Baia Mare

Date generale

Municipiul Baia Mare se află în partea de Nord Vest a României, în provincia istorică Maramureş/Transilvania, este reşedinţa judeţului Maramureş, situat în depresiunea omonimã, la poalele Munţilor Gutâi, la 220 m altitudine, pe râul Sãsar, la intersecţia paralelei de 47°39′ latitudine nordicã cu meridianul de 23°34′ longitudine esticã; 145 444 loc. (1 ian. 2019), din care 69 433 loc. de sex masc. şi 76 011 fem. Suprafaţa: 233,6 km², din care 35,6 km² în intravilan; densitatea: 4 086 loc./km². La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 123 738 loc., 96 105 loc. erau români (77,7%), 12 750 maghiari (10,3%), 3 107 rromi (2,5%), 270 germani (0,2%) şi 11 506 loc. (9,3%) aparţineau altor etnii (ucraineni, evrei, italieni, turci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 83 140 ortodocşi (67,2%), 8 891 romano-catolici (7,2%), 6 412 reformaţi (5,2%), 5 590 greco-catolici (4,5%), 4 442 penticostali (3,6%), 1 411 martorii lui Iehova (1,1%), 658 baptişti (0,5%) şi 13 194 loc. (10,7%) aparţineau altor confesiuni (luterani, creştini după evanghelie, adventişti de ziua a şaptea, unitarieni, evanghelişti, mozaici, musulmani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Aeroport situat la 10 km Vest de municipiu, în arealul oraşului Tăuţii-Măgherăuş, inaugurat în anul 1964, extins şi modernizat în anii 1977-1979 şi 1996, şi declarat aeroport internaţional la 23 aprilie 2008. Nod rutier şi feroviar, cu staţie de cale ferată, situată pe linia Satu Mare – Botiz – Medieşu Aurit – Seini – Ilba – Buşag – Baia Mare, inaugurată în anul 1884. Exploatări de minereuri auro-argentifere, minereuri de cupru, de plumb (mina Herja, de exploatare a minereului de plumb a fost închisă în anul 2008), de zinc, andezit, marne etc. Termocentralã. Cel mai important centru al metalurgiei neferoase româneşti (cupru rafinat electrolitic şi bare de cupru, oxizi de plumb, sulfaţi de zinc şi de cupru, reactivi de flotaţie etc.), din cauza cãreia aşezarea suferã o poluare accentuatã. Turnãtorie de oţel. Întreprinderi constructoare de maşini (maşini-unelte, maşini şi utilaje agricole şi forestiere, accesorii şi scule, piese neferoase ş.a.), de prelucrare a lemnului (mobilã, butoaie, doage etc.), a materialelor de construcţii (cãrãmizi, faianţã, prefabricate din beton), textile (filaturã şi ţesãtorie de bumbac, confecţii, tricotaje), blãnãrie (confecţii din blãnuri) şi alimentare (produse de panificaţie, conserve de legume şi fructe, preparate din carne şi lapte, bãuturi alcoolice, sucuri naturale din fructe, nectar etc.). Două universităţi de stat (Universitatea de Nord şi Universitatea „Bogdan Vodã”), ambele cu 11 facultăţi, 6 385 studenţi şi 213 cadre didactice (în anul universitar 2007–2008) şi o universitate privată (Universitatea de Arte „Vatra”), cu şapte facultăţi, 1 563 studenţi şi 16 cadre didactice (2007–2008). La 1 ianuarie 2012, Universitatea de Nord din Baia Mare a fuzionat cu Universitatea Tehnicã din Cluj-Napoca, fapt care a determinat ca Baia Mare sã aibe statut de Centru Universitar Nord al Universitãţii Tehnice din municipiul Cluj-Napoca; Teatrul Municipal (inaugurat la 30 decembrie 1952), cu secţii de dramã şi de pãpuşi. Filarmonicã. Muzeu judeţean cu colecţii de arheologie şi istorie (tipare din bronz, sigilii, inele-peceţi, arme, tezaure monetare etc.), etnografie (unelte ţărăneşti, piese de port popular, ceramicã, cergi, covoare etc.) şi artã; Muzeu de artã plasticã, cu lucrãri aparţinând Şcolii de picturã de la Baia Mare; Muzeul judeţean de etnografie şi artã popularã/Muzeul satului, înfiinţat în anul 1965 şi inaugurat în anul 1984 pe Dealul Florilor, extins pe o suprafaţã de 6 ha, cuprinde numeroase exponate de artã şi arhitecturã populare din zona Maramureşului, printre care se remarcã gospodãriile ţãrãneşti, cu case din lemn (din anii 1630, 1758, 1794, 1806 etc.), mobilate, şi cu anexele lor (grajd pentru animale, coteţe pentru porci şi pentru pãsãri, şurã, polatre etc.), instalaţii tehnice (pive, vâltori, mori de apã), obiecte de uz casnic şi gospodãresc, porţi maramureşene, din lemn, cu sculpturi, biserici vechi, din lemn, piese de port pupular, vase ceramice, covoare manuale din lânã etc. În cadrul acestui muzeu există o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, datând din anul 1630, cumpărată în anul 1939 de către Episcopia Greco-Catolică, prin episcopul Alexandru Rusu, de la enoriaşii din satul Chechiş, comuna Dumbrăviţa, demontată, transportată şi reasmablată în cadrul Muzeului judeţean de etnografie şi artã popularã de pe Dealul Florilor din municipiul Baia Mare, restaurată în anul 1990 şi declarată monument istoric şi de arhitectură; Muzeul florilor de minã (inaugurat la 6 noiembrie 1989), cuprinde interesante şi neasemuite colecţii mineralogice; Muzeu de ştiinţele naturii. Biblioteca judeţeanã „Petre Dulfu” (1951), cu peste 400 000 de volume. Festival anual internaţional de teatru (din anul 1992). În secolele 16–18, la Baia Mare au funcţionat un colegiu reformat („Schola Rivulina”, 1547–1755) şi un gimnaziu catolic. În 1896, Simion Corbul (zis Hollosi) a întemeiat la Baia Mare „Colonia de picturã”, care avea menirea sã promoveze pictura în aer liber, în opoziţie cu academismul. Din 1902, „Colonia de picturã” îşi continuã activitatea prin înfiinţarea „Şcolii libere de picturã”, transformatã, în 1927, în „Şcoala de picturã”, a cãrei activitate a încetat în 1936.

Istoric

Sãpãturile arheologice au scos la iveală vestigii din Epoca bronzului şi urmele unor exploatãri miniere din perioada dacilor liberi. Prima menţiune documentarã a localitãţii dateazã din 1327. În 1329, aşezarea apare consemnatã în documente cu numele Civitas Rivuli Dominarum, iar în 1346, ea capãtã privilegiul de oraş liber. În documentele anului 1411 este amintită existenţa unei monetării la Baia Mare. Dupã 1412, când apare prima breaslă (cea a croitorilor), oraşul se dezvoltã ca un puternic centru meşteşugãresc (iau fiinţã breslele măcelarilor, olarilor, tâmplarilor, tăbăcarilor, aurarilor, fierarilor, cizmarilor etc., ajungând la circa 30 de bresle în secolul 18), comercial şi de exploatãri forestiere. În 1446 a intrat în posesia lui Iancu de Hunedoara, iar în 1469 Matia Corvin a acordat oraşului dreptul de a construi o cetate, înconjuratã cu ziduri şi bastioane de apãrare. În 1472 se executã primele lucrãri de canalizare şi de pavare a străzilor, iar în 1641 este construitã prima conductã pentru aprovizionarea cu apã a oraşului. În secolul 16, pe fondul unor nemulţumiri, au avut loc numeroase mişcãri de protest ale minerilor şi meşteşugarilor (1518, 1551, 1558, 1571). Între 1703 şi 1711, locuitorii oraşului au participat activ la Rãscoala curuţilor, mulţi dintre ei înrolându-se în cetele de haiduci conduse de Pintea Gligor, supranumit Pintea Viteazul. În prima jumãtate a secolului 19, oraşul începe sã se dezvolte din punct de vedere industrial. Locuitorii din Baia Mare au participat la acţiunile revoluţionare din 1848–1849, constituindu-se în gãrzi înarmate. În anii 1915, 1920, 1925 au avut loc greve ale muncitorilor din oraş. În perioada 31 august–3 septembrie 1940, populaţia oraşului a protestat cu vehemenţă împotriva Dictatului fascist de la Viena din 30 august 1940. În a doua jumătate a lunii decembrie 1989, locuitorii din Baia Mare au manifestat, alãturi de alte mari oraşe ale României, pentru abolirea regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu. Oraşul a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. În prezent, municipiul Baia Mare are în subordine administrativã 3 localitãţi componente: Blidari, Firiza, Valea Neagrã.

Monumente

Fragmente din zidurile cetăţii (secolul 15); centrul vechi al oraşului, menţionat documentar în 1482, cu numeroase construcţii în stil baroc, care pãstreazã aspectul din secolul 17; Turnul-clopotniţă (50 m înălţime), cu o scară interioară având 100 de trepte, construit în perioada 1445–1468 lângă Catedrala „Sfântul Ştefan” (edificiu gotic ridicat în anii 1347–1376, lovit de un trăznet în 1769 şi demolat în secolul 19, din care se mai pãstreazã fundaţiile). Acest turn, numit şi „Turnul Ştefan”, seamãnã cu turnul vechii primării din Praga şi a folosit mult timp ca foişor de foc.

Biserica romano-catolicã „Sfântul Anton” (1402, cu transformări ulterioare); casa „Elisabeta”, construitã în 1446 de Iancu de Hunedoara pentru soţia sa; biserica „Sfânta Treime” (1717–1720), în stil baroc, a fostei mănăstiri iezuite; bastionul măcelarilor sau Turnul de muniţii (secolele 14–15); biserica din lemn, care datează din anul 1630, aflată în cadrul muzeului etnografic, a fost adusã în 1939 din satul Chechiş, comuna Bălan, judeţul Sălaj; fosta mănăstire a minoriţilor (1733–1734) cu supraetajãri din 1741; Bastionul mãcelarilor a fost construit din piatră, în anul 1547, cu ziduri groase de un metru; clãdirea Monetãriei, azi declaratã monument istoric, a fost construită în stil baroc, în anii 1734–1738, azi adãposteşte Muzeul judeţean. Aceastã clãdire a fost unul dintre locurile unde s-a bãtut florinul austro-ungar; biserica reformatã (1792); clãdirea Oficiului minelor (1748), azi sediul Muzeului de Artã; Casa „Degenfeld” (secolele 16–18); capela „Rozalia” (1771); clãdirea fostului Cazinou (1834); catedrala ortodoxã cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construitã în anii 1905–1911 de cãtre comunitatea greco-catolicã, preluatã în octombrie 1948 de cãtre Biserica Ortodoxã Românã, revendicatã de comunitatea greco-catolicã printr-o acţiune în justiţie la 10 aprilie 2009 – acţiune respinsã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 16 mai 2013, edificiul ramânând, în continuare, în posesia Bisericii Ortodoxe Române; biserica luteranã (1912); biserica „Sfânta Treime” (1717–1720); clãdirea Casei de culturã, cu o salã de 700 de locuri, inauguratã în 1971; clãdirea Teatrului Municipal (1967); Palatul Prefecturii (în care se îmbinã stilurile arhitectonice moderne cu cele tradiţional-maramureşene), inaugurat în 1969; Episcopia greco-catolicã (începutul secolului 20); biserica greco-catolicã „Sfânta Cruce” (1991–2003, sfinţită la 24 iunie 2003); Monumentul ostaşului român, realizat de sculptorul Andrei Ostap; grupul statuar „Sfatul bãtrânilor”, operă a lui Vida Géza (1970); biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1824), situatã în localitatea componentã Firiza. La 14 aprilie 1995, în municipiul Baia Mare a fost dat în folosinţă un coş de dispersie a gazelor  la  Societatea  Comercială „Phoenix” S.A., înalt de 351,5 m (cel mai înalt din Europa), a cărui construcţie a început în 1990.