Date generale
Municipiul Roman se află în partea de Est-Nord Est a României, în provincia istorică Moldova, în zona de Est a judeţului Neamţ, în partea centrală a Moldovei, în Podişul Central Moldovenesc, la 170-200 m altitudine, pe stânga râului Moldova, la 3 km amonte de confluenţa cu râul Siret, la intersecţia paralelei de 46º55’48” latitudine nordică cu meridianul de 26º55’48” longitudine estică, la 45 km Est de municipiul Piatra-Neamţ; 69 299 loc. (1 ian. 2019), din care 32 877 loc. de sex masc. şi 36 352 fem. Suprafaţa: 29,8 km2, din care 16,2 km2 în intravilan; densitatea: 4 278 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 50 713 loc., 44 793 de persoane erau români (88,3%), 1 549 rromi (3,1%) şi 4 371 locuitori (8,6%) aparţineau altor etnii (ruşi-lipoveni, italieni, greci, germani, evrei ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 40 685 de ortodocşi (80,2%), 5 316 romano-catolici (10,5%), 190 creştini de rit vechi (0,4%), 107 adventişti de ziua a şaptea (0,2%) şi 4 415 loc. (8,7%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, creştini după evanghelie, Martorii lui Iehova, baptişti, mozaici, greco-catolici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Roman este un important nod rutier al ţării şi al judeţului Neamţ şi dispune de o staţie de cale ferată, inaugurată la 15 decembrie 1872. În arealul municipiului Roman se exploatează gaze naturale şi balast. Numeroasele firme existente în municipiul Roman produc ţevi din oţel pentru conducte petroliere şi pentru construcţii, burlane pentru tubajul sondelor, prăjini grele pentru foraj, strunguri carusel şi strunguri cu comandă numerică, maşini-unelte pentru industria forestieră, bile pentru rulmenţi, piese de schimb pentru tractoare şi maşini agricole, airbag-uri pentru autoturisme, mobilă, confecţii, obiecte sanitare din ceramică şi din porţelan, prefabricate din beton, preparate din carne şi lapte, ciocolată, zahăr, conserve ş.a. Micro-hidrocentrală, construită pe râul Moldova (dată în folosinţă în anul 2014), care produce energie electrică pentru iluminatul public. Roman este şi un centru principal de ceramică populară (oale şi străchini ornamentate cu motive geometrice sau florale de culoare verde deschis sau brună pe fond alb). La Roman îşi desfăşoară activitatea un Institut Teologic Franciscan (din 1990), cu două facultăţi, o sucursală a Universităţii “Petre Andrei” din Iaşi şi una a Universităţii “Danubius” din Galaţi, Biblioteca publică “George Radu Melidon”, cu peste 160 000 de volume, găzduită în casa “Vasile Ioachim”, construită în 1890, în stilul arhitecturii clasice franceze, recent renovată şi declarată monument istoric, Muzeul de istorie (inaugurat în 1957), Muzeul de Ştiinţele naturii (din 1962), Muzeul de artă, cu peste 650 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, găzduit într-o clădire datând de la sfârşitul secolului 19, declarată monument de arhitec-tură, Muzeul “Calistrat Hogaş”, amenajat în anul 2011 în casa construită în 1897 după planurile arhitectului Constantin Băicoianu ca locuinţă a directorilor liceului “Roman Vodă” şi în care a locuit scriitorul Calistrat Hogaş la sfârşitul secolului 19 pe când era directorul liceului “Roman Vodă” în anii 1891-1899. Casa este declarată monument istoric. La Roman există un frumos parc dendrologic, declarat rezervaţie peisagistică în 1994, amenajat în secolul 19 în cadrul fostei păduri Teiuş. În parc există un lac de agrement dotat cu numeroase ambarcaţiuni nautice. La Roman s-au născut numeroase personalităţi, printre care celebrul dirijor Sergiu Celibidache (1912-1996), dirijorul Mihail Jora (1891-1971), agronomul Ion Ionescu de la Brad (1818-1891), scriitorul, ziaristul, reporterul şi traducătorul Filip Brunea-Fox (pseudonimul literar al lui Filip Brauner) ş.a.
Istoric
Cele mai vechi urme ale activităţii umane existente în arealul municipiului Roman, care au fost scoase la iveală de săpăturile arheologice, datează din Paleolitic şi Neolitic. Peste aceste vestigii au fost identificate urmele unei aşezări din Epoca bronzului, precum şi ale unora din perioada mileniului 1 d.Hr. Istoricul şi umanistul italian Antonio Bonfini (1434-1503) – istoriograf al lui Matia Corvin -, considera, în lucrarea sa Rerum Ungaricarum decades, că aşezarea Roman a fost întemeiată de romani, căreia i-au dat denumirea de Forum Romanorum, iar istoricul grec Dionisie Fotino (1769-1821), stabilit în Ţara Românească în anul 1804, la Curtea domnului Ioan Caragea, ca al doilea secretar, amintea într-una dintre lucrările sale că “oraşul Roman datează din timpul împăratului roman Caracalla, care a stabilit aici o colonie romană”. Cu toate aceste supoziţii, Roman este o aşezare foarte veche, unii istorici români considerând-o ca existând dinainte de întemeierea statului feudal Moldova (jumătatea secolului 14), argumentând că “oraşul ar fi purtat numele Sânmedru. Nicolae Iorga şi A.D. Xenopol consideră că localitatea a fost întemeiată de Roman I (domn al Moldovei în anii 1391-1394) al cărui nume îl poartă până în zilele noastre. Domnul Moldovei, Roman I, a construit la Roman, la sfârşitul secolului 14, o cetate de pământ şi lemn, amintită documentar în 1392, într-un hrisov de danie, în jurul căreia au venit şi s-au stabilit o serie de negustori şi meşteşugari al căror număr a crescut repede, punându-se, astfel, bazele unui târg la marginea cetăţii. Localitatea Roman apare, însă, menţionată documentar prima oară cu numele Târgul lui Roman pe Moldova, într-o listă de oraşe din Letopiseţul Novgorodului, alcătuită în perioada 1387-1391, dar primul document local care consemnează oraşul cu numele Roman este uricul din 30 martie 1392 emis în “cetatea noastră” şi semnat de domnul Roman I, tatăl lui Alexandru cel Bun. În perioada 1408-1413, Alexandru cel Bun (domn al Moldovei în anii 1400-1432) a întemeiat la Roman o episcopie, care există şi în prezent, pe lângă care, în 1747, domnul Grigore II Ghica a înfiinţat o şcoală cu limbile de predare română şi slavonă. Localitatea Roman a fost distrusă, în mare parte (inclusiv cetatea construită de domnul Roman I), prin incendiere, la 7 decembrie 1467, de către oastea comandată de Matia Corvin care se afla într-o expediţie de jaf în Moldova. Într-o cronică a sa, Grigore Ureche consemnează: …”trecându muntele, au trecutu la Trotuş, de unde luând drumul, au sosit la Roman, noiembrie 29, şi acolo s-au odihnit până în a şaptea zi, prădând şi jecuind. Iar în a opta zi, dichembrie 7, au ars târgul Romanului”. Aşezarea a fost refăcută ulterior de Ştefan cel Mare care, de altfel, începuse construirea unei cetăţi puternice, din piatră, în 1466 (terminată în 1483) pe care a numit-o Cetatea nouă a Romanului sau Smederova (azi cartierul Smirodava), cu rol de avanpost al Sucevei. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504), Roman a fost nu numai un puternic centru militar şi religios (Episcopia de aici primise mai multe privilegii), ci şi unul dintre cele mai importante aşezări urbane ale Moldovei în care existau numeroase bresle (blănari, croitori, curelari, ciubotari, bărbieri ş.a.). În secolele 16-18 activitatea meşteşugărească a fost amplificată de dezvoltarea comerţului, impulsionat şi de stabilirea aici a unui număr însemnat de armeni şi germani, prin intermediul cărora legăturile comerciale s-au extins foarte mult. În a doua jumătate a secolului 17, oraşul Roman apare menţionat ca reşedinţă domnească în timpul celei de-a doua domnii a lui Gheorghe Ştefan (1653-1658). În 1675, cetatea construită de Ştefan cel Mare în 1466-1483 a fost distrusă de Dumitraşcu Cantacuzino din ordinul Porţii Otomane. Renumit pentru târgurile sale anuale, care aveau loc de Sfântul Ilie (20 iulie), oraşul Roman a înregistrat o dezvoltare accentuată după construirea, în anii 1869-1872, a căii ferate Focşani – Roman. La sfârşitul secolului 19, Roman făcea parte din categoria comunelor urbane şi era, totodată, reşedinţa judeţului Roman – funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 1950 când au fost desfiinţate judeţele, ca unitate administrativ-teritorială, şi înlocuite cu regiuni şi raioane, după model sovietic. În 1950, Roman a fost declarat oraş raional, iar la 17 februarie 1968 a fost trecut în categoria municipiilor.
Monumente
Ruinele cetăţii construită de Ştefan cel Mare în perioada 1466-1483 şi distrusă de Dumitraşcu Cantacuzino în 1675 din ordinul Porţii Otomane; catedrala episcopală “Sfânta Cuvioasă Parascheva” sau “Sfânta Vineri”, declarată monument istoric, ctitorie din anul 1542 a domnului Petru Rareş şi terminată de fiul său Iliaş în 1550, cu unele transformări din secolele 17 şi 18, reparată în 1805 (după stricăciunile provocate de cutremurul din 14 octombrie 1802) şi 1980-1983 şi renovată în perioada 1994-2002. Această biserică a fost ridicată pe locul unei vechi biserici construită de domnul Petru I Muşat în 1391, terminată de Alexandru cel Bun în 1408 şi zugrăvită în 1415 de Nichita şi Dobre. Biserica actuală păstrează picturi murale interioare datând din secolul 16, restaurate în 1926-1927 şi după renovarea bisericii în 1994-2002. În vechea biserică a fost înmormântată doamna Anastasia, soţia domnului Roman I şi mama lui Alexandru cel Bun. Clopotniţa datează din anul 1786; biserica “Adormirea Maicii Domnului” sau “Precista Mare”, declarată monument istoric, a fost construită în perioada 23 mai-15 septembrie 1569 prin grija şi pe cheltuiala doamnei Ruxandra, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, restaurată în 1753-1754 de episcopul Ioanichie pe cheltuiala domnului Constantin (Cehan) Racoviţă, reparată în 1784-1787 şi refăcută din nou de către egumenul Macarie Basarabeanul după avariile provocate de cutremurul din 11 ianuarie 1838. Biserica a mai fost reparată şi consolidată după cutremurele din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 şi din seara zilei de vineri, 4 martie 1977; biserica Albă-Domnească, având hramul“Sfinţii Voievozi”, a fost construită iniţial în anii 1611-1615 de domnul Ştefan Tomşa II. La mijlocul secolului 17, biserica s-a ruinat, pe locul ei zidindu-se, în 1695, o nouă biserică, prin osârdia spătarului Vasile Cantacuzino. Biserica păstrează o frumoasă catapeteasmă din lemn, instalată în 1913. Biserica a fost reparată în 1911, 1926-1928 (atunci i s-a adăugat pridvorul), 1971, 1979, 1985; biserica având hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” sau “Precista Mică”, declarată monument istoric, a fost zidită în perioada 1791-1826 pe locul unei biserici din lemn construită la mijlocul secolului 18 de preotul Ioniţă. Biserica actuală, cu pridvor adăugat în 1855, a fost reparată în 1864 şi restaurată în 1945-1946 (după stricăciunile provocate de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940) şi 1997-2000; biserica armenească, declarată monument istoric, a fost construită în anii 1609-1610, pe locul unei vechi biserici armeneşti care data din anul 1551, şi restaurată în anii 1863-1868 sub coordonarea arhitectului german Johann Brandel Daggendorf. În 1981, biserica armenească a fost preluată de cultul ortodox român care i-a acordat hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Biserica păstrează un evangheliar scris în anul 1265; biserica “Sfântul Nicolae”, declarată monument istoric, a fost zidită în anii 1747-1770, pe locul unei biserici din lemn care data din anul 1600, şi reparată în 1810; biserica “Sfântul Gheorghe” a fost construită în anii 1843-1847, cu sprijinul vornicului Grigore Done, pe locul unei biserici care data din 1790, reparată în 1927-1929; biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” a fost construită în stil maramureşan în perioada 2 martie-27 aprilie 2008; casa vornicului Grigore Done, situată pe strada Veronica Micle nr. 2, declarată monument istoric, a fost cumpărată de Grigore Done în 1825 şi apoi, mai târziu, vândută tatălui compozitorului Sergiu Celibidache. În această casă, aflată în prezent în stare de degradare, s-a născut, în 1912, ilustrul dirijor Sergiu Celibidache. Până în anul 2000 în această clădire a funcţionat Liceul de artă. Alte monumente istorice din municipiul Roman sunt: clădirile Gării feroviare, construită în anii 1869-1872, Poştei (1910) şi Palatului episcopal (1870), consolidat şi reparat după cutremurul din 4 martie 1977 şi apoi consolidat, restaurat şi supraetajat în anii 2012-2015).
Casele “Alexandru Teodoru” (37,70 m lungime şi 8,70 m lăţime, construită în 1870), “Prisăcaru” (secolul 19), “Robu”, (sfârşitul secolului 19), în stil neoclasic, declarată monument de arhitectură, “Fălcoianu” (1900) ş.a. Statuia Voievodului Roman I Muşat, operă în bronz (3,60 m înălţime) realizată în anii 1991-1992 de sculptorul Florin Mircea Zaharescu.
