Date generale
Municipiul Bistriţa se află în partea de Nord a României, în provincia istorică Transilvania, este reşedinţa judeţului Bistriţa-Năsăud, situat pe valea Bistriţei ardelene, în mica depresiune cu acelaşi nume, la 360-562 m altitudine, cuibărit între dealurile Nucet la Nord Est, Cocoşului la Sud Est, Cetăţii şi Sigmirului la Nord Vest, la intersecţia paralelei de 47°08′ latitudine nordică cu meridianul de 24°30′ longitudine estică; 94 139 loc. (1 ian. 2019), din care 45 438 loc. de sex masc. şi 48 701 fem. Supr.: 145,5 km2 , din care 25,6 km2 în intravilan; densitatea: 3 677 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 75 076 loc., 63 852 de persoane erau români (85,0%), 3 857 maghiari (5,1%), 1 633 rromi (2,2%), 243 germani (0,3%) şi 5 491 loc. (7,4%) aparţineau altor etnii (italieni, ucraineni, turci, evrei ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 57 444 ortodocşi (76,6%), 3 555 penticostali (4,7%), 2 855 reformaţi (3,8%), 1 964 greco-catolici (2,6%), 1 267 romano-catolici (1,7%), 755 baptişti (1,0%), 553 Martorii lui Iehova (0,7%) şi 6 683 loc. (8,9%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, luterani, unitarieni, evanghelişti, musulmani, mozaici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de c.f. şi nod rutier. Întreprinderile industriale bistriţene produc o gamă variată de bunuri materiale, printre care: utilaje pentru metalurgie, instalaţii tehnologice, motoare electrice, motoare şi accesorii pentru autovehicule, energie electricã şi termicã, acumulatori pentru autoturisme, baterii şi pile electrice, fire şi cabluri electrice şi optice, radiatoare din aluminiu, mobilă, articole din lemn pentru uz casnic şi tehnic, prefabricate din beton, cahle de teracotă, fire din lână, articole din sticlã pentru menaj, preparate din lapte şi carne, produse zaharoase şi de panificaţie ş.a. Important centru pomicol, cu un modern complex de depozitare şi conservare a fructelor (în special mere). În municipiul Bistriţa funcţioneazã un Institut de învãţãmânt superior, cu cinci facultãţi şi 396 studenţi (în anul universitar 2000-2001), nouă licee (între care se evidenţiazã liceele “Alexandru Odobescu” şi “Liviu Rebreanu”), un muzeu judeţean (inaugurat în 1950), cu colecţii de istorie şi arheologie (ceramicã neoliticã, obiecte dacice, celtice şi romane, monede ş.a.), de etnografie (costume populare, unelte ş.a.) şi de ştiinţele naturii, o bibliotecã judeţeanã (fundatã în 1951), cu peste 152 de mii de volume, din care multe sunt incunabule, cãrţi rare şi periodice vechi, şi o staţiune experimentalã de cercetãri pomicole. Parc dendrologic extins pe un hectar. Anual, la Bistriţa se desfãşoarã (din 1991) Festivalul internaţional de folclor “Nunta Zamfirei”.
Istoric
Descoperirile arheologice identificate cu ocazia unor sãpãturi în arealul municipiului Bistriţa atestã o locuire a acestei zone din Neolitic. Totodatã, au fost scoase la iveală unele vestigii din Epoca bronzului (o necropolã de incineraţie, o sabie din bronz ş.a.) şi din perioada dacicã (un colier dacic din argint ş.a.). Localitatea apare menţionatã documentar, prima oarã, la 22 martie 1241, cu numele Nösen, în „Codexul de la Echternach”, iar la 16 iulie 1264 este amintitã într-un document papal cu numele Villa Bistriche din Ținutul Bistriche. Aşezarea a fost devastatã de marea invazie mongolã din 22 aprilie 1241. La 29 decembrie 1330, Bistriţa a intrat sub jurisdicţia lui Carol I Robert de Anjou, regele Ungariei, în 1349 a primit statut de oraş (civitas Bysterce), în 1353 a obţinut dreptul de a ţine târg anual, cu o duratã de 15 zile şi, totodată, de a avea pecete proprie, iar în 1405 a fost confirmat ca oraş liber regal. În anul 1453, oraşul şi districtul Bistriţa au intrat în posesia voievodului Iancu de Hunedoara, care a construit o cetate în zona de Nord Est a localitãţii. În 1465 a început zidirea centurii de apãrare a oraşului, străjuită de 18 turnuri, acţiune încheiatã la în ceputul secolului 16. În secolele 15-18, oraşul Bistriţa a cunoscut o mare prosperitate ca urmare a schimburilor comerciale foarte intense cu oraşele moldoveneşti. În anul 1529, oraşul a fost donat de către Ioan Zápolya, voievod al Transilvaniei, lui Petru Rareş, domn al Moldovei, care l-a stãpânit, cu întreruperi, pânã în anul 1546. În 1602, oraşul a fost asediat de trupele generalului austriac (de origine italiană) Giorgio Basta, care i-au provocat mari distrugeri, agravate şi de izbucnirea unei cumplite ciume. La 27 iunie 1704, Bistriţa a fost asediată, fără succes, de către curuţi. În anul 1700 a luat fiinţă prima şcoală cu predare în limba românã, iar în a doua jumătate a secolului 19 s-au executat primele lucrări de modernizare şi sistematizare ale oraşului şi a fost introdus iluminatul public cu lãmpi de petrol (1855). Abia în 1913 s-a trecut la iluminatul public cu electricitate. În secolele trecute, oraşul Bistriţa a fost un important centru al luptei de emancipare socialã şi naţionalã a românilor din Transilvania. În perioada septembrie 1940 – 11 octombrie 1944, oraşul Bistriţa s-a aflat, împreunã cu toatã partea de Nord Vest a Transilvaniei, sub ocupaţie horthystã, în ciuda manifestaţiilor de protest desfăşurate la Bistriţa în ziua de 8 septembrie 1940 împotriva odiosului Dictat fascist de la Viena din 30 august 1940. Oraşul Bistriţa a devenit reşedinţa judeţului Bistriţa-Năsăud la 17 februarie 1968 şi a fost declarat municipiu la 27 iulie 1979. În prezent, municipiul Bistriţa are în subordine administrativă 6 localităţi componente: Ghinda (atestatã documentar în 1332), Sărata (1292), Sigmir (1332), Slătiniţa (1332), Unirea (1332) şi Viişoara (1332).
Monumente
Cetatea medievală (sec. 13, refăcută în 1465-1575), din care se mai păstrează fragmente din zidurile de apărare, valul şi şanţul care o înconjurau, iar din cele 18 turnuri de strajă ale sistemului de fortificaţii, azi mai există doar Turnul dogarilor (35 m înãlţime), care datează din sec. 15 şi în care se află amenajată o expoziţie de măşti şi păpuşi.
Biserica ortodoxă cu hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”, construită în anii 1270-1280, în stil gotic timpuriu, cu fragmente de picturi murale interioare de la sfârşitul sec. 14 (în sec.13-18 aceasta a funcţionat ca biserică a fostei mănăstiri minorite); biserica evanghelică, zidită în anii 1320-1470 în stil gotic, cu un turn înalt de 75 m (cel mai înalt din Transilvania), a fost transformată în stilul Renaşterii în perioada 1560-1563 de către Petrus Italus da Lugano. Biserica evanghelică, azi declarată monument istoric, păstrează valoroase strane Renascentiste executate de Johannes Begler; Turnul bisericii evanghelice a fost afectat de un incendiu în iun. 2008 fiind refăcut imediat după aceea; biserica romano-catolică (sec. 17), cu casă parohială.
Sinagogă (sfârşitul sec. 19); clădirea vechii Primãrii (sec. 15-16); fosta cazarmã (sfârşitul sec. 19), azi sediul Muzeului judeţean; Casa “Peterman” (1480); Casa lui Ioan Zidarul (mijlocul sec. 16); Casa Argintarului (sec. 16), în stil Renascentist; vechiul ansamblu comercial “Sugălete”, alcãtuit din 13 clădiri etajate, renascentiste, datând din sec. 15-16, legate între ele prin intrări spaţioase, care formeazã o galerie lungã, marginitã de 20 de stâlpi de formă pătrată, terminaţi cu bolţi în arcadã. Aceste clădiri care astazi adãpostesc numeroase spaţii comerciale (foste prăvãlii).
Monumentul lui Andrei Mureşanu, realizat de sculptorul Cornel Medrea în anul 1932; statuia lui George Coşbuc, operă în bronz a sculptorului Gavril Covalschi, pe un soclu din beton, placat cu granit, dezvelită la 7 mai 1978, situată în Parcul municipal; bustul romancierului Liviu Rebreanu, operă a sculptorului Romul Ladea, dezvelit în anul 1978 ş.a.