Municipiul Deva se află în partea central-vestică a României, în provincia istorică Transilvania, este reşedinţa judeţului Hunedoara, situat pe stânga văii râului Mureşi, în depresiunea Simeria-Deva, la poalele munţilor Poiana Ruscăi, la 180-220 m altitudine, străjuit de Dealul Cetăţii, la intersecţia paralelei de 45°52′ latitudine nordică cu meridianul de 22°54′ longitudine esticã; 69 144 loc. (1 ian. 2019): 32 546 de sex masc. şi 36 598 fem. Suprafaţa: 34 km2, din care 5 km2 în intravilan; densitatea: 13 829 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 61 123 loc., 50 718 loc. erau români (83,0%), 4 409 maghiari (7,2%), 757 rromi (1,2%), 191 germani (0,3%) şi 5 048 loc. (8,3%) aparţineau altor etnii (chinezi, ucraineni, slovaci, evrei, turci, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 46 759 ortodocşi (76,5%), 3 946 romano-catolici (6,5%), 1 638 penticostali (2,7%), 1 429 reformaţi (2,3%), 841 baptişti (1,4%), 694 greco-catolici (1,1%) şi 5 816 loc. (9,5%) aparţineau altor confesiuni (martorii lui Iehova, creştini dupã evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale feratã, inaugurată la 22 decembrie 1868. Economia oraşului Deva se remarcă prin industria metalurgiei neferoase, a construcţiilor de utilaje şi piese de schimb pentru industria minierã, a materialelor de construcţii (prefabricate din beton, cahle de teracotă, ciment, var, cãrãmizi etc.), textilă (ţesături de mătase), de prelucrare a lemnului (mobilã), a cãrnii, a laptelui ş.a. Sere legumicole (16 ha). Teatru de estradã. Universitãţile “Spiru Haret” şi Ecologicã (“Traian”), Colegiu de Institutori, Liceu sportiv, cu o salã de gimnasticã inaugurată la 1 septembrie 1978, în cadrul cãruia funcţioneazã o renumitã şcoalã de gimnasticã femininã. Biblioteca judeţeanã “Ovid Densusianu”, fundatã în 1949, cu peste 260 de mii de volume; Muzeul civilizaţiei dacice şi romane, cu secţii de istorie şi arheologie, ştiinţele naturii, etnografie, adăpostit în castelul “Magna Curia”. La acest muzeu se aflã expusã o matriţã din bronz, cu o greutate de 8,4 kg, de formă hexagonală, cu opt feţe, datând din secolul 1 î.Hr., cu ajutorul cãreia se confecţionau medalioane, bijuterii, falere, aplici ş.a. (vezi Sarmizegetusa); Muzeul Cetatea Devei. Teatrul de Artã, redeschis la 17 decembrie 2010. Staţie seismică amenajată la baza Dealului Cetăţii. Pe Dealul Bejan, situat în partea de Vest a municipiului, se aflã o rezervaţie forestierã (103 ha), care se remarcã prin faptul cã aici, pe o suprafaţã relativ restrânsã, existã aproape toate speciile de stejar prezente în România: stejarul pedunculat (Quercus robur), gorunul (Quercus dalechampii şi Quercus polycarpa), cerul (Quercus cerris), gârniţa (Quercus frainetto) şi stejarul pufos (Quercus pubescens). Coexistenţa lor a favorizat apariţia unui numãr mare de hibrizi care dau acestei rezervaţii valoarea unui adevãrat laborator natural. Dealul Cetăţii, pe lângă valoarea de monument istoric al ruinelor cetăţii, se evidenţiază şi prin existenţa în arealul său a vegetaţiei şi faunei cu caracter xerotermofil.
Istoric
Pe teritoriul oraşului au fost descoperite vestigii paleolitice (vase de lut ars, incizate, topoare din piatră, lame de silex, instrumente din os, figurine, vetre de foc ş.a.), urmele unei aşezãri neolitice de bordeie, în care s-au gãsit vase ceramice cu decor geometric incizat, precum şi urmele unor bordeie din Epoca bronzului (vase ceramice ornamentate cu spirale şi meandre, topoare, bare din cupru, seceri, arme, obiecte de podoabă), din prima Epocă a fierului/Hallstatt (vase ceramice) şi din a doua Epocă a fierului/La Tene (monede, unelte de uz casnic, vase ceramice, cuptoare pentru ars ceramicã etc.). Pe Dealul Cetăţii, care domină vatra oraşului de la 184 m altitudine, a existat o aşezare dacică, de tip oppidum, pe locul căreia s-a construit, la începutul secolului 13, o puternică cetate, menţionată documentar, prima oară, la 22 februarie 1269 cu numele Castrum Deva, care funcţiona ca fortăreaţă militară. Din perioada cuceririi romane (101-275) s-au găsit sculpturi, monumente funerare, monede, fragmente de apeducte, vase ceramice, urme de edificii de tip villa rustica ş.a. În perioada migraţiilor popoarelor barbare, Deva a fost deseori jefuită şi incendiată de cumani (în secolul 11), de mongoli (1241) ş.a. În secolul 14, Deva apare menţionată ca district militar valah. În 1371, Cetatea Deva avea în jurisdicţie 4 districte româneşti conduse de cneji şi nobili. La mijlocul secolului 15, domnul Iancu de Hunedoara a primit din partea regelui ungur Ladislau Postumul un domeniu de 53 de sate, mai multe mine de aur şi Cetatea Deva pe care a transformat-o în cetate nobiliară. În secolele 16-18, Cetatea Deva a fost amplificată şi întărită de mai multe ori, devenind una dintre cele mai puternice cetăţi din Transilvania. Prin poziţia sa geografică, cetatea a avut un rol important de apãrare în timpul incursiunilor otomane din anii 1550, 1552, 1557 etc. Dupã anul 1607, cetatea şi domeniul Deva s-au aflat în proprietatea principelui Gabriel Bethlen care a colonizat aici mai multe familii de secui, iar dupã moartea acestuia, în 1630, cetatea a intrat în posesia lui Ştefan Bethlen care a administrat-o pânã în 1640 când a vândut-o lui Gheorghe Rákóczy I. În anul 1686 cetatea a fost ocupată şi stăpânită de austrieci. În noiembrie 1748, ţăranii răsculaţi au încercat, fără succes, să asedieze cetatea. La 13 august 1849, cetatea a fost distrusă din cauza exploziei depozitului de muniţii care se afla aici, dupã această dată rămânând în ruină.
În 1880, la Deva a fost introdus iluminatul public cu felinare, iar în 1905 iluminatul electric. În anii 1888-1892 şi 1910-1917 la Deva au fost colonizate mai multe familii de ceangăi venite din Bucovina. Oraşul Deva a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968.
Monumente
Castelul “Magna Curia”, construit în secolul 16 în stil Renascentist, cu transformări baroce făcute de Gabriel Bethlen în 1621 şi cu adăugiri din secolul 18 (balcon polilob, scară monumentală ş.a.); ruinele Cetăţii Deva; biserica ortodoxă, ctitorie din anul 1700 a banului Gheorghe Cantacuzino; Biserica ortodoxă cu hramul “Sfântul Nicolae” a fost construită în perioada 1861-1873, sfinţită la 6 dec. 1874, şi definitivată în forma actuală în anii 1927-1930 sub coordonarea arhitectului Constantin Purcariu din Cluj şi pictată în anii 1929-1931 de Alexandru Pop din Cluj. Deasupra intrării, biserica este dominată de un turn-clopotniţă, înalt de 37 m, de formă pătrată, luminat pe fiecare latură de cate trei ferestre înguste şi înalte, cu terminaţii octogonale. Această biserică a avut rol de catedrală episcopală pană în anul 2017, când a fost inaugurată noua catedrală episcopală cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” ; Catedrala ortodoxă episcopală cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, de mari dimensiuni, a fost construită în perioada 2004-2011, sfinţită în anul 2017, an in care a preluat şi funcţia de catedrală episcopală. Catedrala este.dominată de o cupolă mare, plasată pe naos, şi încadrată de 4 cupole mai mici cu rol de clopotniţe. Catedrala posedă 18 clopote, din care 5 în armonie, acţionate electric. biserica fostei mănăstiri franciscane, în stil baroc (secolul 18); biserica evanghelică (secolul 19); Palatul fostei Prefecturi (1890), azi Palatul administrativ; Palatul Justiţiei (1899); clădirea Primăriei vechi (1886); Sinagoga (1896); clădirea Tribunalului (1911); clădirea Teatrului (1911); Biserica unită (1936-1939); Biserica romano-catolică, zidită de ceangăi în 1938; statuia ecvestră a lui Decebal, plasată în faţa Casei de Culturã din Piaţa Victoriei, operă a sculptorului Ion Jalea, dezvelită la 28 februarie 1976; statuia pedestră a lui Decebal, situată la poalele Dealului Cetăţii, operă din anul 1937 a sculptorului Radu Moga; statuia poetului Mihai Eminescu, operă a sculptorului Tudor Panait, dezvelită la 26 septembrie 1973; Busturile lui Horea, Cloşca şi Crişan, plasate în faţa Castelului Magna Curia, sunt opera sculptorului Ion Vlasiu din Bucureşti, dezvelite la 25 aug. 1946; Monumentul Eroilor Neamului, realizat de sculptorul Ioan Seu, dezvelit la 25 oct. 1995.
