Giurgiu

Date generale

Judeţul Giurgiu se află în extremitatea de S-SE a României, în partea central-sudică a Câmpiei Române, pe stg. Dunării, la graniţa cu Bulgaria, la intersecţia paralelei de 44° latitudine nordică cu meridianul de 26° longitudine estică, între jud. Dâmboviţa (la N), Ilfov (NE), Călăraşi (E), Rep. Bulgaria (la S) şi jud. Teleorman (V). Supr.: 3 526 km2 (1,48% din supr. ţării). Populaţia (1 ian. 2019): 271 692 loc. (1,23% din populaţia ţării), din care 133 428 de sex masc. (49,11%) şi 138 264 fem. (50,89%). Populaţia urbană: 88 422 loc. (32,54%); rurală: 183 270 loc. (67,46%). Densitatea: 77,1 loc./km2. Structura populaţiei pe naţionalităţi (la recensământul din 20-31 oct. 2011): 88,3% români, 5,4% rromi şi restul alte minorităţi (bulgari, ucraineni, turci, tătari ş.a.). Reşed.: municipiul Giurgiu. Oraşe: Bolintin-Vale, Mihăileşti. Comune: 51; Sate: 168 (din care 6 aparţin oraşelor).

Relieful

Relieful, în exclusivitate de câmpie, cu înclinare uşoară pe direcţia NV-SE, cuprinde mai multe subunităţi ale Câmpiei Române (respectiv Câmpia Burnas şi porţiuni din câmpiile Vlăsia, Găvanu-Burdea, Titu), în cadrul căreia o extensiune mare au terasele şi luncile Dunării, Argeşului şi Neajlovului. Acest sector central al Câmpiei Române, cu interfluviile lui întinse şi netede şi cu alt. ce variază între 14 şi 140 m, este acoperit în mare parte cu depozite de loess pe care s-au format soluri cernoziomice şi brun-roşcate de pădure (cu diferite grade de podzolire) propice culturilor agricole. Lunca Dunării, extinsă pe stg. fluviului, între satul Pietrişu (com. Găujani) şi com. Greaca, are o lăţime ce variază între 3 şi 8 km şi o alt. absolută de 14–18 m, fiind presărată cu nenumărate grinduri fluviale şi cu unele mici zone mlăştinoase (sezoniere). Până prin anii ’60 ai sec. 20, lunca Dunării era un domeniu al apelor provenite din revărsarea Dunării, apoi a fost scoasă treptat de sub influenţa acestui fenomen, prin îndiguiri şi desecări, fiind, astfel, redată agriculturii.

Clima

Clima jud. Giurgiu este temperat-continentală, relativ aceiaşi pe întreg cuprinsul acestuia, ca urmare a uniformităţii reliefului, fiind caracterizată prin veri călduroase şi secetoase şi ierni friguroase, marcate uneori de viscole puternice. Valorile medii multianuale ale temp. aerului înregistrează o uşoară diferenţiere între partea de N a jud., unde acestea ajung până aproape de 10,5°C, şi cea de S (11,3°C, la Giurgiu), unde se individualizează un topoclimat specific luncii Dunării (cu veri mai calde şi ierni mai blânde decât în restul câmpiei). Temp. max. absolută înregistrată până în prezent pe terit. jud. Giurgiu a fost de 42,8°C (la Giurgiu, la 7 aug. 1896), iar temp. minimă absolută a atins valoarea de -32,0°C (la Greaca, la 25 ian. 1942). Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor totalizează c. 550 mm, dar sunt ani mai secetoşi când aceasta scade sub 400 mm (exemplu, 352 mm în 1992). Vânturile predominante bat cu o frecvenţă mai mare dinspre E şi NE (18–20%) şi dinspre SV (17%) cu viteze medii anuale ce variază între 2,2 şi 4,5 m/s, vitezele cele mai mari având vânturile dinspre NE care pot atinge, în timpul iernii, 125 km/oră.

Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică, cu o densitate mai mare (0,3 km/km2) în partea de NV a jud. Giurgiu şi mult mai scăzută (sub 0,1 km/km2) în cea de S, este reprezentată, în principal, prin sectoarele inf. ale Dunării (care delimitează judeţul la S, pe o lungime de c. 68 km) şi Argeşului (cu afl. săi Neajlov şi Sabar), ce străbate jud. Giurgiu pe direcţie NV-SE, pe o distanţă de 113 km. La acestea se adaugă câteva sectoare de vale ale unor râuri mai mici, printre care Ilfov, Dâmbovnic, Câlniştea, Glavacioc, Ismar, Pasărea, Parapanca ş.a. Lacurile naturale sunt puţine (cel mai important fiind Comana, cu o supr. de 700 ha la niveluri medii şi 1 000 ha la niveluri mari, situat în lunca Neajlovului) din cauza lucrărilor de desecare care au dus la dispariţia complexelor lacustre Greaca, Pietrele şi altele, în schimb lacurile antropice (iazuri) sunt mai numeroase, fiind răspândite pe văile râurilor Câlniştea, Glavacioc, Ismar, Parapanca ş.a. De remarcat faptul că pe terit. jud. Giurgiu s-au efectuat (1984–1989) lucrările de realizare a celei mai mari porţiuni a canalului navigabil Bucureşti–Dunăre (→), începute din ordinul lui Nicolae Ceauşescu şi sistate în 1989 – cale navigabilă ce urmărea cursul inf. al Argeşului din aval de Mihăileşti. În cadrul acestor lucrări s-au executat şi finalizat câteva lacuri de acumulare, noduri hidroenergetice şi porturi, rămase nefuncţionale (după 1989) din cauza întreruperii lucrărilor de execuţie a întregului traseu al canalului.

Vegetaţia

Vegetaţia naturală a fost îndepărtată de pe mari suprafeţe ca urmare a antropizării puternice a peisajului geografic. Părţile de S şi de E ale jud. Giurgiu se încadrează în zona de vegetaţie a silvostepei, în care se mai păstrează mici pajişti degradate, alcătuite din specii de firuţă (Poa bulbosa, Poa pratensis), de păiuş (Festuca valesiaca), peliniţă (Artemisia austriaca) ş.a., ce alternează cu pâlcuri de păduri formate din stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) în amestec cu stejar pufos (Quercus pubescens), cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto). În zona pădurilor de foioase, extinsă în NV jud. Giurgiu, pădurile apar ca resturi ale unor vechi codri. Această zonă cuprinde atât păduri de cer şi gârniţă, cât şi unele păduri de câmpie, de tip şleau, alcătuite din stejar (Quercus robur), tei (Tilia tomentosa), carpen (Carpinus betulus), ulm (Ulmus scabra) ş.a. Subarboretul este format din păducel (Crataegus monogyna), corn (Cornus mas), sânger (Cornus sanguinea), măceş (Rosa canina), porumbar (Prunus spinosa) ş.a. Pătura ierbacee este abundentă şi variată. Se remarcă bujorii (Paeonia peregrina) din pădurile Comana şi Manafu, frăsinelul (Dictamnus albus) şi ghimpele (Ruscus aculeatus) din pădurea Comana. Vegetaţia din luncile Dunării, Argeşului, Sabarului, Neajlovului este formată, în majoritatea cazurilor, din zăvoaie de plop şi salcie, iar în părţile mai înalte ale luncii se dezvoltă, adeseori, păduri de şleau de luncă, în care predomină stejarul (Quercus robur), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus carpinifolia).

Fauna

Fauna include elemente tipice zonelor de stepă şi silvostepă (popândăul, iepurele, dihorul de stepă, hârciogul, şoarecele de câmp, şobolanul de câmp, orbetele, prepeliţa, ciocârlia, potârnichea, turturica, şopârla, guşterul, lăcuste, cosaşi, greieri etc.); din ce în ce mai rar se întâlneşte dropia (Otis tarda) pasăre de mari dimensiuni, ocrotită de lege, dar şi unele exemplare aclimatizate în diverse păduri (căpriorul, fazanul). Fauna din arealele luncilor şi lacurilor este mult mai bogată şi variată, cuprinzând numeroase păsări (raţe, gâşte, berze, lişiţe, cocostârci ş.a.), mamifere (vidra, nurca, bizamul) şi peşti (ştiucă, plătică, somn, caras, crap, biban, caracudă, roşioară etc.).

Resursele naturale

Resursele naturale sunt puţine, existând doar câteva zone de expl. a ţiţeiului şi gazelor naturale (Cartojani, Roata de Jos, Mârşa, Vânătorii Mici, Găiseni, Grădinari, Valea Plopilor, Buturugeni, Bolintin-Deal) şi a mat. de constr. (luturi, argile, balast, la Ogrezeni, Stoeneşti, Malu Spart, Găiseni, Grădinari, Dărăşti, Bucşani ş.a.). Pădurile ocupă o supr. de 37 998 ha (în anul 2007).

Istoric

Pe terit. actual al jud. Giurgiu, rezultat în urma modificării legii nr. 2/17 febr. 1968, în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 15 din 23 ian. 1981 (când au fost înfiinţate jud. Călăraşi şi Giurgiu prin desfiinţarea jud. Ilfov şi modificarea limitelor jud. Ialomiţa), se găsesc numeroase vestigii care atestă existenţa vieţii pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri, respectiv din Mezolitic (milen. 10–7 î.Hr.), descoperite la Giurgiu, Malu ş.a. Neoliticul este mult mai bine reprezentat prin descoperirea urmelor unor aşezări (în arealele localit. Frăteşti, Malu, Căscioarele ş.a.) aparţinând culturii materiale Gumelniţa (milen. 4–3 î.Hr.). Epoca bronzului este ilustrată prin descoperirile aparţinând culturilor materiale Glina (sec. 18–16 î.Hr.) şi Tei (1900–1300 î.Hr.), caracteristice unei populaţii sedentare de agricultori. Din vremea geto-dacilor a fost descoperită marea aşezare fortificată de la Popeşti (sec. 2–1 î.Hr.), identificată ipotetic cu Argedava – important centru politic şi reşed. unei căpetenii geto-dace (probabil a formaţiunii politice din rândul căreia s-a ridicat regele Burebista). Cucerirea (105–106) şi apoi ocupaţia romană (106–271/275) şi-au pus amprenta pe o parte din aceste meleaguri. Astfel, urmele unui val roman de pământ, ce venea dinspre valea Oltului pe la sud de Alexandria, au fost identificate în arealul com. Greaca. Dovezile materiale şi scrise atestă existenţa unor puternice aşezări omeneşti (cu populaţii stabile) pe aceste meleaguri, înaintea năvălirii popoarelor migratoare din perioada sec. 3–7. În timpul marilor invazii ale populaţiilor migratoare, populaţia autohtonă se refugia temporar în codrii care acopereau o mare parte a Câmpiei Române. Populaţia daco-romană şi apoi românească au lăsat urme de viaţă materială, aparţinând culturii materiale Dridu (sec. 8–11), descoperite la Giurgiu, Isvoarele (sec. 8) ş.a. Multe locuri din perimetrul actual al jud. Giurgiu au o importanţă istorică, întrucât ele amintesc de luptele purtate de români pentru apărarea independenţei ţării. Astfel, la începutul anului 1595 (14–15 ian.), fraţii Radu, Preda şi Stroe Buzescu, aflaţi în fruntea unor detaşamente curajoase, au înfrânt, la Putineiu şi Stăneşti pe tătarii care invadaseră ţara. La 13 aug. 1595 a avut loc vestita bătălie de la Călugăreni dintre oştile otomane, conduse de către marele vizir Sinan Paşa, şi cele comandate de către Mihai Viteazul, bătălie încheiată cu o răsunătoare şi categorică biruinţă a românilor, iar la 15–20 oct. acelaşi an, la Giurgiu, neînfricatul domn român, Mihai Viteazul, sprijinit de forţele toscane, a obţinut o remarcabilă victorie asupra trupelor otomane invadatoare, cucerind pentru scurt timp cetatea, iar Sinan Paşa a fost destituit din postul de mare vizir. Terit. actual al jud. Giurgiu a evoluat de-a lungul timpului ca parte componentă a fostelor jud. Vlaşca (oraşul Giurgiu devenind în 1832 reşed. acestui judeţ) şi Ilfov, fiind întemeiat ca judeţ de sine stătător la 23 ian. 1981 prin modificarea limitelor judeţelor Ilfov şi Ialomiţa. Se poate spune, deci, că acest judeţ este cea mai tânără unitate ad-tiv teritorială a ţării.

Economia

Economia jud. Giurgiu, al cărui proces de restructurare a început după 1989, se află în plin proces de tranziţie către o economie de piaţă, în cadrul ei activând numeroase regii autonome, societăţi comerciale cu capital privat, societăţi cu capital de stat, societăţi comerciale cu capital mixt, societăţi comerciale cu capital străin, cooperative meşteşu- găreşti ş.a. Economia actuală a jud. Giurgiu are un pronunţat caracter agrar-industrial. Ponderea sectorului privat în producţia industrială a jud. Giurgiu a fost, în anul 2007, de 5,1%, iar în agricultură de 98,4% (ca urmare a aplicării Legii nr. 18, a fondului funciar).

Industria

Industria, concentrată cu precădere în municipiul Giurgiu, produce o gamă diversificată de sortimente: nave fluviale, maşini şi utilaje grele, utilaje pentru explorări geologice, pentru foraje şi exploatarea sondelor, energie electrică şi termică (la Giurgiu), ţesături din bumbac (Giurgiu, Bolintin-Vale, Mihăileşti), confecţii (Ghimpaţi), prefabricate din beton (Giurgiu), cărămizi (Grădinari), mobilă şi cherestea (Giurgiu, Ciorogârla, Bolintin-Vale), preparate din carne şi lapte, conserve de legume şi fructe, zahăr, bere, vin, produse de panificaţie ş.a. (Giurgiu, Bolintin-Vale, Iepureşti, Ghimpaţi, Greaca, Hotarele, Mihăileşti, Slobozia, Vedea). O ramură importantă o reprezintă ind. de extracţie a petrolului şi gazelor naturale, cu centre la Cartojani, Floreşti-Stoeneşti, Mârşa, Găiseni, Roata de Jos ş.a.

Agricultura

Agricultura, cu o îndelungată tradiţie, constituie componenta dominantă a activităţii economice a jud. Giurgiu, în cadrul căreia ponderea cea mai mare (55,6%, în anul 2007) revine producţiei animaliere, urmată de producţia vegetală (43,4%) şi de serviciile agricole (1,0%). La sf. anului 2007, din totalul supr. agricole a jud. Giurgiu (277 182 ha), 259 595 ha (93,6%) reveneau terenurilor arabile, 12 857 ha păşunilor şi fâneţelor naturale, 4 152 ha viilor şi pepinierelor viticole şi 578 ha livezilor şi pepinierelor pomicole. În acelaşi an, terenurile arabile, cu fertilitate şi productivitate mari, au fost destinate culturilor de grâu (80 466 ha), porumb (60 085 ha), plante uleioase (50 385 ha), floarea-soarelui (32 360 ha), plante de nutreţ (18 415 ha), orz şi orzoaică (11 652 ha), soia, legume, ovăz, sfeclă de zahăr, tutun, pepeni etc. Viticultura ocupă supr. compacte în arealele localit. Greaca (important centru pentru producţia de struguri timpurii pentru consum), Stăneşti, Băneasa, Putineiu, Gogoşari, Mihăileşti ş.a. Sectorul zootehnic, cu străvechi tradiţii şi favorizat de o bogată bază furajeră, oferită de producţiile mari de cereale pentru boabe (149 183 tone, în anul 2007) şi plante de nutreţ (47 094 tone, 2007), cuprindea, la începutul anului 2008, însemnate efective de bovine (37 880 capete), porcine (117 737 capete), ovine (62 948 capete), caprine (12 173 capete), cabaline (17 325 capete); avicultură (2 447 487 capete păsări); apicultură (12 631 familii de albine); piscicultură. În cadrul zootehniei se remarcă un procent de 99,9% al sectorului privat. În domeniile creşterii ovinelor, caprinelor şi în albinărit sectorul privat este în proporţie de 100%. În cadrul sectorului de stat, creşterea animalelor şi păsărilor este asigurată în ferme şi complexe moderne, cum sunt cele de la Giurgiu, Izvoru, Mihăileşti ş.a.

Căile de comunicaţie

La începutul anului 2008, lungimea reţelei feroviare de pe terit. jud. Giurgiu însuma 47 km, din care 24 km electrificată, cu o densitate de 13,3 km/1 000 km2 de teritoriu (locul 2 pe ţară după jud. Tulcea, din punctul de vedere al slabei densităţi a reţelei feroviare). Jud. Giurgiu este străbătut în partea SE de una dintre primele linii de c.f. din România, inaugurată la 19 oct. 1869, care lega capitala ţării – Bucureşti (din Gara Filaret, azi desfiinţată) – cu portul dunărean Giurgiu, în lungime totală de 67,71 km. Din această linie de c.f., de importanţă internaţională (ea traversează Dunărea peste podul Giurgiu-Ruse, inaugurat la 20 iun. 1954, asigurând legăturile feroviare cu Bulgaria şi Turcia), modernizată şi bine întreţinută, se ramifică, în apropiere de Giurgiu, spre V-NV, o linie secundară ce face joncţiunea, la Videle, cu magistrala feroviară Bucureşti–Roşiori de Vede–Craiova–Drobeta-Turnu Severin–Timişoara, al cărui prim tronson traversează jud. Giurgiu prin partea sa nordică. În acelaşi an, lungimea drumurilor publice care împăienjenesc terit. jud. Giurgiu totaliza 1 139 km, din care 418 km modernizate, de interes naţional şi internaţional, cu o densitate de 32,3 km/100 km2 de teritoriu. O importanţă deosebită în transportul rutier de mărfuri şi călători o au segmentul autostradei Bucureşti–Piteşti, care străbate partea de N a jud. G., precum şi drumurile de importanţă europeană E 85 (Siret– SuceavaBacăuFocşani–Buză–UrziceniBucureşti–Giurgiu, în lungime de 545,1 km) şi E 70 (Moraviţa–TimişoaraCaransebeşDrobeta-Turnu Severin–Craiova–Slatina–Piteşti– Bucureşti–Giurgiu, 684,5 km) care străbat perimetrul jud. Giurgiu în traseul lor către Bulgaria şi Turcia, traversând podul de la Giurgiu. O categorie aparte o reprezintă transportul fluvial, pe Dunăre, deservit de portul Giurgiu. Canalul navigabil Bucureşti–Dunăre (→), ale căror lucrări au fost întrerupte după 1989, urma să străbată partea de E-SE a jud. Giurgiu.

Învăţământ, cultură şi artă

În anul şcolar 2007–2008, pe terit. jud. Giurgiu îşi desfăşurau activitatea şase grădiniţe de copii, cu 7 160 copii înscrişi şi 334 cadre didactice, 87 şcoli generale (învăţământ primar – clasele 1–4, şi gimnazial – clasele 5–8), cu 25 686 elevi şi 1 819 cadre didactice, 11 licee, cu 6 057 elevi şi 393 profesori, o şcoală profesională, cu 1 765 elevi şi 22 profesori. La sf. anului 2007, reţeaua aşezămintelor de cultură şi artă cuprindea un teatru dramatic şi de estradă, numit iniţial „Ion Vasilescu”, iar din 1993 poartă numele de Teatrul Valah, o societate corală („Lira”) şi una muzicală („Cântarea Dunării”), 46 de cămine culturale, trei case de cultură, 165 de biblioteci, cu 1 213 000 volume, două muzee. Activitatea sportivă se desfăşoară în cadrul a 23 de secţii sportive în care activează 454 sportivi legitimaţi, 33 antrenori şi 21 arbitri.

Ocrotirea sănătăţii

La sf. anului 2007, reţeaua unităţilor sanitare era compusă din cinci spitale, cu 852 paturi, revenind un pat de spital la 332 de locuitori, patru dispensare, 11 cabinete medicale private, 80 de farmacii şi puncte farmaceutice ş.a., iar asistenţa medicală era asigurată de 261 medici (1 medic la 1 085 locuitori), 63 de medici stomatologi (1 medic stomatolog la 4 498 locuitori) şi 1 043 cadre sanitare cu pregătire medie.

Turism

Turism de tranzit. Pr. obiective turistice, grupate în municipiul Giurgiu (→) şi în câteva localit., sunt: rezervaţiile naturale de la Comana (→) şi Corbii Ciungi (→), Delta Neajlovului, mănăstirea din com. Comana, rezervaţia forestieră Manafu din com. Isvoarele, conacul familiei Udrişte Năsturel din com. Herăşti (sec. 17), ruinele palatului lui Constantin Cantacuzino (sec. 17) şi biserica „Sfântul Nicolae” din Mironeşti, com. Gostinari – ctitorie din anii 1668–1669 a Ilincăi Cantacuzino, soţia postelnicului Constantin Cantacuzino, locul istoric de la Călugăreni, unde a fost ridicată, mai întâi, o troiţă, în 1683, de către Şerban Cantacuzino, şi apoi un monument, în 1913, închinate strălucitei biruinţi obţinute de către Mihai Viteazul în 1595, împotriva armatelor otomane comandate de Sinan Paşa (distrus de cutremurul din 4 mart. 1977, monumentul a fost refăcut în 1994 şi plasat pe locul vechii cruci); staţiunea arheologică de la Popeşti (oraşul Mihăileşti), identificată, probabil cu antica Argedava – centrul politic al uniunii tribale daco-getice din sânul căreia s-a ridicat regele Burebista; muzeul etnografic al Câmpiei Dunării din satul Stoeneşti (com. Floreşti-Stoeneşti); conac în stil brâncovenesc (azi sanatoriu) şi biserica „Sfântul Nicolae” (1679–1715), în satul Floreşti, com. Floreşti-Stoeneşti etc. În anul 2007, reţeaua de cazare turistică cuprindea nouă hoteluri, un motel, o pensiune turistică urbană şi două pensiuni turisitice rurale, cu o capacitate totală de 860 de locuri. Indicativ auto: GR.

Localităţile jud. Giurgiu

(între paranteze sunt înscrişi anii primei menţiuni documentare)

I. Municipii
GIURGIU (1394)

II. OraşeSatele care aparţin oraşelor
1. BOLINTIN-VALE (1426)1. Crivina
2. Malu Spart
3. Suseni
2. MIHĂILEŞTI1. Drăgănescu
2. Novaci
3. Popeşti
III. Comune  Satele componente
(primul sat este reşed. com.)
1. ADUNAŢII-COPĂCENI  1. Adunaţii Copăceni
2. Dărăşti-Vlaşca
3. Mogoşeşti
4. Varlaam
2. BĂNEASA  1. Băneasa
2. Frasinu
3. Pietrele
4. Sfantu Gheorghe
3. BOLINTIN-DEAL  1. Bolintin-Deal
2. Mihai Vodă
4. BUCŞANI  1. Bucşani
2. Angheleşti
3. Goleasca
4. Obedeni
5. Podişor
6. Uieşti
7. Vadu Lat
5. BULBUCATA  1. Bulbucata
2. Coteni
3. Făcău
4. Teişori
6. BUTURUGENI  1. Buturugeni
2. Pădureni
3. Podu Ilfovăţului
4. Poşta
7. CĂLUGĂRENI  1. Călugăreni (1595)
2. Brăniştari
3. Crucea de Piatră
4. Hulubeşti
5. Uzunu
8. CLEJANI  1. Clejani
2. Neajlovu
3. Podu Doamnei
4. Sterea
9. COLIBAŞI  1. Colibaşi
2. Campurelu
10. COMANA1. Comana
2. Budeni
3. Falaştoaca
4. Grădiştea
5. Vlad Ţepeş
11. COSOBA1. Cosoba
12. CREVEDIA MARE  1. Crevedia Mare
2. Crevedia Mică
3. Dealu
4. Găiseanca
5. Priboiu
6. Sfantu Gheorghe
13. DAIA  1. Daia
2. Plopşoru
14. FLOREŞTI-STOENEŞTI  1. Stoeneşti
2. Floreşti
3. Palanca
15. FRĂTEŞTI  1. Frăteşti
2. Cetatea
3. Remuş
16. GĂISENI  1. Găiseni
2. Cărpenişu
3. Căscioarele
4. Podu Popa Nae
17. GĂUJANI  1. Găujani (1700)
2. Cetăţuia
3. Pietrişu
18. GHIMPAŢI  1. Ghimpaţi
2. Copaciu
3. Naipu
4. Valea Plopilor
19. GOGOŞARI  1. Gogoşari
2. Drăghiceanu
3. Izvoru
4. Răleşti
20. GOSTINARI  1. Gostinari
2. Mironeşti
21. GOSTINU1. Gostinu
22. GRĂDINARI  1. Grădinari
2. Tântava
3. Zorile
23. GREACA  1. Greaca (1532)
2. Puţu Greci
3. Zboiu
24. HERĂŞTI1. Herăşti
25. HOTARELE  1. Hotarele (1760)
2. Teiuşu
26. IEPUREŞTI  1. Iepureşti
2. Băneşti
3. Chirculeşti
4. Gorneni
5. Stâlpu
6. Valter Mărăcineanu
27. ISVOARELE (până la 7 apr. 2004
comuna şi satul au avut grafia
Izvoarele) 
1. Isvoarele
2. Chiriacu
3. Dimitrie Cantemir
4. Petru Rareş
5. Radu Vodă
6. Valea Bujorului
28. IZVOARELE  1. Izvoarele
2. Miloşeşti
29. JOIŢA  1. Joiţa
2. Bâcu
30. LETCA NOUĂ  1. Letca Nouă
2. Letca Veche
3. Milcovăţu
31. MALU 1. Malu
32. MÂRŞA1. Mârşa
33. MIHAI BRAVU1. Mihai Bravu
34. OGREZENI  1. Ogrezeni (1514)
2. Hobaia
35. OINACU  1. Oinacu
2. Braniştea
3. Comasca (satul a fost reîn-
fiinţat la 13 dec. 2006)
36. PRUNDU  1. Prundu
2. Puieni
37. PUTINEIU  1. Putineiu (1595)
2. Hodivoaia
3. Vieru
38. RĂSUCENI  1. Răsuceni (sec. 18)
2. Carapancea (sec. 19)
3. Cucuruzu (1575)
4. Satu Nou
39. ROATA DE JOS  1. Roata de Jos
2. Cartojani
3. Roata Mică
4. Sadina
40. SĂBĂRENI1. Săbăreni
41. SCHITU  1. Schitu
2. Bila
3. Cămineasca
4. Vlaşin
42. SINGURENI  1. Singureni
2. Crânguri
3. Stejaru
43. SLOBOZIA1. Slobozia
44. STĂNEŞTI  1. Stăneşti
2. Bălanu
3. Ghizdaru
4. Onceşti
45. STOENEŞTI  1. Stoeneşti
2. Ianculeşti
3. Mirău
46. TOPORU  1. Toporu
2. Tomuleşti
47. ULMI  1. Ulmi
2. Căscioarele
3. Drăgăneasca
4. Ghionea
5. Icoana
6. Moşteni
7. Poenari
8. Trestieni
48. VALEA DRAGULUI1. Valea Dragului
49. VĂRĂŞTI  1. Vărăşti (sec. 17)
2. Dobreni (1531)
50. VÂNĂTORII MICI  1. Vânătorii Mici
2. Corbeanca
3. Cupele
4. Izvoru
5. Poiana lui Stângă
6. Vâlcelele
7. Vânătorii Mari
8. Zădăriciu
51. VEDEA1. Vedea