Municipiul Arad se află în extremitatea vestică a României, în provincia istorică Banat, este reşedinţa judeţului Arad, situat în Câmpia Aradului, la 107 m altitudine, pe ambele maluri ale râului Mureş, la intersecţia paralelei de 46°10’36” latitudine nordică cu meridianul de 21°18’04” longitudine estică; 176 846 loc. (1 ian. 2019): 83 099 loc. de sex masc. şi 93 747 fem. Suprafaţa: 116,5 km2, din care 46,2 km2 în intravilan; densitatea: 3 828 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 159 074 loc., 125 310 loc. erau români (78,8%), 15 396 maghiari (9,7%), 2 528 rromi (1,6%), 1 259 germani (0,8%), 425 sârbi (0,3%), 330 slovaci (0,2%), 231 italieni (0,1%) şi 13 595 loc. (8,5%) aparţineau altor etnii (evrei, ucraineni, cehi, poloni, chinezi, turci, ruşi-lipoveni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 109 036 ortodocşi (68,5%), 14 916 romano-catolici (9,4%), 6 905 penticostali (4,3%), 6 234 baptişti (3,9%), 3 904 reformaţi (2,5%), 1 322 greco-catolici (0,8%), 887 adventişti de ziua a şaptea (0,6%), 501 martorii lui Iehova (0,3%) şi 15 369 loc. (9,7%) aparţineau altor confesiuni (luterani, evanghelişti, creştini după evanghelie, unitarieni, mozaici, musulmani, ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Mare nod feroviar (pe aici trece magistrala Bucureşti–Arad–Curtici–Budapesta–Viena) şi rutier. Aeroport internaţional ale cărui piste au fost modernizate în perioada 1 septembrie 1994–1 iunie 1995. Important centru industrial al ţării. Două centrale electrice şi de termoficare (Arad I, intrată în funcţiune în 1965 şi Arad II, în 1992). Construcţii de vagoane de cale ferată pentru mărfuri şi călători (inclusiv vagoane de metrou), de strunguri, maşini-unelte, de maşini şi utilaje pentru agricultură şi pentru exploatări forestiere, de autovehicule pentru transport rutier ş.a. Producţie de fire şi cabluri electrice şi electrocasnice, de aparate electrocasnice, de aparate şi instrumente de măsură, verificare şi control, de componente electronice şi componente pentru industria construcţiilor de automobile, de mobilă, confecţii, tricotaje, de încălţăminte, jucării, păpuşi, seringi şi ace cu unică întrebuinţare şi de produse alim. Fabrica de ceasuri, înfiinţată în 1951, şi-a încetat activitatea în 1998, iar Combinatul Chimic, inaugurat în anul 1977, a fost închis în anul 1996. Principal centru legumicol (mari sere) şi pomicol (piersici). Ciupercărie (din 1972). Herghelie (rasele lipiţan şi semigreul românesc). Universitatea de stat „Aurel Vlaicu” (înfiinţată la 18 mai 1990), cu 8 facultăţi, 12 779 studenţi şi 384 profesori (în anul universitar 2007–2008) şi Universitatea particulară „Vasile Goldiş” (fundată în anul 1990) cu 9 facultăţi, 9 218 studenţi şi 339 cadre didactice. Teatru dramatic „Ioan Slavici” (fundat în anul 1948) cu secţii în limbile română şi maghiară. Clădirea Teatrului dramatic a fost afectată de un incendiu în anul 1957, fiind refăcută în anii 1960-1963. Teatru de marionete (fundat în anul 1951). Filarmonică de stat (fundată în anul 1948 pe baza Societăţii Filarmonice întemeiatã în 1890). Numeroase biblioteci, între care Biblioteca judeţeană Arad „A. D. Xenopol” (fundată în anul 1913), cu peste 510 000 volume şi multe colecţii rare. Muzee: Muzeul judeţean Arad (muzeu mixt, întemeiat în 1892) având colecţii de arheologie, istorie, etnografie, artă românească clasică şi contemporană, pictură europeană (secolele 17–19), artă decorativă, ştiinţele naturii; Muzeul de Artã Arad (înfiinţat în 1913), cu lucrări ale pictorilor şi sculptorilor români din secolele 19–20 şi exponate aparţinând maeştrilor flamanzi, italieni ş.a.; Colecţia muzeală a mănăstirii Gai, cu valoroase icoane pe sticlã şi lemn din secolul 18, piese de mobilier bisericesc, obiecte de cult, cărţi bisericeşti etc.; Casa memorială „Vasile Goldiş”, în care a locuit luptătorul unionist între 1911 şi 1934. La Arad există un centru regional de control, dirijare şi informare a transportului aerian (civil şi militar) inaugurat la 30 noiembrie 1994. La Arad s-a născut Ştefan Walter Hell, fizician german de origine română (n. 23 decembrie 1962, Arad), laureat al Premiului Nobel pentru chimie (în anul 2014), împreunã cu Eric Betzig şi William E. Moerner.
Istoric
Săpăturile arheologice din cartierul Aradul Nou au scos la iveală o necropolă şi mai multe morminte celtice din secolul 4 î.Hr., iar cele efectuate în 1994, în centrul municipiului, au identificat obiecte de ceramică neagră, canelată, lucrate cu mâna, între care se remarcă un vas-biberon datând din prima Epocă a fierului/Hallstatt (1200-400 î.Hr.), precum şi cărămizi. Menţionat documentar, prima oară, în anul 1028, apoi consemnat în 1131, iar ca oraş (civitas) în 1329. În anul 1331, Arad apare menţionat în „Cronica pictată de la Viena”. În 1514, populaţia oraşului s-a alăturat răsculaţilor conduşi de Gheorghe Doja, iar în 1527 a participat la răscoala condusã de Ivan Nenada contra nobilimii maghiare. Ocupat de turci în 1550, care au construit aici cetatea (1553–1555), Arad a fost inclus în paşalâcul Timişoara şi transformat în sediul unui sangeac între 1552 şi 1600 şi între 1616 şi 1687. Eliberat de sub stăpânirea turcilor (1600) de oastea lui Mihai Viteazul (când s-a aflat sub autoritatea acestuia), revine sub dominaţia otomană în 1616. În a doua jumătate a secolului 18, Arad apare consemnat pe harta austrică Josephină a Banatului (Josephinische Landaufnahme), Sectio 24, cu grafia Neu Arrad, întocmită în anii 1769-1773. Între 1687 şi 1867, Arad s-a aflat sub dominaţia habsburgicã, perioadă în care s-a reconstruit cetatea (1698–1701) dupã planurile lui Eugeniu de Savoia (refăcută apoi între 1762 şi 1783, în stil Vauban), iar între 1867 şi 1918 – sub cea a Imperiului austro-ungar. În timpul răscoalei antihabsburgice, condusă de Francisc Rákóczi II, cetatea Aradului a fost asediată de curuţi în 1707, dar fără succes. În 1812 s-a înfiinţat „Schoala preparandă sau pedagoghicească a naţiei româneşti” – prima şcoală pedagogică românească din Transilvania. În 1817 s-a construit clădirea Teatrului după planurile arhitectului Jakob Hirschl, iar în 1833 s-a inaugurat Conservatorul (al şaselea din Europa dupã cele de la Paris, Londra, Viena, Bruxelles şi Praga). În anul 1834, Arad a căpătat statutul de oraş liber regesc. La 22 martie 1848, populaţia oraşului s-a întrunit într-o mare adunare care a adoptat programul Revoluţiei din 1848– 1849. În 1862, la Arad s-a format „Asociaţia naţională arădeană pentru cultura poporului român”. În perioada 3 noiembrie-1 decembrie 1918, Arad a fost sediul Comitetului Naţional Român Central al Partidului Naţional Român, condus de Vasile Goldiş, care a pregătit actul Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România de la 1 Decembrie 1918. Reocupat de unguri (septembrie 1940), în urma Dictatului fascist de la Viena din 30 august 1940, Arad a fost eliberat de ostaşii români în septembrie 1944. Declarat municipiu la 17 februarie 1968. Arad a fost printre primele oraşe care s-a alăturat revoltei anticomuniste izbucnite în municipiul Timişoara în luna decembrie 1989. La 15 decembrie 1994, cu prilejul împlinirii a 5 ani de la Revoluţia din decembrie 1989, municipiul Arad a fost declarat, de către Parlamentul României, oraş-martir.
Monumente
Cetatea Aradului (secolul 16, reconstruitã între 1698 şi 1701 şi refăcută între 1762 şi 1783, cu un ansamblu de clãdiri în stil baroc, în incintă; Palatul Administrativ, construit între 1872 şi 1876, în stil Renascentist, după planurile arhitectului Pekár Ferenc, cu un orologiu în turn, montat în 1878; clădirea Teatrului vechi, construită (1816–1817) în stil neoclasic (azi cinematograf) după planurile arhitectului Jakob Hirschl; clădirea Teatrului clasic „Ioan Slavici” a fost construită în anii 1872-1874, în stil neoclasic, dupã planurile arhitectului Anton Czigler şi inaugurată la 21 septembrie 1874. La 18 februarie 1883, clădirea Teatrului a fost afectată de un incendiu, fiind refăcută ulterior după planurile arhitectului Anton Halmay şi inaugurată în octombrie 1885, iar în anul 1957, clădirea Teatrului a fost din nou distrusă de un incendiu devastator, fiind refăcută în anii 1960-1963 după planurile arhitectului Alexandru Iotzu şi cu ajutorul sculptorilor Valeriu Brudaşcu, Ioan Tolan şi Emil Vitroel; Palatul Cultural, ridicat în anii 1910–1913, în stil eclectic (neoclasic, gotic, Renascentist, corintic), după planurile arhitectului Szántay Lajos din Arad; palatele “Szántay” (1905-1912), “Kohn” (1906) şi “Lloyd” (1910-1911), construite după planurile arhitectului Szántay Lajos; clădirea Tribunalului (1892), în stil neobaroc; clădirea Cazinoului (1872), azi restaurant; clădirea Gării feroviare, construită în perioada 1905-1910 după planurile arhitectului Szántay Lajos din Arad, restaurată şi modernizată în anii 2012-2016; palatul „Bohuş” (1911-1913), azi sediul unei bănci, construit după planurile arhitectului Szántay Lajos; Spitalul municipal (1815); palatul „Neuman” (1891), în stil eclectic; Palatul Băncii Naţionale (1905–1906), în stil neoclasic; Hotel „Ardeal” (1841), în stil neoclasic; hanul „Boul Roşu” (secolul 19); Casa cu lacăt (1815); Turnul de apă (1896) de 35 m înălţime în care funcţionează în prezent o galerie de artă şi un restaurant; biserica ortodoxă sârbă cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” construită (1698–1702), în stil baroc (restaurată în 1790, cu unele modificări din 1822 şi repictată în 1902 de Ştefan Aleksić); capela romano-catolică „Sfântul Florian” (1751–1753), în stil baroc.
Mănăstirea Gai, cu biserica „Sfântul Simion Stâlpnicul” construită (1760–1763) în stil baroc, prin grija episcopului Sinesie Jivanović, şi pictată în interior (1767) de Ştefan Teneţchi Ponerchiu. În secolele 18–19, mănăstirea Gai a fost folosită ca reşedinţă episcopală de vară şi ca gropniţă a episcopilor de Arad. Până în 1955 a funcţionat ca biserică de parohie pentru credincioşii cartierului Gai din Arad, dupã care a devenit mănăstire. Desfiinţată de autorităţile comuniste la 28 octombrie 1959, prin Decretul 410, mănăstirea Gai a fost reînfiinţată în 1964, prin grija P. S. Teoctist episcopul de atunci al Aradului, când biserica a fost restaurată şi s-a închegat obştea monahală de maici. În anul 1985, la această mănăstire a fost strămutată, din satul Selişte, comuna Petriş, judeţul Arad, biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, datând din 1745–1754, cu iconostas pictat (în 1785–1788) de Filip şi Nicolae din Lupşa.
Catedrala ortodoxã românã, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, construitã în anii 1862–1865, în stil baroc, dupã planurile arhitectului Anton Czigler, prin strãdania episcopului Procopie Ivascović, cu contribuţia bancherului George Sina din Viena şi a familiei Mocioni. Picturile murale interioare au fost executate între 1956 şi 1958 de Anastase Demian şi în 1966 de Eremia Profeta. Catedrala a fost supusă unor restaurări în anii 1905–1906, 1912–1921, 1956–1958, 1978–1980, iar în 1991–1992 s-au restaurat picturile murale interioare; Noua catedrală ortodoxă arhiepiscopală, cu dublu hram – „Sfânta Treime” şi „Sfântul Ierarh Nicolae”, de mari dimensiuni (57 m lungime, 35 m lăţime la absidele laterale şi 50 m înălţimea cupolei centrale), a fost construită în perioada 1991–2008 şi sfinţită la 6 decembrie 2008; Catedrala romano-catolicã „Sfântul Anton de Padova” (1902–1904); biserica romano-catolicã (1812–1821); Sinagogã (1827– 1834); Biserica Roşie, aparţinând cultului evanghelic-luteran, construită în stil neogotic, în anii 1900–1906, dupã planurile arhitectului Szántay Lajos din Arad; Statuia Sfântului Ioan (Johann) Nepomuk (1729); Monumentul „Sfânta Treime” (1738–1740) ridicat în amintirea victimelor ciumei care a decimat oraşul în secolul 18; Statuia Libertãţii, operã a sculptorului György Zala din 1890; Arcul de Triumf, operã din anul 2004 a sculptorului Ioan Bolborea.