Orăştie

Date generale

Municipiul Orăştie se află în partea central-vestică a României, în estul judeţului Hunedoara, în culoarul Orăştiei, în zona de confluenţă a râului Orăştie cu râul Sibişel, la poalele Dealului Lipadia (435 m altitudine), la 220 m altitudine, la intersecţia paralelei de 45°47’30” latitudine nordică cu meridianul de 23°11’30” longitudine estică, la 26 km Est de municipiul Deva; 22 017 loc. (1 ian. 2019), din care 10 614 loc. de sex masc. şi 11 403 fem. Supr.: 38,6 km2, din care 10,0 km2 în intravilan; densitatea: 2 202 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 18 227 loc., 15 781 de persoane erau români (86,6%), 988 rromi (5,4%), 279 maghiari (1,5%) şi 1 179 loc. (6,5%) aparţineau altor etnii (germani, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 15 477 ortodocşi (85,0%), 686 penticostali (3,8%), 232 greco-catolici (1,3%), 187 romano-catolici (1,0%), 167 reformaţi (0,9%) şi 1 478 loc. (8,0%) aparţineau altor confesiuni (martorii lui Iehova, baptişti, evanghelişti, adventişti de ziua a şaptea, luterani, creştini dupã evanghelie ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie de cale ferată. Nod rutier pe autostrada Nădlac-Deva-Orăştie-Sibiu. Activitatea economică a municipiului Orăştie este susţinută de numeroase firme care produc cabluri electrice, aparate electrocasnice, mase plastice, coloranţi, vopsele, tananţi, volane pentru automobile, confecţii din piele, articole de blănărie şi marochinărie, cherestea, săniuţe, siropuri, ceaiuri medicinale, uleiuri esenţiale, tincturi, cărămizi, ţigle ş.a. Ferme de creştere a bovinelor şi ovinelor. Pomicultură. Muzeu cu secţii de istorie şi etnografie, inaugurat în 1952 şi reorganizat în 1999. Sat de vacanţă cu profil militar, inaugurat în vara anului 2009 în care se află şi un muzeu militar în aer liber. Orăştie este un renumit centru folcloric.

Istoric

În arealul municipiului Orăştie au fost descoperite vestigii neolitice, aparţinând culturii Turdaş, urme materiale din Epoca bronzului şi din cea a fierului (un car votiv, din bronz, cu căldare – o adevărată capodoperă a artei prelucrării bronzului), din perioada daco-romană (o brăţară spiralată din argint, tezaure monetare romane, cărămizi cu ştampila diferitelor legiuni romane etc.) şi din secolele 3-10. Cea mai veche menţiune documentară a localităţii Orăştie datează din anul 1103 şi apoi din 1206 şi 1224 (în Diploma regelui Ungariei Andrei II). În perioada 1332-1337, aşezarea apare consemnată în registrul dijmelor papale ca având 334 de “fumuri” (gospodării). Distrusă de marea invazie a mongolilor din anul 1241, localitatea a fost refăcută ulterior, devenind în secolul 14 un important centru urban (consemnată în 1334 cu numele Civitas Woras Nominata) şi meşteşugăresc. În 1420, aşezarea a fost jefuită şi incendiată de turci, care au luat circa 20 000 de prizonieri, iar în 1602 de trupele generalului austriac de origine italiană, Giorgio Basta. Populaţia oraşului Orăştie a fost decimată de ciuma din 1717-1718, reizbucnită în 1738, când au murit 156 de persoane. În secolele 14-16, Orăştie a fost un important centru politic şi cultural al românilor transilvăneni în care funcţionau mai multe şcoli şi o tipografie, de sub teascurile căreia a apărut, la 15 iulie 1582, Palia de la Orăştie, tipărită cu litere chirilice de meşterii tipografi Marian şi Şerban Coresi (fiul diaconului Cotesi). Această carte, un monument de limbă veche românească, reprezintă prima traducere în limba română ale primelor două părţi ale Bibliei: Bitia (Geneza) şi Ishodul (Exodul). Autorii traducerii (Mihail Tordaşi – episcopul Ardealului, Ştefan Herce din Sebeş – “propovăduitorul Evangheliei”, Efrem Zacan – dascăl la biserica din Sebeş, Moise Peştişel din Lugoj – “propovăduitorul Evangheliei” şi Archirie – protopopul Hunedoarei) s-au străduit ca, prin înlăturarea particularităţilor regionale, să demonstreze expresivitatea limbii române şi posibilitatea ei de a deveni o limbă de cultură. La sfârşitul secolului 16, la Orăştie a fost înfiinţată o şcoală reformată, iar în secolul 18 au fost inaugurate mai multe şcoli ale românilor aparţinând cultelor ortodox şi greco-catolic. După 1867, când Orăştie a intrat în componenţa Imperiului Austro-Ungar, avocatul Avram Tincu a combătut cu vehemenţă atât legile autorităţilor maghiare, prin care se urmărea maghiarizarea învăţământului, cât şi politica de desnaţionalizare promovată de guvernul maghiar. După actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, la Orăştie a fost înfiinţat (1919) liceul “Aurel Vlaicu”. Oraşul Orăştie a fost declarat municipiu la 18 ianuarie 1995.

Monumente

Cetatea Orăştiei, construită în secolele 13-15, menţionată documentar în 1206 şi 1560, cu incintă fortificată, străjuită de turnuri de apărare şi bastioane, transformată şi amplificată în 1631; catedrala ortodoxă cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – construcţie monumentală realizată în anii 1936-1943, în stil eclectic (romanic, gotic, bizantin), după planul arhitectului George Cristinel, cu picturi murale interioare executate în frescă în anii 1940-1942 de Dimitrie Belizarie şi sfinţită la 27 septembrie 1945. Picturile din pronaos şi pridvor au fost refăcute în anii 2000-2001 de Ioan Preduţ din Orăştie; biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost construită la sfârşitul secolului 17, pe locul uneia din lemn care data din 1574, în stil gotic târziu, cu picturi murale interioare executate în frescă, în stil bizantin, în anii 1977-1979 de Ioan Diaconu din Craiova. Turnul-clopotniţă, de formă pătrată, înalt de 35 m, plasat la faţadă şi care face corp comun cu biserica, a fost construit în 1873 după planul arhitectului german Richter. Biserica are un pridvor mic, deschis, sprijinit pe două coloane cilindrice terminate cu arcade, cu rol decorativ. Biserica posedă un candelabru din 1784 şi două sfeşnice din 1850; biserica “Sfântul Ilie Tesviteanul” a fost construită în anii 1932-1935, pe locul uneia mai vechi, prin contribuţia enoriaşilor cultulului greco-catolic, şi preluată de cultul ortodox în anul 1948; biserica “Sfântul Ilie Tesviteanul”, construită în perioada 22 noiembrie 2000-7 aprilie 2008 de cultul greco-catolic; biserica reformată, fortificată, declarată monument istoric, a fost construită în secolele 13-14 de cultul romano-catolic şi preluată de cultul reformat în 1560. Turnul, ridicat în 1752, a fost avariat de cutremurul din 11 ianuarie 1838 şi reconstruit în 1893. Biserica a fost avariată de atacul turcilor în 1479 şi restaurată în 1480. Alte restaurări au fost executate în anii 1631, 1752, 1844, 1936. Posedă o orgă instalată în 1910; biserica evanghelică luterană, construită în anii 1820-1823 după planul întocmit de preotul Joseph Leonhard, sfinţită la 29 septembrie 1823. Reparată în 1981. Orgă; biserica mănăstirii Franciscane (secolul 13), restaurată după invazia turcilor în 1479 şi ulterior de mai multe ori; Casina română (1883); clădirea Poştei vechi (1900); Monumentul Paliei, sculptat în marmură de Ruschiţa de Nicolae Adam, dezvelit la 27 septembrie 1974; statuia regelui dac Burebista (4,2 m înălţime), realizată în bronz de sculptorul Ion Bolborea, dezvelită la 18 august 2001; bustul lui Aurel Vlaicu, realizat în bronz de Ana Olaru, plasat în faţa colegiului “Aurel Vlaicu” şi dezvelit la 20 noiembrie 1957; bustul umanistului român Nicolaus Olahus, operă în bronz a lui Nicolae Adam, dezvelit în 1958 şi plasat în Piaţa Victoriei; Monumentul “Izvorul de aur al dacilor”, operă a lui Nicolae Adam, dezvelit la 13 octombrie 2002.