Lugoj

Date generale

Municipiul Lugoj se află în partea de Vest a României, în provincia istoricã Banat, în zona de Est a judeţului Timiş, în Câmpia Lugojului, la 125-176 m altitudine, pe râul Timiş, la intersecţia paralelei de 45^o41’10” latitudine nordică cu meridianul de 21^o54’02” longitudine estică, la 60 km Est de municipiul Timişoara; 46 802 loc. (1 ian. 2019), din care 22 091 loc. de sex masc. şi 24 711 fem. Supr.: 88 km², din care 13,8 km² în intravilan; densitatea: 3 391 loc./km². Evoluţia demograficã din ultimul secol a fost în permanenţă crescătoare, fapt consemnat de recensămintele şi estimările oficiale. Astfel, în 1890 Lugojul avea 12 489 locuitori, în 1910 numărul acestora se ridicase la 19 818, în 1930 ajunsese la 23 593 locuitori, în 1941 erau 26 328 persoane, în 1956 număra 30 252 suflete, în 1968 s-au înregistrat 36 542  locuitori, iar la recensământul din 18 martie 2002 s-au consemnat 44 570 locuitori. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 40 361 loc., 31 885 de persoane erau români (79,0%), 2 752 maghiari (6,8%), 928 rromi (2,3%), 748 germani (1,9%), 520 ucraineni (1,3%) şi 3 528 loc. (8,7%) aparţineau altor etnii (slovaci, sârbi, evrei, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 28 923 de ortodocşi (71,7%), 3 076 romano-catolici (7,6%), 1 471 penticostali (3,6%), 1 222 reformaţi (3,0%), 1 009 baptişti (2,5%), 739 greco-catolici (1,8%) şi 3 921 loc. (9,8%) aparţineau altor confesiuni (martorii lui Iehova, adventişti de ziua a şaptea, creştini de rit vechi, evanghelişti, mozaici, creştini după evanghelie, musulmani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Municipiul Lugoj este un important nod feroviar (staţia de cale ferată a fost inaugurată  la 23 octombrie 1876) şi rutier al judeţului Timiş. Întreprinderile mici şi mijlocii din Lugoj produc mobilă, confecţii, încălţăminte, cărămizi şi ţigle, faianţã, preparate din carne şi lapte ş.a. La Lugoj funcţionează un muzeu municipal cu secţii de istorie, artã şi etnografie, cu peste 65 000 de exponate, adãpostit într-o clădire construită în anii 1896-1899, un teatru municipal (“Traian Grozăvescu”), cu sediul într-un edificiu ridicat în perioada 1899-1902, o casã de culturã, o universitate particularã cu profil economic şi juridic, cu numele “Iosif Constantin Drăgan”, un Colegiu Naţional (“Coriolan Brediceanu”) adăpostit într-o clădire construitã în anii 1893-1899 ş.a. La Lugoj se desfãşoarã anual Festivalul coral internaţional “Ion Vidu”, Festivalul internaţional de teatru neprofesionist, Festivalul internaţional de folclor “Ana Lugojana” şi Concursul internaţional de canto “Traian Grozãvescu”. La Lugoj s-au nãscut numeroase personalităţi, printre care se numără Coriolan Brediceanu (om politic), compozitorii Filaret Barbu, Tiberiu Brediceanu (fiul lui Coriolan Brediceanu), Ion Vidu, tenorul Traian Grozăvescu, pictorul Aurel Ciupe, economistul, juristul şi omul de afaceri italian de origine română Iosif Constantin Drăgan, gimnasta Lavinia Miloşovici ş.a.

Istoric

În perimetrul municipiului Lugoj, în punctual numit “Gomila”, au fost descoperite urmele unei aşezãri neolitice datând din mileniul 4 î.Hr., iar la poalele Dealului Viilor au fost scoase la iveală topoare din piatră şlefuită. Urme de locuire din Epocile bronzului şi fierului au fost semnalate la Sud Vest de Lugoj. Localitatea Lugoj apare consemnată documentar la sfârşitul secolului 13, apoi în anii 1333, 1334, cu numele Sacerdos de Lucas, 1368, cu toponimul Lugas, 12 martie 1369, 22 august 1376, cu denumirea Castrum Lugas etc. La sfârşitul secolului 14, localitatea apare  frecvent în documente ca oppidum (aşezare fortificată), în 1428 este amintită într-un document ca punct de vamã, iar în 1542 a cãpãtat statut de oraş (civitas) pe lângă o cetate regală, care făcea parte din organizaţia autonomă românească a “districtelor valahe”, fiind centrul districtului românesc cu acelaşi nume. În anul 1551, localităţii Lugoj i s-a acordat statutul de oraş regal liber. La sfârşitul secolului 16, la Lugoj a fost înfiinţată, de către calvini, o şcoală românească.  Ocupat de turci în 1658, oraşul Lugoj a fost transformat în centrul unui sangeac (subdiviziune administrativă a unui paşalâc). În 1660, călătorul turc Evlia Celebi consemna că Lugojul este

o aşezare puternicã, cu peste 300 de case, pe malul drept al râului Timiş”.

În 1688 cetatea Lugojului a fost cucerită de habsburgi, iar la 25 septembrie 1695 în zona Lugojului a avut loc o puternică bătălie între armatele Imperiului habsburgic şi cele ale Imperiului Otoman, soldată cu înfrângerea austriecilor.  După încheierea Tratatului de la Karlowitz (26 ianuarie 1699), Banatul (inclusiv Lugojul) a rămas sub dominaţie otomană, turcii distrugând zidurile cetăţii în 1701. După Pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718), turcii au fost alungaţi din Banat, iar la Lugoj au fost colonizaţi germani în jurul anului 1720,  aceştia întemeind o aşezare pe care au numit-o Lugojul German, care în 1795 s-a unit cu Lugojul Român formând o singură localitate cu numele Lugoj. În 1842  a avut loc un incendiu devastator care a mistuit circa 400 de case, mai multe biserici (inclusiv biserica “Sfântul Nicolae”) şi alte clădiri importante. La 4/16-5/17 mai 1848, pe Câmpia Libertăţii de lângă Lugoj s-a ţinut “Adunarea românilor din comitatul Caraş”, în cadrul căreia Eftimie Murgu a expus programul Revoluţiei (printre altele, se revendicau drepturi naţinale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana). La 15/27 iunie 1848 a avut loc a doua “Adunare populară de la Lugoj” a românilor din Banat, care a hotărât înfiinţarea unei armate populare române, numirea lui Eftimie Murgu drept comandant suprem al acestei armate, înlăturarea ierarhiei sârbeşti din cadrul bisericii ortodoxe române, introducerea limbii române în şcoli, recunoaşterea naţionalităţii române etc. În 1850, la Lugoj s-a stabilit reşedinţa Epicopiei greco-catolice din Banat. Între 1881 şi 1925, oraşul Lugoj a fost reşedinţa comitatului Caraş, dupã care a fost reşedinţa judeţului Severin până în 1950. Oraşul Lugoj a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968, având în subordine administrativã satele Măguri şi Tapia.

Monumente

Turnul-clopotniţă, de arhitectură barocă (restaurat în 1726-1728), al fostei biserici “Sfântul Nicolae” – biserică ctitorită în 1402 de Ecaterina Perian (sau Pârâian, soţia banului Nicolae Perian), grav avariată de incendiul din 1842 şi demolată în 1879.

Catedrala ortodoxă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, de mari dimensiuni (42 m lungime, 21,50 m lăţime şi 57 m înălţimea celor douã cupole), construită în perioada 1759-1766, în stilul barocului târziu, după planul arhitectului Josef Emanuel Fischer von Erlach. Biserica păstrează picturi murale interioare originare şi a fost restaurată atât după incendiul din 1842, cât şi în anii 1937-1944 şi 2007-2013; biserica romano-catolică a fostei mănăstiri minorite, zidită în anii 1733-1735, cu unele transformări şi adăugiri din 1796 şi 1932, pictată la interior în 1933 de Geza Ulrich din Arad; biserica greco-catolică cu hramul “Coborârea Sfântului Spirit” (1843-1854), cu Turn-clopotniţă înalt de 42 m care a folosit mult timp ca post de observaţie pentru pompieri; Birtul Poştei , datează din sec. 16, forma actuală este din 1726, iar în 1975 a fost supus unor ample lucrări de restaurare, în prezent declarat monument istoric. Este o clădire funcţională, cu parter şi etaj, care a servit un timp ca han şi staţie de popas pentru poştalioane (astăzi este sediul Protopopiatului Ortodox Român) are spre curte o galerie pe arcade masive de zidărie; clădirea Teatrului municipal (1899-1902); clădirea Palatului de Justiţie (1900-1902); Palatul “Bejan” (1901); clădirea Primăriei municipale (1903-1905); Podul de fier peste râul Timiş a fost construit în anii 1901-1902 (inaugurat la 31 aug. 1902), în prezent aflat într-o stare avansată de deteriorare; Sinagoga (secolul 19); casa în care a locuit compozitorul Ion Vidu (1870) etc.