Roşiori de Vede

Date generale

Municipiul Roşiori de Vede se află în Sudul României, în Muntenia, în partea central-vestică a judeţului Teleorman, în Câmpia Găvanu-Burdea, la 32-83 m altitudine, pe dreapta râului Vedea, la intersecţia paralelei de 44°06’41” latitudine nordică cu meridianul de 24°59’39” longitudine estică, la 100 de km Sud de Bucureşti şi 35 km Nord-Vest de municipiul Alexandria; 31 066 loc. (1 ian. 2019), din care 14 999 loc. de sex masc. şi 16 067 fem. Supr.: 73,6 km2, din care 11,9 km2 în intravilan; densitatea: 2 611 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 27 416 loc., 23 451 de persoane erau români (85,5%), 443 rromi (1,6%) şi 3 522 loc. (12,9%) aparţineau altor etnii (turci, maghiari, bulgari ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ, din totalul de 27 416 loc.,  23 571 erau ortodocşi (86,0%), 184 adventişti de ziua a şaptea (0,7%) şi 3 661 locuitori (13,3%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, evanghelici, creştini după evanghelie, musulmani, romano-catolici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Roşiori de Vede este un important nod feroviar (staţia de cale ferată a fost inaugurată la 1 ianuarie 1887) pe linia de cale ferată Bucureşti – Roşiori de Vede – CaracalCraiova. Principalele produse industriale care se realizează în municipiul Roşiori de Vede sunt: piese turnate din fontă şi oţel, confecţii metalice, mobilă, geamuri pentru clădiri şi automobile, îmbrăcăminte pentru lucru, produse electrice şi electrocasnice, conserve de legume şi fructe, bere, preparate din carne şi lapte ş.a. În municipiul Roşiori de Vede funcţionează biblioteca publică “Gala Galaction” (inaugurată în 1950) şi Muzeul municipal “Petre Voievezeanu”, cu colecţii de istorie, arheologie, numismatică, de documente referitoare la Răscoala din 1907, de artă şi etnografie, adăpostit (din 1965) într-o clădire construită în 1927-1930 şi destinată atunci unei bănci.

Istoric

Cele mai vechi urme de locuire, descoperite în arealul municipiului Roşiori de Vede, în zonele numite Palanca şi Livezi, datează din Neolitic şi din Epoca bronzului (o spadă din bronz de tip micenian). În secolele 2-1 î.Hr., în această zonă s-au aşezat celţii. În timpul stăpânirii romane (101-275), civilizaţia autohtonă geto-dacă a fost intens influenţată de cea romană, iar după retragerea legiunilor romane din Dacia, în perioada 271-275 şi până în anul 591 prezenţa slavilor s-a făcut resimţită pe aceste meleaguri. La 7,5 km Sud Vest de centrul municipiului Roşiori de Vede au fost descoperite urmele unui castru roman de pământ, întărit cu val şi şanţ de apărare, situat pe vechiul Limes transalutanus, numit Valul lui Traian. Marea invazie mongolă din anul 1241 a trecut şi prin aceste locuri jefuind şi incendiind numeroase localităţi. Localitatea Roşiori de Vede apare consemnată documentar pentru prima oară ca târg în 1385, cu numele Russenart, într-un jurnal de călătorie în limba germană al pelerinilor Peter Spernau şi Ulrich von Tennstadt care se întorceau dintr-un pelerinaj la Ierusalim şi se îndreptau spre Budapesta, iar a doua menţiune documentară datează din 1394. În 1503, aşezarea apare consemnată în registrele oraşului Braşov în legătură cu prezenţa în acest oraş a unor negustori din Ruşii de Vede. Cu aceeaşi denumire (Ruşii de Vede), localitatea mai apare consemnată la 18 mai 1536 într-un act semnat de domnul Radu de la Afumaţi. Până în secolul 17, localitatea a figurat în documentele oficiale ca sat domnesc, iar în 1677 apare menţionat ca oraş în Cronica polonă a lui Miron Costin. În secolul 16, la Roşiori de Vede s-a stabilit o granizoană militară (sediul unei căpitănii de călăraşi), ocazie cu care localitatea a devenit oficial reşedinţa judeţului Teleorman – funcţie pe care a păstrat-o până în 1837 (în 1819, judeţul Teleorman era format din 10 plăşi). În secolul 18, localitatea figura cu numele Rusa pe diferite hărţi europene, printre care şi harta lui Rizzi Zanani din 1782, intitulată “Principati de Moldavia e Valachia”. Din prima jumătate a secolului 18 şi până în 1864, localitatea s-a aflat în posesia mănăstirii “Sfântul Spiridon”-Nou din Bucureşti. În anul 1831, Ruşii de Vede figura ca singurul oraş din judeţul Teleorman în care existau mai multe bresle (42 de băcani, 17 cojocari, 17 cizmari, 15 căldărari, 14 boiangii ş.a.). Numele actual al municipiului Roşiori de Vede a fost adoptat în 1864 prin voinţa locuitorilor, iar în 1872 a fost publicat în “Monitorul Oficial” după care toponimul Roşiori de Vede s-a generalizat în toate actele oficiale. În luna mai a anului 1821, oraşul a fost incendiat de turci. În 1848, o mare parte din populaţia oraşului Roşiori de Vede a participat la revoluţie, în a doua jumătate a secolului 19 a fost un important centru de instrucţie militară, iar în timpul Războiului de Independenţă din anii 1877-1878 la Roşiori de Vede a funcţionat unul dintre principalele centre de concentrare a trupelor militare române în drumul lor spre redutele de la Plevna şi Griviţa din Bulgaria. În prima jumătate a secolului 20, Roşiori de Vede s-a remarcat ca principal centru comercial de cereale, cu vestite târguri săptămânale şi două târguri anuale mai mari (la 25 martie şi 8 septembrie). Oraşul s-a dezvoltat din punct de vedere urbanistic şi industrial, cu precădere după reforma administrativ-teritorială din 17 februarie 1968. Oraşul Roşiori de Vede a fost declarat municipiu la 18 ianuarie 1995.

Monumente

Biserica “Sfântul Spiridon”, ctitorie de la începutul secolului 18 a vornicului Şerban Cantacuzino, părăsită în a doua jumătate a secolului 20, restaurată după anul 1990 şi sfinţită în 1999; biserica “Sfântul Ioan Botezătorul”, construită în 1750 şi reconstruită în 1845; biserica “Sfântul Ilie”, datând din 1804, cu unele adăugiri din 1833 şi clopotniţă ridicată în 1845; biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”-Serdăreasa, declarată monument istoric, ctitorie din anii 1832-1835 a serdarului Marin Butculescu şi a soţiei sale, serdăreasa Maria, cu fragmente de picturi murale interioare originare, consolidată şi renovată în anii 1945-1946 după avariile provocate de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, deteriorată de cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, consolidată şi renovată în 1983; biserica “Adormirea Maicii Domnului”, construită în anii 1831-1836, cu picturi murale interioare în stilul Renaşterii; biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, zidită în 1836 pe locul uneia din 1807, renovată în 1934, reparată în anii 2000-2003 şi resfinţită la 7 septembrie 2003, păstrează picturi murale interioare executate în ulei în anul 1935; biserica “Sfânta Cruce”, construită în anii 1848-1849, părăsită în perioada 1940-1970, renovată şi reactivată în 1975 şi pictată în stil neobizantin în 1992; Catedrala “Sfântul Teodor Tiron” (1818), declarată monument istoric; ruinele bisericii “Sfântul Nicolae”, care data din 1780; clădirile Gării de Est ( 1889), Primăriei (1912) şi Judecătoriei (1912); Casa “Mamut” ( 1899), declarată monument istoric.