Date generale
Municipiul Caransebeş se află în partea de Sud Vest a României, în provincia istorică Banat, în zona de Nord a judeţului Caraş-Severin, în extremitatea nordică a culoarului depresionar Timiş-Cerna, în zona de confluenţă a râului Sebeş cu Timişul, la 220 m altitudine, la intersecţia paralelei de 45°25’17” latitudine nordică cu meridianul de 22°13’19” longitudine esticã, la 44 km Nord-Est de municipiul Reşiţa; 29 737 loc. (1 ian. 2019): 14 343 de sex masc. şi 15 394 fem. Supr.: 73,6 km2, din care 12,2 km2 în intravilan; densitatea: 2 437 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 24 689 loc., 20 281 persoane erau români (82,1%), 527 rromi (2,1%), 345 ucraineni (1,4%), 265 germani (1,1%), 158 maghiari (0,6%) şi 3 113 loc. (12,7%) aparţineau altor etnii (cehi, sârbi, turci, slovaci, bulgari, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 19 029 ortodocşi (77,1%), 865 baptişti (3,5%), 864 romano-catolici (3,5%), 597 penticostali (2,4%), 83 greco-catolici (0,3%), 69 adventişti de ziua a şaptea (0,3), 66 reformaţi (0,3%) şi 3 116 loc. (12,6%) aparţineau altor confesiuni (martorii lui Iehova, musulmani, evanghelişti, creştini după evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Caransebeş este un important nod feroviar şi staţie de cale feratã pe magistrala feroviarã Bucureşti – Timişoara, în sectorul Caransebeş – Zãgujeni – Cãvãran – Gavojdia – Lugoj – Belinţ – Topolovãţu Mare – Recaş – Remetea Mare – Timişoara, inaugurat la 23 octombrie 1876. Nod rutier. Aeroport (inaugurat în 1979). În cadrul economiei municipale se produc macarale portuare, macarale-turn pentru construcţii, mobilă, cherestea, placaje, furnire, parchete, butoaie, cărămizi, ţigle, teracote, prefabricate din beton, confecţii, produse alimentare. Centru pomi-viticol. Ferme avicole, de creştere a bovinelor şi a animalelor cu blană. Staţiune de cercetări pomicole. Institut Teologic (din 1865). Muzeu judeţean de etnografie, cu peste 48 de mii de piese de arheologie, istorie, etnografie, artă populară, artă veche românească; Muzeu cu colecţii de artă religioasă. În localitatea componentã Jupa există un muzeu arheologic cu exponate predominant din perioada ocupaţiei romane. Biblioteca municipală „Mihail Halici” (fundatã în 1950) dispune de un fond de carte de peste 60 de mii de volume. La Caransebeş are loc anual Festivalul de muzicã popularã „Luţã Ioviţã” (din 1991) şi Festivalul anual (primãvara) al corurilor pentru copii şi tineret „Timotei Popovici” (din anul 2000).
Istoric
Săpăturile arheologice efectuate în perimetrul oraşului au scos la iveală vestigii datând din Paleoliticul superior (unelte din silex), urme ale unor aşezări din Neolitic, din Epoca bronzului (un depozit de bronzuri cuprinzând 172 de piese descoperite pe Dealul Mare), din prima Epocă a fierului (Hallstatt) şi din perioada romană. În localitatea componentă Jupa, situatã la 6 km de vatra actuală a municipiului Caransebeş, în punctul numit „Peste ziduri” au fost identificate urmele unui castru roman de mari dimensiuni (320 x 170 m), construit în trei faze, între anul 101 d.Hr. şi secolul 4 d.Hr., precum şi ale unei aşezări civile romane (respectiv oraşul Tibiscum), menţionatã de Ptolemeu cu numele Tibiskon. În cadrul acesteia au fost scoase la iveală ruine de locuinţe, fundaţiile unui templu, mai multe monumente epigrafice, de cult şi funerare. În interiorul castrului roman au staţionat mai multe legiuni romane, printre care Cohors I Sagittariorum, Numerus Palmyrenorum, Cohors I Vindelicorum ş.a. În anul 170 d.Hr., castrul roman şi aşezarea civilă au fost distruse de marcomani (triburi germanice care au purtat numeroase războaie împotriva Imperiului Roman), fiind refăcute ulterior, iar în timpul împăratului Septimius Severus (193-211) au fost ridicate construcţii impunătoare, oraşul (canabae) Tibiscum fiind ridicat la rangul de municipiu. În perioada împăratului Constantin cel Mare (306-337), la Tibiscum s-a dezvoltat un important centru ecleziastic, iar în anul 1020 apare consemnat documentar castrul episcopal Dibiskos (vechiul Tibiscum). Prima menţiune documentară a localitãţii Caransebeş dateazã din 1289, cu numele Sebeş, ca reşedinţã a Banatului Severinului şi în legătură cu existenţa aici a unei cetăţi. La 29 aprilie 1290, aşezarea Sebeş este amintitã ca oppidum (târg). În secolele 14 şi 15, cetatea, localitatea şi districtul româneşti din aceastã zonã apar în actele vremii cu numele Sebeş (în 1352 localitatea este consemnată ca sediu al districtului Sebeş, iar în 1360 ca sediu al Banatului de Severin). În unele acte de cancelarie din anul 1370, aşezarea apare şi cu toponimul Karansebesus. În prima parte a secolului 15, aşezarea Sebeş şi satul apropiat Căran, aflate una pe o parte şi alta pe cealaltã parte a râului Timiş, s-au unit rezultând localitatea cu numele comun Caransebeş, declarată oraş abia în 1564. În 1449, Caransebeşul era cunoscut ca târg comercial de prim rang. În timpul lui Ioan II Sigismund Zapolya (1559-1571), Caransebeş a avut statut de oraş regal cu aceleaşi drepturi ca oraşele Buda (din Ungaria) şi Timişoara. În anii 1582 şi 1700, populaţia Caransebeşului a fost decimatã de câte o epidemie de ciumã. În 1658, Caransebeşul a intrat sub stăpânire otomanã pe timp de 30 de ani. În 1718, în urma Pãcii de la Passarowitz, Banatul, inclusiv Caransebeşul, au cãzut sub dominaţie habsburgicã. În 1738, ca şi în 1432, Caransebeşul a fost devastat de turci, distrugându-i cetatea. În 1762, împărăteasa Maria Tereza a înfiinţat la Caransebeş unităţi militare pentru paza graniţelor Imperiului Habsburgic, regimentul grăniceresc de aici fiind desfiinţat în 1872. Până în 1783, Caransebeşul a fost reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române, iar în 1865 a devenit reşedinţa Episcopiei greco-ortodoxe. În anii 1950-1952, Caransebeş a fost reşedinţa regiunii Severin, iar în anii 1952-1968, reşedinţa raionului cu acelaşi nume. Declarat municipiu la 18 ianuarie 1995.
Monumente
Ruinele cetãţii feudale (secolele 13-14) şi ale unei biserici din secolul 13; ruinele castrului şi ale aşezării civile romane Tibiscum, aflate în localitatea componentă Jupa; biserica „Sfântul Gheorghe”, cunoscută şi sub numele de Catedrala episcopală istorică, deoarece a fost prima catedrală din oraş, ridicată la acest rang la 4 iul. 1864. Biserica, de dimensiuni mari (31 m lungime, 9 m lãţime, 35 m înălţimea turlei exterioare) a fost construită în 1444, apoi distrusă de turci în 1738 şi refăcută în anii 1739-1759, în stil baroc, restaurată şi mărită la sfârşitul secolului 18 şi sfinţită în 1796. Biserica păstrează picturi murale interioare executate în 1862-1863 de Dimitrie Turcu (restaurate în 1926 de Ioachim Miloia, 1955, 1986-1987) şi un iconostas din lemn sculptat şi aurit, realizat în 1862-1863 de meşterul austriac Esterlehner şi pictat de austriacul Carl Gutsch. În anii 2000-2001 şi 2007 au fost executate lucrări ample de refacere a pereţilor exteriori; Noua catedrală episcopală, cu dublu hram “Învierea Domnului” şi “Sfântul Ilie Tesviteanul”, a fost construită în perioada 1997-2010 şi sfinţită la 12 sept. 2010, cu picturi murale interioare originare şi iconostas sculptat în lemn; biserica „Sfântul Ioan Botezãtorul” (1780-1781, sfinţită la 11 mai 1781), cu decoraţii baroce şi picturi murale interioare realizate în anii 1785-1787; biserica franciscană (1725); Sinagogă (1893); clădirea Primăriei (1903), cu elemente baroce; fosta cazarmă a grănicerilor (1799), azi muzeu; statuia generalului Ion Dragalina, dezvelită la 26 iunie 1943, operã a sculptorului Mihail Onofrei; statuia „Pro Patria”, dezvelită în 1918, realizatã în marmură de Ruschiţa de sculptorul János Horvay; Monumentul luptei împotriva comunismului, dezvelit în anul 2000.
