Bragadiru

Date generale

Oraşul Bragadiru se află în partea de Sud-Sud Est a României, în provincia istorică Muntenia, în zona de Vest a jud. Ilfov, în Câmpia Română, pe râul Sabar şi pe afluentul său, Ciorogârla, la intersecţia paralelei de 44°22’15” latitudine nordicã cu meridianul de 25°58’30” longitudine esticã, la 13 km SV de municipiul Bucureşti; 23 317 loc. (1 ian. 2019), din care 11 116 loc. de sex masc. şi 12 201 fem. Supr.: 21,8 km2, din care 17,7 km2 în intravilan; densitatea: 1 317 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 15 329 loc., 13 918 persoane erau români (90,8%), 269 rromi (1,8%) şi 1 142 loc. (7,4%) aparţineau altor etnii (turci, maghiari, italieni, ruşi-lipoveni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 13 911 ortodocşi (90,7%), 112 romano-catolici (0,7%) şi 1 306 loc. (8,6%) aprţineau altor confesiuni (musulmani, baptişti, penticostali, greco-catolici, adventişti de ziua a şaptea, Martorii lui Iehova ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclarată. Nod rutier. Expl. de petrol, de gaze de sondã, de balast şi de argilã. Producţie de prefabricate din beton, de cãrãmidã, de pavaje vibrocompresate, de nutreţuri combinate şi de produse alim. (conserve de legume şi fructe, produse de panificaţie). Ferme legumicole şi pomicole (cireşi, vişini, caişi, piersici). Creşterea bovinelor şi porcinelor. Complex turistic. Casa de Culturã “Mihai Eminescu”. Parc.

Istoric

În arealul oraşului Bragadiru, pe malurile râului Sabar, au fost descoperite vestigii neolitice, din Epoca bronzului, din perioada geto-dacã şi din cea feudalã. Numele localitãţii Bragadiru apare menţionatã documentar, prima oară, la 12 dec. 1830 ca moşie a lui Constantin Glogoveanu, iar în 1893 este consemnat numele lui Dumitru Marinescu-Bragadiru ca proprietar al moşiei Bragadiru – cel care a construit (în anii 1900-1909) Fabrica de bere “Bragadiru” din cartierul Rahova din Bucureşti. Comuna Bragadiru a fost înfiinţatã ca unitate administrativã la 31 martie 1864, prin Decret domnesc, alcãtuitã din satele Bragadiru, Bulgaru şi Cornetu-Glogoveanu, în care existau 134 de case în total. La sfârşitul secolului 19, localitatea era o comunã ruralã prosperã, cu numele Bragadiru-Bulgaru, în care funcţionau o fabricã de spirt (demolatã la începutul anilor 2000), o moarã, o şcoalã, o bisericã ş.a. La reforma administrativ-teritorialã din anul 1925 comuna a rãmas doar cu numele Bragadiru având în componenţã satele Bragadiru, Bulgaru şi Lupeasca, în 1950 satul Bulgaru a fost înglobat în satul Bragadiru, formând comuna Bragadiru, iar la 18 apr. 1989 a fost declarată oraş. Comuna Bragadiru a fost trecută din nou în rândul aşezãrilor rurale în ian. 1990 şi apoi inclusã din nou în categoria oraşelor la 2 ian. 2006. În perioada 1950-1968 Bragadiru a fost comunã suburbanã a municipiului Bucureşti, între 17 febr. 1968 şi 23 ian. 1981 a fãcut parte din jud. Ilfov, între 23 ian. 1981 şi 10 apr. 1997 a fost în Sectorul Agricol Ilfov, iar din 10 apr. 1997 a revenit în jud. Ilfov.

Monumente

Biserica “Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir”, ziditã în anii 1897-1899 (sfinţitã la 26 oct. 1899) pe cheltuiala moşierului Dumitru Marinescu-Bragadiru, pe locul unei vechi biserici, construitã în 1851 de vornicul Alexandru Scarlat Ghica. Biserica a fost reparatã în 1928, 1972-1974 şi 1992-1994. Casa parohialã a fost construitã în 1932, iar clopotniţa în 1934; la Bragadiru existã şi o bisericã din lemn cu hramul “Sfântul Apostol Andrei”, construitã între 10 mai şi 30 nov. 2008, când a fost sfintiţã şi, în aceeaşi zi, s-a pus şi patra de temelie, în curtea bisericii, pentru zidirea unei biserici de cãrãmidã, cu dublu hram – “Sfântul Apostol Andrei” şi “Sfânta Cuvioasã Teodora de la Sihla”, terminatã şi sfinţitã la 15 mai 2011. Aceastã bisericã, de mari dimensiuni (21 m lungime, 8,50 m lãţime şi 12,40 m înãlţimea turlei) a fost pictatã în tempera, în stil bizantin, de Lãcrãmioara Anton, în anul 2010. Palatul Bragadiru, situat într-o gradinã de mari dimensiuni, a fost construit în anii 1905-1911, în stil eclectic, dupã planurile arhitectului Anton Shuckert, în care existau un salon mare de bal, o salã de teatru sau de concerte, o bibliotecã, o popicãrie şi diverse camere fastuoase destinate diferitelor utilitãţi. La 11 iunie 1948, palatul a fost naţionalizat şi transformat în Casã de Culturã care a funcţionat ca atare pânã în 1989. În anul 2003, palatul a fost retrocedat urmaşilor lui Dumitru Marinescu-Bragadiru, pe care aceştia l-au renovat, dându-i strãlucirea de altãdatã şi în care sunt organizate diverse evenimente private.