Huşi

Date generale

Municipiul Huşi se aflã în extremitatea de Est a României, în provincia istoricã Moldova, în partea de Nord Est a judeţului Vaslui, în depresiunea Huşi, la 70-120 m altitudine, pe pârâul Huşi, la intersecţia paralelei de 46°40’27” latitudine nordicã cu meridianul de 28°03’35” longitudine esticã, la 45 km Est-Nord Est de municipiul Vaslui; 32 833 loc. (1 ian. 2019), din care 16 077 loc. de sex masc. şi 16 756 fem. Supr.: 61,5 km², din care 10,8 km² în intravilan; densitatea: 3 040 loc./km². La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 26 266 loc., 23 889 de persoane (91,0%) erau români, 113 rromi (0,4%) şi 2 264 loc. (8,6%) aparţineau altor etnii (maghiari, evrei, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 19 414 ortodocşi (73,9%), 4 517 romano-catolici (17,2%) şi 2 335 loc. (8,9%) aparţineau altor confesiuni (martorii lui Iehova, creştini dupã evanghelie, penticostali, adventişti de ziua a şaptea, creştini de rit vechi ş.a), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Municipiul Huşi dispune de o staţie de cale feratã inauguratã în 1890. Principalele produse industriale realizate de întreprinderile din Huşi sunt: maşini-unelte, utilaje pentru industria alimentarã, mobilã, butoaie, încãlţãminte, tricotaje, confecţii, ţesãturi din bumbac, covoare, cãrãmizi, cahle de teracotã, obiecte de uz casnic, conserve de legume şi fructe, preparate din lapte, bãuturi rãcoritoare, vin, produse de panificaţie ş.a. Municipiul Huşi este unul dintre cele mai vechi şi mai importante centre viticole ale ţãrii, primele informaţii scrise despre plantaţiile cu viţã de vie din aceastã zonã datând din anul 1415, din timpul domniei lui Alexandru cel Bun. În perioada 1600-1662, în jurul oraşului Huşi au fost plantate întinse suprafeţe cu viţã de vie. În 1646, Marcus Bandinus (numele latinizat al lui Marco Bandini), misionar franciscan de origine bosniacã, stabilit în Moldova în 1644, scria: “… Huşi, strãveche aşezare a podgoriilor Moldovei, produce un vin gustos, aromat şi foarte mult cãutat”. În prezent, podgoria Huşi se extinde pe circa 3 000 ha având soiuri variate de struguri: Busuioaca de Bohotin, Feteascã albã şi neagrã, Riesling italian, Aligote, Cabernet Sauvignon, Muscat Ottonel, Merlot ş.a. În municipiul Huşi funcţioneazã un muzeu cu secţii de arheologie, istorie, ştiinţele naturii, artã plasticã, etnografie, stampe, inaugurat în 1956, un muzeu cu profil viticol şi muzeul memorial “Dimitrie Cantemir”.

Istoric

Sãpãturile arheologice efectuate în perimetrul municipiului Huşi au scos la ivealã vestigii datând din Neolitic, din prima şi cea de-a doua Epocã a fierului (respectiv Hallstatt şi La Tène), iar pe un promontoriu de la marginea pãdurii Tãtãrani au fost identificate urmele unei aşezãri neolitice şi o necropolã de înhumaţie aparţinând culturii materiale Noua (secolele 14-12 î.Hr.), cu un bogat material ceramic. Pe pantele de Est ale dealului Turbata (circa 5 km de oraş) au fost descoperite urmele a trei locuinţe şi un cuptor pentru copt pâinea din cadrul unei aşezãri geto-dacice din secolele 4-3 î.Hr., precum şi vase ceramice lucrate la roatã sau cu mâna, unelte, fusaiole, mãrgele din lut ars, râşniţe, o brãţarã din bronz, trei figurine din lut ars ş.a. Localitatea Huşi apare menţionatã documentar pentru prima oarã într-un act semnat de domnul Alexandu cel Bun în anul 1415 în legãturã cu plantaţiile de viţã de vie. În 1441 localitatea este atestatã  ca aşezare ruralã, iar la 17 decembrie 1487 este amintitã într-o scrisoare trimisã de domnul Ştefan cel Mare braşovenilor. La 23 ianuarie 1502 Huşi este consemnat în documente ca târg, iar în 1824 este declarat comunã urbanã (oraş). În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Huşi a fost reşedinţã domneascã şi un important centru comercial, viticol şi meşteşugãresc. În 1598, domnul Moldovei, Ieremia Movilã a înfiinţat Episcopia Huşilor. În apropiere de Huşi, la Stãnileşti (8 km Sud de municipiul Huşi), la 8-12 iulie 1711, forţele armate ruso-moldovene au fost încercuite de oştile otomane, ţarul Petru I fiind constrâns sã semneze Pacea de la Vadu Huşilor, iar Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei,  a fost nevoit sã se refugieze în Rusia unde a devenit consilierul ţarului. Oraşul Huşi a suferit mari stricãciuni în urma prãdãrii şi incendierii lui de cãtre turci (în anii 1711, 1712, 1739) şi de tãtari (în 1740). Pânã în 1950, oraşul Huşi a fost reşedinţa judeţului Fãlciu, iar la 18 ianuarie 1995 a fost declarat municipiu. La Huşi s-au nãscut numeroase personalitãţi, printre care domnitorul Alexandru Ioan Cuza, poetul Alexandru (Alecu) Beldiman, actorii Alexandru Giugaru şi Octavian Cotescu, medicul chirurg Nicolae Hortolomei, pictorul Ştefan Dimitrescu, sociologul Mihail Ralea ş.a. Oraşul Huşi a fost un important centru al comunitãţii evreieşti din România, fapt confirmat de prezenţa acestora în numãr mare în prima jumãtate a secolului 20. Astfel, în anul 1939, numãrul evreilor care locuiau în Huşi era de circa 5 000 (respectiv 1/3 din populaţia oraşului) pãstoriţi de patru rabini, contribuţia acestora la dezvoltarea urbei fiind considerabilã pânã în anul 1939. Astfel, în perioada interbelicã evreii din Huşi acopereau 2/3 din activitãţile comerciale, peste 80% dintre meseriaşi erau evrei, iar manufacturile şi bãncile din oraş aparţineau  tot evreilor. Dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial toate proprietãţile oamenilor de afaceri evrei au fost confiscate şi naţionalizate fapt ce a determinat emigrarea multora dintre ei. În prezent în Huşi mai locuiesc doar 26 de evrei.

Monumente

Catedrala episcopalã cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construitã iniţial (1494-1497) prin grija şi pe cheltuiala domnului Ştefan cel Mare şi reconstruitã în 1596-1599 de cãtre domnul Ieremia Movilã. Refãcutã dupã  stricãciunile provocate de cutremurul din 1692, biserica a fost incendiatã de turci în 1711. Reparatã din nou de domnul Nicolae Mavrocordat în anii 1712-1715, biserica a fost pustiitã de cãtre tãtari în 1740, apoi refãcutã (1756) prin strãdania episcopului Inochentie. Ulterior a fost supusã unor refaceri şi restaurãri în anii 1793, 1802, 1863, 1887-1889 (pictatã în 1890-1891 de Gheorghe Tattarescu); în anii 1910-1911 s-a adãugat pridvorul, iar în perioada 1940-1945 au fost executate noi picturi murale interioare de cãtre D. Hormung, I. Wass şi N. Panã. Consolidatã şi restauratã dupã cutremurele din 4 martie 1977 şi 30 august 1986, biserica a mai fost renovatã în anii 1995-1998 şi resfinţitã la 11 octombrie 1998. Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” are o catapeteasmã sculptatã care dateazã din 1784; Palatul episcopal construit în anii 1782-1792 pe locul fostei Case Domneşti care data din secolul 15; bisericile cu hramurile “Sfântul Dumitru” (secolul 18, refãcutã în 1834-1836), “Sfântul Nicolae” (1837, reziditã în 1862), “Sfântul Ioan” (1850, refãcutã în 1911), “Sfântul Gheorghe” – a blãnarilor (1858-1868), “Vovidenia” (secolul 18), “Sfinţii Voievozi” , construitã de breasla negustorilor în anii 1849-1855, cu picturi murale interioare executate în 1922 de I. Ionescu, catapeteasmã din 1850 şi turn-clopotniţã din 1857; biserica romano-catolicã “Sfântul Anton” (1931-1938); Sinagogã (1860); clãdirea fostei Judecãtorii (1802); clãdirea fostului Tribunal (secolul 19), azi Casa Armatei; conacul lui Mihail Ralea (începutul secolului 20); busturile generalului Gheorghe Teleman, operã în bronz a sculptorului Cezar Suceveanu, dezvelit în anul 1914, declarat monument istoric, cel al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, realizat în piatrã albã de sculptorul Vasile Aciobãniţei şi dezvelit în 1959, al lui Mihail Kogãlniceanu, lucrare în piatrã albã a sculptorului Vasile Aciobãniţei din 1959, Dimitrie Cantemir, operã a sculptorului Iftimie Bârleanu şi al voievodului Ştefan cel Mare dezvelitã la 29 iunie 1995, operã în bronz a sculptorilor Gheorghe Alupoae şi Vasile Pântea.