Craiova

Date generale

Municipiul Craiova se aflã în partea de Sud a României, este reşedinţa judeţului Dolj, situat în Nord-Vestul  Câmpiei Romanaţi, pe terasele de pe stânga râului  Jiu, la 100 m altitudine, la intersecţia paralelei de 44°20′ latitudine nordicã cu meridianul de 23°49′ longitudine esticã; 301 269 loc. (1 ian. 2019), din care 141 712 loc. de sex masc. şi 159 557 fem. Supr.: 81,4 km2, din care 56,5 km2 în intravilan; densitatea: 5 332 loc./km2. Dinamica populaţiei oraşului a cunoscut o permanentã şi spectaculoasã creştere de-a lungul timpului, aşa dupã cum reiese din diverse documente sau recensãminte. Astfel, în 1735 în Craiova trãiau peste 4 000 de persoane, pentru ca în 1848 sã se înregistreze 20 000 de locuitori, în 1859 sã ajungã la 25 000 de locuitori, iar la sfârşitul secolului 19 avea 40 000 de locuitori. La recensãmântul din 1930 s-au consemnat 63 215 locuitori, la cel din 1948, 84 574 locuitori, la cel din 1956, 96 897 locuitori, iar la urmãtoarele trei recensãminte, din anii 1966, 1977 şi 1992 sã aibe loc o adevãratã “explozie” demograficã, respectiv 148 711 loc., 221 261 loc. şi 303 959 loc., dupã care nr. locuitorilor sã înregistreze o uşoarã scãdere, la 302 601 loc. în anul 2002 şi 301 269 loc. în anul 2011. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 269 506 loc., 241 176 de persoane erau români (89,5%), 5 291 rromi (2,0%) şi 23 039 loc. (8,5%) aparţineau altor etnii (maghiari, sârbi, greci, bulgari, germani, turci, evrei, italieni, ucraineni, macedoneni ş.a.). Din  punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 245 337 ortodocşi (91,0%), 410 romano-catolici (0,2%) şi 23 759 de persoane (8,8%) apartineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, musulmani, martorii lui Iehova, creştini dupã evanghelie, penticostali, baptişti, greco-catolici ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Craiova dispune de un aeroport şi o staţie de cale feratã, inauguratã la 5 ianuarie 1873, fiind, totodatã unul dintre importantele noduri feroviare şi rutiere ale ţãrii. Craiova este un însemnat centru industrial, comercial, cultural-ştiinţific, de învãţãmânt, administrativ, de transport şi turistic al României. Dacã la mijlocul secolului 19 în Craiova funcţionau aproximativ 60 de mici fabrici şi ateliere meşteşugãreşti (3 fabrici de bere, 4 tãbãcãrii, 2 tipografii, 12 mori de cereale ş.a.) în prima jumãtate a secolului 20 activitatea  economicã a înregistrat o dezvoltare moderatã, pentru ca dupã 1960 aceasta sã capete o ascensiune permanentã de la un deceniu la altul, devenind în zilele noastre un puternic centru industrial în care se produc energie electricã şi termicã, utilaje grele, utilaje energetice, petroliere şi miniere, maşini şi utilaje agricole şi forestiere, avioane, automobile, tractoare, locomotive Diesel şi Diesel electrice, motoare electrice pentru locomotive, generatoare electrice sincrone, transformatoare de mare putere (pânã la 400MVA), aparataj electric de înaltã tensiune, maşini-unelte (strunguri cu comandã numericã ş.a.), echipamente pentru ridicat, ţesãturi din bumbac şi lânã, tricotaje, confecţii, cherestea, prefabricate din beton, preparate din carne şi lapte, zahãr, ulei, bere etc. Tipografie. În prezent, Craiova se afirmã ca un însemnat centru cultural-ştiinţific şi de învãţãmânt, cu o universitate (ianuguratã la 27 august 1965), un Teatru Naţional, numit “Marin Sorescu” (din 2005), fundat în 1854, cu secţii de dramã, muzicalã şi de pãpuşi (fundat în 1948), un Teatru de operã şi operetã numit “Elena Theodorini”, o filarmonicã de stat – “Oltenia” (înfiinţatã la 17 aprilie 1947), un ansamblu de cântece şi dansuri “Nicolae Bãlcescu”, numeroase biblioteci (între care se numãrã Biblioteca judeţeanã “Alexandru şi Aristia Aman”, fundatã în 1908, cu peste 450 000 de volume în prezent, bibliotecile universitarã, francezã, britanicã ş.a.), studiouri locale de radio-emisie şi de televiziune, case de editurã şi redacţii ale unor ziare, precum şi numeroase muzee. Principalele muzee ale Craiovei sunt:  Muzeul Olteniei (fundat în 1915), cu secţii de istorie şi arheologie, etnografie, ştiinţele naturii; Muzeul de Artã (fundat în 1954), adãpostit în Palatul lui Dinu Mihail, cu colecţii de picturã universalã şi româneascã, de graficã şi de sculpturã româneascã (aici se aflã 7 sculpturi realizate de Constantin Brâncuşi – “Vitellius” – cea mai veche lucrare a sculptorului, executatã în gips în 1898, “Cap de bãiat” 1906, “Sãrutul” 1907, “Tors de femeie” 1909, “Domnişoara Pogany” 1913 ş.a.), Muzeul de etnografie şi artã popularã” situat în Casa Bãniei, Muzeul de istorie a medicinei şi farmaciei, Muzeul militar, Muzeul Teatrului Naţional, Muzeul de ştiinţe ale naturii ş.a. Învãţãmântul, ca formã organizatã, a fost instituit la Craiova în 1759 de cãtre Constantin Obedeanu, iar în 1826 Şcoala Obedeanu a fost transformatã în Şcoala Naţionalã de limba românã, fiind a doua şcoalã româneascã de grad mediu dupã Liceul “Sfântul Sava” din Bucureşti (1818). În Craiova existã Parcul “Romanescu” (numit pânã în 1992 Parcul Poporului) amenajat în anii 1900-1903 dupã planurile arhitectului francez Émile Redont, extins pe 90 ha,  şi o grãdinã botanicã (17 ha) amenajatã din iniţiativa botanistului craiovean Alexandru Buia. La Craiova se desfãşoarã anual (din 1991) un Târg internaţional de maşini şi utilaje agricole şi un Festival Naţional de romanţe “Ioana Radu” (din cotombrie 1998). Craiova este , totodatã, oraşul în care s-au nãscut mai multe personalitãţi ale ştiinţei, culturii, artei, politicii etc., printre care se remarcã George (Gogu) Constantinescu (1881-1965), inginer, om de ştiinţã şi inventator, pãrintele teoriei sonicitãţii (1912), pionier al construcţiilor din beton armat în România, Nicolae Titulescu (1882-1941), om politic şi strãlucit orator, unicul diplomat din lume care a fost ales de douã ori consecutiv preşedinte al Ligii Naţiunilor (1930 şi 1931), Nicolae Coculescu (1866-1952), astronom, fondatorul Observatorului astronomic din Bucureşti (1908), Dimitrie Gerota (1867-1939), chirurg şi anatomist cu contribuţii în studiul anatomiei şi fiziologiei vezicii urinare, Titu Maiorescu (1840-1917), om politic, critic şi teoretician literar, mentor spiritual al Societãţii “Junimea” din Iaşi, pictorul Corneliu Baba (1906-1997), Jean Negulesco (1900-1993), regizor american de origine românã, realizatorul, la Hollywood, a numeroaselor melodrame şi a unor comedii sentimentale, Theodor Theodorini (1819-1873), animator al mişcãrii teatrale la Craiova şi soţia lui, Maria Theodorini (1831-1894), actriţã şi directoare de trupã, creatoarea Teatrului Naţional din Craiova ş.a.

Istoric

Descoperirile arheologice din perimetrul oraşului Craiova atestã o locuire neîntreruptã din Neolitic şi pânã în prezent. Astfel, în arealul Craiovei au fost identificate vestigii neolitice (ceramicã pictatã policrom), urmele unei aşezãri din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului, aparţinând culturii Coţofeni (2500-1800 î.Hr.), urmele unei importante aşezãri geto-dacice datând din secolul 4 î.Hr., numitã Pelendava, în care s-a gãsit un tezaur compus din 80 de piese de harnaşament lucrate în argint, unele placate cu aur, aparţinând unei cãpetenii geto-dacice. La marginea  Craiovei, pe o terasã a Jiului, au fost descoperite vestigiile unui castru roman şi ale unei aşezãri civile romane datând din secolele 2-3, plasate pe drumul roman care venea de la Drobeta la Romula. Prima menţiune documentarã a aşezãrii de astãzi este consemnatã pe harta Tabula Pentigeriana, datând din anul 225 d.Hr., iar mai târziu este atestatã documentar într-un hrisov emis de domnul Basarab cel Bãtrân (Laiotã) la 1 iunie 1475. În 1492, Vlad Cãlugãrul, domn al Ţãrii Româneşti (septembrie-noiembrie 1481; 1482-1495), a stabilit la Craiova reşedinţa Banilor Olteniei (transferând-o aici de la Strehaia) unde s-a menţinut pânã în 1761 când reşedinţa a fost mutatã la Bucureşti şi apoi desfiinţatã în 1832. În afara denumirii antice de Pelendava şi a celei actuale, localitatea a mai purtat numele latin Ponsonia, în secolele 7-8 – nume descoperit pe o inscripţie gãsitã pe un fragment de stelã datatã din secolul 7. La sfârşitul secolului 15, Craiova era un târguşor aflat pe moşia boierilor Craioveşti, pentru ca în 1735 în acest târg sã se înregistreze 836 de familii care aveau laolaltã peste 4 000 de locuitori. În perioada 1735-1770, Craiova a fost centrul administrativ al unei regiuni anarhice în care haiducii (între care cel mai cunoscut era Iancu Jianu) fãceau legea. În anii 1770-1771, Craiova a devenit capitala Ţãrii Româneşti deoarece Bucureştiul era disputat între oştile turceşti şi cele ruseşti. În cursul rãzboaielor ruso-turce din anii 1768-1774 şi 1806-1812, Craiova a suferit de pe urma jafurilor turceşti, în 1790 a fost devastatã de un puternic cutremur, în 1795 populaţia oraşului a fost decimatã de ciumã, iar incendiul din 1796 a provocat mari pagube materiale. În primele decenii ale secolului 19, activitatea economicã şi aspectul edilitar-urbanistic, dezvoltarea meşteşugurilor, comerţului şi a serviciilor publice s-au bucurat de o importantã dezvoltare, Craiova ajungând un mare centru comercial, administrativ şi cultural. Dupã anul 1800 s-au pavat strãzile principale cu pietre de bazalt şi s-au fãcut trotuare, în 1826 s-a înfiinţat o şcoalã în limba greacã, în 1837 a luat fiinţã o tipografie, în 1854 s-a introdus iluminatul public cu lãmpi cu ulei de rapiţã, urmat în 1858 de lãmpi cu petrol, iar la 5 noiembrie 1896 de iluminatul electric. În 1821, la Craiova s-a stabilit baza militarã pentru pandurii conduşi de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moşia boierului craiovean Glogoveanu. La 8/20 noiembrie 1916, trupele germane au ocupat oraşul Craiova, viaţa economico-socialã fiind paralizatã timp de circa doi ani. La 7 septembrie 1940, la Craiova s-a semnat Tratatul româno-bulgar prin care partea de Sud a Dobrogei, respectiv Cadrilaterul cu judeţele Durostor şi Caliacra, a intrat în componenţa Bulgariei. Oraşul Craiova a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968, datã la care a devenit şi reşedinţa judeţului Dolj.

Monumente

Biserica Domneascã având hramul “Sfântul Dumitru” (protectorul oraşului) este ctitoria din anii 1651-1652 a domnului Matei Basarab, ridicatã pe locul uneia mai vechi, construitã în 1483 de boierii Craioveşti. Biserica a fost refãcutã în 1690 din iniţiativa lui Petre Obedeanu şi apoi în 1724 de fiul acestuia, Constantin Obedeanu. Cutremurul din 11 ianuarie 1838 a provocat mari stricãciuni bisericii, fapt ce a determinat reconstruirea ei integralã în anii 1885-1889 dupã planurile arhitectului francez Émile Lecomte du Noüy. Biserica a fost renovatã în 1906 şi 1933, în acest din urmã an fiind executate şi picturile murale interioare de cãtre pictorii francezi Menipot şi Boriès. În prezent, biserica “Sfântul Dumitru” este Catedrala mitropolitanã a Olteniei, în interiorul ei aflându-se moaştele Sfintei muceniţe Tatiana; Biserica “Sfântul Ilie” a fost construitã în 1720 din iniţiativa şi pe cheltuiala vornicului Ilie Otetelişanu şi pictatã de Constantin Lecca în 1840-1841. În 1893, biserica a fost refãcutã dupã planurile arhitectului P. Springler şi pictatã de Gheorghe Tattarescu şi Gheorghe Ioanid; Biserica “Madona Dudu”, cu dublu hram – “ Adormirea Maicii Domnului” şi “Sfântul Pantelimon”, a fost ziditã în 1758 prin strãdania marelui clucer Constantin Fotescu şi a tãbãcarului Hagi Ion Gheorghe pe locul unei biserici din lemn care data din anul 1700. Biserica a fost refãcutã în 1842-1844 dupã avariile provocate de cutremurul din 11 ianuarie 1838, apoi dãrâmatã complet în 1913 şi reconstruitã în perioada 1929-1942 dupã planurile arhitecţilor Ion Trajanescu şi Sterie Becu. În pronaos se aflã mormântul poetului Vasile Cârlova;   Biserica fostei mãnãstiri “Obedeanu”, cu dublu hram “Buna Vestire” şi “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena”, a fost construitã în anii 1748-1753, prin grija şi pe cheltuiala paharnicului Constantin Obedeanu şi declaratã monument istoric în anul 1915. Biserica a fost supusã mai multor modificãri ulterioare, iar la cutremurul din 4 martie 1977 i-au cãzut turlele, refãcute pânã in 1986. Între 1755 şi 1889, pe lângã biserica acestei mãnãstiri a funcţionat prima şcoalã de limba românã din Oltenia; Bisericile “Sfântul Mina” (1731, cu picturi murale interioare originare), “Sfântul Gheorghe-Vechi” (1730-1755), “Sfântul Gheorghe-Nou” (1754-1755, refãcutã din temelii în 1913), “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (secolul 16, reziditã de la nivelul ferestrelor în anii 1783-1791), “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (secolul 15, refãcutã din temelii în anii 1783-1785), “Sfântul Nicolae-Craioviţa” (1770), “Sfântul Nicolae”- Ungureni (1774-1780), “Toţi Sfinţii” sau “Hagi Enusi” (1792, cu picturi murale interioare executate în 1895), “Brânduşa” (1793), cu înfãţişare rusticã, “Sfântul Nicolae-Belivacã” (1794, cu picturi murale interioare originare); bisericile cu dublu hram – “Sfântul Nicolae” şi “Sfânta Cuvioasã Parascheva” (1795) şi “Sfinţii Ioachim şi Ana” şi “Sfântul Haralambie” (1802-1806) ş.a.; Biserica romano-catolicã “Sfântul Anton” (1654, refãcutã în 1734-1738 şi renovatã în 1841-1844). În localitatea componentã Mofleni se aflã mãnãstirea “Bucovãţ” (de cãlugãri), cu biserica “Sfântul Nicolae” , construitã în anii 1506-1512 şi refãcutã în 1751-1752 de marele ban Ştefan şi fiul sãu Pârvu şi pictatã în 1754. În prezent, în incinta mãnãstirii se aflã Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei Craiovei; Casa Bãniei este cea mai veche construcţie laicã din Craiova, clãditã în 1699 de Barbu Craiovescu şi refãcutã de domnul Constantin Brâncoveanu. Clãdirea are douã niveluri, cu camere cu bolţi din cãrãmidã la parter, cu camere, cerdac şi un elegant foişor pe coloane din piatrã, la etaj. În aceastã casã s-a întruinit cândva Divanul Craiovei; Fostul Palat de Justiţie, astãzi sediul central al Universitãţii, este o construcţie în stil neoclasicist, ridicatã în anii 1880-1890 dupã planurile arhitectului Ion Socolescu; Palatul Administrativ, astãzi sediul Prefecturii, este opera arhitectului Petre Antonescu, realizatã în anii 1912-1913; Palatul Vorovenilor în care se aflã în prezent sediul Mitropoliei Olteniei, a fost realizat dupã planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, în stilul Renaşterii franceze târzii, cu acoperiş mansardat, cu ornamentãri multiple, cu stucaturi şi cu interioare bogat decorate; Palatul lui Dinu Mihail a fost construit în anii 1896-1907, în stilul academismului francez, dupã planurile arhitectului francez Paul Gauttereau ca reşedinţã particularã a lui Constantin (Dinu) Mihail, tatãl lui Jean Mihail, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai acelor vremuri. Palatul, care adãposteşte Muzeul de Artã (din 1954), are luminatoare naturale, scãri din marmurã de Carrara, plafoane pictate, candelabre din cristal de Murano, oglinzi veneţiene, pereţii tapisaţi cu mãtase de Lyon, lambriuri, mobilier de diferite stiluri etc., fiind declarat monument istoric; Clãdirea fostei Bãnci a Comerţului, astãzi sediul Primãriei municipale, a fost terminatã în 1916 dupã proiectul arhitectului Ion Mincu şi a elevului sãu, Constantin Iotzu. Clãdirea are interioare bogat decorate cu stucaturi, mozaic veneţian, vitralii etc.; Casele “Glogoveanu” (1802) şi “Jianu” (secolul 18); Fântânile “Popova” sau Fântâna “Basarabeştilor” (1613), “Obedeanu” (1774), “Jianu” (1800), “Purcarului” (1816), “Fântâna Roşie” (1850-1870); Monumentul lui Barbu Ştirbei, realizat în 1907 de Jean du Noüy; Monumentul fraţilor Buzeşti (Preda, Radu şi Stroe), operã din anul 1978 a sculptorului Boris Caragea ş.a.