Caransebeş

Date generale

Municipiul Caransebeş se aflã în partea de Sud-Vest a României, în provincia istorică Banat, în zona de Nord a judeţului Caraş-Severin, în extremitatea nordicã a culoarului depresionar Timiş-Cerna, în zona de confluenţã a râului Sebeş cu Timişul, la 220 m altitudine, la intersecţia paralelei de 45°25’17” latitudine nordicã cu meridianul de 22°13’19” longitudine esticã, la 44 km Nord-Est de municipiul Reşiţa; 29 737 loc. (1 ian. 2019): 14 343 de sex masc. şi 15 394 fem. Supr.: 73,6 km2, din care 12,2 km2 în intravilan; densitatea: 2 437 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 24 689 loc., 20 281 persoane erau români (82,1%), 527 rromi (2,1%), 345 ucraineni (1,4%), 265 germani (1,1%), 158 maghiari (0,6%) şi 3 113 loc. (12,7%) aparţineau altor etnii (cehi, sârbi, turci, slovaci, bulgari, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 19 029 ortodocşi (77,1%), 865 baptişti (3,5%), 864 romano-catolici (3,5%), 597 penticostali (2,4%), 83 greco-catolici (0,3%), 69 adventişti de ziua a şaptea (0,3), 66 reformaţi (0,3%) şi 3 116 loc. (12,6%) aparţineau altor confesiuni (martorii lui Iehova, musulmani, evanghelişti, creştini după evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Caransebeş este un important nod feroviar (gara feroviarã a fost inauguratã  în 1875) şi rutier al ţãrii. Aeroport (inaugurat în 1979). În cadrul economiei municipale se produc macarale portuare, macarale-turn pentru construcţii, mobilã, cherestea, placaje, furnire, parchete, butoaie, cãrãmizi, ţigle, teracote, prefabricate din beton, confecţii, produse alimentare. Centru pomi-viticol. Ferme avicole, de creştere a bovinelor şi a animalelor cu blanã. Staţiune de cercetãri pomicole. Institut Teologic (din 1865). Muzeu judeţean de etnografie, cu peste 48 de mii de piese de arheologie, istorie, etnografie, artã popularã, artã veche româneascã; Muzeu cu colecţii de artã religioasã. În localitatea componentã Jupa existã un muzeu arheologic cu exponate predominant din perioada ocupaţiei romane. Biblioteca municipalã „Mihail Halici” (fundatã în 1950) dispune de un fond de carte de peste 60 de mii de volume. La Caransebeş are loc anual Festivalul de muzicã popularã „Luţã Ioviţã” (din 1991) şi Festivalul anual (primãvara) al corurilor pentru copii şi tineret „Timotei Popovici” (din anul 2000).

Istoric

Sãpãturile arheologice efectuate în perimetrul oraşului au scos la ivealã vestigii datând din Paleoliticul superior (unelte din silex), urme ale unor aşezãri din Neolitic, din Epoca bronzului (un depozit de bronzuri cuprinzând 172 de piese descoperite pe Dealul Mare), din prima Epocã a fierului (Hallstatt) şi din perioada romanã. În localitatea componentã Jupa, situatã la 6 km  de vatra actualã a municipiului Caransebeş, în punctul numit „Peste ziduri” au fost identificate urmele unui castru roman de mari dimensiuni (320 x 170 m), construit în trei faze, între anul 101 d.Hr. şi secolul 4 d.Hr., precum şi ale unei aşezãri civile romane (respectiv oraşul Tibiscum), menţionatã de Ptolemeu cu numele Tibiskon. În cadrul acesteia au fost scoase la ivealã ruine de locuinţe,  fundaţiile unui templu, mai multe monumente epigrafice, de cult şi funerare. În interiorul castrului roman au staţionat mai multe legiuni romane, printre care Cohors I Sagittariorum, Numerus Palmyrenorum, Cohors I Vindelicorum ş.a. În anul 170 d.Hr., castrul roman şi aşezarea civilã au fost distruse de marcomani (triburi germanice care au purtat numeroase rãzboaie împotriva Imperiului Roman), fiind refãcute ulterior, iar în timpul împãratului Septimius Severus (193-211) au fost ridicate construcţii impunãtoare, oraşul (canabae) Tibiscum fiind ridicat la rangul de municipiu. În perioada împãratului Constantin cel Mare (306-337), la Tibiscum s-a dezvoltat un important centru ecleziastic, iar în anul 1020 apare consemnat documentar castrul episcopal Dibiskos (vechiul Tibiscum). Prima menţiune documentarã a localitãţii Caransebeş dateazã din 1289, cu numele Sebeş, ca reşedinţã a Banatului Severinului şi în legãturã cu existenţa aici a unei cetãţi. La 29 aprilie 1290, aşezarea Sebeş este amintitã ca oppidum (târg). În secolele 14 şi 15, cetatea, localitatea şi districtul româneşti din aceastã zonã apar în actele vremii cu numele Sebeş (în 1352 localitatea este consemnatã ca sediu al districtului Sebeş, iar în 1360 ca sediu al Banatului de Severin). În unele acte de cancelarie din anul 1370, aşezarea apare şi cu toponimul Karansebesus. În prima parte a secolului 15, aşezarea Sebeş şi satul apropiat Cãran, aflate una pe o parte şi alta pe cealaltã parte a râului Timiş, s-au unit rezultând localitatea cu numele comun Caransebeş, declaratã oraş abia în 1564. În 1449, Caransebeşul era cunoscut ca târg comercial de prim rang. În timpul lui Ioan II Sigismund Zapolya (1559-1571), Caransebeş a avut statut de oraş regal cu aceleaşi drepturi ca oraşele Buda (din Ungaria) şi Timişoara. În anii 1582 şi 1700, populaţia Caransebeşului a fost decimatã de câte o epidemie de ciumã. În 1658, Caransebeşul a intrat sub stãpânire otomanã pe timp de 30 de ani. În 1718, în urma Pãcii de la Passarowitz, Banatul, inclusiv Caransebeşul, au cãzut sub dominaţie habsburgicã. În 1738, ca şi în 1432, Caransebeşul a fost devastat de turci, distrugându-i cetatea. În 1762, împãrãteasa Maria Tereza a înfiinţat la Caransebeş unitãţi militare pentru paza graniţelor Imperiului Habsburgic, regimentul grãniceresc de aici fiind desfiinţat în 1872. Pânã în 1783, Caransebeşul a fost reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române, iar în 1865 a devenit reşedinţa Episcopiei greco-ortodoxe. În anii 1950-1952, Caransebeş a fost reşedinţa regiunii Severin, iar în anii 1952-1968, reşedinţa raionului cu acelaşi nume. Declarat municipiu la 18 ianuarie 1995.

Monumente

Ruinele cetãţii feudale (secolele 13-14) şi ale unei biserici din secolul 13; ruinele castrului şi ale aşezãrii civile romane Tibiscum, aflate în localitatea componentã Jupa; biserica „Sfântul Gheorghe” (31 m lungime, 9 m lãţime, 35 m înãlţimea turlei exterioare) a fost construitã în 1444, apoi distrusã de turci în 1738 şi refãcutã în anii 1739-1759. Biserica pãstreazã picturi murale interioare executate în 1862-1863 (restaurate în 1926, 1955, 1986) şi un iconostas din lemn sculptat şi aurit, datând din 1862; biserica „Sfântul Ioan Botezãtorul” (1780-1781, sfinţitã la 11 mai 1781), cu decoraţii baroce şi picturi murale interioare realizate în anii 1785-1787; biserica franciscanã (1725); Sinagogã (1893); clãdirea Primãriei (1903), cu elemente baroce; fosta cazarmã a grãnicerilor (1799), azi muzeu; statuia generalului Ion Dragalina, dezvelitã la 26 iunie 1943, operã a sculptorului Mihail Onofrei; statuia „Pro Patria”, dezvelitã în 1918, realizatã în marmurã de Ruschiţa de sculptorul Horvay; Monumentul luptei împotriva comunismului, dezvelit în anul 2000.