Date generale
Municipiul Baia Mare se află în partea de Nord Vest a României, în provincia istorică Maramureş/Transilvania, este reşedinţa jud. Maramureş, situat în depresiunea omonimã, la poalele M-ţilor Gutâi, la 220 m alt., pe râul Sãsar, la intersecţia paralelei de 47°39′ latitudine nordicã cu meridianul de 23°34′ longitudine esticã; 145 444 loc. (1 ian. 2019), din care 69 433 loc. de sex masc. şi 76 011 fem. Supr.: 233,6 km2, din care 35,6 km2 în intravilan; densitatea: 4 086 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 123 738 loc., 96 105 loc. erau români (77,7%), 12 750 maghiari (10,3%), 3 107 rromi (2,5%), 270 germani (0,2%) şi 11 506 loc. (9,3%) aparţineau altor etnii (ucraineni, evrei, italieni, turci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 83 140 ortodocşi (67,2%), 8 891 romano-catolici (7,2%), 6 412 reformaţi (5,2%), 5 590 greco-catolici (4,5%), 4 442 penticostali (3,6%), 1 411 Martorii lui Iehova (1,1%), 658 baptişti (0,5%) şi 13 194 loc. (10,7%) aparţineau altor confesiuni (luterani, creştini după evanghelie, adventişti de ziua a şaptea, unitarieni, evanghelişti, mozaici, musulmani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Aeroport situat la 10 km V de municipiu, în arealul oraşului Tăuţii-Măgherăuş. Nod rutier şi feroviar, cu staţie de cale ferată, situată pe linia Satu Mare – Botiz – Medieşu Aurit – Seini – Ilba – Buşag – Baia Mare, inaugurată în anul 1884. Exploatări de minereuri auro-argentifere, minereuri de cupru, plumb, zinc, andezit, marne etc. Termocentralã. Cel mai important centru al metalurgiei neferoase româneşti (cupru rafinat electrolitic şi bare de cupru, oxizi de plumb, sulfaţi de zinc şi de cupru, reactivi de flotaţie etc.), din cauza cãreia aşezarea suferã o poluare accentuatã. Turnãtorie de oţel. Întreprinderi constr. de maşini (maşini-unelte, maşini şi utilaje agricole şi forestiere, accesorii şi scule, piese neferoase ş.a.), de prelucr. a lemnului (mobilã, butoaie, doage etc.), mat. de constr. (cãrãmizi, faianţã, prefabricate din beton), textile (filaturã şi ţesãtorie de bumbac, conf., tricotaje), blãnãrie (confecţii din blãnuri) şi alim. (produse de panificaţie, conserve de legume şi fructe, preparate din carne şi lapte, bãuturi alcoolice, sucuri naturale din fructe, nectar etc.). Două universităţi de stat (Universitatea de Nord şi Universitatea „Bogdan Vodã”), ambele cu 11 facultăţi, 6 385 studenţi şi 213 cadre didactice (în anul universitar 2007–2008) şi o universitate privată (Universitatea de Arte „Vatra”), cu şapte facultăţi, 1 563 studenţi şi 16 cadre didactice (2007–2008); Teatrul Municipal (inaugurat la 30 dec. 1952), cu secţii de dramã şi de pãpuşi. Filarmonicã. Muzeu judeţean cu colecţii de arheologie şi istorie (tipare din bronz, sigilii, inele-peceţi, arme, tezaure monetare etc.), etnografie (unelte ţărăneşti, piese de port popular, ceramicã, cergi, covoare etc.) şi artã; Muzeu de artã plasticã, cu lucrãri aparţinând Şcolii de picturã de la Baia Mare; Muzeu de etnografie şi artã popularã; Muzeul florilor de minã (inaugurat la 6 nov. 1989), care cuprinde interesante şi neasemuite colecţii mineralogice; Muzeu de ştiinţele naturii. Biblioteca judeţeanã „Petre Dulfu” (1951), cu peste 400 000 de vol. Festival anual internaţional de teatru (din 1992). În sec. 16–18, la Baia Mare au funcţionat un colegiu reformat („Schola Rivulina”, 1547–1755) şi un gimnaziu catolic. În 1896, Simion Corbul (zis Hollosi) a întemeiat la Baia Mare „Colonia de picturã”, care avea menirea sã promoveze pictura în aer liber, în opoziţie cu academismul. Din 1902, „Colonia de picturã” îşi continuã activitatea prin înfiinţarea „Şcolii libere de picturã”, transformatã, în 1927, în „Şcoala de picturã”, a cãrei activitate a încetat în 1936.
Istoric
Sãpãturile arheologice au scos la iveală vestigii din Epoca bronzului şi urmele unor exploatãri miniere din perioada dacilor liberi. Prima menţiune documentarã a localit. dateazã din 1327. În 1329, aşezarea apare consemnatã în documente cu numele Civitas Rivuli Dominarum, iar în 1346, ea capãtã privilegiul de oraş liber. În documentele anului 1411 este amintită existenţa unei monetării la Baia Mare. Dupã 1412, când apare prima breaslă (cea a croitorilor), oraşul se dezvoltã ca un puternic centru meşteşugãresc (iau fiinţã breslele măcelarilor, olarilor, tâmplarilor, tăbăcarilor, aurarilor, fierarilor, cizmarilor etc., ajungând la c. 30 de bresle în sec. 18), comercial şi de expl. forestiere. În 1446 a intrat în posesia lui Iancu de Hunedoara, iar în 1469 Matia Corvin a acordat oraşului dreptul de a construi o cetate, înconjuratã cu ziduri şi bastioane de apãrare. În 1472 se executã primele lucrãri de canalizare şi de pavare a străzilor, iar în 1641 este construitã prima conductã pentru aprovizionarea cu apã a oraşului. În sec. 16, pe fondul unor nemulţumiri, au avut loc numeroase mişcãri de protest ale minerilor şi meşteşugarilor (1518, 1551, 1558, 1571). Între 1703 şi 1711, locuitorii oraşului au participat activ la Rãscoala curuţilor, mulţi dintre ei înrolându-se în cetele de haiduci conduse de Pintea Gligor, supranumit Pintea Viteazul. În prima jumãtate a sec. 19, oraşul începe sã se dezvolte din punct de vedere industrial. Locuitorii din Baia Mare au participat la acţiunile revoluţionare din 1848–1849, constituindu-se în gãrzi înarmate. În anii 1915, 1920, 1925 au avut loc greve ale muncitorilor din oraş. În perioada 31 aug.–3 sept. 1940, populaţia oraşului a protestat cu vehemenţă împotriva Dictatului fascist de la Viena din 30 aug. 1940. În a doua jumătate a lunii dec. 1989, locuitorii din Baia Mare au manifestat, alãturi de alte mari oraşe ale României, pentru abolirea regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu. Oraşul a fost declarat municipiu la 17 febr. 1968. În prezent, municipiul Baia Mare are în subordine ad-tivã 3 localit. componente: Blidari, Firiza, Valea Neagrã.
Monumente
Fragmente din zidurile cetăţii (sec. 15); centrul vechi al oraşului, menţionat documentar în 1482, cu numeroase construcţii în stil baroc, care pãstreazã aspectul din sec. 17; Turnul-clopotniţă (50 m înălţime), cu o scară interioară având 100 de trepte, construit în perioada 1445–1468 lângă Catedrala „Sfântul Ştefan” (edificiu gotic ridicat în anii 1347–1376, lovit de un trăznet în 1769 şi demolat în sec. 19, din care se mai pãstreazã fundaţiile). Acest turn, numit şi „Turnul Ştefan”, seamãnã cu turnul vechii primării din Praga şi a folosit mult timp ca foişor de foc; biserica romano-catolicã „Sfântul Anton” (1402, cu transformări ulterioare); casa „Elisabeta”, construitã în 1446 de Iancu de Hunedoara pentru soţia sa; biserica „Sfânta Treime” (1717–1720), în stil baroc, a fostei mănăstiri iezuite; bastionul măcelarilor sau Turnul de muniţii (sec. 14–15); biserica din lemn, care datează din anul 1630, aflată în cadrul muzeului etnografic, a fost adusã în 1939 din satul Chechiş, com. Bălan, jud Sălaj; fosta mănăstire a minoriţilor (1733–1734) cu supraetajãri din 1741; bastionul Mãcelarilor a fost construit din piatră, în anul 1547, cu ziduri groase de un metru; clãdirea Monetãriei, azi declaratã monument istoric, a fost construită în stil baroc, în anii 1734–1738, azi adãposteşte Muzeul judeţean. Aceastã clãdire a fost unul dintre locurile unde s-a bãtut florinul austro-ungar; biserica reformatã (1792); clãdirea Oficiului minelor (1748), azi sediul Muzeului de Artã; Casa „Degenfeld” (sec. 16–18); capela „Rozalia” (1771); clãdirea fostului Cazinou (1834); catedrala ortodoxã „Adormirea Maicii Domnului” (fostã greco-catolicã) construitã în anii 1905–1911; biserica luteranã (1912); biserica „Sfânta Treime” (1717–1720); clãdirea Casei de culturã, cu o salã de 700 de locuri, inauguratã în 1971; clãdirea Teatrului Municipal (1967); Palatul Prefecturii (în care se îmbinã stilurile arhitectonice moderne cu cele tradiţional-maramureşene), inaugurat în 1969; Episcopia greco-catolicã (începutul sec. 20); biserica greco-catolicã „Sfânta Cruce” (1991–2003, sfinţită la 24 iun. 2003); Monumentul ostaşului român, realizat de sculptorul Andrei Ostap; grupul statuar „Sfatul bãtrânilor”, operă a lui Vida Géza (1970); biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1824), situatã în localit. componentã Firiza. La 14 apr. 1995, în municipiul Baia Mare a fost dat în folosinţă un coş de dispersie a gazelor la Societatea Comercială „Phoenix” S.A., înalt de 351,5 m (cel mai înalt din Europa), a cărui construcţie a început în 1990.
