Caracal

Date generale

Municipiul Caracal se află în partea de Sud a României, în Sud-Vestul judeţului Olt, în Câmpia Romanaţi, pe râul Gologan, la 95 m altitudine, la intersecţia paralelei de 44°06’45” latitudine nordicã cu meridianul de 24°20’50” longitudine esticã, la 40 km Sud de municipiul Slatina; 33 936 loc (1 ian. 2019): 16 229 de sex masc. şi 17 707 fem. Supr.: 69,6 km2, din care 10,8 km2 în intravilan; densitatea: 3 142 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 30 954 loc., 27 008 persoane erau români (87,3%), 1 229 rromi (4,0%) şi 2 717 loc. (8,7%) aparţineau altor etnii (maghiari, germani, turci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 28 066 ortodocşi (90,7%), 53 penticostali (0,2%) şi 2 835 loc. (9,1%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, martorii lui Iehova, creştini dupã evanghelie, baptişti, musulmani, greco-catolici ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Municipiul Caracal este unul dintre principalele noduri rutiere şi feroviare ale ţãrii (staţia de cale feratã a fost inauguratã la 1 aprilie 1887). În cadrul unitãţilor industriale din Caracal se produc vagoane de cale feratã pentru mãrfuri, anvelope şi camere de aer pentru autovehicule, mobilã, confecţii, tricotaje, conserve de legume şi fructe, preparate din carne şi lapte, dulciuri ş.a. În Caracal mai existã întreprinderi de reparaţii pentru vagoane de cale feratã şi pentru maşini agricole,  ferme de creştere a bovinelor şi a ovinelor, precum şi o Staţiune de cercetare şi dezvoltare agricolã. Parcul “Constantin Poroianu” cu specii exotice (53 ha). Biblioteca “Virgil Carianopol” (f. 1936); Pinacoteca “Marius Bunescu” (f. 17 apr. 1947). Teatrul Naţional a fost construit în anii 1896-1901 dupã planurile arhitectului austriac Franz Billeck. Muzeul Romanaţilor, inaugurat în 1949, cu secţii de istorie şi arheologie (opaiţe, fibule, figurine, documente referitoare la Revoluţia de la 1848-1849 etc.), de artã plasticã şi de etnografie; Muzeul „Iancu Jianu”.

Istoric

Sãpãturile arheologice efectuate în perimetrul oraşului au scos la ivealã vestigii paleolitice, neolitice, din Epoca bronzului şi din Epoca daco-romanã. În anul 215 d.Hr., împãratul roman Marcus Aurelius Antoninus Caracalla, dupã ce a întreprins o incursiune împotriva goţilor din zona actualã a Caracalului, a împroprietãrit cu pãmânt pe veteranii din legiunile sale, fapt ce se presupune cã denumirea localitãţii provine de la împãratul roman Caracalla. Alte surse susţin cã în secolele 9-10, cumanii care au migrat prin regiuinea actualã a oraşului Caracal ar fi atribuit numele aşezãrii Kara-Kale (în traducere: „Cetatea Neagrã”). Localitatea apare menţionatã documentar, prima oarã, la 17 noiembrie 1538, într-un act emis la cancelaria domnului Ţãrii Româneşti, Radu Paisie, prin care acesta dãruia pãmânt lui Radu vel culcer „pentru sluga dreaptã ce-i fãcuse câteva moşii cumpãrate de la jupâniţa Marga din Caracal”. În 1598, localitatea Caracal a fost ridicatã la rangul de oraş de cãtre Mihai Viteazul care a avut aici prima reşedinţã domneascã (în 1597). Tot aici şi-au stabilit reşedinţele domneşti Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. Totuşi, prima menţiune documentarã ca oraş a Caracalului este consemnatã în 1653 într-o notã de cãlãtorie a lui Paul de Alep (cleric ortodox melchit, originar din Siria). În catagrafia anului 1833, Caracal figura ca oraş cu peste 4 800 de locuitori. La 24 noiembrie 1994, oraşul Caracal a fost declarat municipiu.

Monumente

Curtea domneascã (secolele 16-17), cu ruinele caselor domneşti; biserica domneascã având hramul „Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”, este ctitoria din 1598 a lui Mihai Viteazul, refãcutã de Matei Basarab în anii 1632-1634, restauratã în secolul 18, când i s-a adãugat un pridvor cu coloane de cãrãmidã, şi renovatã în 1817; bisericile „Sfânta Treime” (1646-1647, restauratã în 1853), „Sfântul Ioan Botezãtorul” (1767-1769, refãcutã în 1862), cu picturi executate în 1890 peste frescele originare, „Sfântul Nicolae” (1725, refãcutã în 1863), „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (1824-1832, pictatã de Iosif Keber), „Toţi Sfinţii” (1818-1821), „Sfântul Vasile” (1829), „Adormirea Maicii Domnului” (ctitorie din 1839 a familiei Jitianu; aici este înmormântat haiducul Iancu Jianu); Sinagogã (1902); Clãdirea Teatrului Naţional, construitã în anii 1896-1901 în stilul barocului târziu, dupã planurile arhitectului Franz Billek. Clãdirea Teatrului Naţional a fost mistuitã parţial de un incendiu în noaptea de 17 spre 18 ianuarie 1995, fiind refãcutã şi renovatã în anii 1996-2008 ; Clãdirea fostei Prefecturi (1870); Clãdirea fostului Tribunal, construitã în secolul 19 dupã planurile arhitectului E. Gesher; Foişorul de foc (secolul 19); Castelul de apã (1930-1940); Casa cu aspect de culã a haiducului Iancu Jianu (secolul 18, refãcutã în 1958, astãzi muzeu); Monumentul eroilor, operã în bronz din anul 1927 a sculptorului român de origine cehã Ion Schmidt Faur; Monumentul anului revoluţionar 1848; busturile compozitorului George Enescu (operã din 1965 a sculptorului Ion Jalea) şi poetului Mihai Eminescu (1965); Statuia „Susurul”, lucrare din anul 1938 a sculptorului Ion Dimitriu-Bârlad.