista familia Balász Gyulakutai etc. Satul Fântânele mai apare consemnat şi în Coscripţia militară din anul 1567, precum şi pe harta Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme), Sectio 159, întocmită în anii 1769-1773, cu numele Erdő Szent Gijorgij. Satul Viforoasa apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1501, cu numele Havadtew , apoi cu grafia Havadtő, precum şi pe harta Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme), Sectio 159, întocmită în anii 1769-1773, cu numele Havad-Tó, pe râul Havad. Satele Bordoşiu şi Roua sunt atestate documentar în anul 1566, iar satele Călimăneşti şi Cibu în anul 1567. Satul Călimăneşti apare consemnat pe harta austriacă Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme), Sectio 143, întocmită în anii 1769-1773, cu numele Kelementelke, pe râul Mélij Tó Pataka. În satul Fântânele se află o biserică din secolele 14-15 (azi biserică reformată), construită în stil gotic, cu tavan casetat şi pictat în anul 1625, pe cheltuiala nobilului Szővérdi Gáspár János, cu refaceri şi transformări din secolul 18, declarată monument istoric; în satul Roua există o biserică unitariană, datând de la începutul secolului 18, cu refaceri din secolul 19, dominată de un turn construit în anul 1723, iar în satul Bordoşiu, menţionat documentar în anul 1566 cu numele Bordoş, iar apoi apare consemnat şi pe harta Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme), Sectio 159, întocmită în anii 1769-1773, cu numele Bőződ Ujfalu, se află o biserică unitariană, datând din anul 1910, o biserică romano-catolică, datând din secolul 15, cu transformări din anul 1857, azi (2026) declarată monument istoric, şi o casă parohială romano-catolică din anul 1812. În secolul 16, biserica romano-catolică din Bordoşiu a fost preluată de către unitarieni şi apoi retrocedată cultului romano-catolic în anul 1781. La această biserică se păstrează o cristelniţă din piatră, datând din anul 1470. În satul Călimăneşti există o biserică reformată (iniţial romano-catolică), construită în anii 1791-1792, în stil neobaroc, dominată de un Turn cu ceas (montat în anul 1845), de formă pătrată, înalt de 32 m, terminat cu un acoperiş în formă de coif. Biserica, retrocedată recent cultului romano-catolic, posedă o orgă din anul 1814, reparată în anii 1842, 1900 şi 1928. La Călimăneşti există şi un conac construit în anii 1740-1780, care a aparţinut familiei de nobili maghiari Győrgy Simény, naţionalizat în anul 1948 şi destinat Cooperativei Agricole de Producţie/C.A.P. , apoi Centrului de Cultură (în anul 1990) şi ulterior Căminului Cultural. În anul 2006, conacul a fost retorcedat familiei Petry (urmaşă a familiei Simény), care l-a reconstruit până în anul 2016 şi l-a transformat în Hotel cu 22 de camere, cu Cramă, Restaurant şi Centru SPA, cu jacuzzi. În conacul Simény a fost găzduit poetul maghiar Petőfi Sándor, la 30 iulie 1849, – cel care a murit pe câmpul de luptă din satul Albeşti, judeţul Mureş, ca aghiotant al generalului Józef Bem, în timpul bãtãliei din data de 31 iulie 1849 dintre armata revoluţionarã maghiarã, comandatã de generalul polon Józef Bem, şi oştile ruseşti, conduse de generalul A.N. Lüders, venite sã înãbuşe revoluţia. În satul Viforoasa existã o biesericã reformatã, datând din anul 1826, iar în satul Cibu este o biserică romano-catolică, datând din anul 1827. În satul Roua se aflã o pãdure de chiparos de California, cu exemplare în jur de o sutã de ani, care este şi o rezervaţie de seminţe, iar în anumite zone, alãturi de chiparos se dezvoltã şi fagul şi Thuja Orientalis.
FÂNTÂNELE sau FÎNTÎNELE, comună în partea de Sud Est a judeţului Prahova, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Sărata cu Dealul Istriţa (754 m altitudine) din Subcarpaţii Buzăului, la 139 m altitudine, pe râul Bălana, la 36 km Nord Est de municipiul Ploieşti, reşedinţa judeţului Prahova; 1 821 loc. (1 ian. 2022): 892 de sex masc. şi 929 fem. Produese de panificaţie şi patiserie. Culturi de grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, cartofi, legume (tomate, ceapă, usturoi) ş.a. Pomicultură (meri, peri, pruni,, piersici, cireşi, vişini, nuci). Viticultură. Creşterea bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, cabalinelor şi păsărilor. Cămin Cultural. Bibliotecă publică (peste 10 000 de volume, în anul 2020). Teren de football. În perimetrul satului Bozieni au fost descoperite vestigiile unor aşezări omeneşti din secolele 5-7, iar în arealul satului Fântânele au fost identificate câteva urme de aşezări din Neolitic, aparţinând Culturilor materiale Starčevo-Criş (5000-3500 î.Hr.) şi Boian (mileniul 4 î.Hr.), din care s-au extras topoare din piatră şlefuită, opaiţe, fragmente de vase ceramice ş.a., precum şi din secolele 9-11. Satul Fântânele apare menţionat documentar, prima oară, la 15 iunie 1499, într-un zapis al lui Radu al IV-lea cel Mare (Domn al Țării Româneşti în perioada 1495-1508), prin care acesta „întărea boierului domniei mele, jupân Chicoş…… ca să-i fie în Fântânele şi în Plăcicoi şi în Gugeşti şi în Cârna şi Cerih şi în Mileşti, oricâte sunt părţile jupânului Chicoş….”. Comuna, cunoscută în prezent cu numele Fântânele, a fost înfiinţată pe vatra satului Bozieni, cu numele Mazili (sic!), în urma aplicării Legii comunale din 2/14 iunie 1864 pentru organizarea comunelor urbane si rurale, promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 23 aprilie/5 mai 1864, iar la sfârşitul secolului 19 comuna avea grafia Fântânele (sic!), se afla în judeţul Prahova, plasa Cricovul, şi era formată din satele Fântânele şi Ungureni, avea 1 112 locuitori, două mori cu aburi, o şcoală, înfiinţată în anul 1879, şi două biserici (una la Fântânele/fost Mazili, care data din anul 1786) şi alta la Ungureni (din 1802). Până la 1 ianuarie 1845, Fântânele (fost Mazili) a făcut parte din vechiul judeţ (istoric) Saac , care data din secolul 16 şi desfiinţat la acea dată, după care a fost iclus în judeţul Prahova. După cum am amintit anterior, iniţial, vatra comunei s-a aflat în zona actualului sat Bozieni, dar din cauza dificultăţilor de aprovizionare cu apă potabilă, o mare parte a locuitorilor s-a deplasat către zona de şes unde au săpat fântâni pentru obţinerea apei potabile, fapt care a determinat şi atribuirea numelui Fântânele, locului nou în care s-au stabilit. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa comunei Fântânelele (sic!) în cadrul judeţului Prahova, alcătuită din satele Fântânelele (sic!), reşedinţa comunei omonime, şi Ungureni, cu 1 783 de locuitori. Satul Bozieni a fost inclus în comuna Fântânele în urma aplicarii Legeii nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, iar Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunei Fântânele (sic!), formată din satele Fântânele (sic!), reşedinţa comunei omonime, Bozieni şi Ungureni, cu un total de 2 504 locuitori, adăpostiţi în 573 de case. Satul Bozieni, care apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1602, s-a aflat în continuă depopulare la sfârşitul secolului 20 şi începutul secolului 21, şi mai ales după cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, astfel încât la 4 februarie 2008, satul Bozieni mai avea doar un singur locuitor (Ecaterina Vlăduţă de 75 de ani). În perioada 1935-1945, localitatea apare consemnată în documente cu numele Fântânele. Până la 7 mai 2004, comuna Fântânele (apărută oficial în Monitoarele Oficiale ale României din anii 1968 şi 1989 cu grafia Fîntînele, iar din anul 2018 cu grafia Fântânele) a avut în componenţă satele Ghinoaica, Ungureni şi Vadu Săpat care, la acea dată, s-au desprins din comuna Fântânele şi au format comuna de sine stătătoare Vadu Săpat, judeţul Prahova. În satul Fântânele se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Ungurenilor, construită în perioada 1749-1750 (după alte surse în anii 1735–1750) pe cheltuiala clucerului Enuţă Crăciunescu şi a soţiei sale, Casandra, declarată monument istoric în anul 2015, şi tot la Fântânele există ruinele bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a Mazililor (1786), declarata monument istoric în anul 2015.
FÂNTÂNELE, comună în extremitatea de Nord Est a României şi în cea de Est a judeţului Suceava, alcătuită din 5 sate, situată la hotarul cu judeţul Botoşani, în zona de Sud Est a Podişului Sucevei, la 236-260 m altitudine, în luncile şi pe terasele interfluviului Siret–Suceava, la Nord de confluenţa râului Suceava cu râul Siret, la 31 km Sud Est de municipiul Suceava, reşedinţa judeţului Suceava; 4 327 loc. (1 ian. 2022): 2 167 de sex masc. şi 2 160 fem. Haltă de cale ferată (în satul Băneşti). Fermă de creştere a bovinelor. Legumicultură. Fanfară civilă. Cor mixt. Formaţie de dansuri populare. Spital comunal, construit în anii 1903-1904 de către boierii satului Fântânele, renovat în anul 1996, care dispune de un teren arabil de 5 ha donat de acei boieri care au construit spitalul. Dispensar uman. Școală de arte şi meserii (în satul Băneşti), cu prfil textil şi de pielărie, inaugurată în anul 2003. Clădirea Căminului Cultural din satul Băneşti a fost construită în anul 1930, ca local de şcoală, şi folosită ca sediu al Căminlui Cultural din anul 1936. În incinta clădirii Primăriei din satul Fântânele funcţionează o bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1968, în prezent (2026) cu peste 7 000 de volume. Satele Fântânele şi Slobozia au fost afectate de inundaţiile din anii 1929, 1969 şi 1970 provocate de revărsările apelor râului Siret. Satul Fântânele apare menţionat documentar, prima oară, la 22 martie 1621, cu numele Stârceni, într-un act semnat de Alexandru Iliaş (Domn al Moldovei între 20 septembrie 1620 şi noiembrie 1621) prin care acesta „întărea schimbul de moşii prin care Mitropolia Moldovei oferea satul Stârceni (denumirea satului Fântânele în acele vremuri, n.n.) din Ținutul Sucevei şi primea satul Udeşti de la Ionaşcu Gheghea”. Satul Băneşti apare menţionat documentar, prima oară, la 15 februarie 1622, într-un zapis (act de vânzare-cumpărare) în care se arată că „Ioan din Băneşti era martor pentru naşul său, diacul Vasile Dinga, care a cumpărat o parte din moşia satului Mereşti, cu doi taleri”, iar satul Roşcani apare consemnat într-un act de vânzare-cumpărare a moşiilor Fântânelele (sic!) şi Roşcani, la 23 aprilie 1818. În anul 1803, satul Fântânele se afla în posesia pitarului Iordache Cănănău. Comuna Fântânele a fost înfiinţată cu numele Băneşti, în urma aplicării Legii comunale din 2/14 iunie 1864 pentru organizarea comunelor urbane şi rurale, promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 23 aprilie/5 mai 1865, iar după anul 1874 a fost consemnată în documente cu numele Fântânele. În anul 1900, Fântânele era o comună rurală în judeţul Botoşani, plasa Siretul, alcătuită din satele Fântânele, Băneşti, Boloşeni-Stamate (sic!), Joldeşti, Roşcani şi Slobozia (Buştiucul/sic!), avea 927 de familii cu 4 000 de suflete, 3 mori de apă, şase biserici şi patru şcoli mixte. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, menţiona existenţa comunei Fântânele în cadrul judeţului Botoşani, alcãtuitã din satele Fântânele, reşedinţa comunei omonime, Bãluşeni-Stamate (sic!), Bãneşti, Joldeşti, Roşcani şi Slobozia, cu un total de 4 982 de locuitori, iar Indicatorul localitãţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunei Fântânele în cadrul judeţului Botoşani, formatã din satele Fântânele, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, Băluşeni-Stamate (denumirea satului Stamate pânã la 17 februarie 1968), Băneşti, Cotu Dobei (sat înfiinţat în anul 1932 din mai multe gospodării aşezate pe loturile de împroprietărire situate în hotarul satului Băneşti), Roşcani şi Slobozia, cu un total de 4 896 de locuitori, adăpostiţi în 1 225 de case. Configuraţia actuală a comunei Fântânele datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Fântânele află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (26 m lungime şi 8 m lăţime), construită în etape, din cărămidă pe fundaţie de piatră, în perioada 1791-1846, la început pe cheltuiala Saftei Cănănău, iar apoi prin contribuţia enoriaşilor. Biserica este dominată de o turlă de 20 m înălţime, iar intraea în biserică se face prin intermediul unui pridvor cu dimensiunile de 5 x 6 m, boltit la partea superioară. Biserica a fost declarată monument istoric în anul 2015. În satul Băneşti există biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (declarată monument istoric în anul 2015), construită din bârne de stejar, în anii 1705-1706 (sfinţită la 20 aprilie 1706), pe cheltuiala lui Ștefan Stamate, pe locul unei vechi biseici, menţionată la 26 august 1668 într-o cronică a parohiei Băneşti. Biserica a fost reparată în anul 1747 de familia boierilor Cănănău, restaurată şi repictată de zugravul Ienache Ponici din Dumbrăveni, în anul 1826). În cimitirul acestei biserici se află mormântul Paraschivei Iuraşcu (n. 1785 – m. 1836), bunica poetului Mihai Eminescu din partea mamei. Tot în satul Băneşti se află conacul baronului Grigore I. Kapri (sfârşitul secolului 19) şi o biserică din piatră şi cărămidă, cu hramul „Sfântul Gheorghe” (15,75 m lungime şi 4,50 m lăţime), datând din anul 1890, zidită pe cheltuiala baronului Grigore I. Kapri (n. 1844 – m. 1920), latifundiar de origine armeană, iar în satul Stamate este biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, construită din cărămidă pe temelie de piatră în anii 1822-1862, pe cheltuiala Mariei Rosetti, pictată iniţial de zugravul bisericesc Strejescu, repictată în anii 1923 şi 1938 şi restaurată şi repictată în frescă în anii 1987-1988 de către Mircea Chelsoi. În perimetrul satului Joldeşti, menţionat documenar, prima oară, la 16 noiembrie 1433 (azi/2026 sat component al comunei Vorona, judeţul Botoşani) a avul loc (la 12 aprilie 1457) bătălia pentru ocuparea tronului Moldovei, dintre Petru Aron (Domn al Moldovei în perioada 25 martie 1455 – 12 aprilie 1457) şi Ștefan cel Mare, în urma căreia Ștefan cel Mare a ieşit biruitor, ocupând, astfel, tronul Moldovei pentru 47 de ani (12 aprilie 1457 – 2 iulie 1504). La 14 decembrie 1470, fostul Domn al Moldovei, Petru Aron, în tentativa sa de a redobândi tronul Moldovei a fost înfrânt de oastea lui Ştefan cel Mare, în localitatea Orbicu de Jos de lângă Buhuşi (azi cartier al oraşului), capturat şi executat pe câmpul de luptã.
FÂNTÂNELE, comună în extremitatea de Sud-Sud Est a judeţului Teleorman, formată dintr-un sat, situată în zona de Sud a Câmpiei Boian (parte componentă a Câmpiei Române) şi în lunca şi pe terasele de pe stânga fluviului Dunărea, la graniţa cu Bulgaria; 1 305 loc. (1 ian. 2022): 633 de sex masc. şi 672 fem. Staţie de cale ferată pe linia Roşiori de Vede – Alexandria – Smârdioasa – Zimnicea (90,1 km), construită în etape, în perioada 1895-1901, şi inaugurată la 1 iulie 1901. Tronsonul de cale ferată Alexandria – Smârdioasa – Zimnicea a fost scos din uz în anul 2019. Culturi de grâu, porumb, rapiţă, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi păsărilor. Cămin Cultural. În perimetrul de Sud Est al satului Fântânele au fost decoperite urmele unei aşezări din a doua Epocă a fierului/La Tène (450 î.Hr. – secolul 1 d.Hr.), iar în punctul numit „Tudorcea”, au fost identificate vestigiile unei aşezări din secolul 10, aparţinând Culturii materiale Dridu (secolele 8-11). Satul Fântânele apare menţionat documentar, prima oară, la 11 martie 1584 şi apoi la 13 iunie 1588, într-un document semnat de Mihnea al II-lea Turcitul (Domn al Țării Româneşti în perioada 1585-1591) prin care acesta „întărea lui Nică (fost armaş) şi soţiei sale, jupâniţa Maria, satul Fântânele (care aparţinuse familiei boierilor Craioveşti) în urma unor judecăţi”. Iniţial, acest sat exista din secolul 15 pe malul de Nord Est a lacului Suhaia, iar apoi vatra acestuia s-a mutat (după anul 1930) către Sud Est, în lungul şoselei Zimnicea – Turnu Măgurele, extinzându-se pe o lungime de 3 km. Satul Fântânele figura atât pe harta Țării Româneşti, întocmită de Stolnicul Constantin Cantacuzino în perioada 1694-1699 şi tipărită în anul 1700, în limba greacă, la Padova (Italia), cât şi în catagrafia anului 1741, iar la sfârşitul secolului 19 (în anul 1897), Fântânele era o comună rurală, aflată în judeţul Teleorman, plasa Marginea, avea 1 332 de locuitori, o moară cu aburi, o şcoală şi o biserică. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, consemna existenţa comunei Fântânele în cadrul judeţului Teleorman, plasa Turnu Măgurele, cu 2 300 de locuitori. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, menţiona existenţa comunei Fântânele în cadrul judeţului Teleorman, alcătuită din satul cu acelaşi nume, cu un total de 2 275 de locuitori, iar Indicatorul localitãţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa comunei Fântânele în cadrul judeţului Teleorman, formată din satul omonim, cu 2 583 de locuitori, adăpostiţi în 562 de case. Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial , Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, prevedea desfiinţarea comunei Fîntînele (sic!) şi includerea ei în componenţa comunei Suhaia – situaţie perpetuată până la 7 mai 2004 când, în urma unui referendum, satul Fântânele (sic!) s-a desprins din comuna Suhaia, judeţul Teleorman, formând, din nou, o comună de sine stătătoare, aşa după cum figurează în Legea nr. 290 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr, 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018. În satul Fântânele se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită din cărămidă în perioada 1882-1897 (după alte surse în anii 1858–1860).
FÂRDEA, comună în extremitatea de Est a judeţului Timiş, în provincia istorică Banat, alcătuită din 7 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Lugojului cu prelungirile de Nord Vest ale Munţilor Poiana Ruscăi, la 206-255 m altitudine, pe cursul superior al pârâului Gladna (afluent al râului Bega) şi al afluenţilor acestuia (Hăuzeasca, Mâtnicel, Rozalia ş.a.), la 86 km Est de municipiul Timişoara, reşedinţa judeţului Timiş, şi la 34 km Nord Est de municipiul Lugoj; 1 562 loc. (1 ian. 2022): 768 de sex masc. şi 794 fem. Nod rutier. Exploatări de nisip cuarţos (în satul Gladna Montană), folosit în fabricarea sticlei. La sfârşitul secolului 18, la Gladna Montană se exploata minereul de fier, iar în anul 1935, aici a fost construită o fabrică de sticlărie care a încetat să mai funcţioneze în anul 1948. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (producţie de mobilier şi de ambalaje din lemn). Produse alimentare. Producţie de ţuică din prune (în satele Zolt şi Gladna Montană). Pomicultură (meri, peri, pruni, piersici). Culturi de grâu, porumb, secară, orz, orzoaică, secară, sorg ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, cabalinelor, păsărilor ş.a. Cămine Culturale (în fiecare sat). Bibliotecă publică (în satul Fârdea), cu peste 5 000 de volume. Cor mixt (în satul Gladna Română). Formaţie de dansuri populare şi de teatru de amatori. Centru de informare turistică. Turism montan (numeroase cabane turistice, pensiuni, camping, hotel ş.a.). Complex turistic, în satul Zolt, situat la poalele Munţilor Poiana Ruscăi. În anul 2023, comuna Fârdea a fost declarată Staţiune turistică de interes local. Satul Fârdea apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1291, cu numele Furd, apoi în anul 1361, într-o diplomă maghiară, cu grafia Turd, în anul 1427 cu toponimul Twerd, în secolul 16 cu denumirile Furgia, Furgie, Férde, iar în a doua jumătate a secolului 18, satul Fârdea apare consemnat pe harta austiacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 83, întocmită în anii 1769-1772, cu grafia Furdia. Satul Drăgsineşti apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1453, cu toponimul Drasinfalva, apoi în 1464 (Dragsen), 1599 (Draxinest), iar în a doua jumătate a secolului 18 figura pe harta austriacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 84, întocmită în anii 1769-1772, cu grafia Draxinesti. Satul Hăuzeşti este menţionat documentar, prima oară, la 2 septembrie 1464, cu numele Hewgest, şi apoi pe harta austiacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 84, întocmită în anii 1769-1772, cu grafia Hausest. Satul Gladna Montană apare consemnat documentar, prima oară, într-o diplomă maghiară, în anul 1454, cu numele Felső Gladna, iar satul Gladna Română, apare consemnat în anul 1784 şi apoi în anul 1913, cu numele Romángladna. Satul Mâtnicu Mic este menţionat documentar, prima oară, în anul 1364, cu numele Muchnapataka sau Muchnuk, apoi în 1453 (Mothnok), 1717 (Mutnik), 1913 (Kis-mutnok), iar satul Zolt consemnat în perioada 1453-1454 (possessio Zolthur), la 8 decembrie 1506 (Zolth), 1599 (Villa Zolt) şi după anul 1800 Zold. La sfârşitul secolului 19 (1870), comuna rurală Fârdea se afla în comitatul Caraş, plasa Făget, iar în anul 1898 s-a impus maghiarizarea numelor unor sate (Fârdea se numea Férde în limba maghiară), iar la 8 mai 1919, după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia, s-a instaurat administraţia românească în judeţul Caraş-Severin, cu reşedinţa la Lugoj. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, consemna existenţa comunei Fârdea în cadrul judeţului Severin, plasa Făget. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, menţiona existenţa, în cadrul judeţului Severin, a următoarelor comune de sine stătătoare, fiecare dintre ele alcãtuite din satul cu acelaşi nume: Fârdia (sic!), cu 887 de locuitori; Dragsineşti (sic!), cu 322 de locuitori; Gladna Montană (266 locuitori); Gladna Română (725 de locuitori); Hanzeşti (sic!), cu 290 de locuitori; Mâtnicul-Mic (sic!), cu 353 de locuitori; Zolt (374 locuitori), iar Indicatorul localitãţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa, în cadrul judeţului Severin, a aceloraşi comune ca în anul 1931, dar cu o altã grafie a unor comune: Fârdea (cu 875 de locuitori, adãpostiţi în 196 de case); Drãgşineşti/sic! (321 de locuitori şi 71 de case); Gladna-Montanã/sic (251 de locuitori şi 71 de case); Gladna-Românã/ sic! (692 de locuitori şi 191 de case); Hãuzeşti (sic!), cu 279 de locuitori şi 65 de case; Mâtnicu-Mic/sic! (360 de locuitori şi 74 de case) şi Zolt (394 de locuitori şi 90 de case). Configuraţia actuală a comunei Fârdea datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. Singura deosebire este faptul că numele comunei Fârdea a fost scris cu î (în loc de â) din anul 1968 şi până în anul 1990. În satul Fârdea se află biserica ortodoxă cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, datând din anul 1850, precum şi mănăstirea de maici, înfiinţată în anul 2001, cu biserica „Adormirea Maicii Domnului”, a cărei construcţie a început la 12 august 2001 şi s-a finalizat la 12 octombrie 2003, cand a fost sfinţită. Chiliile, paraclisul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Turnul-clopotiniţă şi alte anexe gospodăreşti au fost terminate în anul 2004. În cadrul mănăstirii funcţionează ateliere de croitorie, de broderie şi de confecţionare a epitafelor şi a veşmintelor clericale. În satul Drăgsineşti se află biserica având dublu hram – „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, construită şi pictată în anii ’90 ai secolului 20 şi sfinţită în anul 1996, iar în satul Hăuzeşti există biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în perioada 1893-1896 şi pictată în 1957 de Victor Jurca din Lugoj; în satul Gladna-Românã se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită în stil baroc, din cărămidă pe fundaţie de piatră, finalizată în anul 1896 şi restaurată în anul 1955, precum şi o mică cetate medievală (60 x 40 m), construită din lemn, înconjurată de un şant de apărare cu adâncimea de 2-6 m şi lăţimea de 7-10 m, şi val exterior de apărare, curtea interioară având dimensiunile de 10 x 10 m, iar în satul Gladna Montană este biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, zidită în anii 1953-1954. În satul Mâtnicu Mic există biserica „Naşterea Maicii Domnului”, zidită în anii 1900- 1912 pe locul unei vechi biserici din lemn, iar în satul Zolt există o biserică din lemn, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, ctitorie din anul 1781 (după alte surse în anul 1775) a ţăranului Petru Obiadă, construită din bârne de stejar pe fundaţie de piatră din granit. Biserica a fost pictată de zugravul Teodor, ajutat de Atanasie din Lugoj. Pe unul din pereţii interiori ai bisericii este pictat Petru Obiadă (primarul satului Zolt), îmbrăcat în straie ţărăneşti. Biserica, declarată monument istoric în anul 2015, păstrează o biblie din anul 1776, tipărită la Blaj. Tot în satul Zolt există şi o biserică de zid, ctitorie din anii 1935-1936 a avocatului Titus Popovici, proprietarul unei moşii. În perimetrul de Nord Vest al comunei Fârdea se află lacul de acumulare Surduc (→ Capitolul Hidrografie/lacuri, litera S).
FÂRLIUG, comună în partea de Nord-Nord Vest a judeţului Caraş-Severin, în provincia istorică Banat, alcătuită din 6 sate, situată în zona de Nord Vest a Dealurilor Zorlenţului, la contactul cu Dealurile Pogănişului, la 185 m altitudine, pe stânga râului Pogăniş, la 31 km Nord de municipiul Reşiţa, reşedinţa judeţului Caraş-Severin; 1 736 loc. (1 ian. 2022): 870 de sex masc. şi 866 fem. Pomicultură (meri, pruni, peri). Legumicultură. Apicultură. Iaz piscicol, cu o suprafaţă de 2 ha, situat în perimetrul satului Remetea-Pogănici. Cămin Cultural şi bibliotecă publică (peste 9 000 de volume), în satul Fârliug. În perimetrul satului Valea Mare au fost identificate vestigiile unei aşezări daco-romane din secolele 3-4, din care s-a recuperat o monedă preromană, iar în arealul satului Remetea-Pogănici au fost descoperite urmele unei fortificaţii din prima Epocă a fierului/Hallstatt (1200-400 î.Hr.). Localitatea Fârliug s-a dezvoltat pe vatra unei vechi aşezări dacice, numită Azizis (sau Aizis), şi a unui castru roman din secolul 2 d.Hr., şi a fost menţionată documentar, prima oară, în perioada 1690–1700, în a doua jumătate a secolului 18 figura pe harta austriacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 106, cu numele Furluk, întocmită în anii 1769-1772, iar la 28 iulie 1839 apare cu grafia Furluc. Satul Dezeşti apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1410, iar în a doua jumătate a secolului 18 figura pe harta austriacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 120, cu grafia Desiest, întocmită în anii 1769-1772. Satul Duleu apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1579, apoi într-o notă de călătorie din anul 1690 (cu numele Duleg), referitoare la aşezările din Banat, a lui Luigi Ferdinando Marsigli (n. 1658 – m. 1730), ofiţer militar, călător şi naturalist italian, considerat fondatorul oceanografiei moderne, în a doua jumătate a secolului 18 figura pe harta austriacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 106, cu grafia Doleo, iar până la 1 ianuarie 1965 s-a numit Duleul. Satul Remetea-Pogănici apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1343, iar în a doua jumătate a secolului 18 figura pe harta austriacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 107, cu grafia Remete, întocmită în anii 1769-1772. Satul Scăiuş apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1637, în a doua jumătate a secolului 18 figura pe harta austriacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 107, cu grafia Skcejusch, întocmită în anii 1769-1772, iar satul Valea Mare este menţionat documentar, prima oară, în anul 1458, şi în a doua jumătate a secolului 18 figura pe harta austriacă Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 106, cu grafia Valle Mare, întocmită în anii 1769-1772. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa, în cadrul judeţului Severin, a comunelor de sine stătătoare Fârliug, cu 2 436 de locuitori, Dezeşti (950 de locuitori), Remetea Pogăneşti (sic!), cu 582 de locuitori, Scăiuş (1 481 de locuitori) şi Valea-Mare (624 locuitori), fiecare comunã fiind alcãtuitã doar din satul cu acelaşi nume, în timp ce satul Dulãu (sic!) era reşedinţa comunei omonime, avea 624 de locuitori şi făcea parte din judeţul Caraş. Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa aceloraşi comune, cu aceeaşi componenţă şi în aceleaşi judeţe ca în anul 1931. Configuraţia actuală a comunei Fârliug datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete, dar consemnată cu grafia Fîrliug până în anul 1990. În satul Remetea-Pogănici se află ruinele unei cetăţi din secolul 14 şi biserica „Naşterea Maicii Domnului” (19 m lungime şi 7 m lăţime), zidită în anii 1969-1974, pictată în 1974-1975 de Dumitru Guriţă din Bucureşti şi sfinţită la 20 aprilie 1975. Biserica a fost restaurată şi înfrumuseţată în anii 2015-2018 şi resfinţită la 15 august 2018. În satul Fârliug există biserica ortodoxă cu dublu hram – „Înălţarea Domnului” şi „Naşterea Maicii Domnului” (20,10 m lungime şi 7,80 m lăţime), construită în perioada 11 iunie 1767-1789, în stil baroc, din piatră si cărămidă, cu iconostas de zid şi cu turn-clopotniţă ridicat în anii 1783-1785. Biserica a fost restaurată în anii 1945-1947 (sfinţită la 5 octombrie 1947), în 1972 (repictată în frescă, în anii 1983-1985, de către Gheorghe Costurin) şi în anii 2025-2026 şi declarată monument istoric. Tot în satul Fârliug este şi biserica greco-catolică „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construită în perioada 24 martie-1 decembrie 2013 (când a fost sfinţită). În satul Valea Mare se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în anii 1800-1804, pe locul altei biserici din lemn, care data din anul 1749, pictată în ulei de către un autor necunoscut. Biserica a fost restaurată în anii 1893, 1910, 1933, 1960 şi declarată monument istoric în anul 2015. Tot în satul Valea Mare există şi o biserică romano-catolică (13,80 m lungime şi 5,80 m lăţime), zidită din cărămidă, construită la începutul secolului 20 şi sfinţită în anul 1926, precum şi o biserică ortodoxă cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, construită în anii 1906-1908. În satul Scăiuş există o biserică din lemn cu dublu hram – „Sfinţii Apostoli Petru si Pavel” şi „Maica Domnului, Apărătoarea noastră”, datând din secolul 20, în care se păstrează o Icoană a Maicii Domnului, care a lăcrimat de două ori (la 30 septembrie 1934 şi 15 octombrie 1934), considetrată de credincioşi făcătoare de minuni. Biserica a fost consolidată, reparată şi reabilitată în anul 2002. Parohia greco-catolică din Scăiuş a fost reînfiinţată la 29 iulie 1996, după ce fusese desfiinţată în anul 1948. În satul satul Dezeşti există biserica ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului” (19,30 m lungime şi 7 m lăţime), construită în anii 1912-1914, în stil baroc, pe locul alteia din lemn, care data din anul 1797. Altarul a fost renovat în anul 2013. Biserica nu este pictată. În satul Duleu se află biserica ortodoxă cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (19 m lungime şi 7 m lăţime), construită în stil baroc, în anii 1906-1908, pe locul uneia din lemn din anul 1797, cu iconostas pictat de Ioan Bagiu din Lugoj. Biserica a fost pictată în anul 1974 şi restaurată în anii 2000-2002.
FÂRTĂŢEŞTI, comună în partea de Sud a judeţului Vâlcea, alcătuită din 20 de sate, situată în zona de Sud a Piemontului Olteţului, în lunca şi pe terasele de pe dreapta râului Cerna şi a celor de pe stânga râului Olteţ, la 238 m altitudine, străbătută de pârâul Geamăna, la 64 km Sud Vest de municipiul Râmnicu Vâlcea, reşedinţa judeţului Vâlcea; 3 262 loc. (1 ian. 2022): 1 633 de sex masc. şi 1 629 fem. Ateliere de tâmplărie şi de dulgherie. Produse de panificaţie. Producţie de ţuică. Pomicultură (meri, peri, pruni ş.a.). Apicultură şi centru de îmbuteliere a mierii. Fermă de creştere a oilor şi caprelor. Cămine Culturale (în satele Fârtăţeşti, Dejoi şi Dezeşti, ultimul sfinţit în anul 2022 cu numele „Micea Baciu”). Biblioteca publică „Enache de la Olt” (în satul Fârtăţeşti) cu peste 10 000 de volume. Baze spotive (în satele Dejoi şi Dozeşti). Dispensar uman (la Dozeşti). Centru de îngrijire şi de asistenţă medicală pentru persoanele în vârstă. Formaţie de dansuri populare „Căluşul”. În perimetrul comunei Fârtăţeşti există zone amenajate pentru vânătoare de porci mistreţi, căpriori, fazani, iepuri. Satul Dozeşti apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1715, cu grafia Dosesti , pe harta lui Friedrich Schwantz von Springfels, întocmită în perioada 1720-1723, iar apoi în anul 1805 cu grafia Dozesti, într-un act în care se pomeneşte „popa (preotul – n.n.) Radu de la Dozeşti”. La sfârşitul secolului 19 exista comuna Dozeşti, în cadrul judeţului Vâlcea, plasa Cerna de Jos, alcătuită din satele Dozesti (reşedinţa comunei cu acelaşi nume), Căţetul, Cuci, Fârtăţeşti şi Jugrav, avea şapte biserici, o şcoală mixtă (înfiinţată în anul 1857) şi un total de 2 014 locuitori. În aceeaşi perioadă mai existau şi comunele, separate, Dejoi, formată din satele Dejoi (reşedinţa comunei omonime), Bogeni, Mijlocul (sic!) şi Șutani (sic!), avea o biserică şi 630 de locuitori, Giuleşti cu satele Giuleşti (reşedinţa comunei omonime) şi Popeşti, cu două biserici şi 452 de locuitori, şi Nisipi, cu satele Nisipi (reşedinţa comunei omonime), Cioponeşti, Gârnicetul (sic!), Mijlocul (sic!) şi Seciul (sic!), cu trei biserici şi 772 de locuitori. Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa, în cadrul judeţului Vâlcea, a patru comune separate: Dozeşti, alcãtuitã din satele Stãnculeşti (reşedinţa comunei Dozeşti), Cãţetu, Cuci, Dozeşti, Fârtăţeşti, Seciu, Tanislavi şiValea Ursului; Dejoiu (sic!), cu satele Dejoiu (sic!), resedinta comunei omonime, Găgeni şi Șotani; Giuleşti, formatã din satele Giuleşti (reşedinţa comunei omonime), Afânata, Dãncãi, Mãriceşti, Omorâcea (numit Giuleştii de Sus de la 1 ianuarie 1965), Popeşti şi Rusãneşti; Nisipi, cu satele Nisipi (reşedinţa comunei omonime), Becşani şi Buneşti , în timp ce, în acea perioadă satul Gârnicetu (sic!) se afla în componenţa comunei Stăneşti. Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa aceloraşi comune, cu aceeaşi componenţă şi în acelaşi judeţ ca în anul 1931. Configuraţia actuală a comunei Fârtăţeşti datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete, dar consemnată cu grafia Fîrtăţeşti până în anul 1990. În satul Rusăneşti există o biserică din lemn cu dublu hram – „Sfinţii Arhagheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfântul Ioan Botezătorul”, datând din anul 1777, declarată monument istoric, precum şi o biserică nouă, cu hramul „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, zidită în anii 1995-2012, iar în satul Afânata este o biserică din lemn datând dinainte de anul 1827. În satul Fârtăţeşti, pe Dealul Schitu, se află mănăstirea de călugăriţe Fârtăţeşti, cu biserica „Sfântul Nicolae”, construită în anii 2012-2013 (sfinţită la 8 septembrie 2013) pe locul unei bisericuţe din lemn care data din anul 1830, pictată în tempera, în stil neobizantin de către Alexandru Bunghiu din Slatina. Tot la Fârtăţeşti există şi biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, zidită în anii 1970-1974, pe locul unei vechi bisericuţe, restaurată şi înfrumuseţată în anii 2010-2011 (inclusiv picturile murale interioare) şi sfinţită la 19 iunie 2011. În satul Becşani este biserica „Sfântul Nicolae” (1816, refăcută în anii 1842–1850); în satul Dejoi există biserca „Sfinţii Voievozi” (1715, refăcută în 1836–1840); în satul Nisipi este biserica „Sfinţii Voievozi” (1713, refăcută în 1858–1861); în satul Tanislavi este biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (1864); în satul Stănculeşti este biserica „Sfântul Nicolae” (1866-1868); în satul Giuleşti este biserica „Sfântul Nicolae” (secolul 18, refăcută în anii 1832-1873), cu o cruce din piatră în faţa bisericii, datând din anii 1756-1757, iar în satul Popeşti este biserica „Sfinţii Arhagheli Mihail şi Gavriil” (1832-1836, repicată în 1934 de către I. D. Cetăţianu), declarată monument istoric. În satul Seciu se află biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1900-1905), consolidată, restaurată şi înfrumuseţată în anii 2011-2012, iar în satul Dozeşti există o biserică având patru hramuri – „Sfântul Nicolae”, „Izvorul Tămăduirii”, „Sfântul Ilie” şi „Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul”, construită în anii 1930-1936 pe locul uneia din 1830, şi o altă biserică, cu două hramuri – „Sfântul Nicolae” şi „Sfântul Ioan Botezătorul”, zidită în anii 1993-2003.
FÂRŢĂNEŞTI, comună în partea central-estică a judeţului Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Covurlui cu Podişul Covurlui, la 24-100 m altitudine, în lunca şi pe terasele de pe stânga râului Chineja, la 43 km Nord de municpiul Galaţi, reşedinţa judeţului Galaţi; 4 911 loc. (1 ian. 2022): 2 531 de sex masc. şi 2 380 fem. Haltă de cale ferată (în satul Fârţăneşti) pe linia Gaţati – Bârlad (107 km), inaugurată la 13 septembrie 1872. Din cauza ploilor torenţiale din 14-15 septebrie 2024 (200 l/m2), tronsonul de cale ferată din zona staţiei Folteşti şi a podului de peste râul Chineja a fost grav deteriorat în urma prăbuşirii terasamentului liniei ferate. Linia de cale ferată a fost parţial reparată în perioada agust-octombrie 2025 şi redeschisă la 15 octombrie 2025, după care lucrările de raparaţie au fost întrerupte din cauza ploilor şi a vremii nefavorabile până la 16 martie 2026, urmând a fi reluate după această dată. Viticultură. Trei mori pentru măcinat porumbul şi o moară pentru măcinat grâul. Cămine Culturale, în satele Fârţăneşti si Viile. Bibliotecă publică (în satul Fârţăneşti), inaugurată la 12 februarie 2024, cu peste 10 000 de volume. Bază sportivă şi Tabără anuală de pictură pentru copii „ Picături de culoare pe şevaletul copiilor” (din anul 2004) organizată în perioada vacanţei de vară la Fârţăneşti. Teren de football (în satul Viile). În perimetrul comunei Fârţăneşti există o pădure cu stejari multiseculari, extinsă pe o suprafaţă de 90 ha, la parterul căreia vegetează bujorul românesc (Paeonia peregrina var. romanica) – plantă ocrotită de Lege şi declarată monument al naturii, a cărei floare a fost declarată (la 27 octombrie 2022) „Floarea naţională a României” prin Legea nr. 285/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1041/27 octombrie 2022. Satul Fârţăneşti apare mentionat documentar, prima oară, la 20 august 1674. La sfârşitul secolului 19 exista comuna Fîrţăneşti (sic!), în cadrul judeţului Covurlui, plasa Prutul, alătuită din satul cu acelaşi nume, avea 1 726 de locuitori, adăpostiţi în 397 de case, o biserică şi o şcoală mixtă. Legea nr. 95 pentru unificarea administrativă a ţării din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie 1926, consemna existenţa comunei Fîrţăneşti (sic!) în cadrul judeţului Covurlui, plasa Bujoru, formată din satul omonim, cu 2 010 locuitori, iar Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, reconfirma existenţa aceleiaşi comune ca în anul 1931, cu un total de 2 401 locuitori. Aceeaşi configuraţie şi aceeaşi grafie (Fîrţăneşti/sic!) a comunei o reconfirma şi Indicatorul localitãţilor din România, publicat în anul 1941, în care existau 2 919 locuitori, adãpostiţi în 643 de case. În urma aplicãrii Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete, comuna Fârţăneşti (scrisă Fîrţăneşti până în anul 1990) a primit în componenţa ei satulViile (la 17 februarie 1968), preluat de la comuna Târgu Bujor (comună declarată oraş la 17 februarie 1968). În satul Fârţăneşti se află bisericile „Sfinţii Voievozi”, datând dinainte de anul 1809, şi „Adormirea Maicii Domnului”, zidită în anii 1892-1896, pe cheltuiala soţilor Gheorghe şi Ecaterina Cincu, cu picturi murale interioare, iniţiale, realizate de Iacovache Constantinescu (n. 1827 – m. 25 ianuarie 1916) din Tecuci şi refăcute ulterior (1963) de Gheorghe Vânătoru (pe numele adevărat Gheorghe N. Gheorghe, n. 19 aprilie 1908, Olteniţa – m. 20 iulie 1983, Bucureşti). Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, dominată de o cupolă mare, octogonală, oarbă (fără ferestre), plasată pe naos, şi de două cupole gemene, situate pe pronaos, mai mici, luminate, fiecare, de câte patru ferestre, a fost reparată şi înfrumuseţată în anii 1923, 1940, 1963 şi consolidată după anul 2000, şi declarată monument istoric, iar în satul Viile există biserica „Sfântul Gheorghe” (1882-1885).
FELDIOARA, comună în extremitatea de Est a judeţului Braşov, alcătuită din 3 sate, situată în zona de Nord a Depresiunii Braşov, în regiunea istorică Țara Bârsei, la poalele de Est-Sud Est ale Munţilor Perşani, la 389-510 m altitudine, pe stânga râului Olt, la confluenţa acestuia cu pâraiele Bârsa, Hămăradia, Vulcăniţa şi Crizbav, la 20 km Nord de municipiul Braşov, reşedinţa judeţului Braşov; 6 311 loc. (1 ian. 2022): 3 228 de sex masc. şi 3 083 fem. Staţii de cale ferată (în satele Feldioara şi Rotbav) pe linia Braşov – Feldioara – Rotbav – Rupea – Sighişoara – Copşa Mică – Blaj – Teiuş – Târgu Mureş, inaugurată în trei etape, respectiv 6 mai 1872 (tronsonul Teiuş – Mediaş), 8 iulie 1872 (tronsonul Mediaş – Sighişoara) şi 1 iunie 1873 (tronsonul Sighişoara – Braşov). Staţie hidrologică pe râul Olt (la Feldioara). Exploatări de nisip cuarţos. Uzină de producere a combustibilului nuclear pentru centralele nuclearo-electrice de tip CANDU. Producţie de bolţari şi pavele, de subansamble electronice, de mobilă şi cherestea, de încălţăminte, de cărămidă şi ţiglă, de mezeluri ş.a. Morărit şi panificaţie. Fermă de creştere a porcilor. Iazuri piscicole. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Parc fotovoltaic cu o putere instalată de 4 MW, cu 16 368 de panouri fotovoltaice extinse pe o suprafaţă de 80 404 m2. Depozit modern de stocare a combustibililor, cu o capacitate de 8 700 m3. Centru de informare turistică (inaugurat în august 2014). Noua clădire a Primăriei, inaugurată la 25 noiembrie 2023. Cămin Cultural (în satul Feldioara). La Feldioara a funcţionat o şcoală agricolă în perioada 1872–1967, şi tot aici se desfăşoară, anual, din septembrie 2011, Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”. În perimetrul comunei Feldioara au fost descoperite urmele unor aşezări neolitice cu un nivel de locuire, aparţinând culturii materiale Boian (mileniul 4 î.Hr.), unul caracteristic culturii materiale Cucuteni (mileniile 4–3 î.Hr.) şi altul culturii materiale Ariuşd (mileniile 4–3 î.Hr.), precum şi vestigiile unui castru roman de piatră, datând din secolul 2 d.Hr. Tot la Feldioara au fost scoase la iveală 109 morminte de înhumaţie datând din secolul 12. Pe stânga râului Olt, în punctul numit Cetăţuia, au fost descoperite urmele unei aşezări romane (castrum sau castellum), din care s-au recuperat fragmente de vase ceramice şi cărămizi, precum şi un lingou de aur cu inscripţii latine, cu o greutate de 393 de grame, datând din secolul 4 d.Hr. În arealul satului Rotbav, în punctul numit „La Pârâuţ”, au fost identificate (în anii 2007-2010 şi 13 august-13 septembrie 2014) vestigii din Epoca bronzului (mileniile 3-2 î.Hr.), precum şi din perioada romană. După 7 mai 1211, în Ţara Bârsei au fost colonizaţi cavalerii teutoni, care şi-au stabilit reşedinţa la Feldioara (1211–1225) cu scopul de a apăra graniţa de Sud Est a Transilvaniei. Pe un pinten de deal, care domină valea râului Olt, cavalerii teutoni au construit o cetate de plan ovoidal, din piatră şi cărămidă, întărită cu patru turnuri pătrate, transformată ulterior în cetate ţărănească şi refăcută ultima oară în anul 1457, după ce fusese distrusă de turci în 1430. După mai mult timp, cetatea (76 m lungime şi 28 m lăţime) a căzut treptat în ruină şi a fost refăcută din temelii, abia în anii 2013-2017, fiind declarată monument istoric. În interiorul cetăţii există ruinele unei capele şi o fântână a cărei adâncime nu se cunoaşte cu exactitate deoarece nu a fost cercetată integral din motive de siguranţă, săpăturile oprindu-se la 4,50 m adâncime. Cetatea Feldioarei (Marienburg) a fost martora victoriei oştilor moldoveneşti, conduse de Grozav (vornicul Domnului Moldovei, Petru Rareş), asupra partizanilor lui Ferdinand I de Habsburg (22 iunie 1529). Drept mulţumire, Ioan Zápolya a dăruit lui Petru Rareş cetatea Unguraş. Satul Feldioara apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1240, cu numele Castrum Sancte Mariae, apoi în anii 1370 (Castrum Mariae), 1392 (Oppidum nostrum/regis), 1413 (Civitas nostra/regis), 1427 (Oppidum), 1808 (Cetatea de Pământ) şi din anul 1854 – Feldioara; satul Rotbav apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1371 şi apoi în anul 1413, iar satul Colonia Reconstrucţia apare consemnat oficial în statisticile anului 1956. În a doua jumătate a secolului 18, Feldioara apare consemnată pe harta austriacă Josephină a Transilvaniei (Josephinische Landaufnahme), Sectio 259, cu numele Marienburg vel Főldvár pe Alt Fluss (râul Olt) şi pe aceiaşi hartă apare consemnat şi satul Rotbav cu grafia Veresmart Rothbach pe Alt Fluss (Olt). Tabloul de Regruparea comunelor rurale, întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea Administraţiunii Locale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, consemna existenţa, în cadrul judeţului Braşov, a comunei Feldioara, alcătuită din satul omonim, cu un total de 2 505 locuitori şi, separat, a comunei Rotbav, formată din satul omonim, cu 967 de locuitori, iar Indicatorul localităţilor din România, publicat în anul 1941, reconfirma existenţa aceloraşi comune, separate, ca în anul 1931, respectiv, comuna Feldioara cu 2 601 locuitori, adăpostiţi în 571 de case, şi comuna Rotbav, cu 957 de locuitori şi 269 de case. Configuraţia actuală a comunei Feldioara datează din anul 1968, o dată cu aplicarea Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 17 februarie 1968, a Decretului Consiliului de Stat al României nr. 15 din 23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, a prevederilor Legii nr. 2 din 1989, precum şi a Decretului-Lege nr. 38 din anul 1990, a Legii nr. 290/29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 12 decembrie 2018 şi a altor Decrete. În satul Feldioara se află o biserică evanghelică, iniţial romanică, transformată apoi în stil gotic, cu incintă fortificată din secolele 16–17, şi o biserică ortodoxă cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (1788), iar în satul Rotbav se află o cetate ţărănească cu biserică evanghelică de incintă (secolele 13–16). În arealul satului Rotbav se află lacul cu acelaşi nume, bogat în variate specii de peşti, în jurul căruia numeroase specii de păsări migratoare, sedentare sau de pasaj găsesc condiţii propice de hrană şi de cuibărit. Această zonă, extinsă pe o suprafaţă de 42 de ha, a fost declarată rezervaţie avifaunistică (în anul 2004) în care se întâlnesc o mare varietate de păsări, printre care corcodelul mare (Podiceps cristatus), corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis), piţigoiul de stuf (Pomerus biarmicus), pescăruşul râzâtor (Larus ridibundus), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris) ş.a. În vara anului 2024, din cauza temperaturilor ridicate (35-40°C) şi a secetei prelungite, lacul Rotbav a secat foarte mult, punând în primejdie viaţa acvatică şi de suprafaţă a acestuia.
FELDRU, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Bistriţei cu Muscelele Năsăudului, la 400 m altitudine, pe valea râului Someşu Mare; 7 622 loc. (1 ian. 2011): 3 891 de sex masc. şi 3 731 fem. Haltă de cale ferată. Prelucrarea maselor plastice, a lemnului şi a laptelui. Producţie de articole de sport. Muzeu etnografic şi de artă populară. Izvoare cu ape minerale sulfuroase şi sărate. Creşterea bovinelor. Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Feldru, menţionat documentar, prima oară, 1245 şi apoi în 1440, se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1783) şi biserica având dublu hram -„Sfânta Treime” şi „Sfinţii Trei Ierarhi” (1995-2010, sfinţită la 25 iul. 2010), iar în satul Nepos, atestat documentar în anul 1717, a existat un pod cu acoperiş, construit din lemn de stejar în anul 1780, peste râul Someşu Mare, refacut în anul 1949 şi dezafectat în anul 1987.
FELEACU, com. în jud. Cluj, alcătuită din 5 sate, situată în zona Dealurilor Feleacului, la 700 m altitudine, in zona de izvor a Văii Racilor; 3 682 loc. (1 ian. 2011): 1 771 de sex masc. şi 1 911 fem. Expl. de nisipuri cuarţoase. Producţie de calculatoare şi echipamente periferice, de articole ceramice pentru uz gospodăresc şi ornamental. Pomicultură (meri, peri, pruni). Confecţionarea uneltelor din lemn şi a unor instrumente muzicale populare. În satul Feleacu, menţionat documentar, prima oară, în 1366 (apoi la 28 februarie 1367, 1377, 13 ianuarie 1415, 24 iulie 1509 etc.) se află biserica „Sfânta Parascheva” a fostei mănăstiri Feleacu, declarată monument istoric, construită în perioada 1486–1488 (terminată în 1516), pe locul uneia mai vechi (probabil din lemn), cu sprijinul domnului Ştefan cel Mare, ca reşed. a episcopilor de Feleac, fiind un monument de arhitectură gotică, de tip biserică-sală, cu picturi murale interioare executate de zugravul Nistor din Feleacu, în perioada 1760–1765. Biserica a fost restaurată în 1925 când a fost ridicat şi turnul. La 9 mai 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfiinţarea mănăstirii „Sfânta Treime” din Feleacu. Astfel, lângă vechea biserică s-a construit, în 1993-1995, paraclisul cu hramul „Sfântul Ştefan cel Mare”, iar în anii 19942004 s-au construit chiliile şi biserica mare a mănăstirii cu hramul „Sfânta Treime”. În satul Gheorghieni, atestat documentar, prima oară, în 1333, există o biserică romano-catolică din sec. 15. Rezervaţiile botanice Valea Căprioarelor şi Valea Morilor (1 ha).
FELICENI, com. în jud. Harghita, alcătuită din 11 sate, situată în Depresiunea Odorhei, la 500 m altitudine, pe râul Târnava Mare; 3 336 loc. (1 ian. 2011): 1 650 de sex masc. şi 1 686 fem. Haltă de c.f. (în satul Feliceni). Prelucr. lemnului. Producţie de echipamente frigorifice şi de ventilaţie, de mături şi perii. Pomicultură. În satul Feliceni, menţionat documentar, prima oară, în 1333, se află o cetate ţărănească (construită din piatră în sec. 15 şi refăcută după incendiul din 1670) şi o biserică din sec. 12–13, cu tavan casetat (pictat în 1670) şi cu frumoase porţi secuieşti lucrate în sec. 19 de meşterul popular Nagy Lajos. În satul Forţeni, atestat documentar în 1333, există o biserică (sec. 14) cu tavan casetat (pictat în 1679) şi un conac (1672); în satul Tăureni (menţionat documentar în 1334) se află o biserică din 1680 (renovată în 1814 şi 1851), iar în satul Văleni (atestat documentar în 1333) există o biserică datând din 1804. Agroturism.
FELNAC, com. în jud. Arad, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Vingăi, la 115 m altitudine, pe stânga văii râului Mureş; 2 913 loc. (1 ian. 2022): 1 460 de sex masc. şi 1 453 fem. Haltă de c.f. Expl. de balast, de argilă şi caolin. Producţie de încălţăminte. Creşterea bovinelor şi porcinelor. Pe terit. com. Felnac a fost descoperit un mormânt din sec. 6– 7 aparţinând primei perioade a artei avare (stil geometric) în care s-au găsit 29 de tipare din bronz pentru presat aplici de centură, cu motive vegetale, stilizate geometric (rozete, împletituri). În arealul com. Felnac au fost descoperite vestigii din Epoca bronzului (topor din bronz cu disc, cuţit din bronz, fragmente de brăţări din bronz), o necropolă de incineraţie din Epoca bronzului târziu în care s-au găsit opt brăţări, un pandantiv, un pumnal, două căni ornamentate cu caneluri, o amforă ş.a. Din perioada romană au fost scoase la iveală fragmente de terra sigilata, ceramică fină romană, o monedă din bronz ş.a., iar din perioada daco-romană au fost identificate vestigiile unei aşezări din sec. 4 în care s-a găsit ceramică dacică lucrată la roată sau cu mâna. În satul Felnac, atestat documentar, prima oară, în 1308 cu numele Fellak şi apoi în 1330, a existat o cetate construită în sec. 14, reconstruită în anul 1500 şi demantelată în 1699. Până la 7 apr. 2004, com. Felnac a avut în componenţă satele Bodrogu Nou şi Zădăreni care la acea dată s-au desprins din com. Felnac şi au format com. Zădăreni.
FEREDEENI → comuna Deleni, judeţul Iaşi.
FEREDENI → comuna Deleni, judeţul Iaşi.
FEREŞTI, com. în jud. Vaslui, formată dintr-un sat, situată în Pod. Central Moldovenesc, la 200 m altitudine, pe pârâul Valea Fereştilor, la 19 km N de municipiul Vaslui; 2 188 loc. (1 ian. 2011): 1 129 de sex masc. şi 1 059 fem. În satul Fereşti, atestat documentar in 1496, se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1990-1992, cu picturi originare). Com. Fereşti a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satului Fereşti din com. Văleni, jud. Vaslui.
FÎNTÎNELE → comuna Fântânele, judeţul Prahova.
FIBIŞ, com. în jud. Timiş, formată dintr-un sat, situată în zona de contact a Câmpiei Vingăi cu Pod. Lipovei, la 160 m altitudine, la 30 km Nor Est de municipiul Timişoara; 1 795 loc. (1 ian. 2022): 893 de sex masc. şi 902 fem. Haltă de cale ferată. Fermă de creştere a ovinelor. În satul Fibiş, menţionat documentar, prima oară, în anul 1234, se află biserica „Sfântul Gheorghe” (1812) şi o biserică romano-catolică (1908). Com. Fibiş a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satului Fibiş din com. Maşloc, jud. Timiş.
FILDU DE JOS, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 4 sate, situată în Depr. Almaş-Agrij, la 350 m altitudine, pe cursul superior al râului Almaş (numit local Fildu); 1 348 loc. (1 ian. 2011): 657 de sex masc. şi 691 fem. Ciupercărie. Centru de prelucr. artistică a lemnului (sculpturi în lemn). În satul Fildu de Jos, menţionat documentar, prima oară, în 1249, a existat o biserică din lemn, construită în jurul anului 1630, care a funcţionat ca biserică de parohie până în anul 1930, când pe locul ei a fost ridicată o biserică de zid. În satul Fildu de Sus, atestat documentar în 1415, se află o biserică din lemn cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” (1727, lărgită în sec. 19), cu decor de crestături, picturi interioare (sec. 19) şi cu turla de 40 m înălţime. Este una dintre cele mai desăvârşite realizări ale arhitecturii populare din lemn din România, declarată monument istoric. În satul Tetişu există o biserică din sec. 14, refăcută în 1937.
FILIPENI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 8 sate, situată în Colinele Tutovei, la 240 m altitudine, pe râul Prunteşti; 2 265 loc. (1 ian. 2011): 1 161 de sex masc. şi 1 104 fem. Morărit. Creşterea bovinelor şi ovinelor. În satul Filipeni, menţionat documentar, prima oară, în 1584, se află o biserică din lemn (sec. 17), în satul Mărăşti există o biserică din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1801, cu pridvor adăugat în 1921), iar în satul Frunteşti se află biserica de zid cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1929, restaurată în anii 2007–2008).
FILIPEŞTI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 8 sate, situată în zona de contact a Dealului Bahna (Subcarpaţii Neamţului) cu terasele de pe dreapta râului Siret, la 190 m altitudine, pe râul Turbata; 4 782 loc. (1 ian. 2011): 2 352 de sex masc. şi 2 430 fem. Staţie de cale ferată (în satul Galbeni), inaugurată la 13 septembrie 1872. Nod rutier. Hidrocentrală (29,15 MW), în satul Galbeni, dată în folosinţă în 1983. Producţie de ţesături, de vopsele, lacuri şi cerneluri tipografice, de amidon, glucoză şi dextrină. Abator. Produse de panificaţie. Fermă de creştere a bovinelor. Culturi de cartofi şi legume. Biserica „Sfinţii Voievozi” (secolul 18). Conacul „Zarifopol” (secolul 19), în satul Cârligi. În perimetrul comunei Filipeşti se află o parte din Aria de protecţie specială avifaunistică din Lunca Siretului Mijlociu (→ râul Siret, capitolul Hidrografie/Râuri, litera S). În satul Galbeni s-a născut actorul, regizorul, directorul de teatru şi scriitorul Radu Beligan (n. 14 decembrie 1918, satul Galbeni – m. 20 iulie 2016, Bucureşti).
FILIPEŞTII DE PĂDURE, com. în jud. Prahova, alcătuită din 4 sate, situată în Subcarpaţii Prahovei, la 290 m altitudine, pe râul Proviţa; 9 736 loc. (1 ian. 2022): 4 775 de sex masc. şi 4 961 fem. Nod rutier. Expl. de balast, de lignit şi de petrol. Termocentrală. Constr. şi reparaţii de utilaj minier (agregate hidraulice de înaltă presiune). Producţie de aparate de control şi distribuţie a electricităţii, de instrumente şi dispozitive pentru măsurarea, verificarea şi controlul navigaţiei, de încălţăminte şi de produse farmaceutice de bază. Prelucrarea primară a fructelor. Pomicultură (meri, peri, pruni). Menţionat documentar, ca sat, în sec. 16, cu denumirea Filipeştii Vechi. Pe terit comunei au fost descoperite urmele unui castru roman din sec. 2. În satul Filipeştii de Pădure se află biserica „ Sfinţii Trei Ierarhi”, ctitorie din 1688 a Doamnei Bălaşa Cantacuzino, cu picturi murale interioare din 1692, executate de Pârvu Mutu. Remarcabil tablou votiv reprezentând familia marelui agă Matei Cantacuzino şi a soţiei sate Bălaşa. Iconastas (1688) cu decor sculptat. Tot aici, există conacul lui Matei şi Toma Cantacuzino (1680–1690).
FILIPEŞTII DE TÂRG, com. în jud. Prahova, alcătuită din 5 sate, situată în Subcarpaţii Prahovei, la 260 m altitudine, pe râul Prahova; 7 450 loc. (1 ian. 2022): 3 771 de sex masc. şi 3 679 fem. Nod rutier. Producţie de acumulatori şi baterii, de robineţi, de furnire şi panouri din lemn, de jucării şi de băuturi răcoritoare. Pomicultură (meri, peri, pruni). În satul Filipeştii de Târg, menţionat documentar ca sat, prima oară, în 1510, apoi la 7 august 1574, într-un document semnat de Domnul Alexandru II Mircea, iar ca târg în anul 1700, se află ruinele palatului postelnicului Constantin Cantacuzino, construit în perioada 1633-1653, conacul lui Pană Filipescu (secolul 18), cu zid de incintă, clădirea poştei (secolul 18) şi o moară de apă de la sfârşitul secolului 18. În a doua jumãtate a secolului 18, Filipeşti figura ca sat cu o biserică, cu grafia Philipeschti, în Districtul Prachowa (pagina 134), în lucrarea „Memoires Historiques et Geographiques sur la Valachie” a generalului Friedrich Wilhelm von Bauer, apărută în anul 1778, la Frankfurt şi Leipzig. Tot în satul Filipeştii de Târg există biserica „Adormirea Maicii Domnului” construită în 1890–1900, avariată de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter şi refăcută în anii 1941–1945. În 1999 un incendiu a distrus turla, refăcută ulterior. În sat se mai văd ruinele unei biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” zidită în anii 1614–1642 prin contribuţia fraţilor boieri Constantin şi Dumitraşcu Cantacuzino, biserică distrusă de cutremurul din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter, iar replicile acestuia au durat 2 minute şi 30 de secunde (cel mai mare cutremur din toate timpurile), refăcută în 1803 şi căzută în ruină după 1890. În satul Mărginenii de Jos, atestat documentar la 7 august 1574, există biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1855).
FINIŞ, com. în jud. Bihor, alcătuită din 5 sate, situată în Depresiunea Beiuş, la 200 m altitudine, la confluenţa râului Finiş cu Crişu Negru; 3 683 loc. (1 ian. 2011): 1 809 de sex masc. şi 1 874 fem. Haltă de cale ferată. Prelucrarea lemnului (în satul Ioaniş). Producţie de alcool. Morărit; produse de panificaţie. Păstrăvărie. Satul Finiş este menţionat documentar, prima oară, în 1291. Ruinele unei cetăţi medievale. Fond cinegetic.
FINTA, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Cricovului, la 155 m altitudine, pe râul Ialomiţa; 4 419 loc. (1 ian. 2011): 1 226 de sex masc. şi 2 193 fem. Reşedinţa comunei este satul Finta Mare. Exploatări de gaze naturale. Moară (sfârşitul secolului 19). Fermă de creştere a bovinelor. Culturi de cereal şi plante tehnice. Centru de ceramică populară. La 17 mai 1653, oastea Ţării Româneşti, condusă de Matei Basarab, a înfrânt aici armata moldoveană, comandată de domnul Vasile Lupu şi sprijinită de cazacii conduşi de ginerele său, Timuş Hmelniţki. Era pentru a doua oară când Vasile Lupu, domn al Moldovei, a fost învins (după bătălia din 23 noiembrie/3 decembrie 1639 desfăşurată între satele Nenişori şi Ojogeni) de Matei Basarab în tentativa primului de a ocupa tronul Ţării Româneşti. În satul Finta Veche, atestat documentar în 1453, se află biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1721–1727, reparată în 1851, 1880, 1914, 1930–1932), conacul „Hulea” (sfârşitul secolului 19) şi clădirea Primăriei (1910), iar în satul Gheboaia există biserica având dublu hram – „Sfântul Dumitru” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (1856) şi casele lui Ion Dănilă (1900) şi Ion Marin (1910). Pădure (circa 1 000 ha) cu rezervaţie de zimbri (42 de exemplare).
FITIONEŞTI, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 5 sate, situată la poalele de Est ale Dealului Momâia (Subcarpaţii Vrancei), la 280 m altitudine, pe râul Şuşiţa; 2 810 loc. (1 ian. 2011): 1 452 de sex masc. şi 1 358 fem. Viticultură. In arealul comunei Fitionesti se află mănăstirea Muşunoaiele, de călugări ( → Mănăstirea Muşunoaiele, Capitolul Lăcaşuri spirituale/Mănăstiri, litera M).
FIZEŞU GHERLII, com. în jud. Cluj, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Fizeşului, la 260 m altitudine, pe râul Fizeş; 2 608 loc. (1 ian. 2011): 1 283 de sex masc. şi 1 325 fem. Producţie de explozivi şi de băuturi răcoritoare. Pomicultură. Muzeu sătesc (Fizeşu Gherlii). Satul Lunca Bonţului s-a autodesfiinţat prin depopulare în anii ’80–’90 ai sec. 20. Pe terit. com. a fost descoperit un depozit de bronzuri (sec. 9 î.Hr.) ce cuprinde fragmente de căldăruşe, cupe hemisferice, brăţări, fibule, vârfuri de suliţă etc. În satul Fizeşu Gherlii, menţionat documentar, prima oară, în 1230, există o biserică reformată, calvină, datând din anul 1675, cu tavan casetat şi pictat în 1752. În satul Nicula, atestat documentar în 1326, se află mănăstirea cu acelaşi nume (de călugări), întemeiată la mijlocul sec. 16, cu o biserică din lemn construită în 1552 (data este incertă) şi mistuită de un incendiu în sec. 17. După anul 1650, pustnicul Nicolae a construit o altă biserică din lemn, cu hramul „Sfânta Treime”, în care a fost aşezată Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod, icoană care s-a dovedit că este făcătoare de minuni. Chipul Maicii Domnului din această icoană a lăcrimat în perioada 15 febr.–12 mart. 1694. Interesul mereu crescând al pelerinilor şi credincioşilor faţă de această icoană a făcut ca biserica din lemn să devină neîncăpătoare, fapt pentru care s-a hotărât construirea unei noi biserici, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a cărei zidire s-a realizat în anii 1875–1879 după planul arhitectului Zottieh Laurenţiu. Biserica este de mari dimensiuni (30,70 m lungime şi 11,35 m lăţime), în stil neoromanic, are formă de navă şi este străjuită la intrare de două turnuri gemene (unul în stânga şi altul în dreapta) de formă pătrată, prevăzute cu câte 4 ferestre fiecare. Picturile murale interioare au fost executate în 1883 de Mihail Şerban, peste care s-au aplicat alte picturi, în tempera, în stil bizantin, în anul 1961, efectuate de Vasile Pascu. Iconostasul a fost sculptat de S. Kersteşiu din Tăşnad, în mijlocul acestuia fiind aşezată Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, transferată aici din biserica de lemn. La 24 apr. 1973, biserica din lemn care data din anul 1701 a fost distrusă în mare parte de un incendiu, fapt ce a determinat aducerea şi instalarea pe locul acesteia, prin strădania arhimandritului Cleopa Nan, a unei biserici din lemn din localitatea Fânaţe, jud. Bistriţa-Năsăud. În incendiul din 24 apr. 1973 s-a topit şi clopotul pe care era gravat anul 1696. În incinta mănăstirii Nicula se mai află paraclisul „Buna Vestire”, pictat de monahii mănăstirii Nicula, chiliile (zidite în anii 1913–1920), trapeza (sala de mese), ornamentată cu 60 de icoane pe sticlă, casa stăreţiei (cu două niveluri şi trei intrări) şi şase chilii destinate pentru găzduirea oaspeţilor. La etajul casei stăreţiei se află o parte din chilii, biblioteca şi muzeul mănăstirii, cu o bogată colecţie de icoane pe sticlă (pictate la Nicula, Făgăraş, Sălişte, Şcheii Braşovului ş.a.) şi pe lemn, de cărţi vechi bisericeşti (între care Cazania lui Varlaam tipărită în 1643, o Biblie din 1795 a lui Ioan Rob, un Antologhion din 1773 ş.a.). În cadrul mănăstirii Nicula funcţionează o veche şi renumită şcoală în care s-au specializat, de-a lungul timpului, numeroşi meşteri iconari în tehnica picturii pe sticlă, icoane remarcabile prin compoziţia simplă, desenul naiv, de o mare expresivitate, şi prin coloritul viu, care s-au răspândit în toată Transilvania; biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1829), în satul Bonţ. În arealul satului Săcălaia se află Lacul Ştiucii (sau Tăul Ştiucii), declarat rezervaţie naturală în anul 1966 şi arie protejată de interes naţional la 12 aprilie 2000 (→ Lacul Ştiucii).
FLOREŞTI, com. în jud. Cluj, alcătuită din 3 sate, situată la poalele nordice ale Dealului Feleac, la 360 m altitudine, pe râul Someşu Mic, la 9 km Sud Vest de municipiul Cluj-Napoca, reşedinţa judeţului Cluj; 38 257 loc. (1 ian. 2019): 18 293 de sex masc. şi 19 964 fem. (cea mai mare comună din România din punct de vedere al numărului de locuitori). Comuna Floreşti va beneficia de o staţie pe o linie de metrou, cu o lungime de 21,03 km şi 19 staţii, pe direcţia Sud Vest – Nord Est, pe aliniamentul localitãţilor Gilãu – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida, a cãrei construcţie a început la 5 iunie 2024, se va finaliza în luna august 2026 şi va deveni funcţionalã complet în anul 2031. Contractul de proiectare şi construcţie a metroului clujean a fost semnat în luna mai 2023. Hidrocentralele Floreşti I (6,9 MW, dată în folosinţă în 1986) şi Floreşti II (1,5 MW, intrată în funcţiune în 1987). Producţie de articole de voiaj şi de marochinărie şi de folii, plăci şi tuburi din material plastic. Fermă avicolă. Abator de păsări. Pomicultură (meri, pruni, peri). Fermă de creştere a nurcilor. În satul Floreşti, menţionat documentar, prima oară, în anul 1272, se află o biserică romano-catolică (secolele 14–15), declarată monument istoric, iar în perimetrul satului Tăuţi, atestat documentar în 1448, există o biserică ortodoxă din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datând din secolul 19, şi mănăstirea Floreşti (de călugăriţe), înfiinţată în anul 1990 din iniţiativa preotului Vasile Fizeşan şi a familiei Beldea, pe cheltuiala enoriaşilor din comuna Floreşti şi prin osârdia Mitropolitului Bartolomeu Anania. Frumoasa biserică a mănăstirii, cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului”, a fost construită în mijlocul unei păduri de foioase, în perioada 20 noiembrie 1994 – 2005, sfinţită la 18 aprilie 2010, împreună cu un paraclis, un corp de chilii, cu parter şi etaj, o bucătărie cu sală de mese (trapeza), o clopotniţă şi alte anexe. Biserica este dominată de o turlă mare, plasată pe naos, luminată de 12 ferestre înalte şi înguste, terminate cu arcade, străjuite lateral, de jur-împrejur, de şase coloane cilindrice, terminate cu arcade ample, iar deasupra pronaosului sunt două turle mai mici, gemene, octogonale, luminate, fiecare, de câte opt ferestre înalte şi înguste. Intrarea în biserică se face prin intermediul unui mic pridvor deschis, sprijinit de patru stâlpi cilindrici, terminaţi la partea superioară cu arcade ample. Pridvorul este precedat de o imensă scară cu numeroase trepte. În partea superioară a pereţilor exteriori, sub cornişă, biserica este înconjurată de două şiruri de ocniţe (una superioară şi alta inferioară). La 13 mai 2013, la această mănăstire a fost înfiinţată Asociaţia filantropică “Sfântul Onufrie”, care se îngrijeşte de aşezământul de copii. Obştea mănăstirii Floreşti este păstorită, din 1 septembrie 1996, de stareţa-stavroforă Teodora Câmpan. În satul Luna de Sus, atestat documentar în 1315, există o biserică reformată, datând din secolul 18, cu amvon din 1728 şi tavan casetat, pictat în 1752. În satul Luna de Sus a existat o biserică din lemn, cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, construitâ în jurul anului 1717, care a fost demontatâ, transportatâ şi reasamblatâ în anul 1933, în oraşul Predeal, iar de aici a fost din nou demontatâ, transportatâ şi reasamblatâ în anul 1948, pe Dealul Podişor din satul Dragoslavele, comuna Dragoslavele, judeţul Argeş şi sfinţitâ la 21 august 1949, în jurul câreia s-a înfiinţat schitul de câlugari Dragoslavele. Pe teritoriul comunei Floreşti se află ruinele unei cetăţi (cetatea Fetei) construită în anul 1241 cu rol de apărare în faţa invaziilor mongole, demantelată în 1437. Până în anul 1925, satul şi comuna Floreşti s-au numit Feneşu Săsesc.
FLOREŞTI, com în jud. Mehedinţi, alcătuită din 9 sate, situată în partea de Est-Nord Est a Piemontului Coşuştea, la contactul cu Piemonul Motrului, la 200 m altitudine; 2 716 loc. (1 ian. 2011): 1 382 de sex masc. şi 1 334 fem. În satul Zegujani se află biserica „Sfântul Nicolae” (1832–1835), iar în satul Peştenuţa există o biserică din lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1777, refăcută în 1888).
FLOREŞTI, com. în jud. Prahova, alcătuită din 5 sate, situată în Subcarpaţii Prahovei, la 300 m altitudine, pe râul Prahova; 6 891 loc. (1 ian. 2022): 3 416 de sex masc. şi 3 475 fem. Staţie de c.f., inaugurată în anul 1879. Expl. de petrol. Termocentrală, dezafectată în 1971. Producţie de anvelope şi camere de aer pentru autovehicule, de articole din cauciuc, de echipamente de ridicat şi manipulat, de articole de voiaj şi marochinărie şi de detergenţi; reparaţii de maşini şi utilaje (în satul Călineşti). În a doua jumãtate a secolului 18, Floreşti figura ca sat cu o biserică, cu grafia Floreschti, în Districtul Prachowa (pagina 134), în lucrarea „Memoires Historiques et Geographiques sur la Valachie” a generalului Friedrich Wilhelm von Bauer, apărută în anul 1778, la Frankfurt şi Leipzig. În satul Floreşti există ruinele palatului „Micul Trianon”, numit iniţial “Palatul Domniţei”, construit în anii 1907–1913, în mijlocul unui parc de 150 ha, de către omul politic şi mare latifundiar Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit “Nababul”, pentru nepoata sa Alice, fiica fiului său, Mihail G. Cantacuzino. Palatul a fost construit din cărămidă, pe trei niveluri (demisol, parter şi etaj), de meşteri francezi, în stil eclectic, după planurile arhitectului Ion D. Berindei. La parter, palatul avea 15 camere, între care un salon de primire de 70 m2, iar la exterior a fost placat cu travertin. Palatul a fost naţionalizat la 11 iunie 1948 şi transformat în unitate de dresaj pentru cai, apoi a fost destinat unui sanatoriu T.B.C. Afectat de puternicul cutremur din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, palatul a rămas în ruină. După evenimentele din 17-22 decembrie 1989, palatul a fost retrocedat urmaşilor Cantacuzino care, în anul 2009, l-au vândut lui Radu Tudorache, palatul continuând să rămână într-o stare de ruină. Declarat monument istoric în anul 2010. La Floreşti se mai află biserica „Sfânta Treime”, construită la sfârşitul secolului 19 (pe locul uneia zidită în anii 1826-1830), sfinţită în 1887 şi pictată în 1887-1888 de Gheorghe Tattarescu, consolidată şi restaurată (inclusiv pictura) în anul 1986. În satul Cătina se află conacul lui Mavros-Cantacuzino, construit în mijlocul unui parc de 6 ha, în anii 1840-1842, de către generalul Nicolae Mavros (consilier al ţarului Rusiei), azi fiind destinat unui centru de reabilitare neuro-psihiatrică. În satul Călineşti există un Sanatoriu T.B.C., ruinele unei mori de apă din secolul 19, aparţinând lui Constantin Aldea, şi biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită în anii 1640–1646 şi pictată de Pârvu Mutu şi ucenicii săi în anul 1692.
FLOREŞTI-STOENEŞTI, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, la 80 m altitudine, pe râul Ilfovăţ; 8 789 loc. (1 ian. 2011): 4 329 de sex masc. şi 4 460 fem. Reşed. com. este satul Stoeneşti. Expl. de petrol şi gaze naturale. Muzeu de artă populară (în satul Stoeneşti) cu obiecte de port popular, scoarţe, ţesături de interior, obiecte de cojocărit, de fierărie, de pescuit etc., amenajat într-un vechi conac al familiei Drugănescu, construit în stilul arhitecturii brâncoveneşti în anul 1701. Lângă conac se află biserica „Buna Vestire”Drugăneşti, ctitorită de Gavriil Drugănescu în 1723 şi restaurată de arhitectul G. M. Cantacuzino în 1939–1942. În satul Stoeneşti mai există biserica având hramul „Cuvioasa Parascheva”, ctitorie din 1838 a căminarului Scarlat Stoenescu. În satul Floreşti există conacul „Djuvara” (sec. 18, azi sanatoriu T.B.C.) şi biserica „Sfântul Nicolae”, începută în 1679 de comisul Stoian Florescu şi terminată în 1715 de către Voichiţa Florescu; biserica „Sfinţii Voievozi” (1800–1801), în satul Palanca. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 com. Floreşti-Stoeneşti a făcut parte din jud. Ilfov.
FLORICA, com. în jud. Buzău, formată dintr-un sat, situată în zona de contact a Câmpiei Bărăganului cu cea a Gherghiţei, pe interfluviul Ialomiţa-Călmăţui, la 80 m altitudine; 1 607 loc. (1 ian. 2011): 793 de sex masc. şi 814 fem. Legumicultură. Com. Florica a fost înfiinţată la 7 iun. 2004 prin desprinderea satului Florica din com. Mihăileşti, jud. Buzău. Satul Florica a fost întemeiat în anul 1879 prin împroprietărirea însurăţeilor.
FOCURI, com. în jud. Iaşi, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Jijiei Inferioare, la 120 m altitudine, pe râul Gârla Morii; 3 729 loc. (1 ian. 2022): 1 958 de sex masc. şi 1 771 fem. Culturi de cereale, de plante tehnice şi de nutreţ etc. Biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” (19701974). Satul Focuri, numit iniţial Odaia Praguri, a luat fiinţă la 12 dec. 1879 prin împroprietărirea însurăţeilor cu pământ. Până la 7 apr. 2004, com. Focuri a avut în componenţă satul Fântânele, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.
FOENI, com. în jud. Timiş, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Timişului, la 87 m altitudine, pe cursul inferior al Timişului, la graniţa cu Serbia; 1 500 loc. (1 ian. 2022): 731 de sex masc. şi 769 fem. Staţie de cale ferată (în satul Cruceni). Culturi de cereale, de plante tehnice şi de nutreţ etc. Pe terit. satului Cruceni a fost descoperit un cimitir de înhumaţie din Epoca bronzului, în care s-au găsit ceşti şi străchini cu decor geometric incizat. În satul Foeni, menţionat documentar, prima oară, în anul 1289, se află un pod de cărămidă din anul 1749, declarat monument istoric, biserica romano-catolică „Sfântul Arhanghel Mihail” (1785) şi biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” zidită în anii 1874–1875 după planul arhitectului Iosif Brandeisz din Ciacova, în stilul barocului vienez. Picturile murale interioare au fost executate în 1925 de Ştefan Lazăr şi completate în anul 2003 cu scene în stil neobizantin realizate de Adriana Motronea din Sibiu. Tot în satul Foeni mai există biserica sârbă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” construită în 1887 pe locul uneia ridicată în anii 1760–1770, conacul familiei Mocioni (1750), azi cămin cultural, declarat monument istoric, şi casa lui Simion Ghiabur (1913). În satul Cruceni există o biserică romanocatolică din 1916.
FOIENI, com. în jud. Satu Mare, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Carei, la 130 m altitudine, pe pârâul Valea Neagră, la graniţa, cu Ungaria; 1 877 loc. (1 ian. 2011): 832 de sex masc. şi 1 045 fem. Moară de cereale. Brutărie; prelucr. cărnii şi a produselor agricole. Apicultură. Culturi de cereal şi plante tehnice. Ferme de creştere a bovinelor şi a cabalinelor. Două cămine culturale. Fanfară. Satul Foieni este menţionat documentar în perioada 1410– 1518. Aşezarea a fost distrusă de invaziile tătare din 1658 şi din 1687, iar după anul 1720 aici s-au stabilit numeroase familii de germani. Biserică romano-catolică cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” (1785), declarată monument de arhitectură. Com. Foieni a fost afectată de inundaţiile de la sf. lunii aprilie şi începutul lunii mai din anul 2005. Rezervaţie forestieră şi rezervaţie naturală de dune de nisip (10 ha). Fond cinegetic.
FOLTEŞTI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Est a Câmpiei Covurlui, la contactul cu Podişul Covurlui, la 45 m altitudine, pe dreapta raului Prut şi pe râul Chineja; 3 262 loc. (1 ian. 2022): 1 653 de sex masc. şi 1 609 fem. Staţie de cale feratã pe linia Galaţi – Şiviţa – Folteşti – Bãleni – Umbrãreşti – Târgu Bujor – Bereşti – Gara Tãlãşman – Bârlad (109 km), construitã în perioada 1892-1911 şi inauguratã la 19 mai 1912. În zona dintre oraşul Bereşti şi satul Gara Tălăşman din comuna Vinderei, jud. Vaslui se află un tunel feroviar, construit în perioada 1906-1911, în lungime de 3 330 m, la o altitudine de 150 m, fiind al doilea tunel din România, ca lungime, după tunelul Teliu (→) şi unul dintre puţinele tunele construite la o altitudine aşa de joasă. În anul 2010, această linie de cale ferată a fost concesionată unei firme private. Nod rutier. Produse alim. Fermă de creştere a bovinelor. Viticultură. Pescuit în regim natural. Pe teritoriul satului Stoicani au fost descoperite urmele unei aşezări din perioada de tranziţie de la Neolitic la Epoca bronzului (sfârşitul mileniului 3–începutul mileniului 2 î.Hr.), în care s-au găsit ceşti cu toartă supraînălţată, castroane şi fragmente ale unei figurine feminine, toate cu motive meandrice şi spiralice. Tot aici au fost identificate vestigiile unei aşezări neolitice, aparţinând culturii materiale Gumelniţa (mileniile 4–3 î.Hr.), precum şi urmele unui val de pământ (numit Valul lui Athanaric), mărginit de un şanţ de 18 m lăţime şi 3 m adâncime, construit de vizigoţi în perioada 340–353, pe o lungime de circa 108 km, de la comuna Ploscuţeni, judeţul Vrancea, până în zona localităţii Stoicani din comuna Folteşti, judeţul Galaţi, situată pe dreapta râului Prut. Acest val da pământ, mărginit de şanţ avea menirea să-i apere pe aceştia de invaziile hunilor, în prezent (2023) Valul lui Athanaric fiind declarat sit arheologic şi monument istoric de interes naţional. Biserica „Sfinţii Voievozi” (1809, refăcută în 1837-1841) şi biserica romano-catolică (1995), în satul Folteşti, şi biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (1912-1925), în satul Stoicani.
FORĂŞTI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 9 sate, situată în Pod. Fălticeni, la 360 m altitudine, pe râul Moldova; 3 973 loc. (1 ian. 2022): 1 990 de sex masc. şi 1 983 fem. Prelucr. cărnii şi a laptelui. Creşterea bovinelor. În satul Forăşti, atestat documentar în 1595, se află biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1764–1766, cu iconostas din 1772 şi picturi executate de către Anastasie zugravul, reparată în 1920 şi 1959), declarată monument istoric în anul 2004, bisericile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (2005-2010) şi „Adormirea Maicii Domnului” (sfinţită în 2010) şi o fanfară (din 1928), iar în satul Oniceni există Curtea domnească Moruzzi şi o biserică zidită în anii 1802–1818.
FOROTIC, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Dognecei cu M-ţii Dognecei, la 190 m altitudine, pe râul Ciornovăţ; 1 488 loc. (1 ian. 2022): 736 de sex masc. şi 752 fem. Haltă de c.f. Expl. de granit (în satul Surducu Mare). Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Surducu Mare au fost descoperite urmele unui castru roman de piatră (130 x 160 m) din sec. 2–3, în care s-au identificat termele cu instalaţii de hipocaust, şi vestigiile unei aşezări civile cu caracter minier. În satul Forotic, menţionat documentar, prima oară, în 1597, se află biserica „Învierea Domnului” (1743), iar în satul Brezon o biserică romano-catolică (1938).
FRATA, com. în jud. Cluj, alcătuită din 8 sate, situată în Câmpia Sărmaşului, la 370 m altitudine, pe Valea Morii; 4 119 loc. (1 ian. 2011): 2 149 de sex masc. şi 1 970 fem. Prelucr. artistică a lemnului. Mobilă. Morărit şi panificaţie. Legumicultură. Culturi de cereale, plante textile şi uleioase, sfeclă de zahăr, cartofi ş.a. În satul Soporu de Câmpie, la poalele Dealului Cuntenit (sau Hodae) a fost descoperită o necropolă (sec. 2–3) aparţinând populaţiei autohtone dacice, în care s-au găsit fructiere cu picior, ceşti cu două toarte, oenochoe etc. În satul Frata, menţionat documentar, prima oară, în 1293, se află biserica din lemn cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” (1827) şi o biserică romano-catolică din sec. 15, preluată de cultul unitarian în 1570 şi apoi de cultul reformat-calvin în anul 1600, iar în satul Berchieşu există biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1747).
FRĂSINET, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 6 sate, situată în Câmpia Bărăganul Mostiştei, la 30 m altitudine, pe râul Mostiştea; 1 733 loc. (1 ian. 2011): 849 de sex masc. şi 884 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi uleioase etc. Pepinieră piscicolă. Între 17 febr. 1968 şi Frăsinet a făcut parte din jud. Ilfov. În satul Frăsinet se află o biserică din anul 1753, iar în satul Tăriceni biserica „Sfântul Nicolae” (1828-1834).
FRĂSINET, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, la 95 m altitudine; 2 148 loc. (1 ian. 2022): 1 056 de sex masc. şi 1 092 fem. Producţie de echipamente de ridicat şi manipulat. Prelucrarea lemnului. Morărit. În satul Frăsinet, menţionat documentar în anul 1401, într-un zapis al domnului Țării Româneşti, Mircea cel Bătrân, prin care acesta ” întărea jupânului Pintea ocine la Frăsinet”, se află cula „Costea” (secolul 18, refăcută în secolul 19, şi biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (18 m lungime şi 6,30 m lăţime), construită în anii 1833-1837, iniţial cu picturi naive şi repictată în frescă, în anul 1940, de Alexandru Moscu, ajutat de pictorii Taflan şi Bărbulescu. Comuna Frăsinet a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satelor Frăsinet şi Clăniţa din comuna Băbăiţa, judeţul Teleorman.
FRĂTĂUŢII NOI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 2 sate, situată în Depreiunea Rădăuţi, în zona de Nord a Podişului Sucevei, la 400 m altitudine, pe râul Suceava, la graniţa cu Ucraina; 5 959 loc. (1 ian. 2022): 2 894 de sex masc. şi 3 065 fem. Pomicultură (meri, peri). Centru de ţesături şi cusături populare şi de pielărie şi cojocărie (în satul Costişa). Creşterea bovinelor şi ovinelor. În satul Frătăuţii Noi, atestat documentar în 1412, se află biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1744 , reparată în 1932), o biserică de zid din 1932 şi o poiană cu lalele pestriţe, declarată rezervaţie naturală.
FRĂTĂUŢII VECHI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 2 sate, situată în Depresiunea Rădăuţi, în partea de Nord a Podişului Sucevei, la 380 m altitudine, pe râul Suceava; 4 782 loc. (1 ian. 2022): 2 362 de sex masc. şi 2 420 fem. Nod rutier. Pomicultură (meri, peri). Centru de confecţionare a scoarţelor, ştergarelor, cojoacelor, bundiţelor şi chimirelor. În satul Frătăuţii Vechi se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datând din anul 1881 şi tot aici a existat o biserică din lemn cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, construită în anul 1794, donată, demontată, transportată şi reasamblată în anul 1884 în satul Călineşti-Enache (numit Călineşti din data de 1 ianuarie 1965), comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava, declarată monument istoric în anul 2015.
FRĂTEŞTI, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Burnas, la 35 m altitudine; 5 694 loc. (1 ian. 2011): 2 808 de sex masc. şi 2 886 fem. Staţie de c.f. (inaugurată la 1 nov. 1869). Culturi de cereale, de plante tehnice şi de nutreţ, de floarea-soarelui etc. Muzeu (în satul Frăteşti) cu colecţii de arheologie (unelte de silex, podoabe şi ceramică din Epoca fierului) şi de etnografie (unelte agricole, piese de port popular etc.). Bisericile cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1864) şi „Sfânta Ecaterina” (1880), în satele Cetatea şi Frăteşti. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 com. Frăteşti a făcut parte din jud. Ilfov.
FRÂNCEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 9 sate, situată în partea de Nord Est a Piemontului Olteţului, la contactul cu Subcarpaţii Vâlcii, la 240 m altitudine, pe râul Bistriţa olteană; 4 989 loc. (1 ian. 2022): 2 432 de sex masc. şi 2 557 fem. Nod rutier. Fermă de creştere a bovinelor. Moară cu făcaie (din 1868), în satul Surpatele. În arealul comunei Frânceşti se află o rezervaţie de goruni seculari (Quercus petraea). Bisericile cu hramurile „Înălţarea Domnului” (construită în secolul 16 şi refăcută în anii 1683–1684 de postelnicul Pană Pârşcoveanu, cu pridvor şi turlă adăugate în anii 1714–1716, zugrăvită în 1801, reparată în 1921, 1931, 1951 şi restaurată în 2007) a fostului schit Mănăileşti, „Trei Ierarhi” (1797, cu fresce originare), „Naşterea Maicii Domnului” (1742) a fostului schit Colnic, şi „Sfântul Nicolae” (1893), în satele Mănăileşti, Genuneni, Moşteni şi Frânceşti; bisericile din lemn cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1776) şi „Sfinţii Voievozi” (1806), în satele Moşteni şi Viişoara. În satul Dezrobiţi se află Mănăstirea Dintr-un lemn (→ Mănăstirea Dintr-un lemn, Capitolul Lăcaşuri spirituale/Mănăstiri, litera D), iar în satul Surpatele există mănăstirea cu acelaşi nume (→ Mănăstirea Surpatele, Capitolul Lăcaşuri spirituale/Mănăstiri, litera S).
FRECĂŢEI, com. în jud. Brăila, alcătuită din 6 sate, situată în Balta Brăilei (Insula Mare a Brăilei), la 4 m altitudine, pe stânga braţului Dunărea Veche; 1 525 loc. (1 ian. 2011): 793 de sex masc. şi 732 fem. Culturi de porumb, de grâu, de plante tehnice şi de nutreţ. Satele Cistia şi Stoeneşti sunt atestate documentar în 1880, iar satul Titcov (fost Muguroaia) apare în registrul cadastral din 1935.
FRECĂŢEI, com. în jud. Tulcea, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Tulcei cu Podisul Niculiţel, in Depreiunea Nalbant, la 60 m altitudine, pe râul Teliţa; 3 693 loc. (1 ian. 2011): 1 795 de sex masc. şi 1 886 fem. Staţie de cale ferată (în satul Cataloi), pe linia Medgidia – Nicolae Bãlcescu – Târguşor – Cogealac – Istria – Mihai Viteazu – Ceamurlia de Jos – Babadag – Zebil – Mihail Kogãlniceanu – Cataloi – Tulcea, construitã, în etape, în perioada 1912-1935. În satul Teliţa se află mănăstirea Çelik-Dere (de maici), situată pe valea pârâului Çelik de la care a preluat numele (în lb. turcă Çelik-Dere înseamnă pârâul de oţel, denumit astfel datorită descoperirii în această zonă a unor arme din diferite epoci). → Mănăstirea Çelik-Dere, Capitolul Mănăstiri, litera C. Lângă mănăstire se află o moară de vânt (o raritate în peisajul natural românesc.).
FRUMOASA, com. în jud. Harghita, alcătuită din 4 sate, situată în zona de Nord Est a Depresiunii Ciuc, la poalele M-ţilor Ciuc, la 780 m altitudine; 3 626 loc. (1 ian. 2011): 1 838 de sex masc. şi 1 788 fem. Producţie de cherestea, de mobilă, de macaroane şi tăiţei. Creşterea ovinelor. Izvoare cu ape minerale. Pârtie de schi. Satul Frumoasa este menţionat documentar în 1324. Biserică romano-catolică (sec. 15) cu zid de incintă (sec. 18) şi casă parohială (sec. 19), în satul Nicoleşti. În satul Făgeţel se află mănăstirea cu acelaşi nume (de călugări), situată pe Valea Ghimeşului, la 25 km de Pasul Ghimeş. În jurul bisericii cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, construită în anii 1901–1905 pe cheltuiala credincioasei Rozalia, a fost întemeiat un schit de călugări, în 1936, care şi-a încetat activitatea în perioada 1940–1945 din cauza Dictatului de la Viena din 30 aug. 1940. Schitul şi-a reluat activitatea în 1945 datorită stareţului Dimitrie Sava, iar după moartea acestuia, în 1951, a încetat să mai existe. După 1985 a funcţionat ca biserică de parohie, dar cu slujbe numai la hramul bisericii. Mănăstirea a fost reînfiinţată în 1995. Clopotniţă ridicată în 1998. În anul 1672, în satul Frumoasa s-au stabilit 60 de familii de armeni. În anii 1763-1781, comunitatea armeană din acest sat a construit o biserică. Tot în acest sat există o biserică ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1879) şi o biserică romano-catolică zidită în 18911892 pe locul uneia care data din 1694.
FRUMOASA, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Boian cu Câmpia Burnas, la 45 m altitudine, pe râul Vedea; 1 721 loc. (1 ian. 2022): 894 de sex masc. şi 827 fem. Culturi de cereale, de plante tehnice şi de nutreţ etc. Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1821) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1806), în satele Frumoasa şi Păuleasca.
FRUMOSU, com. în jud. Suceava, alcătuită din 3 sate, situată la poalele SV ale Obcinei Mari şi cele Sud Est ale Obcinei Feredeu, la confl. râurilor Frumosu şi Deia cu Moldova; 2 931 loc. (1 ian. 2022): 1 524 de sex masc. şi 1 407 fem. Staţie de c.f. Expl. şi prelucr. lemnului. Produse lactate. Creşterea bovinelor. În satul Frumosu, atestat documentar în anul 1454, se află o biserică din anul 1902, iar în satul Deia o biserică din 1904.
FRUMUŞANI, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 6 sate, situată în Câmpia Bărăganului, la 30 m altitudine, pe dreapta râului Dâmboviţa, la 26 km Sud Est de municipiul Bucureşti, capitala României; 4 616 loc. (1 ian. 2011): 2 256 de sex masc. şi 2 360 fem. Produse chimice. Complex avicol. Culturi de cereale, de plante tehnice şi de nutreţ, de floarea-soarelui etc. Între 17 februarie 1968 şi 23 ianuarie 1981, comuna Frumuşani a făcut parte din judeţul Ilfov. Bisericile cu dublu hram – „Sfântul Gheorghe” şi „Sfântul Dumitru” (1817) şi „Sfinţii Voievozi” şi „Sfântul Nicolae” (1841), în satele Orăşti şi Postăvari; în satul Piţigaia a existat biserica „Sfântul Nicolae”, construită în anul 1796 pe cheltuiala logofătului Radu Caramanlău, reparată şi repictată în anul 1899 de către Anastasie Filipescu şi Nicolai Amira şi distrusă de cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, ora 22 şi 22 de minute, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi replici care au durat 90 de secunde. În anii 2009 şi 2014 au fost reactivate şi alte deteriorari ale zidurilor bisericii din cauza intemperiilor, în prezent (2024) fiind în stare de ruină. Comuna Frumusani dispune de un bogat fond cinegetic.
FRUMUŞENI, com. în jud. Arad, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Nord Est a Câmpiei Vingăi, la 140 m altitudine, pe valea râului Mureş, la 17 km Sud Est de municipiul Arad; 2 600 loc. (1 ian. 2022): 1 284 de sex masc. şi 1 316 fem. Producţie de mobilă şi de componente electronice. Vestigii paleolitice (unelte din silex). Satul Frumuşeni apare menţionat documentar, prima oară, în perioada 1080–1090, iar satul Aluniş în 1766. În perioada 1470–1499 este pomenit în documente castelul de la Frumuşeni (Castelum Zewdej). În a doua jumătate a sec. 18 aici au fost colonizaţi germani veniţi de pe valea Rinului, băştinaşii fiind îndepărtaţi, astfel că în anul 1777, satul Frumuşeni era locuit numai de germani. După 1945, aici au fost aduse mai multe familii de români din M-ţii Apuseni care au beneficiat de pământ ca urmare a legii agrare. Biserica romano-catolică (1824) şi biserica ortodoxă cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” (1991–1997), în satul Frumuşeni. Com. Frumuşeni a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satelor Frumuşeni şi Aluniş din com. Fântânele, jud. Arad.
FRUMUŞICA, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 6 sate, situată în zona de contact a Dealului Mare cu Câmpia Jijiei Superioare, la 160 m altitudine; 6 058 loc. (1 ian. 2011): 3 062 de sex masc. şi 2 996 fem. Producţie de mobilă pentru birouri şi de ţuică. Pomicultură. Centru viticol. Fermă de creştere a bovinelor. Centru de olărit. Satele Boscoteni şi Rădeni sunt menţionate documentar în 1437, iar Vlădeni-Deal în 1430. În 1830, localit. Frumuşica figura ca târg. În satul Storeşti se află bisericile „Sfântul Dumitru” (1828) şi „Sfânta Treime” a schitului Balş (sau schitul Frumuşica) construită în 1835 pe locul uneia din sec. 18, cu refaceri din 1990, iar în satul Şendreni există biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (2006-2009, sfinţită la 18 oct. 2009).
FRUMUŞICA → comuna Deleni, judeţul Iaşi.
FRUMUŞIŢA, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 3 sate, situată în partea de Est a Câmpiei Covurlui, la 160 m altitudine, în lunca şi pe terasele de pe dreapta râului Prut, pe râul Chineja; 5 067 loc. (1 ian. 2022): 2 545 de sex masc. şi 2 522 fem. Staţie de c.f. Morărit. Producţie de calculatoare şi echipamente periferice, de uşi şi ferestre din metal; produse de panificaţie. Legumicultură. Pe terit. satului Tămăoani au fost descoperite două căni dacice din ceramică şi un cylix grecesc (vas ceramic de băut vin, cu două toarte) datând din sec. 4 î.Hr. În satul Frumuşiţa, atestat documentar, prima oară, la 22 ian. 1593, se află biserica „Sfânta Parascheva” (ante 1809) şi biserica „Sfântul Gheorghe” (1910-1911), iar în satul Tămăoani, menţionat documentar la 14 sept. 1606, există biserica „Sfântul Gheorghe” (1925-1942). Satul Ijdileni este menţionat documentar la 7 mai 1609.
FRUNTIŞENI, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 2 sate, situată în zona Dealurilor Fălciului, la 140 m altitudine, pe pârâul Jăravăţ, la 15 km SE de municipiul Bârlad; 1 946 loc. (1 ian. 2011): 1 008 de sex masc. şi 938 fem. Morărit. În satul Grăjdeni se află biserica din lemn „Sfântul Gheorghe” (1716, refacută în sec. 19 şi reparată în 1959) şi mănăstirea Grăjdeni (de maici), iniţial un schit cu o biserică din lemn având hramul „Sfântul Nicolae”, ctitorie a domnului Petru Rareş din anul 1533. În anul 1711 schitul a fost jefuit şi incendiat de tătari, biserica de lemn şi chiliile fiind mistuite complet de flăcări. Schitul a fost refăcut ulterior şi înzestrat de nişte dregători ai timpului, dar cutremurul din 14 oct. 1802 i-a provocat mari stricăciuni, după care a fost din nou refăcut. După secularizarea averilor mănăstireşti în anul 1863, călugării au plecat, iar schitul a încetat să mai funcţioneze. În perioada 1870–1872 a fost construită o biserică din cărămidă pe locul celei din lemn, tot cu hramul „Sfântul Nicolae”, prin grija şi pe cheltuiala vicarului Episcopiei Huşilor, Anania, biserică sfinţită la 25 mart. 1872. În 1930 a fost reînfiinţat schitul, iar în 1952 schitul a fost ridicat la rangul de mănăstire şi transformat în mănăstire de maici. Desfiinţată de autorităţile comuniste la 28 oct. 1959, mănăstirea a fost reînfiinţată în 1990, biserica a primit un al doilea hram – „Sfânta Treime”, iar până în 1997 a fost restaurată biserica, s-au construit zidul de incintă, un paraclis, trapeza şi chiliile. Paraclisul şi trapeza au fost pictate în anii 1992–1995 de pictorul Mezdrea Alexandru din Bucureşti. Com. Fruntişeni a fost înfiinţată la 1 mart. 2004 prin desprinderea satelor Fruntişeni şi Grăjdeni din com. Griviţa, jud. Vaslui.
FULGA, com. în jud. Prahova, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Săratei, la 80 m altitudine, la confluenţa râului Bălana cu râul Ghighiu; 2 889 loc. (1 ian. 2022): 1 408 de sex masc. şi 1 481 fem. Staţie de cale ferată (în satul Fulga de Jos) pe linia Ploieşti – Dâmbu – Corlăteşti – Râfov – Trestieni – Zănoaga – Drăgăneşti – Ciorani – Fulga – Armăşeşti – Bărbuleşti – Urziceni – Alexeni -Broşteni – Malu – Căzăneşti – Perieţi – Slobozia, inaugurată la 14 aprilie 1910. Produse lactate. Morărit. Brutărie. Nod rutier. Creşterea bovinelor. Culturi de cereale, de plante tehnice şi de nutreţ etc. Reşedinţa comunei Fulga este satul Fulga de Jos. În satul Fulga de Jos se află biserica „Sfântul Haralambie” (1882), iar în satul Fulga de Sus o biserică din anul 1834.
FUNDATA, com. în jud. Braşov, alcătuită din 3 sate, situată în culoarul Rucăr-Bran, în zona pasului Giuvala, la poalele M-ţilor Leaota, Bucegi şi Piatra Craiului, la 1 200 m altitudine; 683 loc. (1 ian. 2022): 338 de sex masc. şi 345 fem. Creşterea bovinelor. Centru de ţesături şi cusături populare. În satul Şirnea se află Muzeul satului, înfiinţat în 1968 de Nicolae Frunteş şi Muzeul etnografic, inaugurat în anul 2018, cuprinzând piese de port popular, unelte agricole şi casnice, ceramică, interioare de locuinţe, piese de cult (iconostas), ţesături, ii, opinci etc. Biserică având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1835–1837), cu picturi murale interioare originare executate de dascălul Ioan Bartolomeu, în satul Fundata. La 16 iul. 1973, satul Şirnea a fost declarat, experimental, sat turistic naţional şi internaţional. Agroturism.
FUNDENI, com. în jud. Călăraşi, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Bărăganului, la 52 m altitudine, la confluenta râului Pasărea cu Dâmboviţa; 4 843 loc. (1 ian. 2011): 2 375 de sex masc. şi 2 468 fem. Staţie de c.f. Culturi de cereale, de floarea-soarelui, de plante tehnice şi de nutreţ etc. Biserică având hramul „Sfântul Andrei” construită în 1732 de marele logofăt Radu Dudescu, reparată în 1890, declarată monument istoric. Pădure de foioase de interes cinegetic. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 com. Fundeni a făcut parte din jud. Ilfov.
FUNDENI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Siretului Inferior, pe stg. râului Siret; 3 020 loc. (1 ian. 2022): 1 452 de sex masc. şi 1 568 fem. Staţie de c.f. (în satul Hanu Conachi), inaugurată la 13 sept. 1872. Reşed. com. este satul Fundenii Noi. Prefabricate din beton; prelucr. laptelui; produse de panificaţie. Pomicultură (meri, peri, nuci, pruni). Viticultură. Legumicultură. Fermă de creştere a ovinelor (Hanu Conachi). În satul Fundeni, menţionat documentar în anul 1521, se află biserica „Înălţarea Domnului”, ctitorie din 1829 a lui Costache Conachi. Rezervaţie de dune de nisip (Hanu Conachi), ocupând o supr. de 199,3 ha, fixate cu plantaţii de salcâm şi cu o floră arenicolă în care predomină salcia târâtoare (Salix rosmarinifolia). În această rezervaţie trăiesc şopârla de nisip (Eremias arguta deserti) – specie care atinge în România limita vestică a arealului său mondial şi şarpele de nisip (Coluber jugularis caspius) – element termofil aflat aici la limita nordică a arealului.
FUNDU MOLDOVEI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 10 sate, situată în depresiunea omonimă, la poalele de Sud Est ale Obcinei Mestecăniş şi cele de Sud Vest ale Obcinei Mari, la 880 m altitudine, pe cursul superior al râului Moldova şi pe traseul turistic Via Transilvanica; 3 720 loc. (1 ian. 2022): 1 863 de sex masc. şi 1 857 fem. Exploatări de pirite cuprifere. Prelucrarea sticlei; articole de voiaj şi de marochinărie. Centru de construcţie a instrumentelor populare, de prelucrare artistică a lemnului, de ţesături şi cusături populare şi de încondeiat ouăle. Muzeu etnografic. Festivalul anual „Buna Vestire” de cântece şi poezii religioase (din 1991). În satul Botuş se află mănăstirea Orata (de maici), cu biserica din lemn „Adormirea Maicii Domnului” construită în anii 1950–1954 (sfinţită la 26 sept. 1954) prin efortul, pe terenul şi pe cheltuiala ţăranului drept-credincios Traian Pomohaci, în amintirea soţiei sale Reveca, pierdută pe când aceasta avea doar vârsta de 35 de ani, el rămânând să aibă grijă de 9 copii. Biserica a fost pictată la interior, în ulei, în perioada 6 iul. 1977– 8 iul. 1982, de către Vasile Bârgovan. Iniţial a funcţionat ca schit de călugări, apoi desfiinţat de autorităţile comuniste în 1959, reînfiinţat în 1990 tot ca schit de călugări şi transformat în mănăstire de maici în 1994. În 1990, la acest schit a fost călugărit Traian Pomohaci, ctitorul acestei biserici, după care, la scurt timp, a murit în urma unei grele suferinţe. Pe crucea lui Traian Pomohaci stă scris: „a trăit 90 de ani, a avut 9 copii şi a murit în 1990”. În satul Colacu se află biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1800, restaurată în 1972-1974 şi în 1997) şi biserica de zid „Sfântul Dimitrie” (1938 – finalizată şi sfinţită în 1964), iar în satul Fundu Moldovei există bisericile ortodoxe „Sfântul Dumitru” (1860) şi „Sfântul Nicolae” (1902) şi biserica romano-catolică „Sfânta Treime” (1838). Aşezarea Fundu Moldovei a fost întemeiată în 1802 de coloniştii germani care iniţial au numit-o Luisenthal.
FURCULEŞTI, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Boian, la 40 m altitudine, pe interfluviul Vedea-Călmăţui; 2 915 loc. (1 ian. 2022): 1 495 de sex masc. şi 1 420 fem. Nod rutier. Produse alim. Fabrică de pâine (inaugurată la 1 aug. 1998). Creşterea bovinelor. Culturi de cereale, de plante tehnice, floarea-soarelui etc. Centru de ţesături şi cusături populare. În satul Furculeşti se află o biserică din 1819, în satul Moşteni există biserica având dublu hram – „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Nicolae” (1850), iar în satul Voievoda este biserica „Sfinţii Voievozi” (1884).
Litera F actualizată şi completată în perioada 22 ianuarie 2026 – …….
Numârul total al comunelor cu litera F: 76 de unităţi administrative.