Timişoara

Date generale

Municipiul Timişoara se aflã în extremitatea de V-SV a României, în Banat, este reşedinţa jud. Timiş, situat în câmpia omonimă, la 90 m alt., pe canalul Bega, la intersecţia paralelei de 45°47’58” latitudine nordicã cu meridianul de 21°17’38” longitudine esticã, la 45 km E de graniţa cu Serbia; 328 186 loc. (1 ian. 2019), din care 153 228 loc. de sex masc. şi 174 958 fem. Este cel mai mare oraş din Banat şi al treilea oraş (ca nr. de locuitori) din ţară, după Bucureşti şi Iaşi. Supr.: 1 070 km2, din care 130,5 km2 în intravilan; densitatea: 2 351 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 319 279 loc., 259 754 persoane erau români (81,4%), 15 564 maghiari (4,9%), 4 843 sârbi (1,5%), 4 193 germani (1,3%), 2 145 rromi (0,7%), 859 bulgari (0,3%), 556 ucraineni (0,2%) şi 31 365 loc. (9,7%) aparţineau altor etnii (slovaci, italieni, cehi, turci, croaţi, ruşi-lipoveni, greci, poloni, armeni, chinezi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 241 992 ortodocşi (75,8%), 22 692 romano-catolici (7,1%), 6 540 penticostali (2,1%), 4 154 reformaţi (1,3%), 3 943 baptişti (1,2%), 3 662 greco-catolici (1,1%), 996 musulmani (0,3%), 633 adventişti de ziua a şaptea (0,2%) şi 34 667 loc. (10,9%) aparţineau altor confesiuni (luterani, evanghelişti, creştini după evanghelie, unitarieni, mozaici, musulmani, ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Timişoara este un important nod feroviar (8 linii de c.f.) şi rutier al ţării. Aeroport internaţional (inaugurat la 28 febr. 1964, numit „Traian Vuia” din 6 ian. 2003, modernizat şi extins în anii 2002-2004) situat în com. Ghiroda din apropiere. Gară feroviară, inaugurată în 1857. T. este unul dintre cele mai însemnate centre economice, cultural-ştiinţifice, de învăţământ, financiar-bancar, comercial, de transport şi turistic al României. Are două centrale electrice şi de termoficare (una intrată în funcţiune în 1952 şi alta în 1980) şi mai multe întreprinderi industriale care produc excavatoare gigant pentru expl. cărbunelui la suprafaţă, poduri rulante, tractoare şi remorci, utilaje miniere şi pentru construcţii, ciocane hidraulice, compactoare, maşini agricole (de recoltat, de curăţat şi de sortat seminţe), material rulant feroviar şi rutier, tramvaie, motoare Diesel, motoare electrice, motopompe, centrale telefonice, telefoane mobile, anvelope, componente auto pentru firma BMW, produse chimice (coloranţi, detergenţi, lacuri şi vopsele, până în anul 2002), electrotehnice (microcalculatoare, contoare electrice monofazate şi trifazate, aparate de măsură şi control, acumulatoare, baterii etc.) şi de larg consum (fiare electrice de călcat, aspiratoare, reşouri electrice, obiecte pentru iluminat electric etc.), aparatură şi instrumente optice, materiale fotografice, mobilă, rechizite şcolare, chibrituri, conf., tricotaje, fire din lână şi bumbac, ţesături din bumbac, lână şi mătase, încălţăminte (renumitele produse „Guban”, din 1937), obiecte de îmbrăcăminte din blană şi piele, pălării (din 1899), piele artificială, produse cosmetice şi de marochinărie, jucării, produse alim. (zahăr, ulei vegetal, preparate din carne şi lapte, conserve, paste făinoase, dulciuri, printre care se remarcă cele fabricate de firma „Kandia” datând din anul 1890, falimentată în 2003, ţigarete, bere etc.). Tipografie. Combinat de creştere a porcilor. La Timişoara îşi desfăşoară  activitatea o filială a Academiei Române, o universitate de stat, cu 11 facultăţi (înfiinţată la 30 dec. 1944 şi numită după 1990 Universitatea de Vest) şi alte şase instituţii de învăţământ superior de stat – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” (f. 30 dec. 1944), Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului (f. 1991 şi numită din 1995 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului), Universitatea Politehnică – continuatoare a Institutului Politehnic înfiinţat la 10 nov. 1920 ş.a., cu un total de 47 de facultăţi (în anul universitar 2007–2008), în cadrul cărora studiau 50 587 studenţi sub îndrumarea a 3 036 profesori, apoi trei universităţi particulare (Univeristatea „Tibiscus”, f. 1991, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, f. 23 apr. 2002, Universitatea „Mihai Eminescu”, f. 2005), numeroase colegii, între care se remarcă Colegiul Tehnic „Ion Mincu” (singurul liceu de arhitectură din România), Colegiul Tehnic „Henri Conadă”, Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”, Colegiul Naţional „Ana Aslan”, Colegiul Naţional „Constantin Daicoviciu – Loga”, Colegiul Bănăţean ş.a., trei teatre dramatice de stat (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, 1875, cu tradiţie din 1753, Teatrul German de Stat, Teatrul Maghiar de Stat, ultimile două inaugurate în 1953), un Teatru de operă şi balet (inaugurat la 30 mart. 1946), un Teatru de marionete şi păpuşi (1949), o filarmonică de stat („Banatul”, f. 15 apr. 1947 pe baza Societăţii Filarmonice inaugurată în 1871), un ansamblu de cântece şi dansuri („Banatul”), două posturi locale de radio-emisie („Radio Timişoara”, inaugurat la 5 mai 1955 şi „Radio Vest”, în 1990) şi cinci de televiziune de stat şi particulare (inaugurate după 1990), un observator astronomic, o Bursă de mărfuri (inaugurată la 11 mart. 1994), şase sucursale ale Băncii Naţionale a României şi multe sucursale ale unor bănci particulare, numeroase biblioteci (între care cea mai importantă este Biblioteca judeţeană, f. la 29 oct. 1904, azi cu peste 750 000 vol., cinematografe, case de cultură, muzee (Muzeul Banatului, f. în 1872, reorganizat în 1949, cu secţii de arheologie, istorie, artă, etnografie, ştiinţele naturii; Muzeul satului bănăţean ş.a.), cinci galerii de artă, patru societăţi corale („Carmina Dacica”, „Sabin Drăgoi”, „Béla Bartók” „Sursum Corda”), 23 de case editoriale de stat şi particulare (între care se remarcă „Facla”), redacţiile ziarelor cotidiene „Renaşterea bănăţeană”, „Timişoara”, „Temesvár Új Szo” (în limba maghiară), „Vest Matinal”, „Banater Zeitung” (în limba germană) ş.a. La Timişoara au loc anual Festivalul internaţional de folclor (din 1989) şi Festivalul dramaturgiei româneşti (din 1991). Municipiul Timişoara deţine multe priorităţi pe plan naţional: primul teatru din Timişoara a luat fiinţă în 1753, cu un grup de actori germani, Timişoara fiind al treilea oraş din Imperiul Habsburgic, după Viena şi Budapesta, cu stagiune teatrală permanentă; prima linie de tramvai cu cai (6,6 km lungime) a fost inaugurată la 8 iul. 1869 (fiind primul oraş din România şi al cincilea din lume care a folosit tramvaiele ca mijloc de transport în comun), primul tramvai electric la 27 iul. 1899, iar primele linii de troleibuz la 15 nov. 1942. Totodată, Timişoara este primul oraş din Imperiul Habsburgic iluminat public cu lămpi de petrol (1760) şi primul oraş din România în care a fost introdus (1855) iluminatul străzilor cu gaz şi primul oraş din Europa iluminat public cu electricitate (12 nov. 1884), precum şi primul oraş din România care  a beneficiat de o linie de telegraf (1852), între Viena – Timişoara şi Sibiu.

Istoric

Cele mai vechi urme ale existenţei şi activităţii umane descoperite în perimetrul municipiului Timişoara datează din Neolitic (unelte, arme, podoabe etc.). În milen. 2 î.Hr., în această zonă exista o aşezare locuită de triburi ale tracilor de Nord (sanctuare ale acestora au fost identificate în punctul Pădurea Verde), care s-a dezvoltat neîntrerupt. Urme ale culturii materiale geto-dacice (milen. 1 î.Hr.), descoperite în arealul oraşului, sunt reprezentate în special prin cuţite din fier şi monede romane care circulau în Dacia. Descoperirile arheologice şi monetare (în 1899 s-au găsit, într-un vas îngropat, 32 de monede romane) atestă existenţa pe vatra Timişoarei a mai multor aşezări rurale romane în cartierele actuale Fabric, Mehala, Calea Aradului. O serie de mărturii arheologice dovedesc existenţa aşezării Timişoara în sec. 10, dar aceasta este amintită indirect şi într-un act din 1177 în care se consemnează printre demnitari un anume Pancracius, „comes Temisiensis” (comite al Timişului). Unii cercetători devansează data atestării documentare, afirmând că prima menţiune a Timişoarei este cuprinsă într-un act din 1138, dar majoritatea autorilor unor lucrări referitoare la Banat şi Timişoara consideră că localitatea apare atestată pentru prima oară într-un act din 1212, cu numele Castrum Timisiensis (sau Castrum regium Themes). Ulterior, este consemnată frecvent în documente, cu diferite denumiri: Terra castri de Tymes (1266), specificându-se că aceasta avea o cetate puternică şi bogată; Datum in Temeswar (Themeswar sau Temuswar) în 1315; Themesuar (1318); Castrum nostrum (regis) de Thumuswaar (1323); Plebanus de Temes (1334), Temesvar (1349), Temişvar (1441–1444), Timeswar (1560) etc. Distrusă în mare parte de invazia mongolă din 1241, aşezarea s-a refăcut repede, devenind la începutul sec. 14 unul dintre cele mai importante centre economice şi militare ale Banatului şi, totodată, reşed. regelui ungur Carol I Robert de Anjou (1315–1323) pentru ca în 1342 să fie menţionată ca oraş (civitas). În anii 1307–1318 din porunca lui Carol I Robert de Anjou, regele Ungariei, a fost construit aici un castel, pe o înălţime aflată la S de cetate. În prima jumătate a sec. 15, dezvoltarea oraşului a fost încurajată şi susţinută de voievodul Iancu de Hunedoara, care a refăcut fortificaţiile vechii cetăţi (construită la începutul sec. 13) şi a amplificat (1443–1447) castelul Huniazilor (edificiu ridicat la începutul sec. 14 de Carol I Robert de Anjou). La 15 iul. 1514, în apropiere de Timişoara s-a desfăşurat bătălia decisivă în timpul căreia răsculaţii conduşi de Gheorghe Doja au fost înfrânţi de armata voievodului Transilvaniei, Ioan Zápolya, conducătorii răscoalei fiind prinşi şi executaţi prin metodele cele mai crude de tortură (20 iul. 1514). Cucerit de turci la 26 iul. 1552, oraşul a fost transformat timp de 164 de ani în reşed. paşalâcului Timişoara, perioadă în care a devenit un oraş mare, în care funcţionau o universitate musulmană şi numeroase prăvălii, s-au pavat străzile cu lemn, s-au construit băi publice turceşti, hanuri, şcoli ş.a. În 1660, călătorul turc Evlia Celebi, care a vizitat Timişoara, consemna într-o notă de călătorie că „…oraşul are peste 36 000 locuitori, 1 500 de case în jurul cetăţii, o garnizoană cu peste 10 000 de ostaşi, 1 200 de case în interiorul cetăţii, patru băi publice, şapte şcoli, 400 de prăvălii, mai multe manufacturi ş.a.” La 18 oct. 1716, garnizoana otomană a fost alungată de trupele austriece comandate de Eugeniu de Savoia, iar oraşul Timişoara a devenit capitala Banatului Timişoarei şi ulterior a Comitatului Timişoara, administrat de austrieci ca domeniu al Coroanei habsburgice. În perioada 1722–1726 a avut loc primul val de colonizare a oraşului cu familii germane. În intervalul 1724–1765, austriecii au ridicat la Timişoara o nouă cetate, de tip Vauban (demolată în sec. 19), între 1727 şi 1760 au efectuat vaste lucrări de îndiguire şi canalizare a râului Bega, de desecare a zonelor mlăştinoase pentru a facilita extinderea oraşului, au construit Primăria (1731–1734), în stil baroc, catedrala romano-catolică (1736–1774, cu întreruperi), cazarma, un spital militar (1764–1766) ş.a., astfel încât, la 21 dec. 1781, Timişoara a fost declarat oraş regal liber. În 1732, Timişoara a devenit reşed. Episcopiei romano-catolice, în 1738–1739 a fost o cumplită epidemie de ciumă în care şi-au pierdut viaţa c. 1/6 din populaţia oraşului – epidemie repetată în anii 1762–1763, între 1763 şi 1772 a avut loc al doilea val de colonizare cu familii germane, iar între 1782 şi 1786 s-a desfăşurat al treilea val de colonizare cu germani. Cu toate că epidemia de holeră din anii 1831–1832 a cauzat moartea a 1 361 de persoane, începând cu a doua jumătate a sec. 19, oraşul a cunoscut o dezvoltare ascendentă din punct de vedere economic, demografic, urbanistic, comercial etc., ajungând la sf. sec. 19 un centru industrial dezvoltat, cu numeroase dotări urbanistice (iluminat electric public, reţea telefonică şi de transport în comun cu tramvaiul etc.), în care funcţionau peste 60 de fabrici, c. 1 200 de magazine şi în care locuiau c. 70 000 de oameni (faţă de 17 669 loc. în 1850). La 29 dec. 1930 a avut loc primul recensământ general al populaţiei României reîntregite, în care la Timişoara s-au înregistrat 91 886 loc., din care 26% erau români, 30% maghiari, 30% germani, 8% evrei şi 6% de alte etnii. La 1 dec. 1918, o dată cu revenirea Transilvaniei şi Banatului la România, Timişoara iese de sub autoritatea Imperiului Austro-Ungar, care pusese stăpânire pe aceste locuri în 1867. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata română a desfăşurat lupte grele pentru apărarea oraşului Timişoara în faţa ofensivei hitleristo-horthyste (12–13 sept. 1944). Nemulţumirile populaţiei, acumulate în perioada celor 45 de ani de comunism, au atins apogeul la mijlocul lunii dec. 1989, când au început puternice manifestaţii îndreptate împotriva regimului comunist. În noaptea de 15 spre 16 dec. 1989, autorităţile comuniste au încercat să-l evacueze cu forţa din locuinţa sa pe pastorul reformat Tökes László, dar populaţia oraşului a ripostat, opunându-se acestui abuz de putere. Forţele de securitate, fidele regimului Ceauşescu, au intervenit cu brutalitate, evenimentele amplificându-se cu repeziciune, determinând declanşarea unor manifestaţii paşnice de stradă în dimineaţa zilei de 16 dec., prin care se cerea răsturnarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu şi înlăturarea regimului comunist. Timp de şapte zile în Timişoara au avut loc adevărate masacre (96 de morţi şi sute de răniţi). În ziua de miercuri, 20 dec. 1989, la Timişoara au ieşit pe străzi c. 200 000 de oameni ocupând Piaţa Operei, manifestând împotriva regimului comunist de sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu, armata a fraternizat cu demonstranţii, retrăgându-se în cazărmi, iar Timişoara a fost primul oraş din România care s-a eliberat de sub dictatura comunistă. Oraşul Timişoara a fost declarat municipiu la 17 febr. 1968 şi oraş-martir la 12 ian. 1990.

Monumente

Castelul Huniazilor (construit în anii 1307–1318 din iniţiativa lui Carol I Robert de Anjou, refăcut şi amplificat de voievodul Iancu de Hunedoara în perioada 1443–1447 şi restaurat între 1852 şi 1856), declarat monument istoric, găzduieşte în prezent Muzeul Banatului; Bastionul Cetăţii şi fragmente de ziduri ale cetăţii (sec. 15-18, restaurate în 1971–1972); casa prinţului Eugeniu de Savoia (1716–1717); clădirea Primăriei vechi, construită în anii 1731–1734, în stil baroc, după planurile arhitectului italian Pietro del Bonzo, inaugurată la 15 febr. 1735, restaurată în 1782 şi apoi în 1935, când i-a fost schimbat complet aspectul prin înlocuirea ornamentaţiilor baroce cu altele în stilul Renaşterii; Catedrala romano-catolică, zidită în perioada 1736–1774 (cu unele întreruperi din cauza epidemiei de ciumă din anii 1762–1763), în stil clasic (cu elemente decorative baroce), după planurile arhitectului vienez Josef Emanuel Fischer von Erlach, fiul lui Johann Bernhard Fischer von Erlach (cel care a construit palatul imperial Schönbrunn din Viena). Catedrala are 71,12 m lungime, 27,50 m lăţime şi două turnuri gemene la faţadă, de 65 m înălţime fiecare, şi păstrează picturi murale interioare executate de Josef Schof şi Michael Unterberger, precum şi o orgă cu motor electric construită în 1906. Catedrala a fost renovată în 1896–1901 şi 2019-2020. Clopotul catedralei (1 160 kg) a fost turnat la Buda în 1763; palatul „Deschau” (1735, renovat în 1802), în stil neoclasic; palatul Episcopal romano-catolic (1743–1752, renovat în 1809), în stil baroc; claustrul mănăstirii franciscane (1733–1736), azi sediul Şcolii populare de artă; biserica episcopală sârbească având hramul „Sfântul Gheorghe”, în stil baroc (1745–1755, cu unele refaceri din anii 1791–1792 şi picturi murale interioare executate de Constantin Daniel între 1834 şi 1843); biserica romano-catolică având hramul „Sfânta Ecaterina”, construită în anii 1752–1755 după planurile arhitectului Johann Lechner în stil baroc, cu elemente renascentiste (cu unele intervenţii din  1896). Biserica posedă o orgă pneumatică cu 30 de registre; palatul Prefecturii, construit în 1751–1754, în stil baroc, după planurile arhitectului J. Klein, renovat în anii 1774, 1885 şi 2005, azi sediul Muzeului de Artă (din 1 ian. 2006); biserica Mizericordienilor (1735–1737, cu unele refaceri din 1851); biserica greco-catolică „Naşterea Maicii Domnului”, în stil baroc (1763-1765, pictată în 1910-1920, reparată în 1998-2000), monument istoric; biserica romano-catolică (1774); biserica ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului” (1931-1936, pictată de Bogdan Catul şi Ioachim Miloia; biserica sârbească având hramul „Sfântul Nicolae” (1792–1796, pictată în anii 1819–1820 de Nicola Aleksic); bisericile din lemn „Sfântul Dumitru” (1774), strămutată din satul Hodoş, şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 18), strămutată din satul Tupla; palatul Dicasterial (350 de camere), construit în 1850–1854, în stilul Renaşterii (imită palatul Strozzi din Florenţa), declarat monument de arhitectură, adăposteşte în prezent Judecătoria, Tribunalul şi Curtea de Apel; cazarma, construită în 1849-1859 pe locul uneia din 1746-1761; spitalul militar (1764–1766, cu modificări din 1817–1818); Sinagogă (1863–1865), construită după planurile arhitectului vienez Ignaz Schumann, restaurată şi redeschisă în sept. 2005; Sinagoga din cartierul Fabric (inaugurată la 3 sept. 1889); clădirea Teatrului Naţional, construită în perioada 1872–1875 după planurile arhitecţilor Ferdinand Fellner şi Hermann Helmer, afectată de un incendiu în 1920, refăcută ulterior sub conducerea arhitectului Duiliu Marcu şi inaugurată în 1928; biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Ilie”, construită în 1911–1912 după planurile arhitectului Ion Niga şi pictată în 1913 de Ion Zaicu; catedrala Mitropoliei Banatului, cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, construită în perioada 20 dec. 1936–1946 (sfinţită la 6 oct. 1946 în prezenţa regelui Mihai I) după planul arhitectului Ion Trajanescu (constructor: Tiberiu Eremie), are 63 m lungime, 32 m lăţime şi 83,70 m înălţime (turla principală). Catedrala păstrează picturi murale interioare originare, executate în tempera şi ulei de Atanasie Demian, restaurate în 2003-2006. În pronaosul catedralei se află racla cu moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, adusă în 1956 de la mănăstirea Partoş, iar la subsol are un muzeu (din 1962) cu peste 3 000 de cărţi bisericeşti, peste 800 de icoane, peste 130 de obiecte bisericeşti ş.a. Catedrala posedă şapte clopote, cu o greutate totală de 8 000 kg, armonizate de compozitorul Sabin Drăgoi; palatal „Lloyd” construit în anii 1910–1912 după planul arhitectului Leopold Baumhorn, în prezent aici se află sediul Rectoratului Universităţii Politehnice, cu un restaurant la parter; clădirea Primăriei municipale (1924–1925); monumentul „Sfânta Treime” (1740, restaurat în 1994–1995); statuile Sfintei Maria şi Sfântului Ioan Nepomuk, realizate în 1756 de sculptorii Blim şi Wasserburger; statuia „Lupa capitolină” dăruită (în 1926) Timişoarei de către municipalitatea Romei; bustul lui Victor Babeş, operă a sculptorului Romulus Ladea; Biserica martirilor cu hramul „Sfântul Ştefan” (1994–2008); Grădină botanică şi Parc zoologic, inaugurate în 1986. În perioada 2008-2010 au fost efectuate ample lucrări de decolmatare, dragare şi ecologizare a canalului Bega în vederea redeschiderii navigaţiei şi înfiinţarea portului fluvial. În satul Freidorf de lângă Timişoara (în prezent cartier al municipiului) s-a născut Johnny Weissmüller (1804–1984), actor american de film şi sportiv, multiplu campion olimpic şi mondial la înot.