Date generale
Municipiul Buzău se aflã în Sud-Estul României, în provincia istorică Muntenia, este reşedinţa judeţului Buzău, situat în Nord-Vestul Câmpiei Buzãu-Cãlmãţui, la 95 m altitudine, pe dreapta vãii râului Buzău, la intersecţia paralelei de 45°09’11” latitudine nordicã cu meridianul de 26°49’15” longitudine esticã, la 125 km Nord-Est de Bucureşti. Evoluţia demograficã a oraşului a fost în permanentã creştere numericã, respectiv de la 2 567 locuitori în 1831 la 21 822 suflete în 1899, 35 687 persoane în 1930, 43 365 locuitori în 1958 şi 189 900 locuitori în 1995. La 1 ian. 2019, în municipiul Buzãu locuiau 132 288 de persoane, din care 62 450 de sex masc. si 69 838 fem. Supr.: 81,7 km2 , din care 28,6 km2 în intravilan; densitatea: 4 625 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 115 494 loc., 102 129 de persoane erau români (88,5%), 5 466 rromi (4,7%) şi 7 899 loc. (6,8%) aparţineau altor etnii (maghiari, turci, italieni, germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 106 236 ortodocşi (92,0%), 631 adventişti de ziua a şaptea (0,5%), 291 romano-catolici (0,3%) şi 8 336 loc. (7,2%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, creştini dupã evanghelie, musulmani, martorii lui Iehova, greco-catolici, baptişti, reformaţi ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Municipiul Buzãu este un important nod rutier şi feroviar al ţãrii, pe linia de cale ferată Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Făurei – Brăila – Galaţi, la intersecţia cu magistrala feroviarã Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Roman – Paşcani – Suceava, inaugurată la 13 septembrie 1872. Subsolul oraşului dispune de zãcãminte de gaze naturale descoperite în cartierul Verguleasa în 1995. Economia este diversificatã, asigurând o gamã variatã de produse, printre care: energie electricã, utilaje petroliere, metalurgice şi chimice, materiale feroviare (schimbãtori cu ace flexibile, trifoane pentru fixarea şinelor de cale feratã ş.a.), rezervoare, cisterne şi containere metalurgice, instalaţii de filtrare, subansamble pentru tractoare, sârmã, cuie, electrozi pentru sudurã, maşini de gãtit, sobe pentru încãlzit, extinctoare pentru incendii, folii de vinilin, tuburi şi plãci din plastic, sticlãrie pentru menaj, geamuri securizate, semicristal, mobilã, ţesãturi din bumbac, tricotaje, confecţii, ulei vegetal, zahãr, bere ş.a. În oraş funcţioneazã un Muzeu judeţean cu secţii de istorie, etnografie, artã plasticã, artã decorativã, artã popularã şi numismaticã, un Muzeu de etnografie şi artã popularã (ceramicã, unelte, piese de port popular ş.a.), o Bibliotecã judeţeanã (fundatã în 1873) cu peste 240 000 de volume, un Institut de învãţãmânt superior şi Teatrul “Gheorghe Ciprian” (inaugurat în 1988). În cadrul Muzeului judeţean existã o secţie cu o colecţie de circa 400 de telefoane din toate timpurile şi pânã în prezent, de provenienţã româneascã şi strãinã (Germania, Franţa, Belgia, U.R.S.S.), dintre care 202 telefoane sunt încã funcţionale, fiind cel mai mare muzeu de acest gen din ţarã. Cel mai vechi telefon (model “Ericsson”) dateazã din anul 1898, iar printre alte curiozitãţi se aflã expus un aparat telefonic de masã (un pupitru din lemn), pe care este instalat un telefon din anii ’50 ai secolului 20, prevãzut cu mai multe butoane pentru circuit scurt (cum se numea la acea vreme). Acest ultim exemplar de telefon a aparţinut secretariatului cabinetului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, leader-ul de atunci al Partidului Muncitoresc Român. Tot în cadrul Muzeului judeţean se aflã “Colecţia muzealã Colţi“, inauguratã la 14 iunie 1980, care cuprinde peste 270 de pise brute şi prelucrate de chihlimbar, din care cel mai mare exponat are 3,45 kg. Parcul Crâng”, extins pe 200 ha, reprezintã o pãdure domneascã, alcãtuitã din stejari seculari, care dateazã de pe vremea domnului Radu de la Afumaţi (secolul 16). În fiecare an, în luna iunie, la Buzãu se desfãşoarã târgul tradiţional “Drãgaica”. La Buzãu s-a nãscut actorul Dan Puric (12 februarie 1959) şi a copilãrit la Nehoiu.
Istoric
Sãpãturile arheologice efectuate în perimetrul municipiului Buzãu au scos la ivealã vestigii neolitice aparţinând culturii Gumelniţa, urme materiale din epoca Bronzului, din prima epocã a Fierului (La Tène), din secolele 1 î.Hr.-1 d.Hr. şi din secolele 8-11 (cultura Dridu). Localitatea apare menţionatã documentar, prima oarã, în anul 376, respectiv într-o scrisoare trimisã de Junnius Soranus (guvernatorul provinciei romane Scythia Minor – Dobrogea de astãzi) lui Vasile cel Mare (arhiepiscopul Caesareei şi mitropolit al Cappadociei, în anii 370-379) în care se relateazã despre martirizarea, la 13 aprilie 372, a misionarului creştin Sava – înecat de goţi în râul Buzãu (Sfântul Sava este în prezent patronul oraşului Buzãu). În 1234, Buzãul apare consemnat într-o corespodenţã papalã, în 1310 figureazã ca târg într-o relatare a cãlãtorului ragguzan Luccari, iar la 31 ianuarie 1431 era amintit ca târg şi punct de vamã într-un hrisov semnat de domnul Dan II. În noiembrie 1473, oastea comandatã de Ştefan cel Mare a trecut prin Buzãu în drumul sãu spre Bucureşti unde avea sã-l înscãuneze ca domn al Ţãrii Româneşti pe Laiotã Basarab (Basarab cel Bãtrân). Pânã la începutul secolului 16, Buzãul apare uneori în documente ca oraş domnesc în care se emiteau acte de cancelarie, ca punct de vamã şi ca aşezare comercialã. În 1504, fostul patriarh de Constantinopol, Nifon al II-lea, devenit mitropolit al Ţãrii Româneşti (1503-1505), înfiinţeazã Episcopia Buzãului în cadrul cãreia s-a desfãşurat ulterior o vie şi bogatã activitate culturalã. În 1574, Buzãul devine oraş, fiind consemnat ca atare într-un document semnat de Mihai Viteazul în 1594 şi apoi într-un hrisov din 24 ianuarie 1643 semnat de Matei Basarab. În 1691 a luat fiinţã o tipografie pe lângã Episcopia Buzãului (a şasea la acea datã în Muntenia) care a contribuit la editarea (în 28 de ani) a 90 de titluri de cãrţi în limba românã. Oraşul Buzãu a fost de mai multe ori prãdat şi incendiat de turci şi a suferit mari distrugeri în timpul conflictelor armate dintre Vasile Lupu şi Matei Basarab. Constantin Brâncoveanu a acordat o grijã deosebitã oraşului Buzãu prin stimularea activitãţii tipografice, precum şi prin înfiinţarea “Şcolii de dascãli în limba românã”. Oraşul a fost devastat în urma jafurilor şi atacurilor din timpul rãzboaielor din anii 1736-1739, 1768-1774, 1787-1792 şi a suferit mari şi grave stricãciuni din cauza incendiilor din 1775, 1778, 1808, 1821 şi a cutremurului din 14 octombrie 1802. În 1831, la Buzãu s-a înfiinţat Şcoala de zugravi de subţire”, condusã de pictorul Nicolae Teodorescu, la care şi-a început carirea nepotul acestuia, Gheorghe Tattarescu. La 18 aprilie 1832 s-a inaugurat Şcoala naţionalã (care din 1864 va purta numele de “Dionisie Episcopul”), în 1836 Seminarul Teologic, iar în 1867 gimnaziul “Tudor Vladimirescu”, cunoscut în prezent sub denumirea de Colegiul Naţional “B.P. Hasdeu”. De-a lungul secolului 19, oraşul Buzãu s-a extins ca suprafaţã, a crescut din punct de vedere numeric şi a cãpãtat un impuls al dezvoltãrii economico-sociale mai întâi dupã construirea cãii ferate în 1869-1870 între Bucureşti şi Buzãu şi apoi a prelungirilor acesteia cãtre Galaţi (1872) şi cãtre Mãrãşeşti (1879-1881). În 1860 a fost introdus iluminatul public cu petrol lampant, iar în 1925 cel electric. În 1892 a fost realizat serviciul telefonic, iar în 1897 s-a extins reaţeaua de alimentare cu apã a oraşului. Declarat municipiu la 17 februarie 1968 şi oraş-martir la 15 decembrie 1994 (cu prilejul împlinirii a cinci ani de la evenimentele din decembrie 1989).
Monumente
Biserica episcopalã cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, de mari dimensiuni (26 m lungime şi 9,70 m lãţime), este o ctitorie din 1649 a domnului Matei Basarab, ridicatã pe locul schitului Frãsinet care data de la sfârşitul secolului 15. Pe lângã aceastã bisericã a funcţionat, în secolele 17-18, o tipografie înfiinţatã în 1691 de Constantin Brâncoveanu, precum şi o şcoalã de dascãli în limba românã. Biserica a fost supusã unor refaceri şi modificãri în 1779, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti şi în vremea episcopului Chesarie, şi a fost pictatã în 1822 de Nicolae Teodorescu. Reparatã în 1939-1942 şi renovatã în anii 1949 şi 1982-1983; biserica “Banu”, ctitorie din 1571 a vistiernicului Andronic, a fost refãcutã în 1722 de cãtre Adriana, vãduva vornicului Şerban Cantacuzino, când a şi fost acoperitã cu ţiglã smãlţuitã, policromã; biserica “Neguţãtori”, cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, construitã în stil neoclasic, în 1649, şi refãcutã în 1850; biserica “Sfinţii Îngeri” ziditã în 1619 şi refãcutã în 1833-1838; clãdirea Seminarului “Chesarie”, construitã în stil neoclasic în 1838; Palatul Municipal, numit anterior Palatul Comunal, este construit în anii 1896-1904 în stilul palatelor italiene, cu şiruri de loggi şi un turn înalt, dupã planurile arhitectului Alexandru Sãvulescu; Palatul princiar (1710-1712); Ansamblul Curţii lui Alexandru Marghiloman (om politic, prim-Ministru al Guvernului Regatului României în perioada martie-septembrie 1918), situat în mijlocul unui Parc dendrologic, format din Vila “Albatros”, construitã în anii 1882-1887 dupã planurile arhitectului francez Paul Gottereau, restauratã în anii 2015-2019, declaratã monument istoric şi destinatã unui Centru Cultural, precum şi din mai multe clãdiri anexe (fostele grajduri pentru caii de curse, magazii, sere, uzina electricã ş.a.); monumentul închinat ţãranilor rãsculaţi în 1907; statuia poetului Vasile Cârlova; obeliscul ridicat cu ocazia comemorãrii a 1600 de ani de la prima atestare documentarã a oraşului, situat în Parcul “Crâng”. La 7 km Sud de municipiul Buzãu se aflã pãdurile Frasinu (158 ha) şi Spãtaru 346 ha), declarate rezervaţii forestiere în 1954.
