Date generale
Municipiul Sighişoara se află în partea centrală a României, în provincia istorică Transilvania, în zona de Sud Est a judeţului Mureş, în Podişul Târnavelor, la 315-425 m altitudine, la poalele Dealurilor Gării (528 m altitudine) la Nord, Stejăriş (542 m) la Est, Dealul de Mijloc (603 m) la Sud, Dealul Brădet (524 m) la Vest şi dominat de Dealul Cetăţii (425 m) pe stânga râului Târnava Mare la confluenţa cu râul Şaeş, la intersecţia paralelei de 46º13’01” latitudine nordică cu meridianul de 24º47’28” longitudine estică, la 56 km Sud Est de municipiul Târgu Mureş; 33 509 loc. (1 ian. 2019), din care 15 151 loc. de sex masc. şi 17 358 fem. Suprafaţa: 96 km2, din care 13,3 km2 în intravilan; densitatea: 2 519 loc./km2. Conform recensământului populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 28 102 loc., 19 632 de persoane erau români (70,0%), 4 643 maghiari (16,5%), 1 471 rromi (5,2%), 403 germani (1,4%) şi 1 953 persoane (6,9%) aparţineau altor etnii (italieni, ucraineni, ceangăi, bulgari ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 19 901 ortodocşi (70,8%), 2 217 reformaţi (7,9%), 1 494 romano-catolici (5,3%), 911 unitarieni (3,2%), 314 penticostali (1,1%) şi 3 265 loc. (11,7%) aparţineau altor confesiuni (greco-catolici, baptişti, Martorii lui Iehova, evanghelişti, luterani, adventişti de ziua a şaptea ş.a.), erau atei sau cu religie nedeclarată. Municipiul Sighişoara este un important nod rutier al ţării şi al judeţului Mureş şi dispune de o staţie de cale ferată, pe linia Alba Iulia – Teiuş – Blaj – Copşa Mică – Mediaş – Sighişoara, inaugurată la 6 mai 1872. Numeroasele firme care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Sighişoara produc o gamă variată de produse, printre care cabluri electrice, aparate, dispozitive şi instrumente medicale şi de laborator, mobilă, mobilier sanitar, de birou şi de laborator, confecţii textile (cămăşi bărbăteşti, bluze, tricouri ş.a.), lenjerie de corp, îmbrăcăminte din piele, haine din blană, articole de marochinărie şi de voiaj, ţesături (perdele, broderie), faianţă, porţelanuri, geamuri, cărămizi, ţigle, articole pentru menaj (vase emailate, farfurii, ceşti, sticle de ambalaj ş.a.), obiecte ornamentale (bibelouri, vaze pentru flori etc.), hârtie igienică, şerveţele de masă, plăcuţe ceramice pentru mozaic, şeminee, airbeg-uri, preparate din carne şi lapte, băuturi alcoolice etc. La Sighişoara funcţionează un muzeu municipal de istorie şi artă feudală, organizat în 1899 în Turnul cu ceas, care cuprinde colecţii de arheologie, istorie şi etnografie (mobilier, arme, unelte, ceasuri, icoane vechi ş.a.), iar în localitatea componentă Angofa, în sediul fostei şcoli (restaurată), există un Centru de studiere a florei spontane, a fluturilor şi a păsărilor, cu participarea unor studenţi din mai multe ţări (Marea Britanie, Scoţia, Canada, Spania ş.a.). La Sighişoara are loc anual (la sfârşitul lunii iulie) Festivalul artelor medievale (din 1993) şi Festivalul internaţional de blues (din 2005).
Istoric
Sighişoara reprezintă una dintre cele mai vechi şi constante vetre de locuire din România, în perimetrul său fiind descoperite vestigii arheologice datând din Neolitic, din perioada mijlocie a Epocii bronzului (secolele 16-13 î.Hr.) şi din perioada La Tène a Epocii fierului (secolele 2 î.Hr.-1 d.Hr.). În 1897, pe Dealul Wietenberg (numit şi Dealul Turcului), situat în apropiere de Sighişoara, au fost descoperite urmele unei aşezări specifice perioadei de mijloc a Epocii bronzului, în care s-au găsit spade, topoare, securi, săbii ş.a. (toate din bronz), precum şi numeroase vase ceramice (străchini cu buza prelungită în lobi unghiulari, ceşti cu toartă, vase cu picior etc.) decorate cu benzi spiralate-meandrice, care alcătuiesc motive cu valoare de simbol solar şi care au dat numele Culturii materiale Wietenberg (secolele 16-13 î.Hr.). În anul 1861, în punctul “Kulterberg” de pe Dealul Stejăriş a fost descoperită o mare necropolă daco-romană, cu morminte de incineraţie şi de înhumaţie, datând din secolele 2-3, din care s-au recuperat fragmente de vase ceramice dacice şi monede romane, iar în 1960, în punctul numit “Pârâu Hotarului” din Sud-Vestul municipiului au fost identificate 12 morminte de incineraţie în care s-au găsit fibule, vase ceramice dacice, vârfuri de săgeţi, monede romane ş.a. Pe platoul Pomoale, săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unui castru roman, cu val de pământ şi şanţ, care a aparţinut Legiunii a XIII-a Gemina, precum şi vestigiile unei aşezări civile romane, datând din secolele 2-4, în care s-au găsit ţigle, cărămizi cu ştampile, inscripţii de cult şi funerare, reliefuri, inele din aur, cu filigran, opaiţe, 26 de monede romane, emise în perioada 108-248 ş.a. La mijlocul secolului 12, regele Ungariei Géza II a adus în această zonă colonişti germani din Saxonia (saşi), cărora li s-au acordat drepturi şi privilegii deosebite, precum şi pământ crăiesc (fundus regius) în folosinţă. Astfel, până în secolul 13, aceşti saşi au creat şi dezvoltat un adevărat burg medieval cu caracter meşteşugăresc şi comercial, înconjurat de ziduri de apărare. Cronicarul sas Georg Kraus (1607-1679) consemna în lucrarea “Cronica Transilvaniei” că aici exista o cetate de prin anul 1180. Localitatea apare, însă, menţionată documentar, prima oară, în 1224 în Diploma regelui Andrei II al Ungariei. Ulterior, aşezarea medievală apare consemnată în diferite documente ale vremii cu variate denumiri: Castrum Sex (14 decembrie 1280), Schaäsburg (1282), Schespurch (1298), Segesvár (1300), Civitas de Segesvár (1367), Sighişoara (1435). Unii cercetători susţin că numele aşezării derivă de la râul Şaeş pe care locuitorii de limbă germană îl numeau Schaäs ( de la care derivă denumirea Schaäsburg), iar locuitorii de limbă maghiară îI spuneau Segesd (adică Segesvár pentru numele aşezării). Ambele denumiri atribuite în limbile germană şi în maghiară înseamnă acelaşi lucru: Cetatea Şaeşului. În 1339, localitatea a devenit reşedinţa unui comitat şi un important centru meşteşugăresc, iar în 1345 a fost recunoscută ca oraş. În 1241, cetatea a fost jefuită de marea invazie a mongolilor. În secolele 13-14, Sighişoara făcea parte din Terra Blachorum (Ţara Românilor). În 1350 a început construirea zidului înconjurător de apărare a cetăţii, cu o lungime de 930 m şi o înălţime de 4 m. În secolul 15 aceste ziduri au fost supraînălţate cu 3-4 m şi s-au întreprins lucrări de extindere a centurii de fortificaţii care, în mare parte, se păstrează şi în prezent. Zidul de apărare al cetăţii era străjuit de 14 turnuri, construite de tot atâtea bresle meşteşugăreşti, şi de patru bastioane, dintre acestea păstrându-se în prezent doar nouă turnuri şi trei bastioane, cel mai reprezentativ fiind Turnul cu ceas. Astfel, în Evul mediu, Sighişoara s-a impus ca unul dintre cele mai puternice burguri (oraş-cetate) din partea de Est a Europei, în care funcţionau 15 corporaţii, 20 de bresle ş.a. În 1493, Sighişoara a primit dreptul de a organiza târguri anuale. În 1585 şi 1603, populaţia oraşului a fost afectată de foamete, în 1601 şi 1604 cetatea a fost atacată şi prădată de oastea generalului austriac de origine italiană, Giorgio Basta, în 1603 de trupele otomane, în 1605 de oastea lui Ştefan Bocskai, iar în 1662 de trupele comandate de generalul Ioan Kemény, principele Transilvaniei în anii 1661-1662. Populaţia oraşului a fost decimată de ciumă în anii 1554, 1572, 1586, 1603, 1646-1647, 1661, 1709, 1719. La 30 aprilie 1676, circa ¾ din oraş a fost distrus de un violent incendiu, amplificat şi de explozia depozitului de muniţii aflat în Turnul croitorilor. În acel incendiu au fost mistuite 524 de case, 7 turnuri de apărare, biserica mănăstirii Dominicanilor ş.a. În 1785, oraşul Sighişoara figura printre principalele oraşe ale Transilvaniei în care se dezvoltase pe scară largă creşterea viermilor de mătase. Locuitorii oraşului Sighişoara au participat activ la acţiunuile revoluţionare din anii 1848-1849, precum şi la evenimentele anului Marii Uniri din 1 decembrie 1918. Oraşul Sighişoara a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968, având în subodine administrativă 6 localităţi componente (Angofa, Aurel Vlaicu, Rora, Şoromiclea, Venchi, Viilor) şi un sat (Hetiur), atestat documentar în 1301. La Sighişoara se presupune că s-a născut voievodul Vlad Ţepeş, fiul voievodului Vlad Dracul şi nepotul domnului Mircea cel Bătrân.
Monumente
La Sighişoara se păstrează cel mai frumos şi mai complet ansamblu urban medieval din România, datând din secolele 14-17, care are înfăţişarea unei aşezări cu străzi înguste (unele în pantă), cu case masive din cărămidă, totul înconjurat de o centură de ziduri de apărare de 930 m lungime şi, iniţial, înalte de 4 m, supraînălţate în secolele15-17, până la 8 m – ziduri străjuite iniţial de patru bastioane (azi mai sunt doar trei) şi 14 turnuri de apărare, din care se mai păstrează nouă. Cel mai puternic şi monumental este Turnul Primăriei (Sfatului) sau Turnul cu ceas, înalt de 64 m, construit în secolul 14 ca Turn de poartă pentru protejarea intrării principale a oraşului, în prezent declarat monument istoric şi de arhitectură. La partea superioară, Turnul cu ceas este străjuit de patru turnuleţe secundare de 12,50 m înălţime fiecare, plasate pe colţurile acoperişului, care reprezentau simbolul autonomiei judiciare a Sighişoarei. Acest turn a fost reşedinţa Primăriei/Sfatului oraşului până în 1556, după care a avut mai multe destinaţii, iar în 1899 în acest turn s-a amenajat un muzeu de istorie. Forma actuală a Turnului cu ceas datează din a doua parte a anului 1676 când a fost reparat după incendiul din 30 aprilie 1676. În 1704, Turnul cu ceas a fost avariat de curuţi şi reparat în anii 1775-1776. La sfârşitul secolului 17, Turnul cu ceas a fost dotat cu un coronament de factură barocă, asemănător celui de la Catedrala “Sfântul Vitus” din Praga. Orologiul Turnului este atestat documentar în 1648 – an în care au fost confecţionate, din lemn de tei, şi montate figurinele acestuia de către meşterul sculptor Johann Kirschel. Statuietele, înalte de 80 cm, înfăţişează figuri de zei păgâni, care semnifică zilele săptămânii: Diana (luni), Marte (marţi), Mercur (miercuri), Jupiter (joi), Venus (vineri), Saturn (sâmbătă), Soarele (duminică). Mecanismul actual al ceasului a fost comandat la o firmă specială din Elveţia şi montat la 1 aprilie 1906, iar în 1964, meşterul german Fritz Konrad a adaptat acestui ceas un motoraş electric. Celelalte turnuri de apărare şi pază ale oraşului, păstrate până în prezent, sunt: Turnul cizmarilor, situat în partea de Nord a cetăţii, menţionat documentar în 1521 şi 1594, fortificat în 1603, distrus parţial în 1606, reconstruit în 1650, afectat de incendiul din 30 aprilie 1676 şi refăcut în anii 1676-1681; Turnul cojocarilor, de plan pătrat (5 x 5 m), a fost construit în jurul anului 1350, distrus de incendiul din 30 aprilie 1676 şi reconstruit ulterior; Turnul cositorarilor (25 m înălţime), construit la sfârşitul secolului 13 şi începutul secolului 14, a fost reconstruit în 1583. Are bază dreptunghiulară, trunchi pentagonal, ultimul etaj octogonal şi acoperiş hexagonal. La partea superioară este prevăzut cu guri de tragere cu puşca. Este legat de Turnul tăbăcarilor prin Galeria Arcaşilor, susţinută de arcade, împreună cu care formează o linie defensivă puternică. Turnul croitorilor a fost ridicat ca turn de poartă cu două etaje. În 1676, acest turn era folosit ca depozit de muniţii (pulberărie) fiind distrus de explozia acestei pulberi în timpul incendiului din 30 aprilie 1676. A fost refăcut în 1679; Turnul dogarilor, construit în secolul 13, a fost demolat în 1886 pe locul lui construindu-se Palatul Administrativ; Turnul fierarilor a fost construit în 1631 pe locul vechiului turn al bărbierilor (demolat în 1630), cu scopul de a apăra biserica mănăstirii Dominicanilor în caz de asediu; Turnul funarilor sau al frânghierilor, ridicat la începutul secolul 13, distrus de invazia mongolilor în 1241, refăcut în 1305 şi restaurat în secolul 19; Turnul giuvaergiilor, menţionat documentar în 1511, a fost afectat de un incendiu în anul 1809, provocat de un fulger şi demolat în 1863; Turnul lăcătuşierilor, datând din secolul 14, a fost demolat în 1894; Turnul măcelarilor, ridicat în secolul 15 pe o bază octogonală, a fost reconstruit în secolul 16 de formă hexagonală şi menţionat documentar în 1680; Turnul tăbăcarilor (secolul 14); Turnul ţesătorilor (secolul 17), demolat în 1858.
Alte monumente: Bastionul artileriei (1551); Biserica fostei mănăstiri a Dominicanilor, situată în apropierea Turnului cu ceas, de mari dimensiuni (44,50 m lungime, 12,60 m lăţimea navei, 5,70 m lăţimea corului), a fost construită în secolul 13, menţionată documentar, prima oară, în 1298 (într-o indulgenţă semnată de papa Bonifaciu VIII) ca biserică-hală şi amplificată în perioada 1483-1515 în stilul goticului târziu. În 1550, biserica a fost preluată de cultul evanghelic luteran. Mănăstirea a fost desfiinţată în 1556 când averile au fost secularizate şi călugării alungaţi. Afectată parţial de incendiul din 30 aprilie 1676, biserica a fost restaurată în anii 1677-1682. În secolul 19, clădirile mănăstirii au fost demolate, pe locul lor construindu-se clădirea Consiliului municipal actual, iar pe locul vechii capele s-a clădit actuala biserică romano-catolică. Biserica fostei mănăstiri a Dominicanilor a fost renovată în 1804 (după cutremurul din 14 octombrie 1802), în 1886-1894 şi 1928-1929. Biserica posedă un altar în stil baroc, bogat ornamentat, construit în 1680 de Johann West şi pictat de Jeronimus Stranovius, şi o orgă mare, sculptată de Johann West şi pictată de Jeronimus Stranovius, şi o orgă mică, instalată în 1715, precum şi o colecţie de 39 de covoare datând din secolul 17. Pe unul dintre pereţii bisericii, pictat în secolul 17 cu scene religioase, se află o imagine a unui obiect ciudat, asemănător unui OZN. Biserica mănăstirii Dominicanilor este declarată monument istoric şi de arhitectură.
Biserica “Sfântul Nicolae” din Deal, de mari dimensiuni (53 m lungime), situată în vârful Dealului Şcolii (429 m altitudine), a fost construită în etape, în perioada 1345-1525, pe locul unei vechi biserici care data dinainte de anul 1250. Iniţial, biserica “Sfântul Nicolae” a fost zidită pentru comunitatea catolică, iar în secolul 16 a fost preluată de cultul evanghelic. În perioada 1345-1429, biserica a fost refăcută în stilul goticului târziu, iar în anii 1429-1483 a fost amplificată ca biserică de tip hală, în stil gotic. Biserica este dominată de un donjon patrulater, înalt de 42 m, în care se află clopotul. Biserica “Sfântul Nicolae” păstrează un amvon sculptat în 1480, un altar poliptic, pictat în 1515, strane din lemn de tei, realizate în stilul Renaşterii, în anii 1523-1528, de către Johannes Reychmuth, precum şi fragmente de picturi murale interioare executate în anii 1483-1488 de Jakobus Kendinger şi Valentinus. În biserică mai există un tabernacul gotic din piatră, mai multe lespezi funerare, sculptate în secolul 17 de Elias Nikolai şi o orgă fără pedală, cu 70 de tuburi, opt octave şi nouă voci, instalată în 1858, cumpărată de Karl Schneider din Braşov. La această biserică s-au întrunit, în 1506, nobilimea maghiară, secuiască şi săsească pentru a reînnoi Unio Trium Nationum (încheiat în septembrie 1437) în vederea excluderii românilor din viaţa politică a Transilvaniei. Tot la această biserică a fost uns (în 1631) ca principe al Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I. Biserica evanghelică din Deal a fost supusă unor reparaţii în anii 1590, 1613, 1654-1655, 1698, 1728, după cutremurul din 11 ianuarie 1838, în 1934 şi în anii 1992-2003, când a fost restaurată integral (inclusiv picturile murale interioare). Acest ultim proiect de restaurare, din anii 1992-2003, a fost distins, în anul 2005, cu Marele premiu “Europa nostra” decernat de Uniunea Europeană pentru patrimoniu. Biserica din Deal este declarată monument istoric şi de arhitectură.
Catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif”, cu o navă de 30 m lungime, a fost construită în anii 1895-1896 (sfinţită la 4 octombrie 1896), pe locul vechii capele a mănăstirii Dominicanilor şi al fostului Turn al lăcătuşierilor, demolate în 1894. Mistuită parţial de un incendiu în 1983, catedrala a fost reparată în 1984 şi restaurată în anii 2005-2007. Posedă o orgă instalată în 1908.
Biserica greco-catolică (a leproşilor), zidită în stil gotic în perioada 1480-1500; Catedrala ortodoxă cu hramul “Sfânta Treime”, construită în stil bizantin în anii 1934-1937 după planul arhitectului Dumitru Petrescu-Gopeş, cu picturi murale interioare originare executate de Anastasie Damian. Catapeteasma a fost construită de meşteri din Rupea, iar picturile murale au fost restaurate în 1980-1984. Catedrala este dominată de o cupolă mare şi de un turn-clopotniţă; biserica ortodoxă cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a fost construită în anii 1788-1797 şi pictată în 1818 de Ioan Pop din Făgăraş. Biserica posedă un iconostas nou, realizat din lemn sculptat, instalat în 1997.
Biserica reformată, zidită în 1888 în stil neogotic după planul arhitectului Alpár Ignác din Budapesta; biserica unitariană (1936-1938); clădirea Primăriei (1887-1888); Scara şcolarilor (acoperită), construită în anul 1642 pe o pantă cu diferenţa de nivel de 24 m, iniţial cu 300 de trepte din lemn, iar în prezent are doar 175 de trepte întrerupte de mai multe platforme late. La capătul de sus al scării se află o şcoală construită în două etape (1729 şi 1803) la care a învăţat, printre alţii, şi savantul român de etnie germană, Hermann Oberth; Gangul babelor, construit din lemn în 1844, prin care bătrânii oraşului aveau acces spre biserică, pe timp nefavorabil; Podul Mamut, lung de 35 m şi lat de 8,90 m, construit din lemn, în anii 1873-1874, de inginerul W. Mildt, a fost distrus de inundaţiile din 1975, pe locul lui fiind construit un pod din beton; Casa “Vlad Dracul” (1431-1436) în care se presupune că s-a născut voievodul Vlad Ţepeş; Casa cu cerb (secolul 17), distrusă de incendiul din 30 aprilie 1676, reconstruită în 1691 de primarul Michael Deli (proprietarul casei de atunci) şi restaurată în anii 1997-2001, devenind sediul centrului cultural româno-german; Casa “N. D. Cocea”, avocat, scriitor şi jurist (n. 1880 – m. 1949), tatăl actriţei Dina Cocea, a locuit în această casă în perioada 1928-1945; Casa “Hermann Oberth” (n.1894, Sibiu – m. 1989, Nürnberg, Germania) în care a copilărit marele fizician român de etnie germană, considerat unul dintre întemeietorii astronauticii, inventatorul primei rachete în trepte, cu combustibil. În 1992 au fost iniţiate şi sponsorizate (de unele firme din Germania) ample lucrări de consolidare şi renovare ale oraşului medieval, cu toate obiectivele sale turistice (ziduri, turnuri, clădiri vechi ş.a.), iar în 1999, ansamblul urban medieval al Sighişoarei a fost inclus pe lista patrimoniului cultural Mondial UNESCO. Sighişoara este unul dintre cele mai importante centre turistice ale ţării.
