Date generale
Municipiul Turda se află în partea de Nord-Nord Vest a României, în provincia istoricã Transilvania, în zona de Sud Est a judeţului Cluj, în regiunea de Nord a Câmpiei Turzii, la poalele prelungirilor de Sud Est ale Dealurilor Feleacului, la 330–350 m alt., pe stg. râului Arieş, la confl. cu Valea Racilor, la intersecţia paralelei de 46°34’15” latitudine nordică cu meridianul de 23°46’45” longitudine estică, la 30 km SE de Cluj-Napoca; 55 645 loc. (1 ian. 2019), din care 26 875 loc. de sex masc. şi 28 770 fem. Supr.: 91,6 km2, din care 17,8 km2 în intravilan; densitatea: 3 126 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 47 744 loc., 36 785 de persoane erau români (77,0%), 3 905 maghiari (8,2%), 2 603 rromi (5,5%) şi 4 451 loc. (9,3%) aparţineau altor etnii (germani, italieni, evrei, ucraineni, slovaci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 34 638 ortodocşi (72,5%), 2 639 reformaţi (5,5%), 1 559 penticostali (3,3%), 1 330 greco-catolici (2,8%), 816 unitarieni (1,7%), 751 romano-catolici (1,6%), 751 Martorii lui Iehova (1,6%), 238 baptisti (0,5%), 165 adventişti de ziua a şaptea (0,3%) şi 4 857 loc. (10,2%) aparţineau altor confesiuni (creştini după evanghelie, evanghelici, luterani, creştini de rit vechi, mozaici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale ferată şi punct de plecare spre Ţara Moţilor, pe linia de mocăniţă (cu ecartament îngust) Turda – Baia de Arieş – Câmpeni – Roşia Montană – Abrud, construită în anii 1891-1912 (inaugurată la 20 iun. 1912), în lungime totală de 93 km, folosită pentru transportul de mărfuri şi călători. În 1997 a fost închis transportul pentru călători şi mărfuri pe această linie, iar în 1998 o mare parte din această cale ferată a fost dezafectată, rămânând doar câteva tronsoane destinate pentru transportul turiştilor. Gara feroviară a fost declaratã monument istoric în anul 2010. Nod rutier. Nod rutier. Expl. de balast şi de argilă. Dovezile arheologice au scos în evidenţă că exploatarea sării la Turda s-au făcut încă din anul 50 î.Hr. şi până la retragerea legiunilor romane din Dacia în perioada 271-275, dată după care nu există dovezi sigure că exploatarea sării de aici ar fi continuat. Abia în anul 1075 apare menţionată documentar vama ocnelor de sare de la Torda (Turda) într-un act de la Cancelaria maghiară, iar la 1 mai 1271 apar menţiuni despre “ocna de sare de la Dörgö-Torda” (azi Durgău-Turda), după care diferitele documente ulterioare consemnează continuitatea exploatării sării de aici, până în anul 1932 când s-a sistat exploatarea sării. Până în 1840, salina Turda a fost una dintre cele mai importante din Transilvania, după această dată ea a decăzut treptat din cauza randamentului scăzut de exploatare şi mai ales din cauza concurenţei salinei de la Ocna Mureş. Combinatul chimic (înfiinţat în 1910) a falimentat în anii 2000, azi în ruină. Producţie de utilaje pentru extracţie şi construcţii, de produse textile, de vopsele, lacuri şi cerneluri tipografice, de mobilă, încălţăminte, obiecte sanitare din ceramică, de cărămizi şi ţigle, de jocuri şi jucării, de ambalaje din hârtie şi carton ş.a. Secţie poligrafică. Centru pomicol şi viticol. Muzeu municipal cu secţii de istorie şi etnogrfie (f. 1943). Teatru municipal (inaugurat în anul 1948). Staţiune de cercetări agricole. Parc zoologic (1953). În sec. 18–19, la Turda a funcţionat un centru de ceramică populară, cu cromatică albastru, verde şi roşcat. Staţiune balneoclimaterică de interes local, cu climat sedativ (temp. medie anuală 9°C; în iul. temp. medie este de c. 20°C, iar în ian. de –4°C; precipitaţiile medii însumează c. 550 mm anual) şi ape minerale clorurate, sodice, de mare concentraţie (225,5 mg/l) provenite din lacurile sărate (unele cu caracter helioterm, vara) existente la c. 4 km de oraş, catonate în vechile saline (unele romane). Nămol de turbă cu efecte terapeutice. Staţiunea este indicată în tratarea afecţiunilor reumatismale (spondiloze în stadiu incipient, artroze, poliartroze, tendinoze ş.a.), a celor post-traumatice (stări după entorse, luxaţii şi fracturi ale oaselor membrelor, tratate ortopedico-chirurgical şi vindecate), neurologice periferice (pareze uşoare, sechele minore după polineuropatii), cardiovasculare (varice în stadiu incipient), ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite cronice) şi dermatologice (psoriazis).
Istoric
Săpăturile arheologice efectuate pe terit. actualului oraş, în punctul „Pordeiu”, au scos la iveală vestigiile unei aşezări dacice, cunoscută sub numele de Potaissa (Potabissa sau Patavissa), devenită imediat după constituirea provinciei romane Dacia, unul dintre cele mai importante oraşe romane şi pr. centru militar al Daciei Superior, aflat pe drumul dintre Apulum (azi Alba Iulia) şi Porolissum (azi satul Moigrad-Porolissum, com. Mirşid, jud. Sălaj). În anii 166–167 aici a fost adusă Legiunea a V-a Macedonica, devenind după această dată sediul garnizoanei Legiunii a V-a, în jurul căreia s-a dezvoltat o aşezare civilă. Castrul Legiunii a V-a Macedonica, cu ziduri din piatră, era extins pe o supr. de c. 26 ha şi avea o formă de patrulater neregulat (562 x 410 x 575 x 410 m), ruinele acestui castru dăinuind până în sec. 19. Oraşul, dezvoltat în preajma castrului, s-a extins repede, fiind ridicat, în timpul împăratului Septimius Severus (193–211), mai întâi la rangul de municipium, iar apoi (se pare, în anul 198) la cel de colonia, în care cetăţenii beneficiau de Jus Italicum („dreptul italic”). În perioada stăpânirii romane, la Potaissa se exploata sarea, viaţa în această aşezare continuând neîntrerupt (şi după abandonarea Daciei de către romani în anii 271–275) până prin sec. 4. Acest fapt este atestat de descoperirea, pe Dealul Zânelor, a unui cartier meşteşugăresc, datând din sec. 2–3, în care s-au găsit şase cuptoare de olari, urmele unui atelier de pietrar ş.a., precum şi un mormânt de înhumaţie cu caracter creştin, datat sec. 4 d.Hr. În arealul oraşului roman Potaissa au fost descoperite mai multe fragmente arhitecturale (capiteluri, fragmente de coloane, elemente de antablament ş.a.), statuetele din bronz ale Dianei la vânătoare, a lui Venus Pudica şi a lui Iupiter, o figurină din teracotă a Venerei, capetele din marmură ale unei divinităţi feminine şi a zeului Liber Pater, numeroase monumente funerare, opaiţe, vase din sticlă din import ş.a. Prima menţiune documentară a localit. Turda datează din anul 1075 (Castrum Turda) în care se fac referiri asupra unor privilegii legate de exploatarea sării de aici (regele Géza I al Ungariei a dăruit jumătate din vama de sare de la Turda şi mai multe sate din Bihor şi Criş mănăstirii Sfântului Benedict). În 1197, aşezarea apare menţionată în documente cu numele Civitas Tordensis. Cetatea şi aşezarea de aici, întemeiate pe baza exploatării sării, s-au dezvoltat neîntrerupt, căpătând caracter urban la începutul sec. 16. În 1550, Georg von Reichersdorffer, notarul Sibiului, secretar regal şi consilier (din 1526) al lui Ferdinand I de Habsburg, consemna, în lucrarea sa Chorographia Transilvaniae, că Turda este unul dintre pr. centre de expl. a sării din Transilvania. În mart. 1542, la Turda s-a întrunit o dietă în cadrul căreia s-au pus bazele organizării politice şi ad-tive ale principatului autonom al Transilvaniei. La 9/19 aug. 1601, pe câmpia din apropierea oraşului Turda a fost ucis mişeleşte Mihai Viteazul din ordinul generalului Giorgio Basta. Pe locul unde a fost omorât voievodul a fost ridicat un monument memorial. În aug.-sept. 1940, la Turda au avut loc mari demonstraţii de protest împotriva Dictatului fascist de la Viena din 30 aug. 1940, iar între 5 sept. şi 4 oct. 1944, în această zonă, armata română a purtat lupte grele pentru respingerea ofensivei hitleristo-horthyste. Declarat municipiu la 17 febr. 1968.
Monumente
Ruinele unei cetăţi din piatră (Cetatea secuilor), cu ziduri de incintă de 6 m înălţime, datând din sec. 12, cu unele refaceri din sec. 14–15; biserica fortificată „Turda Veche”, iniţial romano-catolică, datând din anul 1332, reconstruită în anii 1400–1494, în stil gotic, cu transformări baroce din 1800, iar din 1564 aparţine cultului reformat-calvin. Biserica are o singură navă de 26 m lungime, 8,50 m lăţime şi 16 m înălţime. În sec. 17 a fost demolat altarul (corul) pe locul lui fiind construit un turn cu clopot care s-a prăbuşit în 1862 din cauza fundaţiei slabe. Turnul actual, cu ceas, de 60 m înălţime, de factură gotică, a fost ridicat în 1904–1906. Biserica, înconjurată cu ziduri puternice în perioada 1560–1570, din care astăzi se mai păstrează câteva fragmente, a fost declarată monument istoric în anul 2004; biserica reformată-calvină “Turda Nouă”, construită în anii 1500-1504 pe locul uneia ridicată în 1311-1340, declarată monument istoric în anul 2015.
Biserica romano-catolică (Biserica Mare), cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, a fost construită în perioada 1475–1504, în stil gotic, pe locul uneia din 1342 şi are 50 m lungime, 18,20 m lăţime şi altar de 20,20 m lungime, iar interiorul reamenajat în stil baroc, în 1822. Până în 1568 a aparţinut cultului romano-catolic, apoi a fost preluată de cultul unitarian (1568–1721) după care a revenit din nou cultului romano-catolic (1721). Declarată monument istoric în 2004; biserica romano-catolică, nouă, construită în perioada 1999–2008, sfinţită la 11 aug. 2008; biserica romano-catolică franciscană având hramul “Sfântul Rege Ladislau” a fost construită în anii 1735-1737. Lângă biserică se află clădirile unei vechi mănăstiri romano-catolice, construite în perioada 1540-1550, mănăstire nefuncţională în prezent; catedrala ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” construită în stil neobizantin, în 1926–1935 (sfinţită la 3 nov. 1935), după planul arhitectului Ion D. Trajanescu, cu picturi murale interioare originare executate de Gheorghe Belizarie (fratele lui Dumitru Belizarie), dar acoperite în 1948 cu un strat de vopsea maron; biserica greco-catolică “Adormirea Maicii Domnului” (1839); biserica unitariană, construită în perioada 1784-1797, reparată în anii 1828,1890, 1903 şi 1940; Palatul Princiar a fost construit la sfârşitul sec. 15 şi începutul sec. 16, reconstruit în 1588 şi apoi în 1818, în stil gotic cu elemente renascentiste, reparat în anii 1886-1887 şi 1911, renovat în 2008-2010 şi declarat monument istoric în 2015. În acest palat au avut loc dietele Transilvaniei (ultima s-a ţinut în 1759); azi găzduieşte Muzeul de istorie; clădirea fostei Prefecturi (azi sediul Primăriei municipale) a fost construită în stil neorenascentist, în anii 1884-1885, inaugurată la 13 febr. 1886, declarată monument istoric în 2015; clădirea fostei Primării, devenită ulterior sediul Tribunalului şi apoi al Judecătoriei, a fost construită în perioada 1795-1806 după planurile arhitectului János Kövesi, fiind dominata de un mic turn patrulater cu trei cadrane cu ceas. La 20 aug. 2008, clădirea a fost dezafectată din cauza degradării avansate; clădirea Teatrului municipal, construită în stil eclectic în 1901-1904; Biserica a fost declarată monument de arhitectură în anul 1955; Monumentul închinat lui Mihai Viteazul, ridicat la 3 km S de oraş, pe locul unde acesta a fost asasinat în 1601, este de fapt un obelisc înalt de 16 m confecţionat din beton armat şi placat cu marmură de Ruschiţa, operă a lui Marius Butunoiu, dezvelit la 5 mai 1977. Obeliscul a fost plasat pe locul unei troiţe din lemn ridicată în 1923. În apropierea acestui monument a fost construită o biserică (sfinţită în anul 2005), copie a bisericii Mihai Vodă din Bucureşti; Grupul statuar Horea, Cloşca şi Crişan executat în bronz de Ioan Lucian Murnu, dezvelit în 1976; Monumentul Martirilor, ridicat în memoria celor 18 victime ucise la 24 sept. 1944 de armata horthystă, dezvelit în 1995; bustul lui Ioan Raţiu (dezvelit la 9 iun. 1930), operă a sculptorului Cornel Medrea; statuia „Lupa capitolina” este o copie realizată în 1992 în atelierul Fondului Plastic din Bucureşti după modelul celei primite în dar, în 1924, de oraşul Târgu Mureş de la municipalitatea Romei. Acea statuie s-a aflat amplasată la Turda din 1940 până în 1990 când a fost retrocedată municipiului Târgu Mureş; Statuia lui Avram Iancu, dezvelită la 25 oct. 1998, operă a sculptorilor Emil Creţu din Cluj-Napoca şi Aurel Voina din Bucureşti. Municipiul Turda este un important centru turistic. În anul 1992 s-a redeschis salina de la Turda în scop turistic şi de tratament, iar în anul 2009 au fost efectuate ample lucrări de amenajare a salinei cu fonduri europene, inaugurarea având loc în luna ianuarie 2010. În salina Turda, iluminată feeric, au fost amenajate săli de sport, săli de tratament pentru persoanele cu probleme respiratorii, un amfiteatru pentru spectacole, un lac salin pe care se pot face plimbări cu barca, o roată de mari dimensiuni de unde se poate admira panorama din interiorul salinei, jocuri pentru copii şi multe altele. Până în anul 2010, intrarea în salină se făcea din strada Salinelor din cartierul Turda Nouă, dată după care se poate pătrunde în salină printr-o intrare modernă din centrul turistic Salina-Durgău din Aleea Durgău nr. 7. În anii 2012-2014 a fost săpat un tunel în stânca de sare, lung de 50 m, pentru a face legătura între mina Terezia şi mina Iosif. În anul 2015, salina Turda a fost declarată monument istoric.
