DĂRMĂNEŞTI, depresiune intramontană, tectono-erozivă, în partea de Est a Carpaţilor Orientali, între M-ţii Berzunţ la Est-Nord Est şi Nemira la Vest-Sud Vest, de-a lungul văii râului Trotuş. Suprafaţa: circa 300 km2. Lungimea: circa 25 km; lăţimea: circa 13 km. Râul Trotuş şi afluenţii săi (Uz, Dofteana, Slănic) au creat un relief de lunci, terase şi conuri de dejecţie (îngemănate uneori în largi câmpii piemontane), care, morfometric, variază de la 320 m altitudine în zona de luncă până la circa 650 m altitudine în colinele de la contactul cu rama montană. Climat cu veri răcoroase (17–18°C media termică a lunii iulie) şi ierni friguroase (-4°C media termică a lunii ianuarie). Zăcăminte de cărbuni. Geologii îi atribuie denumirea de Depresiunea Comăneşti.
DEPRESIUNEA MARGINIMII sau MARGINIMEA SIBIULUI, denumirea atribuită, pentru prima dată, de către geograful Vintilă Mihăilescu celor două depresiuni (Săliste si Sibiu), aflate la poalele Carpaţilor Meridionali, separate de Măgura
Beleunţa (630 m altitudine). Deprsiunea Mărginimii sau Mărginimea Sibiului grupează laolaltă o extinsă ghirlandă de sate mari ale mărginenilor (nume sub care era cunoscută, în secolele trecute, populaţia românească din această zonă, care poseda mari turme de oi). Cu toate că Depresiunea Mărginimii prezintă caractere specifice de depresiune de contact, ea are şi o bază tectonică, fiind dezvoltată pe un sinclinal paralel cu marginea munţilor, accentuat printr-o lăsare subsidentă locală, în apropiere de Sibiu. Depresiunea Mărginimii, limitată către Nord de anticlinalul de la Ocna Sibiului, este considerată o depresiune de tip subcarpatic. Aria depresionară prezintă, la poalele munţilor, o treaptă colinară miocenă, intens fragmentată, alcătuită din conglomerate, iar în rest un relief de lunci şi terase. Mărginimea Sibiului este, totodată, o importantă zonă etnografică şi folclorică, cu specific pastoral – de creştere a ovinelor şi bovinelor –, favorizată de întinsele suprafeţe cu păşuni şi fâneţe. Cea mai veche formă de păstorit a fost aceea a păstoritului sedentar, practicat pe moşia satului, continuată, mai târziu, cu păstoritul pendular (vara, oierii suiau oile pe munte pentru păşunat şi la sfârşitul toamnei coborau turmele pentru a fi adăpostite în sat) şi cu cel transhumant (deplasări ciclice ale turmelor la distanţe mari pentru a ierna în zone mai calde, ca acelea din câmpie sau din lunca şi Delta Dunării). Păstoritul transhumant a fost cauzat, la un moment dat, în secolele trecute, de insuficienţa furajelor, de sărăcirea vegetaţiei alpine a zonei mărginenilor, de dezvoltarea industriei textile şi a pielăriei în oraşele Sibiu, Cisnădie, Braşov ş.a. care solicitau cantităţi mari de lână şi piele, de dezvoltarea relaţiilor comerciale între provinciile istorice Transilvania şi Ţara Românească pe de o parte, şi Moldova pe de altă parte etc. Cel mai vechi document care se referă la
transhumanţa oerilor din Mărginimea Sibiului este cel emis la cancelaria domnului Ţării Româneşti, Mihail I Basarab (1418–1420), care reconfirmă privilegiul acordat anterior oierilor din Răşinari de a paşte turmele în partea de Sud a Carpaţilor. Perioada în care a avut loc cea mai intensă trnashumanţă a fost între anii 1750–1860 când turmele de oi ale mărginenilor, care se deplasau la distanţe mari, numărau zeci de mii de oi, ca de pildă: ciobanii din satul Poiana Sibiului plecau cu 250 000 de oi, cei din satul Rod (comuna Tilişca) plecau cu 150 000 de oi, iar cei din satul Tilişca cu peste 100 000 de oi etc. În afară de creşterea ovinelor şi bovinelor, ca ocupaţie preponderentă, locuitorii din Mărginimea Sibiului s-au mai îndeletnicit, în secolele trecute, cu cojocăritul, cu confecţionarea de curele şi şerpare, de opinci şi cizme, cu prelucrarea laptelui, lânii şi a lemnului ş.a.
DEPRESIUNEA SUBCARPATICĂ OLTEANĂ, mare uluc depresionar, situat între marginea sudică a Carpaţilor Meridionali dintre râurile Olt şi Motru şi dealurile subcarpatice, format dintr-o succesiune de depresiuni strâns legate între ele (Horezu, Polovragi, Novaci, Târgu Cărbuneşti, Câmpu Mare, Târgu Jiu). Climatul moderat din această zonă permite dezvoltarea în condiţii optime a castanului cu fructe comestibile şi a nucului.
DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI → Transilvania.
DORNA, Depresiunea Dornelor sau Ţara Dornelor, depresiune tectono-erozivă în partea de Nord a Carpaţilor Orientali, încadrată de M-ţii Suhard (la Nord), Giumalău (Nord Est), Bistriţei (Est-Sud Est), Căliman (Sud) şi Bârgău (Vest), drenată de râul Bistriţa cu afluenţii ei Dorna şi Neagra Şarului. Suprafaţa: 450 km2. Relieful, sculptat în formaţiuni sedimentare paleogene şi vulcanice, prezintă o treaptă mai înaltă, colinară, cu altitudinea între 800 şi 1 000 m, situată la contactul cu zona montană, împădurită cu fag şi molid, şi una mai joasă, formată din terasele şi luncile râurilor pe care se găsesc mlaştini de turbă (Panaci, Poiana Stampei, Coşna ş.a.). Climat răcoros (temperatura medie anuală 5°C) şi precipitaţii moderate (600–750 mm/anual). Exploatări forestiere, de minereuri de mangan şi de turbă. Izvoare cu ape minerale carbogazoase, feruginoase, calcice, magneziene pe baza cărora s-au dezvoltat staţiunile balneoclimaterice Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Şaru Dornei, Poiana Negrii. Comunică cu zonele învecinate prin pasurile Tihuţa (spre Transilvania), Mestecăniş (spre Bucovina de Nord şi Maramureş), Drăgoiasa (spre Transilvania) şi pe Valea râului Bistriţa cu Moldova centrală.
DRĂGOIASA, mică depresiune intramontană, tectono-vulcanică, situată în Carpaţii Orientali, între M-ţii Căliman, la Vest, şi M-ţii Bistriţei, la Est, pe cursul superior al râului Neagra (afluent al râului Bistriţa), la Nord de Depresiunea Bilbor. Depresiunea Drăgoiasa face parte din şirul de depresiuni formate la contactul dintre zonele vulcanică şi cristalino-mezozoică. Denumită, frecvent, şi Depresiunea Glod.
DUMITRA, depresiune de eroziune în partea de Nord Vest a Dealurilor Bistriţei, cu aspect de bazinet, situată pe valea superioară a râului Rosna. Suprafaţa: circa 10 km2. Relief de luncă şi de terase. Pomicultură.