Date generale
Municipiul Caracal se află în partea de Sud a României, în provincia istorică Oltenia, în zona de Sud Vest a judeţului Olt, în Câmpia Romanaţi, pe râul Gologan, la 95 m altitudine, la intersecţia paralelei de 44°06’45” latitudine nordică cu meridianul de 24°20’50” longitudine esticã, la 40 km Sud de municipiul Slatina; 33 936 loc (1 ian. 2019): 16 229 de sex masc. şi 17 707 fem. Suprafaţa: 69,6 km2, din care 10,8 km2 în intravilan; densitatea: 3 142 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 30 954 loc., 27 008 persoane erau români (87,3%), 1 229 rromi (4,0%) şi 2 717 loc. (8,7%) aparţineau altor etnii (maghiari, germani, turci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 28 066 ortodocşi (90,7%), 53 penticostali (0,2%) şi 2 835 loc. (9,1%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, martorii lui Iehova, creştini după evanghelie, baptişti, musulmani, greco-catolici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Municipiul Caracal este unul dintre principalele noduri rutiere şi feroviare ale ţării (staţia de cale ferată a fost inaugurată la 1 aprilie 1887). În cadrul unităţilor industriale din Caracal se produc vagoane de cale ferată pentru mărfuri, anvelope şi camere de aer pentru autovehicule, mobilă, confecţii, tricotaje, conserve de legume şi fructe, preparate din carne şi lapte, dulciuri ş.a. În Caracal mai există întreprinderi de reparaţii pentru vagoane de cale ferată şi pentru maşini agricole, ferme de creştere a bovinelor şi a ovinelor, precum şi o Staţiune de cercetare şi dezvoltare agricolă. Parcul “Constantin Poroianu” cu specii exotice (53 ha). Biblioteca “Virgil Carianopol” (f. 1936); Pinacoteca “Marius Bunescu” (f. 17 apr. 1947). Clãdirea Teatrul Naţional a fost construită în perioada 14 iulie 1896-1901 dupã planurile arhitectului austriac Franz Billeck şi renovată în anul 2008, pe scena căreia au jucat mari actori, ca George Vraca, Grigore Vasiliu-Birlic, Dina Cocea ş.a. Muzeul Romanaţilor, inaugurat în 1949, cu secţii de istorie şi arheologie (opaiţe, fibule, figurine, documente referitoare la Revoluţia de la 1848-1849 etc.), de artă plastică şi de etnografie; Muzeul „Iancu Jianu”.
Istoric
Săpăturile arheologice efectuate în perimetrul oraşului au scos la iveală vestigii paleolitice, neolitice, din Epoca bronzului şi din Epoca daco-romană. În anul 215 d.Hr., împăratul roman Marcus Aurelius Antoninus Caracalla, dupã ce a întreprins o incursiune împotriva goţilor din zona actuală a Caracalului, a împroprietărit cu pãmânt pe veteranii din legiunile sale, fapt ce se presupune că denumirea localităţii provine de la împăratul roman Caracalla. Alte surse susţin cã în secolele 9-10, cumanii care au migrat prin regiunea actuală a oraşului Caracal ar fi atribuit numele aşezării Kara-Kale (în traducere: „Cetatea Neagră”). Localitatea apare menţionată documentar, prima oarã, la 17 noiembrie 1538, într-un act emis la cancelaria domnului Ţãrii Româneşti, Radu Paisie, prin care acesta dãruia pãmânt lui Radu vel culcer
pentru sluga dreaptă ce-i făcuse câteva moşii cumpărate de la jupâniţa Marga din Caracal”.
În 1598, localitatea Caracal a fost ridicatã la rangul de oraş de către Mihai Viteazul care a avut aici prima reşedinţă domnească (în 1597). Tot aici şi-au stabilit reşedinţele domneşti Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. Totuşi, prima menţiune documentară ca oraş a Caracalului este consemnată în 1653 într-o notă de călătorie a lui Paul de Alep (cleric ortodox melchit, originar din Siria). În catagrafia anului 1833, Caracal figura ca oraş cu peste 4 800 de locuitori. La 24 noiembrie 1994, oraşul Caracal a fost declarat municipiu.
Monumente
Curtea domnească (secolele 16-17), cu ruinele caselor domneşti; biserica domnească având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este ctitoria din 1598 a lui Mihai Viteazul, refăcută de Matei Basarab în anii 1632-1634, restaurată în secolul 18, când i s-a adăugat un pridvor cu coloane de cărămidă, şi renovatã în 1817; bisericile „Sfânta Treime” (1646-1647, restaurată în 1853), „Sfântul Ioan Botezãtorul” (1767-1769, refãcutã în 1862), cu picturi executate în 1890 peste frescele originare, „Sfântul Nicolae” (1725, refãcutã în 1863), „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (1824-1832, pictatã de Iosif Keber), „Toţi Sfinţii” (1818-1821), „Sfântul Vasile” (1829), „Adormirea Maicii Domnului” (ctitorie din 1839 a familiei Jitianu; aici este înmormântat haiducul Iancu Jianu); Sinagogă (1902); Clădirea Teatrului Naţional a fost construită în perioada 14 iulie 1896-1901 în stilul barocului târziu, după planurile arhitectului austriac Franz Billek. Clădirea Teatrului Naţional a fost mistuită parţial de un incendiu în noaptea de 17 spre 18 ianuarie 1995, fiind refăcută, renovată şi repictată integral în interior, în anii 1996-2008, inaugurată la 19 decembrie 2008 şi declarată monument istoric şi de arhitectură; Clădirea fostei Prefecturi (1870); Clădirea fostului Tribunal, construită în secolul 19 dupã planurile arhitectului E. Gesher; Foişorul de foc (secolul 19); Castelul de apă (1930-1940); Casa cu aspect de culă a haiducului Iancu Jianu (secolul 18, refăcută în 1958, astãzi muzeu); Monumentul eroilor, operă în bronz din anul 1927 a sculptorului român de origine cehă Ion Schmidt Faur; Monumentul anului revoluţionar 1848; busturile compozitorului George Enescu (operã din 1965 a sculptorului Ion Jalea) şi poetului Mihai Eminescu (1965); Statuia „Susurul”, lucrare din anul 1938 a sculptorului Ion Dimitriu-Bârlad.
