Slatina

Date generale

Municipiul Slatina se află în partea de Sud a României, în provincia istorică Oltenia, este reşedinţa judeţului Olt, situat pe terasele de pe stânga râului Olt, în zona de contact dintre prelungirile Piemontului Cotmeana cu Câmpia Boian (parte componentă a Câmpiei Române), la 135 m altitudine, la intersecţia paralelei de 44º25’47” latitudine nordică cu meridianul de 24º21’51” longitudine estică; 82 391 loc. (1 ian. 2019), din care 39 793 loc. de sex masc. şi 43 138 fem. Supr.: 119,6 km2, din care 65,4 km2 în intravilan; densitatea: 1 260 loc./km2. La recensământul populaţiei din perioada 20-31 oct. 2011, din totalul celor 70 293 loc., 60 970 de persoane erau români (86,7%), 1 739 rromi (2,5%) şi 7 584 loc. (10,8%) aparţineau altor etnii (maghiari, turci, germani, italieni, evrei ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 62 200 de ortodocşi (88,5%), 141 adventişti de ziua a şaptea (0,2%), 95 romano-catolici (0,1%) şi 7 857 loc. (11,2%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, penticostali, Martorii lui Iehova, evanghelici, greco-catolici, musulmani, reformaţi, creştini după evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Municipiul Slatina este unul dintre principalele noduri rutiere ale Olteniei şi dispune de o staţie de cale ferată, inaugurată la 5 ianuarie 1875. Aflat pe valea Oltului, la Sud de municipiul Slatina, există un lac de acumulare (finalizat în 1980), cu o spurafaţă de 540,7 ha şi un volum de apă de 19,24 milioane mc, ale cărui ape pun în mişcare turbinele unei hidrocentrale cu o putere instalată de 26 MW, dată în folosinţă în 1981. Slatina este un important centru al metalurgiei neferoase, cu o uzină de aluminiu (ALRO), intrată în funcţiune în 1965, cea mai mare producătoare de aluminiu din Europa. În cadrul acestei uzine se produc laminate plate, blocuri, benzi, folii, bare, sârme, piese turnate, cabluri electrice armate şi nearmate, toate din aluminiu ş.a. Alte produse industriale realizate de industria din Slatina sunt: ţevi din oţel pentru foraje, pistoane pentru automobile, subansamble auto, plăci grafitate, ţevi trase, fără sudură, din oţel-carbon, electrozi, corduri pentru anvelope, anvelope “Pirelli” pentru automobile (din anul 2006), confecţii textile, canapele din piele, mobilă, tricotaje, prefabricate din beton, cărămizi, preparate din carne şi lapte, paste făinoase, băuturi ş.a. La Slatina funcţionează un muzeu judeţean (inaugurat în anul 1951), cu secţii de istorie şi arheologie, de paleontologie şi de artă populară (costume, cusături, ţesături specifice zonei Oltenia ş.a.), biblioteca publică “Ion Minulescu”, inaugurată la 26 octombrie 1931, în prezent cu peste 300 000 de volume, Complexul cultural “Eugen Ionesco”, inaugurat la 20 octombrie 2010 şi un Centru de Cercetări şi Proiectări pentru Tehnologia aluminiului. La sfârşitul lunii august (în ultimele zile de sâmbătă şi duminică) se desfăşoară Festivalul folcloric “Căluşul”. La Slatina s-a născut dramaturgul francez de origine română Eugen Ionesco (1909-1994), membru al Academiei franceze, şi folcloristul Dumitru Caracostea (10 martie 1879-2 iunie 1964).

Istoric

Cele mai vechi urme de locuire omenească descoperite în perimetrul actual al municipiului Slatina datează din Paleolitic (Cultura materială de prund), cu o vechime de circa un million de ani în urmă, identificate pe văile Dârjov şi Olt (unelte din piatră confecţionate din silex, prin cioplire). Epoca Neolitică (5000-3500 î.Hr.), aparţinând culturilor Starčevo-Criş şi Vădastra, este reprezentată prin urme ale unor aşezări omeneşti stabile (în cartierul Cireaşov şi în punctul Sărăceşti) din care au fost scoase la iveală vase ceramice cu decor şi motive ornamentale şi figurine feminine. Perioada Eneolitică (mileniile 4-3 î.Hr.) se caracterizează prin existenţa unor aşezări omeneşti, întărite cu val de pământ şi şanţ, cum este cea de la Strehareţ, iar perioada de tranziţie de la Eneolitic la Epoca bronzului (2500-1800 î.Hr.) a aparţinut unor comunităţi ale Culturii materiale Coţofeni, descoperite în cartierul Clocociov, punctul “la Tufani”. În perioada mijlocie a bronzului, în această zonă existau triburi proto-tracice, care aparţineau Culturii materiale Verbicioara (secolele 16-13 î.Hr.), în care s-au descoperit vase ceramice din pastă fină (ceşti globulare cu două toarte supraînălţate, ornamentate cu motive solare incizate, cercuri concentrice şi zig-zaguri), statuete antropomorfe feminine ş.a., descoperite în cartierul Crişan II, în anul 1960. Prima Epocă a fierului (Hallstatt) şi cea de-a doua Epocă a fierului (La Tène) sunt evidenţiate prin existenţa unor obiecte ceramice lucrate la roată (secolele 5-4 î.Hr.). Din perioada geto-dacă a fost scos la iveală un tezaur monetar alcătuit din circa 6 000 de piese, iar din perioada cuceririi romane (după anul 106 d.Hr.) au fost recuperate arme, statuete, terra sigilata, vase ceramice romane de lux şi un tezaur monetar roman (descoperit în 1874) compus din 2 250 de denari romani. Vestigii ale unor aşezări omeneşti din secolele 2-4 au fost descoperite în cartierele Strehareţ şi Cireaşov, iar din perioada Evului Mediu (secolele 11-13) au fost scoase la iveală numeroase monede bizantine, veneţiene şi sârbeşti. Prima menţiune documentară a localitaţii Slatina datează din 20 ianuarie 1368, existentă într-un act emis de domnul Vladislav I (Vlaicu Vodă), în care Slatina este consemnată ca punct vamal pe drumul care lega Sibiul de Piteşti şi în care domnul Vlaicu Vodă acorda unele privilegii comerciale negustorilor braşoveni. În timpul domniei lui Vlad Vintilă (septembrie 1532-septembrie 1534 şi noiembrie 1534-iunie 1535) Slatina a fost reşedinţă domnească. Aflat în conflict cu o parte a marii boierimi, domnul Ţarii Româneşti, Vlad Vintilă, a fost ucis de aceştia în timpul unei partide de vânătoare din zilele de 10-13 iunie 1535. În a doua jumătate a secolului 16, Slatina a decăzut, rămânând timp îndelungat un modest târg agricol, de provincie, cu un hotel (Grand Hotel Regal), o şcoală de fete, cofetăria “Minerva” ş.a., dezvoltându-se, cu precădere, abia din a doua jumătate a secolului 20. Oraşul Slatina a fost declarat municipiu la 27 iulie 1979, având în subordine administrativă localitatea componentă Cireaşov.

Monumente

Mănăstirea Clocociov (de maici), datând de la începutul secolului 16 (aşa cum reiese dintr-un zapis de danie din 1512, semnat de domnul Neagoe Basarab), a fost refăcută de Mihai Viteazul în anul 1594. Forma actuală a aşezământului monahal datează din 1645, când marele agă, Diicu (Dinicu) Buicescu, a reconstruit biserica după stricăciunile provocate de cutremurul devastator din 8 noiembrie 1620. Biserica mănăstirii, cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a fost zidită după modelul bisericii mănăstirii Dealu de lângă Târgovişte, cu o turlă pe naos şi două turle pe pronaos, cu un pridvor deschis, cu arcade rotunjite, susţinute de stâlpi circulari, groşi, construiţi din cărămidă. Biserica a mai fost refăcută după cutremurul din 11 ianuarie 1838, când i s-au prăbuşit turlele. În timpul Primului Război Mondial, mănăstirea a fost distrusă în mare parte de un incendiu şi părăsită. Restaurată în 1958 şi apoi în 1980-1981, biserica mănăstirii Clocociov păstrează fragmente de picturi murale interioare realizate în 1862, printre care se remarcă un tablou votiv cu portretele domnului Matei Basarab şi ale lui Diicu Buicescu, împreună cu soţia sa, precum şi compoziţia “Judecata de Apoi”. Mănăstirea Clocociov posedă un muzeu cu colecţii de artă veche românească (icoane, argintărie, broderie, ţesături, sculpturi în lemn, cărţi vechi etc.). În cadrul mănăstirii funcţionează un atelier de tricotat. La această mănăstire a trăit călugărul Naum Râmniceanu (1764-1838), autor al unei Cronici a Ţării Româneşti de la începuturi şi până în 1834, apărută în limba română. Biserica mănăstirii Clocociov a fost declarată monument istoric; Schitul Strehareţ, de maici, apare menţionat în documentele anilor 1478, 1531, 1578, 1607, 1620, 1665 ş.a. Înfăţişarea actuală a bisericii schitului Strehareţ, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” , datează din anii 1665-1668 când a fost reconstruită prin grija episcopului Serafim al Râmnicului. În anii 1671-1672 a fost construit zidul de incintă, iar biserica repictată şi sfinţită. Aşezământul monahal a fost refăcut după distrugerile provocate de cutremurele din 14 octombrie 1802 şi 11 ianuarie 1838. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost supusă unor renovări în 1844, coordonate de egumenul Iosif Ecleziarhul şi unor modificări în anii 1930-1936 când i s-a adăugat pridvorul şi a fost repictată la interior. În prezent, biserica “Adormirea Maicii Domnului” este declarată monument istoric; biserica “Sfânta Treime” a fost zidită în anii 1641-1645, reparată după incendierea ei de către turci în 1784 şi apoi renovată în 1851 şi pictată în 1886. În prezent biserica “Sfânta Treime” este declarată monument istoric; bisericile cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului” (1734-1736), “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (începutul secolului 18, refăcută în 1793 şi pictată în 1899), “Sfântul Ioan Botezătorul” (1796, reparată în anul 1824, când a fost pictată şi 1876 (azi declarată monument istoric), “Naşterea Maicii Domnului” (1802-1806, cu picturi murale interioare executate în 1831) şi “Sfântul Nicolae”-Obocari (1820, refăcută în 1877); biserica “Ionaşcu”, iniţial cu hramul “Sfântul Nicolae”, a fost construită pe locul unei biserici mai vechi, în perioada 13 mai 1782-20 septembrie 1787, prin osârdia şi pe cheltuiala jupanului Ionaşcu Ion Serbu Cupeţu din Slatina şi apoi reparată în 1843. Ulterior a fost demolată şi reclădită ca o catedrală, pe locul celei vechi, în anii 1872-1877 (sfinţită la 8 noiembrie 1877) şi pictată de Gheorghe Tattarescu, moment în care i s-a atribuit un hram nou –“Sfântul Gheorghe”. În prezent biserica “Sfântul Gheorghe” este declarată monument istoric; catedrala episcopală “Înălţarea Domnului”, de mari dimensiuni (34 m lungime şi 22 m lăţime) a fost construită în perioada 1994-2011. Icoana hramului a fost realizată în mozaic; clădirile fostei Prefecturi (1886), Tribunalului judeţean (1890), Primăriei (1905), Băncii Naţionale a României (1908), Muzeului judeţean (1887) şi liceului “Radu Greceanu” (1891); casele “Fântâneanu” (1846), “Nicolae Tologea” (1860), “Toma” (1890), “Profesorilor” (1890), “Caracostea” (1902) ş.a., toate declarate monumente istorice; podul peste râul Olt, construit din metal în anii 1888-1891; monumentul eroinei Ecaterina Teodoroiu, operă din 1925 a sculptorului Dumitru Măţăoanu; Obeliscul “Slatina 600”, lucrare realizată în 1968 de sculptorul Ion Irimescu; statuia în bronz a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, operă a sculptorului Mihai Ecobici, dezvelită la 24 ianuarie 1993, cu o înălţime de 4 m şi o greutate de 6 tone. În localitatea componentă Cireaşov se află biserica “Sfinţii Voievozi” (1802-1806, pictată în 1831).