Râmnicu Vâlcea

Date generale

Municipiul Râmnicu Vâlcea se află în partea central-sudică a României, în provincia istorică Oltenia, este reşedinţa judeţului Vâlcea, situat în Nord Estul Olteniei, pe dreapta râului Olt, în zona Subcarpaţilor Vâlcii, la poalele dealurilor Capela, Gurnoaia şi Purcăreţ, la 240-260 m altitudine, la 16 km aval de ieşirea Oltului din defileul de la Cozia, la intersecţia paralelei de 45º06’17” latitudine nordică cu meridianul de 24º22’32” longitudine estică; 117 776 loc. (1 ian. 2019), din care 55 767 loc. de sex masc. şi 62 009 fem. Supr.: 89,5 km2, din care 35,0 km2 în intravilan; densitatea: 3 365 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 98 776 loc., 90 851 de persoane erau români (92,0%), 1 298 rromi (1,3%) şi 6 627 loc. (6,7%) aparţineau altor etnii (maghiari, germani, turci, italieni, greci, armeni, evrei, sârbi, ruşi-lipoveni ş.a.). Din  punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 90 938 de ortodocşi (92,1%), 309 adventişti de ziua a şaptea (0,3%), 302 romano-catolici (0,3%), 293 penticostali (0,3%) şi 6 934 de persoane (7,0%) apartineau altor confesiuni (greco-catolici, baptişti, musulmani, martorii lui Iehova, creştini după evanghelie, reformaţi ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Râmnicu Vâlcea este un important nod rutir şi dispune de o staţie de cale ferată, inaugurată la 20 iunie 1887. În perimetrul municipiului Râmnicu Vâlcea există o hidrocentrală cu o putere instalată de 46 MW, intrată în funcţiune în 1974, ale cărei turbine sunt puse în mişcare de apele lacului de acumulare, creat pe râul Olt – lac extins pe o suprafaţă de 319 ha şi cu un volum de apă de 19,04 milioane metri cubi. Principalele produse industriale realizate de firmele din municipiul Râmnicu Vâlcea sunt: energia electrică şi termică, utilaje chimice, motoare electrice de putere mică, sodă caustică şi calcinată, mase plastice, insecticide, răşini sintetice, mobilă, încălţăminte, confecţii textile, ţesături, preparate din carne şi lapte, conserve de legume şi fructe, băuturi alcoolice, gemuri ş.a. La Râmnicu Vâlcea îşi desfăşoară activitatea Muzeul judeţean de istorie (înfiinţat în 1951 pe baza unei colecţii a Esmeraldei Capeleanu care data din 1921. Muzeul a fost reorganizat în anii 1981-1982. În oraş mai există un muzeu de etnografie, unul de arhitectură populară vâlceană şi un altul de artă medievală şi modernă în care sunt expuse opere aparţinând artiştilor plastici români, printre care Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrşcu, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiaţă, Corneliu Baba, Ion Pacea ş.a. La Râmnicu Vâlcea activează Biblioteca judeţeană “Antim Ivireanul” (inaugurată în anul 1935, care dispune în prezent de peste 400 000 de volume), Universitatea privată “Constantin Brâncoveanu”, cu două facultăţi, acreditată în anul 2002, Colegiul Naţional de Informatică “Matei Basarab”, Colegiile Naţionale “Alexandru Lahovari”, “Mircea cel Bătrân”, “Economic”, “Energetic”, Colegiul Naţional de Silvicultură şi Protecţia Mediului, Liceul Sanitar “Antim Ivireanul”, Filarmonica de stat “Ion Dumitrescu” (inaugurată la 30 noiembrie 1995), Teatrul de stat “Anton Pann” (inaugurat în 1990), Teatrul municipal “Ariel” ş.a. Râmnicu Vâlcea dispune de un frumos şi vechi parc public (Parcul Zăvoi), extins pe 13 ha, amenajat în timpul domniei lui Barbu Ştirbei, deschis pentru public în 1850. La Râmnicu Vâlcea s-a cântat pentru prima oară (la 29 iulie 1848), imnul revoluţionar “Deşteaptă-te, române” (versurile au fost scrise de Andrei Mureşanu, iar muzica a fost compusă de Anton Pann), devenit, din anul 1990, imnul de stat al României. La Râmnicu Vâlcea se desfăşoară anual (din 1968), în luna iulie, Festivalul internaţional de folclor “Cântecele Oltului” şi Târgul de artă populară (în luna august, din 1998). La Râmnicu Vâlcea s-au născut mai multe personalităţi, printre care renumitul actor Dem Rădulescu (1931-2000), criticul literar Nicolae Manolescu (1939), compozitorul şi interpretul de muzică uşoară Horia Moculescu (1937), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Iustinian Marina (1901-1977), Mitropolitul Bartolomeu Anania (1921-2011) ş.a. În zona de Vest a municipiului Râmnicu Vâlcea se află Dealul Capela – o emblemă a acestuia, cu altitudinea max. de 600 m care, în secolele trecute, era acoperit în întregime cu păduri, dar care, treptat, au fost defrişate de-a lungul anilor, ajungând la un moment dat loc pentru păşunatul oilor şi “sediul” mai multor stâne. Începând din anul 1898, timp de câţiva ani, dealul a fost reîmpădurit cu brazi, pini, salcâmi şi alte specii de arbori, azi constituind “plămânul verde” al municipiului. În perioada stăpânirii habsburgice a Olteniei (1718-1739), pe vârful acestui deal a existat o capelă catolică de la care dealul a preluat numele. În perioada interbelică, pe acest deal s-au efectuat ample lucrări de amenajare cu scop turistic şi sportiv, aşa încât, între 12 şi 15 febr. 1923, pe acest deal s-au desfăşurat Campionatele naţionale de bob şi de sanie, la 29 ian. 1933 a avut loc Marele concurs naţional de bobsleigh, la 8 febr. 1938 a fost inaugurată Trambulina de sărituri cu schiurile etc. În prezent, la Primăria municipală se află în studiu de fezbilitate un proiect legat de preluarea de către Primăria municipală a celor 46 ha de pe Dealul Capela în vederea construirii unui parc tematic.

Istoric

În arealul localiăţii componente Stolniceni au fost descoperite (1962-1967) vestigiile unui castru roman de zid (60 x 50 m) şi ale unei aşezări civile cu nume dacic (Buridava), datând din secolele 2-3 – aşezare care a fiinţat până în secolul 6, în care au fost identificate mai multe locuinţe, clădiri publice ş.a. Localitatea Râmnicu Vâlcea apare menţionată documentar, pentru prima oară, în 1370, ca reşedinţă domnească a lui Vladislav I (Vlaicu Vodă), fiul domnului Nicolae Alexandru, – an în care el a înfiinţat la Râmnicu Vâlcea a doua mitropolie din Ţara Românească, numită Noul Severin care, peste un secol, respectiv în anul 1497, a fost transformată, de către domnul Radu cel Mare, în Episcopia Râmnicului şi a Noului Severin. La 20 mai 1388, Râmnicu Vâlcea a fost atestat din nou, într-un act emis de domnul Mircea cel Bătrân în care se aminteşte de o “moară de la Râmnic pe care a dăruit-o Dan I Voievod”, iar la 4 septembrie 1389, acelaşi domn consemna Râmnicu Vâlcea ca oraş domnesc (“… în oraşul domniei mele numit Râmnic…”). În diferitele acte de cancelarie, cronici sau hărţi din Evul Mediu, Râmnicu Vâlcea apare consemnat sub diferite denumiri, ca de pildă: Noul Severin, Tâgu Râmnicului, Râmnicu de Sus, Râmnicu pe Olt, Râbnic, Râmnicul de Vâlcea ş.a. Într-un hrisov din 1533, domnul Ţării Româneşti, Vlad Vintilă, amintea de oraşul Râmnic. La jumătatea secolului 16, în oraşul Râmnicu Vâlcea a fost construită o Curte domnească, întărită cu trunuri de apărare, în care îşi avea reşedinţa domnul Pătraşcu cel Bun (1554-1557), tatăl lui Mihai Viteazul. În aceeaşi perioadă, Râmnicu Vâlcea a fost capitala judeţului Râbnic. În 1705, domnul Constantin Brâncoveanu a instalat la Râmnicu Vâlcea, pe lângă Episcopie, o tiparniţă, în fruntea căreia l-a adus pe renumitul cărturar şi tipograf al timpului – Antim Ivireanul. La acea tiparniţă a apărut, în 1787, cea dintâi Gramatică întocmită de Ienăchiţă Văcărescu şi tipărită în limba română. În timpul războaielor turco-austriece din 1738 şi 1788, oraşul Râmnicu Vâlcea a fost distrus aproape în întregime de incendii, de fiecare dată fiind refăcut. În documentele aului 1835, oraşul Râmnicu Vâlcea figura cu numele Râmnicul pe Olt, amintindu-se că aici funcţiona o şcoală cu predare în limba română. După o lungă perioadă de decădere sau stagnare, oraşul Râmnicu Vâlcea s-a dezvoltat intens în a doua jumătate a secolului 20. Oraşul Râmnicu Vâlcea a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968, când a devenit şi reşedinţa judeţului Vâlcea, reînfiinţat la acea dată. În prezent, municipiul Râmnicu Vâlcea are în subordine administrativeă 13 localităţi componente: Aranghel, Căzăneşti, Copăcelu, Dealu Malului, Feţeni, Goranu, Lespezi, Poienari, Priba, Râureni, Săliştea, Stolniceni şi Traian. Dintre toate acestea, satele Goranu, Feţeni, Lespezi şi Săliştea, care împreună formau, până în 1996, comuna Goranu, au devenit localităţi componente ale municipiului Râmnicu Vâlcea.

Monumente

Catedrala episcopală cu hramul “Sfântul Nicolae”, zidită iniţial în anul 1504 prin grija domnului Ţării Româneşti, Radu cel Mare, a fost rezidită de Matei Basarab în anii 1632-1634, refăcută (după un incendiu) în perioada 1677-1680, distrusă de turci în 1736, reconstruită în 1739-1749, mistuită de inendiul din 7 aprilie 1847 şi reconstruită din temelii în anii 1854-1856 prin osârdia episcopului Calinic. Picturile murale interioare au fost executate de pictorul Gheorghe Tattarescu în 1854-1856. Biserica “Sfântul Nicolae” a fost restaurată în anii 1889, 1958, 1986 şi 2005-2006. În această biserică a fost ucis, la 2 iunie 1529, domnul Radu de la Afumaţi, împreună cu fiul său Vlad, de către postelnicul Drăgan şi vornicul Neagoe, la îndemnul boierilor Craioveşti, ca urmare a faptului că Radu de la Afumaţi a încercat să schimbe politica de supunere faţă de Imperiul Otoman. La această biserică a funcţionat, timp de două secole, o tiparniţă înfiinţată de domnul Constantin Brâncoveanu; biserica “Buna Vestire”, în prezent declarată monument istoric, a fost construită în timpul domniei lui Mircea Ciobanul (1542-1552) pe locul unei vechi biserici care data din secolul 14, incendiată de turci în 1736 şi refăcuta în 1747 de logofătul Radu Râmniceanu. Biserica a fost reparată în anii 1925-1926, 1971-1973 şi după anul 2000; biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea componentă Feţeni, ctitorie din anii 1554-1557 a domnului Pătraşcu cel Bun, terminată în 1587 de fiul său, Mihai Viteazul şi sfinţită în 1593. Biserica a fost restaurată în 1740 şi 1788-1790, refăcută şi zugrăvită în 1831-1840 şi în 1879-1889, consolidată şi reparată după anul 1980; biserica “Sfântul Gheorghe”, construită înainte de anul 1636, refăcută în anii 1680, 1737-1738, 1763, reconstruită din temelii în perioada 1857-1860 şi reparată în anii 1935-1945 şi 1960-1970; biserica “Sfinţii Voievozi” a fostului schit Cetăţuia, zidită în perioada 1677-1680, restaurată în anii 1850-1853 şi pictată de Gheorghe Tattarescu; biserica bolniţei, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1745-1746 şi restaurată în anii 2000-2004; biserica având hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor”, construită în perioada 1762-1765 prin osârdia episcopului Grigorie Socoteanu, sfinţită la 13 septembrie 1765, cu picturi murale interioare executate în frescă şi terminate în 1778. Biserica are o turlă mare, octogonală, pe naos şi două turle mai mici, gemene, pe pronaos, acestea din urmă având înfăţişarea turlelor bisericii episcopale din Curtea de Argeş. Biserica este prevăzută cu un pridvor cu sculpturi în stil brâncovenesc; biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fostei mănăstiri, construită pe locul unei biserici din 1489-1490, sfinţită în 1725, reparată în 1816-1817 şi repictată în 1896; biserica “Sfântul Dumitru” (1783-1784); biserica având hramul “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (1843); ruinele bisericii cu dublu hram – “Sfinţii Voievozi” şi “Sfântul Nicolae” din localitatea componentă Goranu, care data din 1762; biserica din lemn cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” (1742, pictată în 1870); biserica romano-catolică “Sfântul Anton de Padova” construită în anii 1725-1730, distrusă de turci în 1738 şi refăcută ulterior; ansamblul fostului schit Troianu (1843), alături de care se află un conac din 1893; casa în care a locuit, în 1837, scriitorul şi folcloristul Anton Pann, când a fost profesor în acest oraş – casă construită la începutul secolului 18 în stilul arhitecturii populare vâlcene, cu foişor susţinut de stâlpi de stejar, sculptaţi; casa “Olănescu” (secolul 18); casa “Slăvitescu” (1909); clădirea Colegiului “Alexandru Lahovari” construită în 1913-1930 după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budeşti; clădirile Palatului Episcopal, datând din secolul 18, restaurat în 1850-1856, a fostului Tribunal judeţean (1898-1900) în care astăzi se află sediul Parchetului, a Muzeului de Artă (fosta casă Simion) construită în 1937-1939 după planurile arhitectului Gheorghe Simotta; fântâna “Ştirbei” (1853); fântâna cu bustul lui Constantin Brâncoveanu, datând din 1913, realizată de architecţii Anton Capetti şi Raimondo Lozupone; statuia Independenţei, azi declarată monument istoric, realizată de sculptorul Ion Iordănescu din Craiova, în 1913-1915 şi dezvelită la 17 mai 1915 şi plasată la poalele Dealului Capela; monumental închinat domnului Barbu Ştirbei, operă din 1920 a sculptorului C.G Mihăilescu; statuia lui Mircea cel Bătrân, operă a sculptorului Ion Irimescu, dezvelită în 1970; bustul lui Anton Pann, sculptură din 1968 a lui M. Ştefănescu ş.a.