Date generale
Municipiul Constanţa se aflã în extremitatea de Sud Est a României, în provincia istorică Dobrogea, este reşedinţa judeţului Constanţa, situat în partea de Sud a Dobrogei, pe ţãrmul de Vest al Mării Negre, la 0-60 m altitudine, la intersecţia paralelei de 44º11′ latitudine nordicã cu meridianul de 28º39′ longitudine esticã; 313 021 loc. (1 ian. 2019, locul 5 pe ţarã ca numãr de locuitori, dupã Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca), din care 146 495 loc. de sex masc. şi 166 526 loc. de sex fem. Suprafaţa: 1 121,7 km2, din care 124,9 km2 în intravilan; densitatea: 2 506 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 283 872 loc., 235 925 de persoane erau români (83,1%), 7 367 tãtari (2,6%), 6 525 turci (2,3%), 2 225 rromi (0,8%) şi 31 830 de loc. (11,2%) aparţineau altor etnii (macedoneni, armeni, greci, maghiari, ruşi-lipoveni, germani, bulgari, ucraineni, evrei, italieni ş.a.), ceea ce dã o notã de oraş cosmopolit, multicultural. Corespunzãtor acestora, la acelaşi recensãmânt, s-au înregistrat 235 733 de loc. aparţinând cultului creştin ortodox (83,0%), 14 557 musulmani (5,1%), 1 425 romano-catolici (0,5%) şi 32 157 de loc. (11,4%) erau de alte confesiuni (baptişti, adventişti de ziua a şaptea, penticostali, creştini de rit vechi, greco-catolici, reformaţi, martorii lui Iehova, mozaici ş.a.), atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Municipiul Constanţa este unul dintre principalele noduri rutiere şi feroviare ale ţãrii (staţia de cale feratã a fost inauguratã la 4 octombrie 1860, azi cu o garã modernã, restauratã în anul 2009), cel mai mare port maritim al României şi al Mãrii Negre şi al patrulea în Europa ca importanţã. În 1878, portul Constanţa dispunea de 200 m de diguri şi de 4 ha incintã portuarã. La 16 octombrie 1896 a început construcţia portului comercial modern din iniţiativa regelui Carol I care în 1895 a solicitat amenajãri speciale sub coordonarea inginerului Anghel Salygny. La 27 septembrie 1909 a avut loc inaugurarea portului în prezenţa regelui Carol I. În aceastã perioadã au fost realizate un dig de larg de 1 377 m lungime, digul de Sud (1 497 m lungime) cu farul roşu, danele de încãrcare, mii de metri de cheiuri, de cale feratã de incintã, mai multe silozuri etc. Suprafaţa platformei portuare era în 1909 de 119 ha. În prezent, datoritã lucrãrilor de extindere în zona canalului Constanţa Sud-Agigea, suprafaţa platformei portuare este de 39,3 km2, din care peste 26,2 km2 acvatoriu si 13,1 km2 de uscat, iar lungimea digurilor de adãpostire însumeazã circa 30 km. Portul comercial de astãzi dispune de 224 de dane operative, 65 km fronturi de acostare, 280 km drumuri şi 324 km lungimea liniilor de cale feratã, în cadrul portului putând opera nave maritime de maxim 250 000 tdw. În afara portului comercial, Constanţa dispune şi de un port turistic de agrement numit “Tomis”. Activitatea economicã a municipiului Constanţa se remarcã prin existenţa unei centrale electrice şi de termoficare “Palas”, intratã în funcţiune în 1970, a şantierului naval (inaugurat în 1899, în prezent modernizat şi extins), care produce cargouri şi nave maritime de mare tonaj (mineraliere de 55 000 tdw şi petroliere de 150 000 tdw, şlepuri ş.a.) şi a mai multor fabrici, între care de mobilã (din 1967), de celulozã şi hârtie, de produse electronice (televizoare color, aparate video, radio-casetofoane) şi de aparate de uz casnic cu folosinţã îndelungatã (frigidere, cuptoare cu microunde ş.a.), de produse textile şi alimentare etc. În municipiul Constanţa funcţioneazã o universitate de stat (“Ovidiu”) şi douã universitãţi particulare (“Hyprion” şi “Andrei Şaguna”), un Institut de marinã (“Mircea cel Bãtrân”), cinci teatre (dramatic – “Ovidiu”, de pãpuşi – “Elips”, de operetã, de balet clasic şi contemporan – “Oleg Danovski” şi de estradã – “Fantasio”), peste 100 de biblioteci, între care se remarcã Biblioteca judeţeanã (fundatã în 1931), cu peste 530 000 de volume şi 11 muzee, printre care Muzeul de Istorie Naţionalã şi Arheologie, Muzeul de Artã – cu lucrãri aparţinând pictorilor şi sculptorilor români, Muzeul de Artã Popularã – cu exponate specifice creaţiei populare dobrogene, Muzeul Mãrii – cu o bogatã colecţie de faunã acvaticã provenitã din apele Terrei, Muzeul Marinei, adãpostit în fosta clãdire a Şcolii navale superioare (1908) – cu exponate din istoria marinei româneşti şi modele de nave maritime cum sunt “Mariţa” (1834) şi bricul “Mircea” (1862), Muzeul de Istorie militarã, Muzeu de sculpurã “Ion Jalea” – cu 120 de lucrãri în bronz şi gips donate de acesta oraşului Constanţa, Complexul muzeal de ştiinţele naturii care cuprinde Aquarium cu peste 130 de specii de peşti din Marea Neagră, Delta Dunării şi Marea Mediteranã, Planetarium, Observatorul Astronomic şi Delfinarium) ş.a. Municipiul Constanţa este, totodatã, un important centru turistic şi balneoclimateric estival care dispune de plaje cu nisip fin.
Istoric
Oraşul de astăzi este situat pe teritoriul anticei colonii greceşti Tomis, întemeiată de coloniştii din Milet la sfârşitul secolului 7-îceputul secolului 6 î.Hr., suprapusã peste o aşezare indigenã mai veche. Săpăturile arheologice au scos la ivealã amfore din perioada elenisticã, opaiţe, vase din sticlă, bijuterii, obiecte de toiletã, o trusã chirurgicalã etc. Cea mai veche atestare documentarã a oraşului grecesc Tomis dateazã din secolul 3 î.Hr., când a constituit obiectul unui conflict între Byzantion (azi Istanbul), pe de o parte şi Callatis (azi Mangalia), aliatã cu Histria, pe de altă parte pentru stãpânirea oraşului Tomis. Dupã anul 260 î.Hr., oraşului Tomis i s-a permis dreptul sã batã monedă (emisiuni din bronz, cele mai multe având pe avers capul lui Zeus cu cunună de iederã, iar pe revers înscrisul TOMI); în timpul lui Mithridates VI Eupator, regele Pontului (112-63 î.Hr.), au fost emişi şi stateri din aur. În anii 72-71 î.Hr., trupele romane, comandate de Terentius Varro Lucullus (proconsulul Macedoniei), l-au învins la Tomis pe Mitridate VI Eupator, regele elenistic al Pontului, care ocrotea cetăţile greceşti de la Pontul Euxin, oraşul Tomis intrând sub influenţa romană pentru o perioadã de un deceniu (în iarna anului 62-61 î.Hr. romanii au fost alungaţi), după care a fost luat în stăpânire de geţii conduşi de Burebista. În anii 29-28 î.Hr., provincia Moesia Inferior (Dobrogea de astãzi), inclusiv oraşele pontice Histria, Tomis şi Callatis au fost cucerite de romani, cetăţile rămânând direct în subordinea Romei (în fruntea acestor oraşe-cetãţi erau numiţi proconsuli) pânã în anul 46 d.Hr. În această perioadă, din porunca împãratului roman Augustus, a fost exilat la Tomis (între anii 9 şi 17 d.Hr.) şi a murit aici, marele poet latin Ovidiu (Publius Ovidius Naso – 43 î.Hr.-17 d.Hr.). În secolele 1-3 d.Hr., pe când era reşedinţa guvernatorului roman al provinciei Moesia Inferior, oraşul Tomis a cunoscut o dezvoltare economicã şi politicã maximã, devenind cel mai mare port de pe ţãrmul Pontului Euxin (Marea Neagrã de astãzi) şi sediul Federaţiei celor cinci oraşe-cetãţi, formatã din Tomis, Callatis, Histria, Dyonisopolis şi Odessos. Din perioada stãpânirii romane (secolele 2-3) au fost scoase la ivealã coloane cu efigii (Dioscurii şi Hercule) pe console, statui şi reliefuri de cult, cu imaginile mai multor divinitãţi (Fortuna cu Pontus, Asclepios, Şarpele Glicon, Isis, Cavalerul Trac, Dyonissos, Mercur, Iunona etc.), monede, ceramicã, bijuterii etc. În anul 269 d.Hr., în timpul puternicei invazii a goţilor, veniţi pe mare, oraşul Tomis a rezistat datoritã zidurilor groase de apãrare pe care le construiserã romanii. Din ansamblul incintei fortificate fãcea parte şi portul Tomis, cu mai multe complexe arhitecturale, între care se remarca un emporiu (edificiu amenajat pentru operaţii de tranzacţii comerciale) cu douã niveluri (unul inferior, destinat depozitelor de mãrfuri şi altul superior cu o mare salã acoperitã, pentru tranzacţii comerciale). În acest sector al emporiului a fost descoperit un splendid pavaj de mozaic policrom, de tipul unui covor oriental, cu motive geometrice (cercuri, pãtrate, dreptunghiuri) şi elemente vegetale (viţã de vie) în culorile roşu, bej, cãrãmiziu, verde închis, alb, pãstrat nealterat, de dimensiuni mari (100 x 20 m). În interiorul cetãţii au mai fost identificate urmele mai multor bazilici din secolele 4-5, precum şi unele inscripţii greceşti şi latine din secolele 5-6. Dupã marea invazie a goţilor, au mai fost construite în anii 270-333 o serie de fortificaţii ca urmare a frecventelor invazii ale altor popoare migratoare. În secolele 3-6 distugerile provocate de invazii succesive au alternat cu perioade de linişte când cetatea se refãcea. După anul 600, migraţiile slavilor şi avarilor au distrus viaţa urbană în mare parte. În secolul 4 d.Hr. aşezarea a luat numele de Constantia (dupã numele împãratului Constantin cel Mare, care a construit aici, printre altele, cartierul Constantiniana), denumire adoptatã ulterior şi de turcii otomani sub forma Kustenge, pe timpul cât au stãpânit Dobrogea. Din secolul 10 oraşul a intrat din nou sub stăpânirea Bizanţului, fiind menţionat pe hãrţile de navigaţie maritimă bizantine şi genoveze. La sfârşitul secolului 13, genovezii au întemeiat aici o colonie, au construit o schelă nouă şi un far (în anul 1300) şi au atribuit localitãţii denumirea de Constanza. Ulterior, localitatea a apărut consemnatã cu numele Constantia (pe mapamondul lui Fra Mauro din 1457), Constantza (pe portulanul spaniol al lui Domingo), Tomi în Geographia lui Mercator (mijlocul secolului 16) şi Constanţa în secolul 19. În timpul domniei lui Mircea cel Bãtrân (1386-1418), Constanţa de astăzi, împreunã cu întreaga Dobroge s-a aflat sub autoritatea voievodului, iar după 1418 Dobrogea a fost cucerită de turci care au stăpânit-o timp de peste 400 de ani, perioadă în care Constanţa a devenit o aşezare modestă, nemaiavând o importanţã deosebită. Dupã aceastã perioadã de declin, Constanţa a cunoscut o dezvoltare mai deosebită după Războiul de Indpendenţã (1877-1878) când a devenit principala “poartã” maritimă a României. Oraşul Constanţa a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968.
Monumente
Ruinele cetăţii Tomis; Edificiul (emporiu) roman cu mozaic, reprezentat printr-un complex de clădiri realizat în secolele 3-4, clãdiri în care existau săli de negociere a preţurilor mărfurilor, depozite de mărfuri , burse de mărfuri etc. Aici s-a pãstrat nelaterat un mozaic cu o suprafaţã de 2 000 m2 şi o fântână cu apă potabilă (28 m adâncime) datând din epoca romanã. Mozaicul descoperit aici a fost amenajat ca exponat pentru turişti în anul 1967; catedrala ortodoxã cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” construită în perioada 1883-1895 în stilul vechii arhitecturi din Ţara Românească după planurile arhitectului Ion Mincu, cu picturi murale interioare executate de D. Mirea. Distrusă parţial de bombardamente în 1941, biserica a fost supusă unor reparaţii capitale în anii 1946-1951 şi a fost repictată, în stil bizantin, în anii 1959-1965 de Gheorghe Popescu şi Niculina (Nuni) Dona. La această catedrală se află moaştele Sfântului Pantelimon, aduse din Grecia în 1931; biserica greacă, cu hramul “Schimbarea la Faţă”, ziditã în perioada 1865-1867, în timpul ocupaţiei otomane, de către comunitatea greacă din oraş, cu aprobarea sultanului Abdul Haziz, dar cu condiţia ca turlele bisericii să nu depăşească în înălţime minaretul geamiei din Constanţa. Biserica a fost construită din marmură albă şi cărămidă dupã planurile arhitectului Janis Teoharidi; moscheea “Mahmud II” sau Marea moschee, ziditã în anii 1910-1912, în stil maur după proiectul savantului român Gogu Constantinescu şi a arhitectului V. Ştefãnescu pe locul vechii geamii care data din 1822. Moscheea este o copie fidelã a moscheii din oraşul Konya (Anatolia, Turcia), având un minaret de 50 m înãlţime. Moscheea adãposteşte un covor oriental cu o suprafaţă de 144 m2 şi o greutate de 500 kg care a aparţinut sultanului Abdul Hamid. Moscheea a fost făcută cadou de cãtre regele Carol I pentru comunitatea musulmană din oraş şi a fost inaugurată în prezenţa regelui, iniţial moscheea purtând numele “Carol I”; geamia “Hunchiar”, construită în anii 1867-1868, în stil maur, la îndemnul sultanului Abdul Haziz, cu un minaret de 24 m înălţime. Moscheea a fost restaurată în 1945; biserica armenească, ctitorie din anul 1880 a lui N. Torosian; biserica romano-catolică “Sfântul Anton de Padova”, construitã în anii 1937-1938 după planurile arhitectului Romano de Simon care s-a inspirat dupã bzilicile italiene din secolul 13; bisericile “Sfântul Gheorghe” (1905-1911), cu picturi murale interioare realizate de pictorul Nicolae Tonitza, şi “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, ridicatã în anii 1934-1937 după planurile arhitectului C. Ionescu-Berechet.
Cazinoul – emblema turistică a oraşului Constanţa – a fost construit în anii 1907-1910 dupã planurile arhitecţilor Daniel Renard şi Petre Antonescu, în stil baroc francez cu elemente de Rococo şi Art Nouveau. A fost restaurat în 1985, iar din luna mai 2020 a intrat într-o fazã extinsă de renovare şi modernizare.
Clãdirea fostei Primării (1896), azi sediul Muzeului de Artã Popularã; clădirea fostei Prefecturi, construită în anii 1908-1912 după planurile arhitectului E. Lescovar, azi sediul Casei Artmatei; Palatul Arhiepiscopiei Tomisului a fost construit în stil neobizantin, în perioada 1928-1932, dupã planurile arhitectului Ion D. Enescu, afectat de un violent incendiu în seara zilei de sâmbãtã 15 octombrie 2022, ora 21, care a distrus complet acoperişul, pe o suprafaţã de circa 800 m2. Farul genovez (8 m înălţime) a fost construit în anii 1858-1868 de către o companie engleză în amintirea negustorilor genovezi foarte prezenţi în portul Constanţa în secolele trecute;
Farul vechi (1860-1861); statuia poetului latin Publius Ovidius Naso, cu o înălţime de 2,60 m, aşezată pe un soclu înalt de 2,68 m, dezvelit în 1934, este opera sculptorului italian Ettore Ferrari – cel care a realizat şi statuile lui Garibaldi (la Rovigo), ale lui Giuseppe Mazzini şi Giordano Bruno (la Roma), Abraham Lincoln (la Washington) şi Ion Heliade Rădulescu (la Bucureşti).
Busturile poetului Mihai Eminescu (operă în bronz din 1930 a lui Oscar Han), amplasat pe faleză, a istoricului Vasile Pârvan (operã din 1957 a lui Ion Irimescu) şi a naturalistului Grigore Antipa (operã din 1958 a Miliţei Pătraşcu); Monumentul Pescarii, operă a sculptorului Corneliu Medrea, dezvelit în anul 1959; Monumentul Victoriei, operă a sculptorului Boris Caragea, dezvelit la 25 oct. 1968, se află pe o platformă de 600 m2 şi este reprezentat prin silueta unei tinere, înaltă de 15 m, care ţine în mâna dreaptă o ramură de măslin, iar alături se remarcă un grup de ostaşi cu armele în mână.
