Gherla

Date generale

Municipiul Gherla se aflã în partea de Nord-Nord Vest a României, în Nord Estul judeţului Cluj, în zona de contact a Dealurilor Dejului cu Dealurile Jimborului, la 252-261 m altitudine, la confluenţa râului Fizeş cu Someşu Mic, la intersecţia paralelei de 47°01’12” latitudine nordicã cu meridianul de 23°54’00” longitudine esticã, la 45 km Nord Est de municipiul Cluj-Napoca; 22 978 loc. (1 ian. 2019), din care 11 100 loc. de sex masc. şi 11 878 fem. Supr.: 36,3 km2, din care 6,4 km2 în intravilan; densitatea: 3 590 loc./km2. Evoluţia demograficã de-a lungul ultimilor 150 de ani, de când sunt cunoscute recensãmintele populaţiei, evidenţiazã faptul cã numãrul locuitorilor urbei a fost în continuã creştere pânã în anul 1992, datã dupã care s-a înregistrat o uşoarã scãdere a celor care locuiesc în Gherla. Astfel, în 1850 erau 5 287 loc., în 1900 s-au înregistrat 7 626 de persoane, în 1930, 7 962 loc., în 1956, 8 499 loc., în 1977, 17 599 loc., în 1992, 26 277 loc., iar în 2002, 24 083 loc. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 20 982 loc., 15 952 de persoane erau români (76,1%), 3 435 maghiari (16,4%), 735 rromi (3,5%) şi 860 loc. (4,0%) aparţineau altor etnii (germani, armeni, evrei, ucraineni, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 14 580 ortodocşi (69,5%), 2 816 reformaţi (13,4%), 1 061 greco-catolici (5,1%), 671 romano-catolici (3,2%), 453 penticostali (2,2%), 150 baptişti (0,7%), 128 adventişti de ziua a şaptea (0,6%) şi 1 123 loc. (5,3%) aparţineau altor confesiuni (martorii lui Iehova, armeanã, musulmani, unitarieni, evanghelici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Activitatea economicã a municipiului Gherla se desfãşoarã în cadrul mai multor întreprinderi industriale care produc energie electricã şi termicã, mobilã, placaje, furnire, chibrituri, confecţii metalice, tricotaje, confecţii textile, sticlãrie pentru menaj, încãlţãminte, preparate din carne şi lapte, bãuturi alcoolice, spirt ş.a. Ateliere pentru confecţionarea manualã a covoarelor orientale. La Gherla existã un muzeu municipal cu secţii de istorie, arheologie şi etnografie, precum şi un parc dendrologic extins pe 40 ha, conceput în stil englezesc, inaugurat în anul 1864, în cadrul cãruia se dezvoltã, printre altele, câteva exemplare  de arborele pagodelor/Ginkgo biloba (relict terţiar). Totodatã, localitatea componentã Bãiţa funcţioneazã ca staţiune balneoclimatericã de interes local, cu activitate permanentã, unde existã numeroase izvoare cu ape minerale bicarbonatate, slab sulfuroase, hipotone indicate  în tratarea afecţiunilor reumatismale, a celor neurologice periferice (pareze uşoare, sechele dupã poliomielitã ş.a.) şi ginecologice (insuficienţã ovarianã, cervicite cronice etc.).

Istoric

În arealul municipiului Gherla au fost descoperite urmele unei aşezãri din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului, aparţinând culturii materiale Coţofeni (2500-1800 î.Hr.), în care s-au găsit un vas ceramic cilindric, o statuetã din bronz a unui satir ş.a. În partea de Sud a municipiului au fost identificate vestigiile unui castru roman (secolele 2-3), în jurul cãruia s-a dezvoltat o aşezare civilã romanã în care s-au gãsit monumente funerare, fragmente dintr-o statuie a lui Iupiter, fragmente de arme şi unelte, o aplicã din bronz, cu decor figurat, în relief, o aplicã pectoralã cu bustul Minervei, un fier de plug, o râşniţã, piese de mozaic, vase din lut ars, monede romane, o diplomã militarã cu data de 2 iulie 133 d.Hr. ş.a. Prima menţiune documentarã a localitãţii dateazã din 6 ianuarie 1291 cu numele Gherlahida, iar  ulterior apare consemnatã cu toponimele Gherlah (1410), Gerla oppidum (1643), Gerla (1721). Localitatea a fost declaratã oraş în anul 1510. În perioada 1541-1551, din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi (episcop de Oradea şi guvernator al Transilvaniei în anii 1541-1551) a fost construit un castel-cetate (“Cetatea Nouã”) pe locul unei vechi cetãţi menţionatã documentar în 1410. Castelul a fost transformat, la 20 octombrie 1785, în penitenciar (numit “Carcer principatae Transilvaniae”) de cãtre împãratul Iosif al II-lea al Austriei. Pavilionul central de detenţie a fost construit în perioada 1857-1860. În anii 1945-1964 a funcţionat ca penitenciar cu regim dur pentru deţinuţii politici, între 1964 şi 1989 ca închisoare pentru deţinuţii de drept comun, iar dupã 1989 a devenit puşcãrie cu regim de maximã siguranţã. La sfârşitul secolului 17, la Gherla s-a stabilit un grup de armeni veniţi din Moldova, care au atribuit oraşului numele Armenopolis (sau Armenierstadt). Cu acest nume apare consemnat oraşul din 1726 şi pânã în jurul anului 1850. Tot în aceastã perioadã, Gherla a funcţionat ca mare centru comercial (cu patru târguri pe an) şi meşteşugãresc. În a doua jumãtate a secolului 19 şi la începutul secolului 20, oraşul Gherla a fost un important centru cultural şi de învãţãmânt ca urmare a înfiinţãrii unui seminar greco-catolic (1859), a transferãrii, de la Năsăud, a Preparandiei (în 1869), la care a învãţat şi poetul George Coşbuc, şi a apariţiei şi funcţionãrii mai multor imprimerii (tipografii), printre care “Dicceana” (fundatã în 1866), “Gheorghe Lazaru” (1880), “Aurora” (1881), “Augustin S. Deac” (1919-1948). Oraşul Gherla a fost declarat municipiu la 20 octombrie 2000, având în prezent în subordine administrativã trei localitãţi componente: Băiţa, Hăşdate şi Silivaş.

Monumente

Castelul-cetate “Martinuzzi” construit în anii 1541-1551, în stilul Renaşterii, dupã planurile arhitectului italian Domenico da Bologna în folosul cardinalului Martinuzzi şi ulterior tranformat în penitenciar; biserica armeano-catolicã “Şimaian”, cu hramul “Buna Vestire” (1723-1724); catedrala greco-catolicã “Intrarea în Bisericã a Fecioarei Maria”, edificiu în stil baroc şi neoclasic, de mari proporţii, construit în perioada 1784-1798 şi finalizat în anul 1804. Tabloul “Coborârea de pe Cruce a lui Iisus Hristos” din aceastã bisericã este opera originalã a pictorului flamand Pieter Paul Rubens – tablou cumpãrat în anul 1806 de armenii bogaţi din Gherla de la împãratul Francisc II al Austriei; casele “Karacsony”, “Laszloffy” ş.a., în stil baroc (secolul18); bisericile ortodoxe, din lemn, cu acelaşi hram – “Sfinţii Arhangheli Mihail şI Gavriil”, în localitãţile componente Bãiţa (secolul 15) şi Silivaş (1827).