Comune (R)

Satele care intră în componenţa fiecărei comune sunt incluse, în ordine alfabetică, în tabelul “Localităţile componente” al fiecărui judeţ, în dreptul comunei de care aparţin.

RACIU, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Târgoviştei, pe valea râului Dâmboviţa, la 17 km S de municipiul Târgovişte; 3 571 loc. (1 ian. 2011): 1 775 de sex masc. şi 1 796 fem. Expl. de petrol (în satul Şuţa Seacă). Produse de artizanat. Pomicultură. Bisericile cu hramurile „Duminica Tuturor Sfinţilor” (1877) şi „Sfântul Nicolae” (1911), în satele Şuţa Seacă şi Raciu. Com. Raciu a fost înfiinţată la 2 dec. 2004 prin desprinderea satelor Raciu, Siliştea şi Şuţa Seacă din com. Lucieni, jud. Dâmboviţa.

RACOŞ, com. în jud. Braşov, alcătuită din 2 sate, situată la limita dintre partea centrală şi cea nordică a M-ţilor Perşani, în zona în care Oltul a sculptat un impresionant defileu în bazaltele neovulcanice; 3 472 loc. (1 ian. 2011): 1 731 de sex masc. şi 1 741 fem. Staţie (în satul Racoş) şi haltă de c.f. (în satul Mateiaş). Expl. de bazalt, şi calcar. Mat. de constr. Centru de artă populară şi punct muzeal, inaugurat în 1969 (în satul Mateiaş), cu colecţii de arheologie şi istorie locală şi de etnografie (ceramică, ţesături, obiecte de port popular şi de cult etc.). Până la 17 febr. 1968, satul şi com. Racoş s-au numit Racoşul de Jos. În satul Racoş, menţionat documentar, prima oară, în 1421, se află castelul „Bethlen” (1664), ruinele unei cetăţi din sec. 16 şi o biserică reformată (1825–1831), fortificată, iar în satul Mateiaş, atestat documentar în 1733, o biserică ortodoxă din sec. 17 (amplificată în 1798). În arealul com. Racoş există o rezervaţie geologică („Bazaltele de la Racoş”) de o rară frumuseţe, extinsă pe o supr. de 1 ha, în care bazaltele apar sub forma unor coloane verticale, înalte de 10–15 m, deasupra cărora se află un strat de lavă, şi punctul fosilifer Carhaga, cu bogată faună de amoniţi şi foraminifere din Cretacicul inferior.

La circa 600 m de Coloanele de bazalt se află Lacul de smarald, format în craterul fostei exploatări de bazalt, numită “Cariera Brazi”, în urma acumularii apelor rezultate din ploi şi din topirea zăpezilor. Lacul are circa 400 m diametru, o adâncime maximă de 10 m şi o culoare verde-albăstruie.

RACOVA, com. în jud. Bacău, alcătuită din 4 sate, situată la poalele de S ale Dealului Bahna (Subcarpaţii Neamţului) şi cele de N ale Culmii Pietricica, pe cursul inf. al Bistriţei; 3 496 loc. (1 ian. 2011): 1 724 de sex masc. şi 1 772 fem. Staţie de c.f. Aici s-a construit lacul de acumulare omonim (8,66 mil. m³), ale cărui ape alimentează hidrocentrala cu o putere instalată de 23,6 MW, intrată în funcţiune în 1964. Confecţii textile. Morărit; produse de panificaţie. Pe terit. com. Racova au fost descoperite vestigii neolitice (topoare din piatră, fragmente de ceramică pictată ş.a.). În satul Racova, menţionat documentar, prima oară, în 1437, se află biserica având hramul „Sfântul Ioan”, construită în 1912 (reparată în 1934), pe locul uneia din lemn care data din 1820, clădirea Primăriei (1886) şi casa memorială „Ion Borcea” (construită la începutul sec. 19) în care a fost organizat un muzeu (oct. 1966), reamenajat în anul 1999. La marginea nordică a satului Racova există doi fagi îngemănaţi aparţinând unor specii diferite (Fagus orientalis şi Fagus taurica), care sunt relicve post-glaciare, tulpina lor comună având o circumferinţă de 3,14 m, iar la 1 m deasupra solului tulpina comună se ramifică în două, fiecare dintre ele de c. 25 m înălţime. În perimetrul com. Racova a fost descoperit scheletul unui elefant uriaş (Elephas meridionalis). Rezervaţie forestieră (pădurea Runc).

RACOVIŢA, com. în jud. Brăila, alcătuită din 3 sate, situată în partea de NV a Câmpiei Brăilei, pe râul Buzău; 1 205 loc. (1 ian. 2011): 574 de sex masc. şi 631 fem. Culturi de cereale, plante uleioase şi de nutreţ, legume etc. Zonă de interes cinegetic. Pe terit. satului Racoviţa a fost descoperită (1943–1945) o necropolă de tip Sântana de Mureş (sf. sec. 3–sf. sec. 4), în care s-a găsit ceramică neagră, fină, printre care şi un vas înalt, asemănător cu oenochoe din tezaurul de la Pietroasele. Biserică având hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” (1860), în satul Racoviţa.

RACOVIŢA, com. în jud. Sibiu, alcătuită din 2 sate, situată în partea de V a Depr. Făgăraş, pe stg. văii Oltului; 2 914 loc. (1 ian. 2011): 1 432 de sex masc. şi 1 482 fem. Staţie (în satul Racoviţa) şi haltă de c.f. (în satul Sebeşu de Sus). Fermă de creştere a porcinelor. În arealul satului Racoviţa, menţionat documentar, prima oară, la 22 mai 1443, a fost descoperit un toporaş confecţionat din cremene, datând din Paleolitic. În satul Sebeşu de Sus, amintit documentar în 1733, se află biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (c. 1760, cu picturi murale din 1774 şi unele adăugiri din 1909), iar în satul Racoviţa există biserica „Sfânta Treime” (1887), iniţial greco-catolică, preluată de cultul ortodox în 1948. Biserica din Racoviţa este păstrătoarea unor cărţi bisericeşti foarte vechi, printre care Pravilă pre scurt (1694), Chiriacodromion (Bălgrad, 1699), Molitvelnic (Râmnic, 1713), Biblia (Blaj, 1750), Octoich (Buda, 1781) ş.a. La Racoviţa a fost sediul Companiei a VI-a a Regimentului I de graniţă de la Orlat (1765–1851).

RACOVIŢA, com. în jud. Timiş, alcătuită din 6 sate, situată în Câmpia Lugojului, pe râul Timiş; 3 000 loc. (1 ian. 2011): 1 417 de sex masc. şi 1 583 fem. Creşterea bovinelor, porcinelor şi ovinelor. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume ş.a. Satul Racoviţa apare menţionat documentar, prima oară, în 1447. În satul Căpăt, amintit documentar în 1447, se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1736, cu picturi murale din 1778, recondiţionate în 1810), declarată monument istoric.

RACOVIŢA, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 7 sate, situată în Depr. Loviştea, pe râul Olt; 1 840 loc. (1 ian. 2011): 949 de sex masc. şi 891 fem. Haltă de c.f. (în satul Balota). Expl. lemnului. Produse de artizanat. Pomicultură. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor, cabalinelor. Pe terit. satului Copăceni au fost descoperite (1894) urmele unui castru roman construit în timpul împăratului Publius Aelius Hadrianus (117–138) de către Numerus Burgariorum et Veredariorum (unitate specială pentru organizarea serviciului de poştă militară) şi refăcut în anul 140, când i s-au adăugat şi două turnuri. Acest castru, care a dăinuit până la mijlocul sec. 3, făcea parte din sistemul de apărare numit Limes Alutanus, realizat la graniţa Imperiului Roman împotriva atacurilor popoarelor barbare. În jurul castrului a existat şi o aşezare civilă romană din vestigiile căreia s-au recuperat vase ceramice, opaiţe, bronzuri, inscripţii, terme etc. În satul Racoviţa se află biserica „Sfinţii Voievozi” (1864) şi o biserică având dublu hram – „Sfântul Nicolae” şi „Cuvioasa Parascheva” (1812), iar în satul Copăceni o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1805). Fond cinegetic (mistreţi, căpriori, vulpi, urşi ş.a.

RACOVIŢENI, com. în jud. Buzău, alcătuită din 3 sate, situată în Subcarpaţii Buzăului, la poalele dealurilor Blăjani şi Buda, pe râul Câlnău; 1 396 loc. (1 ian. 2011): 679 de sex masc. şi 717 fem. Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1845), „Sfântul Ioan” (1848) şi „Sfânta Treime” (1857).

RACŞA, com. in jud. Satu Mare, alcatuită din 2 sate, situată în Depr. Oaş, perâul Talna; 2 830 loc. (1 ian. 2011): 1 382 de sex masc. si 1 448 fem. Zăcăminte de min. de fier. Producţie de vopsele, lacuri şi cerneluri tipografice şi de băuturi alcoolice. Pomicultură. Creşterea porcinelor. Centru de prelucr. artistică a lemnului. Com. Racşa a fost înfiinţată la 21 mai 2010 prindesprindereasatelor Racşa şi Racşa-Vii din com. Oraşu Nou, jud. Satu Mare. În satul Racşa, atestat documentar în 1493, se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1858-1860), cu turn-clopotniţă din 1925 şi clădirea Primăriei (2008-2009).

RACU, com. în jud. Harghita, alcătuită din 2 sate, situată în Depr. Ciuc, la poalele M-ţilor Harghita şi Ciuc, pe cursul superior al Oltului; 1 610 loc. (1 ian. 2011): 806 de sex masc. şi 804 fem. Expl. de balast. În satul Racu, menţionat documentar, prima oară, în 1333, se află ruinele unei cetăţi dacice fortificate (sec. 1 d.Hr.), o biserică romano-catolică (se. 13) cu zid de incintă (ridicat în 1827) şi conacul „Cserei” (1667, cu transformări din 1935). Com. Racu a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satelor Racu şi Satu Nou din com. Siculeni, jud. Harghita.

RADOMIREŞTI, com. în jud. Olt, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Boian, pe cursul superior al râului Călmăţui; 3 370 loc. (1 ian. 2011): 1 590 de sex masc. şi 1 780 fem. Staţie de c.f. (în satul Radomireşti). Produse alim. Moară de cereal (1936), în satul Radomireşti. Conac (sec. 19), în satul Poiana. Manifestări etno-folclorice („Sărbătoarea bujorului”), în satul Crăciunei. Satul Radomireşti este atestat documentar la 23 iul. 1512.

RADOVAN, com. în jud. Dolj, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Desnăţuiului, pe râul Desnăţui; 1 286 loc. (1 ian. 2011): 630 de sex masc. şi 656 fem. Nod rutier. Mat. de constr. (prefabricate din beton). În satul Radovan, menţionat documentar, prima oară, în 1558, se află biserica având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (sec. 19, refăcută în 1870), iar în satul Târnava există schitul Târnăviţa, cu biserica având hramul „Sfântul Gheorghe”, ctitorie din 1672 a egumenului Partenie, care păstrează picturi murale interioare executate în 1694 de un grup de meşteri, condus de Andrei zugravul, proveniţi de la Şcoala de zugravi din Hurezi. Până la 7 apr. 2004, com. Radovan a avut în componenţă satul Întorsura, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

RADOVANU, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de E a Câmpiei Burnas, pe dr. văii Argeşului; 4 449 loc. (1 ian. 2011): 2 184 de sex masc. şi 2 265 fem. Centru viticol. Pe terit. satului Radovanu, în punctul Gărgălău, au fost descoperite (1960–1974) vestigiile unei aşezări neolitice, aparţinând culturii Boian (milen. 4 î.Hr.), în care s-au găsit vase de provizii, vase cu picior (cu decor meandric, excizat şi pictate alb cu roşu cărămiziu), figurine cu braţele în cruce ş.a., iar în punctul La Moscalu, urmele unei alte aşezări neolitice (chiupuri bitronconice, capace conice plate, pahare tronconice, străchini etc.), un depozit de unelte din fier (sec. 10) şi un cimitir de înhumaţie (sec. 15–16). Biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1754) şi ruinele palatului „Ghica” (sec. 18), în satul Radovanu. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Radovanu a făcut parte din jud. Ilfov.

RAFAILA, com. în jud. Vaslui, formată dintr-un sat, situată în Pod. Central Moldovenesc, pe cursul superior al râului Bârlad; 1 948 loc. (1 ian. 2011): 1 008 de sex masc. şi 940 fem. Culturi de cereale. Viticultură; apicultură. În satul Rafaila se află mănăstirea cu acelaşi nume (de călugări), cu biserica „Naşterea Maicii Domnului”, construita` din lemn in 1531 de călugărul Rafail Bălteanu şi atestată documentar în 1599. Această biserică a fost reconstruită în 1838 în vatra satului de către stareţul de atunci, ieromonahul Iorest, în prezent funcţionând ca biserică de parohie. Pe locul fostului altar al bisericii din lemn a fost construit un agheasmatar în anul 1993. Biserica actuală, de zid, a fost construită în anii 1833–1834 prin strădania ieromonahului Iorest cu sprijinul material al credincioşilor şi restaurată în 1916. Avariată de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, biserica a fost reparată în 1941-1943. În 1845–1847, moşia schitului a fost în arenda vornicului Vasile Alecsandri. La 28 octombrie 1959, schitul Rafaila a fost desfiinţat de autorităţile comuniste şi transformat în sediul Cooperativei Agricole de Producţie (C.A.P.), iar chiliile în grajduri pentru animale. Schitul a fost reînfiinţat, ca mănăstire, la 1 decembrie 1993. Biserica de zid nu are picturi murale interioare, pereţii fiind văruiţi în alb şi împodobiţi cu icoane. Pridvorul bisericii, susţinut de patru stâlpi cilindrici, este închis cu geamuri (→ şi mănăstirea Rafaila, Capitolul Mănăstiri, litera R). În sat se mai află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi” datând din sec. 18. În arealul com. Rafaila există o pădure de plopi, cu arbori seculari, declarată rezervaţie forestieră. Com. Rafaila a fost înfiinţată la 4 mart. 2004 prin desprinderea satului Rafaila din com. Todireşti, jud. Vaslui.

RAMNA, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Dognecei cu Câmpia Bârzavei, pe interfluviul dintre Bârzava şi Pogăniş; 1 546 loc. (1 ian. 2011): 761 de sex masc. şi 785 fem. Expl. de argilă pentru fabricarea cărămizilor. Expl. şi prelucr. lemnului. Pomicultură (meri, pruni, cireşi). Culturi de cereale, cartofi, legume ş.a. În satul Ramna, menţionat documentar, prima oară, în 1364, se află un muzeu etnografic, iar în satul Valeapai, atestat documentar în 1597, există ruinele conacului „Atanasievici” (sec. 18), în stil baroc, şi biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1830-1834), declarată monument istoric. Rezervaţia paleontologică din satul Valeapai (2 ha) conservă exemplare de floră şi faună fosile.

RAPOLTU MARE, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 5 sate, situată în culoarul Orăştiei, pe dr. Văii Mureşului, la poalele de SE ale M-ţilor Metaliferi; 1 918 loc. (1 ian. 2011): 914 de sex masc. şi 1 004 fem. Expl. de calcar şi andezit. În satul Rapoltu Mare, menţionat documentar, prima oară, în 1346, se află o biserică din sec. 14 (azi biserică reformată) şi conacul „Daniel” (sec. 18), iar în satul Bobâlna, atestat documentar în 1362, există castelul contelui Veres (sec. 18), declarat monument istoric. Rezervaţie naturală cu tufuri calcaroase (Valea Bobâlna).

RASOVA, com. în jud. Constanţa, alcătuită din 2 sate, situată în partea de NV a Pod. Oltinei, pe dr. Văii Dunării; 3 925 loc. (1 ian. 2011): 2 046 de sex masc. şi 1 879 fem. Expl. de calcar şi cretă. Viticultură. Pomicultură. Pescuit. Centru de ţesături şi de piese de port popular. Biserica având hramul „Sfântul Nicolae”. Agroturism.

RAST, com. în jud. Dolj, formată dintr-un sat, situată în lunca şi pe terasele de pe stg. Dunării, la graniţa cu Bulgaria; 3 487 loc. (1 ian. 2011): 1 741 de sex masc. şi 1 746 fem. Nod rutier. În arealul comunei, pe malul Dunării, au fost descoperite (1943, 1950) vestigiile unei aşezări neolitice (milen. 4 î.Hr.) în care s-au găsit statuete antropomorfe din lut ars, cu braţele în cruce, decorate pe toată suprafaţa cu motive geometrice. Deasupra vestigiilor neolitice au fost identificate urme de locuire din Epoca fierului şi din sec. 10. Tot în această zonă a fost scoasă la iveală o necropolă de înhumaţie datând din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului, precum şi un câmp de urne de tip Gârla Mare– Cârna, în care s-au găsit două figurine feminine cu rochie în formă de clopot. În satul Rast, menţionat documentar, prima oară, în 1535, cu numele Hrastu, se află biserica având dublu hram –„Sfântul Nicolae” şi „Sfânta Parascheva” (1844), cu picturi murale interioare originare.

RĂBĂGANI, com. în jud. Bihor, alcătuită din 6 sate, situată în partea de NV a Depr. Beiuş, la poalele de N ale Dealurilor Vălanilor (sau Răbăganilor), pe râul Holod; 2 037 loc. (1 ian. 2011): 944 de sex masc. şi 1 093 fem. Satul Răbăgani apare menţionat documentar, prima oară, în 1552. Bisericile din lemn cu hramurile „Sfântul Teodor Tiron” (1718) şi „Sfinţii Trei Ierarhi” (sec. 18, cu picturi interioare executate în 1853 de Ioan Lăpuşan), în satele Brăteşti şi Vărăşeni. Biserica din Vărăşeni a fost adusă în 1730 din satul Ghighişeni (com. Rieni), mutată în 1961 la Beiuş pentru o scurtă perioadă de timp şi apoi readusă la Vărăşeni. Rezervaţia naturală Izvoarele mezotermale de la Răbăgani (0,5 ha).

RĂCĂCIUNI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 6 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe dr. Siretului, la poalele de SE ale Culmii Pietricica; 8 330 loc. (1 ian. 2011): 4 272 de sex masc. şi 4 058 fem. Staţie de c.f. (în satul Răcăciuni), inaugurată la 13 sept. 1872. Expl. de balast. Hidrocentrală (45 MW), intrată în funcţiune la 14 dec. 1985, ale cărei turbine sunt puse în mişcare de apele lacului de acumulare Răcăciuni (supr.: 2 000 ha; vol.: 103,7 mil. m3). Centru viticol, de prelucr. a pieilor şi de cojocărit. Creşterea bovinelor, ovinelor şi păsărilor. Muzeul etnografic „Vasile Heisu” (1971), amenajat în clădirea Primăriei (edificiul datează din anul 1900), cu peste 700 de exponate. În perimetrul com. Răcăciuni se constată o puternică îngustare a văii Siretului (din cauza unui orizont dur de cinerite andezitice care îngreunează eroziunea), la c. 2,5 km, pe care George Vâlsan a denumit-o (în 1916) „defileu”; alţi geografi i-au atribuit numele de „Poarta de la Răcăciuni”. În satul Gâşteni se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1808, refăcută şi pictată în 1877 de Gheorghe Grama; reparată în 1929), în satul Fundu Răcăciuni o biserică din 1838, iar în satul Răcăciuni, biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1852). Conacele „Leon Fornaroki” (1910) şi „Buzdugan” (1912), în satele Răcăciuni şi Gheorghe Doja.

RĂCĂŞDIA, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Caraşului cu Dealurile Oraviţei, pe râul Ciclova; 2 136 loc. (1 ian. 2011): 1 062 de sex masc. şi 1 074 fem. Staţie (în satul Răcăşdia) şi haltă de c.f. (în satul Vrăniuţ) situate pe cea dintâi linie de c.f. construită pe terit. României, între Oraviţa şi Baziaş (1846–1854). Nod rutier. Prelucr. lemnului. Morărit; produse de panificaţie. Pomicultură (pruni, meri). Ferme de creştere a bovinelor şi a ovinelor. Muzeu etnografic. Muzeu de sculptură (în satul Vrăniuţ). Casa de cultură „Emilian Novacoviciu”. Cabană de vânătoare. În satul Răcăşdia, menţionat documentar în perioada 1690–1700, se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1770–1778, cu modificări din 1903) şi o biserică de lemn datând din 1733.

RĂCHITENI, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 3 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe dr. râului Siret, la 70 km VSV de municipiul Iaşi; 3 429 loc. (1 ian. 2011): 1 711 de sex masc. şi 1 718 fem. Expl. de balast. Culturi de cereale, legume ş.a. Satul Răchiteni este atestat documentar la 24 apr. 1520. Biserică romano-catolică (1935). Com. Răchiteni a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satelor Izvoarele, Răchiteni şi Ursăreşti din com. Mirceşti, jud. Iaşi.

RĂCHITOASA, com. în jud. Bacău, alcătuită din 15 sate, situată în Colinele Tutovei, în zona de confl. a râului Răchitoasa cu Zeletin; 4 855 loc. (1 ian. 2011): 2 442 de sex masc. şi 2 413 fem. În satul Răchitoasa, menţionat documentar, prima oară, în 1452, se află o biserică din lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1650, pictată în 1864) şi o biserică din zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fostei mănăstiri Răchitoasa, construită în anii 1697–1704, refăcută şi pictată după cutremurul din 31 mai 1739 şi reparată în 1836. Casele stăreţiei şi chiliile fostei mănăstiri au fost transformate, în a doua jumătate a sec. 19, în cămin de bătrâni, iar în 1885, când se aflau în stare foarte proastă, au devenit penitenciar. În satul Oprişeşti, atestat documentar, prima oară, în 1452, se află biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1634–1640) şi biserica de cărămidă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1750), iar în satul Moviliţa, o biserică din lemn şi vălătuci având hramul „Sfântul Dumitru” (1842, reparată în 1910 şi 1932). În satul Burdusaci, menţionat documentar, prima oară, în 1555, există biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (ante 1809, rezidită în 1810).

RĂCHITOVA, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 7 sate, situată în partea de V a Depr. Haţeg, la poalele de SE ale M-ţilor Poiana Ruscăi, pe râul Răchitova; 1 319 loc. (1 ian. 2011): 629 de sex masc. şi 690 fem. Expl. de min. de fier în satul Răchitova şi de pirite cuprifere (în satul Boiţa). În satul Răchitova, menţionat documentar, prima oară, în 1360, se află o cetate ţărănească (sec. 14), ruinele unui donjon din sec. 14 şi ale unei biserici ortodoxe din sec. 15.

RĂCHIŢI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Jijiei Superioare, pe râurile Sitna şi Morişca; 4 870 loc. (1 ian. 2011): 2 423 de sex masc. şi 2 447 fem. Producţie de mobilă, de cărămidă şi alim. (alcool, ulei, preparate din lapte). Confecţii metalice. Ateliere de tâmplărie, pielărie şi cojocărie. Morărit. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartofi, legume ş.a. Apicultură. Creşterea melcilor. Ferme de creştere a bovinelor şi a păsărilor. Abator. Staţiune de cercetare şi creştere a ovinelor (rasa Karakul). Centru de prelucrare a blăniţelor de astrahan. Iaz pentru piscicultură pe râul Morişca, în satul Costeşti. Biserică având hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1801), în satul Răchiţi. Satul Răchiţi a fost întemeiat în 1864 pe lângă mănăstirea Popăuţi.

RĂCOASA, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 5 sate, situată în partea de N a Subcarpaţilor Vrancei, în Depr. CâmpuriRăcoasa, la poalele de N ale masivului deluros Momâia (630 m alt.), pe cursul superior al râului Şuşiţa; 3 442 loc. (1 ian. 2011): 1 715 de sex masc. şi 1 727 fem. Prelucr. lemnului. Pe terit. satului Mărăşti a avut loc, la 11/24 iul.-19 iul./1 aug. 1917, o mare bătălie, în cadrul ofensivei armatelor române pe Valea Şuşiţei („Bătălia de la Mărăşti”), în care Armata a 2–a, comandată de generalul Alexandru Averescu, în colaborare cu o parte a Armatei a IX–a rusă, au repurtat o importantă victorie asupra armatelor germane. În satul Mărăşti se află un mausoleu, construit în 1928 în memoria eroilor Primului Război Mondial, în care este înhumat, alături de ceilalţi eroi, generalul Alexandru Averescu. Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (ante 1780) a fostului schit Varniţa şi „Sfinţii Voievozi” (ante 1809), în satele Varniţa şi Gogoiu; bisericile din lemn cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1807, reparată în 1898 şi 1924) şi „Sfântul Nicolae” (ante 1809), în satele Răcoasa şi Verdea.

RĂDĂŞENI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 3 sate, situată în Pod. Fălticeni, pe dr. văii Şomuzu Mare; 4 339 loc. (1 ian. 2011): 2 174 de sex masc. şi 2 165 fem. Culturi de cereale, cartofi, legume ş.a. Centru pomicol (meri). În satul Rădăşeni, menţionat documentar la 16 febr. 1424, într-un act emis de Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, se află o biserică din lemn cu dublu hram – „Sfântul Mercurie” şi „Sfânta Ecaterina”, ctitorie din 1611– 1622 a domnului Ştefan Tomşa, reparată şi pictată în 1875, cu pridvor adăugat în 1909 şi restaurată în 1996-2004, declarată monument istoric, şi biserica de zid cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru si Pavel” (1910-1921, restaurată în 1993-1995), iar în satul Lămăşeni există o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (ante 1703, cu decor sculptat, pridvor adăugat în 1909 şi tencuieli interioare executate în 1935).

RĂDĂUŢI-PRUT, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 3 sate, situată în NE Câmpiei Jijiei Superioare, în lunca şi pe terasele de pe dr. Prutului, la graniţa cu Rep. Moldova; 3 577 loc. (1 ian. 2011): 1 770 de sex masc. şi 1 807 fem. Punct de frontieră (vamă). Expl. de nisip cuarţos (în satul Miorcani). Morărit. Obiecte confecţionate din nuiele împletite. Creşterea bovinelor (Miorcani). Centru de cusături şi ţesături populare. Satul RădăuţiPrut apare menţionat documentar prima oară, în 1437, iar ca târg în 1845. Biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (sec. 18), în satul Rădăuţi-Prut şi conacul poetului Ion Pillat (c. 1830, cu transformări din 1900), azi dispensar, în satul Miorcani. Satul Rădăuţi-Prut a fost distrus în proporţie de 70% de inundaţiile catastrofale din 25–27 iul. 2008 (peste 100 de case s-au prăbuşit şi au fost luate de apă).

RĂDEŞTI, com. în jud. Alba, alcătuită din 4 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe stg. văii Mureşului, în zona de contact a acestora cu Dealurile Târnavei Mici; 1 308 loc. (1 ian. 2011): 677 de sex masc. şi 631 fem. Haltă de c.f. (în satul Şoimuş). Pe terit. satului Rădeşti, menţionat documentar, prima oară, în perioada 1263–1269, au fost identificate urmele unei aşezări daco-romane. Biserică reformată (sec. 18) şi biserica ortodoxă cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, în stil baroc (începutul sec. 20), cu turn de 33 m înălţime, în satul Rădeşti. Până în 1733, satul Rădeşti s-a numit Tâmpăhaza, apoi Uifalău, iar din 1920 poartă numele actual.

RĂDEŞTI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în Pod. Covurlui; 1 534 loc. (1 ian. 2011): 778 de sex masc. şi 756 fem. Prelucr. laptelui de oaie. Morărit. Apicultură. Creşterea ovinelor. Centru de ceramică populară (Rădeşti). Biserica „Sfântul Nicolae” (1923-1937), în satul Rădeşti. Com. Rădeşti a fost înfiinţată la 1 mart. 2004 prin desprinderea satelor Cruceanu şi Rădeşti din com. Bălăbăneşti, jud. Galaţi.

RĂDOIEŞTI, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Tinoasa; 2 193 loc. (1 ian. 2011): 1 072 de sex masc. şi 1 121 fem. Reşed. com. este satul RădoieştiVale. Staţie de c.f. (în satul Rădoieşti-Vale). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui etc. În satul Rădoieşti-Vale se află biserica având hramul „Sfânta Treime” (1817).

RĂDUCĂNENI, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 4 sate, situată în partea de E a Pod. Central Moldovenesc, pe râul Bohotin şi pe dr. văii Jijia; 7 940 loc. (1 ian. 2011): 3 967 de sex masc. şi 3 973 fem. Expl. de gresii. Tăbăcărie. Ateliere de covoare şi de împletituri din răchită şi papură. Centru de vinificaţie. Centru pomicol (meri, pruni, cireşi) şi viticol (podgoria Bohotin). Creşterea bovinelor, ovinelor şi păsărilor. Izvoare cu ape minerale bicarbonatate, sulfatate, calcice, magneziene cu mineralizare ridicată (2 209 mg ‰), folosite local. În satul Răducăneni, înfiinţat în 1806 cu numele Pietrosul de către hatmanul Răducanu Rosetti şi ridicat la rang de târg în 1838–1839, se află casa „Rosetti-Catargiu” (sec. 19), iar în satul Bohotin, biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1842–1845).

RĂDULEŞTI, com. în jud. Ialomiţa, alcãtuitã din 3 sate, situatã în Câmpia Sãratei, pe râul Prahova; 1 153 loc. (1 ian. 2011): 553 de sex masc. şi 600 fem. Culturi de cereale. În satul Răduleşti, atestat documentar, prima oarã, în 1690, se aflã biserica “Sfântul Nicolae”, construitã în anii 1770-1775, mãritã în 1831-1834 şi pictatã în 1935-1936, azi declaratã monument istoric; în satul Răduleşti a existat conacul Rădulescu-Filitis (sec. 19), refãcut şi mãrit în perioada interbelicã şi demolat în 1977; în satul Răsimnicea, atestat documentar în sec. 16, existã biserica “Adormirea Maicii Domnului”, construitã în 1816 pe locul uneia din lemn care data din sec. 18, reparatã în 1992. Clopotnitã construitã în anul 2008. Până în 1956 satul şi comuna au purtat numele Rãduleşti, între 1956 şi 1 ian. 1965  s-au numit Răduleşti-Filitis, iar între 1 ian. 1965 şi 31 mart. 2011 s-au numit Brazii, datã dupã care a revenit la numele Răduleşti. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 a fãcut parte din jud. Ilfov. Pânã la 7 apr. 2004, com. Răduleşti a avut în componenţã satul Maia, care la acea datã a devenit comunã de sine stãtãtoare. În satul Brazii se aflã biserica „Sfântul Nicolae” (1745, refãcutã în 1834).

RĂSCĂEŢI, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe cursul superior al râului Neajlov; 2 271 loc. (1 ian. 2011): 1 142 de sex masc. şi 1 129 fem. Expl. de petrol. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, tutun ş.a. Creşterea bovinelor. Lacul şi pădurea de foioase Mozacu. Fond cinegetic (fazani). Cabană de vânătoare. Biserica „Sfânta Parascheva” (1821), în satul Răscăeţi.Com. Răscăeţi a fost înfiinţată la 6 dec. 2004 prin desprinderea satelor Răscăeţi şi Vultureanca din com. Vişina, jud. Dâmboviţa.

RĂSMIREŞTI, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 2 sate, situată în partea de NV a Câmpiei Burnas; 839 loc. (1 ian. 2011): 415 de sex masc. şi 424 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui etc. Biserica având hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1850), în satul Răsmireşti.

RĂSTOACA, com. în jud. Vrancea, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Siretului Inferior, pe valea râului Putna, la 12 km SE de municipiul Focşani; 2 526 loc. (1 ian. 2011): 1 240 de sex masc. şi 1 286 fem. Culturi de cereale. Viticultură. Morărit. Confecţii metalice. Atelier de tâmplărie. Biserica „Sfântul Nicolae” (1890). Com. Răstoaca a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satului Răstoaca din com. Milcovul, jud. Vrancea.

RĂSTOLIŢA, com. în jud. Mureş, alcătuită din 5 sate, situată în zona defileului Mureşului dintre Topliţa şi Deda, la confluenţa râului Răstoliţa cu râul Mureş, la poalele de Sud ale M-ţilor Căliman şi cele de Nord Vest ale M-ţilor Gurghiu; 2 101 loc. (1 ian. 2011): 1 104 de sex masc. şi 997 fem. Staţie (în satul Răstoliţa) şi haltă de cale ferată (în satul Andreneasa). Hidrocentrală cu o putere instalată de 50 MW, aflată în construcţie pe râul Răstoliţa, din anul 1991, şi finalizată în proprorţie de 90% (în anul 2020). Lacului de acumulare Răstoliţa, care s-a format în spatele barajului, are 3,8 km lungime şi un volum de 43 milioane m³ de apă. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (cherestea). Localitate cu potenţial climateric. În satul Răstoliţa, menţionat documentar în 1850, se află biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (sec. 18, cu unele transformări din sec. 19).

RĂSUCENI, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 4 sate, situată în partea de NV a Câmpiei Burnas, pe dr. văii Câlniştea; 2 314 loc. (1 ian. 2011): 1 142 de sex masc. şi 1 172 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, legume etc. Creşterea porcinelor. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981, com. Răsuceni a făcut parte din jud. Ilfov. În satul Răsuceni, atestat documentar în sec. 18, se află bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1876), „Adormirea Maicii Domnului” (1883) şi conacul lui Ion Barbu Arion (1900), azi sediul Primăriei, iar în satul Cucuruzu, menţionat documentar în 1575, există biserica având hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1830). Fond cinegetic.

RĂŞINARI, com. în jud. Sibiu, alcătuită din 2 sate, situată la poalele de NE ale M-ţilor Cindrel, pe cursul superior al râului Sebeş, la 12 km SV de municipiul Sibiu, de care este legat printr-o linie de tramvai, dată în folosinţă în anul 1947, şi una de autobuz; 5 716 loc. (1 ian. 2011): 2 853 de sex masc. şi 2 863 fem. Expl. de serpentină (folosită pentru lucrări de ornamentaţii). Expl. şi prelucr. primară a lemnului. Fabrică de ciocolată; produse de panificaţie. Producţie meşteşugărească de lemnărie (sănii, şarete, bănci pentru elevi etc.). Centru de cusături şi ţesături populare (covoare, carpete, ştergare, laibăre), de articole de artizanat (blidare, mese, cuiere, obiecte de uz casnic etc.) şi de ceramică cu decoraţiuni. Important centru pomicol (meri, pruni, peri) şi de creştere a animalelor (în special oi), cu numeroase „aşezări” de fân, numite local  „colibe”, situate la 800–1 200 m alt. În satul Răşinari, menţionat documentar, prima oară, în 1204, se află un muzeu etnografic şi de ştiinţele naturii, inaugurat în 1952, amenajat în conacul lui C. Berceanu, cu peste 1 500 de exponate, casele memoriale „Octavian Goga” şi „Emil Cioran”, ruinele unei cetăţi de pământ din sec. 12–13, conacul „Berceanu” (sec. 19), o casă din lemn (1832), clădirea vechii şcoli, numită azi „Octavian Goga” (1836, cu adăugiri din 1864, 1904, 1957) şi biserica ortodoxă cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, construită în anii 1752–1758 pe locul unei vechi biserici ce data din 1383, care păstrează picturi murale interioare şi exterioare originare, executate de o echipă de zugravi condusă de Ion Grigorovici. Caracteristic pentru picturile murale este plasarea în cadrul scenelor religioase (exemplu: „Naşterea Domnului”) a unor personaje în port popular local. Tot în satul Răşinari există biserica „Sfânta Treime” (1800–1814, sfinţită la 12 sept. 1815), biserica greco-catolică „Sfântul Ilie” (sfinţită în 1838), preluată de cultul ortodox în 1948 şi Casa episcopală construită din lemn în 1710 care a fost sediul primei episcopii ortodoxe din Transilvania, transformată în muzeu. Com. Răşinari, aflată în zona numită Mărginimea Sibiului, este renumită prin frumuseţea portului popular, a cusăturilor şi ţesăturilor populare, a caselor decorate artistic, a porţilor din lemn sculptat etc. La 20 km de Răşinari se află staţiunea climaterică Păltiniş. La Răşinari s-a născut poetul Octavian Goga (1881-1938). Agroturism.

RĂTEŞTI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 7 sate, situată în Câmpia Piteştiului, pe dr. văii Argeşului şi pe cursul superior al râului Neajlov, pe autostrada Bucureşti–Piteşti; 3 240 loc. (1 ian. 2011): 1 583 de sex masc. şi 1 657 fem. Nod rutier. Balastiere. Fabrică de aparate electrice. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume etc. Fermă de creştere a bovinelor (rasa Holstein), în satul Răteşti. În satul Tigveni se află un conac fortificat, construit în sec. 18 de fam. Tigveanu (cu unele modificări din sec. 19, efectuate de Teodor Brătianu), conacul lui Gheorghe Brătianu (1925), biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1906) şi ruinele bisericii cu hramul „Sfinţii Voievozi” (ctitorie de la sf. sec. 18 a stolnicului Teodor Brătianu), iar în satul Ciupa-Mănciulescu există casa lui Armand Călinescu (1925). Rezervaţie naturală (pădurea Răteşti). Popas turistic. Agroturism.

RĂUCEŞTI, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 4 sate, situată în zona Subcarpaţilor Neamţului, pe râul Sărata, la confl. acestuia cu râul Moldova; 8 673 loc. (1 ian. 2011): 4 436 de sex masc. şi 4 237 fem. Centru de confecţionare a covoarelor manuale. Produse din cauciuc. Fabrică de ciorapi. Pomicultură. Izvoare cu ape minerale sărate, iodurate, bromurate (în satul Oglinzi), indicate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale. În satul Răuceşti, menţionat documentar, prima oară, în 1711, întrun zapis semnat de Dimitrie Cantemir, se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din 1866 a lui Mihail Kogălniceanu.

RĂUSENI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 5 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Jijiei Superioare cu Câmpia Jijiei Inferioare, pe râul Jijia; 3 029 loc. (1 ian. 2011): 1 489 de sex masc. şi 1 540 fem. Halte de c.f. (în satele Răuseni şi Rediu). În satul Răuseni, menţionat documentar, prima oară, în 1425, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Elefterie” (1789, reparată în 1856). La 14 dec. 1433, satul Răuseni apare consemnat cu numele Comândăreşti, iar din 1924 poartă denumirea actuală.

RĂZBOIENI, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 5 sate, situată în zona  Subcarpaţilor Neamţului, pe râul Valea Albă şi pe dreapta văii râului Moldova; 2 276 loc. (1 ian. 2011): 1 124 de sex masc. şi 1 152 fem. Reşedinţa comunei este satul Războienii de Jos. Satul Războieni este atestat documentar la 31 martie 1612, satul Războienii de Jos la 26 octombrie 1439 cu numele Uscaţi, iar satul Valea Albă la 8 iunie 1791. Pe teritoriul actual al comunei Războieni a avut loc, la 26 iulie 1476, bătălia de la Valea Albă în care, după o apărare eroică, oastea moldoveană, comandată de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, şi fiul său Alexandru, a fost înfrântă de armata otomană condusă de Mahomed II, superioară din punct de vedere numeric. În legătură cu acest eveniment, cronica vremii consemnează: „…În anul 6984, iar al domniei mele al douăzecilea an curgătoriu, sculatu-s’au puternicul Mahomet, împăratul turcesc, cu toate ale sale răsăritene puteri… Au venit ca să jefuiască şi să piarză Ţara Moldovei şi au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb, şi noi Ştefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, eşit’am înaintea lor aici, şi am făcut cu dânşii războiu în luna Iulie în 26 zile. Şi cu îngăduirea lui Dumnezeu, biruiţi fură creştinii de către păgâni, şi căzură acolo multă mulţime de oşteni moldoveni…”. În amintirea şi întru pomenirea acestor eroi căzuţi în luptele cu turcii, domnul Ştefan cel Mare a construit (deasupra gropii comune a eroilor), în perioada 26 iulie-noiembrie 1496, biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sfinţită la 8 noiembrie 1496), având dimensiuni mari (21,60 m lungime şi 8,50 m lăţime). În textul pisaniei, după ce se povesteşte pe larg lupta cu turcii, se spune: „…Întru rugăşie şi Doamnei sale Maria şi fiilor săi Alexandru şi Bogdan şi întru pomenirea şi întru desufleţirea tuturor ortodocşilor creştini cari aici au perit. În anul 7004 (1496), iar  al domniei lui anul al patruzecilea curgătoriu, luna Noembre 8”. Biserica nu are turle, dar are acoperişul terminat cu o streaşină mare, iar pereţii exteriori sunt împodobiţi în partea superioară, sub cornişă, cu două rânduri de ocniţe, precum şi cu cărămizi smălţuite şi discuri policrome cu bumbi. Biserica a fost pictată în interior în secolul 19 şi restaurată în anii 1975–1977. În anul 1990, prin grija I.P.S. Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei din acel timp, a redeschis aici o mănăstire de maici (→ şi mănăstirea Războieni, Capitolul Mănăstiri, litera R). În satul Valea Mare (fost Tâmpeşti) se află biserica „Sfântul Gheorghe” (1740).

RĂZVAD, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Târgoviştei cu Subcarpaţii Ialomiţei, pe stg. văii Ialomiţa şi pe cursul superior al râului Slănic; 9 026 loc. (1 ian. 2011): 4 316 de sex masc. şi 4 710 fem. Staţie (în satul Răzvad) şi haltă de c.f. (în satul Valea Voievozilor). Producţie de instalaţii termice (în satul Valea Voievozilor) şi de produse electrice (Răzvad). Expl. de petrol. Punct muzeal cu colecţii de istorie şi etnografie (în satul Răzvad). În satul Gorgota se află biserica „Schimbarea la Faţă”, ctitorie din 1554–1557 a domnului Pătraşcu cel Bun, incendiată de turci în 1597 şi supusă unor refaceri ulterioare (1612, 1623, 1836). Biserica a fost consolidată şi restaurată în 1967-1968 şi declarată monument istoric; în satul Răzvad, menţionat documentar la 17 nov. 1431, există bisericile „Adormirea Maicii Domnului” (1859) şi „Sfântul Nicolae” (1868), clădirea Primăriei (sf. sec. 19), conacul Vlădenilor (începutul sec. 20) şi un monument închinat eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, iar în satul Valea Voievozilor se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1824).

RÂCA, com. în jud. Argeş, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea; 1 443 loc. (1 ian. 2011): 703 de sex masc. şi 740 fem. Culturi de cereale. În arealul com. Râca au fost descoperite vestigiile unei aşezări din Epoca fierului (sec. 4–3 î.Hr.). În satul Râca, atestat documentar în 1525, se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1868).Com. Râca a fost înfiinţată la 13 mai 2003 prin desprinderea satelor Adunaţi, Bucov şi Râca din com. Popeşti, jud. Argeş.

RÂCIU, com. în jud. Mureş, alcătuită din 15 sate, situată în zona de contact a Colinelor Mădăraşului cu cele ale Comlodului (Câmpia colinară a Sărmaşului), pe cursul superior al râului Lechinţa; 3 595 loc. (1 ian. 2011): 1 804 de sex masc. şi 1 791 fem. Haltă de c.f. (în satele Râciu şi Sânmărtinu de Câmpie). Nod rutier. Expl. de gaze naturale (în satele Râciu şi Valea Ulieşului). Culturi de cartofi. Creşterea ovinelor. Satul Râciu apare menţionat documentar, prima oară, în 1305. În satul Sânmărtinu de Câmpie, menţionat documentar, prima oară, în 1329, se află mănăstirea Sânmărtin (de călugări) înfiinţată la sf. sec. 13 sau începutul sec. 14. Pe locul bisericii din zid, distrusă la începutul sec. 17, s-a construit biserica actuală, din lemn, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, refăcută în 1660 şi restaurată în 1978. Mănăstirea a fost desfiinţată în 1782 şi reînfiinţată în 1992. Păstrează icoane din sec. 17–18, pictate de părintele Marcu (1745), Toader Zugravul, popa Gheorghe din Şendreni (1865). În satul Nima Râciului există mănăstirea greco-catolică cu acelaşi nume (de călugări) cu biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” datând din anul 1800.

RÂFOV, com. în jud. Prahova, alcătuită din 9 sate, situată în Câmpia Ploieştiului, pe dr. văii Teleajenului şi pe râul Ghighiu; 5 427 loc. (1 ian. 2011): 2 662 de sex masc. şi 2 765 fem. Haltă de cale ferată (în satul Râfov), pe linia Ploieşti – Râfov – Drăgăneşti – Ciorani – Urziceni – Malu – Căzăneşti – Slobozia, inaugurată la 14 aprilie 1910. Fabrică de cărămidă. Obiecte realizate din papură şi răchită împletită. Morărit; produse de panificaţie. Apicultură. În martie 1857, la Râfov a fost pusă în funcţiune prima rafinărie de ţiţei din România şi printre primele din lume, cu o capacitate de rafinare de 2 700 de tone pe an, rafinărie concepută de Alexe Marin, Theodor Mehedinţeanu şi Adolf Steege, pe baza unor instalaţii germane aduse de la Hamburg. Prin rafinarea ţiţeiului se obţinea, printre altele, şi petrolul lampant, folosit la iluminatul oraşului Bucureşti. Pe terit. satului Buda, întemeiat la începutul anului 1500, a fost descoperit un tezaur monetar alcătuit din 200 de piese din argint introduse într-un vas de lut ars, datate ca fiind emise în sec. 3 î.Hr. În arealul satului Palanca, pe malul râului Teleajen, a fost descoperită (în 1998) o ambarcaţiune de tip monoxilă, respectiv o barcă lucrată din trunchiul unui singur copac, cu o lungime de 10,50 m şi o lăţime de 0,75 m în zona centrală şi de 0,65 m la capete, apreciataă ca fiind construită la sf. sec. 14. Satul Antofiloaia a fost întemeiat în 1864 pe moşia boierului Antofil. În satul Râfov se află Curtea Domnească a lui Ştefan Cantacuzino (1714–1715), conacul lui Costache Cantacuzino (prima jumătate a sec. 18) şi biserica având hramul „Sfântul Nicolae”, construită în 1742 prin strădania lui Chivu Căplescu şi pictată în 1748; bisericile cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Goga (zidită în 1776 din iniţiativa pitarului Grigore Brezoianu şi a vornicului C. Bălăceanu şi reparată în 1866) şi Antofiloaia (1783, refăcută în 1875).

RÂMEŢ, com. în jud. Alba, alcătuită din 13 sate, situată în partea de NE a M-ţilor Trascău, pe cursul mijlociu al râului Stremţ (sau Geoagiu), în zona în care acesta formează chei de o rară frumuseţe; 559 loc. (1 ian. 2011): 258 de sex masc. şi 301 fem. Zonă tradiţională de confecţionare a roţilor din lemn pentru căruţe. Muzeu sătesc (Brădeşti). Agroturism. Zona cheilor Râmeţului (3 km lungime), săpate de râul Stremţ în calcare jurasice, sunt extrem de înguste, cu versanţi abrupţi, la baza cărora apar mai multe guri de peşteri, a fost declarată rezervaţie naturală în 1969. Aici se întâlnesc o serie de plante rare ca cetina de negi (Juniperus sabina), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), tămâiţa (Daphne cnearum), Centaurea reichenbachii. Rezervaţia „Cheile Mănăstirii”, de pe valea râului Geoagiu, şi culmea Râmeţului sunt situate parţial în raza satului Valea Mănăstirii, cealaltă parte aparţinând com. Stremţ, respectiv satului Faţa Pietrii. Satul Râmeţ apare menţionat documentar, prima oară, în 1441. În satul Valea Mănăstirii se află mănăstirea Râmeţ (de maici), cu biserica având triplu hram „Izvorul Tămăduirii”, „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Nicolae”, ctitorie din anul 1214 a călugărilor Ghelasie şi Romulus şi atestată documentar la 2 iulie 1377. În anii 1987–1988, pe pereţii interiori ai bisericii au fost identificate mai multe straturi de picturi datând din anii 1300 (primul strat), 1310, 1377, 1450, 1483 (executate de zugravul  Mihu), 1600, 1741 (realizate de zugravul Grigore Ranite) şi din 1809. În urma ordinului dat de generalul austriac Adolph von Buccow, la 13 iunie 1761, de dărâmare a tuturor mănăstirilor din Transilvania, aşezământul monahal Râmeţ, fiind cel mai puternic centru ortodox din Ardeal, a fost şi el distrus de armata austriacă la 20 august 1762. Deşi a fost refăcut în anii următori, ansamblul monahal a fost din nou distrus de armata habsburgică la 23 decembrie 1785 şi refăcut în 1792. În anul 1826, aşezământul a devenit biserică de mir, redevenind mănăstire în anul 1940. Desfiinţată la 28 octombrie 1959 de către autorităţile comuniste, prin aplicarea Decretului de Stat nr. 410, şi transformată în centru turistic, redevine mănăstire în anul 1982, când a început şi zidirea unei noi biserici, cu dublu hram – „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, finalizată în 1986 (picturile murale interioare au fost executate în anii 1987–1990 de Grigore Popescu). Faţadele bisericii noi sunt împărţite de un brâu, sub forma unei frânghii împletite, într-un registru superior decorat cu ocniţe pictate, aflate sub cornişă, şi un registru inferior decorat cu firide înalte, unele oarbe, altele prevăute cu ferestre. Biserica este prevăzută cu un pridvor închis, pictat. Biserica veche , declarată monument istoric, a stat îngropată în mâl şi pietre, în anii 1926–1930, până la înălţimea de 1,60 m, ca urmare a revărsărilor pârâului Pleşa. În anii 1987–1989, biserica a fost ridicată cu 2,08 m pentru a fi ferită de alte eventuale inundaţii şi, totodată, renovată, împreună cu tot ansamblul monahal. Mănăstirea Râmeţ posedă un muzeu cu colecţii de icoane pe lemn şi pe sticlă, obiecte de cult, cărţi vechi, numismatică, piese de etnografie etc. În cadrul mănsătirii funcţionează ateliere pentru confecţionat covoare manuale, tricotaje ş.a. (→ şi mănăstirea Râmeţ, Capitolul Mănăstiri, litera R).

RÂMNICELU, com. în jud. Brăila, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Buzăului cu Câmpia Brăilei, pe cursul inf. al râului Buzău; 2 159 loc. (1 ian. 2011): 1 074 de sex masc. şi 1 085 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume etc. Herghelie (depozit de armăsari). Zonă de interes cinegetic. Pe terit. satului Râmnicelu au fost descoperite (1968) urmele unei aşezări de la sf. Neoliticului şi începutul Epocii bronzului, în care s-au găsit resturi ceramice de tip Cucuteni, precum şi patru morminte de înhumaţie sarmatice (sec. 4 d.Hr.).

RÂMNICELU, com. în jud. Buzău, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Râmnicului, pe râul Râmnicu Sărat; 4 595 loc. (1 ian. 2011): 2 282 de sex masc. şi 2 313 fem. Prelucr. metalelor prin aşchiere. Culturi de cereale, de ceapă, usturoi, arpagic ş.a. În satul Râmnicelu, menţionat documentar, prima oară, în 1599, se află biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (1857). Până la 1 ian. 1965, satul şi com. Râmnicelu s-au numit Obidiţi

RÂŞCA, com. în jud. Suceava, alcătuită din 5 sate, situată în zona de contact a Subcarpaţilor Neamţului cu prelungirile de Nord Est ale M-ţilor Stânişoarei, pe cursul superior al râului Râşca; 5 274 loc. (1 ian. 2011): 2 684 de sex masc. şi 2 590 fem. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (cherestea). În satul Râşca se află o mănăstire de călugări, întemeiată în 1512 de domnul Moldovei, Bogdan III. Biserica, având hramul „Sfântul Nicolae” a fost construită în anii 1540–1542 la porunca domnului Petru Rareş. Biserica are o formă alungită, cu două turle, iar pe faţada sudică prezintă picturi murale bine păstrate („Scara lui Ioan Climax”, „Viaţa Sfântului Antonie” ş.a.), executate, în anii 1551–1554, de pictorul grec Stamatelos Kotronas. În interior se află un valoros tablou votiv înfăţişându-l pe Petru Rareş cu familia lui. Picturile murale au fost restaurate în 1827, după renovarea bisericii în anii 1823-1826. În perioada 1611–1617, marele vornic Costea Băcioc a construit pridvorul mare al bisericii. Chiliile actuale datează din 1821–1842. Turn-clopotniţă din secolul 17. Ansamblul monahal a fost renovat în anii 1823-1826 (după distrugerile provocate de turci în 1821), apoi refăcut în 1923–1931 (după devastatorul incendiu din 1921, când au fost mistuite de flăcări toate chiliile şi anexele gospodăreşti şi acoperişul bisericii) şi restaurat în perioada 1965–1968 şi în anul 1991. În anul 2004, biserica a fost declarată monument istoric şi monument UNESCO. În 1844, aici a fost surghiunit de către domnul Mihail Sturdza, timp de şase luni, Mihail Kogălniceanu pentru vederile sale politice. În secolul 19, mănăstirea Râşca a avut rol de închisoare pentru călugării indisciplinaţi şi pentru boierii care se răzvrăteau împotriva domnului Moldovei (→ şi mănăstirea Râşca, Capitolul Mănăstiri, litera R). În satul Buda se află o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Gheorghe” (1790, reparată în 1898 şi 1925).

RÂU ALB, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 2 sate, situată în zona de contact a Subcarpaţilor Ialomiţei cu prelungirile M-ţilor Leaota, pe Râu Alb (afl. al Dâmboviţei); 1 789 loc. (1 ian. 2011): 942 de sex masc. şi 847 fem. Centru de colectare a laptelui şi a fructelor de pădure. Creşterea bovinelor. Pomicultură. Muzeu cu colecţii de istorie şi etnografie (în satul Râu Alb de Jos). Biserica având triplu hram – „Sfântul Nicolae”, „Sfinţii 40 de Mucenici” şi „Sfântul Pantelimon” (1832–1841), în satul Râu Alb de Jos. Agroturism. Reşed. com. R.A. este satul Râu Alb de Jos. Com. R.A. a fost înfiinţată la 6 dec. 2004 prin desprinderea satelor Râu Alb de Jos şi Râu Alb de Sus din com. Bărbuleţu, jud. Dâmboviţa.

RÂU DE MORI, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 11 sate, situată în partea de S a Depr. Haţeg, la poalele de N ale M-ţilor Retezat, pe cursul superior al Râului Mare; 3 231 loc. (1 ian. 2011): 1 574 de sex masc. şi 1 657 fem. Expl. de granit şi de argilă. Hidrocentrale în satele Ostrovu Mic (15,9 MW, intrată în funcţiune în 1986), Clopotiva (14 MW, dată în folosinţă în 1987) şi Ostrov (15,9 MW, intrată în funcţiune în 1988). În satul Râu de Mori, menţionat documentar, prima oară, în 1359, se află ruinele Curţii cnejilor Cânde (sec. 15), iar în satul Suseni, atestat documentar în 1439, ruinele Cetăţii Colţ (sau Cetatea Colţului), situată pe un pinten stâncos din M-ţii Retezat – cetate construită în jurul anului 1280, cu scop de apărare, şi refăcută de familia cnejilor Cânde în sec. 15, prevăzută cu un donjon masiv. A fost una dintre cele mai puternice cetăţi cneziale din Transilvania.

RÂU SADULUI, com. în jud. Sibiu, formată dintr-un sat, situată la poalele de N ale M-ţilor Lotrului şi cele de E ale M-ţilor Cindrel, pe cursul mijlociu al râului Sadu; 592 loc. (1 ian. 2011): 328 de sex masc. şi 264 fem. Hidrocentrala Sadu V (27,4 MW), intrată în funcţiune la 5 dec. 1955. Expl. şi prelucr. lemnului (cherestea). În satul Râu Sadului, menţionat documentar în 1750, se află biserica „Sfinţii Arhangheli” (1848, restaurată în 2008-2009).

REBRA, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, formată dintr-un sat, situată în zona Muscelelor Năsăudului, pe cursul inf. al râului omonim; 3 005 loc. (1 ian. 2011): 1 589 de sex masc. şi 1 416 fem. Expl. de gresii. Expl. şi prelucr. primară a lemnului. Pomicultură (meri, pruni). Culturi de cereale, cartofi, legme ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi păsărilor. Cămin cultural. Satul Rebra este atestat documentar în 1245 cu numele Rivulus Rebrae. Biserică (1901-1902). Rezervaţia Tăuşoare-Zalion (71 ha), de fapt un complex carstic, declarat monument al naturii, alcătuit din Peştera Izvorul Tăuşoarelor şi Peştera Jgheabul lui Zalion.

REBRICEA, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 9 sate, situată în Pod. Central Moldovenesc, pe valea râului Rebricea; 3 821 loc. (1 ian. 2011): 1 949 de sex masc. şi 1 872 fem. Halte de cale ferată (în satele Rebricea şi Rateşu Cuzei), pe linia Iaşi – Ciurea – Picioru Lupului – Rebricea – Rateşu Cuzei – Buhăieşti – Dagâţa – Sagna – Roman, inauguratã la 1 mai 1892.. Morărit; presă de ulei comestibil. Pomicultură (meri, pruni, peri). Satul Rebricea apare menţionat documentar, prima oară, în 1460, iar satul Tatomireşti în 1487 şi apoi la 18 mart. 1495. Bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1790–1792, cu unele transformări din 1888; reparată în anii 1935–1939 şi 1957– 1960) şi „Sfinţii Voievozi” (ante 1809), în satele Tatomireşti şi Tufeştii de Jos; biserica din lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae” (ante 1716), în satul Draxeni.

REBRIŞOARA, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 4 sate, situată în zona Dealurilor Năsăudului, pe valea Someşului Mare, la confl. cu râurile Rebra şi Gersa; 4 855 loc. (1 ian. 2011): 2 480 de sex masc. şi 2 375 fem. Staţie de c.f. (în satul Rebrişoara). Prelucr. lemnului. Pomicultură (meri, pruni, peri). Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Muzeu sătesc. Cămin cultural. Centru de confecţionare a obiectelor din răchită (în satul Rebrişoara). În satul Rebrişoara, menţionat documentar, prima oară, în 1375, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1721) şi o biserică din cărămidă (1901-1903). Rezervaţie naturală (Peştera Izvorul Tăuşoarelor).

RECEA, com. în jud. Argeş, alcătuită din 5 sate, situată în Câmpia GăvanuBurdea, pe cursul superior al râului Teleorman; 2 962 loc. (1 ian. 2011): 1 426 de sex masc. şi 1 536 fem. Haltă de c.f. (în satul Recea). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume etc. Bisericile cu acelaşi hram – „Adormirea Maicii Domnului”, în satele Deagu de Sus (1765) şi Recea (1805, cu picturi murale din 1806). Satul Recea este atestat documentar în anul 1559.

RECEA, com. în jud. Braşov, alcătuită din 7 sate, situată în Depr. Făgăraş, la poalele de N sale M-ţilor Făgăraş, pe râul Săvăstreni; 3 250 loc. (1 ian. 2011): 1 598 de sex masc. şi 1 652 fem. Nod rutier. Pomicultură (meri). Culturi de cartofi şi cereale. Satul Recea apare menţionat documentar, prima oară, în 1520. În satul Săsciori, atestat documentar în 1432, se află biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Nicolae” (sec. 18). În satul Berivoi, atestat documentar în anul 1511, se află mănăstirea cu acelaşi nume (de călugări), înfiinţată în 1993, cu biserica „Sfântul Apostol Andrei” construită în perioada 29 iun. 1993–20 iul. 1995 (când a fost şi sfinţită) pe locul unei biserici din sec. 18 distrusă prin incendiere la 13 iun. 1761 din ordinul generalului austriac Adolph von Buccow. În anii 1995–1997 au fost construite două corpuri de chilii şi paraclisul cu hramul „Înălţarea Domnului”; picturile murale interioare ale bisericii au fost executate în frescă, în stil neobizantin, în 2001–2002 de Oprea Florin Pioară. În satul Dejani, atestat documentar în 1452, a existat o mănăstire, atestată documentar înainte de anul 1700, distrusă prin incendiere la 13 iun. 1761 din ordinul generalului austriac Adolph von Buccow. Mănăstirea a fost reînfiinţată în 1990 (de călugări) a cărui biserică, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, a fost zidită în anii 1991–1995, prin strădania preotului paroh Ioan Ciocan cu contribuţia credincioşilor din sat, iar lucrările de finalizare au fost realizate după stabilirea obştii monahale. Mănăstirea Dejani are şi un paraclis cu hramul „Schimbarea la Faţă”.

RECEA, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 5 sate, situată în Depr. Baia Mare, la poalele M-ţilor Gutâi, pe râul Lăpuş; 5 838 loc. (1 ian. 2011): 2 874 de sex masc. şi 2 964 fem. Halte de c.f. (în satele Săsar şi Lăpuşel). Expl. de aur şi argint (în satul Săsar). Confecţii metalice; construcţii de instalaţii industriale; prelucr. lemnului; băuturi alcoolice. Pomicultură (meri, pruni, peri). Creşterea ovinelor, bovinelor şi porcinelor. Satul Recea apare menţionat documentar, prima oară, în 1828.

RECEA-CRISTUR, com. în jud. Cluj, alcătuită din 9 sate, situată în zona Dealurilor Gârboului, la poalele de E ale Dealului Cacova, pe cursul superior al râului Lonea; 1 541 loc. (1 ian. 2011): 730 de sex masc. şi 811 fem. Satul Recea-Cristur apare menţionat documentar, prima oară, în 1320. În satul Osoi, atestat documentar în 1314, se află biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1800, cu picturi pe pereţii interiori datând din 1821), declarată monument istoric, iar în satul Ciubăncuţa, amintit documentar în 1554, biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1829).

RECI, com. în jud. Covasna, alcătuită din 4 sate, situată în partea de E a Depr. Sfântu Gheorghe, la poalele de S ale M-ţilor Bodoc, pe cursul inf. al văii Râului Negru; 2 214 loc. (1 ian. 2011): 1 133 de sex masc. şi 1 081 fem. Haltă de c.f. (în satul Bita). Expl. de gresii. Moară (sec. 19). Topitorie de in. Produse de panificaţie. În arealul com. R. are loc o îngustare a văii Râului Negru („strâmtoarea” sau „poarta” de la Reci) prin care se face trecerea către Depr. Bârsei. Pe terit. satului Reci au fost descoperite (1957– 1959) vestigiile unor aşezări suprapuse datând din Neolitic, din prima Epocă a fierului (Hallstatt), din sec. 3–4 (cultura Sântana de Mureş), precum şi un cimitir de înhumaţie din sec. 10–11. În satul Reci, menţionat documentar, prima oară, în 1334, se află o biserică în stil romanic (sec. 13), azi biserică reformată, reconstruită în 1515, cu transformări din 1857, şi un conac din 1717. În perimetrul com. R. există numeroase dune de nisip (Dunele de la Reci), cu înălţimi cuprinse între 3 şi 12 m, a căror orientare (NE-SV) se datorează vântului Nemira care bate în această zonă cu deosebită intensitate. Între dune sunt cantonate o serie de mlaştini şi lacuri având forme alungite. Această zonă de dune de pe stg. văii Râului Negru, extinsă pe o supr. de 17 km2, era acoperită în secolele trecute de un mestecăniş întins („Mestecănişul de la Reci”), care a fost treptat afectat de tăieri şi de păşunat, ceea ce a dus la apariţia nisipurilor mişcătoare. Ulterior a luat o mare extindere aninul, alături de care s-au plantat pin silvestru, pin negru, plop canadian şi stejar, oprinduse înaintarea dunelor. O parte a câmpului de dune este acum ocupată de culturi agricole. Pe o mică porţiune, declarată rezervaţie naturală, se mai află mesteceni bătrâni, rari. În partea de NE a acestei arii nisipoase, unde terenul este mai umed şi ochiurile de apă sunt mai mari şi mai numeroase se află un aniniş întins, declarat rezervaţie silvo-cinegetică. Aici se întâlnesc numeroase plante plutitoare, ca nufărul alb (Nymphaea alba) şi Aldrovanda vesiculoasa şi plante higrofile ca roua cerului (Drosera rotundifolia), trifoiştea (Menyanthes trifoliata) şi şapte degete (Comarum palustre). Fauna este abundentă şi diversă, aici fiind un important loc de popas pentru păsările de apă. Se remarcă şi un batracian interesant, considerat relict glaciar, broasca de mlaştină (Rana arvalis).

REDEA, com. în jud. Olt, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Romanaţi, pe râul Valea Pârliţi; 2 808 loc. (1 ian. 2011): 1 436 de sex masc. şi 1 372 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume etc. În satul Redea se află bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1721, refăcută în anii 1802–1804), „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1830), „Sfântul Ioan Botezătorul” (1834–1836), „Sfinţii Voievozi” (1868) şi conacul „Găleteanu” (sec. 19).

REDIU, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Covurlui, pe râul Suha; 2 110 loc. (1 ian. 2011): 1 077 de sex masc. şi 1 033 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi, legume etc. Satul Rediu a fost înfiinţat în 1912 cu numele Ferdinand, iar între 1948 şi 1 ian. 1965 s-a Oasele. Până la 16 mai 2008, com. R. a avut în componenţă satul Suhurlui, care la acea dată a devenit comună de sine stătătoare.

REDIU, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 4 sate, situată în partea de SE a Câmpiei Jijiei Inferioare, pe râul Valea Lupului; 4 444 loc. (1 ian. 2011): 2 243 de sex masc. şi 2 201 fem. Haltă de c.f. (în satul Rediu). Creşterea bovinelor. Pe terit. satului Rediu, menţionat documentar, prima oară, în 1472, au fost descoperite fragmente de vase ceramice datând de la sf. celei de-a doua Epoci a fierului (La Tène – sec. 5 î.Hr.-1 d.Hr.), precum şi vestigiile unor aşezări din sec. 4 şi din sec. 17–18. În satul Rediu se află biserica „Sfântul Grigore Teologul”, construită în anii 1910-1911 (restaurată în anul 2008) pe locul unei biserici din lemn care data din 1843. Până la 17 febr. 1968, satul şi com. R. s-au numit Rediu-Tătar.

REDIU, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 4 sate, situată în Depr. Cracău-Bistriţa, pe dr. văii Bistriţa; 5 202 loc. (1 ian. 2011): 2 673 de sex masc. şi 2 529 fem. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (ante 1809, refăcută în anii 1820–1824), în satul Beţeşti; bisericile din lemn cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (sec. 19), declarată monument istoric în anul 2004, şi „Buna Vestire” (1730), în satele Rediu şi Poloboc.

REGHIU, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 8 sate, situată în Subcarpaţii Vrancei, la poalele de Sud ale Dealului Răiuţ şi cele de Nord Est ale Dealului Reghiu, pe cursul superior al râului Milcov; 2 468 loc. (1 ian. 2011): 1 267 de sex masc. şi 1 201 fem. Zăcăminte de sare gemă şi de cărbune brun (neexploatate). Expl. şi prelucr. lemnului. Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). În satul Ursoaia se află biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” (ante 1809). În arealul comunei Reghiu există rezervaţia complexă Scruntaru (125 ha). Satul Piscu Reghiului din componenţa comunei Reghiu s-a numit Valea Boului până la 1 ianuarie 1965.

REMETEA, com. în jud. Bihor, alcătuită din 5 sate, situată în partea de Nord a Depr. Beiuş, la poalele M-ţilor şi Dealurilor Pădurea Craiului, la confl. râului Meziad cu Valea Roşie; 2 890 loc. (1 ian. 2011): 1 405 de sex masc. şi 1 485 fem. Expl. de calcar. Fabrică de var (în satul Meziad). Prelucr. lemnului. Morărit; produse de panificaţie. Fermă de creştere a struţilor. Centre de rotărit, de cioplituri şi sculpturi în lemn (în satele Meziad şi Petreasa). Punct de plecare spre Peştera Meziad. Agroturism. În satul Remetea, menţionat documentar, prima oară, în 1204, se află o biserică (ante 1400), iniţial ortodoxă, cu picturi murale de influenţă tiroleză, datând din 1420 (în prezent biserica aparţine cultului reformat) şi o biserică ortodoxă din 1788; în satul Petreasa există o biserică din lemn din 1775, iar în satul Şoimuş, atestat documentar în 1213, o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1743 sau 1752, cu iconostas pictat în 1875 de David Zugravul), declarată monument istoric. Gorun multisecular (monument al naturii).

REMETEA, com. în jud. Harghita, alcătuită din 4 sate, situată în Depr. Giurgeu, la poalele de E ale M-ţilor Gurghiu, pe cursul superior al văii Mureşului, la 750 m alt., la 75 km NV de municipiul Miercurea-Ciuc; 6 203 loc. (1 ian. 2011): 3 088 de sex masc. şi 3 115 fem. Expl. şi prelucr. lemnului (scaune). Fabrică de lapte praf şi de îngheţată. Moară de apă (începutul sec. 20), în satul Sineu. Centru de prelucr. artistică a lemnului. În satul Remetea, menţionat documentar, prima oară, în 1567, se află o piuă (1875), un joagăr (sec. 19), o moară (sec. 19) şi un muzeu etnografic (f. 1972). Satul Remetea are statut de staţiune balneoclimaterică de interes local, cu funcţionare permanentă, cu climat de depresiune intramontană, tonic, cu temp. medii anuale de c. 6,5°C (în iul. temp. medie este de 17°C, iar în ian. sub –6°C) şi precipitaţii moderate (c. 700 mm anual). Numeroase izv. cu ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, indicate în cură internă pentru tratarea bolilor digestive (gastrite hipoacide în fază inactivă, colon iritabil), a celor hepatobiliare (dischinezie biliară), precum şi în cură externă pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, cardiovasculare (hipertensiune arterială, ateroscleroză compensată, arterită aterosclerotică în stare incipientă). Buvete pentru cură internă cu ape minerale. În satul Remetea există biserica romano-catolică „Sfântul Leonard” (41 m lungime, 12 m lăţime, turn de 47 m înălţime) sfinţită în 1726, afectată de incendiul din 1771 şi refăcută în anii 1776– 1777 şi pictată în 1784, precum şi casa „Sáska” (1875–1893). Rezervaţie naturală („Mlaştina cea mare de la Remetea”). Rezervaţie naturală cu lalele pestriţe. Satul Martonca s-a depopulat la sf. sec. 20 şi începutul sec. 21.

REMETEA CHIOARULUI, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 5 sate, situată în partea de Sud Est a Depresiunii Baia Mare, la poalele Dealurilor Chioarului şi a Culmii Pietricica, pe cursul mijlociu al râului Lăpuş; 2 857 loc. (1 ian. 2011): 1 412 de sex masc. şi 1 445 fem. Prelucrarea lemnului. Morărit. Legumicultură. Pomicultură (meri, pruni, peri). În satul Berchezoaia, menţionat documentar, prima oară, în 1566, se află ruinele cetăţii Chioarului, construită în secolul 13 ca cetate de pază şi amintită pentru prima oară în 1319 într-un document în care se arată că „nobilii transilvăneni, răsculaţi împotriva regelui Carol I Robert de Anjou, au cucerit cetăţile Cehu şi Chioar”. În 1367, cetatea a intrat în posesia lui Drag, iar în 1378 apare cu numele castrum Kewar, aflată în proprietatea voievozilor maramureşeni Balc şi Drag. La începutul secolului 15, 37 de localităţi au fost alipite acestei cetăţi, iar în 1424, cetatea cuprindea în subordinea sa circa 100 de sate. În 1599, cetatea Chioarului, una dintre cele mai puternice fortificaţii din Transilvania, a fost cucerită de Mihai Viteazul, în 1657 a fost ocupată de poloni, iar în 1660 de armatele turceşti comandate de Ali-Paşa. Ocupată (în 1685) şi stăpânită (până în 1718) de austrieci, cetatea a fost distrusă de aceştia în 1718 deoarece devenise un important loc de refugiu pentru haiduci. În timpul răscoalei curuţilor (1703–1711), cetatea Chioarului a reprezentat un puternic centru de rezistenţă al răsculaţilor. În perioada medievală, cetatea Chioarului a funcţionat ca district de sine stătător, cunoscută şi sub numele de Cetatea de Piatră. În satul Posta, menţionat documentar, prima oară, în 1555, se află bisericile ortodoxe din lemn, cu hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul” (secolul 17, cu picturi interioare originare), „Sfântul Ilie” (1806) şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1820), iar în satul Remetea Chioarului, amintit documentar în 1566, există o casă veche din lemn, datând din anul 1875, aparţinând Mariei Pop, şi o biserică ortodoxă din lemn, iniţial cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, numită ”Sfântul Nicolae” din anul 1900, construită din lemn de stejar în a doua jumătate a secolului 18 (13,15 m lungime, 7,80 m lăţime), cu un monumental turn-clopotniţă pe pronaos, de 23 m înălţime, în care există un balcon în consolă, deasupra căruia se înalţă un coif, şi un frumos pridvor cu arcade din bârne cioplite. Biserica a fost reparată si restaurată atat la mijlocul secolului 19 si sfinţita in anul 1864, precum si in anii 1960-1962. Pe pereţii interiori se văd urme de pictură realizate in anul 1834. În satul Remetea Chioarului a existat o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, de dimensiuni modeste (10,50 m lungime si 5 m lăţime), construită în anul 1651, demontată, transportată cu carele şi reasamblată în satul Libotin din comuna Cupşeni, în anul 1810, pictată şi înzestrată în anul 1811 – picturi restaurate în anul 2009, an în care a fost refăcut şi acoperişul bisericii. În satul Berchez, atestat documentar în 1351, există o biserică din secolul 15 (azi biserică reformată) şi o biserică ortodoxă din lemn, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (secolul 19).

REMETEA MARE, com. în jud. Timiş, alcătuită din 2 sate, situată în partea de E a Câmpiei Timişului, pe canalul Bega; 2 090 loc. (1 ian. 2011): 1 011 de sex masc. şi 1 079 fem. Haltă de cale feratã (în satul Remetea Mare) pe magistrala feroviarã Bucureşti – Timişoara, în sectorul Caransebeş – Zãgujeni – Cãvãran – Gavojdia – Lugoj – Belinţ – Topolovãţu Mare – Recaş – Remetea Mare – Timişoara, inaugurat la 23 octombrie 1876. Fabrică de mobilă. Confecţionarea prelatelor. Apicultură; avicultură; piscicultură. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. În perimetrul com. Remetea Mare au fost descoperite vestigiile a două locuinţe datând din prima Epocă a fierului (Hallstatt, 1200– 450/300 î.Hr.) în care s-a găsit un bogat material arheologic. În satul Remetea Mare, menţionat documentar, prima oară, în 1333, se află conacul „Ambrozi” (1820), azi han turistic. Până la 7 ian. 2008, com. Remetea Mare a avut în componenţă satele Bucovăţ şi Bazoşu Nou, care la acea dată au format com. Bucovăţ, jud. Timiş.

REMEŢI, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 3 sate, situată la poalele de N ale M-ţilor Gutâi, pe stg. râului Tisa, la graniţa cu Ucraina; 3 128 loc. (1 ian. 2011): 1 600 de sex masc. şi 1 528 fem. În satul Remeţi, menţionat documentar, prima oară, în 1363, se află biserica ucraineană „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fostei mănăstiri a Paulinelor, datând din sec. 15.

REPEDEA, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situată în Depr. Poienile de sub Munte, la poalele M-ţilor Maramureş, la confl. râului Repedea cu Ruscova; 4 926 loc. (1 ian. 2011): 2 565 de sex masc. şi 2 361 fem. Expl. lemnului. Creşterea bovinelor, ovinelor şi porcinelor. În satul Repedea, atestat documentar în 1350, se află biserica ortodoxă ucraineană „Sfântul Pantelimon” (1897-1901), în stil baroc. Tot aici a existat o biserică din lemn, construită în anul 1413, dar care s-a prăbuşit în deceniul 6 al sec. 20 în urma unei ierni foarte grele. Rezervaţia naturală Vârful Farcău – lacul Vinderelu (100 ha).

REVIGA, com. în jud. Ialomiţa, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Bărăganului; 2 967 loc. (1 ian. 2011): 1 458 de sex masc. şi 1 509 fem. Moară. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, tutun, legume etc. Creşterea bovinelor, porcinelor, ovinelor şi păsărilor. În satul Reviga, numit Arhimandritu în sec. 19, se află conacul lui C. Cicoianu (1931–1932), azi sediul Primăriei, şi o biserică din 1958.

RIBIŢA, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 6 sate, situată în Depr. Brad, la poalele de S ale M-ţilor Bihor, pe cursul superior al Crişului Alb, în zona de confl. cu râurile Ribiţa şi Juncu; 1 428 loc. (1 ian. 2011): 692 de sex masc. şi 736 fem. Haltă de c.f. (în satul Ribiţa). Fabrică de volane, centuri şi alte accesorii pentru automobile. În satul Crişan (fost Vaca), menţionat documentar, prima oară, în 1439, se află o expoziţie de istorie locală amenajată în casa natală a lui Marcu Giurgiu Crişan, unul dintre conducătorii Răscoalei ţărăneşti din 1784–1785 din Transilvania. În satul Ribiţa, atestat documentar în anul 1369, există o biserică ortodoxă cu hramul „Sfântul Nicolae”, de tip biserică-hală, formată dintr-o navă scurtă, urmată de un turn-clopotniţă de formă pătrată şi apoi de un altar dreptunghiular. Biserica, zidită şi pictată în manieră bizantină (în 1414-1417) prin grija cnezilor Vladislav şi Miclăuş, păstrează la interior un remarcabil tablou votiv şi declarată monument istoric. În satul Dumbrava de Jos se află bisericile din lemn cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (sec. 19), declarată monument istoric, şi „Naşterea Maicii Domnului” (sec. 19), iar în satele Ribicioara şi Uibăreşti, biserica din lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1763), declarată monument istoric, şi, respectiv, biserica din zid cu hramul „Sfântul Nicolae” (sec. 19). În satul Dumbrava de Sus există biserica „Sfântul Nicolae” (1848), declarată monument istoric. În satul Crişan (numit în trecut Vaca) se află mănăstirea cu acelaşi nume (de călugări), întemeiată în jurul anului 1450, cu biserica „Naşterea Maicii Domnului”. În anul 1759 mănăstirea Vaca apare consemnată ca fiind în ruină, dar refăcută în anii următori. În anul 1772, mănăstirea a fost părăsită de călugări din cauza unei alunecări de teren. Mănăstirea a fost reînfiinţată în 1991, după prăbuşirea comunismului în România la sfârşitul anului 1989, prin strădania ieromonahului Visarion Neag, fost călugăr la mănăstirea Sihăstria din jud. Nemaţ. În perioada 1992–1998 au fost construite biserica „Naşterea Maicii Domnului”, cu picturi murale interioare originare, şi o clădire cu parter şi două etaje destinată pentru chilii, trapeză, bucătărie ş.a.

RIENI, com. în jud. Bihor, alcătuită din 6 sate, situată în SE Depr. Beiuş, la poalele de NV ale M-ţilor Bihor şi cele de NE ale M-ţilor Codru-Moma, pe cursul superior al Crişului Negru, în zona de confluenţa cu râul Crăiasa; 3 073 loc. (1 ian. 2011): 1 534 de sex masc. şi 1 539 fem. Staţie (în satul Sudrigiu) de cale feratã pe linia Oradea – Băile Felix – Holod – Beiuş – Sudrigiu – Ştei – Vaşcău, inaugurată la 14 mai 1885. Producţie de ambalaje pentru băuturi răcoritoare (din 1984), de băuturi alcoolice şi de sucuri naturale din fructe, construită în colab. cu o firmă suedeză (în 1992). Centru de pielărie şi cojocărit şi de ceramică populară (albă şi roşie), în satul Valea de Jos. Moară de apă (sec. 19), în satul Rieni. În satul Rieni, menţionat documentar, prima oară, în 1588, se află o biserică din lemn, cu hramul „Sfântul Mucenic Teodor Tiron”, construită în anii 1752–1754 de către meşterul Ilie Tulea şi pictată la interior în 1755 de zugravul David din Piteşti. Biserica are un turn pe pronaos şi prezintă frumoase decoraţii sculptate (rozete, romburi, funii, cruci, triunghiuri, pomul vieţii) realizate de meşteri locali. La exterior, biserica este încojurată de un brâu median, în torsadă, puternic reliefat. În 1960, biserica a fost restaurată, adăugându-i-se un soclu din beton; declarată monument istoric. În satul Valea de Jos, atestat documentar în 1588, se află biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în 1738 de meşterii Fleanţu Nicoară şi Petrică Gheorghe, iar în satul Ghighişeni, atestat documentar în anul 1588, a existat o biserică din lemn, cu hramul “Sfinţii Trei Ierarhi”, construită în anul 1730 de către meşterii Ilie Tulea şi Ignat şi menţionată documentar, prima oară, în anul 1752 şi apoi în 1786. Biserica a fost scoasă din uz în anul 1929 (după construirea unei noi biserici din zid) şi vândută Internatului din Beiuş, iar cei de acolo au donat-o, în anul 1961, parohiei din satul Vărăşeni, comuna Răbăgani, judetul Bihor, în care s-a slujit până în anul 1999 după care, în anul 2006, a fost mutată şi reasamblată în satul Cucuceni prin efortul unei echipe de meşteri maramureşeni condusă de Vasile Bârlea şi pictată în stilul popular al bisericilor din secolul 18 de către o echipă formată din Octavian Ciocşan, Mihail Nistor, Voica Gheorghe, Eugen Cherulescu şi Alin Toader şi sfinţită la 7 septembrie 2008.

RIMETEA, com. în jud. Alba, alcătuită din 2 sate, situată în Depresiunea Trascău, la poalele de Nord ale M-ţilor Trascău, pe cursul superior al râului Rimetea; 1 079 loc. (1 ian. 2011): 522 de sex masc. şi 557 fem. Exploatări de calcar. Centru de colectare şi prelucrare a laptelui. Moară de apă, datând din anul 1752, care a funcţionat până în anul 1985, azi în stare de conservare. Floricultură; legumicultură. Creşterea bovinelor. Centru de cojocărit şi de prelucrare artistică a lemnului (lăzi de zestre). Muzeu etnografic, inaugurat în anul 1952, cu colecţii de ţesături, ceramică, unelte agricole şi de minerit, arme, costume populare româneşti şi ungureşti etc.

Pe teritoriul satului Rimetea au fost identificate urmele unei fortificaţii datând din Epoca fierului (secolele 5 î.Hr.-1 d.Hr.), iar în arealul satului Colţeşti au fost descoperite vestigiile unui castru roman, datând din secolele 2–3, şi două colane dacice din argint. În satul Rimetea, menţionat documentar, prima oară, în perioada 1257–1272, cu numele Torockó, se află un monument ridicat în memoria eroilor din Primul Război Mondial, iar în satul Colţeşti, atestat documentar în anul 1332, există ruinele cetăţii medievale „Piatra Secuiului”, numită şi Cetatea Trascăului sau Cetatea Colţeşti, construită pe vârful unei stânci calcaroase, în anul 1296, de către vice-voievodul Ardealului, Thortotzkay, ca loc de refugiu, declarată monument istoric în anul 2010. Cetatea a fost devastată de invazia mongolă din anul 1241, de ţăranii răsculaţi, conduşi de Gheorghe Doja, în anul 1514 şi distrusă în 1703 de trupele imperiale austriece, în prezent păstrându-se doar fregmente de ziduri şi un Donjon de formă pătrată.

În satul Rimetea există o biserică unitariană, menţionată documentar ca biserică romano-catolică în anul 1332, devenită biserică unitariană în secolul 16. Biserica actuală a fost reconstruită în anii 1796-1802, în stilul barocului târziu, după proiectul arhitectului Türk Antal. Biserica este dominată de un turn alb, masiv, de formă pătrată, luminat la partea superioară de patru ferestre, înalte şi înguste, terminate cu arcade, cu ceas montat la faţadă – turn refăcut în anii 1828-1829. Biserica, înconjurată de un zid de incintă, posedă un amvon superb, cu baldachin din lemn, şi o orgă instalată în anul 1821. La Rimetea se află şi o biserică ortodoxă, cu hramul “Sfântul Nicolae”, construită în anii 1936-1939, supusă unor reparaţii capitale şi restaurări în anii 2005-2014 şi sfinţită la 6 iulie 2014. În satul Colţeşti există o biserică ortodoxă cu hramul „Sfântul Gheorghe” (1727, cu refaceri din 1867). Între 1918 şi 1925, satul Rimetea s-a numit Trascău. Agroturism (numeroase pensiuni, vile, case). Comuna Rimetea a primit premiul “Europa Nostra Amaro”, în anul 1999, pentru păstrarea moştenirii culturale.

RIPICENI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 7 sate, situată în partea de Est a Câmpiei Jijiei Superioare, pe dreapta râului Prut şi a lacului de acumulare Stânca-Costeşti, la graniţa cu Rep. Moldova; 2 156 loc. (1 ian. 2011): 1 087 de sex masc. şi 1 069 fem. Expl. de calcar. Culturi de cereale, plante tehnice, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr. Creşterea bovinelor. Muzeu sătesc. În arealul satului Ripiceni au fost descoperite schelete de mamut, rinocer şi bizon, precum şi vestigiile unei aşezări din Paleoliticul inferior (1 000 000– 100 000 î.Hr.), peste care s-au suprapus urme de locuire din Epoca fierului, din perioada statului dac, apoi bordeie din timpul migraţiilor, fragmente ceramice din sec. 6–10 etc. În perimetrul satului Ripiceni a fost transplantată cu succes, din zona satului Stânca, aflat în subordinea administrativă a oraşului Ştefăneşti, jud. Botoşani, o plantă extrem de rară, numită Schiverechia podolica (endemism podolic), singurul loc din România în care această plantă rară vegetează la limita vestică a arealului său mondial de răspândire, alături de care, mai apar şi alte specii rare ca urechelniţa (Sempervivum rhutenicum var. albidum), şopârliţa (Veronica incana) ş.a. Din cauza formării lacului de acumulare de la Stânca-Costeşti, această plantă, situată iniţial pe teritoriul satului Stânca, a fost afectată de lucrările hidroenergetice, fapt care a impus necesitatea transplantării acestei specii rare într-un loc mai ferit, respectiv în arealul comunei Ripiceni, judeţul Botoşani. Satul Lehneşti, în care, în Evul Mediu se afla herghelia domnească, a fost acoperit (în anul 1975) de apele lacului de acumulare Stânca-Costeşti, locuitorii acestuia fiind strămutaţi pe un alt loc, iar satul Ripicenii Vechi s-a depopulat la sfârşitul secolului 20 şi începutul secolului 21.

RIŞCA, com. în jud. Cluj, alcătuită din 4 sate, situată la poalele de N ale M-ţilor Gilău şi cele de E ale Măgurii Călăţele, pe cursurile superioare ale râurilor Someşu Cald şi Rişca; 1 522 loc. (1 ian. 2011): 758 de sex masc. şi 764 fem. Prelucr. lemnului. Culturi de cereale, plante tehnice, cartofi, legume ş.a. Apicultură. Agroturism.

ROATA DE JOS, com. în jud. Giurgiu, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Dâmbovnic; 8 211 loc. (1 ian. 2011): 4 058 de sex masc. şi 4 153 fem. Nod rutier. Expl. de petrol şi gaze naturale (în satele Roata de Jos şi Cartojani). Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume, in, cânepă, rapiţă, tutun etc. Bibliotecă (c. 7 mii volume). Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 a făcut parte din jud. Ilfov. În satul Sadina se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1668), declarată monument istoric, iar în satul Roata de Jos există bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1902) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1880).

ROBĂNEŞTI, com. în jud. Dolj, alcătuită din 6 sate, situată în partea de NV a Câmpiei Romanaţi, pe cursul superior al râului Teslui; 2 404 loc. (1 ian. 2011): 1 150 de sex masc. şi 1 254 fem. Staţie de c.f. (în satul Robăneşti). Trei mori de cereale. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Cămin cultural (1938). Reşed. com. Robăneşti este satul Robăneştii de Jos, în care se află biserica având hramul „Înălţarea Domnului” construită în 1881–1882 pe locul uneia din lemn ce data din 1740. Bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (construită în 1905 pe locul uneia din 1820), „Sfântul Nicolae” (ctitorie din 1848 a lui Nicolae Oteteleşanu, reparată în anii 1898 şi 1908), „Naşterea Maicii Domnului” (1875) şi „Sfântul Ioan Botezătorul” (1875), în satele Robăneştii de Sus, Lăcriţa Mică, Lăcriţa Mare şi Golfin.

ROBEASCA, com. în jud. Buzău, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Râmnicului, pe stg. văii Buzăului; 1 137 loc. (1 ian. 2011): 595 de sex masc. şi 542 fem. În satul Robeasca, menţionat documentar, în 1687, se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1945).

ROCIU, com. în jud. Argeş, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Piteştiului, pe cursurile superioare ale râurilor Dâmbovnic, Mozacu şi Neajlov; 2 563 loc. (1 ian. 2011): 1 201 de sex masc. şi 1 362 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Morărit; produse de panificaţie. Pe terit. satului Gliganu de Jos a fost descoperit (1964) un tezaur dacic din argint (brăţări, inele, o fibulă cu scut romboidal, denari romani republicani) datând din sec. 1 î.Hr. În satul Şerbăneşti există biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1910 după planul arhitectului Nicolae Teoharescu.

RODNA, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 2 sate, situată în depresiunea omonimă, la 540 m alt., la poalele de S-SE ale M-ţilor Rodna şi cele de NV ale M-ţilor Bârgău, pe cursul superior al Someşului Mare, la confl. cu Valea Băilor; 6 368 loc. (1 ian. 2011): 3 264 de sex masc. şi 3 104 fem. Punct terminus de c.f. Expl. de min. cuprifere şi complexe (mina a fost închisă în 2006). Expl. şi prelucr. lemnului. Producţie de var, ţuică şi preparate din lapte. Creşterea bovinelor. În satul Valea Vinului sunt izv. cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice, hipotone. Muzeu etnografic. Punct de plecare spre obiectivele turistice din M-ţii Rodna. Prima menţiune documentară a satului Rodna datează din 1235, iar ca centru minier este atestat la 1 apr. 1241. Distrusă de invazia mongolă în 1241, aşezarea s-a refăcut în sec. 13– 14, devenind ulterior un însemnat punct de vamă în comerţul dintre Moldova şi Transilvania. Din 1529 a intrat, împreună cu districtul din jur, în posesia domnilor Moldovei pentru o perioadă de c. 30 de ani. Ruinele unei mănăstiri dominicane (1242). Biserică romano-catolică (sec. 18); biserica „Sfântul Gheorghe”, în stil neobizantin (1825). Turism.

ROEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 10 sate, situată în Piem. Olteţului, pe râul Cerna; 2 242 loc. (1 ian. 2011): 1 128 de sex masc. şi 1 114 fem. Pomicultură. În satul Roeşti se află biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (1799), cu picturi originare, iar în satul Ciocâltei, biserica din lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (1878).

ROGOVA, com. în jud. Mehedinţi, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Blahniţei, pe cursul superior al râului Blahniţa; 1 436 loc. (1 ian. 2011): 676 de sex masc. şi 760 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Viticultură. Creşterea bovinelor. Biserică având dublu hram – „Sfântul Nicolae” şi „Sfântul Ioan Botezătorul” (ante 1822, cu picturi murale interioare din 1822), în satul Poroiniţa şi biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” (1832, cu picturi murale interioare originare), în satul Rogova.

ROJIŞTE, com. în jud. Dolj, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Romanaţi; 2 553 loc. (1 ian. 2011): 1 258 de sex masc. şi 1 295 fem. Apicultură. Cămin cultural. Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1780, cu fresce originare) şi „Sfântul Ioan Botezătorul” (1834, reparată în 1907 şi 1928), în satele Rojişte şi Tâmbureşti. Com. Rojişte a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satelor Rojişte şi Tâmbureşti din com. Bratovoeşti, jud. Dolj.

ROMA, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Jijiei Superioare, pe cursul superior al râului Morişca; 3 391 loc. (1 ian. 2011): 1 703 de sex masc. şi 1 688 fem. Prelucr. lemnului (parchet, mobilă) şi a cărnii. Fabrică de caşcaval. Două abatoare. Trei mori de porumb. Presă de ulei comestibil. Culturi de cereale, floarea-soarelui, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor. Satul Roma a fost înfiinţat în 1887. În satul Cotârgaci, atestat documentar în 1833, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi”, construită în 1770 şi adusă în acest sat în  1864 de la Botoşani.

ROMANU, com. în jud. Brăila, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Brăilei; 1 935 loc. (1 ian. 2011): 967 de sex masc. şi 968 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr etc. Creşterea bovinelor. Satul Romanu a fost înfiinţat în 1879, prin împroprietărirea însurăţeilor, cu numele Plătica (numele actual datează din 1922), iar satul Oancea în 1897. Biserica „Sfinţii Voievozi” (1890-1894), în satul Romanu.

ROMÂNAŞI, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 6 sate, situată în Depr. Agrij, pe râul Agrij, la poalele de NE ale M-ţilor Meseş; 2 982 loc. (1 ian. 2011): 1 494 de sex masc. şi 1 488 fem. Nod rutier. În perimetrul satului Romita, atestat documentar în 1408, în punctul numit „Cetate”, au fost descoperite (1969) urmele unui castru roman (130 x 158,5 m) datând de la începutul sec. 3 şi cunoscut sub numele de Largiana. Satul Românaşi apare menţionat documentar, prima oară, în 1305. În satul Păuşa se află o biserică ortodoxă din lemn cu două hramuri – „Sfântul Nicolae” şi „Naşterea Domnului”, construită în 1730 şi pictată pe pereţii interiori şi exteriori de vestitul zugrav Ioan Pop din Românaşi în 1800. Bisericile din lemn cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în satele Chichişa (sf. sec. 17), Poarta Sălajului (1670, adusă în acest sat în 1835 din satul Rostolţu Mare) şi Ciumărna (1771, cu picturi pe pereţii interiori din 1801); în satul Romita se află o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (începutul sec. 18). În arealul satului Poarta Sălajului se află o poiană naturală cu lalele pestriţe (Fritillaria meleagris).

ROMÂNEŞTI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 4 sate, situată în SE Câmpiei Jijiei Superioare, pe dr. râului Prut, la graniţa cu Rep. Moldova; 2 039 loc. (1 ian. 2011): 1 035 de sex masc. şi 1 004 fem. Culturi de cereale, plante tehnice, floareasoarelui, sfeclă de zahăr, legume ş.a. În satul Dămideni se află o biserică din sec. 19.

ROMÂNEŞTI, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Jijiei Inferioare, pe cursul superior al râului Hoiseşti; 1 786 loc. (1 ian. 2011): 886 de sex masc. şi 900 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, cartofi ş.a. În arealul satului Româneşti au fost descoperite fragmente de vase ceramice datând de la sf. Epocii bronzului (cultura Noua) şi din sec. 4. În satul Româneşti, menţionat documentar, prima oară, în 1609, se află biserica având hramul „Sfântul Gheorghe” (1821), iar în satul Ursoaia, înfiinţat în anul 1921, există biserica din lemn de stejar cu hramul “Sfântul Nicolae”, adusă şi reasamblată aici (în anul 1946) din satul Covasna, comuna Costuleni, judeţul Iaşi. Biserica datează din anul 1739 şi refacută în anii 1848 şi 1900, azi declarată monument istoric.

ROMÂNI, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 3 sate, situată în partea de E-SE a Depr. Cracău-Bistriţa, pe râul Români; 4 436 loc. (1 ian. 2011): 2 212 de sex masc. şi 2 224 fem. Nod rutier. Apicultură. Muzeu sătesc (în satul Goşmani).

ROMOS, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 5 sate, situată la poalele de NV ale M-ţilor Şureanu, pe râul Romos; 2 825 loc. (1 ian. 2011): 1 394 de sex masc. şi 1 431 fem. Expl. de gips. Prelucr. lemnului şi a metalelor. Ferme de creştere a bovinelor şi ovinelor. Fond cinegetic. În satul Romos, menţionat documentar, prima oară, în 1206, se află un muzeu şi o casă parohială evanghelică (sec. 17).

ROMULI, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 2 sate, situată la poalele de Vest ale M-ţilor Rodnei şi cele de Est ale M-ţilor Ţibleş, pe cursul superior al râului Sălăuţa; 1 742 loc. (1 ian. 2011): 896 de sex masc. şi 846 fem. Staţie (în satul Dealu Ştefăniţei) şi haltă de cale ferată (în satul Romuli) pe linia municipiul Bistriţa – oraşul Nãsãud – Salva – Coşbuc – Telciu – Romuli – Dealu Ştefăniţei – Săcel – Vişeu de Sus – Vişeu de Jos – Petrova – Sighetu Marmaţiei. Segmentul de cale ferată dintre Salva şi Vişeu de Jos (judeţul Maramureş), în lungime de 61 km, a fost construit în anii 1948-1949 (inaugurat la 28 decembrie 1949), pe valea râului Sălăuţa, prin pasul Şetref, aflat la 817 m altitudine, scurtând drumul dintre Maramureş şi partea central-nordică a Transilvaniei. Acest segment de cale ferată trece peste 14 viaducte şi prin 5 tuneluri, dintre care cel mai lung (2 388 m) este acela dintre satele Dealu Ştefăniţei şi Săcel. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Satul Romuli apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1750. În arealul com. Romuli, pe valea pârâului Strâmba (afl. al Sălăuţei) se află o zonă bogată în izvoare cu ape minerale de diferite tipuri (feruginoase, sodice, calcice, magneziene, bicarbonatate), extinsă pe 10 ha, declarată rezervaţie hidrogeologică şi cunoscută sub numele de Zăvoaiele Borcutului. Cele şase izv. cu ape minerale sunt grupate pe un con de travertin de 800 m2, acoperit în mare parte cu păduri de conifere. O dată cu ieşirea la suprafaţă, apele minerale bicarbonatate pierd dioxidul de carbon, iar carbonatul de calciu precipită, depunându-se pe plante şi pe diverse resturi organice. Depunerile succesive de tuf calcaros în jurul izvoarelor au determinat formarea unui con proeminent. Întreaga zonă este ocrotită de lege.

RONA DE JOS, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situată în partea de N a Depr. Maramureş, pe râul Rona; 2 028 loc. (1 ian. 2011): 1 012 de sex masc. şi 1 016 fem. Prelucr. lemnului. În satul Rona de Jos, menţionat documentar, prima oară, în 1360, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1665), declarată monument istoric. Turism.

RONA DE SUS, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 2 sate, situată în partea de N a Depr. Maramureş, pe cursul superior al râului Rona şi pe stg. Tisei, la graniţa cu Ucraina; 4 539 loc. (1 ian. 2011): 2 292 de sex masc. şi 2 247 fem. Prelucr. lemnului. Producţie de ţuică. Două brutării. Din sec. 15 până în 1931, în satul Coştiui s-a exploatat sarea gemă, multe ocne, care s-au prăbuşit, fiind umplute cu apă. În satul Rona de Sus, atestat documentar în 1360, se află o mănăstire de maici, de rit ucrainean (prima de acest fel din România), cu biserica din lemn „Adormirea Maicii Domnului”construită în perioada 28 aug. 1992–1995. În satul Coştiui, atestat documentar în 1474, se află castelul „Apafi” (sec. 15), o biserică greco-catolică (1780) şi o biserică ucraineană (sec. 19). Pe locul unei vechi ocne abandonate s-a format, prin prăbuşire, un lac cu apă sărată. În apropierea vechilor exploatări de sare se păstrează şi un arboret de larice (Larix decidua), ocrotit de lege, plantat la mijlocul secolului 19, cu arbori de dimensiuni impresionante şi cu aspect monumental. În apropiere, în bazinul pârâului Ronişoara (62 ha), se află rezervaţia „Gorunetul de la Ronişoara”, care conservă o pădure renumită pentru calitatea excepţională a lemnului de gorun, iar în arealul satului Coştiui există o pădure de larice (0,7 ha).

ROSEŢI, com. în jud. Călăraşi, formată dintr-un sat, situată în SE Câmpiei Bărăganului, pe braţul Borcea al Dunării; 6 019 loc. (1 ian. 2011): 3 057 de sex masc. şi 2 962 fem. Pescuit. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floareasoarelui, legume etc. Între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 a făcut parte din jud. Ialomiţa. Fond cinegetic.

ROŞCANI, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 2 sate, situată în lunca şi pe terasele de pe dr. Prutului; 1 698 loc. (1 ian. 2011): 866 de sex masc. şi 900 fem. Pescuit. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume ş.a. Creşterea bovinelor. Satul Roşcani este menţionat documentar în 1722. În satul Rădeni, atestat documentar în 1554, se află bisericile cu hramurile „Sfânta Treime” (ante 1750, reparată în 1890), „Sfântul Gheorghe” (1780, refăcută în 1868 şi reparată în 1895) şi „Sfinţii Voievozi” (sec. 18, cu pridvor adăugat în 1850). În arealul satului Roşcani se află o pădure alcătuită din stejar, gorun, tei, frasin, arţar, la care se adaugă speciile submediteraneene cărpiniţa (Carpinus orientalis), aflată la limita nordică a arealului său, şi în subarboret, scumpia. Com. Roşcani a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satelor Roşcani şi Rădeni din com. Trifeşti, jud. Iaşi.

ROŞIA, com. în jud. Bihor, alcătuită din 2 sate, situată în partea de N a Depr. Beiuş, la poalele de S ale M-ţilor Pădurea Craiului, pe cursul inf. al râului Valea Roşie; 2 509 loc. (1 ian. 2011): 1 297 de sex masc. şi 1 212 fem. Expl. de bauxită şi de calcar. Expl. şi prelucr. lemnului. Tricotaje; panificaţie. Centru de pielărie şi cojocărit, de ţesături (cergi, pături din lână ş.a.) şi cusături populare. Satul Roşia apare menţionat documentar, prima oară, în 1445. În satul Lazuri, atestat documentar în 1552, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae” (1779, cu unele modificări din 1900). În arealul com. Roşia se află peşterile Bonchii, Gruieţ, Vacii, Ciur-Izbuc şi CiurPonor şi c. 40 de avenuri situate în M-ţii Pădurea Craiului, în bazinul superior al pârâului Roşia, într-o dolină uriaşă (Groapa Ciur) din platoul carstic Runcuri. În peştera Ciur-Izbuc au fost descoperite oase şi amprente de gheare ale ursului de peşteră. Apele care dispar în peştera Ciur-Ponor reapar după c. 5 km în Izbucul Topliţei.

ROŞIA, comună în judeţul Sibiu, alcătuită din 6 sate, situată în partea de Sud a Podişului Hârtibaciului, pe cursul inferior al râului Hârtibaci; 5 253 loc. (1 ian. 2011): 2 699 de sex masc. şi 2 554 fem. Halte de cale feratã (în satele Caşolţ şi Cornăţel) pe linia feratã cu ecartament îngust, construitã în anii 1895-1898 între Agnita şi municipiul Sibiu pe o lungime de circa 26 km, pe care a circulat un trenuleţ, numit „mocãniţa Hârtibaciului”. Aceastã linie de cale feratã, trecutã pe lista monumentelor istorice din România, a fost închisã la 1 septembrie 2001 şi repusã în funcţiune, în anul 2009, pe sectorul dintre satele Hosman (comuna Nocrich) şi Cornãţel (comuna Roşia), judeţul Sibiu, circa 9 km. Culturi de cereale, plante de nutreţ, cartofi ş.a. Creşterea ovinelor (în satul Cornăţel). În arealul satului Caşolţ au fost descoperite (1954–1958) vestigiile unei aşezări neolitice de tip Vinca-Turdaş (milen. 5–4 î.Hr.), în care s-au găsit unelte din piatră, ceramică pictată policrom, cu motive geometrice ş.a., urmele unei aşezări rurale romane (sec. 2–3) cu inventar alcătuit din fibule din bronz, râşniţe, unelte, ceramică dacică şi romană etc., precum şi o necropolă daco-romană tumulară (sec. 2–3) cu morminte de incineraţie (peste 300 de tumuli), din care s-au recuperat vase ceramice (ceşti, oale, castroane din pastă roşie), podoabe, monede imperiale romane (sec. 2) etc. Toate satele comunei Roşia apar menţionate documentar, prima oară, în secolul 14: Roşia (1327), Caşolţ (1302), Cornăţel (1306), Daia (1327), Nou (1322), Nucet (1387). Biserici în satele Roşia (sec. 13, fortificată în sec. 15, cu unele transformări din sec. 16–18), Daia (sec. 13, cu zid de incintă şi turn din sec. 17) şi Nou (sec. 13–14, cu unele transformări din 1525); case ţărăneşti vechi, în satele Daia (1525) şi Caşolţ (1750). În arealul satului Caşolţ se aflã o rezervaţie geologicã, în cadrul cãreia se evidenţiază mai multe formaţiuni geologice stâncoase, numite ştiinţific trovanţi (→ trovanţii din comunele Costeşti, judeţul Vâlcea, Bozioru şi Chiojdu, ambele în judeţul Buzău).

ROŞIA DE AMARADIA, com. în jud. Gorj, alcătuită din 7 sate, situată în NE Dealurilor Amaradiei, în zona de izv. a râului Amaradia; 3 235 loc. (1 ian. 2011): 1 678 de sex masc. şi 1 557 fem. În satul Roşia de Amaradia, atestat documentar în 1503, se află biserica din lemn cu dublu hram – „Sfinţii Voievozi” şi „Cuvioasa Parascheva” (1782). Fond cinegetic.

ROŞIA DE SECAŞ, com. în jud. Alba, alcătuită din 3 sate, situată în Pod. Secaşelor, pe cursul superior al râului Secaş; 1 538 loc. (1 ian. 2011): 778 de sex masc. şi 760 fem. Preparate din lapte. Morărit; produse de panificaţie. Colecţie muzeală. Creşterea bovinelor. Satul Roşia de Secaş apare menţionat documentar, prima oară, în 1306, iar Ungurei în 1304. În satul Tău, atestat documentar în 1335, se află o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfântul Gheorghe” (1780, cu unele adăugiri şi pictată în 1820), iar în satul Ungurei există biserica „Adormirea Maicii Domnului” construită în 1898 pe locul uneia din lemn.

ROŞIA MONTANĂ, com. în jud. Alba, alcătuită din 16 sate, situată la poalele de Nord Vest ale M-ţilor Metaliferi, în munceii Roşiei Montane, la 700–800 m alt., pe râul Roşia; 2 934 loc. (1 ian. 2011): 1 451 de sex masc. şi 1 483 fem. Haltă de c.f. (în satul Roşia Montană) pe linia de mocăniţă (cu ecartament îngust) Turda – Baia de Arieş – Câmpeni – Roşia Montană – Abrud, construită în anii 1891-1912 (inaugurată la 20 iun. 1912), în lungime totală de 93 km. În 1997 a fost închis transportul pentru călători şi mărfuri pe această linie, iar în 1998 o mare parte din această cale ferată a fost dezafectată, rămânând doar câteva sectoare destinate pentru transportul turiştilor. Gara feroviară a fost declaratã monument istoric în anul 2010. Expl. de min. auroargentifere (amintite de Herodot) şi cuprifere. Prelucr. lemnului; produse de panificaţie. Muzeul mineritului cu exponate referitoare la istoria expl. şi prelucr. minereurilor din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, colecţii de minerale, de şteampuri de măcinat, de port popular local, de obiecte legate de ocupaţiile locuitorilor din zonă, de etnografie etc. În arealul com. Roşia Montană a existat o importantă aşezare romană, cunoscută sub numele de Alburnus Maior, întemeiată de împăratul roman Traian prin colonizarea unor mineri iliri aduşi din Dalmaţia. În vremea de atunci, această aşezare reprezenta cel mai important centru de extracţie a aurului din Dacia. Săpăturile arheologice efectuate în 1855 au scos la iveală numeroase tăbliţe cerate, cu inscripţii care menţionau o mare diversitate de colonişti specializaţi în expl. miniere, organizaţi în asociaţii (colegia) cu caracter religios şi profesional, precum şi referiri la unele contracte economice. Tot aici au mai fost identificate mai multe galerii de mină din epoca dacică şi din timpul stăpânirii romane, resturile unei roţi hidraulice din lemn şi o instalaţie complexă de drenaj, cu roţi suprapuse. În 1238, în această zonă au fost colonizaţi germani cu dreptul de a exploata aurul de aici. În sec. 17-20, expl. aurului s-a efectuat în regim privat, fapt atestat de existenţa a 77 de şteampuri în 1676 şi 226 în 1772. La 11 iunie 1948 minele particulare au fost desfiinţate şi naţionalizate. În Evul Mediu localitatea a purtat diferite denumiri: Valea Roşie, Verespatac, Roşia de Munte, iar din 1592 poartă numele actual. În legătură cu exploatarea minieră de la Roşia Montană s-au purtat numeroase discuţii de demarare a proiectului „Roşia Montană Gold Corporation”, în colaborare cu o firmă canadiană, care vizau revigorarea activităţii miniere de exploatare a aurului şi argintului prin metode şi utilaje moderne, astfel încât să nu afecteze zona din punct de vedere ecologic – acţiune rămasă doar la faza de discuţii. La 27 iulie 2021, problema exploatărilor miniere de la Roşia Montană a fost rezolvată prin includerea acestei zone în Patrimoniul Universal UNESCO în vederea conservării ei. Pe terit. Satului Cărpiniş a fost descoperită o brăţară dacică din argint, spiralată, cu extremităţile terminate în protomă zoomorfă. În satul Cărpiniş, atestat documentar în 1595, s-a născut Ion Oargă (c. 1747–1785), ţăran iobag, cunoscut sub numele de Cloşca, cel mai apropiat camarad de luptă al lui Horea. În casa natală a lui Cloşca (renovată în 1985) a fost organizat un muzeu memorial. În satul Roşia Montană, menţionat documentar în 1592 se află bisericile ortodoxe „Pogorârea Duhului Sfânt” (1741) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1781), o biserică romano-catolică (1866), una unitariană (1796) şi una reformată (c. 1800), precum şi mormântul lui Simeon Balint (1810– 1880), prefect în oastea lui Avram Iancu, participant la Revoluţia din 1848–1849 din Transilvania, şi numeroase case vechi ţărăneşti din sec. 18–19. În perimetrul com. Roşia Montană se află rezervaţia geologică „Piatra Corbului”, martor litologic al fazelor de erupţie târzii (sfârşitul Pannonianului-Cuaternarul inferior) din Munţii Apuseni, alcătuit din andezite piroxenice, precum şi rezervaţia geologică „Piatra Despicată”, un bloc de andezit bazaltoid de culoare închisă, total diferit de rocile din jur. În împrejurimi se află câteva lacuri antropice, care erau folosite în trecut ca rezervoare de apă pentru punerea în funcţiune a şteampurilor (Tăul Mare, Tăul lui Anghel, Tăul Brazilor, Tăul Cornii). Com. Roşia Montană reprezintă un important centru turistic din M-ţii Apuseni şi punct de plecare spre Detunatele. La 17 iulie 2021, comuna Roşia Montană a fost grav afectată de inundaţiile catastrofale, provocate de viiturile râului Roşia, care au distrus numeroase gospodării.

ROŞIEŞTI, comună în judeţul Vaslui, alcătuită din 7 sate, situată în zona Colinelor Fălciului, pe stânga râului Bârlad şi pe râul Idrici; 3 476 loc. (1 ian. 2011): 1 766 de sex masc. şi 1 710 fem. Staţie de c.f. (în satul Roşieşti). Fermă de creştere a puilor de găină. Centru viticol şi de vinificaţie. În satul Roşieşti s-a născut Veniamin Costache (1768–1846), mitropolit al Moldovei (1803–1808 şi 1812–1842). Bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1710 sau 1738, refăcută în 1853) şi „Sfinţii Voievozi” (1806), în satele Gura Idrici şi Idrici. În satul Valea lui Darie se află o biserică din vălătuci datând din 1789. Satele Roşieşti şi Valea lui Darie au fost grav afectate de inundaţiile din 26 şi 27 aprilie 2022.

ROŞIILE, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 11 sate, situată în Piem. Olteţului, pe râul Şasa; 2 716 loc. (1 ian. 2011): 1 368 de sex masc. şi 1 348 fem. Expl. de gaze naturale. Prelucr. lemnului. Apicultură. Legumicultură. Pomicultură. Centru de realizare a instrumentelor populare (fluiere, cavale, piculine, flaute). Şcoală din 1856 (în satul Roşiile). În satul Pleşeşti, atestat documentar în 1633, se află o biserică din zid având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1693), iar în satul Zgubea, o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1791–1792), declarată monument istoric. Biserici în satele Perteşti (1770, reparată în 1888), Lupuieşti (începutul sec. 19, reparată în 1875), Hotăroaia (sec. 19), Răţăleşti (sec. 19), Romaneşti (”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, 1910), Balaciu (1961). În satul Roşiile, menţionat documentar în 1560, există o biserică din 1937.

ROŞIORI, com. în jud. Bacău, alcătuită din 6 sate, situată în partea de V a Pod. Central Moldovenesc, pe râul Moara; 2 279 loc. (1 ian. 2011): 1 155 de sex masc. şi 1 124 fem. Abator. Morărit. Culturi de cereale, plante tehnice, legume ş.a. Fermă de creştere a ovinelor. Apicultură. Pomicultură (meri, pruni, cireşi, nuci, vişini). Centru de tundere a ovinelor. Două cămine culturale. Bisericile cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (1777, reparată în 1808), declarată monument istoric, şi „Sfântul Nicolae” (1811), în satele Poieni şi Misihăneşti.

ROŞIORI, com. în jud. Bihor, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Ierului; 3 178 loc. (1 ian. 2011): 1 551 de sex masc. şi 1 627 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Prelucr. produselor agricole. În satul Roşiori, atestat documentar în perioada 1291–1294, au fost descoperite urmele unei aşezări fortificate, aparţinând culturii otomani (sec. 19–13 î.Hr.), cu inventar bogat alcătuit din ceramică tipică acestei culturi, cu decor spiralic incizat, piese din bronz (topor, brăţară ş.a.) etc. Com. Roşiori a fost înfiinţată la 23 apr. 2003 prin desprinderea satelor Mihai Bravu, Roşiori şi Vaida din com. Diosig, jud. Bihor.

ROŞIORI, com. în jud. Brăila, alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Bărăganului, pe malul de V al lacului Tătaru; 2 885 loc. (1 ian. 2011): 1 428 de sex masc. şi 1 457 fem. Satul Roşiori a fost întemeiat în anii 1878– 1881, prin împroprietărirea însurăţeilor (conform legii de împroprietărire din 1878), iar satul Pribeagu în 1897. În satul Roşiori se află biserica „Întâmpinarea Domnului” (1894, renovată în 1968– 1969).

ROŞIORI, com. în jud. Ialomiţa, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Moviliţei, pe valea râului Colceag; 2 098 loc. (1 ian. 2011): 1 040 de sex masc. şi 1 058 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, tutun ş.a. Biserică zidită în 1892, cu picturi murale interioare originare, reparată în 1992–1993 şi resfinţită la 11 sept. 1994. Com. Roşiori a fost înfiinţată la 7 apr. 2004 prin desprinderea satului Roşiori din com. Moviliţa, jud. Ialomiţa.

ROTUNDA, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Romanaţi; 2 796 loc. (1 ian. 2011): 1 423 de sex masc. şi 1 373 fem. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, plante tehnice şi de nutreţ etc. Satul Rotunda este atestat documentar în 1700. Satul Rotunda Nouă, înfiinţat în 1893, a fost înglobat, în 1923, în satul Rotunda. Bisericile cu hramurile „Buna Vestire” (1843, pictată în 1868) şi „Izvorul Tămăduirii” (1906).

ROZAVLEA, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situată în Depr. Maramureş, pe râul Iza, la 87 km E de municipiul Baia Mare; 3 405 loc. (1 ian. 2011): 1 743 de sex masc. şi 1 662 fem. Nod rutier. Pomicultură. Agroturism. În satul Rozavlea, menţionat documentar, prima oară, în 1353, se află o biserică din lemn, pe fundaţie din piatră, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în 1717-1720 pe locul uneia din 1661 distrusă de tătari; are un turn-clopotniţă, cu foişor şi coif prelung. Biserica păstrează picturi interioare executate pe pânză în 1823–1825 de meşterul Ioan Plohod din Dragomireşti şi apoi lipite pe pereţi, precum şi icoane din sec. 18. Biserica a fost restaurată în 1981 şi 2008 şi declarată monument istoric.

RUCĂR, com. în jud. Argeş, alcătuită din 2 sate, situată pe cursul superior al râului Dâmboviţa, în culoarul depresionar Rucăr-Bran, la 630 m altitudine, la poalele de Nord Est ale M-ţilor Leoata, cele de Sud ale M-ţilor Piatra Craiului şi cele de Sud Est ale M-ţilor Iezer; 6 019 loc. (1 ian. 2011): 3 089 de sex masc. şi 2 930 fem. Expl. de gresii şi calcare. Expl. şi prelucr. lemnului (cherestea). Produse textile şi alim. (preparate din lapte şi carne). Centru de dulgherit şi de confecţionare a uneltelor din lemn. Muzeu etnografic. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Agroturism. În perimetrul satului Sătic se află lacul de acumulare Pecineagu (→ capitolul Lacuri , litera P). În timpul domniei împăratului roman Traian (98–117), la Rucăr a fost construit, de către Cohors II Flavia Bessorum, un castru militar, în cadrul sistemului de apărare al Imperiului Roman, numit limes transalutanus, care avea misiunea să controleze trecerea spre Dacia Superior, prin Pasul Bran. Situat pe un vechi şi important drum comercial, care lega Muntenia de Transilvania, Rucăr a fost, în Evul Mediu, un important punct de vamă. În apropiere, pe Dealul Orăţii, se află ruinele Cetăţii lui Negru Vodă (sec. 14), cunoscută şi sub numele de Cetatea Dâmboviţei sau Cetatea nemţilor. În satul Rucăr, menţionat în hrisoavele anilor 1602, 1628, 1634, 1680, 1767, 1787, 1802 ş.a. se află biserica având dublu hram – „Sfântul Gheorghe” şi „Sfântul Dumitru” (1780), o dârstă cu piuă (sec. 19) şi o casă ţărănească din sec. 19 (refăcută în 1855), construită din bârne de brad pe soclu din piatră. Satul Rucăr prezintă un interes turistic deosebit, determinat de pitorescul cadrului natural, de climatul submontan, tonic, de frumuseţea şi originalitatea portului popular, de stilul caselor ţărăneşti, cu aspect de vilă etc. Totodată, satul Rucăr reprezintă punctul de plecare spre cheile şi peştera Dâmbovicioara, spre crestele M-ţilor Piatra Craiului, Leaota, Iezer ş.a.

RUGINEŞTI, com. în jud. Vrancea, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Subcarpaţilor Vrancei cu Câmpia Siretului Inferior, pe cursul inf. al râului Trotuş şi pe râul Domoşiţa; 4 336 loc. (1 ian. 2011): 2 149 de sex masc. şi 2 187 fem. Prelucr. lemnului. Viticultură. Bisericile din lemn cu hramurile „Cuvioasa Parascheva” (sec. 17), „Sfântul Gheorghe” (1757–1758, ctitorie a lui Ioan Scarlat şi Grigore Ghica) şi „Sfântul Nicolae” (sec. 18, reconstruită în 1827 şi refăcută în 1914 după un incendiu), în satele Rugineşti, Angheleşti şi Copăceşti. La Rugineşti s-a născut geologul Sava Athanasiu.

RUGINOASA, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 4 sate, situată în zona Colinelor Ruginoasa-Strunga, în perimetrul înşeuării Ruginoasa, în reg. de izvoare a râurilor Bahlueţ şi Barcu; 6 380 loc. (1 ian. 2011): 3 292 de sex masc. şi 3 088 fem. Staţie de cale ferată (în satul Ruginoasa), pe linia Iaşi – Târgu Frumos – Costeşti – Ruginoasa – Paşcani (76 km), inauguratã la 1 iunie 1870. Expl. de gresii. Confecţii textile. Pomicultură (meri, pruni, peri). Creşterea bovinelor. Pe terit. satului Ruginoasa, pe Dealul Drăghici, au fost descoperite (1926) vestigiile unei aşezări neolitice de tip Cucuteni A, în cadrul căreia au fost găsite unelte şi obiecte din silex, metal şi os, fragmente de vase ceramice pictate, figurine feminine cu tors plat şi decor spiralat incizat, figurine zoomorfe (bovide) schematizate sugestiv ş.a. În satul Ruginoasa, menţionat documentar, prima oară, în 1596, se află un han de dimensiuni mari (sec. 18, cu modificări din sec. 19 şi reparat în 1905), biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în stil neoclasic în anii 1801–1805 din iniţiativa vistiernicului Săndulache Sturdza şi renovată în 1833 de Alexandru Ioan Cuza (avariată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, biserica a fost refăcută în 1955) şi un palat în stil neogotic, ridicat în 1811 de Săndulache Sturdza. În 1862, palatul a fost cumpărat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi transformat în reşedinţă domnească. Palatul, renovat şi restaurat în mai multe rânduri (1963, 1971–1975, 1982), adăposteşte în prezent Muzeul memorial „Alexandru Ioan Cuza”. În curtea bisericii din satul Ruginoasa a fost înmormântat, în 1873, Alexandru Ioan Cuza, ale cărui oseminte au fost reînhumate mai târziu la biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi.

RUGINOASA, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 2 sate, situată în Subcarpaţii Neamţului, la 30 km E-NE de municipiul Piatra-Neamţ; 2 011 loc. (1 ian. 2011): 970 de sex masc. şi 1 041 fem. În satul Bozienii de Sus se află biserica „Înălţarea Domnului” (ante 1653) şi casa „Dimitrie Ghica” (începutul sec. 19). Com. Ruginoasa a fost înfiinţată la 17 iul. 2003 prin desprinderea satelor Bozienii de Sus şi Ruginoasa din com. Dulceşti, jud. Neamţ.

RUNCU, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 6 sate, situată la poalele de Sud Est ale M-ţilor Leaota şi cele de Sud Vest ale M-ţilor Bucegi, pe cursul superior al râului Ialomicioara; 4 611 loc. (1 ian. 2011): 2 313 de sex masc. şi 2 298 fem. Pomicultură. Agroturism. În satul Bădeni se află biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1820, reparată în 1880), iar în satul Runcu, atestat documentar în anul 1564, există biserica „Sfântul Ignatie” (1844–1845), o biserică având triplu hram –„Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, „Sfântul Nicolae” şi „Duminica Tomii” (1844–1846) şi mănăstirea Runcu (de călugăriţe), situată într-o poiană de la poalele unor dealuri împădurite, la 562 m altitudine, în apropiere (circa 3 km) de cabana turistică Leaota. Biserica mănăstirii, cu un pridvor închis, luminat de ferestre mari, a fost construită din lemn, pe temelie de beton, în anii 1997-1999, prin osârdia călugărului Iachint (ucenicul de chilie al Parintelui Ilie Cleopa) venit de la mănăstirea “Sfântul Pavel” de pe muntele Athos din Grecia. In aceeaşi perioadă au mai fost construite Paraclisul, cu hramurile “Sfinţilor Nil (Dorobanţu)”, “Nicodim” şi “Ioan Iacob Hozevitul”, corpul de chilii, casa stăreţiei,, bucătăria, sala de mese (trapeza) şi arhondaricul (clădire destinată găzduirii pelerinilor). Intregul teren pe care a fost întemeiată mănăstirea, înconjurat de un zid de incintă de 2 m înălţime, a fost donat de Ioan Purchinescu din Bucureşti.

RUNCU, com. în jud. Gorj, alcătuită din 7 sate, situată în Depresiunea Subcarpatică Olteană, la poalele de Sud ale M-ţilor Vâlcan, pe cursul superior şi mijlociu al râului Jaleş; 5 497 loc. (1 ian. 2011): 2 759 de sex masc. şi 2 738 fem. Exploatări de calcar (în satul Suseni). Pomicultură (meri, pruni, peri). Viticultură. Apicultură. Creşterea melcilor. Sanatoriu şi muzeu etnografic (în satul Dobriţa). În satul Runcu se află biserica „Sfânta Parascheva” (1897-1907, consolidată şi restaurată în 2008-2010) si o biserică din secolul 17, atribuită Domniţei Florica, fiica lui Mihai Viteazul. La Nord de satul Runcu, pe valea Sohodolului din M-ţii Vâlcan se află complexul turistic Bucium. În arealul comunei Runcu se află rezervaţiile naturale Izbucul Jaleşul, Gropul Sec (Muntele Pleşa–Cheile Pătrunsa), Răchiţeaua şi Cheile Runcului (sau Sohodolului). În ziua de marţi, 14 februarie 2023, în zona provinciei istorice Oltenia a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter, cu epicentrul în perimetrul satului Dobriţa, aflat la mică adâncime, care a provocat importante pagube materiale (crăpături mari în pereţii caselor şi în pereţii unor biserici, coşuri de fum dărâmate, drumuri avariate etc.). Cutremurul s-a simtit în numeroase localităţi din Oltenia şi în municipiile Târgu Jiu, Craiova ş.a.

RUNCU, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 7 sate, situată în extremitatea de V a Muscelelor Argeşului, la poalele de S ale Dealului Runcu, în zona de izvor a râului Sâminic; 1 067 loc. (1 ian. 2011): 519 de sex masc. şi 548 fem. Pomicultură (meri, peri, pruni). În satul Runcu se află biserica „Sfinţii Voievozi” (1577, refăcută în 1850-1855), declarată monument istoric.

RUNCU SALVEI, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, formată dintr-un sat, situată în zona Muscelelor Năsăudului, pe valea Someşului Mare; 1 360 loc. (1 ian. 2011): 665 de sex masc. şi 695 fem. Prelucr. lemnului. Creşterea bovinelor şi ovinelor. Produse de artizanat (opinci). Agroturism. Biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1757, pictată în 1784), declarată monument istoric. Com. Runcu Salvei a fost înfiinţată la 3  mart. 2005 prin desprinderea satului Runcu Salvei din com. Salva, jud. Bistriţa-Năsăud.

RUS, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 3 sate, situată la poalele Dealurilor Gârboului, pe stg. râului Someş; 1 101 loc. (1 ian. 2011): 531 de sex masc. şi 570 fem. Haltă de c.f. (în satul Rus). Expl. şi prelucr. primară a lemnului. Fermă de creştere a struţilor. În satul Rus, menţionat documentar, prima oară, în 1325, se află biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1892-1894, renovată în 1981-1989 şi pictată în 2008-2010).

RUSĂNEŞTI, com. în jud. Olt, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Romanaţi, pe dr. râului Olt; 4 618 loc. (1 ian. 2011): 2 326 de sex masc. şi 2 292 fem. Hidrocentrală cu patru grupuri energetice (primul intrat în funcţiune în 1989, iar cel de-al patrulea la 20 mart. 1992), cu o putere instalată de 53 MW. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume ş.a. Până la 17 febr. 1968, com. Rusăneşti s-a numit Rusăneştii de Jos. În satul Rusăneşti se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1832, reparată în 1859, 1928, 1961) şi conacul „Vorovoreanu” (sf. sec. 19), iar în satul Jieni există biserica din lemn cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (sec. 18), adusă aici în 1836 din jud. Teleorman.

RUSCA MONTANĂ, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 2 sate, situată în zona culoarului Bistra, la poalele de S ale M-ţilor Poiana Ruscăi, pe râul Rusca, la confl. cu Bistra; 2 019 loc. (1 ian. 2011): 1 001 de sex masc. şi 1 018 fem. Expl. de sulfuri polimetalice şi de marmură (în satul Ruschiţa). Expl. lemnului. Instalaţie de flotare a minereurilor. În satul Rusca Montană, menţionat documentar, prima oară, în 1803, se află o biserică romano-catolică (1807) şi Monumentul turismului (1936). Fond cinegetic.

RUSCOVA, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situată în partea de E a Depr. Maramureş, pe dr. râului Vişeu, la confl. cu Ruscova, la poalele de V ale M-ţilor Maramureş; 5 225 loc. (1 ian. 2011): 2 709 de sex masc. şi 2 516 fem. Satul Ruscova apare menţionat documentar, prima oară, în 1373. Fond cinegetic.

RUŞEŢU, com. în jud. Buzău, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Buzău– Călmăţui, pe râul Călmăţui; 3 914 loc. (1 ian. 2011): 1 889 de sex masc. şi 2 025 fem. Staţie de c.f. (în satul Ruşeţu). Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume etc. Viticultură. Herghelie (din 1919), specializată iniţial în creşterea cailor din din rasele Nonius (1919-1924) şi Ghidran (1924-1941) şi apoi din rasele trăpaş şi semigreul românesc. În satul Ruşeţu, menţionat documentar, prima oară, în 1510, se află două biserici (una zidită în 1780 şi alta în 1876-1885) şi un conac (sec. 19). Anual are loc manifestarea folclorică „Sărbătoarea salcâmului”.

RUŞII-MUNŢI, com. în jud. Mureş, alcătuită din 4 sate, situată la poalele de NV ale M-ţilor Gurghiu, pe cursul mijlociu al râului Mureş, la ieşirea acestuia din defileul Topliţa-Deda; 2 222 loc. (1 ian. 2011): 1 112 de sex masc. şi 1 110 fem. Haltă de c.f. (în satul Ruşii-Munţi). Prelucr. laptelui (caşcaval, brânzeturi), în satul Morăreni. Centru de ţesături şi cusături populare şi de pielărie şi cojocărit. Muzeu etnografic. Produse de artizanat. În satul Ruşii-Munţi, atestat documentar în 1228, se află biserica „Buna Vestire” (1859-1860, reparată şi repictată în 2006-2009), iar în satul Sebeş există biserica „Naşterea Maicii Domnului” (2000-2003).