Sebeş

Date generale

Municipiul Sebeş se află în Vestul României, în partea de Sud a judeţului Alba, în zona de Vest a Podişului Secaşelor, la 250-262 m altitudine, pe cursul inferior al râului Sebeş, la intersecţia paralelei de 45º57’3” latitudine nordică cu meridianul de 23º34’1” longitudine estică, la 16 km Sud de municipiul Alba Iulia şi 55 km Vest-Nord Vest de municipiul Sibiu; 32 568 loc. (1 ian. 2019), din care 15 700 loc. de sex masc. şi 16 868 fem. Supr.: 113,9 km2, din care 17,0 km2 în intravilan; densitatea: 1 916 loc./km2. Referitor la componenţa etnică a populaţiei, aceasta se remarcă prin predominarea românilor, care la recensământul din 20-31 oct. 2011 a înregistrat 22 429 de persoane din totalul de 27 019 loc., ceea ce reprezintă 83,1%, urmaţi de 1 106 rromi (4,1%), 255 germani (0,9%), 112 maghiari (0,4%) şi 3 117 persoane (11,5%) aparţinând altor etnii (italieni, chinezi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ erau 21 643 ortodocşi (80,1%), 823 penticostali (3,1%), 251 martorii lui Iehova (0,9%), 244 baptişti (0,9%), 202 greco-catolici (0,8%), 177 romano-catolici (0,7%) şi 3 679 loc. (13,5%) aparţineau altor confesiuni (evanghelişti, creştini după evanghelie, luterani, reformaţi, creştini de rit vechi, musulmani, adventişti de ziua a şaptea ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale ferată (la Sebeş) şi haltă de cale ferată (în satul Răhău) pe linia Sebeş – Vinţu de Jos, inaugurate în anul 1897. În localitatea componentă Petreşti există o hidrocentrală cu o putere instalată de 4 MW, dată în folosinţă în anul 1986. Numeroasele firme din municipiul Sebeş produc utilaje agricole şi industriale, maşini şi echipamente pentru industria de prelucrare a lemnului, cutii de viteză, tricotaje, confecţii textile, ciorapi, şosete, îmbrăcăminte din piele şi blănuri, produse de marochinărie (genţi, curele, mânuşi ş.a.), materiale sportive, mobilă, cherestea, placaje, furnire, echipamente de protecţie, lenjerie de pat, cuverturi, pilote, prosoape, articole de voiaj, produse alimentare ş.a. Tăbăcărie. Fermă de creştere a bovinelor. Muzeu cu secţii de istorie, artă şi ştiinţele naturii, inaugurat în 1951, adăpostit în casa Zápolya. Muzeul memorial “Lucian Blaga”, în localitatea componentă Lancrăm, inaugurat în 1995, în casa natală a poetului, restaurată în 1998. Localitatea componentă Lancrăm este cunoscută ca un vestit şi tradiţional centru de iconari. La Sebeş s-au nascut pictorul Sava Henţia (1 febr. 1848-21 febr. 1904) şi interpetul de muzică populară Felician Fărcaşu (8 iul. 1920-6 iul. 1977), iar în localitatea componentă Lancrăm s-a născut poetul Lucian Blaga (9 mai 1895-6 mai 1961).

Istoric

În arealul municipiului Sebeş au fost descoperite vestigii materiale din Neoliticul târziu (vase ceramice, pictate), din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului, aparţinând culturii materiale Coţofeni (2500-1800 î.Hr.), din prima Epocă a fierului, numită Hallstatt (1200-450/300 î.Hr.) şi din cea de-a doua Epocă a fierului, numită La Téne (secolele 5 î.Hr.-1 d.Hr.), precum şi din perioada stăpânirii romane a Daciei, când localitatea Sebeş se afla în sfera de influenţă a oraşului Apulum/azi Alba Iulia (monede, vase ceramice, monumente funerare, opaiţe, cărămizi cu ştampila Legiunii a XIII-a Gemina ş.a.). Săpăturile arheologice au mai scos la iveală vestigii materiale din secolele 4-6 şi din perioada feudalismului timpuriu (secolele 9-10). După cum se poate observa, localitatea Sebeş a evoluat şi s-a dezvoltat pe o străveche vatră de locuire, ea fiind întemeiată în jurul anului 1150 de coloniştii germani aduşi de regele Ungariei, Géza al II-lea, din zonele Rinului şi Moselei. Cancelaria acestui rege îi numea pe locuitorii acelor zone saxones, nume de la care a derivat denumirea de saşi – denumire adoptată pentru ambele zone de provenienţă a acestor populaţii. Localitatea Sebeş apare menţionată documentar, pentru prima oară, în 1245 cu numele Malembach (Sacerdos de Malembach) şi apoi în anul 1300 cu toponimul Sebus (Plebanus de Sebus). În anul 1303, Sebeş figura ca reşedinţă a unui scaun săsesc, cu numele Sedes Sebus, condus de un jude (judex sedis) care judeca toate divergenţele dintre oameni. În 1309 apare consemnat cu numele Müchlbach, iar în 1341 a fost recunoscut ca oraş (civitas Sebus). Un document din 9 noiembrie 1376, consemna că Sebeş este cel de-al cincilea oraş săsesc ca importanţă meşteşugărească şi comercială (după Sighişoara, Orăştie, Sibiu şi Braşov) în care îşi desfăşurau activitatea 19 bresle, iar negustorii de aici întreţineau relaţii comerciale cu cei din Ţara Românească. Actul semnat de regale Ungariei, Sigismund I de Luxemburg, la 23 noiembrie 1387, dădea dreptul oraşului Sebeş să se înconjure cu ziduri puternice de apărare – ziduri terminate la începutul secolului 15, fiind primul oraş din Transilvania înconjurat complet cu fortificaţii de zidărie care să-l apere de o eventuală invazie a oştilor otomane. În 1438, zidurile de centură ale oraşului, dominate de opt turnuri de apărare şi prevăzute cu două porţi cu barbacane, au constituit un obstacol important în faţa atacului oştilor otomane. Aceste ziduri puternice, construite din piatră de râu cu mortar de var, cu un perimetru de 1 700 metri, care închideau o suprafaţă de 25 hectare, aveau înălţimea de 7,50 metri şi grosimea de 1,20 metri. Cu toate acestea, oştile otomane, comandate de Murad II, au reuşit să străpungă zidurile de apărare, în 1438, prădând şi incendiind oraşul, mulţi locuitori fiind ucişi şi alţii luaţi prizonieri. Printre supravieţuitorii care au rezistat cu dârzenie, apărând Turnul croitorilor, s-a numărat un elev cunoscut cu numele “studentul Romos”. De atunci, acestui turn i-a rămas numele Turnul studentului, ca un simbol al rezistenţei împotriva cotropitorilor otomani. După 47 de ani de la atacul otomanilor din 1438, respectiv în 1485, regele maghiar Matia Corvin a acordat oraşului Sebeş mai multe privilegii pentru completarea fortificaţiilor care să opună rezistenţă împotriva unor eventuale atacuri ale oştilor otomane. Noile lucrări de fortificaţii (turnuri de apărare, porţi cu barbacane, şanţuri cu apă împrejurul oraşului ş.a.) au fost terminate în anul 1506. În anii 1556 şi 1600, la Sebeş, în casa Zápolya, s-a întrunit Dieta Transilvaniei (Adunarea legislativă). În 1661, oraşul Sebeş a fost devastat din nou de oştile otomane, rămânând neatinse doar biserica, o parte a casei parohiale, clădirea gimnaziului (inaugurată în a doua jumătate a secolului 15) şi două case. Oraşul a fost refăcut în anii 1662-1664 cu sprijinul principelui Mihail Apáfi. Oraşul Sebeş a mai suferit unele stricăciuni în urma incendiului provocat în anul 1707 de trupele principelui Francisc Rákóczi II, conducătorul Răscoalei antihabsburgice din Ungaria şi Transilvania, care a avut loc în perioada 1704-1711, cunoscută sub numele de Răscoala curuţilor. În anul 1738, populaţia oraşului Sebeş a fost decimată de o cumplită epidemie de ciumă, după care în perioada 1748-1770 numărul locuitorilor a crescut vertiginos datorită celui de-al doilea val de emigranţi germani veniţi din zonele Baden-Dürlach şi Hanau. Până în anul 1925, oraşul Sebeş a purtat numele Sebeşu Săsesc. În prima parte a secolului 20 (1900-1914), la Sebeş au fost construite Primăria oraşului, clădirea Poştei, baia comunală, abatorul, o sală de sport, casa pădurarilor, spitalul, cazarma, uzina electrică şi multe altele. Oraşul Sebeş a fost declarat municipiu la 16 noiembrie 2000, având în subordine administrativă localităţile componente Lancrăm şi Petreşti şi satul Răhău.

Monumente

Cetatea Sebeşului, de formă dreptunghiulară, extinsă pe o suprafaţă de 25 ha, a fost construită în mai multe etape pe locul unei vechi fortificaţii ridicată cu acordul regelui maghiar, Sigismund I de Luxemburg, prin actul semnat de el la 23 noiembrie 1387. În prezent se mai păstrează fragmente din zidurile cetăţii, înalte de 7,50 m şi groase de 1,20 m străjuite de opt trunuri de apărare, printre care Turnul cizmarilor (1513), Turnul croitorilor (prima jumătate a secolului 15), numit din 1438 Turnul studentului, Turnul semicircular (1634), Turnul octogonal (1678), Turnul poligonal (1678) ş.a.; Biserica evanghelică, a cărei construcţie a început pe la mijlocul secolului 12 ca o bazilică romanică şi supusă unor modificări şi extinderi în stil gotic în perioada 1361-1382. Biserica a fost înconjurată de ziduri de incintă în secolul 15, prevăzute cu metereze, Altarul poliptic, înalt de 13 m şi lat de 6 m, păstrează frumoase compoziţii pictate sau sculptate în relief, realizate în anii 1518-1528. Biserica a fost renovată în secolele 18-19 şi restaurată în anii 1960-1964 şi 2010-2013. În curtea bisericii se află capela “Sfântul Iacob”, menţionată documentar în 1382; Biserica romano-catolică “Sfântul Bartolomeu, declarată monument istoric, a fost construită în secolul 13 ca biserică a mănăstirii călugărilor dominicani şi menţionată documentar în 1322 şi 1368. Mănăstirea a fost părăsită în 1539 din cauza secularizării averilor mănăstireşti care a avut loc după victoria Reformei religioase în Transilvania la începutul secolului 16. Biserica a fost refăcută la mijlocul secolului 18 cu influenţe baroce şi gotice şi restaurată în anii 1921-1922. Avariată de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, biserica a fost reparată în 1959-1960 şi restaurată în 1970; Bisericile ortodoxe cu hramurile “Învierea Domnului” (1817-1819), declarată monument istoric şi “Adormirea Maicii Domnului” (1788); Casa “Zápolya”, construită din piatră, în a doua jumătate a secolului 15, şi mărită în secolul 16 cu elemente ale stiluruilor gotic, baroc şi renascentist. În 1556 şi 1600, în această clădire s-a întrunit Dieta Transilvaniei (Adunarea legislativă). În această casă a locuit şi a murit (la 21 iulie 1540) Ioan Zápolya, voievod al Transilvaniei (1510-1526) şi rege al Ungariei (1526-1540). Din 1951, această casă adăposteşte Muzeul municipal, care din anul 2001 poartă numele “Ioan Raica”. Această casa a fost restaurată în 1960-1962; Halele breslelor , reprezintă un complex medieval monumental, construit în secolul 17 ca loc de desfacere a produselor meşteşugăreşti. Halele au fost renovate în 1838 de breasla măcelarilor. Aceste hale se evidenţiază prin multitudinea arcadelor semicirculare la faţadă; “Turnul croitorilor”, numit din 1438 şi “Turnul studentului”, construit din piatră de râu cu mortar de var, în prima jumătate a secolului 15, de formă paralelipipedică; “Turnul octogonal”, construit în 1678, cu parter şi două niveluri, prevăzut cu metereze înguste pentru armele de foc; “Turnul semicircular”, construit în 1634, cu subsol, parter şi două etaje; “Turnul cizmarilor”, ridicat în 1513; Numeroase case vechi: “Roth” (secolul 16), “Hettz-Konrad” (secolele 16-19), “Manksch” (secolele 16-19), “Schneider” (secolele 17-19), “Franz Binder” (secolul 19) ş.a. În cimitirul localităţii componente Lancrăm se află statuia poetului Lucian Blaga (dezvelită în 1975), operă a sculptorului Romulus Ladea. La 3 km Nord-Est de municipiul Sebeş , la 350-570 m altitudine, există “Râpa Roşie” – rezervaţie geologică şi geomorfologică, extinsă pe 10 ha, declarată monument al naturii în 1969. Această rezervaţie se evidenţiază ca un perete înalt de 125 m şi lung de circa 800 m în care apar variate alternanţe de roci (pietrişuri, nisipuri cuarţoase, gresii, argile) asupra cărora au acţionat apele de şiroire provenite din ploi sau zăpezi, dând naştere unor frumoase şi spectaculoase forme piramidale de culoare roşie. În acest areal se dezvoltă arbustul Cotoneaster integerrima, o serie de plante rare, printre care Ephedra distachya, Centaurea atropurpurea (întâlnită doar în România şi Peninsula Balcanică), Dianthus serotinus şi o specie rară de Cephalaria radiata şi de feriga Asplenium adiantum nigrum.