Date generale
Municipiul Carei se aflã în extremitatea de Nord-Vest a României, în provincia istoricã Crişana, în judeţul Satu Mare, în câmpia Carei, la 160 m altitudine, la intersecţia paralelei de 47°41’02” latitudine nordicã cu meridianul de 22°28’01” longitudine esticã, la 8 km de graniţa cu Ungaria; 24 190 loc. (1 ian. 2019): 11 479 de sex masc. şi 12 711 fem. Supr.: 113,5 km2, din care 11,2 km2 în intravilan; densitatea: 2 160 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 21 112 loc., 10 950 de persoane erau maghiari (51,9%), 8 077 loc. erau români (38,3%), 479 germani (2,3%), 462 rromi (2,2%) şi 1 144 loc. (5,3%) aparţineau altor etnii (ucraineni, sarbi, evrei ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 7 502 romano-catolici (35,5%), 6 697 ortodocşi (31,7%), 4 121 reformaţi (19,5%), 1 217 greco-catolici (5,8%) şi 1 575 loc. (7,5%) aparţineau altor confesiuni (martorii lui Iehova, penticostali, baptişti, luterani, creştini după evanghelie, unitarieni ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Carei este un important nod rutier şi feroviar al ţãrii, cu staţie de cale feratã pe linia Debrecen – Carei, inaugurată la 5 iunie 1871 – linie prelungită către Tăşnad – Şărmăşag – Zalău – Jibou, inaugurată la 23 dec. 1887. Totodată, Carei este unul dintre principalele centre industriale ale judeţului Satu Mare, în cadrul cãruia se construiesc maşini şi utilaje tehnologice pentru industriile metalurgicã, chimicã, de prelucrare a ţiţeiului, celulozei şi hârtiei şi construcţiilor (maşini de ridicat şi transportat, piese de schimb etc.). La Carei se mai produc piese turnate din fontã, fire din bumbac, in şi cânepã, tricotaje, confecţii, mobilã, încãlţãminte, covoare, cãrãmizi, ulei vegetal, dulciuri, preparate din carne şi lapte ş.a. În oraş existã un muzeu municipal de istorie, arheologie şi ştiinţele naturii şi un parc dendrologic (15 ha) cu valoroase specii de arbori, printre care se remarcã arborele pagodelor (Ginkgo biloba) – un relict terţiar. În arealul municipiului Carei existã numeroase izvoare cu ape minerale clorurate, bicarbonatate, sodice, termale (52 grade Celsius) cu efect curativ în tratarea afecţiunilor reumatismale, posttraumatice şi ale sistemului nervos periferic.
Istoric
Localitatea Carei este menţionatã documentar, prima oarã, în 1320 cu numele Villa Karull, ca posesiune a familiei Károlyi, iar în 1459 apare consemnatã ca aşezare fortificatã (oppidum) şi centru meşteşugãresc. În 1592 a fost construitã o cetate (refãcutã în 1699) pe locul alteia din 1492. În anii 1792-1794, pe acelaşi loc a fost înãlţat castelul Károlyi care în 1894 a suferit unele modificãri şi amplificãri (s-au construit turnuri de apãrare, bastioane şi un şanţ cu apã). La începutul secolului 17, în timpul ocupaţiei otomane, Carei a intrat în componenţa principatului autonom al Transilvaniei. Dupã eliberarea Ungariei de sub turci (1697), Carei a fost luat de Regatul Ungariei. În prima jumãtate a secolului 18, la Carei au fost colonizaţi numeroşi şvabi. În perioada 1919-1940, Carei a fãcut parte din Regatul României, iar în anii 1940-1944 s-a aflat sub ocupaţie maghiaro-horthystã. Eliberarea oraşului Carei de sub dominaţia maghiarã, la 24 octombrie 1944, de cãtre armata românã, a marcat izgonirea completã a cotropitorilor de pe întreaga parte de Nord-Vest a României, intratã în componenţa Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. La 13 octombrie 1994, oraşul Carei a fost declarat oraş-erou de cãtre Parlamentul României, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la eliberarea sa de sub ocupaţia maghiaro-horthystã. La 18 ianuarie 1995, oraşul Carei a fost trecut în categoria municipiilor.
Monumente
Castelul Károlyi, situat în parcul dendrologic, construit ca fortăreaţă în anul 1492 şi folosit ca reşedinţă a familiei Károlyi, a căpătat înfăţişare barocă în anii 1792-1794, reamenjat şi amplificat în 1894, când exteriorul a primit o expresie neogotică. Castelul are o salã de recepţie ornamentată cu picturi şi sculpturi. Azi adăposteşte un muzeu.
Mănăstirea piariştilor – complex monahal romano-catolic cu biserică construită în anii 1769-1779 (refăcută în 1857-1860 şi în 1891), cu clădiri anexe din 1724-1727 (refăcute în 1834); biserica ortodoxă ruteană cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”(1738); Biserica reformatã cu elemente de arhitecturã barocă, construită în două etape: 1746-1752 şi 1792-1800; biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (fostă greco-catolică) a fost construită în 1760-1766; biserica luteranã (1847); sediul comitatului Satu Mare (1848), azi liceu; sediul Poliţiei (1880-1885); clădirea fostei primării (1805), azi cazarma grãnicerilor; clădirea Judecătoriei (1880-1890); hanul “Cerbul de Aur” (1846-1848), azi cazarmă; Monumentul ostaşului român – operă în piatră executată, în 1964, de un colectiv condus de sculptorul Vida Gheza.