Suceava

Date generale

Municipiul Suceava se află în NE României, în provincia istorică Bucovina, este reşedinţa jud. Suceava, situat în partea centrală a Podişului Sucevei, la 325–340 m alt., pe dreapta râului Suceva, la intersecţia paralelei de 47°39’05” latitudine nordică cu meridianul de 26°15’20” longitudine estică; 124 589 loc. (1 ian. 2019), din care 61 405 loc. de sex masc. şi 63 184 fem. Supr.: 51,9 km2, din care 18,5 km2 în intravilan; densitatea: 6 735 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 92 121 loc., 84 111 persoane (91,3%) erau români, 585 rromi (0,6%), 218 ucraineni (0,2%), 152 germani (0,2%), 111 poloni (0,1%) şi 6 944 loc. (7,6%) aparţineau altor etnii (ruşi-lipoveni, maghiari, evrei, turci, greci, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 77 361 ortodocşi (84,0%), 3 790 penticostali (4,1%), 1 473 romano-catolici (1,6%), 701 baptişti (0,8%), 674 creştini dupã evanghelie (0,7%), 269 creştini de rit vechi (0,3%), 260 adventişti de ziua a şaptea (0,3%) şi 7 593 loc. (8,2%) aparţineau altor confesiuni (Martorii lui Iehova, greco-catolici, mozaici, musulmani, evanghelişti, reformaţi ş.a), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Nod feroviar (Gara Suceava Nord-Iţcani, inaugurată în 1876; Gara Suceava-Burdujeni, construită în 1896 de Compania germană „Stroussberg”) şi rutier. Aeroport (în oraşul Salcea, situat la 12 km E de municipiul Suceava). Expl. de balast. Centrală electrică şi de termoficare, intrată în funcţiune în 1987, cu o putere instalată de 100 MW. Turnătorie de fontă. Constr. de maşini-unelte (polizoare, maşini de găurit, maşini pentru aşchierea metalelor ş.a.), de utilaje pentru curăţat zăpada, rulmenţi, aparate de măsură şi control, piese de schimb pentru ind. uşoară şi a mat. de constr. etc. Întreprinderi de reparaţii auto şi de producere a unor noi repere pentru diferite tipuri de autovehicule. Fabrici de prelucr. a lemnului (mobilă, cherestea, parchete ş.a.), de celuloză şi hârtie, de tricotaje, conf., fire şi fibre artificiale (dezafectată în 1990), mase plastice, încălţăminte, sticlărie pentru menaj, seringi şi ace de unică întrebuinţare, nutreţuri combinate şi de produse alim. (preparate din carne şi lapte, conserve de legume şi fructe, bere, vin, băuturi alcoolice, dulciuri etc.). Din cauza dezafectării (în 1997) şi distrugerii (pană în anul 2004) renumitei fabrici de bere din Solca, fabrica de bere “Bermus” din Suceava, înfiinţatã în anul 1990, a preluat procedeul clasic de fabricare a berii de la Solca (folosirea malţului şi a hameiului natural sub formã de peleţi), producând mai multe varietãţi de bere, ca de pildã Bermus, Solca, Suceava şi Cãlimani. Antrepozite frigorifice. Fermă de creştere a păsărilor. Tipografie. Universitatea „Ştefan cel Mare” (f. 1990), cu 5 facultăţi, 2 969 studenţi şi 208 profesori (în anul universitar 2007–2008). Biblioteca judeţeană „I. G. Sbierea” (f. 1923), cu 355 000 vol. Muzeul Naţional al Bucovinei (f. 1900), cu colecţii de arheologie, istorie, ştiinţele naturii, artă, etnografie; Muzeul de etnografie şi artă populară „Hanul Domnesc” (f. 1967); Muzeul de ştiinţele naturii; Muzeul satului bucovinean; Planetariu.

Istoric

Săpăturile arheologice efectuate în anii1953–1957, în diferite puncte ale oraşului, au scos la iveală vestigii care atestă o locuire neîntreruptă pe vatra actuală a oraşului. În punctul Şipot a fost identificată o aşezare de bordeie, datând din Neolitic, în care s-au găsit fragmente de unelte din silex şi obiecte de ceramică executate din pastă grosolană, modelată cu mâna, fusaiole din teracotă etc. Pe platoul situat la E de Cetate au fost descoperite vestigii din Epocile bronzului şi fierului, iar în alte puncte ale oraşului, urmele unor aşezări aparţinând dacilor liberi (sec. 2-3), din care s-au recuperat vase ceramice lucrate din pastă fină, bine arsă, modelate la roată, vestigiile unor aşezări din sec. 6–7, atribuite, slavilor, şi ale unor locuinţe din sec. 7–9, atribuite tot slavilor, dar cu influenţe puternice ale culturii populaţiei autohtone. Localitatea apare menţionată, prima oară, la 10 febr. 1388, într-un act emis de domnul Petru I (Muşat) prin care acesta muta capitala Moldovei de la Siret la Suceava. Concomitent, Petru I (Muşat) a construit punctele fortificate „Cetatea Şcheia” în partea de Vest (cu o scurtă existenţă, deoarece a fost dărâmată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, 1400–1432) şi „Cetatea de Scaun” în partea de Est a oraşului, cu ziduri înalte de 10 m şi groase de 2 m, cu turnuri de apărare la colţuri. Cetatea de Scaun, care timp de trei secole a avut un însemnat rol politic şi militar, a sprijinit direct dezvoltarea activităţilor comerciale şi meşteşugăreşti ale târgului. Faima Sucevei s-a născut şi s-a răspândit mai ales în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, când Cetatea de Scaun a fost extinsă şi întărită, devenind practic inexpugnabilă. Ştefan cel Mare a înconjurat vechea cetate a lui Petru I (Muşat), cunoscută şi sub numele de „Fortul muşatin”, cu un al doilea zid, gros de 2 m, plasat la 25 m de zidul iniţial, susţinut de contraforturi masive, apărat, la rândul lui, de un şanţ cu lăţimea de 20 m la bază şi 30 m la deschidere. Intrarea în cetate se făcea pe un pod cu piloni care se termina în faţa unei intrări înguste, prevăzută cu o capcană. În 1476, cetatea a rezistat atacului întreprins de armata sultanului Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului (în 1453). După acest atac, Ştefan cel Mare a întărit din nou Cetatea Sucevei cu un alt zid, gros de 2-4 m, străjuit de bastioane semicirculare. Astfel întărită, Cetatea a rezistat cu succes atacului turcilor din 1485 şi apoi la asediul de 21 de zile la care au supus-o armatele polone, în 1497, comandate de Ioan Albert. La 2 iul. 1504, în Cetatea Sucevei s-a stins din viaţă Ştefan cel Mare, marele domn al Moldovei. În 1509, Bogdan III, fiul lui Ştefan cel Mare, a apărat cu succes cetatea asediată de poloni. La 18 sept. 1538, când armata otomană comandată de Soliman Magnificul a înconjurat-o cu 200 000 de ostaşi şi 230 de tunuri, Cetatea Sucevei ar fi putut să reziste asediului, dar Petru Rareş a fost trădat de marii boieri, care hotărâseră să închine Moldova turcilor, astfel încât domnul a fost nevoit să se refugieze în Cetatea Ciceiului (27 sept. 1538), iar sultanul l-a numit domn al Moldovei pe Ştefan Lăcustă (1538–1540). Mai târziu, Alexandru Lăpuşneanu, ajutat de turci să urce pe tronul Moldovei pentru a doua oară (1564–1568), le-a îndeplinit acestora dorinţa de a distruge Cetatea Sucevei, umplând-o cu lemne şi incendiind-o, după care a mutat (în 1564) capitala Moldovei de la Suceava la Iaşi. Ulterior, unii domni ai Moldovei au preferat să-şi aibe reşed. tot la Suceava. Astfel, Aron Vodă Tiranul (1592–1595) readuce reşed. la Suceava, iar Ieremia Movilă (1595–1600) reface cetatea şi o repune în funcţiune. În anii 1634–1635, Vasile Lupu renovează şi el cetatea, amenajând-o ca adăpost pentru familia şi averile sale. În 1674, din ordinul turcilor, Dumitraşcu Cantacuzino, domn al Moldovei (1674–1675, a doua oară), a aruncat în aer Cetatea Sucevei, cu explozibil, dată după care aceasta a rămas în ruină. În perioada 1895–1904, au fost efectuate lucrări de degajare şi restaurare a cetăţii, sub conducerea arhitectului austriac Karl Adolf Romstorfer, iar amplele restaurări din 1951, din anii 1961–1970 şi 1999–2000 i-au dat înfăţişarea pe care o are în prezent. În sec. 15–17, Suceava a funcţionat ca un mare oraş, care concentra c. 20 000 de români, c. 3 000 de armeni şi câteva mii de germani, italieni, evrei, unguri ş.a. (aşa cum reiese din însemnările misionarului franciscan Marco Bandini, stabilit în Moldova în 1644), unde se încrucişau marile drumuri comerciale (dinspre Liov, oraşele transilvănene şi Iaşi) şi unde se concentrau mărfurile aduse de negustori din Polonia, Rusia, Veneţia, Grecia, Poarta Otomană ş.a., fiind, totodată, cel mai important punct vamal al Moldovei. După sec. 17, oraşul a decăzut treptat, recăpătând o oarecare revigorare în timpul stăpânirii austriece a Bucovinei (1775–1918), când a devenit capitala unui ţinut şi apoi a unui judeţ (atunci s-au construit clădirile spitalului, gării feroviare, primăriei, prefecturii, tribunalului, s-a introdus iluminatul electric, s-au realizat lucrări de canalizare şi de instalare a conductelor de apă potabilă ş.a.). Cu toate acestea, Suceava era la începutul sec. 19 doar un mic oraş cu funcţii administrative. În dec. 1918, oraşul Suceava şi întreaga Bucovină au fost integrate în graniţele fireşti ale României reîntregite. În a doua jumătate a sec. 20, oraşul Suceava a cunoscut o dezvoltare economică, edilitară, social-culturală şi urbană importantă, fiind declarat municipiu şi reşed. jud. omonim la 17 febr. 1968.

Monumente

Cetatea Sucevei, datând din sec. 14, cu unele transformări şi adăugiri din sec. 15–16, căzută în ruină după 1675, restaurată în 1895-1904, 1961-1970 şi 1999-2000; biserica „Sfântul  Gheorghe”-Mirăuţi (sau Mitropolia Veche), ctitorie din 1375–1391 a domnului Petru I (Muşat), a fost sediul Mitropoliei Moldovei din 1401, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, şi până în 1522. Biserica Mirăuţi (numită astfel pentru că aici erau miruiţi voievozii Moldovei înainte de înscăunare) a suferit repetate distrugeri şi tot atâtea refaceri, fiind reconstruită în întregime la sf. sec. 17 şi începutul sec. 18, restaurată în 1898–1901 sub conducerea arhitectului austriac Karl Adolf Romstorfer şi pictată în 1901-1903 de Karl Jobst. La această biserică a fost uns ca domn (la 2 apr. 1457) Ştefan cel Mare. În 1996–1997, cu ocazia unor lucrări de restaurare, au fost descoperite la biserica Mirăuţi mormintele lui Petru I (Muşat) şi al Doamnei Evdochia de Kiev (prima soţie a lui Ştefan cel Mare). Biserica „Sfântul Gheorghe”–Mirăuţi a fost inclusă, în 1993, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO şi declarată monument istoric în 2004; biserica „Sfântul Ilie” a fost zidită între 1 mai şi 15 oct. 1488 din porunca lui Ştefan cel Mare, reparată şi pictată în 1632–1653 prin osârdia mitropolitului Varlaam; mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” (de călugări), cu biserica „Sfântul Gheorghe”, ctitorie din 1514 a domnului Bogdan III cel Chior (fiul lui Ştefan cel Mare) şi terminată în 1522 de Ştefăniţă Vodă (fiul lui Bogdan III cel Chior şi nepotul lui Ştefan cel Mare), cu picturi murale interioare şi exterioare realizate în timpul domniei lui Petru Rareş (1532–1534), cu exonartex (pronaos) adăugat de Petru Şchiopul în 1579 şi pridvor realizat în 1827–1828. Iconostasul bisericii datează din 1796, iar turnul-clopotniţă din 1589. Acoperişul bisericii este din ţiglă smălţuită. Biserica şi ansamblul monahal au fost supuse unor ample restaurări în anii 1751–1760, 1898-1910 şi 1976–1991. În sec. 18, aici a funcţionat o şcoală clericală, iar în sec. 19 un Institut teologic. În biserica mănăstirii se află moaştele Sfântului Ioan cel Nou (martirizat în 1303 la Cetatea Albă), aduse aici în 1402 de Alexandru cel Bun. Între 1522 şi 1677, la această mănăstire a fost sediul Mitropoliei Moldovei, iar din 1991 se află reşed. nou înfiinţatei Arhiepiscopii a Sucevei şi Rădăuţilor. Paraclisul mănăstirii datează din 1629 (cu picturi murale interioare şi exterioare originare), iar stăreţia din 1895, cu unele transformări şi adăugiri din 1973 (foişorul) şi 1989 (pridvorul). Biserica „Sfântul Gheorghe” a fost declarată monument UNESCO în 1993 şi monument istoric în 2004; biserica „Sfântul Dumitru”-Domnească, construită în perioada 10 aug. 1534–30 aug. 1535 din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Petru Rareş şi pictată în 1537–1538 (păstrează un tablou votiv prost conservat), a fost restaurată în 1822 şi 1990–1991 şi declarată monument istoric în 2004. Turnul-clopotniţă (30 m înălţime), ridicat în 1560–1561 din iniţiativa domnului Alexandru Lăpuşneanu şi refăcut în 1845, a fost folosit iniţial ca foişor de foc. În această biserică se află mormântul lui Bogdan, fiul lui Petru Rareş; biserica „Învierea Domnului”, ctitorie din 1551 a Elenei Rareş (soţia lui Petru Rareş), a suferit unele modificări în sec. 18–19, când a devenit biserică a cultului romano-catolic (în perioada 1782–1836). În 1836 a devenit biserică ruteană, iar din 1936 ortodoxă (restaurată în 1957), declarată monument istoric în 2004; biserica „Sfântul Nicolae”-Prăjescu, zidită în anii 1546–1551, reînnoită în 1611 de marele vistier Nicoară Prăjescu, restaurată şi zugrăvită în 1895 şi renovată în 1975-1980; biserica „Înălţarea Domnului” a mănăstirii Todireni din cartierul Burdujeni a fost zidită în 1597, prin osârdia lui Toader Movilă, reparată în 1785 şi devenită biserică de mir în 1864. Biserica a fost renovată în 1984–1993, declarată monument istoric în 2004, iar mănăstirea reînfiinţată în 1992 (de maici). Turnul-clopotniţă şi zidul de incintă au fost ridicate în 1597; biserica armeano-gregoriană „Sfântul Simion”, construită înainte de anul 1513, cu unele transformări datând din a doua jumătate a sec. 16, ctitorie a armeanului Donik sau Donig, declarată monument istoric în anul 2004. Turnul-clopotniţă datează din 1551. Biserica a fost reparată în anul 1925, iar în 1969 a fost închisă din cauza gravelor fisuri în pereţi; după cutremurele din 4 mart. 1977, 30 aug. 1986 şi 30 mai 1990 a fost serios deteriorată, aflându-se în pragul ruinării. Din 2004 se efectuează ample lucrări de reabilitare a bisericii; biserica armenească „Înălţarea Sfintei Cruci”, ctitorie din 1521 a lui Hacic Hanconian, refăcută de mai multe ori, cu unele transformări din sec. 18. Bolta naosului şi turla bisericii au fost reconstruite în 1955 după ce acestea se prăbuşiseră ca urmare a trepidaţiilor provocate de trecerea trenurilor prin apropiere; bisericile cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1612), „Adormirea Maicii Domnului”-Iţcani (1639), „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” a Coconilor sau Beizadelelor (ctitorie din 1642–1643 a domnului Vasile Lupu pentru a servi ca paraclis al Curţii Domneşti, renovată şi pictată în 1884 şi restaurată în 1924–1926) şi „Sfânta Treime” din cartierul Burdujeni (1851, reparată în 1890–1892); capela „Sfântul Ioan” (1776); mănăstirea Zamca, cu biserica „Sfântul Auxentie”, este cel mai important aşezământ monahal al bisericii armene din România, datând de la începutul sec. 15, când a fost şi catedrală episcopală armeană în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400–1432). Se ştie că la 30 iulie 1401, domnul Alexandru cel Bun a semnat documentul de înfiinţare a primei Episcopii armene din Moldova cu reşedinţa la Suceava. Biserica a fost refăcută înainte de anul 1606 prin strădania lui Agopşa Vartanian, perioadă în care a fost ridicat şi turnul- clopotniţă, şi pictată în sec. 18. Paraclisul, „Sfântul Grigore” datează din sec. 17. Zidurile de incintă ale mănăstirii Zamca au fost construite în 1690–1691 de către oştile polone ale lui Jan Sobieski, care şi-au stabilit tabăra militară în jurul mănăstirii pentru a opune rezistenţă oştilor turceşti. Zidurile au fost întărite cu bastioane la colţuri şi cu şanţ de apărare, polonii atribuindu-i numele Zamek (cetăţuie, fotăreaţă) de la care derivă numele actual. În perioada 1997–2004, mănăstirea a fost supusă restaurării capitale şi resfinţită la 14 aug. 2004. Turnul-clopotniţă a fost restaurat în anii 2007–2008; biserica romano-catolică (1832-1836, restaurată în 1871, 1935, 1980); Sinagoga (1870, restaurată în 1910, 1983, 2003); Palatul Domnesc (1410, cu unele adăugiri din 1486 şi transformări din sec. 17); clădirea Hanului Domnesc, azi sediul Muzeului de etnografie şi artă populară, a fost construită în sec. 17–18 şi restaurată în 1964–1966, păstrează în interior elemente arhitectonice, specifice artei medievale moldoveneşti; clădirile fostei Prefecturi (construită în 1898 după planul lui Johann Bochnner), azi sediul Muzeului Naţional al Bucovinei, fostului Tribunal (ridicată după planul lui Ferdinand Fellner în 1885, restaurată în 2007), monument istoric, Muzeului de Ştiintele naturii (1811-1814), Palatului Administrativ (1903-1904); Statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, turnată în bronz şi dezvelită la 16 sept. 1977, operă a sculptorului Iftimie Bârleanu; Statuia domnnului Petru I (Muşat), operă din 1976 a lui Paul Vasilescu; busturile lui Petru Rareş (operă din 1977 a sculptorului Gavriil Covalski) şi Ciprian Porumbescu (sculptură din 1933 a lui Ioan Cîrdei); Municipiul Suceava este cel mai important centru turistic polarizator al Moldovei de Nord.