Reşiţa

Date generale

Municipiul Reşiţa se aflâ în partea de Sud Vest a României, în provincia istorică Banat, este reşedinţa judeţului Caraş-Severin, situată în depresiunea omonimă, la 208-245 m altitudine, la poalele de Nord Vest ale Munţilor Semenic şi cele de Est ale Munţilor Dognecea, pe cursul superior al râului Bârzava, la intersecţia paralelei de 45º18’00” latitudine nordică cu meridianul de 21º53’25” longitudine estică; 85 404 loc. (1 ian. 2019), din care 40 983 loc. de sex masc. şi 44 421 fem. Supr.: 197,7 km², din care 21,5 km² în intravilan; densitatea: 3 972 loc./km².

Dacă la începutul existenţei sale Reşiţa număra circa 400 de loc. (în 1776), în majoritate persoane care vorbeau limba germană, ulterior numărul locuitorilor români a crescut vertiginos, în permanenţă, depăşind cu mult numărul locuitorilor de alte etnii. Cu excepţia recensămintelor din anii 2002 şi 2011, când s-a înregistrat o scădere a numărului total de locuitori, recensamintele ulterioare au consemnat salturi semnificative ale numarului total de locuitori. Astfel, la recensământul din 1880 Reşiţa avea 14 616 loc., la cel din 1930 s-au înregistrat 19 868 de persoane, în 1948 erau 24 895 suflete, în 1956 = 41 234 loc., în 1966 = 56 653 loc., în 1977 = 84 786 loc., în 1992 = 96 018 loc., în 2002 = 84 026 şi în 2011 avea 73 282 loc. La recensământul din 20-31 octombrie 2011, din totalul celor 73 282 loc., 59 832 de persoane erau români (81,6%), 1 553 maghiari (2,1%), 1 255 germani (1,7%), 1 043 rromi (1,4%), 344 sârbi (0,5%), 292 croaţi (0,4%), 231 ucraineni (0,3%) şi 8 732 locuitori (12,0%) aparţineau altor etnii (cehi, slovaci, evrei, italieni, bulgari ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 56 009 ortodocşi (76,4%), 3 967 romano-catolici (5,4%), 1 480 penticostali (2,0%), 1 211 baptişti (1,7%), 594 reformaţi (0,8%), 543 greco-catolici (0,7%), şi 9 478 de persoane (13,0%) aparţineau altor confesiuni (adventşti de ziua a şaptea, martorii lui Iehova, evanghelici, creştini după evanghelie, creştini de rit vechi, mozaici, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Reşiţa este un important nod rutier şi dispune de o staţie de cale ferată inaugurată în 1870. Tronsonul de cale ferată Reşiţa – Bocşa – Berzovia – Gătaia – Voiteg – Jebel – Şag – Timişoara urmează să se modernizeze până în anul 2026, când se va da în funcţiune un modern tren-tramvai, care va circula cu o viteză de 140 km/oră. În arealul localităţilor componente Doman şi Secu se exploatează huilă, iar la Doman se exploatează şi calcar. Reşiţa este un vechi şi important centru siderurgic al României (primele furnale au fost instalate în perioada 1769-1771 şi date în folosinţă la 3 iulie 1771) în care se produce oţel, fontă şi laminate. Numeroasele firme care îşi desfăşoară activitatea la Reşiţa sunt profilate pe producţia de locomotive (iniţial, din 4 septembrie 1872 şi până în 1960 a fabricat locomotive cu aburi şi după aceea locomotive Diesel şi Diesel electrice), de utilaje siderurgice, petroliere şi chimice, de motoare Diesel şi subansamble boghiu-motor pentru locomotive Diesel electrice, de utilaje energetice şi miniere (turbine cu aburi, de mare putere, generatoare electrice pentru centrale electrice, turbosuflante), de macarale, poduri metalice şi poduri rulante, de confecţii, de produse refractare, de produse alimentare ş.a. La Reşiţa îşi desfăşoară activitatea Universitatea “Eftimie Murgu”, cu trei facultăţi, inaugurată în 1971, Colegiile naţionale “Traian Lalescu” şi “Mircea Eliade”, Liceul teoretic “Traian Vuia” ş.a., Teatrul municipal “George Augustin Petculescu”, cu sediul în clădirea fostului Palat Cultural (construit în 1928), Biblioteca judeţeană “Paul Iorgovici” (fundată în 1952), cu peste 800 000 de volume, Muzeul judeţean (inaugurat în 1959), cu secţii de istorie şi arheologie, etnografie, artă contemporană românească, de numismatică (peste 76 000 de piese), Muzeul locomotivelor cu aburi (inaugurat în 1972) în care sunt expuse 16 modele fabricate la Reşiţa în perioada 1872-1959), Casa de Cultură a sindicatelor, o orchestră profesională de muzică populară “Măiastra Caraşului”, un Parc zoologic ş.a.

Istoric

Localitatea Reşiţa s-a dezvoltat pe vatra unei vechi aşezări datând din epoca romană (secolul 2 d.Hr.). În cartierul Surduc au fost descoperite (1964-1965) urmele unui castru roman de pământ (132 x 128 m) datând din secolele 2-3, fortificat cu agger (val de pământ întărit cu nuiele) şi două şanţuri. Săpăturile arheologice efectuate în perioada 1970-1985 în zona Moroasa au scos la iveală vestigiile unei biserici medievale (nava avea 5 x 6 m, iar altarul 3 x 3 m) datând din secolul 14. În 1880, la Reşiţa a fost descoperit un tezaur monetar roman, din argint, alcătuit din monede diverse care au fost emise din timpul împăratului Marc Aureliu (161-180) şi până în perioada împăratului Traianus Decius (249-251). Amintită documentar pentru prima oară în secolul 15, ca aşezare rurală, localitatea apare menţionată ulterior în anul 1673 cu numele Reszinitza, apoi cu toponimele Resicza (1690-1700), Retsiza (1717), Reschitza (1738), Oláh Resicza/Reşiţa Română (1779) etc., dezvoltându-se ca important centru industrial după anul 1769. La 10/21 iulie 1718, Banatul (inclusiv Reşiţa) a intrat în posesia Imperiului Habsburgic, iar între august 1787 şi 1791 pe teritoriul Banatului s-au desfăşurat lupte aprige între trupele austriece şi oştile otomane, încheiate în 1791 cu Pacea de la Şistov în urma căreia Banatul a rămas sub administraţie austriacă. În 1734, Reşiţa figura ca făcând parte din plasa Caraşova, districtul Vârşeţ, iar în 1765 se afla tot în plasa Caraşova, dar în districtul Caransebeş. În anul 1757, în zona Reşiţei s-au stabilit circa 30 de familii venite din Oltenia care se ocupau cu tăierea arborilor şi fabricarea mangalului necesar uzinelor de la Bocşa. La 1 noiembrie 1769 a început construirea furnalelor şi a cuptoarelor de var şi cărămidă la Reşiţa, iar la 3 iulie 1771 au fost puse în funcţiune primele două furnale. La 8 octombrie 1771 au fost date în folosinţă patru fierării care produceau drugi din fier şi unelte necesare uzinelor metalurgice construite la Reşiţa. În apropierea uzinelor metalurgice s-au construit locuinţe pentru muncitori punându-se, astfel, bazele unei noi localităţi numită Reşiţa Montană, iar vechea aşezare a Reşiţei a fost numită Reşiţa Română. În 1776, la Reşiţa au fost colonizate 70 de familii originare din Austria, din zona Stiria (Steiermark), iar între 1782 şi 1787 la Reşiţa s-au mai stabilit mai multe familii germane venite din zona văii Rinului. În perioada 1783-1785, râul Bârzava a fost regularizat şi amenajat pentru transportul lemnelor pe apă, prin plutărit, care se foloseau la producerea mangalului necesar uzinelor de aici. Acest mod de transport al lemnelor pe apă (plutărit) s-a folosit până în anul 1803. În perioada 1910-1925, Reşiţa a avut statut de comună rurală, în 1925 a fost trecut în categoria oraşelor, iar la 17 februarie 1968 a fost declarat municipiu şi reşedinţa judeţului Caraş-Severin, având în subordine administrativă 5 localităţi componente (Câlnic, menţionat documentar în 1597, Cuptoare, 1554, Doman, 1370, Secu, 1673, Ţerova, 1433) şi un sat (Moniom, 1587).

Monumente

Biserica ortodoxă cu hramul “Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, construită în anii 1846-1865, extinsă în 1930-1935, pictată în 1938-1942 de Alexandru Sas din Lugoj, repictată în 1983-1987 de Elvira Dăscălescu şi recondiţionate în 2007-2008 de Rita Aldea, o dată cu restaurarea bisericii; catedrala “Adormirea Maicii Domnului” , construită în perioada 1938-1941, pe locul unei biserici zidită în anii 1818-1824, după planurile arhitectului Victor Vlad din Timişoara, restaurată în anii 2006-2008; catedrala cu dublu hram – “Schimbarea la Faţă” şi “Sfântul Ioan Gură de Aur” din cartierul Govândari, zidită în anii 1999-2001.

Biserica “Sfântul Dumitru”, ctitorie din anii 1928-1931 a regelui Carol al II-lea şi a fiului său Mihai; biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, de mari dimensiuni (50 m lungime, 9 m lăţime în naos şi 12 m în abside), situată în cartierul Govândari, construită în 1995-1998, sfinţită la 26 decembrie 1998 şi pictată în 1999-2001 de Rita Aldea din Reşiţa; biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, zidită în 1872-1884, pictată în 1922 şi translatată în 1985 la o distanţă de 55 m faţă de locul iniţial pentru a evita demolarea ei şi construirea unor blocuri de locuit; biserica “Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul Govândari, construită în 2007-2015, sfinţită la 1 noiembrie 2015; bisericile romano-catolice “Sfânta Treime” (1993-2004) şi “Maria Zăpezii” (1846-1853); schitul Reşiţa, cu biserica “Înălţarea Domnului”, sfinţită în anul 2004, în care-şi duc viaţa de obşte 5 călugări; biserica evanghelică (1901); biserica greco-catolică, cu dublu hram – “Sfânta Fecioară Maria de la Fatima” şi “Sfântul Ioan Paul al II-lea”, sfinţită în anul 2000; Sinagoga, construită la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, terminată în 1907; Clădirea cazinoului german (1862); Palatul Cultural (1928); În localitatea componentă Câlnic, atestată documentar în 1597, se află biserica ortodoxă cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construită în anii 1794-1804, în stil baroc, iar în localitatea componentă Ţerova există biserica ortodoxă “Pogorârea Duhului Sfânt”, terminată în 1878 şi pictată în 2008-2010.