Date generale
Municipiul Iaşi se aflã în partea de Nord Est a României, în provincia istoricã Moldova, este reşedinţa judeţului Iaşi, situat în zona de contact a Podişului Central Moldovenesc cu Câmpia Jijiei Inferioare (parte componentã a Câmpiei Moldovei), în lunca şi pe terasele râului Bahlui, la 45-95 m altitudine, la intersecţia paralelei de 47°09’44” latitudine nordicã cu meridianul de 27°35’20” longitudine esticã; 378 954 loc. (1 ian. 2019, locul 2 pe ţarã, dupã Bucureşti, ca numãr de locuitori), din care 182 078 loc. de sex masc. şi 196 876 fem. Suprafaţa: 93,9 km2, din care 71,1 km2 în intravilan; densitatea: 5 330 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 290 422 loc., 258 296 de persoane (88,9%) erau români, 1 376 rromi (0,5%) şi 30 750 loc. (10,6%) aparţineau altor etnii (evrei, ruşi-lipoveni, greci, maghiari, germani, turci, italieni, ucraineni, poloni, armeni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 245 183 ortodocşi (84,4%), 8 661 romano-catolici (3,0%), 1 390 creştini dupã evanghelie (0,5%), 1 018 penticostali (0,4%), 605 musulmani (0,2%), 555 creştini de rit vechi (0,2%) şi 33 010 loc. (11,4%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, baptişti, martorii lui Iehova, mozaici, greco-catolici, evanghelişti ş.a), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Municipiul Iaşi este unul dintre cele mai importante noduri de comunicaţie ale ţãrii din care se desprind cinci linii de cale feratã (staţia de cale feratã din oraş a fost inauguratã la 1 iunie 1870) şi şapte şosele modernizate, cu importanţã mare în transportul intern şi în cel de tranzit internaţional. Un rol major în asigurarea transporturilor de marfuri şi cãlãtori îl are Aeroportul Internaţional Iaşi, ianugurat în anul 1926, situat la 6,6 km Nord Est de centrul municipiului Iaşi, extins şi modernizat în anii 1969, 2001 şi 2005, cu trei terminale noi, date în folosinţã în anii 2012 (cu o suprafaţã de 1 210 m2), 25 octombrie 2015 (3 600 m2) şi 2024 (31 250 m2). La Iaşi a avut loc inaugurarea primului tramvai electric în anul 1898. Totodatã, municipiul Iaşi este un principal centru industrial al ţãrii cu numeroase întreprinderi industriale în cadrul cãrora se produc: energie electricã şi termicã, laminate din oţel de diferite profile, felurite tipuri de ţevi sudate, utilaje grele, material rulant feroviar, maşini-unelte, utilaje şi unelte agricole, utilaje pentru industriile chimicã şi metalurgicã, pentru industria lemnului şi pentru construcţiile de drumuri, poduri şi locuinţe, aparate de radio, televizoare, radio-casetofoane, traductoare electronice, medicamente (antibiotice, biostimulatori, reactivi, extracte vegetale etc.), mase plastice, fibre sintetice, mobilã, articole din piele, produse alimentare şi multe altele. Iaşul este şi centrul unei importante zone pomi-viticole (podgoria Iaşilor). Fermã avicolã. Municipiul Iaşi este un puternic centru turistic, cultural-artistic, ştiinţific şi de învãţãmânt, cu vechi tradiţii. La Iaşi a luat naştere, în 1640, “Academia Vasilianã” – prima şcoalã superioarã cu predare în limbile greacã şi slavonã, întemeiatã de Vasile Lupu (domn al Moldovei în perioada 1634-1653) pe lângã mãnãstirea Trei Ierarhi, iar în secolul 19 s-au înfiinţat numeroase instituţii culturale printre care Societatea de medici şi naturalişti (18/30 martie 1833), “Academia Mihãileanã” (întemeiatã de Gheorghe Asachi şi inauguratã la 16/28 iunie 1835), Conservatorul filarmonic-dramatic (înfiinţat de Ghorghe Asachi împreunã cu vornicul Ştefan Catargiu şi cu spãtarul Vasile Alecsandri, tatãl poetului, şi inaugurat la 15/27 noiembrie 1836), prima universitate din România (inauguratã la 26 octombrie/7 noiembrie 1860 în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza), numitã în prezent Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Teatrul Naţional, inaugurat la 1/13 februarie 1847 – prima clãdire din România destinatã artei teatrale (prima reprezentaţie teatralã din România în limba românã avusese loc la 27 decembrie 1816 din iniţiativa lui Gheorghe Asachi). La 20 februarie/4 martie 1838 a avut loc primul spectacol de operã în limba românã cu opera “Norma” de Vincezo Bellini, iar la 26 decembrie 1848, primul spectacol de operetã cu lucrarea “Feeria Baba Hârca” cu muzica semnatã de Alexandru Flechtenmacher pe un libret scris de actorul Matei Millo. La 1/13 ianuarie 1832 au fost înfiinţate Arhivele Statului din Moldova avându-l ca prim director pe Gheorghe Asachi, în septembrie 1852 a fost inaugurat primul hipodrom de pe teritoriul actual al României, cu o pistã de 1 400 m lungime, în anii 1833-1834 a fost amenajat Parcul Copou (azi cu o suprafaţã de 10 ha), deschis pentru public la 8 noiembrie 1834, iar în 1856 a fost inauguratã prima Grãdinã botanicã de pe teritoriul actual al României, extinsã pe o suprafaţã de 2 ha, înfiinţatã de medicul Anastasie Fãtu, în care iniţial s-au plantat 2 500 de specii de plante, iar în 1875 a fost înfiinţat primul Observator astronomic din România, de cãtre astronomul Constantin Cãpitãneanu.
Tot în secolul 19 au apãrut la Iaşi nenumărate reviste şi ziare de mare însemnãtate ca de pildã “Albina româneascã” (1829) – prima gazetã din Moldova, fundatã de Gheorghe Asachi, “Dacia literarã” (1840), “Propãşirea” (1844), “România literarã” (1855), “Convorbiri literare” (1867), “Contemporanul”(1881) ş.a. Şi în prezent municipiul Iaşi posedã importante instituţii de învãţãmânt superior şi aşezãminte culturale: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnicã “Gheorgeh Asachi”, Universitatea Agronomicã “Ion Ionescu de la Brad”, Universitatea de Medicinã şi Farmacie “Gr. T. Popa”, Academia de Muzicã “George Enescu”, Institutul Teologic Ortodox, Institutul Teologic Romano-Catolic, Universitatea Informaticã. Învãţãmântul superior particular este reprezentat prin mai multe universitãţi înfiinţate dupã anul 1989: “Apolonia”, Universitatea Ecologicã “Dimitrie Cantemir”, Universitatea “Mihail Kogãlniceanu”, Universitatea “Ştefan cel Mare”, Universitatea Fundaţiei Academice “Petre Andrei” ş.a. Totodatã, la Iaşi mai funcţioneazã o filialã a Academiei Române, Teatrul Naţional, numit “Vasile Alecsandri” din anul 1956 (renovat în anul 2012), Teatrul de Operã şi Balet (inaugurat în 1956), Filarmonica “Moldova”, Teatrul pentru copii şi tineret “Luceafãrul”, numeroase biblioteci (între care Biblioteca judeţeanã “Gheorghe Asachi”, fundatã în 1920, în prezent cu un fond de carte de peste 500 000 de exemplare, Biblioteca Centralã Universitarã “Mihai Eminescu”, fundatã în 1640, în prezent cu peste 3 milioane de volume, Biblioteca Universitãţii de Medicinã şi Farmacie, fundatã în 1879, Biblioteca Universitãţii Politehnice “Gheorghe Asachi”, fundatã în 1937 ş.a.), un post de radio-emisie de stat (Radio Moldova, inaugurat la 2 noiembrie 1941) şi opt posturi particulare de radio-emisie, şase posturi locale de televiziune (înfiinţate dupã anul 1989), o Bursã de Mãrfuri şi Valori “Moldova” (deschisã la 19 ianuarie 1995) ş.a.
În municipiul Iaşi sunt peste 20 de muzee şi case memoriale printre care: Complexul Naţional Muzeal “Moldova”, adãpostit în Palatul Culturii, cu secţii de istorie a Moldovei, cu peste 50 000 de exponate, de artã, de etnografie, de ştiinţã şi tehnicã, Muzeul Unirii, inaugurat în 1959, cu prilejul sãrbãtoririi centenarului Unirii Moldovei cu Ţara Româneascã, este adãpostit în Palatul în care a locuit Alexandru Ioan Cuza (palat care a fost restaurat în anii 1997-2008) – muzeu reorganizat şi inaugurat la 24 ianuarie 2008, Muzeul etnografic al Moldovei (înfiinţat în anul 1943), adãpostit în Palatul Culturii din anul 1953, Muzeul de istorie a municipiului Iaşi, Muzeul literaturii române (inaugurat la 26 decembrie 1972), amenajat în casa “Pogor” care a aparţinut Societãţii literare “Junimea”, Muzeul tiparului, organizat în casa “Dosoftei” (declaratã monument istoric în anul 2004), Casa memorialã “Ion Creangã”, cunoscutã cu numele Bojdeuca din Ţicãu, casele memoriale “George Topârceanu” , “Otilia Cazimir”, “Vasile Pogor”, “Mihail Kogãlniceanu”, “Mihail Sadoveanu” etc. În cartierul Nicolina din Iaşi funcţioneazã un complex balneoclimateric de interes local, cu funcţionare permanentã, cu ape minerale (de sondã) sulfuroase, iodurate, clorurate, bromurate, sodice, bicarbonatate indicate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, ginecologice, dermatologice etc. Parcul Expoziţiei (5,4 ha), amenajat în anul 1923. În parcul Copou (10 ha), inaugurat la 8 noiembrie 1834 şi sistematizat în anul 1907, cu arbori de diferite specii (tei, arţari, frasini, chiparoşi californieni/Taxodium distichum, arborele vieţii/Thuja orientalis, tisã/Taxus baccata, molid ş.a.) şi mai multe specii de arbuşti (liliac, iasomie, forsiţia ş.a.) se aflã un tei argintiu (Tilia tomentosa) – Teiul poetului Mhai Eminescu – a cãrei varstã a fost apreciatã ca fiind de circa 458 de ani, declarat monument al naturii şi arbore protejat (din 1994). În anul 1950, Teiul poetului Mihai Eminescu a fost afectat de o furtunã puternicã, fapt penru care trunchiul acestuia a fost legat cu centuri de metal, iar în anii 1990 şi 2014 i s-au aplicat tratamente speciale de întãrire. În interiorul Parcului Copou se aflã monumentul “Obeliscul cu lei“, construit dupã proiectul lui Gheorghe Asachi, dezvelit în anul 1841 şi declarat monument istoric în anul 2004, lângã care existã Teiul lui Eminescu şi bustul acestuia, operã a sculptorului Ion Mateescu, dezvelit în 1943, azi declarat monument istoric. Obeliscul cu lei, înalt de 7 m, a fost reparat în anul 1904 – cei patru lei de la baza obeliscului simbolizând cele patru ţãri europene care recunoscuserã Independenţa Ţãrilor Române. În parcul Copou mai sunt expuse numeroase busturi ale diferitelor personalitãţi, printre care bustul lui Costache Negruzzi, dezvelit în 1934, bustul lui Ion Creangã, operã a sculptorului Ion Dimitriu-Bârlad, dezvelit în 1932, bustul poetei Veronica Micle, realizat de sculptorul Ion Irimescu şi dezvelit în anul 1943 etc.
Istoric
Sãpãturile arheologice efectuate în vatra oraşului au scos la ivealã o suprapunere de culturi materiale din Paleolitic, Neolitic (cultura Cucuteni, mileniul 4-3 î.Hr.), din perioada dacicã (secolele 3-4) şi din cea a feudalismului, atestând o continuã locuire a acestor meleaguri. Aşezarea a fost jefuitã şi distrusã în mare parte de invazia mongolilor din anul 1241. Prima menţiune documentarã a localitãţii dateazã din anii 1387-1392 în cronica rusã a lui N. M. Tihomirov, când aşezarea apare consemnatã cu numele Jasskii Torg (Târgul Iaşului). Una dintre numeroasele ipoteze referitoare la originea numelui Iaşi este aceea legatã de tribul iazigilor (iazygi), în vreme ce alţi cercetãtori considerã cã numele provine de la apelativul “iesciori” sau “iaşi”, adicã arcari sau arcaşi care, pânã în secolul 15, aveau o zonã bine delimitatã (cea a strãzii Podu Vechi) numitã “arcãria”. În 1408 localitatea apare menţionatã în “Privilegiul comercial” al domnului Alexandru cel Bun ca punct de vamã pe drumul comercial ce lega Lvovul cu porturile de la Dunãrea de Jos, iar în 1415 Iaşul figureazã ca oraş. Începând cu anul 1434, domnii Moldovei şi-au stabilit pe rând reşedinţa (Curtea Domneascã) la Iaşi, fapt ce a determinat dezvoltarea oraşului ca centru meşteşugãresc şi comercial. Datoritã poziţiei sale centrale în cadrul Moldovei, oraşul Iaşi a deţinut timp de aproape 300 de ani (1564-1859) funcţia de capitalã a statului feudal Moldova, dupã aceastã datã fiind transferatã la Suceava. De-a lungul secolelor, oraşul a fost de mai multe ori atacat, prãdat şi incendiat de turci, tãtari sau poloni (1538, 1577, 1616, 1650, 1686, 1821 etc.), iar de fiecare datã, dupã refacerea lui, domnii Moldovei l-au înzestrat, îndeosebi, cu lãcaşuri religioase. La 27 martie/8 aprilie 1848 a avut loc la Iaşi (la hotel Petersburg) o mare întrunire (circa 1 000 de persoane aparţinând tuturor pãturilor sociale, printre care se numãra şi Alexandru Ioan Cuza – viitorul domnitor), care a marcat începutul mişcãrii revoluţionare din Moldova. Puternic centru al mişcãrii unioniste, la Iaşi au avut loc nenumãrate acţiuni pregãtitoare care au culminat cu alegerea ca domnitor al Moldovei (la 5/17 ianuarie 1859) a lui Alexandru Ioan Cuza. Dupã unirea celor douã ţãri româneşti, la 24 ianuarie 1859, şi crearea statului naţional român, oraşul Iaşi şi-a pierdut importanţa pe care o avea în calitate de capitalã a Moldovei. În a doua jumãtate a secolului 19, oraşul Iaşi a fost sediul Societãţii literare “Junimea” (înfiinţatã în 1863), care a concentrat în jurul ei un mare numãr de intelectuali printre care Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti – cel care a dat numele Societãţii –, A. D. Xenopol, Mihai Eminescu, Ion Creangã, Vasile Conta, Iacob Negruzzi şi mulţi alţii. În timpul Primului Rãzboi Mondial, Guvernul României, condus de I. I. C. Brãtianu, a pãrãsit oraşul Bucureşti (la 20 noiembrie/3 decembrie 1916) ca urmare a ocupãrii lui de cãtre trupele Puterilor centrale, instalându-se la Iaşi unde şi-a desfãşurat activitatea pânã în noiembrie 1918, devenind, în acest fel, capitala provizorie a României. Oraşul Iaşi a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968 şi Capitala istoricã a României în anul 2018.
Monumente
Biserica “Sfântul Nicolae”-Domnesc, ctitorie din 1491-1492 a lui Ştefan cel Mare (cu unele adãugiri din secolul 16), reconstruitã în anii 1884-1904 dupã planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, sfinţitã la 2 octombrie 1904 şi supusã unor reparaţii în anii 1989-1993. La aceastã bisericã, singurul monument pãstrat în cadrul complexului Curţii Domneşti, care a fost întemeiatã în anul 1434, au fost unşi Domnii Moldovei din secolul 16 şi pânã în 1859; biserica mãnãstirii Galata, cu hramul “Înãlţarea Domnului”, ctitorie din anii 1576-1578 a Domnului Moldovei, Petru Şchiopul (refãcutã în anii 1582-1583, cu zid de incintã construit în anii 1726-1735 şi turn-clopotniţã datând din 1584 şi completat în 1847 de Domnul Mihail Sturdza), are o catapeteasmã pictatã în 1838 (restauratã în 1961-1969). Mãnãstirea Galata a fost reînfiinţatã în 1991 prin grija Înalt Preasfinţitului Daniel, mitropolitul Moldovei, devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în anul 2007; biserica “Sfântul Sava” a fost construitã în perioada 1583-1625 de cãtre “protomaistorul” Gheorghe din Istanbul (cu unele transformãri din 1820 şi 1844); bisericile cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului”-Barnovschi (1626-1628, reparatã în 1786, cu picturi murale interioare din 1880) şi “Sfântul Ioan cel Nou”-Nicoriţã (1626-1629, cu unele transformãri şi adãugiri din 1814); biserica având hramul “Tãierea Capului Sfântului Ioan Botezãtorul” (1626-1635, cu unele transformãri din 1854); biserica mãnãstirii “Trei Ierarhi”, ctitorie din anii 1635-1639 a Domnului Moldovei, Vasile Lupu (sfinţitã la 6 mai 1639, reparatã în 1742), atribuitã meşterului armean Ianache Etisi, reprezintã o sintezã a arhitecturii moldoveneşti şi munteneşti, fiind un monument istoric, unic prin bogãţia şi frumuseţea decoraţiei sculptate care îmbracã în întregime faţadele (adevãrate broderii în piatrã). Înfãţişarea iniţialã a bisericii “Trei Ierarhi” a fost parţial alteratã de restaurarea efectuatã în anii 1882-1890 dupã planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, când au fost distruse picturile murale interioare şi s-au demantelat anexele bisericii (Turnul-clopotniţã, casa egumenicã ş.a.). Unele lucrãri de consolidare şi renovare au fost executate în anii 1991-1993. Mãnãstirea “Trei Ierarhi” a fost reînfiinţatã în 1991 prin grija Înalt Preasfinţitului Daniel, mitropolitul de atunci al Moldovei (în 2007 a devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române). În biserica “Trei Ierarhi” se aflã mormintele lui Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. În apropiere de biserica “Trei Ierarhi” se aflã Catedrala romano-catolicã, având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, cunoscutã şi sub numele de Biserica franciscanilor, ziditã în anii 1782-1789 pe locul unei biserici din lemn construitã în 1753, în timpul domniei lui Matei Ghica, şi distrusã de incendiul din 1766. Biserica actualã, construitã în stil baroc, pãstreazã picturi murale interioare executate în 1869 de cãlugãrul franciscan Giuseppe Carta di Palermo, un altar din marmurã, realizat în 1870 şi o orgã cu 21 de registre. Biserica a fost reparatã atât în anii 1803-1804 (dupã gravele stricãciuni provocate de cutremurul din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter şi a durat 2 minute şi 30 de secunde, fiind cel mai puternic cutremur din toate timpurile), cât şi dupã cutremurul din 26 noiembrie 1829, care a avut magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter. Biserica a mai fost supusã unor reparaţii şi restaurãri în anii 2004-2005. În prezent aici se aflã sediul Episcopiei catolice Iaşi; Mănăstirea Golia (reînfiinţată în 1991 prin grija Înalt Preasfinţitului Mitropolit Daniel, devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în anul 2007), cu biserica având hramul “Înălţarea Domnului” (39 m lungime, 13 m lãţime, 30 m înălţime) este o ctitorie de la începutul secolului 16 a marelui logofăt Ioan Golia şi menţionată documentar, prima oară, în anul 1564 pe o inscripţie de pe o cruce din aur. Biserica, supusă unor reparaţii capitale la începutul secolului 17, efectuate din iniţiativa şi pe cheltuiala Domnului Moldovei, Ieremia Movilă, a fost rezidită în anii 1650-1653 prin grija Domnului Moldovei, Vasile Lupu şi terminată definitiv la 24 mai 1660 în timpul domniei lui Ştefãniţă Lupu, fiul lui Vasile Lupu. În vremea celei de-a doua domnii a lui Gheorghe Duca (1668-1672) au fost construite zidurile de incintă şi cele patru trunuri circulare de la colţuri. Afectată de un violent incendiu în anul 1735 şi apoi de cutremurul din 11 iunie 1738, care a avut magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter, biserica a fost reparată ulterior, lucrările fiind terminate în 1754. Picturile murale interioare au fost refăcute în 1838. Dupã secularizarea averilor mănăstireşti (în 17/29 decembrie 1863), mănăstirea Golia a început să decadă părăginindu-se treptat. Închisã în perioada 1900-1943, mănăstirea a fost supusã unor ample lucrări de restaurare în anii 1943-1947. Biserica mănăstirii Golia este un important monument de arhitectură în care se îmbină tradiţia moldovenească cu unele elemente renascentiste (la construcţia ei a participat şi o echipă de meşteri italieni).
Biserica mănăstirii Cetãţuia, cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, declarată monument istoric în anul 2015, este ctitoria din anii 1668-1672 a Domnului Gheorghe Duca, fiind înconjurată de un puternic zid de incintă, înalt de 7 m şi gros de 1,4 m, străjuit de Turnul porţii, datând din anul 1670. Mãnãstirea Cetãţuia se aflã pe înãlţimea Cetãţuia din Sud Estul oraşului. Ansamblul monahal, care în secolele trecute a fost un puternic focar de culturã, a fost supus unor ample lucrãri de renovare în anii 1827-1837 (în această perioadă biserica a fost repictată) în 1844, 1896, 1910-1912 şi 1964-1971. În această biserică se aflã mormântul domnului Moldovei, Gheorghe Duca şi al fiicei sale, Maria; biserica “Sfântul Ioan Botezãtorul” a fost începutã în 1633 de domnul Miron Barnovschi şi terminatã în 1635 de domnul Vasile Lupu; biserica mãnãstirii Frumoasa, cu dublu hram – “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi “Adormirea Maicii Domnului” (37 m lungime şi 15 m lãţime) a fost construitã în perioada 1583-1586 prin grija hatmanului Meletie Balica şi refãcutã în anii 1726-1733 (în timpul domniei lui Grigore II Ghica) când i s-a adãugat tinda, s-au executat picturile murale interioare, s-au construit casele egumeneşti, zidul de incintã (înalt de 4 m), Turnul-clopotniţã ş.a. (de atunci biserica poartã numele “Frumoasa”). Biserica pãstreazã picturi murale interioare originare, executate în tempera, şi o catapeteasmã montatã în 1833. Biserica a fost restauratã în anii 1836-1839 prin strãdania egumenului Ioasaf Voinescu, în perioada 1951-1955 când a fost declaratã monument istoric şi în anii 2017-2021. În pridvorul bisericii Frumoasa se aflã mormântul domniţei Ruxandra (decedatã în 1782), fiica Domnului Grigore II Ghica. În incinta mãnãstirii Frumoasa existã palatul Domnului Sturdza, construit dupã planul arhitectului Martin Kubelka, ruinele palatului domniţelor datând din anul 1740 (ambele declarate monumente istorice în anul 2004) şi Turnul-clopotniţã (1819-1833, restaurat în anii 1966-1970); Catedrala mitropolitanã cu hramul “Întâmpinarea Domnului”, a fost construitã în anii 1833-1839 dupã planul arhitectului român de origine austriacã, Gustaw Freiwald, prin grija mitropolitului Veniamin Costache. Dupã ce a fost montat acoperişul (în 1839), bolţile bisericii s-au prãbuşit din cauza unor deficienţe de proiectare, rãmânând aşa pânã în 1881, când regele României, Carol I, şi mitropolittul Iosif Naniescu i-au pus, pentru a doua oarã, piatra de temelie, lucrãrile de construcţie executându-se de data aceasta dupã planul arhitectului român Alexandru Orãscu. Terminatã în 1886, biserica a fost pictatã în interior, în 1887, de cãtre pictorul Gheorghe Tattarescu. În aceastã catedralã se aflã racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, adusã de domnul Vasile Lupu de la biserica “Sfântul Gheorghe” din cartierul Fanar din Istanbul şi depusã iniţial (13 iunie 1641) la biserica “Trei Ierarhi” şi transferatã la aceastã catedralã în anul 1889.
Biserica având hramul “Naşterea Maicii Domnului”-Tarpalari (1640-1650, cu unele refaceri din 1827 şi unele transformãri din anii 1881-1890); biserica având hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” (sau “Vovidenia”) datând dinainte de anul 1645; biserica “Schimbarea la Faţã”-Albã (fostã “Naşterea Maicii Domnului” construitã în 1679 pe locul uneia care data din 1606 şi restauratã în 1885; biserica “Sfântul Ioan Gurã de Aur”-Zlatavst construitã în 1683 de domnul Gheorghe Duca şi pictatã în 1855 de cãtre Nelu Zugravu. În aceastã bisericã se aflã mormântul lui Barbu Lãutarul; bisericile cu hramurile “Schimbarea la Faţã” a mãnãstirii Socola, ctitorie din anii 1551-1562 a domnului Alexandru Lãpuşneanu şi a soţiei sale Ruxandra, restauratã în anii 1995-2004, “Sfântul Haralambie” (1799-1804, cu picturi murale interioare executate în 1897 de preotul Vasile Damian, “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”- Bãrboi, ziditã în anii 1841-1844 din iniţiativa logofãtului Dimitrie Sturdza dupã planul arhitectului Andrei Caridi, pe fundaţiile unei vechi biserici ridicatã de vornicul Ioan Ursu Bãrboi în 1615. La aceastã bisericã, consolidatã şi restauratã în anii 1980-1988, se aflã mormintele lui Ioan Sandu Sturdza (primul domn pãmântean în Moldova) şi al poetului Alecu Russo; bisericile cu hramurile “Sfântul Dumitru”-Balş (1691, cu catapeteasmã din 1761, amvon şi picturi murale interioare din 1868, restauratã în anii 1897-1900 de arhitectul Iancu Catargiu), “Duminica Tuturor Sfinţilor”-Banu (1705-1706, distrusã de un incendiu în 1747 şi refãcutã în anul 1800), “Sfinţii Patruzeci de Mucenici” (1760) la care a fost diacon Ion Creangã între anii 1859 şi 1863, “Sfântul Gheorghe” – Mitropolia Veche (1758-1766, cu unele transformãri din 1791 şi restauratã în 1986 de cãtre arhitectul Ştefan Balş, pictatã în frescã în 1997-1999 şi resfinţitã la 22 mai 2000), “Sfânta Cuvioasã Parascheva”(Veche) sau Metocul Maicilor (1819, reparatã în 1850), “Sfântul Nicolae”-Copou construitã în anii 1937-1943, având printre ctitori şi pe Nicolae Iorga, cu picturi murale interioare executate în 1962-1965 de Vasile Pascu şi icoanele de pe iconostas pictate de Corneliu Baba. În anii 1993-1995 au fost pictate firidele exterioare ale bisericii. Pe lângã multe alte biserici ortodoxe, în municipiul Iaşi existã o bisericã romano-catolicã, datând din anul 1789 şi o alta cu hramul “Sfântul Anton de Padova” ziditã în anii 1991-1995, o bisericã armeano-gregorianã cu hramul “Sfânta Nãscãtoare” (ziditã în anul 1395 prin osteneala şi pe cheltuiala hagiului Macarie, reconstruitã în 1803 de cãtre enoriaşi şi restauratã în 2006), Sinagoga Mare (1657-1671), consideratã cel mai vechi şi cel mai mare edificiu de cult mozaic din România, restauratã în 2008-2010, declaratã monument istoric în anul 2004 ş.a. Arhitectura civilã din municipiul Iaşi este reprezentatã prin mai multe construcţii importante printre care: casa “Dosoftei” (1677) în care a funcţionat o tiparniţã şi în care astãzi este amenajat Muzeul tiparului; palatul lui Alexandru Ioan Cuza (1806), în prezent Muzeul Unirii; palatul “Cantacuzino-Paşcanu” (sfârşitul secolului 17, cu modificãri din secolul 19); palatul lui Mihail Sturdza construit în anii 1834-1848 dupã planul arhitectului Nicolae Singurov (în prezent sediul Academiei de Muzicã); casa “Beldiman” (1819); palatul “Roset-Roznovanu” construit în anii 1832-1834 dupã planul lui Gustaw Freiwald (azi sediul Primãriei municipale); casa “Alecsandri” (ante 1810); casele “Balş” (1835-1850), “Ghica” (1820), “Gane” (1845), “Pogor” (1850, reparatã în 1901 şi renovatã în 1995-1996); clãdirea Universitãţii “Alexandru Ioan Cuza” construitã în anii 1893-1896 dupã planul arhitectului elveţian Louis Pierre Blanc, stabilit în România.
Clãdirea Teatrului Naţional (numit din 1956 Teatrul “Vasile Alecsandri”) a fost construitã în anii 1894-1896 dupã planurile arhitectului austriac Ferdinand Fellner în colaborare cu arhitectul german Hermann Helmer. Plafonul Sãlii Mari a Teatrului Naţional a fost pictat de Al. Goltz (îngeri, nimfe, alegorii paradisiace) şi are un candelabru cu 109 becuri, iar sala are o capacitate de 740 de locuri. În prezent, în clãdirea Teatrului Naţional (supusã unor lucrãri de restaurare în anul 2012) îşi defãşoarã activitatea şi Opera Românã din Iaşi; Palatul Culturii este un edificiu monumental, construit pe locul vechilor Curţi Domneşti în anii 1907-1926, în stil neogotic, dupã planul arhitectului I. D. Berindei (în prezent adãposteşte un complex muzeal). Intrarea în palat se face printr-un Turn-donjon central, cu ceas, alcãtuit dintr-un ansamblu de clopote care reproduc la fiecare orã Hora Unirii. Palatul are 298 de camere cu o suprafaţã totalã de 6 000 m2. Sala Voievozilor din interiorul palatului a fost pictatã de Ştefan Dimitrescu şi elevii sãi. Pânã în 1955 în acest palat a funcţionat Tribunalul regional Iaşi. În aripa de Nord Est a acestui palat se aflã Biblioteca municipalã “Gheorghe Asachi”.
Clãdirea Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” construitã în anii 1932-1934 dupã planul arhitectului Constantin Iotzu; clãdirea Observatorului astronomic (1913) ş.a. În cartierul Țicãu al municipiului Iaşi se aflã celebra casã ţãrãneascã, numitã “Bojdeuca din Țicãu”, construitã în anul 1842 şi renovatã în anii 1942 şi 1985, în care a locuit scriitorul Ion Creangã în perioada 1872-1889, devenitã prima casã memorialã din România, inauguratã la 15 aprilie 1918, declaratã monument istoric. Aceastã cãsuţã, compusã din douã camere, aflate de o parte şi de alta a unui antreu, este mãrginitã la faţadã de un cerdac (prispã ţãrãneascã), limitat de un parmalâc (gãrduleţ) din lemn, din care se înalţã şase stâlpi din lemn, de formã pãtratã, care susţin, la partea superioarã, streaşina casei. În curte se aflã un bust al scriitorului, realizat în granit de cãtre sculptorul Iftimie Bârleanu, dezvelit în anul 1968, precum şi o statuie a lui Ion Creangã, operã a unui grup de studenţi de la Academia de Arte Plastice din Bucureşti, dezvelitã în anul 1990. În cursul anului 2023, bojdeuca a fost supusã unor lucrãri de modernizare, în cadrul cãrora s-au instalat prize electrice, reţele de încãlzire a pereţilor, podelele originare au fost înlocuite cu parchet laminat, curtea a fost betonatã etc., fapt care a ştirbit foarte mult din înfãţişarea originarã a acestui monument istoric. Numeroase monumente şi statui împânzesc municipiul Iaşi, printre acestea cele mai importante sunt: Monumentul Unirii, format dintr-o piesã centralã, reprezentând Patria-mamã şi patru piese mai mici care întruchipeazã provinciile istorice (Moldova, Transilvania, Basarabia şi Bucovina), a fost realizat în marmurã albã, prin efortul prinţesei Olga Sturdza, inaugurat la 29 mai 1927, demontat de regimul comunist în 1947 şi reconstruit în anii 1995-1999 de sculptorul Constantin Crengãniş şi dezvelit la 1 decembrie 1999; Grupul statuar “Alexandru Ioan Cuza” din Piaţa Unirii este prima statuie din bronz realizatã prin subscripţie publicã şi are 3,5 m înãlţime, aşezatã pe un soclu de 3 m înãlţime. Piesa centralã îl înfãţişeazã pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza înconjurat de cei patru sfetnici ai sãi – Mihail Kogãlniceanu, generalul Ioan Em. Florescu, Costache Negri şi Nicolae Kretzulescu; monumentele scriitorilor Vasile Alecsandri din faţa Teatrului Naţional, realizat în bronz de sculptorul polon de origine germanã Włodzimierz C. Hegel, develit la 15 octombrie 1906, Mihail Kogãlniceanu, autor fiind sculptorul italian Raffaello Romanelli, dezvelit în 1905, Mihai Eminescu, operã din anul 1925 a sculptorului Ion Faur Schmidt, Costache Negri (sculptor Richard Hette, 1935), Gheorghe Asachi (sculptor Ion Georgescu, 1888), Miron Costin (sculptor Włodzimierz C. Hegel, 1888), Dimitrie Cantemir (sculptor Ion Dimitriu-Bârlad, 1934), statuia ecvestrã a lui Ştefan cel Mare, operã realizatã de sculptorul francez Emmanuel Frémiet dupã schiţele lui Gheorghe Asachi, dezvelitã la 5 iunie 1883; în anul 1995 a fost dezvelitã statuia lui Ştefan cel Mare, operã a sculptorului Dan Covãtaru, în anul 2002 a fost dezvelitã statuia lui Mihai Viteazul, operã a sculptorului Ioan Busdugan, iar în anul 1976 a fost dezvelit un obelisc ridicat în memoria victimelor pogromului din 28-30 ianuarie 1941, plasat în faţa Sinagogii Mari.