Comune (A)

Satele care intră în componenţa fiecărei comune sunt incluse, în ordine alfabetică, în tabelul “Localităţile componente” al fiecărui judeţ, în dreptul comunei de care aparţin.

ABDULAH, vechea denumire a satului Potârnichea, comuna Topraisar, judeţul Constanţa.

ABRAM, comunã în judeţul Bihor, alcãtuitã din 8 sate, situatã în partea de Nord Est a Câmpiei Barcăului, în zona de contact cu Dealurile Crasnei (la Nord Est) şi cu Dealurile Barcăului (la Sud şi Sud Est), pe cursul superior al râului Barcău şi pe cel inferior al râului Dijir; 3 069 loc. (1 ian. 2019): 1 550 de sex masc. şi 1 519 fem. Staţie (în satul Abram) şi haltă (în satul Margine) de c.f. Nod rutier. Expl. de petrol. Prelucr. primarã a lemnului. Culturi de cereale, cartofi, legume etc. În satul Abram, menţionat documentar, prima oarã, în 1291, cu numele Villa Abraam, existã o bisericã din sec. 13, azi bisericã reformatã, si biserica “Sfântul Nicolae” (1892), iar în satul Margine se aflã biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1700, pictatã în 1889), declaratã monument istoric.

ABRĂMUŢ, com. în jud. Bihor, alcãtuitã din 4 sate, situatã în SV Câmpiei Tăşnadului, pe râul Barcău şi pe afl. sãu Făncica; 3 094 loc. (1 ian. 2019): 1 531 de sex masc. şi 1 563 fem. Halte de c.f. (în satele Abrămuţ şi Petreu). Expl. de petrol şi gaze naturale. Culturi de cereale, sfeclã de zahãr, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi, legume etc. Viticulturã. Pomiculturã. Producţie de covoare ţãrãneşti şi de împletituri din nuiele. Pe terit. com. Abrămuţ au fost descoperite (1907) 4 catarame din aur din epoca prefeudalã. În satul Abrămuţ, menţionat documentar, prima oarã, în 1334, cu numele Mogosabraam, se aflã o bisericã reformatã (1643), în stil baroc, şi biserica ortodoxã “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1870-1875), iar în satul Făncica, atestat în 1278, existã o biserică ortodoxă din 1736, restauratã în 1960.

ACĂŢARI, com. în jud. Mureş, alcãtuitã din 9 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Nirajului cu Podişul Târnavelor, pe râul Niraj şi pe canalul Veţca; 4 799 loc. (1 ian. 2019): 2 418 de sex masc. şi 2 381 fem. Haltã de cale feratã (în satul Acăţari) pe linia de cale feratã îngustã Târgu Mureş – Cinta (comuna Crăciuneşti) – Acãţari – Miercurea Nirajului – Câmpu Cetăţii (comuna Eremitu) – Sovata – Praid (82 km), inauguratã la 31 decembrie 1915, utilizatã pânã în anul 1997 pentru traficul de cãlãtori şi de mãrfuri, dupã care a fost scoasã din uz şi folosit în scop turistic doar tronsonul (11 km) dintre Sovata şi Câmpu Cetăţii. Nod rutier. Expl. de gaze naturale. Prelucr. primarã a lemnului. Culturi de cereale, sfeclã de zahãr, hamei etc. Pãdure de foioase cu rezervaţie de cãprioare (în satul Gãieşti). Satul Acăţari este menţionat documentar, prima oarã, în 1497 cu numele de Achusfalwa. În satul Vălenii, atestat documentar în 1332, se aflã o bisericã din sec. 12 şi o bisericã din lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae” (1696).

ACÂŞ, com. în jud. Satu Mare, alcãtuitã din 4 sate, situatã în NE Câmpiei Tăşnadului, în zona de contact cu Dealurile Crasnei, pe râul Crasna; 3 015 loc. (1 ian. 2019): 1 514 de sex masc. şi 1 501 fem. Staţie de c.f. (în satul Acâş). Nod rutier. Conf. şi tricotaje; produse alim. Culturi de cereale, plante tehnice (in, cânepã) şi de nutreţ, sfeclã de zahãr, cartofi ş.a. Viticulturã. Izv. cu ape minerale termale. În satul Acâş, menţionat documentar, prima oarã, la 1 mai 1342, se aflã biserica fostei mănãstiri benedictine, în stil romanic, datând din sec. 12 (restauratã în 1642 şi reconstruitã în 1732), declaratã monument istoric, în satul Unimăt, atestat documentar în 1383, existã biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1779), iar în satul Mihãileni, este o bisericã reformatã (1862–1870).

ACBAŞI, sat desfiinţat şi unificat cu satul Albeşti, com. Albeşti, jud. Constanţa.

AC-CADÂN, vechea denumire a satului Alba, com. Izvoarele, jud. Tulcea.

ADAMCLISI, com. în jud. Constanţa, alcãtuitã din 5 sate, situatã în NV Pod. Cobadin, pe valea pârâului Urluia, la 158 m alt.; 2 352 loc. (1 ian. 2019): 1 222 de sex masc. şi 1 130 fem. Nod rutier. Expl. de diatomit, calcar şi argilã. Centru viticol şi de vinificaţie. Culturi de cereale, plante tehnice, medicinale, uleioase şi de nutreţ etc. Creşterea ovinelor, bovinelor, porcinelor şi pãsãrilor. Muzeu de istorie şi arheologie (inaugurat în 1977). În arealul com. Adamclisi au fost descoperite douã tezaure monetare: unul (scos la iveală în 1908) alcãtuit din 25 de monede bizantine din aur şi 72 din bronz, datând din timpul împãraţilor Constantin, Iustinian I, Iustinian II şi Tiberiu II Constantin şi altul (scos la iveală în 1969) compus din 1 548 de denari romani imperiali emişi în perioada 54–211. Pe terit. satului Urluia au fost descoperite (1936) 29 de monede bizantine din bronz datând din sec. 8–10. La 1,5 km NV de satul Adamclisi se aflã un complex monumental compus din Monumentul triumphal „Tropaeum Traiani”, un altar funerar şi un tumul. Monumentul triumfal „Tropaeum Traiani”, ridicat în anul 109 d.Hr. din iniţiativa împãratului Traian, pentru a comemora victoria din anul 102 d.Hr., cu greu obţinutã de cãtre armatele romane asupra dacilor, este o construcţie de formã cilindricã (restauratã în 1977), cu diametrul, la bazã, de 42,58 m şi înaltã de 37,26 m. Monumentul este alcãtuit din patru pãrţi: crepidoma (sub forma unui tambur cilindric), acoperişul (cu solzi din piatrã, cu aspectul unui trunchi de con), douã prisme hexagonale suprapuse şi trofeul propriu-zis. Decoraţia sculpturalã care îmbracã tamburul cilindric de jur-împrejur se compune din 54 de metope, din care numai 48 s-au mai pãstrat întregi şi 5 fragmentar, ale cãror basoreliefuri redau scene de luptã dintre daci şi romani, figuri de căpetenii şi de prizonieri daci, inscripţii, reprezentãri de animale, arme etc., toate acestea constituind laolaltã unul dintre izvoarele istorice importante ce contribuie la reconstituirea tabloului vieţii populaţiei geto-dace din acea vreme. Monumentul are la partea superioarã un grup statuar format dintr-un prizonier dac în picioare, flancat de douã femei captive şezând, şi se terminã cu o frizã cu arme, cuprinzând, în relief, de jur-împrejur, armele celor învinşi, conform tradiţiei romane. La 200 m E de acest monument, se aflã Altarul funerar, de formã pãtratã (cu laturile de 16 m şi înãlţimea de c. 10 m), în care se pare cã au existat ose mintele sau cenuşa soldaţilor romani cãzuţi în luptele cu dacii, aşa dupã cum reiese dintr-un fragment al unei inscripţii în limba latinã gãsitã aici („În cinstea şi în onoarea celor mai viteji bãrbaţi care au murit nãprasnic, luptând pentru patrie”). Tumulul, aflat la 60 m N de monument – construcţie circularã cu diametrul de 46 m şi înãlţimea de c. 7 m, cu ziduri concentrice – se presupune cã este mormântul comandantului oştilor romane care a murit în luptele din Dobrogea.

ADĂMUŞ, com. în jud. Mureş, alcãtuitã din 6 sate, situatã în Pod. Târnavelor, pe râul Târnava Mică; 5 498 loc. (1 ian. 2019): 2 726 de sex masc. şi 2 772 fem. Haltã de c.f. (în satul Adămuş). Viticulturã. Pe terit. satului Adămuş, menţionat documentar, prima oarã, în 1405, au fost descoperiţi numeroşi dinţi de mamut, dintre care unul cu o greutate de 3,8 kg, patru molari de rinocer, datând din Pleistocen, şi au fost scoase la ivealã (în 1963) vestigii de locuire din epocile bronzului şi a fierului. În arealul satului Dâmbãu, atestat documentar în 1278, a fost descoperit (1921) un tezaur monetar alcãtuit din 200 de denari romani. În satul Adãmuş existã o cetate ţãrãneascã (sec. 16) şi o bisericã unitarianã (1518), cu elemente gotice, turn din 1694 şi poartã din lemn din 1794. În satul Herepea se aflã o bisericã din sec. 13–14 şi un turn-clopotniţã (1646). Biserici din lemn, cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” –, în satele Chinciuş (sec. 18) şi Dâmbău (sec. 18, cu elemente de zidãrie adãugate în 1896 şi cu picturi interioare din 1795).

ADĂŞENI, com. în jud. Botoşani, alcãtuitã din 2 sate, situatã în Câmpia Jijiei Superioare; 1 391 loc. (1 ian. 2019): 749 de sex masc. şi 642 fem. Produse textile; încălţăminte; articole de menaj. Legumiculturã; pomiculturã. Com. Adăşeni a fost înfiinţatã la 30 dec. 2005 în urma desprinderii satelor Adăşeni şi Zoiţani din cadrul com. Avrămeni, jud. Botoşani.

ADÂNCATA, com. în jud. Ialomiţa, alcãtuitã din 2 sate, situatã în V Câmpiei Bărăganului, pe stg. râului Prahova, la confl. cu Cricovu Sărat; 2 365 loc. (1 ian. 2019): 1 138 de sex masc. şi 1 227 fem. Haltã de c.f. (Adâncata). Culturi de cereale, plante uleioase, tehnice şi de nutreţ, legume etc. Balastieră. Morărit. Producţie de alcool.

ADÂNCATA, com. în jud. Suceava, alcãtuitã din 3 sate, situatã în SE Pod. Dragomirna, pe dr. văii Siretului şi pe râul Hãnţeşti; 4 355 loc. (1 ian. 2019): 2 191 de sex masc. şi 2 164 fem. Nod rutier. În satul Adâncata se aflã biserica din lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” (1794–1796, cu pridvor adãugat în 1860) care pãstreazã pe pereţii interiori picturi originare, precum şi un bogat decor sculptat. Pânã la 24 nov. 2003, com. Adâncata a avut în componenţã satele Arţari, Bereşti şi Hănţeşti, care la acea datã au format com. Hănţeşti (→ Hănţeşti).

ADÂNCATA, vechea denumire a satului Adânca, com. Gura Ocniţei, jud. Dâmboviţa.

ADÂNCATA, sat desfiinţat, unificat cu satul Belitori, azi satul Troianul, com. Troianul, jud. Teleorman.

ADUNAŢI, com. în jud. Prahova, alcãtuitã din 3 sate, situatã în V Subcarpaţilor Prahovei, la poalele Sud Est ale M-ţilor Bucegi, la 550 m alt., pe cursul superior al râului Proviţa; 2 011 loc. (1 ian. 2019): 1 017 de sex masc. şi 994 fem. Expl. forestiere. Confecţii textile. Pomiculturã (meri, pruni, peri). Apiculturã. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1881) şi Monumentul eroilor din 1877 şi 1916, dezvelit în 1925, în satul Adunaţi. Rezervaţia naturalã peisagisticã „Costişata” (52,25 ha); rezervaţia hidrologicã „Vâlceaua Pietrei” (10,31 ha).

ADUNAŢII-COPĂCENI, com. în jud. Giurgiu, alcãtuitã din 4 sate, situatã în zona de Sud Est a Câmpiei Găvanu-Burdea şi în lunca de pe dreapta râului Argeş; 6 178 loc. (1 ian. 2019): 3 036 de sex masc. şi 3 142 fem. Nod rutier. Exploatări de balast. Confecţii metalice, prefabricate din beton, carton presat. Preparate din lapte. Creşterea bovinelor. Apiculturã. Pomiculturã (cireşi, caişi, vişini); legumiculturã. În satul Adunaţii-Copãceni se aflã conacul „Marmorosch-Blank” (1897) şi bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1843–1844, restauratã în 1935) şi „Sfânta Cuvioasã Parascheva” (1873); în satul Mogoşeşti existã biserica „Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena” (1823–1825), iar în fostul sat Asan, desfiinţat şi unificat cu satul Dãrãşti-Vlaşca, existã biserica „Sfântul Gheorghe”, construitã în perioada 1880-1888 (pe locul unei vechi biserici din lemn), pictatã iniţial de Piscoriov şi repictatã în anul 1955 de Traian Trestioreanu. Cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, iar replicile acestuia au durat 90 de secunde, a provocat mari stricãciuni bisericii, fapt pentru care aceasta a fost supusã unor lucrãri de consolidare, reparare, restaurare şi repictare în frescã (de cãtre Tudor Costicã din Bucureşti), în anii 1978-1982. Catapeteasma din lemn de stejar a fost pictatã de Tudor Costicã şi sfinţitã la 22 mai 1983, iar ferestrele au geamuri cu vitralii. Popas turistic.

AFUMAŢI, com. în jud. Dolj, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Câmpia Desnăţui, pe râul Baboia; 2 553 loc. (1 ian. 2019): 1 251 de sex masc. şi 1 302 fem. Staţie de  c.f. (în satul Afumaţi), inauguratã la 1 dec. 1895, şi haltã de c.f. (în satul Boureni). Culturi irigate de cereale, plante tehnice şi uleioase, cartofi, legume etc. În satul Afumaţi se aflã biserica „Izvorul Tãmãduirii” (1861–1863), iar în satele Boureni şi Covei existã bisericile cu acelaşi hram – „Sfântul Dumitru”, datând din 1840 şi, respectiv, din 1848. Pãdure de stejar brumãriu (Quercus pedunculiflora).

AFUMAŢI, com. în jud. Ilfov, formată dintr-un sat, situatã în Câmpia Vlăsiei, pe stg. râului Pasărea, la 15 km Nord Est de Bucureşti; 8 049 loc. (1 ian. 2019): 3 968 loc. de sex masc. şi 4 081 fem. Nod rutier. Ind. chimicã, textilã (conf., covoare, ţesãturi) şi alim. (brânzeturi). Culturi de cereale, floarea-soarelui, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. Complex avicol. Creşterea bovinelor. Iaz piscicol. Satul Afumaţi apare menţionat documentar, prima oarã, în 1510. Biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie, din 1696, a Stolnicului Constantin Cantacuzino (restauratã în 1852, 1899–1900 şi 1955, când a fost repictatã). Ruinele cetãţii lui Radu de la Afumaţi (sec. 16); conacul Stolnicului Cantacuzino (1696), cu zid de incintã; monumentul închinat eroilor români cãzuţi în Primul Rãzboi Mondial, realizat de sculptorul I. Iordãnescu. Între 23 ian. 1981 şi 12 apr. 1996 com. Afumaţi a făcut parte din Sectorul Agricol Ilfov.

AGAPIA, com. în jud. Neamţ, alcãtuită din 4 sate, situată în Subcarpaţii Neamţului, în depresiunea omonimă, la poalele de Est ale M-ţilor Stânişoara, la 480 m altitudine, pe râul Agapia, la 45 km Nord de municipiul Piatra-Neamţ; 4 215 loc. (1 ian. 2019): 1 770 de sex masc. şi 2 445 fem. Expl. forestiere. Ateliere de prelucr. a lemnului, de conf. şi pielãrie. Staţiune climatericã de interes general, cu funcţionare permanentã, înconjuratã de coline împãdurite, cu climat sedativ şi aer curat, ozonat, lipsit de praf şi alergeni, indicatã pentru tratarea nevrozelor astenice, a stãrilor de debilitate, a surmenajului fizic şi intelectual etc. Renumit centru de încondeiere a ouãlor. În satul Agapia se aflã mănãstirea Agapia (de maici) cu o bisericã având hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ziditã în perioda 1642–1647 din iniţiativa hatmanului Gavriil, fratele domnului Vasile Lupu. Cele o sutã de chilii, construite în stilul caselor de munte, şi biserica sunt înconjurate de zidul de incintã. Biserica şi chiliile, distruse parţial de incendiul din 1821, au fost refãcute între anii 1822 şi 1823. Restauratã în perioada 1848–1858, biserica a fost pictatã în interior de Nicolae Grigorescu în perioada 1858–1860, când acesta avea doar 20 de ani. Dupã incendiul din 1903, au fost refãcute picturile murale, iar în anii 1968–1970 acestea au fost recondiţionate, dupã ce întreg complexul monahal fusese supus renovãrii (1961–1965). Biserica mănãstirii, afectatã serios de cutremurele din 4 mart. 1977, 30 aug. 1986 şi 30 mai 1990, a fost restaurată în perioada 1995–2009 şi declarată monument istoric în anul 2004. În cadrul complexului monahal Agapia (cunoscut şi sub denumirea de Agapia Nouă) se mai află paraclisul „Naşterea Maicii Domnului” (1864, pictat în anii 1968-1969), biserica din lemn cu hramul „Sfântul Ioan Boguslavul” (1821), biserica-bolniţă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită din lemn (în afara incintei mănăstirii, dar în apropiere de aceasta) în 1780, refăcută în 1854, reparată în 1981 şi declarată monument istoric în anul 2004 şi un Turn-clopotniţã din 1823. Mănãstirea Agapia are în subordine şi schitul Agapia Veche, situat pe un deal din apropiere, iniţial cu o bisericã din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, ctitorită în 1569 de Bogdan Lăpuşneanu (fiul lui Alexandru Lăpuşneanu), reconstruită din cărămidă de Petru Şchiopul în anii 1583–1585 şi ruinată în a adoua jumătate a sec. 17. Pe locul acesteia, în anii 1680–1683, Anastasia (soţia domnului Gheorghe Duca) a ridicat o nouă biserică adăugându-i un al doilea hram – „Schimbarea la Faţă”, reparată în 1716 şi 1793. Reconstruită în 1828–1831 şi din nou refăcută în 1935. Afectată de alunecările de teren, biserica a fost demolată şi reconstruită din lemn în anii 1990–1994. Mănãstirea Agapia posedã o bibliotecã valoroasã, cu peste 15 000 de volume, şi un muzeu de artã religioasã (inaugurat în 1930 şi reorganizat în 1961), în care sunt expuse icoane, evanghelia din 1754, un crucifix sculptat în lemn de chiparos, obiecte vechi de cult, în filigran, broderii de mãtase şi aur, ţesãturi de artã, covoare, scrisori şi schiţe aparţinând pictorului Nicolae Grigorescu etc. În satul Agapia existã casa scriitorului Alexandru Vlahuţã, în care funcţioneazã un muzeu memorial. În satul Varatec se aflã mănãstirea Varatec (de maici), întemeiatã în 1785 de fiica unui preot din Iaşi (cãlugãritã sub numele de Olimpiada), pe locul unui schit vechi, ridicat în 1588 prin grija boierului moldovean Ieremia Movilã. Biserica actualã, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construitã în anii 1808–1812 prin strãdania lui Iosif Ieromonahul şi a simonahiei Olimpiada, reparatã şi pictatã în interior în 1841 şi repictatã în 1882, este un edificiu eclectic care îmbinã formele tradiţionale moldoveneşti cu elemente neoclasice. Distrusã parţial de un incendiu în noaptea de 10 spre 11 iunie 1900, a fost refãcutã ulterior. Maicile de la mănãstirea Varatec se ocupã cu ţesutul covoarelor şi al veşmintelor bisericeşti. În cadrul mănãstirii funcţioneazã un muzeu de artã religioasã, în care sunt expuse evanghelii, icoanele Sfântului Arhanghel Mihail şi a lui Iisus Pantocrator, manuscrise, veşminte bisericeşti, tapiserii, covoare, un epitaf din 1798, o dverã şi un acoperãmânt de masã din 1838 etc. În incinta mănãstirii se aflã mormântul poetei Veronica Micle (1850– 1889). În satul Varatec se mai gãsesc bisericile cu hramurile „Schimbarea la Faţã” (1847) şi „Sfântul Ioan Botezãtorul” (sec. 19, cu adãugiri din 1880 şi picturi murale executate în 1888 de T. Ioan şi D. Iliescu) şi casa „Lahovari” (sf. sec. 19). În apropiere, pe drumul ce leagã mănãstirea Varatec de mănãstirea Agapia, se aflã rezervaţiile forestiere cunoscute sub numele de „Pãdurea de Argint” (1,3 ha), alcãtuitã din mesteceni, şi „Codrii de Aramã” (9,4 ha), cu arbori seculari de gorun (Quercus petraea), izvor de inspiraţie pentru marele poet Mihai Eminescu în Cãlin (File din poveste). → şi mănăstirea Agapia, Capitolul Mănăstiri, Litera A, şi mănăstirea Varatec, Capitolul Mănăstiri, Litera V.

AGĂŞ, com. în jud. Bacău, alcãtuită din 8 sate, situată în depresiunea omonimã, la poalele vf. Cotumba (1 252 m alt.) din M-ţii Ciuc, pe cursul superior al râului Trotuş şi pe pâraiele Cotumba, Sulţa şi Agăş; 6 044 loc. (1 ian. 2019): 3 009 de sex masc. şi 3 035 fem. Haltã de c.f. (în satul Goioasa). Expl. şi prelucr. lemnului (cherestea, mobilier mic). Satul Cotumba apare menţionat documentar la 25 mart. 1757 în legãturã cu schitul Cotumba (de maici), cu biserica din lemn cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, ctitorie a ieromonahului Pahomie. Actuala bisericã, sfinţitã în 1772, a fost construitã prin osârdia vornicului Grigore Crupenschi. În perioada 1864–1994 a fost bisericã de mir, redevenind mănăstire în 1994. În satul Diaconeşti existã un schit de maici, cu biserica „Adormirea Maicii Domnului”, întemeiat în 1998.

AGHIREŞU, com. în jud. Cluj, alcãtuitã din 11 sate, situatã în zona Dealurilor Clujului, la 447 m altitudine, pe cursul superior al râului Nadăş; 6 630 loc. (1 ian. 2019): 3 320 de sex masc. şi 3 310 fem. Staţie de cale feratã (în satul Aghireşu) şi halte de cale feratã (în satele Dorolţu, Leghia şi Macău). Exploatãri de cãrbune brun (în satul Ticu), gips şi calcar (în satul Leghia), nisipuri cuarţoase şi caolinoase (Aghireşu). Producţie de ipsos şi cãrãmidã refractarã. Centru de ţesãturi şi cusãturi populare. Izvoare cu ape minerale sulfatate. Satul Aghireşu apare menţionat documentar, prima oarã, în 1263. În arealul comunei Aghireşu a fost descoperitã o aşezare ruralã romanã (secolele 2–3) în care s-au gãsit monede şi ceramică. În satul Aghireşu se aflã ruinele castelului “Bocskay” (1572), o bisericã (secolele 13-15), iniţial romano-catolicã, apoi reformatã, cu elemente de arhitecturã şi sculpturã gotice, cu interferenţã renascentiste, şi biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1780), cu picturi originare, adusã în 1931 din satul Vãleni; biserici vechi în satele Dorolţu (secolele 14-17, cu tavan casetat şi pictat în 1650 şi mobilier de lemn pictat, datând din 1687) şi Bãgara (secolul 14, cu transformãri din secolul 18); bisericile din lemn cu hramurile “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1641, picatatã în 1827), “Sfânta Varvara” (1735, pictatã în anul 1775, strãmutatã în satul Ticu, în anul 1935, din satul Tãmaşa, comuna Cuzãplac, judeţul Sãlaj), declaratã monument istoric, “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1730), “Învierea Domnului” (1740, adusã în 1862 din satul Valea Drãganulu) şi “Naşterea Maicii Domnului” (secolul 18), în satele Ticu, Ticu-Colonie, Macãu, Dâncu şi Aghireşu-Fabrici. În satul Corneni, menţionat documentar, prima oarã, în anul 1219, existã castelul “Schirling”, construit în stil baroc, în a doua jumãtate a secolului 18 şi finalizat în anul 1774. În anul 1903 a intrat în posesia lui Rudolf Schilling, iar din anul 2005 aparţine politicianului Takács Csaba. Castelul a fost declarat monument istoric în anul 2010. Rezervaţia naturalã „Gipsurile de la Leghia” (1 ha).

AGIGEA, com. în jud. Constanţa, alcãtuitã din 2 sate, situatã pe litoralul Mării Negre, la gura canalului Dunăre–Marea Neagră (km 64,2), unde se află şi o ecluzã, la 0–40 m alt., la 8 km S de municipiul Constanţa; 8 381 loc. (1 ian. 2019): 4 178 de sex masc. şi 4 203 fem. Haltã de c.f. (în satul Agigea). Port maritim (Constanţa Sud-Agigea). Hidrocentralã (10 MW) datã în folosinţã în 1987. Pod rutier peste canalul Dunăre-Marea Neagră, susţinut de un pilon central, înalt de 83 m, de care sunt prinse 10 cabluri (hobane) groase. Traveea centralã are o deschidere de 162 m, cea mai mare din ţarã. Noul pod rutier (1,5 km lungime şi 65 m înălţime max.) a fost construit în perioada iul. 2010-nov. 2014. Staţiune balneoclimatericã de interes general, cu funcţionare permanentã, indicatã pentru tratarea afecţiunilor aparatului locomotor (reumatism, tuberculozã osteoarticularã). Sanatoriu. Muzeu de florã şi faunã marine. Staţiune oceanologicã, înfiinţatã de naturalistul Ion Borcea în 1926. Comuna Agigea a fost înfiinţatã în 1870. Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” construitã în perioada 1990–28 sept. 1995 şi sfinţitã la 15 oct. 1995, cu picturi murale interioare executate în anii 1998–1999 de cãtre Gabriela Ştefãniţã, Liviu Cercel şi Corina Cercel. Rezervaţie naturalã de dune marine, extinsă pe 25 ha, creatã în 1939, în cadrul cãreia se dezvoltã c. 120 de specii de plante caracteristice litoralului românesc al Mãrii Negre. Printre raritãţile floristice se întâlnesc: ciucuşoara de nisip (Alyssum borzeanum) – endemism al reg. pontice vestice, cârcelul (Ephedra distachya), varza de nisip (Crambe maritima), ridichea de nisip (Cakile maritima) şi volbura de nisip (Convolvulus persicus) – plante ocrotite etc. În aceastã zonã vegeteazã numeroase plante xerofite (adaptate la uscãciune), printre care rogozul de nisip (Carex arenaria), lucerna de nisip (Medicago maritima), guşa porumbelului de nisip (Silene pontica), troscotul de nisip (Polygonum maritimum) etc. Fauna este reprezentatã prin broaşte ţestoase de uscat (declarate monumente ale naturii), cãlugãriţe, diferite insecte de nisip etc. Întreaga rezervaţie este declaratã monument al naturii.

AGRIJ, com. în jud. Sălaj, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Depr. Almaş-Agrij, la poalele de Est ale M-ţilor Meseş, pe cursul superior al râului Agrij; 1 416 loc (1 ian. 2019): 706 de sex masc. şi 710 fem. Pomiculturã (meri, pruni). Renumitã pentru costumele populare ornamentate (în care dominã culorile alb şi negru), cusãturile, ţesãturile şi broderiile cu specific local. Satul Agrij este menţionat documentar, prima oarã, în 1459. Satul Treznea (→) i-a aparţinut pânã la 12 iul. 1995 când a fost declarat comunã de sine stãtãtoare. Bisericile din lemn cu hramurile “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sf. sec. 17), cu decor sculptat şi picturi interioare din sec. 18, şi “Adormirea Maicii Domnului” (sec. 19), în satele Bozna şi Răstolţu Desert. Com. Agrij a fost grav afectatã de inundaţiile din 19 iun. 2006.

AGRIŞ, com. în jud. Satu Mare, alcãtuitã din 2 sate, situatã în Câmpia Someşului; 2 142 loc. (1 ian. 2019): 1 072 de sex masc. şi 1 070 fem. În satul Agriş, menţionat documentar în 1216, se aflã o bisericã reformatã, iniţial romano-catolicã, ziditã în anii 1420–1460. Com. Agriş a fost înfiinţatã la 7 apr. 2004 prin desprinderea satelor Agriş şi Ciuperceni din com. Botiz, jud. Satu Mare.

AITA MARE, com. în jud. Covasna, alcãtuitã din 2 sate, situatã în Depr. Aita, la poalele vestice ale M-ţilor Baraolt, pe râul Aita, în zona de confl. cu Oltul; 1 635 loc. (1 ian. 2019): 842 de sex masc. şi 793 fem. Zãcãminte de lignit (în satul Aita Medie). Expl. şi prelucr. lemnului; morãrit; fabricã de conf. Broderii. Satul Aita Mare apare menţionat documentar, prima oarã, în 1211, iar satul Aita Medie, în 1332 (într-un registru al dijmelor papale). În satul Aita Mare se aflã o bisericã din lemn cu hramul “Sfântul Nicolae” (1866, restauratã la începutul sec. 21), o bisericã de zid cu hramul “Sfântul Gheorghe” (1937-1938, sfinţitã la 17 iul. 1938, reparatã în 1995-1997 şi pictatã de Petru Gaspar) şi o cetate ţãrãneascã, cu ziduri înalte de 8 m şi groase de 1,5 m, fortificatã cu turnuri de apãrare (sec. 16), în incinta cãreia esistã o bisericã în stil gotic (c. 1520-1541, cu transformãri din 1794 şi 1882, cu tavan casetat şi pictat în 1794).

AITON, com. în jud. Cluj, alcãtuitã din 2 sate, situatã în zona Dealurilor Feleacului, pe stg. Vãii Racilor, la 22 km SE de municipiul Cluj-Napoca; 996 loc. (1 ian. 2019): 506 de sex masc. şi 490 fem. Pe terit. com. Aiton au fost descoperite urmele mai multor aşezãri din Neolitic (cultura materială Turdaş – milen. 4 î.Hr.), din Epoca bronzului, din prima şi a doua Epocã a fierului (Hallstatt şi La Tène), din perioada stãpânirii romane şi din timpul migraţiilor. Tot aici au mai fost scoase la ivealã un mormânt de incineraţie (sec. 1 î.Hr.-1 d.Hr.) şi o villa rustica, în care s-a gãsit o fructierã dacicã (sec. 2 î.Hr.). Satul Aiton apare menţionat documentar, prima oarã, în 1320 cu numele Villa Ohthunth, iar în 1329, cu toponimul Ahton. Muzeu sătesc cu exponate din perioada stăpânirii romane. În satul Aiton se aflã o bisericã ortodoxã, din lemn, datând din anul 1711 şi o bisericã reformatã (din 1598) cu portal în stil romanic şi cu tavan casetat (din 1793), operã a meşterilor Hajdu şi Samuel Besti. Rezervaţia forestieră “Pădurea Ciolt”.

ALBAC, com. în jud. Alba, alcãtuitã din 16 sate, situatã la poalele de Nord Est ale M-ţilor Bihor şi cele de SV ale Muntelui Mare, la 635 m alt., în Ţara Moţilor, la confl. râului Albac cu Arieşu Mare; 2 048 loc. (1 ian. 2019): 1 061 de sex masc. şi 987 fem. Nod rutier. Expl. de marmurã (în satul Bărăşti). Producţie de butoaie (Albac). Muzeu de istorie. Colecţie muzealã etnograficã. În satul Albac, menţionat documentar, prima oarã, în 1688 cu numele Reul Mare, se aflã bustul lui Horea (dezvelit în 1967), operã a sculptorului Romulus Ladea. Rezervaţia naturalã Cheile Albacului (35 ha).

ALBENI, com. în jud. Gorj, alcãtuitã din 6 sate, situată în Subcarpaţii Olteniei, pe râul Câlnic; 2 871 loc. (1 ian. 2019): 1 442 de sex masc. şi 1 429 fem. Expl. de petrol şi de lignit. Pomiculturã (meri, pruni, peri). În satul Albeni, menţionat documentar, prima oară, la 30 iun. 1486 într-un act de danie semnat de domnul Vlad Călugărul, se aflã biserica „Sfântul Nicolae”-Săulescu zidită înainte de 1730 şi reparatã în 1820, 1844, 1893-1894; bisericile din lemn „Sfântul Gheorghe” (1799-1800) şi alta cu dublu hram – „Cuvioasa Parascheva” şi „Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” (1812), în satele Bârzeiu de Gilort şi Mirosloveni.

ALBEŞTI, com. în jud. Botoşani, alcãtuitã din 6 sate, situatã în Câmpia Jijiei Superioare, pe râul Jijia; 6 888 loc. (1 ian. 2019): 3 536 de sex masc. şi 3 352 fem. Haltã de c.f. (în satul Jijia). Creşterea ovinelor; viticulturã. În satul Albeşti au existat (sec. 16–17) casele boiereşti ale familiei Balş, incendiate de poloni în 1686.

ALBEŞTI, com. în jud. Constanţa, alcãtuitã din 5 sate, situatã în zona de Sud Est a Podişului Cobadin, pe valea râului Albeşti, la graniţa cu Bulgaria; 3 802 loc. (1 ian. 2019): 1 922 de sex masc. şi 1 880 fem. În arealul com. Albeşti au fost descoperite (1973, 1994) vestigiile unei aşezãri urbane fortificate (sec. 4–1 î.Hr.), cu locuinţe din piatrã şi pãmânt, aparţinând populaţiei geto-dace şi unor greci veniţi din cetatea Callatis. Au fost identificate strãzi pavate, prevãzute cu canalizare, urmele unor edificii publice, ceramicã de import (amfore de Thasos, Sinope, Cos ş.a.), ştampile, aplice, statuete din ceramicã, vase autohtone etc. Satul Albeşti apare consemnat în 1856 cu numele Sarighiol, denumire pãstratã pânã în 1924. Rezervaţia forestieră „Pădurea Hagieni” (392,9 ha).

ALBEŞTI, com. în jud. Ialomiţa, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Câmpia Bãrãganului, în lunca de pe dr. râului Ialomiţa: 1 217 loc. (1 ian. 2019): 611 de sex masc. şi 606 fem. Nod rutier. Culturi de cereale.

ALBEŞTI, com. în jud. Mureş, alcãtuitã din 9 sate, situatã în Pod. Târnavelor, pe râul Târnava Mare, la 5 km Est de municipiul Sighişoara; 6 271 loc. (1 ian. 2019): 3 102 de sex masc. şi 3 169 fem. Staţie de c.f. (în satul Albeşti). Fabricã de sticlã. Topitorie de in. Produse textile (frânghii) şi alim. (brânzeturi, panificaţie); douã mori de cereale. Culturi de cereale, hamei, in, sfeclã de zahãr, cartofi etc. Creşterea bovinelor. Muzeu memorial „Petöfi Sándor” (inaugurat în 1966). Parc. În arealul satului Jacu a fost descoperitã o oglindã circularã din bronz, care are mânerul terminat cu o figurã zoomorfã, datând din sec. 6 î.Hr., atribuitã sciţilor. Pe terit. satului Albeşti, menţionat documentar, prima oarã, în 1231 cu numele Alba Ecclesia, s-a desfãşurat (la 31 iul. 1849) bãtãlia dintre armata revoluţionarã maghiarã, comandatã de generalul polon Józef Bem, şi oştile ruseşti, conduse de generalul A.N. Lüders, venite sã înãbuşe revoluţia – luptã în care au murit poetul maghiar Petöfi Sándor, aghiotantul generalului Bem, şi publicistul german Anton Kurz. În amintirea poetului maghiar a fost ridicat (în 1899), din iniţiativa Luizei Haller, un obelisc din piatrã. În satul Albeşti existã o bisericã din sec. 15, cu transformãri din 1721 şi din sec. 19, cu elemente de arhitecturã şi sculpturã gotice, iar în satul Ţopa, atestat documentar la 20 oct. 1301, se aflã ruinele castelului „Bethlen” (1617), de plan dreptunghiular, iniţial cu trei niveluri, cu turnuri la colţuri, înconjurat de o incintã fortificatã cu 3 turnuri de apãrare. La 1 mai 1870, o inundaţie catastrofalã a distrus satul Boiu şi a provocat moartea a 141 de persoane.

ALBEŞTI, com. în jud. Vaslui, alcãtuitã din 4 sate, situatã în zona Colinelor Fãlciului, pe stg. râului Bârlad, în reg. în care acesta conflueazã cu râul Crasna; 2 931 loc. (1 ian. 2019): 1 464 de sex masc. şi 1 467 fem. Staţie de c.f. (în satul Crasna), inauguratã la 13 nov. 1886. Centru viticol şi de vinificaţie. Pomiculturã (meri, pruni, peri, nuci). Satul Crasna apare menţionat documentar, prima oarã, în 1450, în legãturã cu lupta victorioasã purtatã de domnul Bogdan II (tatãl lui Ştefan cel Mare) împotriva oştilor polone. În satul Albeşti, menţionat documentar, prima datã, la 6 mart. 1453, cu numele Rădeşti (denumirea actualã dateazã din 1493), se aflã biserica „Sfinţii Voievozi” (1874).

ALBEŞTII DE ARGEŞ, com. în jud. Argeş, alcãtuitã din 7 sate, situatã pe cursul superior al râului Argeş, pe şoseaua Transfăgărăşană, în zona de contact a Muscelelor Argeşului cu Dealurile Argeşului, la 500 m alt.; 6 026 loc. (1 ian. 2019): 2 936 de sex masc. şi 3 090 fem. Reşed. com. este satul Albeştii Pãmânteni. Hidrocentralã (15 MW) intratã în funcţiune în 1967. Cãrãmidãrie. Expl. şi prelucr. primarã a lemnului; confecţii metalice; fabricarea foliilor de mase plastice. Moarã de cereale. Pomiculturã (meri, pruni). Centru de meşteşuguri populare (dãrãcit, piuã de apã, confecţionarea de sumane, pãturi ş.a.). În satul Brãteşti se aflã biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul” (1735, refãcutã în 1795 şi în 1819), cu picturi murale originare.

ALBEŞTII DE MUSCEL, com. în jud. Argeş, alcãtuitã din 2 sate, situatã în zona de contact a Muscelelor Argeşului cu prelungirile M-ţilor Iezer-Pãpuşa, la 590– 630 m alt.; 1 495 loc. (1 ian. 2019): 747 de sex masc. şi 748 fem. Expl. forestiere şi de calcare numulitice, folosite în lucrãri ornamentale la construcţiile arhitectonice monumentale. Prelucr. primarã a lemnului. Păstrăvărie. Pomiculturã (meri, pruni, peri). Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1877), în satul Albeşti. Rezervaţie geologicã („granitul de Albeşti”, 0,5 ha) şi paleontologicã („calcarul de Albeşti”, 1,5 ha – punct fosilifer cu calcare numulitice în care se gãsesc pietrificaţi crabi, arici de mare, dinţi fosili de rechini etc.). Ambele au fost declarate rezervaţii în 1954; o supr. de 3 900 m² se aflã sub ocrotirea legii.

ALBEŞTI-PALEOLOGU, com. în jud. Prahova, alcãtuitã din 4 sate, situatã pe valea Cricovului Sãrat, în zona de contact a Câmpiei Sãratei cu Subcarpaţii Prahovei şi ai Buzãului; 5 497 loc. (1 ian. 2019): 2 675 de sex masc. şi 2 822 fem. Haltã de c.f. (în satul Albeşti-Muru), inauguratã la 13 sept. 1872. Expl. de petrol. Prelucr. lemnului (mobilã). Preparate din lapte. Centru viticol. În satul Albeşti-Paleologu, atestat documentar la 17 dec. 1525, se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din 1799 a lui Barbu Vãcãrescu şi a soţiei sale Stanca, reparatã în 1901 cu sprijinul Ecaterinei Sfetescu.

ALBOTA, com. în jud. Argeş, alcãtuitã din 5 sate, situatã în zona de contact a Câmpiei Piteştiului cu Piem. Cotmeana, pe pârâul Albota; 3 992 loc. (1 ian. 2019): 1 988 de sex masc. şi 2 004 fem. În arealul com. Albota au fost identificate urmele unui castru roman de pãmânt (108 x 95 m) situat pe linia de fortificaţii numitã limes alutanus. În satul Albota, atestat documentar, prima oarã, în 1497, se aflã biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1820, reparatã în 1904).

ALEXANDRU CEL BUN, com. în jud. Neamţ, alcãtuitã din 7 sate, situatã la poalele de Sud Est ale M-ţilor Stânişoara şi cele de N ale M-ţilor Goşmanu, pe cursul mijlociu al râului Bistriţa; 6 060 loc. (1 ian. 2011): 3 003 de sex masc. şi 3 057 fem. Reşed. com. este satul Viişoara. Haltã de c.f. (în satul Viişoara). Expl. şi prelucr. primarã a lemnului. Ind. chimicã, uşoarã şi alim. Sanatoriu T.B.C. (din 1909), în satul Bisericani. În arealul satului Viişoara (înfiinţat în anii 1879–1881) a fost descoperit un tezaur monetar alcãtuit din peste 800 de drahme greceşti emise de oraşul Dyrrachium. În satul Bistriţa, atestat documentar la 4 ian. 1402, la poalele dealului Cetãţuia, se aflã mănăstirea Bistriţa (de călugări), cu biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din anii 1402–1406 a domnului Alexandru cel Bun, sfinţită la 7 iunie 1407, construită pe locul unei biserici din lemn ce data din 1395 (→ Mănăstirea Bistriţa, capitolul Mănăstiri, litera B). În satul Bisericani se află mănăstirea Bisericani (de călugări), cu biserica având hramul „Buna Vestire”, ctitorie din anul 1498 a călugărului Iosif şi terminată în anii 1512–1517 de Ştefăniţă Vodã, nepotul lui Ştefan cel Mare (→ Mănăstirea Bisericani, capitolul Mănăstiri, litera B). Până la 4 octombrie 2002, comuna Alexandru cel Bun a purtat numele Viişoara.

ALEXANDRU I. CUZA, com. în jud. Iaşi, alcãtuitã din 4 sate, situatã în culoarul Siretului; 2 879 loc. (1 ian. 2019): 1 461 de sex masc. şi 1 418 fem. Localit. a fost înfiinţatã în 1879, în urma împroprietãririi ţãranilor cu pãmânt. Expl. de balast. Moarã. Iniţial, satul Alexandru I. Cuza a purtat numele Şcheuleţ, iar apoi, pânã la 1 ian. 1965 s-a numit Cuza Vodă. Conacul „Sturdza-Scheianu” (1808–1810, cu adãugiri din 1835), în satul Scheia.

ALEXANDRU ODOBESCU, com. în jud. Călăraşi, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Câmpia Bărăganului; 2 654 loc. (1 ian. 2019): 1 318 de sex masc. şi 1 336 fem. Staţie de c.f. Reşed. com. este satul Nicolae Bălcescu. Pânã la 24 mart. 1981 com. s-a numit Nicolae Bălcescu, iar între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 a fost în jud. Ialomiţa. Produse textile. Pe terit. com. a fost descoperitã (1963 şi 1965) o necropolã planã, biritualã, aparţinând culturii materiale Sântana (sec. 4 d.Hr.), cu un bogat inventar material (ceramicã cenuşie finã – strãchini, castroane, cãni, urcioare –, catarame şi fibule din bronz, piepteni din os etc.).

ALEXANDRU VLAHUŢĂ, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 4 sate, situată în Colinele Tutovei; 1 509 loc. (1 ian. 2019): 789 de sex masc. şi 720 fem. Pânã la 19 dec. 2003, com. Alexandru Vlahuţă a avut în componenţã satele Ibăneşti, Mânzaţi şi Puţu Olarului, sate care la acea datã au format com. Ibăneşti, jud. Vaslui.

ALEXENI, com. în jud. Ialomiţa, formată dintr-un sat, situatã în Câmpia Bărăganului, pe stg. râului Ialomiţa; 2 343 loc. (1 ian. 2019): 1 143 de sex masc. şi 1 200 fem. Staţie de c.f. Culturi de cereale, floarea-soarelui, sfeclã de zahãr, legume etc. Biserica „Sfântul Nicolae” (1815– 1817, reparată în 1885).

ALIMAN, com. în jud. Constanţa, alcãtuitã din 4 sate, situatã în zona Podişului Oltinei, pe dreapta văii fluviului Dunărea; 2 834 loc. (1 ian. 2019): 1 504 de sex masc. şi 1 330 fem. Centru de vinificaţie. Viticulturã. Creşterea bovinelor. Pisciculturã. Pe teritoriul satului Dunăreni (numit anterior Mârleanu), au fost descoperite (1969) vestigiile unei aşezãri geto-dacice cu numele Sacidava şi ale unui castru roman fortificat (secolele 2–7), unde a fost cantonatã o unitate de infanterie (cohors I Cilicum milliaria equitata) în perioada Principatului. În perioada 107–167, Sacidava s-a aflat sub supravegherea marii unitãţi militare de la Troesmis, unde era cantonatã Legiunea a V-a Macedonica. Aici au fost gãsite fragmente de ceramicã dacicã, o statuie a zeului Dionysos ş.a. Rezervaţie paleontologicã (punct fosilifer cu peste 100 de specii de corali şi gasteropode de talie mare), declaratã monument al naturii (supr.: 14,62 ha). Biserica „Sfântul Dumitru” (1872–1882) cu picturi murale interioare din anul 2003. În perioada 1972-1977, în componenţa comunei Aliman a existat satul Adâncata, înfiinţat la începutul secolului 20, cu numele Poluci, cu locuitori veniţi din Transilvania, şi desfiinţat oficial la 29 octombrie 1977, dar în care a rãmas, ca mãrturie, o bisericã ziditã în etape înainte de Primul Rãzboi Mondial şi pânã prin anii ’50 ai secolului ’20, care dupã 1977 a cãzut treptat în ruinã. În anul 2007, în jurul acestei biserici ruinate, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” a fost înfiinţatã mãnãstirea Adâncata, de cãlugãri, care pânã prin anul 2011, şi dupã aceea, biserica a fost refãcutã treptat . Langã bisericã existã şi o Casã-Paraclis cu hramul “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena”.

ALIMPEŞTI, com. în jud. Gorj, alcãtuitã din 5 sate, situatã în Subcarpaţii Olteniei, pe cursul superior al râului Olteţ; 1 764 loc. (1 ian. 2019): 864 de sex masc. şi 900 fem. Bisericile din lemn cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (începutul sec. 19) şi „Sfinţii Voievozi” (1750), în satele Alimpeşti şi Nistoreşti.

ALMA, com. în jud. Sibiu, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Pod. Târnavelor, pe dr. văii Târnava Mare, la 13 km NE de Mediaş; 1 911 loc. (1 ian. 2019): 972 de sex masc. şi 939 fem. În satul Alma, menţionat documentar, prima oarã, în 1289, se aflã o cetate ţărăneascã (sec. 16), cu bisericã de incintã din 1502, în stil gotic, care pãstreazã fragmente de picturi murale interioare originare. Biserica a fost supusã unor refaceri şi renovãri în anul 1718. În satele Giacăş (atestat documentar în 1337) şi Şmig (atestat documentar în 1317) se aflã câte o bisericã datând din sec. 15, azi biserici evanghelice. Com. Alma a fost înfiinţatã la 5 mart. 2004 prin desprinderea satelor Alma, Giacãş şi Şmig din com. Aţel, jud. Sibiu.

ALMAŞ, com. în jud. Arad, alcătuită din 4 sate, situatã în Depr. Gurahonţ, pe stg. vãii Crişului Alb; 2 545 loc. (1 ian. 2019): 1 253 de sex masc. şi 1 292 fem. Staţie de c.f. Expl. de andezit. Pomicultură; legumicultură. În arealul satului Almaş (menţionat documentar, prima oarã, în 1334) a fost descoperit (1964) un tezaur monetar (c. 200 de monede de argint dacice), datând de la sf. sec. 2 î.Hr. şi începutul sec. 1 î.Hr.

ALMAŞU, com. în jud. Sălaj, alcãtuitã din 7 sate, situată în Depr. Almaş-Agrij, pe cursul superior al râului Almaş, la confl. acestuia cu Băbiu; 2 026 loc. (1 ian. 2019): 974 de sex masc. şi 1 052 fem. Expl. de alabastru (în satul Stana). În satul Almaşu, menţionat documentar, prima oarã, în 1239 se aflã o biserică ortodoxă (1854), o biserică reformată (1881), castelul „Csáky”, cu parc (1815– 1819) şi ruinele unei cetãţi construitã în anii 1247–1278 (Cetatea Almaşului). Aflatã în proprietatea voievozilor Transilvaniei, Cetatea Almaşului a fost şi în posesia lui Petru Rareş (1545–1546). În timpul ocupaţiei habsburgice a Transilvaniei, cetatea a fost asediatã şi cuceritã (1551–1556) de trupele habsburgice, care au distrus-o cu ocazia retragerii lor. Ulterior, a intrat în stãpânirea familiei nobiliare Csáky, care a refãcut-o, fiind apoi incendiatã de trupele generalului Giorgio Basta. Refãcutã în 1627, cetatea a fost asediatã şi distrusã în 1662, rãmânând în ruinã. Restauratã în 1964. Bisericã reformatã (1640, restauratã în 1742, cu tavan casetat şi pictat în 1838), în satul Stana; bisericã din sec. 15, cu clopotniţã din lemn (1750), aparţinând în prezent cultului reformat, în satul Sfãraş.

ALMAŞU MARE, com. în jud. Alba, alcătuită din 7 sate, situatã în Depr. Zlatna, pe stg. râului Ardeu; 1 228 loc. (1 ian. 2019): 640 de sex masc. şi 588 fem. Expl. de min. auro-argentifere. În satul Almaşu Mare, menţionat documentar, prima oarã, în 1407, se aflã colecţia „Achim Emilian”, care cuprinde peste 2 500 de piese (steaguri vechi, icoane pe sticlã şi lemn, ceramicã, unelte agricole, costume populare, lãzi de zestre, obiecte de interior, decoraţii, monede, bancnote, cãrţi vechi etc.), şi biserica „Buna Vestire” (1418, refãcutã în 1841), declaratã monument istoric; bisericile cu hramurile „Schimbarea la Faţã” (1822–1826, pictatã în 1835 de Vasile Ţura), „Sfântul Nicolae” (sec. 15, refãcutã în 1780–1784), „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1840), „Sfântul Gheorghe” (1845), „Adormirea Maicii Domnului” (sec. 19), „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1928) şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1975–1976, construitã pe locul unei biserici din lemn ce data din sec. 17), în satele Suseni, Cib, Glod, Nãdãştia, Brãdet, Cib şi Almaşu de Mijloc. Troiţa minerului. Rezervaţiile naturale Cheile Glodului (20 ha) şi Cheile Cibului (15 ha). În anul 2001, pe terit. com. Almaşu Mare, în punctul La Cruce, au fost descoperite morminte tumulare din Epoca bronzului.

ALMĂJ, com. în jud. Dolj, alcãtuitã din 4 sate, situatã în zona de contact a Dealurilor Amaradiei cu lunca Jiului; 1 833 loc. (1 ian. 2019): 898 de sex masc. şi 935 fem. Expl. de petrol. Distilerie de alcool. Siloz pentru cereale. Legumiculturã. În satul Almăj, atestat documentar în 1566, cu numele de Halmăj, se aflã cula „Poenaru”, construitã în perioda 1750–1764 (modificãri în 1896), cu încãperi având ca decor picturi în frescã, inspirate din fabulele lui Esop, şi biserica „Sfinţii Îngeri”, ctitorie din 1787–1789 a slugerului Barbu Poenaru, care pãstreazã un remarcabil tablou votiv din 1789 (reparatã în 1892, 1912, 1929–1930). În satul Şitoaia se aflã biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1819, cu fresce originare). Până la 7 apr. 2004, com. Almăj a avut în componenţă satele Beharca şi Coţofenii din Faţă, sate care la acea dată au format com. Coţofenii din Faţă, jud. Dolj.

ALŢINA, com. în jud. Sibiu, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Pod. Hârtibaciului, pe râul Hârtibaciu; 1 898 loc. (1 ian. 2019): 979 de sex masc. şi 919 fem. Halte de c.f. (în satele Alţina şi Beneşti). Aici s-au descoperit urme materiale din Epoca fierului şi vestigiile unei aşezãri dacice. În satul Alţina, menţionat documentar, prima oarã, în 1291, se aflã o bisericã în stil romanic (sec. 13), azi aparţinând cultului evanghelic, cu transformãri gotice şi fortificaţii efectuate dupã anul 1496, iar în satul Beneşti există o bisericã ortodoxã construitã în 1810, cu unele transformãri din 1907.

ALUNIŞ, com. în jud. Cluj, alcătuită din 5 sate, situată în zona Dealurilor Dejului, pe râul Valea Mãrului; 1 131 loc. (1 ian. 2019): 570 de sex masc. şi 561 fem. În satul Aluniş, menţionat documentar, prima oarã, în 1247, se aflã o bisericã reformatã (sec. 17), declaratã monument istoric; bisericile din lemn cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1809) şi „Înãlţarea Sfintei Cruci” (sec. 18), în satele Ghirolt şi Pruneni.

ALUNIŞ, com. în jud. Mureş, alcãtuitã din 3 sate, situatã pe stg. râului Mureş, în zona Dealurilor Mureşului; 3 112 loc. (1 ian. 2019): 1 505 de sex masc. şi 1 607 fem. Staţie de c.f. Expl. de balast. Prelucr. lemnului. Satul Aluniş apare menţionat documentar, prima oarã, în 1228. Până în anul 1925, satul Aluniş s-a numit Maieru. Rezervaţie naturalã de lalele pestriţe.

ALUNIŞ, com. în jud. Prahova, alcãtuitã din 2 sate, situatã în Subcarpaţii Prahovei; 3 245 loc. (1 ian. 2019): 1 611 de sex masc. şi 1 634 fem. Expl. forestiere. Producţie de mobilă. Satul Aluniş este menţionat documentar în 1612 şi până în 1931 s-a numit Strâmbeni.

ALUNU, com. în jud. Vâlcea, alcãtuitã din 7 sate, situatã în zona de contact a Subcarpaţilor Olteniei cu Piem. Olteţului, pe cursul superior al râului Olteţ; 4 288 loc. (1 ian. 2019): 2 232 de sex masc. şi 2 056 fem. Expl. de petrol, de gaze şi de cărbune (prin decopertare). Centru viticol şi pomicol. În satul Alunu, menţionat documentar în 1502, se aflã un conac (sf. sec. 19), iar în satele Igoiu şi Colteşti există câte o bisericã din lemn, cu acelaşi hram – „Cuvioasa Parascheva” –, datând din 1652 şi, respectiv, 1897. În satul Bodeşti existã biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Îngeri” (1675).

ALUTUS (ALUTA), denumirea daco-geticã şi apoi romanã a râului Olt.

AMARU, com. în jud. Buzău, alcãtuitã din 6 sate, situatã în Câmpia Săratei; 2 268 loc. (1 ian. 2019): 1 160 de sex masc. şi 1 108 fem. Culturi de cereale, sfeclã de zahãr, floarea-soarelui, tutun, plante de nutreţ etc. Staţiune de cercetare şi producţie a bovinelor (în satul Dulbanu). Satul Amaru este menţionat documentar, prima oarã, în 1699.

AMĂRĂŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 6 sate, situatã în Piemontul Olteţului, pe râul Pesceana; 1 716 loc. (1 ian. 2019): 850 de sex masc. şi 866 fem. Centru viticol şi de vinificaţie. Bisericile din lemn cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Amărăşti (1802, cu picturã originarã în pronaos şi pridvor), Padina (1812, cu picturã din prima jumătatea a sec. 19) şi Nemoiu (1832). În satul Mereşeşti se aflã biserica având hramul „Cuvioasa Parascheva” (1832), iar în satul Palanga există biserica din lemn cu hramul „Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” (1847), cu decor sculptat în pridvor.

AMĂRĂŞTII DE JOS, com. în jud. Dolj, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Câmpia Romanaţi; 5 473 loc. (1 ian. 2019): 2 696 de sex masc. şi 2 777 fem. Morãrit şi panificaţie. Pe terit. com. au fost descoperite (1949) urmele unei aşezãri cu caracter urban, datând din epoca stãpânirii romane (sec. 2–3), în care s-au gãsit vase ceramice, monede, cãrãmizi. Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1654), „Sfinţii Voievozi” (1759) şi biserica din lemn cu hramul „Sfântul Ioan” (1812), în satul Amãrãştii de Jos.

AMĂRĂŞTII DE SUS, com. în jud. Dolj, alcătuită din 2 sate, situatã în Câmpia Romanaţi; 1 616 loc. (1 ian. 2019): 791 de sex masc. şi 825 fem. Pe terit. com. au fost descoperite urmele unui vicus roman, extins pe c. 20 de ha, în care s-au gãsit monede, arme, vase ceramice, cãrãmizi şi o statuetã înfãţişându-l pe Iupiter Dolichenus. Bisericile cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Amărăştii de Sus (1834–1843, reparată în 1923) şi, respectiv, Zvorsca (1860–1864). Până la 7 apr. 2004, com. Amărăştii de Sus a avut în componenţă satele Dobroteşti şi Nisipuri, sate care la acea dată au format com. Dobroteşti, jud. Dolj.

AMZACEA, com. în jud. Constanţa, alcãtuită din 3 sate, situatã în zona de Est a Podişului Cobadin; 2 904 loc. (1 ian. 2019): 1 494 de sex masc. şi 1 410 fem. Haltã de cale feratã (în satul Casicea) pe linia Medgidia – Ciocârlia – Cobadin – Casicea – Negru Vodã, cu prelungire spre Bulgaria până la Varna (via Kardam) – linie pe care nu se mai circulã din toamna anului 2012. Nod rutier. Culturi irigate de cereale, floarea-soarelui, plante tehnice şi de nutreţ etc. Creşterea ovinelor, bovinelor, porcinelor, pãsãrilor etc. Siloz de cereale. Satul Amzacea apare consemnat pe o hartã a Dobrogei din 1887. În arealul com. Amzacea a fost descoperit (1973) un tezaur monetar (206 monede din bronz) datând din sec. 5 î.Hr. Între 17 febr. 1968 şi 18 apr. 1989, satul Amzacea a fãcut parte din com. Topraisar, iar satele Casicea şi General Scărişoreanu (numit pânã în 1950 Enghez) au fost în componenţa com. Comana. Din 18 apr. 1989, aceste trei sate au fost grupate într-o comună de sine stătătoare – Amzacea. Geamie (sec. 17) cu minaret refãcut în 1927, în satul Amzacea; bustul generalului Constantin Scărişoreanu (dezvelit la 9 mai 1977), în satul General Scărişoreanu.

ANDRĂŞEŞTI, com. în jud. Ialomiţa, alcãtuitã din 2 sate, situatã în Câmpia Bărăganului, pe stg. râului Ialomiţa; 2 188 loc. (1 ian. 2019): 1 094 de sex masc. şi 1 094 fem. Staţie de c.f. Culturi de cereale, sfeclã de zahãr, floarea-soarelui, legume etc. Fermã avicolã. Biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1821) şi han (sec. 19), în satul Andrăşeşti; biserica „Sfântul Nicolae” (1797), în satul Orboeşti.

ANDREIAŞU DE JOS, com. în jud. Vrancea, alcãtuitã din 7 sate, situată în Subcarpaţii de Curburã (Subcarpaţii Vrancei), pe cursul superior al râului Milcov; 1 778 loc. (1 ian. 2019): 918 de sex masc. şi 860 fem. Exploatarea lemnului. Creşterea animalelor. Satul Andreiaşu de Jos este menţionat documentar, prima oarã, la 8 august 1445, într-un act emis de domnul Ştefan (fiul lui Alexandru cel Bun). Pe teritoriul comunei se aflã rezervaţia geologicã „Focul Viu”, unicã în Europa, declaratã monument al naturii şi rezervaţie naturalã protejatã (la 6 martie 2000), constând în emanaţii de gaze care pãtrund prin crãpãturile scoarţei terestre şi care ard în permanenţã, formând flãcãri slab colorate de 30–50 cm înãlţime, extinse pe o supr. de 12 ha, şi rezervaţiile forestiere Cenaru I (150 ha) şi Cenaru II (233 ha) cu arborete de fag, brad şi numeroase exemplare de tisã (declarate rezervaţii în aprilie 1973).

ANDRID, com. în jud. Satu Mare, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Câmpia Ierului, pe râul Ier; 2 650 loc. (1 ian. 2019): 1 345 de sex masc. şi 1 305 fem. În arealul satului Andrid, menţionat documentar, prima oarã, în 1332, au fost descoperite urmele unei aşezãri aparţinând fazei de mijloc a culturii materiale Otomani (sec. 19–13 î.Hr.) în care s-au gãsit numeroase fragmente ceramice, şi o necropolã cu morminte de înhumaţie datând din aceeaşi perioadã. În 1893 a fost descoperit un tezaur monetar dacic. Biserica „Sfântul Nicolae” (1800), în satul Dindeşti.

ANDRIEŞENI, com. în jud. Iaşi, alcãtuitã din 7 sate, situatã în Câmpia Jijiei, pe râul Jijia; 4 220 loc. (1 ian. 2019): 2 177 de sex masc. şi 2 043 fem. Staţie de c.f. (în satul Buhãeni). Prelucr. lemnului. Pisciculturã. Satul Andrieşeni este menţionat documentar, prima oarã, în 1429. Pe terit. com. au fost descoperite obiecte de ceramicã aparţinând culturii neolitice Precucuteni (prima jumãtate a milen. 4 î.Hr.). Bisericile „Buna Vestire” (1806) şi „Sfântul Vasile” (1783), în satul Iepureni.

ANINOASA, comună în judeţul Argeş, alcătuită din 4 sate, situată în zona Dealurilor Argeşului, pe stânga râului Bratia (afluent pe partea dreaptã a Râului Târgului), la 19 km Sud Vest de municipiul Câmpulung; 3 260 loc. (1 ian. 2019): 1 612 de sex masc. şi 1 648 fem. Exploatarea lemnului. Pomicultură. În satul Aninoasa există mănăstirea cu acelaşi nume, de călugăriţe (→ Mănăstirea Aninoasa), iar în satul Slănic se află o mănăstire de călugări, iniţial un schit întemeiat de Vlad Ţepeş, cu zid de incintă, în interiorul căruia există biserica şi clădirile anexe (chilii, paraclis, cuhnia). Schitul a fost desfiinţat în 1805 şi reclădit din temelie în 1922–1930. În 1992–1994 s-a construit actuala biserică, având hramul „Naşterea Maicii Domnului”, pe temelia vechiului lăcaş, iar schitul declarat mănăstire. În această biserică se citeşte neîntrerupt Psaltirea, ziua şi noaptea, slujbele de noapte având loc între orele 24 şi 3. În satul Slănic mai există şi biserica „Sfântul Nicolae”, construitã în perioada 1992–1995 (sfinţitã la 12 noiembrie 1995), iar în satul Aninoasa o nouă biserică, numită “Acoperământul Maicii Domnului”, situată în afara complexului monahal Aninoasa, construită la sfârşitul anilor ’90 ai secolului 20, sfinţită la 1 octombrie 2001 şi destinată ca biserică de mir pentru locuitorii satului Aninoasa. Până la 1 octombrie 2001, biserica “Sfântul Nicolae” a mănăstirii Aninoasa a funcţionat şi ca biserică de mir.

ANINOASA, com. în jud. Dâmboviţa, alcãtuitã din 3 sate, situată în Subcarpaţii Ialomiţei; 6 292 loc. (1 ian. 2019): 3 027 de sex masc. şi 3 285 fem. Expl. de petrol (în satele Aninoasa şi Viforâta). Prelucr. lemnului. Centru pomicol (meri, pruni, peri). În satul Viforâta (4 km Nord de Târgovişte), atestat documentar la 12 septembrie 1479, se află mănăstirea Viforâta (de maici), cu biserica „Sfântul Gheorghe”, construită în perioada 1530–1532 prin grija domnului Vlad Înecatul şi refăcută în întregime de către Matei Basarab în 1635. Între 1712 şi 1713, din iniţiativa Doamnei Maria Brâncoveanu, s-au construit zidul de incintã şi câteva chilii noi şi s-au refăcut picturile bisericii. Biserica mănăstirii a fost grav deteriorată de cutremurul din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter şi a durat 2 minute şi 30 de secunde (cel mai puternic cutremur din toate timpurile), fiind reparată ulterior, cu mari modificări efectuate de banul Grigore Brâncoveanu, care a poruncit şi spălarea şi refacerea picturilor murale interioare. Catapeteasma, în stil baroc, este opera sculptorului Karl Storck din anul 1869. Complexul monahal (reparat în anii 1914, 1960–1962, 1978–1990) posedã un muzeu (inaugurat în 1971) cu colecţii de obiecte de cult şi de artă religioasă (→ Mănăstirea Viforâta).

Tot în satul Viforâta se aflã mănãstirea Dealu (de maici), întemeiatã (probabil) în timpul domniei lui Mircea cel Bãtrân în Țara Româneascã (1386-1394 şi 1397-1418) şi menţionatã documentar, prima oarã, la 17 noiembrie 1431, într-un act emis de domnul Alexandru Aldea. Biserica mănãstirii Dealu, cu hramul „Sfântul Nicolae”, prototip al arhitecturii munteneşti, construitã între anii 1499 şi 1501, prin grija domnului Radu cel Mare şi terminatã de fratele sãu, Vlad cel Tânãr, în perioada 1510-1512, are pereţii exteriori placaţi cu dale de piatrã fãlţuite şi ornamentaţi cu numeroase arcade oarbe, iar cele trei turle sunt şi ele bogat ornamentate cu „broderii” sculptate în piatrã. Picturile murale interioare au fost executate (1514–1515) de o echipã de zugravi condusã de meşterul Dobromir cel Tânãr (din Târgovişte) şi refãcute (1713) prin grija lui Constantin Brâncoveanu. Biserica a fost consolidatã şi refãcutã atât dupã cutremurul din 14 octombrie 1802, cât şi dupã cele din 10 nov. 1940 şi 4 mart. 1977. Biserica mănãstirii Dealu este una dintre cele mai importante necropole domneşti, în ea aflânduse mormintele lui Radu cel Mare († 1508), Vlad Înecatul († 1532), Pãtraşcu cel Bun († 1557), racla cu capul lui Mihai Viteazul, depusã aici în 1603, Mihai Movilã († 1608). În sec. 16, mănãstirea Dealu a fost un însemnat centru cultural  şi de tipãrire a numeroase cãrţi de cult (Liturghierul, 1508, Octoihul, 1510, Evangheliarul, 1512 ş.a.) sub îngrijirea cãlugãrului sârb Macarie, adus în Țara Româneascã de Radu cel Mare. Redevine un puternic centru tipografic în timpul lui Matei Basarab, prin grija lui Udrişte Nãsturel. Mănãstirea Dealu a funcţionat cu intermitenţã: pânã în 1863 a fost mănãstire de cãlugãri, în 1877 a devenit lagãr de prizonieri turci, între 1890 şi 1891 a fost depozit de muniţii al armatei, în 1902 s-a instalat Şcoala copiilor de trupã, în anii 1912–1940 a funcţionat Liceul militar „Nicolae Filipescu”, iar în anii 1953–1988 a fost Casa sanatorialã pentru monahi şi preoţi. Ansamblul monahal a fost restaurat (1955–1958) prin grija Patriarhului Iustinian Marina, iar biserica a fost repictatã în 1956–1958 de Iosif Keber (altarul) şi în 1985–1989 (naos şi pronaos) de Sofian Boghiu. Posedã un muzeu de artã religioasã (aici se aflã o cruce dãruitã de Matei Basarab). Obiectiv turistic (→ şi mãnãstirea Dealu, Capitolul Mãnãstiri, litera D). În satul Aninoasa, menţionat documentar la 29 aprilie 1453, se aflã biserica „Sfântul Ilie”, construitã în anul 1810, distrusã de cutremurul din noaptea de 11 ianuarie 1838, ora 4 dimineaţa, care a avut magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter, şi reconstruitã în 1846, iar în satul Sãteni, atestat documentar la 20 ianuarie 1604, existã biserica „Sfântul Nicolae” (secolul 19).

ANINOASA, com. în jud. Gorj, alcãtuitã din 5 sate, situatã în lunca şi pe terasele râului Gilort, la contactul cu Dealurile Jiului; 3 809 loc. (1 ian. 2019): 1 998 de sex masc. şi 1 811 de fem. Expl. de petrol. Muzeu etnografic. În arealul satului Aninoasa a fost descoperit (1934) un tezaur monetar (c. 150 de monede din argint) geto-dac, datând din a doua jumãtate a sec. 2 î.Hr. În satul Groşerea se aflã cula „Crãsnaru” (1808) şi biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1808), cu fresce originare, în satul Aninoasa existã biserica „Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena” (1887–1888) şi conacul boierului Dinel Negrea (sec. 19), iar în satul Bobaia se aflã o bisericã din lemn, cu hramul „Sfântul Ioan Botezãtorul” (ante 1816). Lacul fosilifer Groşerea (1 ha) este declarat rezervaţie naturală.

APA, com. în jud. Satu Mare, alcãtuitã din 3 sate, situatã în lunca Someşului, la 20 km Est de municipiul Satu Mare; 2 745 loc. (1 ian. 2019): 1 371 de sex masc. şi 1 374 fem. Staţie de c.f. Expl. de balast. Casa memorialã „Vasile Lucaciu”. Pe terit. com. a fost descoperit (1939) un depozit din Epoca mijlocie a bronzului (sec. 16–15 î.Hr.) alcãtuit din douã spade cu mânere masive, un topor de luptã, o apãrãtoare de braţ ş.a. În satul Apa, menţionat documentar, prima oarã, în 1215, cu numele Villa Apa, se aflã o bisericã reformatã (1640), de tip bisericã-salã, în stil gotic, cu turn-clopotniţã, o bisericã ortodoxã, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” (1848–1870) şi o casã ţãrãneascã din 1853.

APAHIDA, com. în jud. Cluj, alcãtuitã din 8 sate, situatã în partea de Nord Vest a Podişului Transilvaniei, pe dreapta vãii Someşului Mic, la 13 km Nord Est de municipiul Cluj-Napoca; 13 854 loc. (1 ian. 2019): 6 878 de sex masc. şi 6 976 fem. Staţie de cale feratã (în satul Apahida) pe linia (în prezent electrificatã) Oradea – Cluj-Napoca – Apahida – Cojocna – (traverseazã trei tunele cu lungimile de 150 m, 330 m şi 230 m) – Boju – Valea Florilor – Ploscoş – Câmpia Turzii – Rãzboieni-Cetate – Alba Iulia, inauguratã la 14 august 1873. Exploatãri de tufuri dacitice, balast şi nisip. Complex avicol. Legumiculturã. Pomiculturã (meri, peri). Pe teritoriul comunei Apahida au fost descoperite o necropolã celticã (secolele 3–2 î.Hr.), conţinând mai ales ceramicã cenuşie, şi douã morminte princiare germane (secolul 5), cu un bogat inventar funerar (un coif din bronz aurit, douã oenochoe din argint, cu scene bahice, brãţãri etc.). În satul Apahida, menţionat documentar, prima oarã, în 1263, cu numele Apathida, se aflã biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construitã în 1806 de meşterul lemnar Ghiran Ioan din Nadiş şi pictatã în 1808 de Ioan Pop din Unguraş.

APATEU, com. în jud. Arad, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Câmpia Crişurilor; 3 385 loc. (1 ian. 2019): 1 729 de sex masc. şi 1 656 fem. Culturi de cereale, floarea-soarelui, sfeclã de zahãr, plante de nutreţ etc. Legumiculturã. Satul Apateu este menţionat documentar, prima oarã, în 1219.

APAŢA, com. în jud. Braşov, formată dintr-un sat, situatã la poalele M-ţilor Perşani, pe râul Olt; 3 637 loc. (1 ian. 2019): 1 822 de sex masc. şi 1 815 fem. Staţie de c.f. Expl. forestiere; produse de panificaţie. Satul Apaţa este atestat documentar, prima oarã, în 1377. Turn de cetate (sec. 14); bisericã evanghelicã cu casã parohialã. Peştera Bârlogul Ursului (ocrotitã), declarata rezervati speologica ( → Peştera Bârlogul Ursului).

APELE VII, com. în jud. Dolj, formată dintr-un sat, situatã în Câmpia Romanaţi; 1 989 loc. (1 ian. 2019): 1 039 de sex masc. şi 950 fem. Centru viticol. În satul Apele Vii, amintit documentar în 1572, se aflã bisericile „Sfântul Nicolae” (1790, refãcutã în 1841-1843 şi 1929), „Sfântul Ştefan” (1812, refãcutã în 1847-1854) şi „Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” (1868).

APOLD, com. în jud. Mureş, alcãtuitã din 4 sate, situatã în Pod. Târnavelor, pe râul Şaeş; 3 273 loc. (1 ian. 2019): 1 638 de sex masc. şi 1 635 fem. Expl. de calcar. Centru pomicol (meri, pruni, nuci). Punct fosilifer (fosile din Sarmaţian). În satul Apold, menţionat documentar, prima oarã, în 1309, se aflã biserica „Sfântul Gheorghe” (1721, cu modificãri din 1807) şi o cetate ţărănească cu bisericã evanghelicã de incintã (cu mobilier din 1762 şi un frumos portal gotic), amintitã documentar în 1504, dar cu o existenţã anterioarã, renovatã în anul 1900. Zidurile care înconjurã biserica sunt înalte de 4 m şi strãjuite de un bastion şi mai multe turnuri de apãrare (Turnul Alb, Turnul Şcolii, Turnul Ovãzului ş.a.). În satul Daia se aflã o cetate ţãrãneascã cu bisericã de incintã (1457, renovatã în 1780 şi 1896), azi biserică evanghelicã, şi turn-clopotniţã (1829–1834), în satul Vulcan există o bisericã ziditã în jurul anului 1300, în stil romanic, refãcutã ulterior în stil gotic, cu tavan casetat şi pictat în 1682, azi biserică evanghelicã, şi o cetate ţãrãneascã (1521), iar în satul Şaeş se află biserica „Schimbarea la Faţã” (1805–1821) şi cetatea sãteascã cu bisericã evanghelicã de incintã (sec. 16, reconstruitã în 1820). În satul Şaeş, atestat documentar în anul 1302, a fost descoperit (1891) un tezaur dacic (sec.1 î.Hr.) alcãtuit din 6 fibule de argint, un colier şi o centurã din lanţ de argint, precum şi 563 de denari romani republicani datând din perioada 217–249. Mlaştina Şaeş (18 ha).

APOLDU DE JOS, com. în jud. Sibiu, alcãtuitã din 2 sate, situatã în Pod. Secaşelor, pe cursul superior al râului Secaş; 1 286 loc. (1 ian. 2019): 659 de sex masc. şi 627 fem. Legumiculturã. Viticulturã. Culturi de cereale (grâu, porumb). Pomiculturã (nuci, meri, pruni). Prelucr. primarã a lemnului. În arealul com. au fost descoperite vestigiile unui castru roman cu un tezaur monetar roman. În satul Apoldu de Jos, menţionat documentar, prima oarã, în 1288, se aflã o bisericã din lemn cu hramul „Sfântul Ioan Botezãtorul” (1771–1772, reparatã în 1818), iar în satul Sângătin există biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1687).

APOSTOLACHE, com în jud. Prahova, alcãtuitã din 5 sate, situatã în zona subcarpaticã, pe râul Cricovu Sãrat; 2 045 loc. (1 ian. 2019): 1 032 de sex masc. şi 1 013 fem. Expl. de petrol. Viticulturã; pomiculturã. Muzeu etnografic. Biserica  „Adormirea Maicii Domnului” a fostei mănăstiri Apostolache, zidită în 1850 pe locul uneia din 1595, restaurată parţial în 1992–1994 şi complet în 2010–2013, declarată monument istoric. Satul Valea Cricovului din componenţa comunei Apostolache s-a numit Valea Boului pânã la 1 ianuarie 1965.

ARBORE, com. în jud. Suceava, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Pod. Sucevei, pe râul Solca, la 32 km Nord Vest de municipiul Suceava; 7 763 loc. (1 ian. 2019): 3 912 de sex masc. şi 3 851 fem. Preparate din lapte. În satul Arbore se aflã biserica având hramul „Tãierea Capului Sfântului Ioan Botezãtorul”, ziditã între 2 apr. şi 29 aug. 1503 din iniţiativa portarului Luca Arbore (înmormântat în incinta ei), cu sprijinul material al lui Ştefan cel Mare, monument reprezentativ al arhitecturii din epoca domnului Ştefan cel Mare. Este una dintre bisericile din N Moldovei cu remarcabile picturi murale exterioare şi interioare executate în frescã (1541), pe o nuanţã predominant verde, de o echipã de zugravi în frunte cu Dragoş Coman din Iaşi. Printre scenele deosebit de valoroase se remarcã „Imnul Acatist”, „Asediul Constantinopolului”,„Judecata de Apoi”, „Fiul risipitor” ş.a. Multiplele nuanţe de verde folosite la redarea munţilor, vegetaţiei, clãdirilor, îmbrãcãmintei personajelor ş.a. se asociazã armonios cu albastrul, galbenul şi roşul în tonalitãţi variate, toate laolaltã demonstrând mãestria folosirii culorilor de cãtre meşterii zugravi. Biserica, cunoscutã şi sub numele de „Biserica Arbure”, a fost reparatã în anii 1909–1914, 1936– 1937, 1965–1970 şi declaratã monument UNESCO în 1993. Turn-clopotniţã din 1867. Muzeu etnografic (costume populare, ţesãturi de interior, cojoace etc.). Sãrbãtoarea folcloricã „Floarea de Salcâm” (anual, în prima duminicã din iunie).

ARCANI, com. în jud. Gorj, alcãtuitã din 4 sate, situatã în Subcarpaţii Olteniei; 1 244 loc. (1 ian. 2019): 609 de sex masc. şi 635 fem. Pe terit. com. au fost descoperite urme de locuire daco-romane. Muzeu etnografic (obiecte de uz casnic şi piese de port popular). Biserica din lemn „Sfântul Nicolae” (1708–1710), în satul Câmpofeni, cu picturi interioare din 1877-1878; biserica „Sfinţii Voievozi” (sec. 18, refãcutã în 1857 şi 1903), în satul Arcani.

ARCHIŞ, com. în jud. Arad, alcãtuitã din 4 sate, situatã în partea de Nord a Depresiunii Zarand; 1 508 loc. (1 ian. 2019): 757 de sex masc. şi 751 fem. Expl. de cuarţit şi calcar (în satul Groşeni). Expl. şi prelucr. primarã a lemnului. Satul Archiş este menţionat documentar, prima oarã, în 1552. Bisericã având hramul „Cuvioasa Parascheva” (1725), în satul Groşeni. Pãdure de stejar, secularã, şi pãdure de fag, secularã, ambele declarate rezervaţii forestiere.

ARCUŞ, com. în jud. Covasna, formată dintr-un sat, situatã în Depr. Sfântu Gheorghe, pe dr. vãii Oltului; 1 630 loc. (1 ian. 2019): 821 de sex masc. şi 809 fem. Haltã de c.f. Com. Arcuş a fost înfiinţatã la 7 apr. 2004 prin desprinderea satului Arcuş din com. Valea Crişului. În satul Arcuş, atestat documentar în 1332, se aflã o puternicã cetate ţărănească de formã octogonală, înconjuratã de ziduri de 6,5 m înãlţime, strãjuite de 3 bastioane pentagonale de 10 m înălţime fiecare. Cetatea, construitã în sec. 16–17, are o bisericã unitarianã de incintã datând din 1568, cu unele transformãri din 1821. Castelul „Szentkeresty Bela” (sec. 19), în stil neoclasic, situat într-un parc dendrologic, este folosit în prezent ca centru de culturã (tabãrã de sculpturã).

ARDEOANI, com. în jud. Bacău, alcãtuitã din 2 sate, situatã în Depr. Tazlău, pe râul Tazlău Sărat; 2 406 loc. (1 ian. 2019): 1 206 de sex masc. şi 1 200 fem. Expl. de balast. Prelucr. lemnului. Pe terit. satului Ardeoani a fost descoperit (1965) un tezaur monetar (95 denari romani imperiali).

ARDUSAT, com. în jud. Maramureş, alcãtuitã din 3 sate, situatã în NV Depr. Baia Mare, în lunca Someşului; 2 777 loc. (1 ian. 2019): 1 354 de sex masc. şi 1 423 fem. Expl. de balast. Prelucr. lemnului; procesarea cãrnii; morãrit. Satul Ardusat este menţionat documentar, prima oarã, în 1231 cu numele Erdezat. Ruinele castelului „Degenfeld” (sec. 19) care a aparţinut contelui Degenfeld pe când avea în posesie satul Ardusat (1810-1844). Bisericã din lemn (1739).

AREFU, com. în jud. Argeş, alcătuită din 3 sate, situată în depresiunea omonimă, la poalele M-ţilor Frunţi, pe valea superioară a Argeşului, în aval de lacul Vidraru; 2 351 loc. (1 ian. 2019): 1 188 de sex masc. şi 1 163 fem. Hidrocentrala „Cumpăniţa” (5 MW), intratã în funcţiune în 1968. Producţie de cherestea; prelucr. artistică a lemnului. Reşedinţa comunei este satul Căpăţânenii Pământeni. Pe teritoriul satului Căpăţânenii Ungureni, pe un vârf de munte, greu accesibil, se află ruinele Cetăţii Poienari sau Cetatea lui Negru Vodă, datând din secolul 14, care, potrivit tradiţiei, ar fi aparţinut legendarului domn al Ţãrii Româneşti, Negru Vodă, cunoscut în istoriografie sub numele de Radu I. La această cetate, restaurată în anii 1968-1971, şi declarată monument istoric, se ajunge pe o cărare cu 1 487 de trepte. Pădurea Arefu, declarată rezervaţie forestieră (257 ha) şi golul alpin „Moldoveanu-Capra” (5 500 ha), declarat rezervaţie naturală. Biserica din lemn cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (începutul sec. 19), refãcută din zid (1857), în satul Arefu.

ARGETOAIA, comună în judeţul Dolj, alcãtuitã din 12 sate, situatã în Piem. Bălăciţei, pe râul Argetoaia; 4 562 loc. (1 ian. 2019): 2 298 de sex masc. şi 2 264 fem. Bisericã având triplu hram „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Gheorghe” (1813).

ARICEŞTII RAHTIVANI, comună în judeţul Prahova, alcătuită din 5 sate, situatã în Subcarpaţii Prahovei; 8 149 loc. (1 ian. 2019): 4 085 de sex masc şi 4 064 fem. Staţie de c.f. (în satul Târgşoru Nou). Expl. de petrol şi gaze naturale. În arealul satului Ariceştii Rahtivani a fost descoperit (în luna mai 2011) un schelet uman, presupus ca datând de acum c. 4 500 de ani. În satul Ariceştii Rahtivani se aflã bisericile „Sfântul Ilie” (1777, reparatã în 1887), care pãstreazã picturi murale originare, şi „Sfântul Nicolae” (1811, reparatã în 1880); în satul Târgşoru Nou existã biserica „Sfinţii Voievozi”, a fostei mãnãstiri Târgşoru Nou, deterioratã de cutremurul din 10 nov. 1940 şi refãcutã în 1942.

ARICEŞTII ZELETIN, com. în jud. Prahova, alcãtuitã din 2 sate, situatã în zona de contact a Subcarpaţilor Teleajenului cu prelungirile M-ţilor Ciucaş; 1 163 loc. (1 ian. 2019): 572 de sex masc. şi 591 fem. Expl. forestiere, de petrol şi de nisip cuarţos. Pomiculturã (pruni, meri, peri, gutui). Bisericã având dublu hram, „Sfântul Ilie” şi „Sfântul Nicolae” (1770), în satul Ariceştii Zeletin. Bogat fond cinegetic.

ARIEŞENI, com. în jud. Alba, alcătuită din 18 sate, rãsfirate pe pantele domoale ale M-ţilor Bihor, la 830 m alt., situatã în Ţara Moţilor, pe valea superioarã a Arieşului Mare, în Depr. Arieşeni; 1 645 loc. (1 ian. 2019): 837 de sex masc. şi 808 fem. Expl forestiere; prelucr. primarã a lemnului. Creşterea bovinelor. Agroturism. Satul Arieşeni este menţionat documentar, prima oarã, în 1909. Bisericã din lemn cu hramul „Înãlţarea Domnului” construitã în 1791 şi pictatã în 1829 de Mihai din Abrud, declaratã monument de arhitecturã. În arealul com. Arieşeni se aflã Gheţarul de la Vârtop, peşterã declaratã monument al naturii (1957) şi rezervaţie speologicã (1969) şi rezervaţia naturalã Cheile Gârdişoarei (15 ha). Pe terit com. Arieşeni se aflã o pârtie de schi de dificultate medie, cu o lungime de 1 600 m, o lãţime de 90 m şi o diferenţã de nivel de 250 m. Pârtia este iluminatã pe timpul nopţii; teleschi; 200 de case de vacanţã.

ARINIŞ, com. în jud. Maramureş, alcãtuitã din 3 sate, situatã în zona de contact a Dealurilor Asuajului cu Dealurile Sălajului, pe cursul superior al râului Sãlaj, la confl. cu râul Tămăşeşti; 1 046 loc. (1 ian. 2019): 522 de sex masc. şi 524 fem. Haltă de c.f. (în satul Ariniş). Expl. forestiere. Morãrit şi panificaţie. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Apiculturã; legumiculturã. Satul Ariniş apare menţionat documentar, prima oarã, în 1543 cu numele Egherhat, satul Tămăşeşti este atestat în 1424, iar satul Rodina s-a format în 1954. Bibliotecă comunalã cu peste 6 300 de volume.

ARMĂŞEŞTI, com. în jud. Ialomiţa, alcãtuită din 3 sate, situatã în Câmpia Bărăganului, pe râul Sărata; 2 204 loc. (1 ian. 2019): 1 105 de sex masc. şi 1 099 fem. Staţie de c.f. (în satul Armăşeşti). Primărie (1882), şcoala agricolã „Iordache Zosima” (1887), în satul Armăşeşti. Culturi de cereale, plante uleioase şi de nutreţ, leguminoase pentru boabe, sfeclã de zahãr, floarea-soarelui, legume etc. Creşterea bovinelor, ovinelor şi pãsãrilor. Fazanerie (în satul Malu Roşu). Satul Nenişori apare atestat documentar, prima oarã, în 1639, iar satul Armãşeşti în 1778. În nov. 1639, domnul Moldovei, Vasile Lupu, a încercat să obţină mazilirea domnului Ţării Româneşti, Matei Basarab, cu sprijin otoman, pentru a ocupa şi scaunul domnesc al Ţării Româneşti. Astfel, în arealul satului Nenişori, la 23 nov./3 dec. 1639, oastea lui Matei Basarab a învins-o pe cea moldoveanã a lui Vasile Lupu, care s-a retras în dezordine, iar Matei Basarab a fost reconfirmat la domnie de cãtre Poarta Otomanã. În urma acestei bãtãlii, Matei Basarab a construit, la Nenişori (în 1641), biserica „Sfântul Mucenic Procopie”. În satul Armăşeşti se află biserica „Sfântul Gheorghe” ziditã în 1778, din iniţiativa cãpitanului Ioniţã Nenişor, pe locul uneia din lemn, cu transformãri din 1859. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Armăşeşti a fãcut parte din jud. Ilfov.

ARMENIŞ, com. în jud. Caraş-Severin, alcãtuitã din 5 sate, situatã în culoarul Timiş-Cerna, la poalele de Vest ale M-ţilor Ţarcu şi cele de Est ale M-ţilor Semenic, la 337-343 m altitudine, pe dreapta râului Timiş, în amonte de defileul acestuia; 2 351 loc. (1 ian. 2019): 1 173 de sex masc. şi 1 178 fem. Staţie de cale feratã (în satul Armeniş), inauguratã în anul 1878. Exploatãri de minereu de fier, de micã, de feldspat şi forestiere. Creşterea bovinelor şi porcinelor. Pomiculturã. Culturi de zmeurã (în satul Feneş). Satul Armeniş este menţionat documentar, prima oarã, în anul 1428. În arealul comunei Armeniş, în pãdurile din M-ţii Ţarcu, existã o rezervaţie de zimbri (Bison bonasus), numitã Mãgura Zimbrilor, înfiinţatã la 12 septembrie 2014 cu 17 zimbri aduşi din diferite centre de reproducere şi grãdini zoologice din Germania, Suedia, Polonia, Belgia, Italia, în care, în prezent (2021), trãiesc în libertate circa 100 de exemplare (plus 7 pui, nãscuţi în primele 8 luni ale anului 2021), pe o suprafaţã de 160 ha. Numãrul zimbrilor din România, aflaţi în diferite rezervaţii naturale, a crescut de la circa 1 800 în anul 2003, la circa 6 200 de exemplare în anul 2019. Agroturism.

ARONEANU, com. în jud. Iaşi, alcãtuitã din 4 sate, situatã în zona colinelor Bahluiului, pe râul Ciric; 4 034 loc. (1 ian. 2019): 2 085 de sex masc. şi 1 949 fem. Creşterea bovinelor şi a pãsãrilor. Centru viticol şi de vinificaţie (satul Şorogari). Iaz piscicol (96 ha). Apiculturã. În satul Aroneanu se aflã biserica „Sfântul Nicolae” a fostei mănãstiri Aroneanu, ctitorie din anii 1593–1594 a domnului Aron Tiranul, cu faţadele decorate cu ceramicã smãlţuitã (discuri, flori de crin, steluţe), iar în satul Rediu Aldei existã biserica „Sfântul Ilie” (1718, cu pridvor din sec. 19). Com. şi satul Aroneanu s-au numit Aron Vodã în perioada 1594–1965.

ARPAŞU DE JOS, com. în jud. Sibiu, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Depr. Făgăraş, pe dr. râului Arpaş, la confl. cu râul Olt; 2 825 loc. (1 ian. 2019): 1 417 de sex masc. şi 1 408 fem. Staţie de cale feratã (în satul Arpaşu de Jos) pe linia Braşov – Fãgãraş – Voila – Sâmbãta de Sus – Viştea de Jos – Ucea de Jos – Arpaşu de Jos – Cârţa – Cârţişoara – Porumbacu de Jos – Avrig, inauguratã la 22 noiembrie 1892. Hidrocentrală (14,2 MW) datã în folosinţã la 21 ian. 1992. Expl. forestiere şi de balast. Prelucr. lemnului; morãrit şi panificaţie. Pãstrãvãrie. Centru pomicol (meri, peri, pruni). Culturi de cereale, cartofi, sfeclã de zahãr, plante textile ş.a. Satul Arpaşu de Jos este atestat documentar, prima oarã, în 1223. În perioada 1765–1851 satul Arpaşu de Jos a fost militarizat prin includerea lui în Compania a VIII-a de graniţã a Regimentului I de Graniţã de la Orlat. Pe terit. satului Arpaşu de Jos au fost descoperite (1954–1955) urmele unei aşezãri dacice (91 x 56 m), fortificatã cu val de pãmânt şi palisadã şi cu şanţ de apãrare, datând din sec. 1 î.Hr.-2 d.Hr., în care s-au gãsit vase ceramice lucrate cu mâna şi la roatã (cãni, fructiere, strecurãtori etc.), râşniţe din tuf vulcanic, lame de cuţite din fier, un vârf de lance, o brãţarã de argint etc. Tot aici se aflã biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1794), cu picturi murale interioare din 1823 şi ruinele fostei mănãstiri cisterciane (1202), reconstruitã din piatrã în 1250. În satul Arpaşu de Sus existã o bisericã ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1799–1802), cu picturi murale interioare datând din 1815.

ARSURA, com. în jud. Vaslui, alcãtuitã din 4 sate, situatã în zona de Est a Pod. Central Moldovenesc; 1 514 loc. (1 ian. 2019): 760 de sex masc. şi 754 fem. Creşterea ovinelor şi a pãsãrilor. Viticulturã. Aici au fost descoperite (1964) urmele unei mari cetãţi traco-getice (25 ha), întãritã cu douã valuri de pãmânt şi cu ziduri de piatrã, datând din sec. 4–2 î.Hr. Biserica „Sfântul Spiridon” (1886), în satul Mihail  Kogãlniceanu.

ASĂU, com. în jud. Bacãu, alcãtuitã din 6 sate, situatã în Depr. Comăneşti, în zona de confl. a râului Asău cu Trotuş; 6 940 loc. (1 ian. 2019): 3 495 de sex masc. şi 3 445 fem. Staţie de c.f. Expl. forestiere, de cãrbune brun, de petrol şi de gresii. Moarã. Prelucr. primarã a lemnului şi a laptelui. Creşterea bovinelor. Bisericã ortodoxã (1892–1899), în satul Asău. Rezervaţie de pin roşu. Agroturism.

ASUAJU DE SUS, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 2 sate, situatã în zona Dealurilor Asuajului, pe râul Asuaj; 1 253 loc. (1 ian. 2019): 617 de sex masc. şi 636 fem. Centru de tâmplãrie. Satul Asuaju de Sus este menţionat documentar, prima oarã, în 1391. Rezervaţie arheologicã în punctul numit „La Cetate”. Anual, la mijlocul lunii sept., aici se desfãşoarã Festivalul cântecului, dansului şi portului popular din zona Codrului.

AŞCHILEU, com. în jud. Cluj, alcătuită din 5 sate, situatã în zona Dealurilor Clujului, pe cursul superior al râului Borşa; 1 527 loc. (1 ian. 2019): 760 de sex masc. şi 767 fem. Reşed. com. este satul Aşchileu Mare, menţionat documentar, prima oarã, în 1331. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Bisericile din lemn cu hramul „Sfinţii Îngeri”, în satele Aşchileu Mare (construitã în 1825–1828 de Dima din Bistriţa şi pictatã în 1839 de Perşa din Elciu) şi Aşchileu Mic (1801, cu decor sculptat din 1806 şi picturi interioare din 1843, executate de Simeon Mãrtişianu).

AŞTILEU, com. în jud. Bihor, alcãtuitã din 4 sate, situatã pe stg. vãii Crişului Repede, în Depr. Vad-Borod, la poalele de N ale M-ţilor Pãdurea Craiului; 3 671 loc. (1 ian. 2019): 1 865 de sex masc. şi 1 806 fem. Expl. de marmurã, de bauxitã, de argile refractare, de nisipuri şi calcare. Hidrocentralele Aştileu I (2,8 MW) intratã în funcţiune în 1954 şi Aştileu II (1 MW) datã în folosinţã în 1982. Producţie de cãrãmizi refractare şi de var. Prelucr. lemnului. Satul Chistag este atestat documentar, prima oarã, în 1075. În satul Aştileu, atestat documentar în 1335, se află o biserică greco-catolică (1800) şi un conac (sec. 18).

ATID, com. în jud. Harghita, alcãtuitã din 5 sate, situată în E Pod. Târnavelor, în Depr. Atid, la 550 m alt.; 3 076 loc. (1 ian. 2019): 1 516 de sex masc. şi 1 560 fem. Nod rutier. Producţie de palincã din prune. Pomiculturã (pruni, meri, peri). Expl. şi prelucr. primarã a lemnului. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Muzeu sãtesc (Atid). Muzeul pãlãriilor din pai (în satul Crişeni). În satul Inlãceni au fost descoperite (1950, 1956) vestigiile unui castru roman (sec. 2–3), de plan dreptunghiular (142 x 146 m), cu patru porţi strãjuite de turnuri patrulatere. La Inlãceni se aflã o bisericã din sec. 15, cu adãugiri din sec. 19, în stil gotic, cu tavan casetat şi pictat în 1668 şi zid de incintã, construit în 1753, azi biserică unitarianã. În satul Atid, menţionat documentar, prima oarã, în 1566, existã o bisericã reformatã din 1797 cu turn ridicat în 1814. În satul Cuşmed, atestat documentar, prima oarã, în 1333, se aflã o bisericã în stil gotic (sec. 15), în prezent biserică reformată, ctitorie a lui Iancu de Hunedoara, cu tavan casetat (1714) şi zid de incintã (sec. 18), clopotniţa fiind construitã (în 1717) din grinzi de stejar prinse în cuie de lemn. Tot la Cuşmed se aflã casa olarului Bereczki Zsigmard (1858).

AŢEL, com. în jud. Sibiu, alcãtuitã din 2 sate, situatã în Pod. Târnavelor, pe râul Târnava Mare, la 12 km Est de municipiul Mediaş; 1 667 loc. (1 ian. 2019): 869 de sex masc. şi 798 fem. Staţie de c.f. (în satul Aţel) pe linia Mediaş-Sighişoara. Expl. de nisipuri cuarţoase. Culturi de cereale, sfeclã de zahãr, cartofi, legume ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor şi pãsãrilor. Pe terit. com. Aţel au fost descoperite (1859) douã vase ceramice lucrate la roatã, un vârf de suliţã şi trei brãţãri din bronz datând din a doua Epocã a fierului – La Tène (sec. 5 î.Hr.-1 d.Hr.), precum şi vestigiile unei aşezãri rurale romane (sec. 2–3) şi un tezaur daco-roman de argint alcãtuit din 375 de monede, 18 inele, brãţãri, fibule, 158 de mãrgele etc. Satul Aţel, menţionat documentar, prima oarã, în 1253 cu numele Echelin, a cãpãtat la mijlocul sec. 14, pentru scurtã vreme, statut de oraş (civitas). Aici existã o bisericã zidită în stil gotic în a doua jumãtate a sec. 14, cu modificãri ale bolţilor corului şi ale navelor laterale de la sf. sec. 15, azi biserică evanghelicã. Biserica pãstreazã o uşã cu încrustaţii (1499), strane de piatrã realizate (sf. sec. 15) în stil gotic de pietrarul Andreas şi strane din lemn executate, în 1516, de Johannes Reychmuth. În jurul bisericii a fost construitã (înainte de anul 1471) o cetate ţãrãneascã cu mai multe turnuri de apãrare, din care se pãstreazã câteva fragmente. În satul Dupuş se aflã o bisericã din sec. 15, fortificatã în 1524, în stil gotic, cu altar poliptic, pictat în 1520–1522, şi orgã acţionatã pneumatic, instalatã în 1731 (azi biserică evanghelicã).

AŢINTIŞ, com. în jud. Mureş, alcãtuitã din 6 sate, situată în Pod. Târnavelor, pe râul Aţintiş, în apropiere de confl. acestuia cu Mureşul; 1 536 loc. (1 ian. 2019): 780 de sex masc. şi 756 fem. Expl. de gaze naturale (Sâniacob). Culturi de cereale, sfeclã de zahãr, plante tehnice şi nutreţ etc. Creşterea bovinelor, ovinelor şi pãsãrilor. Satul Aţintiş este menţionat documentar, prima oarã, în 1357. Bisericã din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (sec. 18), în satul Cecãlaca.

 23 AUGUST, com. în jud. Constanţa, alcătuită din 3 sate, situată în partea de Est a Pod. Cobadin, pe ţărmul de V al Mării Negre şi pe malul de N al lacului Tatlageac; 5 530 loc. (1 ian. 2019): 2 771 de sex masc. şi 2 759 fem. Staţie de c.f. Nod rutier. Morărit: Pomicultură (piersici, caişi ş.a.). În com. 23 August se află schitul Miron (de călugări), înfiinţat în 1991, cu biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În intravilanul com. 23 August a fost înfiinţată, în anul 2010, o staţiune balneoclimaterică numită „Terra” care se desfăşoară de-a lungul plajei şi falezei Mării Negre şi va avea în final două hoteluri cu 13 etaje, 40 de vile, un heliport, terenuri de minigolf, baze de agrement, spaţii de alimentaţie publică, spaţii verzi ş.a. În anii 1993 şi 1996 s-a încercat schimbarea denumirii com. 23 August în Unirea, dar de fiecare dată majoritatea populaţiei comunei s-a împotrivit din motive economice, fapt ce a determinat ca numele comunei să rămână neschimbat.

AUGUSTIN, com. în jud. Braşov, formată dintr-un sat, situatã pe stânga văii râului Olt, în zona de intrare în defileul pe care râul Olt îl formeaza între comuna Augustin şi comuna Racoş; 2 092 loc. (1 ian. 2019): 1 103 de sex masc. şi 989 fem. Staţie de c.f. Culturi de cereale şi cartofi. Pe terit. satului Augustin, menţionat documentar în 1679, a fost descoperit (1939) un tezaur monetar compus din 293 de denari romani republicani şi imperiali datând din perioadele 189–180 î.Hr. şi 37–41. Rezervaţie paleontologicã cu punct fosilifer cu bogatã faunã de amoniţi conservaţi în marnele cretacice cenuşii. Comuna Augustin a luat fiinţã la 25 mart. 2005 prin desprinderea satului Augustin din com. Ormeniş, jud. Braşov.

AUŞEU, com. în jud. Bihor, alcătuită din 6 sate, situată în Depresiunea Vad-Borod, la poalele M-ţilor Plopiş, pe dreapta vãii râului Crişu Repede; 2 945 loc. (1 ian. 2019): 1 445 de sex masc. şi 1 500 fem. Expl. de calcar (în satul Groşi). Satul Auşeu este menţionat documentar, prima oarã, în anul 1406. În satul Gherghie se aflã biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru si Pavel” construitã la începutul sec. 18, strãmutatã aici în 1714 din satul învecinat Luncşoara; Casã parohialã din 1927, în satul Groşi; în satul Luncşoara existã biserica din lemn cu hramul “Sfântul Gheorghe” construitã în 1760 de meşterul Lup şi pictatã în sec. 19.

AVRAM IANCU, com. în jud. Alba, alcătuită din 33 de sate, rãsfiratã pe pantele domoale, de Sud Est, ale M-ţilor Bihor, situatã în Ţara Moţilor, pe cursul superior al Arieşului Mic; 1 490 loc. (1 ian. 2019): 748 de sex masc. şi 742 fem. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (cherestea, doage). Centru de prelucr. artisticã a lemnului (tulnice, unelte ş.a.). Satul Avram Iancu este menţionat documentar, prima oarã, în 1839 cu numele Vidra de Sus. Aici s-a nãscut Avram Iancu (1824–1872), unul dintre conducãtorii Revoluţiei de la 1848–1849 din Transilvania, supranumit „Craiul munţilor”; în casa acestuia s-a amenajat Muzeul memorial „Avram Iancu”, care cuprinde fotografii, documente de familie, obiecte personale (arme, drapele, tunul şi sãbiile etc.). Bustul lui Avram Iancu, realizat (în 1968) de sculptorul Romulus Ladea. Punct de plecare spre muntele Gãina, aflat la 9 km Sud Vest de comuna Avram Iancu. Satul Bădăi din componenţa com. Avram Iancu este aşezarea ruralã aflatã la cea mai mare înãlţime din România, respetiv la 1 650 m altitudine.

AVRAM IANCU, com. în jud. Bihor, alcatuitã din 3 sate, situatã în Campia Crisurilor, în apropierea graniţei cu Ungaria; 3 449 loc. (1 ian. 2019): 1 705 de sex masculin şi 1 744 fem. Staţie de c.f. (în satul Tãmaşda). Culturi de cereale, sfeclã de zahãr, legume, plante de nutreţ etc. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Heleşteu piscicol (în satul Tãmaşda). În satul Tămaşda se aflã ruinele unei bazilici romano-catolice din sec. 12, declarate monument istoric. Centru de ţesãturi populare (ştergare). Satul Avram Iancu, care până în 1925 s-a numit Aciura, este menţionat documentar, prima oarã, în 1828.

AVRĂMENI, com. în jud. Botoşani, alcãtuitã din 7 sate, situatã în Câmpia Jijiei Superioare; 3 735 loc. (1 ian. 2019): 1 895 de sex masc. şi 1 840 fem. Culturi de cereale, sfeclã de zahãr, floarea-soarelui, plante de nutreţ etc. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Moarã de grâu şi 4 mori de porumb; presã de ulei comestibil. Pânã la 30 dec. 2005, com. Avrămeni a avut în componenţă satele Adăşeni şi Zoiţani, care la acea dată au format com. Adăşeni.

AVRĂMEŞTI, com. în jud. Harghita, alcãtuitã din 8 sate, situată în Pod. Târnavelor, la 500 m alt.; 2 751 loc. (1 ian. 2019): 1 435 de sex masc. şi 1 316 fem. Creşterea bovinelor. Satul Avrămeşti apare menţionat documentar, prima oarã, în 1334. Bisericã (sec. 13–15).

AXENTE SEVER, com. în jud. Sibiu, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Pod. Târnavelor, la confl. râului Vişa cu Târnava Mare; 4 279 loc. (1 ian. 2019): 2 162 de sex masc. şi 2 117 fem. Expl. forestiere. Centru viticol şi de vinificaţie. Culturi de cereale, plante pentru nutreţ, sfeclã de zahãr, cartofi etc. Creşterea bovinelor, ovinelor şi pãsãrilor. În arealul satului Axente Sever a fost descoperit (1875) un tezaur alcãtuit din 562 denari romani republicani, datând din perioada 211/208–56 î.Hr. Tot aici a fost identificatã o necropolã de incineraţie din Epoca mijlocie a bronzului (sec. 16–13 î.Hr.) aparţinând culturii materiale Wietenberg. Satul Axente Sever apare menţionat documentar, în 1305, cu numele Villa Dominarum şi, ulterior, în 1322. În satul Frâua s-a nãscut Axente Ioan (1821–1906), poreclit „Sever”, om politic, pedagog şi prefect în oastea lui Avram Iancu, participant la Revoluţia din 1848–1849 şi unul dintre conducãtorii mişcãrii de eliberare naţionalã a românilor transilvãneni. Cu ocazia comemorãrii a 25 de ani de la moartea acestuia (1931), satul şi com. Frâua au fost numite Axente Sever. Aici se aflã o bisericã din sec. 14–15, azi biserică evanghelică fortificatã, cu turn de poartã şi orgã instalatã în 1777, precum şi o bisericã ortodoxă cu hramul „Învierea Domnului” (ante 1836), cu picturi murale interioare din 1862. În satul Agârbiciu existã o bisericã din sec. 14 (azi biserică evanghelicã), fortificatã în sec. 16, cu modificãri din sec. 19, iar în satul Şoala, o cetate ţãrãneascã cu bisericã de incintă (sec. 15–19), azi biserică evanghelicã.

AXINTELE, com. în jud. Ialomiţa, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Câmpia Bărăganului, în lunca Ialomiţei; 2 303 loc. (1 ian. 2019): 1 145 de sex masc. şi 1 158 fem. Culturi de cereale, floarea-soarelui, sfeclã de zahãr, plante de nutreţ, legume etc. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi pãsãrilor. Moarã. Biserica „Sfânta Treime” (1823–1836, reclãditã în 1901– 1902, reparatã în anii 1945 şi 1960 şi repictatã în 1974), în satul Axintele. Han (sec. 19). Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Axintele a fãcut parte din jud. Ilfov.