Sibiu

Date generale

Judeţul Sibiu se află în centrul României, în partea central-sudică a Transilvaniei, la poalele de N ale Carpaţilor Meridionali, în Pod. Transilvaniei, în bazinele râurilor Olt, Târnava Mare, Hârtibaciu şi Cibin, între 45°28′ şi 46°17′ latitudine nordică şi între 23°35′ şi 24°57′ longitudine estică, limitat de jud. Mureş (N şi NE), Braşov (E), Argeş (SE), Vâlcea (S) şi Alba (V şi SV). Supr.: 5 432 km2 (2,28% din supr. ţării). Populaţia (1 ian. 2019): 467 568 loc. (2,11% din populaţia ţării), din care 227 759 loc. de sex masc. (48,71%) şi 239 809 loc. de sex fem. (51,29%). Populaţia urbană: 312 887 loc. (66,92%); rurală: 154 681 loc. (33,08%). Densitatea: 86,1 loc./km2. Structura populaţiei pe naţionalităţi (la recensământul din 20-31 oct. 2011): 85,2% români, 4,5% rromi, 2,7% maghiari, 1,1% germani, apoi italieni, greci, evrei, poloni ş.a. Reşed.: municipiul Sibiu. Oraşe: Agnita, Avrig, Cisnădie, Copşa Mică, Dumbrăveni, Mediaş (municipiu), Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Sălişte, Tălmaciu. Comune: 53; Sate: 169 (din care 17 aparţin oraşelor şi municipiilor). Localit. componente ale oraşelor şi municipiilor: 8.

Relieful

Relief variat, reprezentat prin trei trepte principale (munţi, podişuri, depresiuni) care coboară de la 2 535 m alt. (vf. Negoiu) până la 285 m (în lunca Târnavei Mari, la Mediaş), rezultând o diferenţă de nivel de 2 250 m. Succesiunea pe verticală a marilor unităţi de relief, precum şi particularităţile lor morfologice imprimă jud. Sibiu un caracter predominant de munte şi podiş. Zona montană, extinsă în partea de S a jud. Sibiu, ocupă 30% din supr. sa, fiind formată din masive şi culmi aparţinând M-ţilor Făgăraş, Lotrului şi Cindrel. M-ţii Făgăraş, situaţi în marginea de SE a jud. Sibiu, la limita cu jud. Argeş şi Vâlcea, se prezintă sub forma unui bloc unitar, alungit pe direcţie V–E, cu o creastă zimţată, dominată de mai multe vârfuri ce depăşesc 2 000 m alt. (Negoiu 2 535 m, al doilea vârf ca înălţime din Carpaţii româneşti, după vf. Moldoveanu, apoi Vânătarea lui Buteanu 2 506 m, Vârtopu 2 499 m, Ciortea 2 426 m, Paltinu 2 398, Suru 2 283 m ş.a.). M-ţii Lotrului şi Cindrel (sau M-ţii Cibinului), amplasaţi în colţul de SV al jud. Sibiu, la V de Valea Oltului, cunoscuţi şi sub denumirea de M-ţii Sibiului (datorită trăsăturilor lor geografice comune), se caracterizează prin platforme de eroziune bine individualizate, în mare parte acoperite cu păşuni naturale, prielnice dezvoltării păstoritului. Cele mai înalte vârfuri din aceşti munţi (Cindrel 2 244 m, Ştefleşti 2 242 m, Clăbucet 2 054 m, Strâmba Mare 1 830 m ş.a.) se află pe terit. jud. Sibiu. Cea de-a doua mare unitate de relief, care ocupă partea central-nordică a jud. Sibiu, în proporţie de 50% din terit. său, este Pod. Transilvaniei, reprezentat aici prin câteva subunităţi şi anume: Pod. Hârtibaciului, Pod. Secaşelor, Pod. Târnavelor. Zonele depresionare, extinse pe 20% din terit. jud. S., sunt reprezentate prin marile depresiuni Făgăraş şi Sibiu şi prin câteva mici bazinete şi culoare de vale (Sălişte, Miercurea-Apold, Roşia-Vurpăr, Alţina-Caşolţ, Bazna–Balta, Chirpăr ş.a.).

Clima

Clima este temperat-continentală, moderată, cu unele diferenţieri legate de formele de relief, cu temp. medii anuale cuprinse între 9,4°C pe Valea Oltului (la Boiţa), 4,3°C pe pantele munţilor mijlocii (la Păltiniş) şi sub 0°C pe crestele cele mai înalte (Negoiu). Diferenţa altitudinală a formelor de relief, precum şi circulaţia generală a maselor de aer, caracterizată prin frecvenţa mare a advecţiilor de aer temperat-oceanic din V şi NV (mai ales în perioada estivală) şi prin influenţa scăzută a advecţiilor aerului temperat-continental din E şi NE, determină diferenţieri ale regimului climatic general al jud. Sibiu. Astfel, în zonele montane verile sunt răcoroase, cu precipitaţii abundente, iar iernile friguroase, cu ninsori bogate şi strat de zăpadă persistent pe o perioadă îndelungată, în timp ce ţinuturile de podiş se caracterizează prin veri calde, cu precipitaţii frecvente, şi prin ierni reci, cu strat de zăpadă relativ stabil. Desele fenomene de inversii termice din arealele depresionare, manifestate în sezonul rece, determină o individualizare topoclimatică specifică pentru aceste zone, caracterizată prin ierni cu temp. mai scăzute în spaţiul depresionar decât pe pantele sau pe culmile munţilor înconjurători. Aşa se explică faptul că temp. minimă absolută (–34,4°C) s-a înregistrat la Sibiu (2 ian. 1888), în aria depresionară şi nu pe crestele munţilor. Temp. max. absolută a atins valoarea de 39,5°C, la Sibiu, la 7 sept. 1946. Regimul precipitaţiilor variază în funcţie de unităţile de relief, cantitatea medie anuală oscilând între c. 650 mm în zonele depresionare, c. 800 mm în reg. de podiş şi peste 1 300 mm pe culmile montane. Vânturile predominante bat dinspre V (28,4%), SV (15,9%), NV (13%) şi E (12,9%) cu viteze medii anuale cuprinse între 1,8 şi 4,5 m/s, la Sibiu, şi între 1,5 şi 6,5 m/s, la Păltiniş. La sf. iernii şi începutul primăverii în Depr. Făgăraş şi Depr. Sibiu bate neregulat dinspre munte un vânt cald (cu caracter de föhn) numit local Vântul Mare, care provoacă încălziri accentuate care determină topirea zăpezii.

Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică de pe terit. jud. Sibiu, cu o densitate medie de 0,9 km/km2, aparţine în proporţie de 2/3 bazinului Olt şi de 1/3 bazinului Mureş. Râul Olt, cea mai mare arteră hidrografică a jud. Sibiu, care drenează partea de S a acestuia pe o lungime de 56 km, colectează pe stg. toate râurile care coboară din M-ţii Făgăraş, respectiv Arpaş, Cârţişoara, Râu Mare, Avrig, Moaşa ş.a., iar pe dr. apele Pârâului Nou şi ale Cibinului cu afl. săi (Hârtibaciu, Sadu, Sebeş, Ruscior ş.a.). Numeroşii afluenţi pe care îi primeşte Oltul pe partea stângă, atât în perimetrul jud. Braşov, cât şi în cel al jud. Sibiu (care izvorăsc din zona înaltă a M-ţilor Făgăraş), fac ca în Depr. Făgăraş să se înregistreze cea mai mare valoare a densităţii râurilor din ţară (1,4 km/km2). Partea de N şi NV a jud. Sibiu este traversată de Târnava Mare (aparţinând bazinului Mureşului) pe direcţie NE–SV, pe o distanţă de 72 km, cu numeroşii săi afl. (Laslea, Valchid, Biertan, Vişa ş.a.), iar partea de V şi SV a jud. Sibiu este drenată de cursul superior al Sebeşului şi de cursurile superioare ale celor două Secaşe (Secaşu Mic, Secaşu Mare). Potenţialul hidroenergetic ridicat al râurilor Sadu şi Sebeş a determinat construirea în cursurile lor superioare a unor lacuri de acumulare. Lacurile naturale, răspândite în totalitate în zonele montane, aparţin tipului glaciar (Podragu, Podrăgel, Bâlea, Avrig, Lacu Doamnei, Iezeru Mare, Iezeru Mic ş.a.), iar lacurile antropice, în număr mare, au fost create în scop hidroenergetic (Negovanu, Gura Râului, Brădeni I şi II, Ighiş, Oaşa, Tău), piscicol şi pentru irigaţii (Sopa, Rusciori, Valea Sălciilor, Tocile), sau au luat naştere în urma prăbuşirii tavanelor unor saline, aşa cum sunt lacurile sărate, cu valoare terapeutică, Horea, Cloşca, Crişan, Avram Iancu, Brâncoveanu, Lacul fără Fund, Lacul Mâţelor, Ocna Pustie ş.a.

Vegetaţia

Vegetaţia, bogată şi variată, condiţionată de configuraţia reliefului şi de diversitatea factorilor edafici, se remarcă printr-o pronunţată distribuţie pe verticală. Pe culmile M-ţilor Făgăraş, Lotrului şi Cindrel, la peste 1 900 m alt., se dezvoltă pajiştile naturale, dominate de ţăpoşică (Nardus stricta) şi păruşcă (Festuca supina), alături de care vegetează o serie de alte graminee (Poa alpina, Poa laxa), cyperacee (coarna/Carex curvula, rogozul scurt/Carex pyrenaica) şi diverse alte plante (ochiul găinii/Primula minima, clopoţelul/Campanula alpina) ş.a. Printre plantele din etajul alpin se numără degetăruţul pitic (Soldanella pusilla), clopoţelul (Campanula transsilvanica), păiuşul (Festuca porcii) ş.a., iar dintre rarităţi fac parte Aulacomium turgidum, întâlnit în circurile glaciare din M-ţii Cindrel, unde se află la limita sudică a arealului de răspândire a acestei specii, şi floarea-de-colţi (Leontopodium alpinum). În etajul subalpin (1 700–1 900 m alt.) se întâlnesc frecvent tufişuri de smirdar (Rhododendron kotschyi), jneapăn (Pinus mugo), afin (Vaccinium myrtillus), merişor de munte (Vaccinium vitis-idaea), care alternează cu pajiştile naturale, şi care coboară de regulă şi în partea superioară a etajului montan. Pădurile de molid (Picea abies) acoperă pantele munţilor între 1 300 şi 1 700–1 800 m alt., iar pădurile de fag (Fagus silvatica), în amestec cu răşinoase (brad, molid), sunt extinse pe pantele nordice ale M-ţilor Făgăraş şi Cindrel, între 500 şi 1 300 m alt. În Pod. Hârtibaciului predomină pădurile de gorun (Quercus petraea) în amestec cu carpen (Carpinus betulus) şi pădurile de fag cu carpen, frasin, paltin, tei ş.a., iar în depresiuni şi culoare depresionare se găsesc petice de păduri de stejar (Quercus robur) în amestec cu diferite esenţe lemnoase. Pajiştile secundare din zonele de podiş, mult restrânse din cauza activităţilor umane, sunt dominate de păiuşuri (Festuca sulcata), iarba-vântului (Agrostis tenuis) şi sadină (Chrysopogon gryllus). Vegetaţia azonală, întâlnită în special în luncile marilor râuri, se caracterizează prin prezenţa unor zăvoaie de salcie (Salix alba, Salix cinerea, Salix fragilis ş.a.), de anin negru (Alnus glutinosa), a pajiştilor de luncă în care domină iarba moale (Agrostis stolonifera), precum şi a unor mici areale cu plante de baltă, ca papura, pipirigul, rogozul ş.a.

Fauna

Fauna este variată şi adaptată în cea mai mare parte domeniului forestier, multe dintre specii având o valoare cinegetică deosebită. Dintre mamiferele de interes vânătoresc se remarcă ursul, căpriorul, cerbul, jderul, râsul, mistreţul, vulpea, iepurele, veveriţa ş.a. Acestora li se adaugă nenumărate specii de păsări, printre care ierunca, mierla, cocoşul de munte, ciocârlia de munte, gaiţa de munte, sturzul de piatră, fâsa de munte ş.a. Crestele munţilor înalţi, reprezintă domeniul favorit al turmelor de capre negre (Rupicapra rupicapra), declarate monumente ale naturii, fiind ocrotite de lege, iar apele râurilor şi lacurilor sunt populate cu păstrăv, biban, clean, crap, ştiucă, şalău, mreană ş.a.

Resursele naturale

Zăcăminte de gaze naturale, cu conţinut ridicat de metan (99%), exploatate la Bazna, Copşa Mică, Nou Săsesc, Ilimbav, Ghijasa de Jos, şi zăcăminte de sare gemă, exploatate până nu demult la Ocna Sibiului şi Miercurea Sibiului. Marmura se extrage din carierele de la Porumbacu de Jos, argilele din arealele localit. Dumbrăveni, Agnita, Şura Mare, Bazna, Mediaş ş.a., nisipurile la Aţel, Şeica Mare, Brateiu, iar balastul din albiile râurilor Olt, Cibin, Hârtibaciu, Târnava Mare. O bogăţie aparte o reprezintă pădurile (203 220 ha, la sf. anului 2007), precum şi apele minerale clorosodice de la Ocna Sibiului şi cele clorosodice, iodurate, bromurate de la Bazna şi Miercurea Sibiului.

Istoric

Cele mai vechi urme de locuire (topor din cremene, unelte din silex), descoperite în perimetrul jud. Sibiu (la Racoviţa, Ocna Sibiului, Şelimbăr ş.a.), datează din Paleolitic, iar mărturii (în special ceramică) aparţinând triburilor neolitice, purtătoare ale culturilor Petreşti şi Turdaş, au fost identificate la Sibiu, Păuca, Ocna Sibiului, Şura Mică, Caşolţ ş.a. Perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului (2500–1800 î.Hr.) este ilustrată de vestigiile scoase la iveală la Ocna Sibiului, Slimnic, Şura Mică, Păuca, Orlat, Caşolţ, iar Epoca bronzului, aparţinând culturilor Coţofeni (2500–1800 î.Hr.) şi Wietenberg (sec. 16–13 î.Hr.) este bine reprezentată prin descoperirile de la Slimnic, Cisnădie, Tilişca, Ocna Sibiului, Mediaş, Şura Mică, Sibiu ş.a. Un loc deosebit de important în istoria primei Epoci a fierului (Hallstatt) din România îl ocupă marele depozit de bronzuri, datând din sec. 12 î.Hr., descoperit în cartierul Guşteriţa din municipiul Sibiu, iar cea de-a doua Epocă a fierului (La Tène) este marcată de vestigiile de la Tilişca, Mediaş, Arpaşu de Sus ş.a., care ilustrează gradul înalt de dezvoltare atins de civilizaţia dacică. Din timpul stăpânirii romane au rămas ca mărturie o serie de vestigii ale unor castre (la Boiţa, Săcădate) sau ale unor aşezări civile (la Caşolţ, Slimnic, Sibiu, Micăsasa, Mediaş, Roşia ş.a.). După părăsirea Daciei de către romani (în perioada 271–275), populaţia autohtonă daco-romană de pe aceste meleaguri a continuat să-şi desfăşoare activitatea neîntrerupt, aşa cum o dovedesc descoperirile de la Roşia (sec. 2–3), Slimnic (sec. 3), Biertan (sec. 4), Brateiu (sec. 4–6), Mediaş (sec. 9–10) etc. Începând cu sec. 12 apar primele menţiuni documentare ale unor aşezări omeneşti (cea mai veche datând din 20 dec. 1191, referitoare la Cibinium, azi Sibiu), care se înmulţesc în sec. 13–14 (Răşinari 1204, Cisnădioara 1223, Cristian 1223, Stejărişu 1223, Biertan 1224, Aţel 1253, Tălmaciu 1265, Mediaş 1267, Agnita 1280, Caşolţ 1302, Bazna 1302, Nou Săsesc 1305, Loamneş 1320, Avrig 1364, Mihăileni 1382 etc.). Totodată, la jumătatea sec. 12, respectiv în perioada 1142–1162, perimetrul actual al municipiului Sibiu a constituit teritoriul primelor colonizări cu populaţie germană (saşi) din Transilvania, aici stabilindu-se, la îndemnul regilor maghiari, familiile venite din Saxonia superioară, cărora li se acordau unele privilegii. Grupurile de colonişti germani, constituite îndeosebi din ţărani şi meşteşugari, s-au răspândit apoi şi în alte zone, organizându-se în obşti teritoriale (numite scaune), având dreptul de a-şi întemeia aşezări rurale, a ridica cetăţi, a cultiva pământul sau să desfăşoare o activitate meşteşugărească. Pe lângă numeroasele scaune sibiene, care cuprindeau satele cu populaţie mixtă (română şi germană), supuse aceluiaşi regim de exploatare de tip feudal, existau în Evul Mediu şi unele districte pur româneşti (districtele Amlaşului, Făgăraşului, sau cel din zona Sălişte–Tălmaciu aparţinând Mărginimii Sibiului) care s-au transformat în scaune, după modelul celor săseşti, dar şi-au păstrat autonomia internă  în întreg Evul Mediu. Caracteristic Evului Mediu sibian este faptul că două feude româneşti – Amlaşul şi Făgăraşul (azi situate parţial în jud. Sibiu) nu au dispărut ca posesiuni din titulatura domnilor români de peste munţi, fiind mereu revendicate ca bunuri ce li se cuvin de jure din moşi-strămoşi, ele reapărând în documentele cancelariilor domneşti chiar şi în sec. 16–18. Totodată, în sec. 13–15, în mai multe localităţi de pe terit. actual al jud. Sibiu au fost construite puternice cetăţi de apărare, cu biserici de incintă, printre care se remarcă cele de la Cisnădioara, Sibiu, Biertan, Slimnic, Sibiel, Orlat, Mediaş ş.a. În satul Cârţa se află cea mai veche biserică în stil gotic din România, aparţinând fostului complex monahal întemeiat în 1202 de călugării cistercieni şi desfiinţat în 1474 din ordinul regelui ungur Matia Corvin. Un moment memorabil din istoria jud. Sibiu îl reprezintă victoria obţinută de Mihai Viteazul asupra oştilor maghiare ale principelui Andrei Báthori în lupta de la Şelimbăr, din 18 oct. 1599, în urma căruia domnul Ţării Româneşti a înaintat către Alba Iulia, intrând triumfal în aceasta (la 21 oct. 1599), instituindu-şi astfel stăpânirea asupra întregului teritoriu al Transilvaniei şi realizând pentru prima oară unirea tuturor românilor. Spre sf. sec. 17 (1699), ţinuturile sibiene, împreună cu întreaga Transilvanie, au căzut sub dominaţia habsburgică, oraşul Sibiu devenind în perioadele 1703–1791 şi 1849–1865 reşed. guvernatorilor şi capitala principatului Transilvania. În cursul sec. 19, ind. manufacturieră din aşezările sibiene a cunoscut o intensă activitate şi dezvoltare, în ciuda intenţiilor Curţii imperiale de la Viena de a menţine această zonă într-o stare de înapoiere, care să asigure cu materii prime provinciile ereditare ale habsburgilor. Tot în această perioadă, oraşul Sibiu a fost unul dintre cele mai importante centre ale luptei românilor pentru emancipare naţională, aici avându-şi sediul (din 1848) Comitetul Naţional Român ales de Adunarea de la Blaj. O manifestare de amploare o reprezintă Conferinţa naţională a fruntaşilor români din Transilvania (1/13–4/16 ian. 1861), care a adoptat două rezoluţii privind recunoaşterea românilor „ca naţiune politică şi independentă faţă cu celelalte naţiuni”, precum şi folosirea limbii române în viaţa publică, alături de cea maghiară şi cea germană. Apogeul luptei naţionale a românilor sibieni este marcat de întrunirea Dietei Transilvaniei la Sibiu (3/15 iul. 1863), cu participare românească majoritară (57 de delegaţi români, faţă de 56 maghiari şi 42 saşi), în cadrul căreia a fost votată Legea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor sale cu celelalte naţionalităţi, precum şi Legea privitoare la folosirea limbii române în administraţie şi justiţie pe principiul egalităţii cu limbile maghiară şi germană. În ultimele două decenii ale sec. 19, locuitorii meleagurilor sibiene au fost alături de mişcarea memorandistă, în care alături de Ioan Raţiu şi de alţi fruntaşi politici se numără şi sălişteanul Dimitrie Comşa. La începutul sec. 20, locuitorii aşezărilor sibiene au participat activ la acţiunile întreprinse de Comitetul Naţional Român al jud. Sibiu pentru unirea Transilvaniei cu România, fapt concretizat la 1 dec. 1918 la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, la care au luat parte şi peste 8 000 de persoane din jud. Sibiu. În urma Dictatului fascist de la Viena din 30 aug. 1940, o parte din jud. Sibiu, alături de zona de NV a Transilvaniei, a fost cedată Ungariei horthyste. În toamna anului 1944, terit. jud. Sibiu a fost eliberat de sub ocupaţia ungară de către armatele române. După 1945, jud. S. a fost nevoit să se dezvolte din punct de vedere economico-social, cultural, ştiinţific etc. în coordonatele impuse de regimul comunist. În perioada interbelică, jud. Sibiu era extins pe 3 531 km2 şi cuprindea un oraş şi 89 de sate, grupate în 6 plăşi. Sub această formă a evoluat, cu unele fluctuaţii, până în sept. 1950, când regimul comunist a desfiinţat judeţul Sibiu, instituind regiunea Sibiu, cu reşed. la Sibiu, care includea mai multe raioane, oraşe şi comune, iar în 1952, regiunea Sibiu a fost desfiinţată fiind redistribuită la regiunile înconjurătoare, o mare parte a terit. său fiind inclusă la regiunea Stalin (ulterior regiunea Braşov). Ca urmare a Legii nr. 2 din 17 febr. 1968 s-a revenit la forma de organizare ad-tiv teritorială bazată pe judeţe, reînfiinţându-se jud. Sibiu în limitele actuale.

Economia

Economia actuală a jud. Sibiu se caracterizează printr-un pronunţat profil industrial şi printr-o agricultură complex dezvoltată, în mare parte privatizată.

Industria

Industria reprezintă ramura principală a economiei jud. Sibiu, în cadrul căreia s-a pus accent pe dezvoltarea permanentă a potenţialului ramurilor purtătoare de progres tehnic, cum sunt mecanica fină, electronica, producţia instalaţiilor de mare tehnicitate pentru industriile chimică, energetică, metalurgică ş.a. În cadrul întreprinderilor industriale sibiene (unele cu capital majoritar sau integral de stat, altele cu capital privat) se produc: energie electrică şi termică (termocentrale de la Sibiu şi Cisnădie şi hidrocentralele Sadu II, Sadu V, Turnu Roşu, Avrig, Arpaşu de Jos), aparate de măsură şi control, biciclete, arcuri, şuruburi, acid sulfuric, plexiglas (Sibiu, Mediaş, Cisnădie, Copşa Mică, Avrig), confecţii, tricotaje, stofe, covoare pluşate, mochete, pături, ciorapi, mobilă, cherestea, încălţăminte, articole de marochinărie şi de sport, instrumente muzicale, rechizite şcolare şi de birou, vase emailate pentru uz casnic, geamuri, sticlărie pentru menaj, prefabricate din beton, porţelanuri, faianţă, produse ceramice şi alim. (Sibiu, Mediaş, Copşa Mică, Cisnădie, Agnita, Avrig, Dumbrăveni, Tălmaciu, Râu Sadului, Ocna Sibiului, Cristian ş.a.). Un aport deosebit îl are ind. casnică textilă, cu veche tradiţie, dezvoltată cu precădere în satele de oieri de la poalele munţilor (Jina, Răşinari, Sălişte, Orlat, Gura Râului, Tilişca ş.a.).

Agricultura

Agricultura, în interiorul căreia s-au produs (după dec. 1989) importante mutaţii în ceea ce priveşte forma de proprietate, structura producţiei etc., beneficiază de un cadru natural favorabil dezvoltării tuturor ramurilor agricole, având un profil complex, cu accent pe cultura plantelor şi creşterea animalelor (ramuri cu vechi tradiţii). Deşi particularităţile generale ale reliefului dau jud. Sibiu caracterul unui judeţ de munte şi podiş, acesta dispune de suficiente terenuri agricole (56,2% din supr. totală). La sf. anului 2007, fondul funciar al jud. S. era format din 305 353 ha terenuri agricole (din care 296 706 ha, respectiv 97,2% în proprietate privată), 203 220 ha acoperite cu păduri, 6 152 ha cu ape şi bălţi şi 28 523 ha alte suprafeţe. În acelaşi an, din totalul terenurilor agricole (305 353 ha), 115 973 ha reveneau suprafeţelor arabile, 106 895 ha păşunilor naturale, 75 377 ha fâneţelor, 4 580 ha livezilor şi pepinierelor pomicole şi 2 528 ha viilor şi pepinierelor viticole. În anul 2007, terenurile arabile erau cultivate cu porumb (24 888 ha), plante furajere (9 562 ha), grâu şi secară (7 821 ha), orz şi orzoaică, cartofi, sfeclă de zahăr, plante tehnice, legume ş.a. Pomicultura, în cadrul căreia predomină merii, prunii, perii se practică în special în zonele piemontane, formând bazine pomicole compacte în arealele localit. Şura Mare, Cisnădie, Răşinari, Orlat, Dumbrăveni, Apoldu de Sus, Slimnic, Miercurea Sibiului, Mediaş ş.a. În anul 2007, producţia totală de fructe a jud. Sibiu a fost de 13 552 tone, din care 12 135 tone mere, 820 tone prune, 292 tone pere, 157 tone cireşe şi vişine, 128 tone nuci ş.a. La acestea se adaugă o importană cantitate de fructe de pădure (afine, zmeură ş.a.). Viticultura are condiţii favorabile de dezvoltare în Pod. Târnavelor, unde se găsesc mai multe podgorii, în localit. Axente Sever, Apoldu de Sus, Mediaş, Şeica Mică, Valea Viilor, Aţel, Miercurea Sibiului, Biertan ş.a. Soiurile predominante de struguri sunt Traminer, Fetească, Riesling, Pinot Gris, Muscat-Ottonel. În toamna anului 2007, producţia totală de struguri a fost de 1 282 tone. Sectorul zootehnic, cu vechi tradiţii, contribuie cu 45,8% la realizarea producţiei totale agricole a jud. Sibiu. La începutul anului 2008, sectorul zootehnic (privatizat în proporţie de peste 99,7%) cuprindea 52 500 capete bovine (99,7% în proprietate particulară), 123 714 capete porcine (99,8% la particulari), 448 040 capete ovine (99,9% privatizat), locul 1 pe ţară, 15 498 capete caprine şi 16 055 capete cabaline (acestea din urmă în totalitate privatizate). Jud. Sibiu se remarcă şi printr-o tradiţie de creştere a unui număr însemnat de bubaline. Avicultură (964 825 capete păsări); apicultură (24 259 familii de albine). Ca urmare a numărului mare de ovine, crescute în special de particulari, jud. Sibiu ocupă locul 1 pe ţară la producţia de lână (1 242 tone).

Căile de comunicaţie

Căile de comunicaţie, cu importanţă crucială în asigurarea legăturilor economice între diferitele localit. ale jud. Sibiu sau cu celelalte localit. din ţară, au cunoscut o permanentă dezvoltare şi modernizare, cu toate greutăţile inerente perioadei de tranziţie la economia de piaţă în care se află judeţul. La sf. anului 2007, lungimea reţelei feroviare sibiene însuma 145 km (din care 44 km linii electrificate), rezultând o densitate de 26,7 km/1 000 km2 (inferioară mediei pe ţară, care este 45,2 km/1 000 km2). Importanţa transportului feroviar este amplificată de prezenţa pe terit. jud. Sibiu a unui segment din magistrala de c.f. Bucureşti–Braşov–Sibiu–Deva–Arad care-l traversează pe la S, pe direcţie E–V, şi a unui tronson din magistrala feroviară Bucureşti–Piteşti–Râmnicu Vâlcea–Podu Olt–Sibiu–Copşa Mică–Blaj–Cluj-Napoca–Oradea, care-l străbate median pe direcţie S–N. Nodurile feroviare Sibiu, Copşa Mică, Podu Olt asigură ramificaţiile pr. către alte direcţii de penetrare. La sf. anului 2007, lungimea drumurilor publice sibiene totaliza 1 599 km (din care 312 km drumuri modernizate), cu o densitate de 29,4 km/100 km2 (inferioară mediei pe ţară, care este 33,9 km/100 km2). În afara drumurilor care împânzesc jud. Sibiu până în cele mai îndepărtate zone, există două sectoare de magistrale rutiere, paralele cu cele două magistrale feroviare, precum şi două segmente ale şoselelor naţionale de altitudine, care asigură legăturile rutiere ale Munteniei cu Transilvania pe o rută mai scurtă, dar mai dificilă. Astfel, partea de SE a jud. include ultimii 25 km ai Transfăgărăşanului, iar extremitatea de SV a jud. Sibiu, la limita cu jud. Alba, este străbătută de drumul naţional alpin Novaci–Oaşa–Sebeş. În nov. 2014 a fost inaugurat segmentul de autostradă Sibiu-Orăştie. Transporturile aeriene de mărfuri şi călători sunt asigurate de aeroportul din Sibiu.

Ocrotirea sănătăţii

În anul 2007, reţeaua unităţilor sanitare sibiene era formată din nouă spitale, cu 2 991 paturi (un pat de spital la 141 locuitori), nouă policlinici două dispensare, 187 cabinete medicale private, 275 cabinete stomatologice particulare, 123 farmacii şi puncte farmaceutice ş.a. În acelaşi an, asistenţa medicală era asigurată de 1 081 medici (un medic la 391 locuitori), 293 medici stomatologi (un medic stomatolog la 1 444 locuitori) şi 293 cadre medicale cu pregătire medie.

Învăţământ, cultură şi artă

În anul şcolar 2007–2008, reţeaua unităţilor de învăţământ de pe terit. jud. Sibiu cuprindea 50 de grădiniţe de copii, cu 14 594 copii înscrişi şi 903 educatoare, 93 de şcoli generale (învăţământ primar şi gimnazial), cu 35 408 elevi şi 2 775 cadre didactice, 34 de licee, cu 14 687 elevi şi 985 profesori, cinci şcoli profesionale, cu 5 495 elevi şi 379 profesori, trei instituţii de învăţământ superior (Universităţile „Lucian Blaga” şi „Dimitrie Cantemir” şi Institutul Teologic Ortodox), cu 21 facultăţi, 25 884 studenţi şi 801 profesori. În anul 2007, reţeaua aşezămintelor de cultură şi artă, concentrate cu precădere la Sibiu, Mediaş, Copşa Mică, Agnita, Cisnădie ş.a., cuprindea o Filarmonică de stat (cu o orchestră simfonică şi una de muzică populară – Ansamblul folcloric„Cindrelul”), un teatru dramatic („Radu Stanca”), cu secţii în limbile română şi germană, un teatru de păpuşi, un studio local de radio-emisie, 17 muzee, 219 biblioteci, cu 4 014 000 vol., un cinematograf, 14 case de cultură, 150 cămine culturale, nouă cluburi, numeroase formaţiuni corale şi de dansuri, ansambluri folclorice, tarafuri şi orchestre populare etc. În acelaşi an, activitatea sportivă se desfăşura în cadrul celor 89 de secţii sportive, care cuprindeau 2 779 sportivi legitimaţi, 141 antrenori şi 163 arbitri.

Turismul

Varietatea şi frumuseţea remarcabilă a peisajului natural (predominant muntos şi de podiş), poziţia jud. Sibiu la întretăierea unor importante căi de comunicaţie, existenţa numeroaselor monumente istorice şi arhitectonice, particularităţile şi autenticitatea portului popular, originalitatea obiceiurilor şi datinilor, prezenţa unor staţiuni climaterice şi balneoclimaterice ş.a. reprezintă principalele obiective care explică potenţialul turistic ridicat al jud. Sibiu. Farmecul priveliştilor montane (creste şi vârfuri semeţe, circuri glaciare delimitate de versanţi impunători, frecvenţa lacurilor glaciare, pădurile de conifere sau de foioase etc.), precum şi uşoara accesibilitate a M-ţilor Făgăraş, Lotrului şi Cindrel (peste 15 cabane, printre care Negoiu, Podragu, Bâlea-Cascadă, Arpaş ş.a., şoselele transalpine peste crestele M-ţilor Făgăraş şi Cindrel, prezenţa liniei de teleferic Bâlea-Lac – Bâlea-Cascadă, numeroasele poteci de munte marcate) au stimulat un flux turistic local şi de tranzit foarte intens. La valorile peisagistice fără seamăn ale munţilor se adaugă multitudinea şi diversitatea altor obiective şi elemente de interes turistic, printre care: monumentele medievale din Sibiu şi Mediaş (turnuri, bastioane, fortificaţii, case vechi, biserici, palate etc.), ruinele cetăţilor de la Tălmaciu şi Miercurea Sibiului şi cele ale turnului de pază de la Turnu Roşu (Tălmaciu), cetăţile de la Biertan şi Slimnic, bisericile evanghelice din Cisnădie, Cisnădioara, Miercurea Sibiului, Cristian, Avrig, Cârţa ş.a., satele din Mărginimea Sibiului, staţiunea climaterică Păltiniş şi staţiunile balneoclimaterice Ocna Sibiului, Bazna şi Miercurea Sibiului, numeroasele rezervaţii naturale şi monumente ale naturii (rezervaţia paleontologică de la Turnu Roşu, rezervaţia complexă Bâlea, rezervaţia hidrogeologică „Lacul fără Fund” din Ocna Sibiului ş.a.), monumentul de la Şelimbăr, ridicat în amintirea victoriei repurtate în oct. 1599 de Mihai Viteazul asupra armatelor lui Andrei Báthori, Parcul Dumbrava din Sibiu, cu un interesant muzeu etnografic, Muzeul păstoritului din Poiana Sibiului, manifestările etno-folclorice din Jina, Răşinari, Cisnădie, Agnita, Dumbrăveni, podgoriile din Pod. Târnavelor etc. Activitatea turistică sibiană dispune de o bază materială adecvată, alcătuită din 31 hoteluri şi moteluri, 10 cabane, patru campinguri, şapte vile, şapte tabere pentru elevi cu o capacitate totală de cazare de 5 123 locuri. Indicativ auto: SB.

Localităţile jud. Sibiu

(între paranteze sunt înscrişi anii primei menţiuni documentare)

I. MunicipiiLocalit. componente ale municipiilorSatele care aparţin municipiilor
1. MEDIAŞ (1267) 1. Ighişu Nou (1305)
2. SIBIU (1191)1. Păltiniş (1909) 
II. OraşeLocalit. componente ale oraşelorSatele care aparţin oraşelor
1. AGNITA (1280)1. Coveş (1357)
2. Ruja (1349)
 
2. AVRIG (1364) 1. Bradu (1311–1319)
2. Glâmboaca (1322)
3. Mârşa (1956)
4. Săcădate (1306)  
3. CISNĂDIE (1204)1. Cisnădioara (1223) 
4. COPŞA MICĂ (1402)    
5. DUMBRĂVENI (1332)1. Ernea (1366)
2. Şaroş pe Târnave (1283)
 
6. MIERCUREA SIBIULUI (1290) 1. Aplodu de Sus (1290)
2. Dobârca (1309)
 
7. OCNA SIBIULUI (1263) 1. Topârcea (1309)
8. SĂLIŞTE (1265) 1. Aciliu (1330)
2. Amnaş (1309)
3. Crinţ (1954)
4. Fântânele (1366)
5. Galeş (1366)
6. Mag (1488)
7. Săcel (1319)
8. Sibiel (1366)
9. Vale (1366)  
9. TĂLMACIU (1265) 1. Colonia Tălmaciu
(1956)
2. Tălmăcel (1453)  
III. ComuneSatele componente
(primul sat este reşed. com.)
1. ALMA1. Alma (1289)
2. Giacăş (1337)
3. Şmig (1317)
2. ALŢINA1. Alţina (1291)
2. Beneşti (1406)
3. Ghijasa de Sus (1636)
3. APOLDU DE JOS1. Apoldu de Jos (1288)
2. Sângătin (1290–1301)
4. ARPAŞU DE JOS1. Arpaşu de Jos (1223)
2. Arpaşu de Sus (1509)
3. Nou Român (1307)
5. AŢEL1. Aţel (1253)
2. Dupuş (1267)
6. AXENTE SEVER1. Axente Sever (1305)
2. Agârbiciu (1343)
3. Şoala (1331)
7. BAZNA1. Bazna (1302)
2. Boian (1309)
3. Velţ (1359)
8. BÂRGHIŞ1. Bârghiş (1357)
2. Apoş (1311–1345)
3. Ighişu Vechi (1291)
4. Pelişor (1357)
5. Vecerd (1337)
6. Zlagna (1318)
9. BIERTAN1. Biertan (1224)
2. Copşa Mare (1283)
3. Richiş (1283)
10. BLĂJEL1. Blăjel (1293)
2. Păucea (1366)
3. Romaneşti (1954)
11. BOIŢA1. Boiţa (1453)
2. Lazaret (1956)
3. Lotrioara (1956)
4. Paltin (1954)
12. BRATEIU1. Brateiu (1283)
2. Buzd (1356)
13. BRĂDENI1. Brădeni (1297)
2. Retiş (1353)
3. Ţeline (1614)
14. BRUIU1. Bruiu (1307)
2. Gherdeal (1532)
3. Şomartin (1307)
15. CÂRŢA1. Cârţa (1202)
2. Poieniţa (1357)
16. CÂRŢIŞOARA1. Cârţişoara (1223)
17. CHIRPĂR1. Chirpăr (1332–1333)
2. Săsăuş (1479)
3. Vărd (1317–1320)
4. Veseud (1379)
18. CRISTIAN1. Cristian (1223)
19. DÂRLOS1. Dârlos (1317)
2. Curciu (1322)
3. Valea Lungă (1309)
20. GURA RÂULUI1. Gura Râului (1380)
21. HOGHILAG1. Hoghilag (1309)
2. Prod (1348)
3. Valchid (1345)
22. IACOBENI1. Iacobeni (1309)
2. Movile (1355)
3. Netuş (1309)
4. Noiştat (1355)
5. Stejărişu (1223)
23. JINA1. Jina (1396)
24. LASLEA1. Laslea (1309)
2. Floreşti (1305)
3. Mălâncrav (1305)
4. Nou Săsesc (1305)
5. Roandola (1322)
25. LOAMNEŞ1. Loamneş (1320)
2. Alămor (1319)
3. Armeni (1319)
4. Haşag (1263)
5. Mândra (1750)
6. Sădinca (1913)
26. LUDOŞ1. Ludoş (1330)
2. Gusu (1309)
27. MARPOD1. Marpod (1349)
2. Ilimbav (1375)
28. MERGHINDEAL1. Merghindeal (1332–1335)
2. Dealu Frumos (1329)
29. MICĂSASA1. Micăsasa (1267)
2. Chesler (1439)
3. Ţapu (1309)
4. Văleni
30. MIHĂILENI1. Mihăileni (1382)
2. Metiş (1319)
3. Moardăş (1373)
4. Răvăşel (1394)
5. Şalcău (1394)
31. MOŞNA1. Moşna (1280)
2. Alma Vii (1298)
3. Nemşa (1359)
32. NOCRICH1. Nocrich (1263)
2. Fofeldea (1332–1335)
3. Ghijasa de Jos (1319)
4. Hosman (1317–1320)
5. Ţichindeal (1350)
33. ORLAT1. Orlat (1265)
34. PĂUCA1. Păuca (1309)
2. Bogatu Român (1324)
3. Broşteni (1296)
4. Presaca (1647)
35. POIANA SIBIULUI1. Poiana Sibiului (1490)
36. POPLACA1. Poplaca (1382)
37. PORUMBACU DE JOS1. Porumbacu de Jos (1466)
2. Colun (1322)
3. Porumbacu de Sus (1466)
4. Sărata (1466)
5. Scoreiu (1392)
38. RACOVIŢA1. Racoviţa (1443)
2. Sebeşu de Sus (1733)
39. RĂŞINARI1. Răşinari (1204)
2. Prislop (1954)
40. RÂU SADULUI1. Râu Sadului (1750)
41. ROŞIA1. Roşia (1327)
2. Caşolţ (1302)
3. Cornăţel (1306)
4. Daia (1327)
5. Nou (1322)
6. Nucet (1387)
42. SADU1. Sadu (1335)
43. SLIMNIC1. Slimnic (1282)
2. Albi (1954)
3. Pădureni
4. Ruşi (1424)
5. Veseud (1332–1335)
44. ŞEICA MARE1. Şeica Mare (1308–1310)
2. Boarta (1349)
3. Buia (1296)
4. Mighindoala (1956)
5. Petiş (1336)
6. Ştenea (1392)
45. ŞEICA MICĂ1. Şeica Mică (1311–1348)
2. Soroştin (1311)
46. ŞELIMBĂR1. Şelimbăr (1323)
2. Bungard (1429)
3. Mohu (1494)
4. Veştem (1468)
47. ŞURA MARE1. Şura Mare (1332–1335)
2. Hamba (1332–1335)
48. ŞURA MICĂ1. Şura Mică (1323)
2. Rusciori (1380)
49. TÂRNAVA1. Târnava (1331)
2. Colonia Târnava (1956)
50. TILIŞCA1. Tilişca (1366)
2. Rod (1419)
51. TURNU ROŞU1. Turnu Roşu (1476)
2. Sebeşu de Jos (1733)
52. VALEA VIILOR1. Valea Viilor (1263)
2. Motiş (1319)
53. VURPĂR1. Vurpăr (1296)