Vaslui

Date generale

Municipiul Vaslui se află în extremitatea de Est a României, în provincia istoricã Moldova, este reşedinţa judeţului Vaslui, situat în Pod. Central Moldovenesc, în zona de contact cu Colinele Tutovei, la 110–170 m altitudine, la poalele Dealului Chiţoc (262 m altitudine), în zona de confluenţă a râului Vaslui cu râul Bârlad, la intersecţia paralelei de 46°38’18” latitudine nordică cu meridianul de 27°43’45” longitudine estică; 120 930 loc. (1 ian. 2019), din care 62 273 loc. de sex masc. şi 58 657 fem. (la 1 decembrie 1899, oraşul avea 9 024 loc.). Suprafaţa: 68,4 km² din care 19,7 km² în intravilan; densitatea: 6 139 loc./km². La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 55 407 loc., 49 459 de persoane erau români (89,3%), 786 rromi (1,4%) şi 5 162 loc. (9,3%) aparţineau altor etnii (ruşi-lipoveni, maghiari, italieni, turci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 49 082 ortodocşi (88,6%), 428 creştini după evanghelie (0,8%), 271 romano-catolici (0,5%), 141 penticostali (0,3%) şi 5 485 loc. (9,8%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, creştini de rit vechi, baptişti, martorii lui Iehova, greco-catolici, evanghelişti, musulmani ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie de c.f. (inaugurată la 13 nov. 1886). Nod rutier. Expl. de argilă şi de luturi loessoide (din Dealul Chiţoc). Producţie de vopsele, lacuri şi cerneluri tipografice, de saltele şi somiere, de instrumente medicale, lenjerie de corp, nutreţuri concentrate, mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămizi), mobilă, conf., tricotaje şi produse alim. (sucuri de legume şi fructe, preparate din lapte şi carne, ulei vegetal şi industrial, lapte praf, coniac, vermut ş.a.). Combinat de fire şi fibre sintetice, falimentat în 2005 şi lichidat în 2010; filatură şi ţesătorie de bumbac. Moară; abator. Centru viticol şi de vinificaţie. Ferme avicolă şi apicolă. Poligrafie. Muzeul judeţean „Ştefan cel Mare” (f. 18 oct. 1974 şi inaugurat la 26 sept. 1975), cu secţii de arheologie, istorie, etnografie, artă plastică, artă populară. Casa memorială „Constantin Tănase”. Biblioteca judeţeană „Nicolae Milescu” (f. 1951), cu peste 250 000 de vol., în faţa căreia se află bustul lui Nicolae Milescu, dezvelit la 29 ian. 1992. Casa de Cultură, construită în anul 1972. Festival anual de satiră şi umor „Constantin Tănase”, în luna sept. (din 1981). Parcul Copou (11 ha), reamenajat în 2006. La Vaslui s-a născut actorul Constantin Tănase (1880-1945), creatorul Teatrului de revistă.

Istoric

Săpăturile arheologice efectuate în perimetrul oraşului (în 1958) atestă că aşezarea este locuită neîntrerupt din Neolitic şi până în prezent, confirmată de nenumăratele vestigii (ceramică, unelte, arme, podoabe etc.). Prima menţiune documentară datează din 1375. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400–1432), localit. fiinţa ca oraş şi punct de vamă (atestat ca atare, ulterior, într-o scrisoare din 1 sept. 1435, trimisă de domnul Moldovei, Iliaş, regelui Poloniei, Władysław III Warneńczyk, aflat în acea perioadă sub regenţa episcopului de Cracovia, Zbigniew Oleśnicki, în care arăta că s-a împăcat cu fratele său Ştefan Voievod, dându-i să stăpânească, între altele, „oraşul Vaslui şi ocolul ce ascultă de acest oraş”, în care acesta a colonizat (în 1418) mai multe familii de armeni. În nov. 1439 şi dec. 1440, oraşul a fost jefuit şi incendiat de tătari. Într-un document din 28 mai 1444, Vasluiul apare consemnat ca târg, în 1470 devine reşed. domnească a lui Ştefan cel Mare, iar într-un act latin din 29 nov. 1474 figura ca oppidum. În ziua de marţi, 10 ian. 1475, la S de Vaslui, în locul numit „Podul Înalt”, oastea Moldovei, formată din c. 40 000 de oşteni (majoritatea răzeşi, precum şi c. 5 000 de secui, 1 800 unguri, 1 000 de poloni), cu 20 de tunuri, aflată sub comanda domnului Ştefan cel Mare, a repurtat o strălucită biruinţă asupra armatelor turco-muntene invadatoare (c. 120 000 de oşteni şi un număr mult mai mare de tunuri), condusă de Soliman-paşa (Hadâmbul), beglerbeg al Rumeliei. Această luptă, cunoscută în istoriografie şi sub numele de lupta de la Podul Înalt sau de la Racova (după numele râului Racova, care confluează cu Bârladul în aval de Vaslui), este considerată cea mai importantă victorie din istoria medievală a Moldovei, cu un larg răsunet european. În sec. 16–19, oraşul Vaslui a evoluat lent (o uşoară înviorare a avut loc după intrarea sa în circuitul feroviar al ţării, prin construirea liniei de c.f. Bârlad–Vaslui în anii 1882–1886), înregistrând o dezvoltare accentuată după 1968, când a devenit reşed. jud. omonim. În sec. 17 era cunoscut ca un important centru de comerţ cu miere şi ceară de albine. Declarat municipiu la 27 iul. 1979, are în prezent în subordine ad-tivă 5 localităţi componente: Bahnari, Brodoc, Moara Grecilor, Rediu, Viişoara.

Monumente

Curtea Domnească, construită, probabil, de Alexandru cel Bun la începutul sec. 15, incendiată de tătari în dec. 1440, refăcută de Ştefan cel Mare în 1490–1491, rămasă în ruină din secolul 16 şi declarată, în prezent, rezervaţie arheologică; biserica având hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (28,30 m lungime şi 13,50 m lăţime), construită lângă Curtea Domnească în perioada 27 aprilie – 20 septembrie 1490 prin grija domnului Ştefan cel Mare, în amintirea bătăliei din 1475 de la Podul Înalt. Biserica a fost afectată de violentul cutremur din ziua de joi, 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter şi a durat 2 minute şi 30 de secunde (cel mai puternic cutremur din toate timpurile), reconstruită în 1818-1820, apoi reparată în 1889–1890 şi pictată în 1894 de George Ioanid (elevul lui Gheorghe Tattarescu) şi restaurată în 1922–1925, declarată monument istoric în 2004.

Bisericile cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (ante 1644) şi „Adormirea Maicii Domnului”, construită în anii 1859-1860, pe cheltuiala căminarului Neculai Hagi Chiriac şi a nepotului său, Dimitrie Castroian, pe locul unei vechi biserici din lemn care a fost mistuită de un incendiu în anul 1859. Biserica a fost reparată şi consolidată după cutremurul din noaptea de 9 spre 10 nov. 1940 şi sfinţită la 15 aug. 1943. După o lungă perioadă de reabilitare, biserica a fost resfinţită la 19 mai 2013 şi declarată monument istoric; azi, biserica are statut de catedrală; biserica “Sfantul Nicolae” (28 nov. 1937-26 sept. 1943); biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (28,30 m lungime şi 13,50 m lăţime) este o ctitorie din anii 2005-2012 a soţilor Adrian şi Viorica Porumbacu, construită după planul arhitectului Florin Mugur Popa; biserica ortodoxă cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (22 m lungime, 13 m lăţime şi 20 m înălţimea turlei mari) a fost construită în perioada 1991-2002 (sfinţită la 2 iunie 2002) şi pictată de Victor Condurache în anii 2000-2002; biserica romano-catolică “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construită în perioada 9 mai 1942-26 apr. 1943, avariată de explozia unei bombe la 20 aug. 1944 şi reparată în 1945, renovată în anii 1987-1989 şi sfinţită la 2 sept. 1990; Palatul de Justiţie (1891-1897) în care a funcţionat Tribunalul până la 14 decembrie 2007.

Palatul lui Gheorghe Mavrocordat, construit în anii 1883-1892 de Constantin Mavrocordat, urmaş al domnului Constantin Mavrocordat, în stilurile neoclasic şi rococo, devenit din 1989 sediul Ministerului Învăţământului; casele „Ghica” (începutul sec. 19), în stil clasic, „Dr. Teodoru” (1890), „Sima” (1921-1922) şi „Mădârjac” (1928). Mausoleul din cimitirul oraşului (operă din 1934 a sculptorilor I. Scutari şi Louis Severino) închinat eroului Peneş Curcanul, care s-a distins în timpul bătăliilor de la Plevna din timpul Războiului de Independenţă; Palatul Nou al Prefecturi, construit în 1972 după planurile arhitectului Nicolae Vericeanu; statuia lui Ştefan cel Mare, operă din bronz, realizată de sculptorii Iftimie Bârleanu şi Vladimir Iorea, dezvelită la 20 dec. 1972; busturile lui Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Ion Creangă. În localit. componentă Brodoc se află biserica având hramul „Sfântul Gheorghe” (ante 1809, reclădită în anii 1860–1864). Punctul fosilifer Hulubăţ (670 m²), cu vertebrate şi moluşte fosile din Cuaternarul inferior.