Constanţa

Date generale

Municipiul Constanţa se aflã în extremitatea de Sud Est a României, în provincia istorică Dobrogea, este reşedinţa judeţului Constanţa, situat în partea de Sud a Dobrogei, pe ţãrmul de Vest al Mării Negre, la 0-60 m altitudine, la intersecţia paralelei de 44º11′ latitudine nordicã cu meridianul de 28º39′ longitudine esticã; 313 021 loc. (1 ian. 2019, locul 5 pe ţarã ca numãr de locuitori, dupã Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca), din care 146 495 loc. de sex masc. şi 166 526 loc. de sex fem. Supr.: 1 121,7 km2, din care 124,9 km2 în intravilan; densitatea: 2 506 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 283 872 loc., 235 925 de persoane erau români (83,1%), 7 367 tãtari (2,6%), 6 525 turci (2,3%), 2 225 rromi (0,8%) şi 31 830 de loc. (11,2%) aparţineau altor etnii (macedoneni, armeni, greci, maghiari, ruşi-lipoveni, germani, bulgari, ucraineni, evrei, italieni ş.a.), ceea ce dã o notã de oraş cosmopolit, multicultural. Corespunzãtor acestora, la acelaşi recensãmânt, s-au înregistrat 235 733 de loc. aparţinând cultului creştin ortodox (83,0%), 14 557 musulmani (5,1%), 1 425 romano-catolici (0,5%) şi 32 157 de loc. (11,4%) erau de alte confesiuni (baptişti, adventişti de ziua a şaptea, penticostali, creştini de rit vechi, greco-catolici, reformaţi, martorii lui Iehova, mozaici ş.a.), atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Municipiul Constanţa este unul dintre principalele noduri rutiere şi feroviare ale ţãrii (staţia de cale feratã a fost inauguratã la 4 octombrie 1860), cel mai mare port maritim al României şi al Mãrii Negre şi al patrulea în Europa ca importanţã. În 1878, portul Constanţa dispunea de 200 m de diguri şi de 4 ha incintã portuarã. La 16 octombrie 1896 a început construcţia portului comercial modern din iniţiativa regelui Carol I care în 1895 a solicitat amenajãri speciale sub coordonarea inginerului Anghel Salygny. La 27 septembrie 1909 a avut loc inaugurarea portului în prezenţa regelui Carol I. În aceastã perioadã au fost realizate un dig de larg de 1 377 m lungime, digul de Sud (1 497 m lungime) cu farul roşu, danele de încãrcare, mii de metri de cheiuri, de cale feratã de incintã, mai multe silozuri etc. Suprafaţa platformei portuare era în 1909 de 119 ha. În prezent, datoritã lucrãrilor de extindere în zona canalului Constanţa Sud-Agigea, suprafaţa platformei portuare este de 39,3 km2, din care peste 26,2 km2 acvatoriu si 13,1 km2 de uscat, iar lungimea digurilor de adãpostire însumeazã circa 30 km. Portul comercial de astãzi dispune de 224 de dane operative, 65 km fronturi de acostare, 280 km drumuri şi 324 km lungimea liniilor de cale feratã, în cadrul portului putând opera nave maritime de maxim 250 000 tdw. În afara portului comercial, Constanţa dispune şi de un port turistic de agrement numit “Tomis”. Activitatea economicã a municipiului Constanţa se remarcã prin existenţa unei centrale electrice şi de termoficare “Palas”, intratã în funcţiune în 1970, a şantierului naval (inaugurat în 1899, în prezent modernizat şi extins), care produce cargouri şi nave maritime de mare tonaj (mineraliere de 55 000 tdw şi petroliere de 150 000 tdw, şlepuri ş.a.) şi a mai multor fabrici, între care de mobilã (din 1967), de celulozã şi hârtie, de produse electronice (televizoare color, aparate video, radio-casetofoane) şi de aparate de uz casnic cu folosinţã îndelungatã (frigidere, cuptoare cu microunde ş.a.), de produse textile şi alimentare etc. În municipiul Constanţa funcţioneazã o universitate de stat (“Ovidiu”) şi douã universitãţi particulare (“Hyprion” şi “Andrei Şaguna”), un Institut de marinã (“Mircea cel Bãtrân”), cinci teatre (dramatic – “Ovidiu”, de pãpuşi – “Elips”, de operetã, de balet clasic şi contemporan – “Oleg Danovski” şi de estradã – “Fantasio”), peste 100 de biblioteci, între care se remarcã Biblioteca judeţeanã (fundatã în 1931), cu peste 530 000 de volume şi 11 muzee, printre care Muzeul de Istorie Naţionalã şi Arheologie, Muzeul de Artã – cu lucrãri aparţinând pictorilor şi sculptorilor români, Muzeul de Artã Popularã – cu exponate specifice creaţiei populare dobrogene, Muzeul Mãrii – cu o bogatã colecţie de faunã acvaticã provenitã din apele Terrei, Muzeul Marinei, adãpostit în fosta clãdire a Şcolii navale superioare (1908) – cu exponate din istoria marinei româneşti şi modele  de nave maritime cum sunt “Mariţa” (1834) şi bricul “Mircea” (1862), Muzeul de Istorie militarã, Muzeu de sculpurã “Ion Jalea” – cu 120 de lucrãri în bronz şi gips donate de acesta oraşului Constanţa, Complexul muzeal de ştiinţele naturii care cuprinde Aquarium cu peste 130 de specii de peşti din Marea Neagră, Delta Dunării şi Marea Mediteranã, Planetarium, Observatorul Astronomic şi Delfinarium) ş.a. Municipiul Constanţa este, totodatã, un important centru turistic şi balneoclimateric estival care dispune de plaje cu nisip fin.

Istoric

Oraşul de astãzi este situat pe teritoriul anticei colonii greceşti Tomis, întemeiatã de coloniştii din Milet la sfârşitul secolului 7-îceputul secolului 6 î.Hr. (sãpãturile arheologice au scos la ivealã amfore din perioada elenisticã, opaiţe, vase din sticlã, bijuterii, obiecte de toiletã, o trusã chirurgicalã etc.). Cea mai veche atestare documentarã a oraşului grecesc Tomis dateazã din  secolul 3 î.Hr., când a constituitt obiectul unui conflict între Byzantion (azi Istanbul), pe de o parte şi Callatis (azi Mangalia), aliatã cu Histria, pe de altã parte pentru stãpânirea oraşului Tomis. Dupã anul 260 î.Hr., oraşului Tomis i s-a permis dreptul sã batã monedã (emisiuni din bronz, cele mai multe având pe avers capul lui Zeus cu cununã de iederã, iar pe revers înscrisul TOMI); în timpul lui Mithridates VI Eupator, regele Pontului (112-63 î.Hr.), au fost emişi şi stateri din aur. În anii 72-71 î.Hr., trupele romane, comandate de Terentius Varro Lucullus (proconsulul Macedoniei), l-au învins la Tomis  pe Mitridate VI Eupator, regele elenistic al Pontului, care ocrotea cetãţile greceşti de la Pontul Euxin, oraşul Tomis intrând sub influenţa romanã pentru o perioadã de un deceniu (în iarna anului 62-61 î.Hr. romanii au fost alungaţi), dupã care a fost luat în stãpânire de geţii conduşi de Burebista. În anii 29-28 î.Hr., provincia Moesia Inferior  (Dobrogea de astãzi), inclusiv oraşele pontice Histria, Tomis şi Callatis au fost cucerite de romani, cetãţile rãmânând direct în subordinea Romei (în fruntea acestor oraşe-cetãţi erau numiţi proconsuli) pânã în anul 46 d.Hr. În aceastã perioadã, din porunca împãratului roman Augustus, a fost exilat la Tomis (între anii 9 şi 17 d.Hr.) şi a murit aici, marele poet latin Ovidiu (Publius Ovidius Naso – 43 î.Hr.-17 d.Hr.). În secolele 1-3 d.Hr., pe când era reşedinţa guvernatorului roman al provinciei Moesia Inferior, oraşul Tomis a cunoscut o dezvoltare economicã şi politicã maximã, devenind cel mai mare port de pe ţãrmul Pontului Euxin (Marea Neagrã de astãzi) şi sediul Federaţiei  celor cinci oraşe-cetãţi, formatã din Tomis, Callatis, Histria, Dyonisopolis şi Odessos. Din perioada stãpânirii romane (secolele 2-3) au fost scoase la ivealã coloane cu efigii  (Dioscurii şi Hercule) pe console, statui şi reliefuri de cult, cu imaginile mai multor divinitãţi (Fortuna cu Pontus, Asclepios, Şarpele Glicon, Isis, Cavalerul Trac, Dyonissos, Mercur, Iunona etc.), monede, ceramicã, bijuterii etc. În anul 269 d.Hr., în timpul puternicei invazii a goţilor, veniţi pe mare, oraşul Tomis a rezistat datoritã zidurilor groase  de apãrare pe care le construiserã romanii. Din ansamblul incintei fortificate fãcea parte şi portul Tomis, cu mai multe complexe arhitecturale, între care se remarca un emporiu (edificiu amenajat pentru operaţii de tranzacţii comerciale) cu douã niveluri (unul inferior, destinat depozitelor de mãrfuri şi altul superior cu o mare salã acoperitã, pentru tranzacţii comerciale). În acest sector al emporiului a fost descoperit un splendid pavaj de mozaic policrom, de tipul unui covor oriental, cu motive geometrice (cercuri, pãtrate, dreptunghiuri) şi elemente vegetale (viţã de vie) în culorile roşu, bej, cãrãmiziu, verde închis, alb, pãstrat nealterat, de dimensiuni mari (100 x 20 m). În interiorul cetãţii au mai fost identificate urmele mai multor bazilici din secolele 4-5, precum şi unele inscripţii greceşti şi latine din secolele 5-6. Dupã marea invazie a goţilor, au mai fost construite în anii 270-333 o serie de fortificaţii ca urmare a frecventelor invazii ale altor popoare migratoare. În secolele 3-6 distugerile provocate de invazii succesive au alternat cu perioade de linişte când cetatea se refãcea. Dupã anul 600, migraţiile slavilor şi avarilor au distrus viaţa urbanã în mare parte. În secolul 4 d.Hr. aşezarea a luat numele de Constantia (dupã numele împãratului Constantin cel Mare, care a construit aici, printre altele, cartierul Constantiniana), denumire adoptatã ulterior şi de turcii otomani sub forma Kustenge, pe timpul cât au stãpânit Dobrogea. Din secolul 10 oraşul a intrat din nou sub stãpânirea Bizanţului, fiind menţionat pe hãrţile de navigaţie maritimã bizantine şi genoveze. La sfârşitul secolului 13, genovezii au întemeiat aici o colonie, au construit o schelã nouã şi un far (în anul 1300)  şi au atribuit localitãţii denumirea de Constanza. Ulterior, localitatea a apãrut consemnatã cu numele Constantia (pe mapamondul lui Fra Mauro din 1457), Constantza (pe portulanul spaniol al lui Domingo), Tomi în Geographia lui Mercator (mijlocul secolului 16) şi Constanţa în secolul 19. În timpul domniei lui Mircea cel Bãtrân (1386-1418), Constanţa de astãzi, împreunã cu întreaga Dobroge s-a aflat sub autoritatea voievodului, iar dupã 1418 Dobrogea a fost cuceritã de turci care au stãpânit-o timp de peste 400 de ani, perioadã în care Constanţa a devenit o aşezare modestã, nemaiavând o importanţã deosebitã. Dupã aceastã perioadã de declin, Constanţa a cunoscut o dezvoltare mai deosebitã dupã Rãzboiul de Indpendenţã (1877-1878) când a devenit  principala “poartã” maritimã a României. Oraşul Constanţa a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968.

Monumente

Ruinele cetãţii Tomis; Edificiul (emporiu) roman cu mozaic, reprezentat printr-un complex de clãdiri realizat în secolele 3-4, clãdiri în care existau sãli de negociere a preţurilor mãrfurilor, depozite de mãrfuri , burse de marfuri etc. Aici s-a pãstrat nelaterat un mozaic cu o suprafaţã de 2 000 m2 şi o fântânã cu apã potabilã (28 m adâncime) datând din epoca romanã. Mozaicul descoperit aici a fost amenajat ca exponat pentru turişti în anul 1967; catedrala ortodoxã cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” construitã în perioada 1883-1895 în stilul vechii arhitecturi din Ţara Româneascã dupã planurile arhitectului Ion Mincu, cu picturi murale interioare executate de D. Mirea. Distrusã parţial de bombardamente în 1941, biserica a fost supusã unor reparaţii capitale în anii 1946-1951 şi a fost repictatã, în stil bizantin, în anii 1959-1965 de Gheorghe Popescu şi Niculina (Nuni) Dona. La aceastã catedralã se aflã moaştele Sfântului Pantelimon, aduse din Grecia în 1931; biserica greacã, cu hramul “Schimbarea la Faţã”, ziditã în perioada 1865-1867, în timpul ocupaţiei otomane,de cãtre comunitatea greacã din oraş, cu aprobarea sultanului Abdul Haziz, dar cu condiţia ca turlele bisericii sã nu depãşeascã în înãlţime minaretul geamiei din Constanţa. Biserica a fost construitã din marmurã albã şi cãrãmidã dupã planurile arhitectului Janis Teoharidi; moscheea “Mahmud II” sau Marea moschee, ziditã în anii 1910-1912, în stil maur dupã proiectul savantului român Gogu Constantinescu  şi a arhitectului V. Ştefãnescu pe locul vechii geamii care data din 1822. Moscheea este o copie fidelã a moscheii din oraşul Konya (Anatolia, Turcia), având un minaret de 50 m înãlţime. Moscheea adãposteşte un covor oriental cu o suprafaţã de 144 m2 şi o greutate de 500 kg care a aparţinut sultanului Abdul Hamid. Moscheea a fost fãcutã cadou de cãtre regele Carol I pentru comunitatea musulmanã din oraş şi a fost inauguratã în prezenţa regelui, iniţial  moscheea purtând numele “Carol I”; geamia “Hunchiar”, construitã în anii 1867-1868, în stil maur, la îndemnul sultanului Abdul Haziz, cu un minaret de 24 m înãlţime. Moscheea a fost restauratã în 1945; biserica armeneascã, ctitorie din anul 1880 a lui N. Torosian; biserica romano-catolicã “Sfântul Anton de Padova”, construitã în anii 1937-1938 dupã planurile arhitectului Romano de Simon care s-a inspirat dupã bzilicile italiene din secolul 13; bisericile “Sfântul Gheorghe” (1905-1911), cu picturi murale interioare realizate de pictorul Nicolae Tonitza, şi “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena”, ridicatã în anii 1934-1937 dupã planurile arhitectului C. Ionescu-Berechet; Cazinoul – emblema turisticã a oraşului Constanţa – a fost construit în anii 1907-1910 dupã planurile arhitecţilor Daniel Renard şi Petre Antonescu, în stil baroc francez cu elemente de Rococo şi Art Nouveau. A fost restaurat în 1985, iar din luna mai 2020 a intrat într-o fazã extinsã de renovare şi modernizare; clãdirea fostei Primãrii (1896), azi sediul Muzeului de Artã Popularã; clãdirea fostei Prefecturi, construitã în anii 1908-1912 dupã planurile arhitectului E. Lescovar, azi sediul Casei Artmatei; Farul genovez (8 m înãlţime) a fost construit în anii 1858-1868 de cãtre o companie englezã în amintirea negustorilor genovezi foarte prezenţi în portul Constanţa în secolele trecute; Farul vechi (1860-1861); statuia poetului latin Publius Ovidius Naso, cu o înãlţime de 2,60 m, aşezatã pe un soclu înalt de 2,68 m, dezvelit în 1934, este opera sculptorului italian Ettore Ferrari – cel care a realizat şi statuile lui Garibaldi (la Rovigo), ale lui Giuseppe Mazzini şi Giordano Bruno (la Roma), Abraham Lincoln (la Washington) şi Ion Heliade Rãdulescu (la Bucureşti); busturile poetului Mihai Eminescu (operã în bronz din 1930 a lui Oscar Han), amplasat pe falezã, a istoricului Vasile Pârvan (operã din 1957 a lui Ion Irimescu şi a naturalistului Grigore Antipa (operã din 1958 a Miliţei Pãtraşcu).

Constanta Cazinoul
Cazinoul (Credit: Shutterstock)