Sighetu Marmaţiei

Date generale

Municipiul Sighetu Marmaţiei se află în extremitatea de Nord a României, în provincia istorică Maramureş, în partea de Nord-Nord Vest a judeţului Maramureş, în Nord Vestul Depresiunii Maramureş, la 274 m altitudine, la poalele dealurilor Solovan, Dobăieş, Câmpu Negru ş.a., pe râul Iza, în apropiere de confluenţa acestuia cu râul Tisa, la intersecţia paralelei de 47º55’43” latitudine nordică cu meridianul de 23º53’33” longitudine estică, la graniţa cu Ucraina; 43 257 loc. (1 ian. 2019), din care 21 032 loc. de sex masc. şi 22 225 fem. Supr.:135,4 km2, din care 16,9 km2 în intravilan; densitatea: 1 149 loc./km2. Urmărind evoluţia demografică a localităţii, constatăm că numărul locuitorilor a crescut spectaculos de la primul recensământ efectuat în 1840, respectiv 5 908 persoane, la cel din anul 1910, când s-au înregistrat 21 370 loc. După o nouă perioadă de creştere înregistrată la recensământul din decembrie 1930 (27 270 loc.), numărul populaţiei a scăzut dramatic după cel de-al Doilea Război Mondial, ajungând la 18 329 de suflete, în 1948, ulterior, numărul locuitorilor crescând la 22 361 la recensământul din 1956, apoi la 37 903 la cel din 1977, atingând maxima de 44 185 loc. în 1992, după care a scăzut la 41 220 loc. în 2002 şi 37 640 loc. în 2011. Din punct de vedere etnic, la recensământul din 20-31 oct. 2011, din cei 37 640 loc., 28 634 de persoane erau români (76,1%), 4 417 maghiari (11,7%), 750 ucraineni (2,0%), 490 rromi (1,3%) şi 3 349 loc. (8,9%) aparţineau altor etnii (germani, evrei, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 24 652 de ortodocşi (65,5%), 4 138 romano-catolici (11,0%), 1 967 greco-catolici (5,2%), 1 148 reformaţi (3,1%), 827 Martorii lui Iehova (2,2%), 371 penticostali (1,0%), 345 baptişti (0,9%), 236 adventişti de ziua a şaptea (0,6%) şi 3 956 (10,5%) aparţineau altor confesiuni (creştini după evanghelie, creştini de rit vechi, mozaici, evanghelişti, unitarieni, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Sighetu Marmaţiei dispune de o staţie de cale ferată, inaugurată în 1872. Economia municipiului Sighetu Marmaţiei este profilată pe producţia de motoare, de turbine, de instrumente optice şi echipamente fotografice, de şuruburi, buloane, nituri, şaibe ş.a., de dispozitive şi instrumente medicale şi de laborator, de mobilă, cherestea, placaje, plăci aglomerate din lemn/PAL, panouri din lemn, parchete, piese de schimb pentru automobile, confecţii textile, tricotaje, covoare, încălţăminte, preparate din carne şi lapte, băuturi alcoolice ş.a. Pomicultură. În municipiul Sighetu Marmaţiei există parcul “Grădina Morii”, cu arbori multiseculari (peste 200 de ani vechime), precum şi mai multe muzee: Muzeul Maramureşului (înfiinţat în 1873 şi reorganizat în 1957) este un complex muzeal, declarat monument istoric, care cuprinde patru secţii mari: secţia etnografică, organizată într-o clădire de pe strada Bogdan Vodă nr. 1 din centrul municipiului, în care sunt expuse piese de port maramureşan, unelte agricole, unelte legate de arta ţesutului, cergi, măşti, icoane pe lemn şi sticlă, obiecte din ceramică, mobilier ţărănesc ş.a.; secţia Muzeul Satului maramureşan, extins pe 14 ha în aer liber, la 3 km de oraş, organizat pe Dealul Dobăieş în perioada 1972-1981 (inaugurat la 30 mai 1981) în care sunt expuse peste 30 de gospodării cu specificul zonei Maramureşului, cu case complet mobilate cu piese originale, în curţile cărora, înconjurate de garduri din nuiele, se află anexele gospodăreşti, împreună cu instalaţiile necesare acestora (grajduri, fântâni, războaie manuale de ţesut, prese de ulei, căruţe, hambare, piuă etc.). Uliţele şi potecile existente în acest sat expoziţional converg către o biserică din lemn, în stil maramureşan, datând din secolele 16-17, unele bârne având înscris anul 1572 sau 1614. Biserica a fost demontată şi adusă din satul Onceşti de pe Valea Izei şi reasamblată în acest muzeu; secţia de Istorie şi Arheologie şi Muzeul Ştiinţelor Naturii, ambele situate într-o clădire din 1730, declarată monument istoric, situată în Piaţa Libertăţii nr. 15. Muzeul Memorial al Victimelor comunismului şi al Rezistenţei, organizat în anii 1994-1997 în clădirea construită în 1897, care a funcţionat ca închisoare de drept comun până în 1950, apoi ca lagăr pentru deţinuţii politici până în 1955, iar între 1955 şi 1989 ca puşcărie pentru deţinuţii de drept comun. În acest penitenciar au murit omul politic Iuliu Maniu (1873-1953), economistul şi omul politic Mihail Manoilescu (1891-1950), istoricul şi omul politic Gheorghe Brătianu (1898-1953) şi mulţi alţii (preoţi, profesori, diverşi oponenţi ai regimului comunist ş.a.); Muzeul Culturii evreieşti, organizat în casa memorială în care s-a născut scriitorul american de origine română Elie Wiesel (n. 30 septembrie 1928-m. 2 iulie 2016), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (în 1986). În municipiul Sighetu Marmaţiei funcţionează Biblioteca municipală “Laurenţiu Ulici”, înfiinţată în 1952. La Sighetu Marmaţiei se desfăşoară anual (din 1968), la 27 decembrie, Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă “Marmaţia” şi Festivalul antic medieval “Aeternus Maramorosiensis”, anual din anul 2013, la mijlocul lunii septembrie.

Istoric

Cele mai vechi urme de locuire identificate pe teritoriul actualului municipiu datează din Paleolitic şi Neolitic, iar pe Dealul Solovan au fost descoperite (în 1964-1965) vestigiile unei aşezări fortificate din Epoca bronzului târziu şi ale unei cetăţi din perioada traco-getică. Totodată, săpăturile arheologice au mai scos la iveală urmele unei aşezări din secolele 11-12. Denumirea actuală a municipiului este compusă din două toponime, consemnate separat în documentele Evului Mediu. Astfel, Sighet apare menţionat prima oară în 1326 cu numele Zygeth, apoi cu denumirile Dygnet, Zyget, Zyket, Ziget, Zyghet (în 1334-1335), Zigets (1352), Sihota (1404), Szigeth (1681), iar Marmaţia a fost amintită prima oară în 1199 cu numele Maramorisio, apoi în 1231 (Maramors), 1494 (consemnat de istoricul italian Antonio Bonfini cu denumirea Marmacia), 1544 (Marmatia), 1569 (Marmaticae), 1627 (Marmaciae), 1735 (Marmatiae). Începând cu anul 1742, localitatea apare consemnată cu grafia ambelor nume (Szigethi in Marmatia), apoi Szigeth in Marmatiis (în 1758), Maramarossziget (1857), Sighetu Marmaţiei (1864), Sighetul Maramureşului (1902), Sighetul Marmaţiei (1920), Sighet (1950-1968), iar în februarie 1968 a primit denumirea oficială Sighetu Marmaţiei. După cele câteva consideraţiuni asupra denumirii aşezării, voi trece în revistă unele dintre cele mai importante momente din istoria localităţii, în ordine cronologică. Astfel, la 19 februarie 1352, regele Ungariei, Ludovic cel Mare de Anjou, a acordat acestei aşezări privilegiul cu caracter orăşenesc, iar în 1385, în oraşul Sygeth, care devenise reşedinţa comitatului Maramureş, se emiteau documente. În 1394, oraşul a devenit reşedinţă voievodală în care aveau loc adunări publice şi se ţineau târguri – localitatea fiind numită Sihot, de ruteni, în 1397 apare consemnat în documente ca oppidum (târg), iar în 1449 este reamintit ca civitas (oraş). Privilegiul de oraş a fost întărit în 1472 de regale Ungariei, Matia Corvin, fiul voievodului român Iancu de Hunedoara. În 1551, oraşului Sighet i s-a acordat dreptul de a ţine mai multe târguri pe an, apoi s-a deschis o şcoală calvină românească, a cărui activitate s-a extins şi în secolul 17, iar în 1556, bisericile romano-catolice au fost preluate de cultul reformat. În perioada 1640-1676, la Sighetu Marmatiei s-au stabilit mai multe familii de evrei veniţi din Polonia şi Rusia. În 1706, activităţile meşteşugăreşti erau reprezentate de 14 bresle. În 1717, localitatea a fost jefuită de tătari. În anul 1802, la Sighetu Marmaţiei a fost construit liceul reformat, care în 1836 a devenit Academia de Drept (reorganizată în 1869), cu secţii de drept, filozofie, filologie, teologie ş.a., care a funcţionat până în 1920. La 5 februarie 1861, intelectualii maramureşeni au întemeiat “Asociaţiunea pentru cultura poporului român din Maramureş”, una dintre cele mai vechi instituţii de cultură, dar cu o existenţă efemeră (până în 1867), în 1862 a fost inaugurat “Institutul pedagogic românesc” (Preparandia română), care a funcţionat până în 1872, iar în 1867 a fost înfiinţată Societatea de lectură a românilor maramureşeni “Dragoşeanca”. La 30 septembrie 1928, la Sighetu Marmaţiei s-a născut scriitorul şi profesorul american de origine română, Elie Wiesel (decedat la 2 iulie 2016 la New York), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1986. La 30 august 1940, partea de Nord Vest a Transilvaniei (inclusiv Maramureşul cu oraşul Sighetu Marmaţiei) a intrat în componenţa Ungariei horthyste în urma Dictatului fascist de la Viena, având de suferit cumplit din cauza tratamentului inuman pe care armata maghiară horthystă de ocupaţie l-a aplicat atât populaţiei româneşti, cât şi celei evreieşti. Este cunoscut faptul că la 14 octombrie 1944, armatele horthyste maghiare, în retragere, au incendiat şi jefuit satul Moisei, ucigând 29 de persoane şi, tot în aceeaşi perioadă, horthyştii au trimis 15 500 de evrei din Sighetu Marmaţiei în lagăre de exterminare, din care, după război, s-au mai întors circa 2 000 de evrei. În 1950, fostul judeţ Maramureş, cu reşedinţa la Sighet, a fost desfiinţat, iar teritoriul acestuia a fost inclus în regiunea Baia Mare, redevenind judeţ la 17 februarie 1968, cu reşedinţa la Baia Mare, iar oraşul Sighetu Marmaţiei a fost declarat municipiu la aceeaşi dată. În prezent, municipiul Sighetu Marmaţiei are în subordine administrativă 5 localităţi componente: Iapa, Lazu Baciului, Şugău, Valea Cufundoasă şi Valea Hotarului.

Monumente

Biserica romano-catolică “Sfântul Carol de Borromeo”, declarată monument istoric, a fost construită în stil baroc, în perioada 28 martie 1736-31 octombrie 1783, pe locul uneia mai vechi, atestată documentar în anii 1326 şi 1352, fiind cel mai vechi lăcaş de cult din Sighetu Marmaţiei. Biserica a fost preluată de cultul reformat-calvin în anul 1540, având-o în posesie şi în prezent. Afectată grav de incendiul din 10-12 august 1859, biserica a fost refăcută în anii 1859-1862, în stil neogotic şi pictată de József Mezey în 1862. Turnul originar al bisericii, aflat deasupra intrării principale, a fost distrus de incendiul din 4 mai 1872 şi refăcut ulterior. Forma actuală a bisericii reformate datează după reconstrucţia ei în anii 1891-1892 după planurile arhitecţilor Kassay Endre şi Krupas Károly şi sfinţită la 11 septembrie 1892. Posedă o orgă construită în 1843; biserica ucraineană cu hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”, zidită în stil baroc în anii 1791-1807; biserica ortodoxă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, construită în anii 1890-1892, în stil neogotic, de către meşteri italieni pentru comunitatea greco-catolică şi preluată de ritul ortodox ucrainean în 1948. Iconostasul a fost pictat de Traian Biltiu-Dâncuş în anii 1930-1933, ajutat de pictorul italian Taso Marcini şi Elena Mureşan. Biserica a fost restaurată integral în anii 2003-2008 şi repictată de o echipă condusă de Constantin Marcovici. Biserica are un iconostas nou, din stejar, cu icoane pictate de soţii Drânceanu şi este declarată monument istoric; biserica având dublu hram – “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi “Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”, construită în anii 1971-1973 pe locul unei vechi capele ortodoxe, pictată în 1981-1982 de Gabriel Dogărescu; biserica “Sfântul Gheorghe”, zidită în anii 1996-2007, sfinţită la 2 iunie 2019, cu picturi murale interioare originare; Sinagoga sefardă nouă de pe strada Basarabiei, construită în anii 1900-1902, în stil eclectic, aparţinând comunităţii evreieşti liberale, sefarde, de limbă ebraică, este singura din oraş rămasă întreagă după cel de-al Doilea Război Mondial. Sinagoga sefardă veche, construită în anii 1885-1886, în stil eclectic, a fost folosită ca şcoală superioară religioasă pentru băieţi, după anul 1902 (când a fost finalizată Sinagoga sefardă nouă), iar după al Doilea Război Mondial a funcţionat ca depozit de carte până în 1970 când a fost demolată. Marea Sinagogă, construită din lemn în anul 1778 (sau 1807), a fost reconstruită din zid în 1836 şi incendiată de nazişti în anul 1944. În luna mai 2017 a început construcţia (nefinalizată încă în anul 2020), pe un teren privat, a unei noi sinagogi, după modelul celei vechi, care data din 1778, distrusă de nazişti în 1944; Palatul fostei Prefecturi a comitatului Maramureş, construit în anii 1610-1647 şi refăcut în 1980-1985, în care azi se află restaurantul “Curtea Veche”; Palatul de Justiţie (fostul Tribunal Regal maghiar), construit în anii 1896-4 octombrie 1897 după planurile arhitectului Wagner Gyula; Palatul Băncii Austro-Ungare, construit în anii 1906-1907, în stil eclectic; Palatul avocatului Szabó Aurel, construit în 1893 după planurile arhitectului Kreiszel Géza; Palatul episcopal ortodox, numit azi Palatul Cultural “Astra”, a fost construit în anii 1912-1913 în stilul art-nouveau şi reabilitat în anii 20017-2018. În prezent găzduieşte Casa de Cultură, Şcoala Populară de Artă şi Biblioteca municipală “Laurenţiu Ulici”; Palatul “Reduta” sau “Vigado”, construit în 1889 şi destinat Cercului Militar şi Cazinoului Militar, iar din 1971 găzduieşte Muzeul etnografic; clădirea fostei şcoli superioare de fete, construită în secolul 17, modificată de mai multe ori, iar înfăţişarea actuală datează din 1901 şi adăposteşte în prezent Liceul “Taras Şevcenko” cu limba de predare ucraineană; Cazarma militară (1825); clădirea fostei Primării (secolul 19), azi sediul Casei Armatei; clădirea fostului Tribunal, construită în 1893-1895, azi este sediul Primăriei municipale şi al Judecătoriei; clădirea fostei Loji francmasonice (1890-1910); clădirea Gării C.F.R. (1893-1895); casa cu cariatide (1890), în stil eclectic; casa “Brenner” (1832); Farmacia “Buzath” (1875); casa “Mihalyi de Apşa” (1880); casa “Haller”, construită în 1730 de comerciantul Haller János, restaurată în anul 2002 şi destinată Liceului “Leöwey Klára, cu predare în limba maghiară; clădirea fostului penitenciar (1897), care din 1997 găzduieşte Muzeul Memorial al Victimelor comunismului şi al Rezistenţei; casa-muzeu “Elie Wiesel” (secolul 19).

Muzeul Memorial al Victimelor comunismului şi al Rezistenţei (Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş)
Muzeul Memorial al Victimelor comunismului şi al Rezistenţei (Credit: Cătălin Nicolae Buzea)
Cortegiul Sacrificaților, amplasat în curtea interioară a Muzeului Memorial al Victimelor Comunismului și Rezistenței (Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş)
Cortegiul Sacrificaților, grup statuar din bronz realizat de sculptorul Aurel I. Vlad, amplasat în curtea interioară a Muzeului Memorial al Victimelor Comunismului și Rezistenței (Credit: Cătălin Nicolae Buzea)