Câmpulung

Date generale

Municipiul Câmpulung se aflã în Sudul României, în partea de Nord-Nord Est a judeţului Argeş, în depresiunea omonimã, la 580-600 m altitudine, la intersecţia paralelei de 45o16’04” latitudine nordicã cu meridianul de 25o02’47” longitudine esticã, pe Râul Târgului, la 54 km Nord-Nord Est de municipiul Piteşti şi este cunoscut şi sub denumirea, neoficialã, de Câmpulung-Muscel pentru a-l deosebi de oraşul Câmpulung Moldovenesc; 35 495 loc. (1 ian. 2019), din care 16 871 loc. de sex masc. si 18 624 fem. Supr.: 35,6 km2, din care 11,7 km2 in intravilan; densitatea: 3 034 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 31 767 loc., 29 221 de persoane erau români (92,0%), 570 rromi (1,8%) şi 1 976 loc. (6,2%) aparţineau altor etnii (maghiari, italieni, ucraineni, germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 28 721 ortodocşi (90,4%), 338 creştini dupã evanghelie (1,1%), 240 penticostali (0,8%), 137 romano-catolici (0,4%) şi 2 331 loc. (7,3%) aparţineau altor confesiuni (evanghelişti, adventişti de ziua a şaptea, martorii lui Iehova, baptişti, creştini de rit vechi ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie finalã de cale feratã, inauguratã la 1 iulie 1887. Între anii 1957-2006 (când uzina a fost falimentatã), activitatea economicã a municipiului Câmpulung s-a bazat, în principal, pe construcţia autoturismelor de teren (“ARO”), cunoscute pe toate meridianele ca fiind cele mai performante. În prezent, la Câmpulung se produc motoare cu combustie internã, fire şi fibre sintetice, ciment, var, mobilã, cherestea, încãlţãminte, produselor alimentare ş.a. Câmpulung este un important centru de prelucrare a pielior de animale şi principal centru pomicol. În oraş îşi desfãşoarã activitatea un muzeu zonal cu colecţii de istorie şi arheologie, de numismaticã, de artã plasticã şi de ştiinţele naturii, un muzeu de etnografie şi artã popularã, Muzeul “ARO” şi casa memorialã “Tudor Muşatescu”. Municipiul Câmpulung se remarcã printr-o serie de oameni iluştri care s-au nãscut aici, printre care: zugravul de biserici şi iconarul Pârvu Mutu (1657-1735), pictorul şi graficianul Theodor Aman (1831-1891), sculptorul Constantin Baraschi (1902-1966), arhitectul D. Ionescu-Berechet (1896-1969), medicul Ioan Nanu-Muscel (1862-1938), scriitorul şi dramaturgul Tudor Muşatescu (1903-1970), istoricul şi scriitorul Constantin D. Aricescu (1823-1886), istoricul de artã, criticul şi colecţionarul de artã George Oprescu (1881-1969) ş.a.

Istoric

În zona Pescãreasa din partea de Sud a municipiului Câmpulung a fost descoperitã o necropolã datând din perioada bronzului târziu (1700-1600 î.Hr.), iar în cartierul Olari-Sfântul Gheorghe au fost identificate vestigii geto-dacice din secolele 2-1 î.Hr. În evoluţia sa, Câmpulung a trecut prin fazele de sat, târg şi apoi de oraş (din secolul 14). În primele decenii ale secolului 13, la Câmpulung s-au stabilit numeroşi meseriaşi şi negustori saşi. Comunitatea de saşi care s-a închegat de-a lungul timpului la Câmpulung a fost condusã de un greav (comes sau comite), ultimul dintre aceşti conducãtori fiind Laurentius de Longo Campo, piatra lui funerarã aflându-se în prezent la biserica Bãrãţiei din oraş. Inscripţia de pe aceastã piatrã funerarã (Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memoriae, anno Domini MCCC/Aici este înmormântat comitele Laurentius din Câmpulung, spre pioasã amintire, în anul Domnului 1300), constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Ţara Româneascã şi, totodatã, prima menţiune scrisã despre Câmpulung. În anul 1330, Basarab I, primul domn al statului feudal Ţara Româneascã (c.1310-1352) a stabilit reşedinţa scaunului domnesc la Câmpulung, oraşul devenind pentru circa 40 de ani centrul politic şi administrativ al Ţãrii Româneşti. În 1369, domnul Vladislav I (Vlaicu) (1364-c.1377), fiul şi urmaşul la tron al domnului Nicolae Alexandru (1352-1364) şi nepot al lui Basarab I, a mutat capitala Ţãrii Româneşti de la Câmpulung la Curtea de Argeş. În 1368, Câmpulung a devenit punct de vamã, iar în cursul Evului Mediu a jucat un rol important în comerţul Ţãrii Româneşti datoritã existenţei unui numãr mare de meşteşugari (tãbãcari, cojocari, blãnari, olari, lemnari, pietrari, mãcelari, morari ş.a.) organizaţi în bresle. Începând din secolul 15, la Câmpulung are loc anual renumitul târg (bâlci) de Sfântul Ilie. În secolele 15-16,  Câmpulung s-a bucurat de privilegii economice, administrative, politice şi juridice, iar în fruntea oraşului se afla un jude (sau judeţ), ajutat de 12 pârgari aleşi anual de populaţia orãşeneascã. Cel mai vechi jude al oraşului Câmpulung este Neacşu Lupu care, la 28 iunie 1521, a trimis o scrisoare în limba românã lui Johannes Benkner, judele Braşovului, prin care îl informa asupra mişcãrilor trupelor otomane în zona Dunãrii. Aceastã scrisoare este cel mai vechi text datat din Ţara Româneascã, scris în limba românã, cunoscut pânã în prezent. În timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), la Câmpulung a fost datã în folosinţã (în 1635) o tipografie care a funcţionat cu întreruperi pânã în 1650, iar în 1643, Matei Basarab a înfiinţat la Câmpulung o fabricã de hârtie. În 1552, Doamna Chiajna, fiica lui Petru Rareş şi soţia lui Mircea Ciobanul, a întemeiat prima şcoalã din Câmpulung. În 1737, oraşul a fost incendiat şi devastat  de o incursiune otomanã, iar în timpul rãzboiului turco-austriac (1787-1792), Câmpulung a suferit mari distrugeri. În timpul primului rãzboi mondial, la Câmpulung şi împrejurimi ostaşii români au dus lupte grele împotriva armetelor germane. Oraşul Câmpulung a fost declarat municipiu la 24 noiembrie 1994.

Monumente

Biserica romano-catolicã “Sfântul Iacob”-Bãrãţia (secolul 13), cu turn ridicat în 1730. În corul bisericii Bãrãţia se aflã lespedea funerarã a comitelui Laurentius de Longo Campo, decedat aici în anul 1300; mãnãstirea Negru Vodã (de cãlugãri), cu biserica “Adormirea Maicii Domnului” – ctitorie din anul 1215 a voievodului Radu Negru, reziditã apoi de Basarab I (fiul lui Radu Negru) şi terminatã în 1351 de fiul sãu, Nicolae Alexandru (înmormântat aici). Biserica a suferit mai multe stricãciuni de-a lungul timpului: în 1628, biserica a fost dãrâmatã din cauza unui cutremur, apoi reconstruitã din temelii  în anii 1635-1636 din iniţiativa domnului Matei Basarab, care a ridicat şi un turn-clopotniţã, înalt de 35 m, şi a înfiinţat o mãnãstire. Dupã cutremurele din 1802 şi 1819, biserica mãnãstirii Negru Vodã a fost refãcutã în 1826-1832 din porunca domnului Grigore Dimitrie Ghica. Un incendiu din 1934 a distrus acoperişul şi a afectat picturile murale interioare care au fost refãcute în anii 1955-1957. În incinta mãnãstirii se aflã casa domneascã a lui Matei Basarab, construitã în 1650 şi casa Stãreţiei, construitã de Constantin Brâncoveanu. În 1765, Dimitrie Rosetti, mare paharnic, a construit un schit pe dealul Flãmânda, fiind rânduit ca metoc al falnicei mãnãstiri ctitorite de Negru Vodã. Printre altele, Dimitrie Rosetti a hotãrât ca la aceastã bisericã sã înzestreze, în fiecare an, trei fete sãrace cu haine, o vacã cu lapte şi cheltuiala cu mãritişul fiecãreia. De la aceastã faptã de milostenie creştinã, localnicii au numit ctitoria lui Rosetti, Schitul Mireselor. Dupã repetate ruinãri şi reconstrucţii, Schitul Mireselor a cãzut definiv în ruinã în anii ’30 ai secolului 20. La 24 septembrie 1936, într-o zi de sâmbãtã, Margareta Ştefãnescu de 26 de ani, fiica lui Gheorghe Ştefãnescu, un om bogat din Câmpulung, a murit într-un accident de maşinã la Gãeşti, pãrinţii ei scãpând cu viaţã. În memoria fiicei lor, familia Ştefãnescu a pus piatra de temelie a unei noi biserici în 1938 pe locul bisericii ruinate, ctitoritã de Rosetti, biserica fiind terminatã în 1940. Construcţia bisericii a fost executatã dupã un plan al arhitectului George Matei Cantacuzino fiind conceputã în stilul moldovenesc al Muşatinilor. Construcţia a fost desãvârşitã cu piatrã albã de Albeşti de cãtre meşterii pietrari italieni Vittorio Mezzaroba, Luigi Pavoni şi fraţii Niccolo. Biserica a fost sfinţitã la 15 august 1948 de patriarhul Iustinian Marin; biserica Domneascã, ctitorie din 1567 a Doamnei Chiajna şi Petru cel Tânãr; bisericile “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena”-Subeşti (1552, refãcutã în 1779), “Sfântul Ilie” (1620-1626), “Sfântul Nicolae” (157), renovatã în 1670 şi 1708), “Sfânta Treime” (1632, reparatã şi pictatã în 1730) ş.a.; clãdirea fostei Prefecturi (azi Primãria municipalã) construitã în 1928-1934 dupã planurile arhitectului D. Ionescu-Berechet;  clãdirea fostului Ateneu (1923), azi Protoeria ş.a.